de Xu Hui, China

Înainte, când interacționam cu vecinele mele, am observat că una dintre ele vorbea foarte direct. Ori de câte ori observa pe cineva făcând ceva greșit, îi atrăgea atenția pe loc și, din cauza asta, adesea îi ofensa pe oameni. Toate celelalte vecine o vorbeau pe la spate, spunând: „Cum poate o persoană care pare atât de deșteaptă să facă asemenea lucruri nesăbuite?” Cu timpul, toate vecinele se împrăștiau dacă se întâmpla să vină ea în timp ce ele stăteau de vorbă. Treptat, a ajuns să fie izolată. Aceste lucruri m-au marcat profund și, prin urmare, m-am gândit că, pe viitor, nu ar trebui să fiu la fel de directă ca ea în interacțiunile mele cu alte persoane, ca oamenii să nu mă antipatizeze. Așa cum spun zicalele: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”. Când observi problemele altora, e de ajuns să fii conștientă de ele în sinea ta – nu trebuie să le atragi atenția asupra acestora. Dacă o faci, îi vei face de rușine și vei risca să-i ofensezi. Prin urmare, ori de câte ori observam problemele altora, nu vorbeam despre ele direct. Toate vecinele din jurul meu se bucurau să socializeze cu mine și erau dispuse să-mi vorbească despre orice. Mă lăudau și că sunt populară și că le este ușor să se înțeleagă cu mine. După ce am început să cred în Dumnezeu, mi-am gestionat relațiile cu frații și cu surorile mele în același mod. Dacă le observam problemele sau dezvăluiri ale corupției, nu eram dispusă să le atrag atenția și să le expun. Credeam că, procedând astfel, îi făceam de rușine și doar le expuneam neajunsurile, ofensându-i. Abia după ce am experimentat anumite lucruri am înțeles că a trăi bazându-mă pe aceste moduri de a interacționa cu lumea era contrar adevărului.

În 2023, la mijlocul lunii septembrie, am mers la o biserică pentru a sluji în calitate de conducătoare. Unii frați și unele surori mi-au spus că sora Zhao Zhen, care predica Evanghelia, avea o fire arogantă. Vorbea fără să țină seama de sentimentele celorlalți, iar ei se simțeau puțin constrânși în preajma ei. M-au rugat să am părtășie cu Zhao Zhen și să-i disec problemele, ajutând-o să se înțeleagă. M-am gândit în sinea mea: „Trebuie să o ajut și să-i disec problemele. Altfel, va continua să vorbească și să acționeze bazându-se pe firea ei arogantă. Nu numai că frații și surorile mele vor fi constrânși de ea, dar și lucrarea va fi afectată.” Totuși, apoi m-am gândit: „Sunt nouă în această biserică și nu o cunosc pe Zhao Zhen. Nu ar fi stânjenitor pentru ea dacă aș expune-o și aș diseca-o de îndată ce am sosit? Cum ne-am mai înțelege pe viitor?” După ce-am cugetat la asta, tot nu știam ce să fac, dar, în cele din urmă, m-am dus cu reticență să o văd pe Zhao Zhen. Când am văzut-o, parcă aveam gura lipită cu bandă adezivă și a trecut mult timp până să pot spune ceva. M-am gândit că, pe viitor, trebuia să fiu des în preajma ei. Dacă o ofensam, nu-mi cream singură probleme? Am decis să las disecarea și expunerea problemelor ei pe mai târziu. Așa că i-am amintit doar în treacăt să fie atentă la modul în care vorbește de acum încolo și să nu-și arate nemulțumirea pe față, deoarece acest lucru tindea să-i constrângă pe oameni. Zhao Zhen a auzit asta și a zis: „Nu am avut nicio intenție rea spunând ce am spus. Voi fi atentă pe viitor.” În drum spre casă, m-am gândit la faptul că Zhao Zhen nu își înțelegea deloc firea coruptă și, în inima mea, am simțit un oarecare