de Jiayu, China

Sora Li Le era predicatoare și, de asemenea, verifica lucrarea bisericii noastre. De obicei, ne înțelegeam foarte bine și, ori de câte ori eram într-o stare proastă, avea părtășie cu mine și mă ajuta pe baza experienței sale. Recent, am descoperit că ea nu avea simțul poverii față de datoria ei și, în fiecare săptămână, se întrunea doar o singură dată cu noi, diaconii, și dobândea o înțelegere aproximativă despre lucrarea bisericii, dar, când venea vorba de problemele lucrării, rar căuta adevărul pentru a le rezolva împreună cu noi. Gândindu-mă că Li Le era responsabilă de lucrarea mai multor biserici, dacă ar fi fost mereu într-o astfel de stare, atunci asta ar fi afectat lucrarea acestor biserici. Ar trebui să îi menționez acest lucru sau să raportez situația ei conducătorilor de nivel superior, ca ei să-i înțeleagă la timp starea și să aibă părtășie cu ea, pentru a o face să se schimbe. Totuși, n-am menționat niciodată asta. Auzisem recent părtășia lui Li Le, în care spunea că nu era specialistă în lucrarea de predicare a Evangheliei și că nu înțelegea prea multe despre lucrarea profesională, nici nu avea o bună înțelegere a principiilor de predicare a Evangheliei. Considera că, pentru ea, îndeplinirea acestei datorii era oarecum obositoare. De fapt, calibrul ei nu era rău și nu era total incapabilă să colaboreze. Era doar că nu avea simțul poverii atunci când își făcea datoria. Atât timp cât se străduia să înțeleagă câteva dintre principii, putea să-și facă bine datoria. Dar, dacă aș raporta situația ei conducătorilor în acest moment și aș cere ca ea să verifice și să supravegheze lucrarea bisericii, nu ar crede că cerințele mele pentru ea sunt prea dure? Și ar putea, din această cauză, să cadă într-o stare de deznădejde și să nu mai fie dispusă să își facă datoria? M-am gândit că mai bine uit. Înțelegerea stării lui Li Le era lucrarea conducătorilor de nivel superior. Chiar dacă nu aș spune nimic, ei ar trebui să știe deja despre asta. Gândindu-mă la ce a fost până aici, am decis să nu raportez situația lui Li Le. Mai târziu, când Li Le s-a întrunit cu noi, au fost câteva dăți când am vrut să îi atrag atenția asupra problemei sale în îndeplinirea datoriei, dar mi-a fost teamă că Li Le va spune că cerințele mele pentru ea sunt prea dure. Dacă nu ar putea accepta acest lucru, asta ar distruge relația noastră și ea m-ar trata diferit după aceea. Așa că, de câteva ori când cuvintele mi-au stat pe limbă, le-am înghițit.

Nu după mult timp, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu este atât de dificil de rezolvat problema conducătorilor falși și a antihriștilor; conducătorii falși nu îndeplinesc o lucrare reală și sunt ușor de descoperit și de văzut limpede; antihriștii tulbură și perturbă lucrarea bisericii și sunt și ei ușor de descoperit și de văzut limpede. Toate acestea au legătură cu problema tulburării aleșilor lui Dumnezeu când își îndeplinesc îndatoririle și ar trebui să raportați și să dați în vileag asemenea oameni – doar procedând astfel puteți împiedica întârzierea lucrării bisericii. Raportarea și expunerea conducătorilor falși și a antihriștilor este o lucrare esențială, care garantează că aleșii lui Dumnezeu își pot îndeplini bine îndatoririle și că toți aleșii Lui poartă această responsabilitate. Indiferent despre cine e vorba, atât timp cât este un conducător fals sau un antihrist, aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l dea în vileag și să-l scoată la lumină și, astfel, vă veți îndeplini responsabilitatea. […] Ascultați predici de ani de zile și nici măcar acum nu-i puteți discerne pe conducătorii falși și pe antihriști, dar sunteți în schimb dispuși să vă amestecați cu antihriștii și să mâncați toată ziua, fără să vă gândiți la nimic serios. Un astfel de comportament arată suficient că nu sunteți adevărați credincioși în Dumnezeu. În primul rând, nu iubiți sau nu acceptați adevărul; în al doilea rând, nu aveți simțul răspunderii pentru datoria voastră, cu atât mai puțin se poate spune că o îndepliniți cu loialitate și ignorați pur și simplu lucrarea