de Chen Ming, China

De mică, părinții m-au învățat ca, în relațiile cu alții, să-mi aleg cuvintele cu grijă, în funcție de situație, să nu aduc în discuție problemele altora, chiar dacă le sesizam, să țin cont de sentimentele lor când vorbeam și să fiu o persoană înțelegătoare și abordabilă. M-au învățat că, în felul acesta, nu-mi voi pricinui singură necazuri, iar ceilalți oameni mă vor plăcea, și că aceasta era unica modalitate de a-mi găsi un loc în societate. La vremea aceea, mi se părea că spusele lor aveau noimă și că așa se cuvenea să mă port; drept urmare, rareori ajungeam la certuri sau conflicte în relațiile mele cu alții. Chiar dacă observam orice probleme la cealaltă persoană, nu le semnalam. După ce am început să cred în Dumnezeu, m-am comportat în continuare la fel în relațiile cu alții și rareori semnalam sau expuneam orice probleme pe care le observam la frații și la surorile mele. Acest lucru se aplica îndeosebi în interacțiunile mele cu sora care îmi era parteneră. Deși distingeam clar probleme în felul în care își făcea datoria și aș fi vrut să i le aduc la cunoștință, de fiecare dată când vorbele îmi ajungeau pe buze, le reprimam. Mă îngrijoram neîncetat că, dacă i-aș fi semnalat problemele și ea nu ar fi acceptat acest lucru, mi-ar fi aruncat o privire nemulțumită și și-ar fi format prejudecăți la adresa mea. Mai târziu, prin cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit în cele din urmă un oarecare discernământ referitor la concepția culturală tradițională: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.”

În octombrie 2021, parteneră mi-a devenit sora Liu Lin, fiind responsabile de lucrarea bisericii. După un timp, am observat că ea nu purta o povară în felul în care își aborda datoria. Deși era responsabilă de lucrarea de evanghelizare, nu o urmărea cu atenție și nici nu o supraveghea, iar când conducătorii solicitau informații despre lucrare, ea nu prezenta un raport. Am întrebat-o de ce nu prezenta raportul, iar ea mi-a spus că nu se simțea bine. Văzând-o pe Liu Lin procedând astfel, am vrut să-i atrag atenția că atitudinea ei față de datorie denota o lipsă crasă de respect și că nu dădea dovadă de niciun simț al responsabilității. Dar, de îndată ce cuvintele mi-au ajuns pe buze, le-am reprimat. M-am gândit în sinea mea: „Mai bine nu spun nimic. Dacă nu acceptă observația și îmi aruncă o privire nemulțumită, va fi foarte stânjenitor să ne înțelegem pe viitor.” Prin urmare, nu am mai adăugat nimic, gândindu-mă că, poate, odată ce se va simți ceva mai bine, se va dedica mai mult lucrării. În acea perioadă, Liu Lin acuza dureri cervicale, așa că i-am aplicat masajul „gua sha”, i-am recomandat să facă mișcare și i-am spus și câteva cuvinte de încurajare. Cu toate acestea, nu i-am atras atenția asupra problemelor legate de modul în care își făcea datoria. Într-o zi, trei luni mai târziu, un predicator a avut părtășie cu noi despre anumite sarcini detaliate referitoare la predicarea Evangheliei. Ulterior, am întrebat-o pe Liu Lin dacă avusese părtășie cu frații și cu surorile despre aceste sarcini și dacă le implementase. Ea a replicat: „Doar am amintit în treacăt.” Am simțit cum mă cuprinde furia și am vrut s-o emondez: „Ești atât de iresponsabilă! Oare nu întârzii lucrarea astfel?” Dar, de îndată ce cuvintele mi-au ajuns pe buze, le-am reprimat din nou. M-am gândit în sinea mea: „Dacă o emondez în fața tuturor, o voi face de rușine. Nu risc să-și formeze o prejudecată față de mine? Nu va spune că am făcut-o intenționat de râs în fața fraților și surorilor? Mai bine nu spun nimic.” Drept urmare, m-am ocupat personal de implementarea lucrării, nu am avut părtășie cu ea și nu i-am atras atenția asupra problemelor ei nici ulterior.