reproș. Totuși, apoi m-am gândit: „I-am semnalat câteva probleme. Dacă în viitor voi descoperi că dezvăluie din nou o fire arogantă, voi putea să am părtășie cu ea și să o expun atunci.” Nu după mult timp, diaconița de udare a raportat că Wang Hong, lidera echipei de udare, folosise în mai multe rânduri pretextul unui mediu periculos pentru a evita să-și facă datoria și să participe la adunări, neglijând cele două grupuri de care era responsabilă. După ce am înțeles situația, am aflat că era din cauză că era prea timidă și prea suspicioasă și că spunea mereu că o urmărea cineva. Alții avuseseră părtășie cu ea în mai multe rânduri, dar nu dobândise nicio înțelegere, așa că diaconița de udare voia ca eu să am părtășie cu ea. Știam că trebuia să o găsesc pe Wang Hong ca să am părtășie cu ea și să-i disec problemele cât mai curând posibil, dar apoi m-am gândit: „Eu și Wang Hong nu ne-am întâlnit încă. Dacă îi expun problemele de îndată ce sosesc, va crede că sunt de-a dreptul insensibilă? Ce se întâmplă dacă o ofensez? Sunt nouă în această biserică. Dacă încep să disec problemele acestei persoane și să o expun pe cealaltă imediat, ofensând pe toată lumea, atunci toți se vor întoarce împotriva mea și mă vor izola. Atunci îmi va fi greu să fac lucrarea de conducere pe viitor. Ar fi mai bine să aștept până mă familiarizez cu toate aspectele lucrării bisericii.” Prin urmare, nu m-am dus să-i vorbesc lui Wang Hong, ci am rugat-o pe diaconița de udare să aibă părtășie cu ea în schimb. Totuși, părtășia ei tot nu a dat niciun rezultat. În acest fel, problema lui Wang Hong a fost amânată în mod repetat, iar ea a ajuns să nu mai participe la nicio adunare și să nu-și mai facă datoria mai mult de o lună. Două luni mai târziu, conducătorii superiori ne-au scris pentru a afla despre îndeplinirea îndatoririlor noastre. În scrisoare era citat un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu privind responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, care mi-a mișcat inima. M-am gândit că, atunci când am venit prima dată în această biserică și frații și surorile mele mi-au raportat problema lui Zhao Zhen, eu doar vorbisem pe scurt cu Zhao Zhen despre problema ei și nu disecasem natura și consecințele faptului că acționa bazându-se pe firea ei arogantă. Drept urmare, Zhao Zhen nu a avut nicio înțelegere de sine, iar firea ei arogantă nu se schimbase deloc. Mai mult, Wang Hong trăia constant în șovăială și nu participa la adunări. Nici măcar nu-și făcea îndatoririle. În ciuda acestui fapt, eu nu avusesem părtășie cu ea și nu o ajutasem. În calitate de conducătoare în biserică, dacă observam o problemă la un frate sau la o soră fără să i-o semnalez, fără să-i ajut sau să-mi îndeplinesc propriile responsabilități, nu însemna oare că nu făceam o lucrare reală? Când m-am gândit la asta, m-am simțit vinovată și neliniștită. După aceea, am găsit-o pe Zhao Zhen și i-am expus și i-am disecat firea arogantă. După ce m-a ascultat, a dobândit o oarecare înțelegere de sine și a fost dispusă să se schimbe. Apoi, m-am dus cu diaconița de udare să o văd pe Wang Hong. Am avut părtășie și i-am disecat problemele, incluzând cuvintele lui Dumnezeu, iar ea și-a înțeles firea coruptă egoistă și detestabilă. Mai târziu, a reînceput să-și facă datoria. Când am văzut că nu le ofensasem așa cum îmi imaginasem, ci, dimpotrivă, le ajutasem, am regretat că nu am avut părtășie cu ele mai devreme.