bisericii. Dați impresia că vă îndepliniți datoria, dar nu obțineți niciun rezultat; o faceți doar de formă. Indiferent cum tulbură și afectează lucrarea bisericii conducătorii falși și antihriștii, sunteți complet inconștienți și nu vă deranjează deloc. […] Casa lui Dumnezeu v-a udat în tot acest timp, ați ascultat multe predici și care este rezultatul? Există această problemă gravă, cea a unui antihrist care a apărut în biserică, dar voi nu sunteți conștienți de ea. Aceasta arată că nu ați progresat deloc, sunteți amorțiți și înceți la minte și vă faceți poftele trupului. Sunteți o adunătură de oameni morți, nici măcar unul nu este viu, niciunul nu urmărește adevărul, cel mult sunteți doar câțiva muncitori. Ați crezut în Dumnezeu și ați ascultat predici în tot acest timp pentru ca să vă amestecați apoi cu un antihrist, să nu-l expuneți și să nu-l raportați – care este deosebirea dintre voi și cineva care nu crede în Dumnezeu? Sunteți cu antihriștii, nu sunteți oamenii lui Dumnezeu; îi urmați pe antihriști, îl urmați pe Satana și, cu siguranță, nu sunteți adepți ai lui Dumnezeu. Chiar dacă nu ați făcut acele lucruri rele pe care le-a făcut antihristul, l-ați urmat și l-ați protejat, deoarece nu l-ați dat în vileag sau nu l-ați raportat și ați tot îndrugat că nu v-ați asociat mult cu antihristul și că nu știați ce face. Procedând astfel, nu-l protejați pe antihrist cu ochii larg deschiși? Antihristul a făcut atât de mult rău și a paralizat lucrarea bisericii, a perturbat viața bisericii transformând-o într-un haos total și, totuși, spuneți că nu știați ce face antihristul – cine ar crede asta? Ați văzut cu propriii ochi că antihristul tulbura și afecta lucrarea bisericii și totuși ați fost complet indiferenți și nu ați reacționat deloc. Nimeni nu l-a dat în vileag și nu l-a raportat – nu ați reușit niciunul dintre voi să îndepliniți nici măcar această mică responsabilitate și sunteți atât de lipsiți de conștiință și de rațiune!” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”]. Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că El a exprimat toate aceste adevăruri pentru a ne aproviziona. Părtășiile Sale despre adevărurile legate de discernerea antihriștilor și a conducătorilor falși sunt foarte detaliate și cuprinzătoare. El speră că, atunci când oamenii tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, vom putea să ne îndeplinim responsabilitatea și să ne ridicăm pentru a proteja lucrarea bisericii. Dacă cineva vede că lucrarea casei lui Dumnezeu este afectată și nu este conștient de acest lucru, nici nu are un simț al dreptății să se ridice pentru a opri sau a raporta acest lucru la nivelurile superioare, atunci o astfel de persoană este un om mort fără conștiință și cineva fără pic de mărturie. Ceea ce Dumnezeu expunea era exact starea mea. Când am văzut că Li Le verifica rareori lucrarea bisericii în ultima vreme și că acest lucru afectase deja lucrarea, pentru că eram reticentă și îmi era teamă să nu distrug relația noastră, nu am îndrăznit să îi precizez acest lucru sau să o raportez la nivelurile superioare. Nu am protejat în niciun fel lucrarea bisericii, iar Dumnezeu mă detesta cu adevărat. Gândindu-mă la asta, aveam inima plină de remușcări și am deschis laptopul, dorind să raportez situația lui Li Le conducătorilor de nivel superior. Dar încă aveam rețineri și m-am gândit: „Dacă raportez problema lui Li Le, atunci conducătorii de nivel superior cu siguranță vor avea o părtășie cu ea, iar ea va ști că eu am fost cea care a raportat-o conducătorilor. Ce ar crede ea despre mine atunci? Oare ar crede că i-am scos în evidență neajunsurile pe la spate? Dacă mi-ar purta ranchiună, cum am mai putea lucra împreună pe viitor?” De îndată ce m-am gândit la toate acestea, am șters mesajul. Mi-am spus în sinea mea: „Toată lumea are momente când este într-o stare proastă și toți au neajunsuri în anumite privințe. E mai bine să nu insist asupra micilor probleme ale altora și să nu le raportez. După un timp, poate că Li Le își va da seama de problema ei și se va schimba. Mai bine să nu raportez.”