La sfârșitul lui iunie 2022, niște predici trebuiau verificate urgent. Pentru că Zhang Ting mai lucrase la asta, am rugat-o pe Liu Lin să aibă părtășie cu ea. Seara, am întrebat-o pe Liu Lin dacă avusese părtășie în detaliu cu Zhang Ting despre principii, însă ea, cu o expresie nemulțumită, mi-a răspuns tăios: „A priceput deja totul, nu e nevoie de discuții atât de detaliate!” Voiam să îi amintesc: „Dacă nu ai părtășie în detaliu și, ulterior, Zhang Ting are cumva nelămuriri cu privire la principii, nu va întârzia acest lucru lucrarea?” Dar, de îndată ce cuvintele mi-au ajuns pe buze, le-am reprimat din nou. M-am gândit: „A părut foarte deranjată adineauri când am întrebat-o despre asta. Dacă îi atrag din nou atenția asupra deficiențelor ei, se va înfuria și mai tare. Cum ne vom înțelege una cu cealaltă pe viitor?” Prin urmare, nu i-am atras atenția asupra problemelor ei, ci i-am spus doar pe un ton scăzut că era necesară o schimbare de atitudine pe viitor. Ulterior, din cauză că Zhang Ting nu a reușit să priceapă corect principiile, lucrarea a trebuit refăcută, iar o sarcină ce ar fi trebuit finalizată într-o singură zi a fost întârziată cu mai bine de zece zile. Conducătorii superiori ne-au transmis printr-o scrisoare că nu purtam o povară în îndeplinirea datoriei și că lucrarea noastră nu era eficientă. Am simțit mustrări de conștiință în inima mea. Această întârziere îmi era imputabilă. Observasem că Liu Lin își făcea datoria într-o manieră lipsită de responsabilitate, dar, din dorința de a menaja relația noastră, nu îi expusesem niciodată problemele. Asta întârziase lucrarea. În acea perioadă, aveam inima foarte grea și plină de suferință. De îndată ce reușeam să mă liniștesc, mă întrebam: „Ce învățăminte dorește Dumnezeu să trag din aceste împrejurări rânduite de El?” M-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, am văzut că sora care îmi este parteneră nu poartă o povară în îndeplinirea datoriei ei și că a întârziat lucrarea, însă nu îndrăznesc să-i atrag atenția asupra problemelor ei, de teamă că îmi va arunca o privire nemulțumită. Dragă Dumnezeule, fie ca Tu să mă luminezi și să mă călăuzești, astfel încât să pot trage învățăminte din această împrejurare.”

Într-o zi, am vizionat un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență. Mărturia acelei surori și cuvintele lui Dumnezeu citate în ea m-au ajutat să mă înțeleg într-o oarecare măsură. Dumnezeu spune: „Practicarea adevărului nu are legătură cu rostirea cuvintelor goale sau trâmbițarea sloganurilor. Mai degrabă, are legătură cu faptul că, indiferent ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât implică principiile conduitei personale, perspectivele lor asupra lucrurilor sau chestiunea îndeplinirii propriilor îndatoriri, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui respectat când e vorba să interacționezi cu alții? Punctul tău de vedere inițial este acesta: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, ca să-ți fie ușor să te înțelegi cu alții în viitor. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principiile. Ai prefera ca lucrarea bisericii să sufere pierderi decât să jignești pe cineva. Indiferent cu cine interacționezi, cauți să rămâi în grațiile lui. Te gândești mereu la sentimentele umane și la evitarea umilinței când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să le tolerezi și vorbești despre ele doar pe la spatele său, dar în față tot păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită personală? Nu este aceea a unei persoane care caută să placă oamenilor? Nu e destul de șireată? Încalcă principiile conduitei personale. Nu e josnic să te porți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, iar acesta nu e un fel nobil de a te purta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te porți fără principii, atunci ai eșuat în această privință, iar tu nu vei fi recunoscut, ținut minte sau acceptat înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt clare ca bună ziua. A practica adevărul înseamnă a te purta și a acționa în concordanță cu adevărurile-principii, fără a ține cont de sentimente personale sau de teama de a-i jigni pe oameni. Eu însă, în relațiile mele cu alții, nu mă purtam în concordanță cu