După aceea, am reflectat asupra mea: ce fire coruptă m-a făcut să nu îndrăznesc să expun și să disec problemele fraților și ale surorilor mele? M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, când descopăr probleme la frații și la surorile mele, în calitate de conducătoare, ar trebui să am părtășie despre adevăr, să le semnalez problemele și să-i ajut. Însă mi-a fost teamă să nu-i ofensez, așa că nu am îndrăznit să am părtășie și să le expun problemele. Știu că acest lucru nu a fost în concordanță cu intențiile Tale. Fie ca Tu să mă luminezi și să mă conduci să mă înțeleg pe mine însămi și să învăț lecții!” În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În filosofiile pentru interacțiuni lumești există un principiu fundamental care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține această prietenie bună, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar. Respectă principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Se înșală unul pe altul, se ascund unul de celălalt și uneltesc unul împotriva altuia. Deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru interacțiuni lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu se pot implica în discuții sincere, nici nu pot să aibă legături profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inimile lor, problemele pe care le văd la alți oameni, sau cuvinte care le-ar fi de folos altor oameni. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celorlalți. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, împiedicându-i astfel pe ceilalți să înceapă să aibă gânduri ostile față de ei. Când nimeni nu reprezintă o amenințare pentru cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de supraviețuire necinstit și înșelător, cu un element de prudență, al cărui scop este autoconservarea. Trăind în felul acesta, oamenii nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Între oameni, există doar prudență reciprocă, exploatare reciprocă și uneltiri reciproce, fiecare persoană luând ce îi trebuie dintr-o relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi prin faptul că nu rănești pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Din ceea ce expun cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, dacă trăiești după filosofia pentru interacțiuni lumești: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, nu faci decât să devii din ce în ce mai viclean și mai înșelător. Devii incapabil să le zici altora ce gândești cu adevărat, nu îndrăznești să spui lucruri nici măcar atunci când sunt benefice pentru cealaltă persoană și nu-i ești de niciun ajutor real. Acesta este modul în care non-credincioșii gestionează interacțiunile lumești. În toți acești ani, am trăit după filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești. Am considerat zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” ca fiind modul meu de supraviețuire. Consideram că, atunci când observam problemele sau neajunsurile altei persoane, era suficient să le menționez cu tact și că nu ar trebui să le expun sau să le disec, altfel aș fi ofensat-o, mi-aș fi făcut-o dușman și mi-aș fi făcut rău mie. Când observam carențe la oricare dintre vecinele mele, nu le menționam niciodată, de teamă să nu le ofensez și să nu fiu izolată drept urmare. După ce am ajuns să cred în Dumnezeu, am continuat să trăiesc după această perspectivă. În calitate de conducătoare de biserică, atunci când văd orice corupție dezvăluită de frații și de surorile mele, ar trebui să-i ajut din dragoste și să le semnalez problemele. Aceasta este responsabilitatea pe care se cuvine să o îndeplinesc, însă eu nu am făcut nicio lucrare reală. Când frații și surorile mele au raportat problema lui Zhao Zhen, știam prea bine că, dacă nu aveam părtășie cu ea și nu-i disecam problema, ajutând-o să se înțeleagă și să se schimbe, ea urma să constrângă și mai mulți frați și mai multe surori și să afecteze lucrarea. Totuși, mi-era teamă că aș fi ofensat-o și că ne-ar fi fost dificil să ne înțelegem pe viitor, ceea ce mi-ar fi îngreunat lucrarea de conducere. Așadar, i-am menționat problema doar în treacăt. Drept urmare, Zhao Zhen nu și-a înțeles firea arogantă și nu s-a schimbat deloc. Același lucru a fost valabil și pentru Wang Hong. Am văzut clar că Wang Hong trăia în șovăială și teamă, nu participa la adunări și nu-și făcea datoria, ceea ce întârziase lucrarea. Totuși, m-am gândit că, dacă i-aș fi expus și i-aș fi disecat problemele la prima noastră întâlnire, ar fi spus că sunt insensibilă. Ce m-aș fi făcut dacă aș fi ofensat-o? Prin urmare, nu am vrut să-i expun sau să-i semnalez problemele ei și chiar am recurs la un mic șiretlic, pasând problema diaconiței de udare ca s-o rezolve ea. Am folosit filosofii satanice pentru a-mi păstra relațiile cu oamenii. La exterior, părea că toată lumea se înțelege bine, dar, de fapt, adusesem prejudicii fraților și surorilor mele și întârziasem lucrarea. Dacă aș fi putut practica adevărul mai devreme și aș fi expus și aș fi disecat problemele lui Zhao Zhen și pe ale lui Wang Hong, ele s-ar fi înțeles pe sine mai devreme, iar daunele aduse lucrării bisericii și intrării lor în viață ar fi putut fi evitate. Am văzut că zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” nu este un lucru pozitiv, ci un mod alunecos și înșelător de a gestiona interacțiunile lumești. Este întru totul contrar adevărului. Dacă aș fi continuat să trăiesc după filosofiile Satanei, aș fi putut în orice moment să fac ceva care să aducă prejudicii mie și altora, perturbând și tulburând lucrarea bisericii și atrăgând detestarea și dezgustul lui Dumnezeu. Și, în cele din urmă, aș fi fost dezvăluită și eliminată.