Câteva zile mai târziu, eu și Li Le am mers la o adunare pentru a implementa lucrarea și am citit din nou acel pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Casa lui Dumnezeu v-a udat în tot acest timp, ați ascultat multe predici și care este rezultatul? Există această problemă gravă, cea a unui antihrist care a apărut în biserică, dar voi nu sunteți conștienți de ea. Aceasta arată că nu ați progresat deloc, sunteți amorțiți și înceți la minte și vă faceți poftele trupului. Sunteți o adunătură de oameni morți, nici măcar unul nu este viu, niciunul nu urmărește adevărul, cel mult sunteți doar câțiva muncitori” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”]. Văzând cuvintele „oameni morți”, parcă un ac mi-ar fi străpuns inima. Gândindu-mă că nu am fost niciodată capabilă să practic adevărul, am avut remușcări în sinea mea. Am spus o rugăciune tăcută în inima mea: „Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să pot proteja interesele bisericii și să îi arăt problema lui Li Le.” După ce m-am rugat, Li Le s-a întâmplat să aibă părtășie despre manifestarea ei de a nu face lucrare reală pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Ea a spus că, mai ales când vedea că unii conducători de biserică aveau un calibru destul de bun și că ea nu era la fel de bună ca ei în gestionarea lucrării, se temea că aceștia ar putea să o disprețuiască. A spus că, fiind predicatoare, capacitățile ei de lucru nu puteau să se compare cu cele ale conducătorilor de biserică, așa că nu a verificat prea mult lucrarea acelei biserici. Li Le își dăduse seama că lipsa ei de supraveghere și urmărire a lucrării era o manifestare a unui conducător fals. Nu aș turna sare pe rană dacă i-aș arăta problema după ceea ce tocmai spusese? Ar crede oare că sunt lipsită de iubire și că nu țin cont de sentimentele ei? Așa că nu i-am făcut decât o simplă și scurtă aluzie. După aceea, m-am gândit că ar fi mai bine să raportez situația lui Li Le conducătorilor. Astfel, conducătorii ar putea să aibă părtășie cu ea la timp și să o ajute. Așa că am raportat conducătorilor câteva situații pe care le văzusem. După ce conducătorii au avut părtășie cu ea și i-au arătat problema, Li Le s-a destăinuit în timpul unei adunări și a spus că mâncase și băuse cuvintele lui Dumnezeu care-i dădeau în vileag pe conducătorii falși și a recunoscut că nu verificase sau nu supraveghease lucrarea și că nu își făcuse bine treaba. Ulterior, Li Le a început să verifice lucrarea bisericii mai frecvent și a analizat motivele pentru care lucrarea de evanghelizare nu avea rezultate în cazul nostru, încercând să rezolve aceste probleme într-un mod real. Când am văzut că Li Le putea face un pic de lucrare reală, am fost foarte fericită.