adevărurile-principii. Mă bazam constant pe sentimente personale, mă îngrozea gândul de a-i ofensa pe oameni și îmi protejam relațiile cu ceilalți. Am observat că Liu Lin, deși avea rolul de conducătoare, nu manifesta nici cel mai mic interes pentru lucrarea sa. În calitate de conlucrătoare a ei, ar fi trebuit să-i atrag atenția asupra problemelor ei în îndeplinirea datoriei sale. Cu toate acestea, eram mereu măcinată de teama că, dacă nu ar fi primit bine observațiile mele, relația noastră s-ar fi deteriorat și ne-ar fi fost greu să ne înțelegem bine pe viitor. Pentru a menține relația noastră de prietenie, o încurajam cu niște vorbe goale, de complezență, pentru a-i arăta că eram înțelegătoare și grijulie. În exterior, evitam orice dispută sau conflict cu Liu Lin, străduindu-mă să mă pun bine cu ea; rosteam doar cuvinte plăcute pentru a menține relația omenească pe care o aveam cu ea, dar lucrarea bisericii avea de suferit. Se mai putea vorbi de vreo fărâmă de umanitate în acțiunile mele? Eram prea egoistă și prea înșelătoare! M-am gândit la faptul că Dumnezeu prețuiește oamenii onești și îi detestă pe cei alunecoși, înșelători și care caută să le facă pe plac altora. Purtându-mă în acest fel, nu stârneam oare dezgustul lui Dumnezeu? M-am gândit la faptul că datoria este o însărcinare dată de Dumnezeu omului și că eu ar trebui să protejez interesele casei lui Dumnezeu. Când am sesizat că maniera de lucru a lui Liu Lin prejudicia lucrarea, ar fi trebuit să îi atrag atenția, să o sprijin și nu să mă las copleșită de tot felul de temeri.

Într-o zi, în timpul unei adunări, am mâncat și am băut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o oarecare înțelegere a problemelor mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „În filosofiile pentru interacțiuni lumești există un principiu fundamental care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține această prietenie bună, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar. Respectă principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Se înșală unul pe altul, se ascund unul de celălalt și uneltesc unul împotriva altuia. Deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru interacțiuni lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu se pot implica în discuții sincere, nici nu pot să aibă legături profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inimile lor, problemele pe care le văd la alți oameni, sau cuvinte care le-ar fi de folos altor oameni. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celorlalți. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, împiedicându-i astfel pe ceilalți să înceapă să aibă gânduri ostile față de ei. Când nimeni nu reprezintă o amenințare pentru cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de supraviețuire necinstit și înșelător, cu un element de prudență, al cărui scop este autoconservarea. Trăind în felul acesta, oamenii nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Între oameni, există doar prudență reciprocă, exploatare reciprocă și uneltiri reciproce, fiecare persoană luând ce îi trebuie dintr-o relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cererea conduitei morale a oamenilor, și anume: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, apropiat, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve învățarea oamenilor să acționeze în acest fel? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Îndeplinește acest lucru pe deplin standardul pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie pentru interacțiuni lumești. Poate fi considerată respectarea acestei afirmații și a acestei practici o conduită morală bună? Deloc” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Ceea ce expuneau cuvintele lui Dumnezeu era întocmai starea mea reală. Dintotdeauna fusesem extrem de grijulie și de înțelegătoare în relațiile mele cu alții. Dacă observam vreo problemă la cealaltă persoană, nu i-o semnalam, de teamă să nu deteriorez relația noastră. Mai cu seamă când îmi îndeplineam îndatoririle în parteneriat cu Liu Lin, am văzut că atitudinea ei față de datorie era foarte lipsită de respect, iar asta întârziase lucrarea bisericii. Am vrut să-i semnalez problemele, dar când o vedeam nemulțumită, parcă