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cuvântul «a expune» din zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este bun sau rău? Are cuvântul «a expune» vreo referință la oamenii care sunt dezvăluiți sau expuși prin cuvintele lui Dumnezeu? (Nu are.) Din înțelegerea Mea referitoare la cuvântul «a expune», așa cum există în limbajul uman, nu înseamnă acest lucru. Esența lui este cea a unei forme de expunere oarecum răuvoitoare; înseamnă să expui problemele și neajunsurile oamenilor, sau unele lucruri și comportamente necunoscute altora, sau unele intrigi, idei sau opinii care funcționează în fundal. Acesta este sensul cuvântului «a expune» în zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» Dacă doi oameni se înțeleg bine și sunt confidenți, fără bariere între ei și fiecare speră să-i fie de folos și de ajutor celuilalt, atunci cel mai bine ar fi ca ei să se așeze împreună și să-și expună problemele fiecăruia cu deschidere și sinceritate. Acest lucru este corect și nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Dacă descoperi problemele unei alte persoane, dar vezi că aceasta nu este deocamdată capabilă să-ți accepte sfatul, atunci pur și simplu nu spune nimic, pentru a evita cearta sau conflictul. Dacă vrei s-o ajuți, poți să-i afli părerea și s-o întrebi mai întâi: «Văd că ai o mică problemă și sper să îți dau un sfat. Nu știu dacă vei putea să-l accepți. Dacă vei putea, îți voi spune. Dacă nu vei putea, îl voi păstra pentru mine deocamdată și nu voi spune nimic.» Dacă ea spune: «Am încredere în tine. Orice ai de spus nu va întrece nicio măsură; pot să accept», acest lucru înseamnă că ți s-a acordat permisiunea și atunci îi poți comunica problemele una câte una. Nu numai că va accepta pe deplin ceea ce spui, dar va și beneficia de pe urma acestui lucru, iar voi doi veți putea să păstrați în continuare o relație normală. Nu asta înseamnă să ne tratăm unul pe celălalt cu sinceritate? (Ba da.) Aceasta este metoda corectă de interacțiune cu ceilalți; nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ce înseamnă să expui neajunsurile altora și ce înseamnă să le atragi atenția și să îi ajuți în mod corespunzător. A expune neajunsurile cuiva este un atac răuvoitor, o exploatare deliberată a carențelor acestora, a chestiunilor private și chiar a celor mai tabu lucruri pentru a le expune neajunsurile; este o stânjenire intenționată a celorlalți și doar le face rău. În casa lui Dumnezeu, pe de altă parte, când vedem că frații și surorile noastre dezvăluie firi corupte sau acționează contrar principiilor, le expunem, le disecăm și le semnalăm problemele în conformitate cu spusele lui Dumnezeu, ajutându-i să-și înțeleagă firea coruptă. Acest lucru este benefic pentru intrarea lor în viață. Acest tip de disecare și de expunere nu înseamnă că le expui neajunsurile, ci este mai degrabă un ajutor plin de iubire. În gestionarea problemei lui Zhao Zhen, când i-am expus și i-am disecat firea arogantă în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, am ajutat-o să reflecteze asupra problemelor ei și să le cunoască, astfel încât să poată să se schimbe, să dobândească intrarea în viață și să colaboreze armonios cu frații și cu surorile ei pentru a-și face bine datoria. Acesta a fost un lucru benefic pentru ea. Mai mult, când am avut părtășie cu Wang Hong și am disecat problema egoismului și a autoconservării ei, scopul a fost să o ajut să dobândească o înțelegere a naturii sale esență egoiste și detestabile, pentru ca ea să poată să se căiască, să se schimbe și să-și facă datoria. Și acest lucru a ajutat-o pe Wang Hong. Acest tip de expunere și disecare este în conformitate cu adevărurile-principii și este un lucru pozitiv; nu înseamnă că expui neajunsurile oamenilor. Pentru a stabili diferența dintre a expune neajunsurile și a oferi îndrumare și ajutor în mod corespunzător, principalul lucru de analizat îl reprezintă intenția și punctul de plecare. De asemenea, fusesem mereu îngrijorată că expunerea și disecarea problemelor altora i-ar fi ofensat și i-ar fi făcut să mă trateze ca pe un dușman, ceea ce mi-ar fi îngreunat lucrarea de conducere. Prin urmare, mi-am păstrat relațiile cu ceilalți în orice situație. De fapt, casa lui Dumnezeu este diferită de societate. În casa lui Dumnezeu, adevărul domnește. Pentru a-ți face bine datoria, trebuie să acționezi conform adevărurilor-principii, și nu se pune problema că poți face lucrarea bine doar păstrând relații bune cu ceilalți. Mi-am dat seama că ideile mele erau prea denaturate și că nu se conformau deloc adevărului.