După aceea, am reflectat și m-am gândit: „De ce nu am îndrăznit niciodată să îi arăt problema lui Li Le sau să o raportez conducătorilor? Ce anume mă controla în acest sens?” În timp ce căutam, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În filosofiile pentru relațiile lumești există o teorie care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să respecte principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru relațiile lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celuilalt. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, ca nu cumva să le provoace altora animozitate față de ei. Când nimeni nu amenință pe cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă, al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Sunt defensivi unul față de celălalt, manipulatori și strategici, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. În trecut, eram perfect de acord cu zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Asta pentru că această zicală m-a învățat că, atunci când interacționezi cu alții, trebuie să ții cont de sentimentele lor. Nu trebuie să fii prea aspru cu ceilalți sau să le expui neajunsurile. Am crezut că oamenii care puteau acționa astfel erau oameni buni, oameni cu rațiune și moralitate. Văzând ce a dat în vileag Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” era o filosofie pentru interacțiuni lumești, iar cei care trăiesc după ea devin extrem de vicleni, înșelători, egoiști și josnici. La suprafață, acționând astfel părea că țineam cont de ceilalți, dar, în realitate, motivația din spate era să nu ofensez pe nimeni. Chiar dacă cineva ar observa problemele cuiva, nu le-ar menționa, acționând ca o persoană care caută să fac pe plac oamenilor și protejându-și relațiile trupești. În interacțiunile cu astfel de oameni, deși relațiile puteau părea bine păstrate la suprafață, nu exista nicio sinceritate între ei. Nu se ajutau unii pe alții, ci se păzeau și se foloseau unii pe alții. Trăiam după filosofia pentru interacțiuni lumești cunoscută sub numele de: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Când am văzut că Li Le rareori verifica și supraveghea lucrarea bisericii în ultima vreme, la început, am vrut să-i atrag atenția asupra acestui lucru sau să-l raportez conducătorilor. Totuși, m-am gândit că nu trebuie să expunem neajunsurile altora și Li Le însăși spusese că a face această lucrare era puțin obositor pentru ea, așa că, dacă aș fi menționat că nu verifica sau supraveghea lucrarea, nu i-aș fi cerut prea mult? Am inventat scuza că fiecare persoană are uneori stări proaste și propriile neajunsuri și am ales să nu spun nimic. Când am auzit-o pe Li Le destăinuindu-se și recunoscând că nu verificase lucrarea, mi-a fost teamă că, dacă i-aș scoate în evidență problema după ceea ce spusese ar fi ca și cum i-aș expune cicatricile, așa că am spus doar câteva cuvinte neînsemnate. La suprafață, păream că sunt grijulie față de Li Le, dar motivația mea josnică era ascunsă în fundal. Mi-era teamă că ar spune că îi cerusem prea mult sau că o pâram și îi expuneam neajunsurile. Dacă aș ofensa-o cu asta, ea mi-ar purta pică și-ar fi ostilă cu mine pe viitor și nu am mai lucra împreună în pace și bucurie, așa cum o facem acum. Pentru a-mi proteja relația cu ea, am tot renunțat la practicarea adevărului. La suprafață, părea că eu și Li Le ne înțelegeam foarte bine și eram prietene bune care nu aveau secrete una față de cealaltă, dar nu eram deloc sinceră sau iubitoare față de ea. M-am gândit cum, atunci când eram într-o stare proastă, Li Le avea deseori părtășie cu mine și mă ajuta, iar când vedea că am o problemă, mi-o arăta ca să pot să o recunosc și să mă schimb, dar, ca să nu-mi fac un inamic, am privit nepăsătoare cum Li Le trăia în interiorul firii ei corupte și nu i-am acordat atenție, totul sub pretextul că sunt grijulie față de ea. Li Le nu și-a putut recunoaște propria problemă și nu a fost capabilă să-și schimbe starea la timp. Ea a suferit pierderi în intrarea în viață și lucrarea bisericii a fost afectată. Eram cu adevărat atât de egoistă și detestabilă! În niciun caz nu eram grijulie față de ea; era clar că o vedeam pe punctul de a cădea într-o groapă și nu o trăgeam înapoi. Nu eram oare o persoană care caută să facă pe plac oamenilor, o persoană cu inimă rea? Reflectând la asta, am avut în sfârșit un oarecare discernământ asupra filosofiei satanice cunoscută ca: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Satana a folosit aceste filosofii pentru interacțiuni lumești pentru a corupe omul și a-i face pe oameni să se păzească unii de alții și să se folosească unii de alții, devenind din ce în ce mai egoiști, reci și lipsiți de umanitate. Dacă aș fi continuat să trăiesc după acest cod moral, aș fi devenit din ce în ce mai vicleană.