mi se punea un nod în gât și nu mai puteam rosti un cuvânt, de frică să nu stric relația dintre noi. Mă bizuiam pe căile satanice de supraviețuire, precum: „Tu ești bun, eu sunt bun, toată lumea e bună”, „Păstrarea tăcerii asupra greşelilor prietenilor buni face o prietenie lungă şi bună” și „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”. Devenisem deosebit de alunecoasă și de înșelătoare. La fiecare pas, țineam cont doar de interesele mele și îmi protejam relațiile cu alții. Așa fusesem încă din copilărie: nu semnalam deschis problemele altora când le observam. Credeam că asta însemna să fiu grijulie și că era o dovadă de umanitate bună. Totuși, cei care posedă cu adevărat o umanitate bună au un simț al loialității și al responsabilității față de datoria lor. Au o inimă cinstită atât față de alți oameni, cât și față de Dumnezeu, pot proteja interesele casei lui Dumnezeu și pot avea părtășie, pot ajuta, semnala și expune când îi văd pe alții săvârșind fapte ce încalcă adevărurile-principii, astfel încât acei oameni să poată înțelege prompt și să se corecteze. Înainte, crezusem că, atunci când observam problemele altora și nu le menționam, îi ajutam să-și protejeze reputația, le arătam considerație și dădeam dovadă de o umanitate bună. Această perspectivă a mea era eronată. La suprafață, aceste idei culturale tradiționale se aliniază la umanitate și la moralitate, dar, în esență, ele îi instigă pe oameni la uneltiri și la a juca feste, făcându-i să devină din ce în ce mai alunecoși și mai înșelători. Dacă aș fi continuat să trăiesc neîncetat după aceste idei culturale tradiționale, firile mele corupte nu s-ar fi schimbat nicicând și nu aș fi manifestat niciodată o umanitate normală.

Căutând, am mai citit și alte cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cuvântul «a expune» din zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este bun sau rău? Are cuvântul «a expune» vreo referință la oamenii care sunt dezvăluiți sau expuși prin cuvintele lui Dumnezeu? (Nu are.) Din înțelegerea Mea referitoare la cuvântul «a expune», așa cum există în limbajul uman, nu înseamnă acest lucru. Esența lui este cea a unei forme de expunere oarecum răuvoitoare; înseamnă să expui problemele și neajunsurile oamenilor, sau unele lucruri și comportamente necunoscute altora, sau unele intrigi, idei sau opinii care funcționează în fundal. Acesta este sensul cuvântului «a expune» în zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» Dacă doi oameni se înțeleg bine și sunt confidenți, fără bariere între ei și fiecare speră să-i fie de folos și de ajutor celuilalt, atunci cel mai bine ar fi ca ei să se așeze împreună și să-și expună problemele fiecăruia cu deschidere și sinceritate. Acest lucru este corect și nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Dacă descoperi problemele unei alte persoane, dar vezi că aceasta nu este deocamdată capabilă să-ți accepte sfatul, atunci pur și simplu nu spune nimic, pentru a evita cearta sau conflictul. Dacă vrei s-o ajuți, poți să-i afli părerea și s-o întrebi mai întâi: «Văd că ai o mică problemă și sper să îți dau un sfat. Nu știu dacă vei putea să-l accepți. Dacă vei putea, îți voi spune. Dacă nu vei putea, îl voi păstra pentru mine deocamdată și nu voi spune nimic.» Dacă ea spune: «Am încredere în tine. Orice ai de spus nu va întrece nicio măsură; Pot să accept», acest lucru înseamnă că ți s-a acordat permisiunea și atunci îi poți comunica problemele una câte una. Nu numai că va accepta pe deplin ceea ce spui, dar va și beneficia de pe urma acestui lucru, iar voi doi veți putea să păstrați în continuare o relație normală. Nu asta înseamnă să ne tratăm unul pe celălalt cu sinceritate? (Ba da.) Aceasta este metoda corectă de interacțiune cu ceilalți; nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Ce înseamnă să nu «expui neajunsurile celorlalți», așa cum spune zicala în cauză? Înseamnă să nu vorbești despre neajunsurile altora, să nu vorbești despre acele probleme care sunt cele mai tabu pentru ei, să nu dai în vileag esența problemelor pe care le au și să nu fii atât de ostentativ încât să o expui. Înseamnă să faci doar câteva observații la nivel de suprafață, să spui lucruri pe care toți le spun de