Am continuat să caut: ce fel de fire coruptă mă făcuse să nu îndrăznesc să expun problemele altora? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Discutând mai amănunțit, cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută? Încercați să analizați ce trăsături se regăsesc în astfel de oameni și ce manifestări specifice prezintă. (Ei sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și nu se implică în niciun lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. […] Are o asemenea persoană conștiință și rațiune? (Nu.) O persoană fără conștiință și rațiune, ce se comportă în acest mod, simte oare remușcare? Oamenii ca aceștia nu au remușcări; conștiința unei asemenea persoane nu servește niciunui scop. Nu a simțit niciodată remușcarea din partea conștiinței sale, deci poate ea să simtă reproșul și disciplina Duhului Sfânt? Nu, nu poate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am simțit inima străpunsă; m-am simțit vinovată și stânjenită din cauza faptelor mele. Dumnezeu spune că oamenii cu conștiință și umanitate poartă o povară în îndatoririle lor și au un simț al responsabilității, luând în considerare interesele casei lui Dumnezeu la fiecare pas și expunându-i și disecându-i pe oamenii care fac lucruri ce perturbă și tulbură lucrarea bisericii. În schimb, cei fără umanitate se gândesc mai întâi la teama lor de-i ofensa pe oameni și de a-și face dușmani. Ei își protejează doar propriile interese și se comportă ca niște persoane care caută să facă pe plac altora, fără a proteja deloc interesele casei lui Dumnezeu. Când am reflectat asupra mea, am văzut că eram exact genul de persoană egoistă și detestabilă, cu o umanitate precară, pe care o expusese Dumnezeu. Eram foarte conștientă că frații și surorile mele erau constrânși de Zhao Zhen și că acest lucru avusese deja un impact asupra lucrării bisericii și a intrării în viață a fraților și a surorilor mele. Totuși, pur și simplu nu am dat atenție acestui lucru. De asemenea, Wang Hong a folosit riscurile la adresa siguranței sale drept scuză pentru a-și abandona îndatoririle. În calitate de conducătoare de biserică, ar fi trebuit să am părtășie cu ele și să disec aceste probleme cât mai curând posibil, pentru ca ele să poată înțelege răul și consecințele continuării în acest fel, să-și schimbe stările la timp și să-și facă bine datoria. Totuși, mi-a fost teamă că, dacă le-aș fi ofensat, mi-ar fi purtat pică și m-ar fi izolat, așa că nu am avut părtășie cu ele. Mi-am protejat interesele la fiecare pas și nu m-am gândit decât la menținerea unor relații bune cu oamenii și la faptul de-a le lăsa o impresie bună. Nu am luat deloc în considerare interesele bisericii, nici nu m-am gândit dacă viețile fraților și ale surorilor mele ar suferi o pierdere. Am fost extrem de egoistă și de detestabilă și nu am avut nici cel mai mic simț al dreptății! Nu-mi făceam deloc datoria. Făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu! Dacă nu mă pocăiam și nu mă schimbam, în cele din urmă aveam să atrag detestarea lui Dumnezeu și să fiu eliminată. Când am înțeles acest lucru, am regretat ce făcusem. M-am simțit îndatorată lui Dumnezeu și am simțit că-mi dezamăgisem frații și surorile. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și să devin o persoană cu umanitate și cu un simț al dreptății. Pe viitor, vreau să arăt considerație față de intențiile Tale și să protejez interesele bisericii.”