Ulterior, am văzut un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles ce înseamnă să expui neajunsurile oamenilor și ce înseamnă să îi ajuți pe oameni. Dumnezeu spune: „Cuvântul «a expune» din zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este bun sau rău? Are cuvântul «a expune» vreo referință la oamenii care sunt dezvăluiți sau expuși prin cuvintele lui Dumnezeu? (Nu are.) Din înțelegerea Mea referitoare la cuvântul «a expune», așa cum există în limbajul uman, nu înseamnă acest lucru. Esența lui este cea a unei forme de expunere oarecum răutăcioase; înseamnă să dezvălui problemele și neajunsurile oamenilor, sau unele lucruri și comportamente necunoscute altora, sau unele intrigi, idei sau opinii care funcționează în fundal. Acesta este sensul cuvântului «a expune» în zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» Dacă doi oameni se înțeleg bine și sunt confidenți, fără bariere între ei și fiecare speră să-i fie de folos și de ajutor celuilalt, atunci cel mai bine ar fi ca ei să se așeze împreună și să-și expună problemele fiecăruia cu deschidere și sinceritate. Acest lucru este corect și nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au schimbat perspectiva greșită asupra lucrurilor. Partea cu „nu le expune neajunsurile” din zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” se referă la expunerea răuvoitoare a problemelor și neajunsurilor altor oameni. Motivația din spatele acestui lucru nu este să ajuți oamenii, în schimb, cuprinde câteva intenții ascunse. Este de dragul de-a atinge scopuri nerostite, iar acționând astfel nu înseamnă decât să ataci oamenii și să le provoci durere. Nu este deloc edificator sau avantajos pentru oameni. Între timp, „expunerea” despre care vorbește Dumnezeu este un lucru pozitiv. Înseamnă să observi problema cuiva, să vrei sincer să-l ajuți, să-l faci să recunoască natura problemei și să fie capabil să se schimbe prompt. Expunerea oamenilor în acest mod este avantajoasă pentru ei și nu înseamnă să le expui neajunsurile. Când am observat că problema lui Li Le deja afecta lucrarea, atragerea atenției asupra problemei ar fi făcut-o să o recunoască și să se schimbe, permițându-i să-și facă bine datoria. Raportarea acestui lucru către conducători a fost, de asemenea, pentru a le permite să priceapă situația lui Li Le și să o ajute prompt să se schimbe, astfel încât lucrarea bisericii să nu fie afectată. Acestea erau practicarea adevărului și ajutorul acordat fraților și surorilor. Nu însemna expunerea neajunsurilor altora, cu atât mai puțin pârârea cuiva pe la spate. Era un lucru pozitiv. Dacă cineva acceptă adevărul, când este confruntat cu alții care îi arată și expun problemele, el poate să reflecteze, să recunoască și să se schimbe prompt. Acest lucru este benefic pentru intrarea lui în viață și pentru lucrarea bisericii. Exact așa cum s-a întâmplat cu Li Le, care, cu ajutorul conducătorilor care i-au arătat problema și au ajutat-o, a putut să reflecteze asupra ei, să încerce să se cunoască și să-și schimbe prompt atitudinea față de datorie. Când a întâmpinat probleme cu lucrarea de evanghelizare, a discutat și a căutat soluții împreună cu noi, iar, după părtășii, a avut o oarecare cale de practicare. Am văzut că evidențierea și expunerea problemei cuiva nu înseamnă să fii aspru cu ei, iar a avea cerințe aspre față de cineva înseamnă să nu iei în considerare statura sau calibrul lor și să nu te uiți dacă a făcut totul ca să colaboreze, ci, în schimb, să ai cerințe persistente de îndată ce devierile sau insuficiențele sale devin vizibile. Când ești critic și dai vina pe alții este ușor să-i constrângi pe oameni și chiar să-i faci să devină negativi. Între timp, în calitate de conducătoare și lucrătoare, supravegherea și verificarea lucrării bisericii era treaba lui Li Le. Mai mult, ea avea un oarecare calibru și, deși nu era familiarizată cu lucrarea de predicare a Evangheliei, atât timp cât studia cu sârguință, putea să stăpânească unele principii sau să fie capabilă să rezolve unele probleme când lucra în echipă cu frații și surorile. Ea trăia după firea ei coruptă și nu făcea o lucrare reală, așadar, faptul că i-am evidențiat problema și am raportat-o era o supraveghere normală a conducătorilor și lucrătorilor, dar, în schimb, eu am crezut în mod greșit că eram prea aspră cu ea. Această perspectivă asupra lucrurilor era cu adevărat atât de absurdă!

Într-o zi, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere asupra cauzei principale pentru care nu practicam adevărul. Dumnezeu Atotputernic spune: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni răi și haini care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești constrâns de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire înșelătoare; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire înșelătoare, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și abjectă. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea.» Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei răspunde conform adevărurilor-principii și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un neîncrezător, un muncitor. Mănânci ceea ce aparține lui Dumnezeu, bei ceea ce aparține lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane, ești mai degrabă o fiară decât o persoană și, în mod clar, ești unul dintre neîncrezători” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus adevărata situație. Am văzut că nu dețineam adevărul, că trăiam după o fire satanică înșelătoare și egoistă. Când mi se întâmplau lucruri, mă gândeam doar la interesele mele și nu protejam deloc lucrarea bisericii. Am văzut clar că Li Le nu avea simțul responsabilității când își făcea datoria, că rareori verifica și supraveghea lucrarea, iar asta deja afectase progresul normal al lucrării bisericii. Dacă eram o persoană care are umanitate și conștiință, i-aș fi arătat prompt aceste lucruri lui Li Le și le-aș fi raportat la nivelurile superioare, dar, pentru a-mi proteja relația cu ea, de puținele ori când am avut cuvintele pe limbă, am folosit scuza: „Conducătorii se întâlnesc adesea cu Li Le, deci, și dacă nu spun nimic, tot vor pricepe starea ei”, drept motiv ca să aleg să tac. Când am vrut să le spun conducătorilor superiori despre problema lui Li Le, mi-a fost frică să nu o jignesc și am inventat o altă scuză sforăitoare, spunând: „Toată lumea trece prin stări rele din când în când și nu ar trebui să avem prea mari pretenții de la alții.” Inventam scuze ca să nu practic adevărul. Eram cu adevărat atât de înșelătoare, atât de vicleană! M-am bucurat de aprovizionarea și păstorirea atâtor cuvinte de-ale lui Dumnezeu; dacă mai aveam un pic de umanitate și conștiință, când am văzut că lucrarea bisericii suferea pierderi, ar fi trebuit să mă ridic și să fac tot ce puteam pentru a o proteja. Dacă aș fi putut să-i menționez promt problema lui Li Le, ar fi fost capabilă să o recunoască și să se schimbe puțin mai devreme, iar lucrarea nu ar fi fost întârziată atât de mult timp. Acestea au fost toate consecințele faptului că am fost egoistă și detestabilă și nu am practicat adevărul. În plus, înainte credeam întotdeauna că a atrage atenția asupra problemei lui Li Le era o treabă care le aparținea conducătorilor superiori. Această perspectivă era, de asemenea, greșită. Protejarea lucrării bisericii este responsabilitatea fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu. Ca membră a casei lui Dumnezeu, sunt responsabilă pentru supravegherea lucrării conducătorilor și lucrătorilor, iar când văd conducători sau lucrători care fac ceva contrar principiilor sau care nu este în beneficiul lucrării bisericii, ar trebui să atrag atenția și să îmi îndeplinesc responsabilitatea. Recunoscând acest lucru, nu am vrut să mai trăiesc după firea mea coruptă și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să găsesc o cale de practicare.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Dacă este o acțiune care se aliniază principiilor, atunci chiar dacă faptul că o faci ofensează oamenii sau te face să fii blamat pe la spate, acest lucru nu are mare importanță; dacă totuși este o acțiune care nu se aliniază principiilor, atunci chiar dacă făcând-o câștigi aprobarea și sprijinul tuturor și te înțelegi cu toată lumea, dar singurul lucru este că nu poți da socoteală în fața lui Dumnezeu, ai suferit o pierdere. Dacă menții relații cu majoritatea oamenilor, făcându-i fericiți și mulțumiți și câștigând laudele lor, dar îl jignești pe Dumnezeu, Creatorul, atunci ești un prost suprem. Prin urmare, orice ai face, trebuie să înțelegi în mod clar dacă se aliniază principiilor, dacă Îl mulțumește pe Dumnezeu, care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest lucru, ce poziție ar trebui să adopte oamenii, ce principii ar trebui să susțină ei, cum a dat Dumnezeu instrucțiuni și cum ar trebui să o faceți – mai întâi ar trebui să vă fie clar acest lucru” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (24)”]. „Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane care caută să facă pe plac oamenilor», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să-L strigi, să implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea mai multă credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practicare. În problemele care m-au afectat, trebuia să caut cum să acționez în conformitate cu principiile. Nu puteam să nu practic adevărul sau să nu expun problemele cuiva de teamă să nu-i ofensez. Dacă aș fi făcut asta, chiar dacă relația mea cu ei ar fi fost bine păstrată, încălcarea adevărurilor-principii și cauzarea de pierderi intereselor casei lui Dumnezeu ar fi fost ceva ce L-ar ofensa pe Dumnezeu. Dumnezeu iubește oamenii puri și sinceri care, atunci când văd că interesele casei lui Dumnezeu suferă pierderi, sunt capabili să protejeze lucrarea bisericii, fără a lua în considerare propriile interese. Recunoscând acest lucru, am hotărât în secret că, pe viitor, când voi observa ceva care dăunează intereselor bisericii, nu voi mai putea să fiu o lașă, pentru a mă proteja. Chiar dacă cealaltă persoană nu ar accepta ceea ce am evidențiat, s-ar purta urât sau mi-ar purta pică din cauza asta, nu ar trebui să fiu constrânsă de acest lucru. Motivația mea era să-i ajut pe alții și să protejez interesele bisericii. Acesta era un lucru pozitiv și nu ar trebui să fiu constrânsă de firea mea coruptă. Dacă ținem mereu cont de interesele personale, nu ne putem învinge firea coruptă; de aceea, ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne bazăm pe El, cerându-I să ne dea mai multă credință și putere, pentru a putea să renunțăm la interesele personale, pentru să fim oameni cinstiți și să ne îndeplini responsabilitatea. Numai în acest fel putem avea speranța mântuirii.

Ulterior, am practicat conștient să fiu o persoană cinstită. A existat o perioadă când Shen Qing, o soră cu care eram parteneră, verifica rar lucrarea de udare. Era un udător care, din motive personale, nu fusese să-i ude pe nou-veniți timp de două săptămâni, iar Shen Qing nu știa despre asta. Am crezut că Shen Qing supraveghea lucrarea de udare și că ar trebui să știe situațiile curente din lucrarea udătorilor și să rezolve rapid problemele din lucrarea de udare. Trebuia să îi spun lui Shen Qing despre problemele ei, pentru a o ajuta să le recunoască și să se schimbe cât mai repede, astfel încât udarea nou-veniților să nu fie întârziată. Dar apoi m-am gândit că, dacă aș evidenția aceste probleme una câte una, ar putea Shen Qing să nu le accepte? Ea făcea de obicei o parte din lucrare, așadar, poate că doar în această perioadă verificările ei nu au fost punctuale, iar apoi ar putea să se schimbe. Mi-am dat seama că, din nou, voiam să îmi protejez relațiile cu ceilalți. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem în trecut: „Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu iubește oamenii cinstiți. Acum că observasem problema lui Shen Qing, trebuia să i-o aduc la cunoștință. Asta însemna să protejez lucrarea bisericii și nu era nimic malefic. Chiar dacă nu ar accepta și s-ar purta urât, nu aș regreta că mi-am îndeplinit responsabilitatea. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să îmi dea mai multă putere pentru a practica adevărul. După rugăciune, i-am arătat lui Shen Qing toate problemele pe care le observasem, iar, la început, ea nu le-a acceptat, argumentând și apărându-se, așa că i-am evidențiat manifestările faptului de a nu face lucrare reală, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, și am avut părtășie cu ea despre calea de a verifica lucrarea. A doua zi, Shen Qing s-a deschis și a spus că, datorită faptului că i-am evidențiat problema ei, a realizat în sfârșit că fusese superficială în îndeplinirea datoriei sale și era dispusă să se schimbe. După aceea, Shen Qing a fost destul de activă în îndeplinirea datoriei sale și a început să verifice în detaliu lucrarea udătorilor. Văzând că Shen Qing era capabilă să se schimbe, am fost foarte fericită. Pusesem în sfârșit adevărul în practică. De acum înainte, sunt dispusă să mă bazez pe Dumnezeu și să practic pentru a deveni o persoană cu adevărat bună.