obicei, să spui lucruri pe care persoana însăși este deja capabilă să le perceapă și să nu expui greșelile pe care persoana le-a făcut anterior sau probleme sensibile. Cum beneficiază acea persoană dacă acționezi în acest fel? Poate că nu ai ofensat-o sau nu ți-ai făcut-o dușman, dar ceea ce ai făcut nu o ajută în niciun fel și nu îi aduce beneficii. Prin urmare, expresia: «Nu expune neajunsurile altora» este în sine evazivă și o formă de înșelăciune care nu permite sinceritatea în modul oamenilor de a se trata unii pe alții. S-ar putea spune că a acționa în acest fel înseamnă să nutrești intenții rele; nu reprezintă modul corect de a interacționa cu ceilalți. Non-credincioșii chiar văd expresia: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» ca pe un lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană cu o moralitate nobilă. Aceasta reprezintă, în mod clar, o manieră înșelătoare de a interacționa cu ceilalți, pe care oamenii o adoptă pentru a se proteja; nu este deloc un mod adecvat de interacțiune. A nu expune niciodată neajunsurile altora, în sine, nu este un lucru sincer, iar în faptul de a expune neajunsurile cuiva poate să existe o intenție ulterioară” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ce înseamnă să-i critici pe oameni și cum să nu faci asta, ci, mai degrabă, să îi ajuți. A critica oamenii implică intenții personale și uneltiri; scopul este de a-l face de rușine pe celălalt sau de a dori să concurezi pentru un câștig personal. Problemele și deficiențele celuilalt sunt exagerate la nesfârșit, persoana este desconsiderată și condamnată, totul pentru ca, în final, să se atingă scopul de a obține avantaje personale. În schimb, a semnala și a expune problemele oamenilor sunt menite să-i ajute. Dacă descoperim la cineva o problemă gravă pe care persoana însăși nu o conștientizează, a i-o semnala cu iubire, a avea părtășie despre aceasta, a o expune și a o diseca în conformitate cu statura sa nu reprezintă o critică, ci un ajutor. Așa ar trebui să procedeze oamenii cu o umanitate normală. Am văzut că Liu Lin nu purta nicio povară în îndeplinirea datoriei ei și am vrut să-i semnalez lucrul acesta, dar simțeam că, procedând astfel, aș fi criticat-o. Această perspectivă a mea era falsă. Dacă aș fi desconsiderat-o și aș fi făcut-o de rușine intenționat, astfel încât frații și surorile să-și formeze o părere negativă despre ea, iar eu să par că port o povară, aceea ar fi fost o critică. Dar, în realitate, nu nutream asemenea intenții. Doream doar să protejez lucrarea bisericii și să o ajut, prin urmare, nu o criticam.

Ulterior, am întâlnit-o pe Liu Lin. Când eram pe punctul de a-i semnala problemele, inima îmi șovăia încă și mă frământa gândul că mi-ar putea arunca o privire nemulțumită, așa că L-am implorat neîncetat pe Dumnezeu în inima mea, să mă conducă să practic adevărul. În acel moment, mi-am amintit de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem anterior și l-am căutat pentru a-l reciti. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ai intenția și perspectiva unei «persoane care caută să facă pe plac oamenilor», atunci, în toate chestiunile, nu vei practica adevărul, nici nu vei respecta principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să-L strigi, să-I implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului tău de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă insiști să trăiești mereu după filosofia Satanei, protejându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, și fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Tot nu vei avea nici credință, nici putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de adevărul-realitate, atunci nu poți fi niciodată mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere. Nu mai puteam fi genul de persoană care caută mereu să fie pe placul altora; trebuia, cu orice preț, să practic adevărul. Fie că Liu Lin avea să-mi arunce o privire nemulțumită, fie că nu, trebuia să-i semnalez problemele și să protejez interesele bisericii, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Mi-am făcut curaj pentru a-i semnala problemele. Când Liu Lin a auzit acestea, deși s-a arătat puțin nemulțumită, și-a recunoscut totuși și ea problemele.