Prin rugăciune și căutare, am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă dorești să stabilești o relație normală cu Dumnezeu, inima ta trebuie să fie întoarsă spre El; cu acest lucru ca bază, vei avea relații normale și cu alți oameni. Dacă nu ai o relație normală cu Dumnezeu, atunci, indiferent ce faci pentru a-ți păstra relațiile cu ceilalți oameni, indiferent cât lucrezi din greu sau câtă energie investești, totul va aparține unei filosofii pentru interacțiuni lumești. Îți vei proteja poziția printre oameni și vei dobândi lauda lor prin perspective și filosofii umane, mai degrabă decât să stabilești relații interpersonale normale, conform cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu te concentrezi la relațiile tale cu oamenii și, în schimb, păstrezi o relație normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ți dăruiești inima Lui și să înveți să te supui Lui, atunci relațiile tale interpersonale vor deveni normale în mod natural. Atunci, aceste relații nu se vor baza pe trup, ci pe temelia iubirii lui Dumnezeu. Aproape că nu vei avea interacțiuni trupești cu alți oameni, dar, la nivel spiritual, între voi va exista părtășie și iubire reciprocă, alinare și aprovizionare. Toate acestea sunt făcute având la bază o dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu – aceste relații nu sunt menținute prin filosofii pentru interacțiuni lumești, ele se formează natural, când o persoană poartă o povară pentru Dumnezeu. Ele nu necesită niciun efort artificial, uman din partea ta, ai nevoie doar să practici în conformitate cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în relațiile noastre cu frații și cu surorile, ar trebui să îi tratăm pe ceilalți în conformitate cu adevărurile-principii. Când descoperim că frații sau surorile noastre au orice fel de fire coruptă, ar trebui să avem părtășie cu ei și să-i ajutăm din dragoste, astfel încât să poată să reflecteze asupra lor, să ajungă să se înțeleagă și să dobândească o oarecare intrare în viață. Nu ar trebui să ne bazăm pe filosofii pentru interacțiuni lumești ca să ne păstrăm relațiile cu ceilalți. Uneori, ei nu își pot înțelege problemele, iar expunerea și disecarea sunt necesare. Atât timp cât sunt frați și surori care urmăresc adevărul, vor fi capabili să trateze acest lucru corect și să facă schimbări ulterior. Totuși, cei care nu urmăresc adevărul ripostează și se împotrivesc atunci când li se atrage atenția și li se expun problemele. Aceasta este o dezvăluire a lor și, în același timp, ne ajută să dobândim un oarecare discernământ în ceea ce-i privește. Mai târziu, am observat că diaconița de udare nu purta o povară în datoria ei. Tărăgăna implementarea lucrării și chiar găsea scuze, spunând că avea un calibru slab și că nu înțelegea adevărul. Am vrut să-i semnalez problemele, astfel încât să poarte mai mult o povară în datoria ei, dar apoi m-am gândit: „Dacă îi expun și îi semnalez direct problemele și, prin asta, o ofensez, cum vom mai colabora pe viitor?” Când m-am gândit la asta, am șovăit oarecum. Mai târziu, m-am gândit la niște cuvinte ale lui Dumnezeu pe care le citisem înainte și mi-am dat seama că încercam din nou să-mi păstrez relațiile cu ceilalți bazându-mă pe filosofii satanice pentru interacțiuni lumești. Indiferent cât de bine îmi mențin relațiile cu ceilalți, asta nu e practicarea adevărului, iar Dumnezeu nu aprobă acest lucru. M-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea hotărârea de a mă răzvrăti împotriva trupului și de a practica adevărul. De data aceasta, trebuia să practic adevărul și să acționez conform adevărurilor-principii. Prin urmare, i-am semnalat diaconiței de udare problema superficialității în datoria ei și am avut părtășie despre natura și consecințele superficialității. După părtășia mea, ea și-a înțeles problema și a fost dispusă să se răzvrătească împotriva propriei persoane și să practice adevărul. Am experimentat că, atunci când ești capabilă să-i tratezi pe oameni conform adevărurilor-principii, te simți liniștită. Slavă lui Dumnezeu!