Ulterior, am citit și alte cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ce este cooperarea? Trebuie să fiți capabili să discutați despre lucruri între voi și să vă exprimați punctele de vedere și opiniile; trebuie să vă completați și să vă supravegheați reciproc, să căutați unul de la altul, să vă întrebați unul pe celălalt și să vă îndemnați reciproc. Asta înseamnă să cooperezi în mod armonios. Să spunem, de exemplu, că te-ai ocupat de ceva conform propriei voințe și cineva a spus: «Ai procedat greșit, complet împotriva principiilor. De ce te-ai ocupat cum ai vrut, fără să cauți adevărul?» Răspunzi la aceasta: «Așa este – mă bucur că mi-ai atras atenția! Dacă n-ai fi făcut-o, ar fi fost un dezastru!» Asta înseamnă să vă îndemnați unul pe celălalt. Atunci ce înseamnă să vă supravegheați unul pe celălalt? Fiecare are o fire coruptă și poate fi superficial în îndeplinirea datoriei sale, apărându-și doar statutul și mândria, nu interesele casei lui Dumnezeu. Astfel de stări există în fiecare persoană. Dacă afli că cineva are o problemă, ar trebui să iei inițiativa de a avea părtășie cu acea persoană, amintindu-i să-și facă datoria conform principiilor, păstrând totodată acest lucru drept un avertisment pentru tine. Aceasta e supravegherea reciprocă. Ce funcție îndeplinește supravegherea reciprocă? Este menită să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și, de asemenea, să-i împiedice pe oameni să meargă pe drumul greșit” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, atunci când cooperăm la îndeplinirea datoriei noastre, ar trebui să ne supraveghem reciproc. Dacă observăm că partenerul nostru procedează într-un fel care încalcă principiile, ar trebui să-i semnalăm acest lucru, să avem părtășie cu el și să-l ajutăm. Aceasta înseamnă să-ți faci datoria în concordanță cu adevărurile-principii. Astfel, oamenii sunt ajutați să înțeleagă adevărul și, chiar mai mult, este protejată lucrarea bisericii. Totodată, în calitate de conducători sau de lucrători, trebuie să ne tratăm frații și surorile în concordanță cu adevărurile-principii. Cu cei care nu cred în Dumnezeu de multă vreme și au o statură mică, se cade să avem părtășie cu iubire, ajutându-i dacă observăm că își dezvăluie firile corupte sau că fac lucruri care încalcă principiile. În ceea ce-i privește pe cei care cred în Dumnezeu de mulți ani și cunosc principiile, dar dau dovadă de lipsă de responsabilitate față de lucrarea lor, acest lucru ar trebui să le fie semnalat și expus. Dacă nu manifestă nici cea mai mică urmă de căință după ce li s-a semnalat și expus situația în repetate rânduri, atunci ei trebuie demiși, conform principiilor. Ulterior, am observat că atitudinea lui Liu Lin față de îndeplinirea datoriei sale rămăsese neschimbată, drept urmare, după ce m-am sfătuit cu o altă parteneră de-a mea, am raportat comportamentul ei conducătorilor superiori. Aceștia din urmă au demis-o pe Liu Lin.

După aceea, când observam probleme în modul în care frații și surorile își făceau datoria, nu mai țineam cont doar de impresia pe care o cream și nu îmi mai protejam relația cu ei. Puteam să le semnalez problemele și să-i ajut în concordanță cu statura lor. Practicând în acest mod, frații și surorile mele au avut de câștigat, iar inima mea s-a simțit ușurată. Am experimentat că, dacă practici în concordanță cu spusele lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii, inima îți va fi liniștită și împăcată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa!