de Chengqian, China

În octombrie 2022, eu și Zhang Qiang am primit o scrisoare de la conducător, prin care ne cerea să cooperăm pentru a supraveghea lucrarea video. Am fost amândoi foarte fericiți că am primit scrisoarea. În noaptea aceea, Zhang Qiang s-a dus primul la culcare, iar eu am observat că răspunsul nostru pentru conducător părea puțin cam simplu, așa că am adăugat la sfârșit câteva dintre propriile mele păreri. După o vreme, Zhang Qiang s-a trezit, iar eu i-am spus că făcusem niște adăugiri. Pe neașteptate, Zhang Qiang, pe un ton moralizator, a spus că mă purtam dictatorial și mi-a zis să reflectez asupra intențiilor mele. Am fost foarte surprins, gândindu-mă: „Doar am adăugat câteva dintre părerile mele și nu am modificat conținutul original; în ce fel mă purtam dictatorial? Cum poți să-mi faci morală fără să înțelegi situația?” M-am apărat în câteva cuvinte. După ce am vorbit, am început să mă gândesc: „Abia am început să cooperăm. Dacă relația noastră devine tensionată acum, pe viitor cum ne vom înțelege?” Pentru a evita conflictele ulterioare, i-am acceptat observațiile și am început să reflectez asupra mea. A doua zi, când ne-am destăinuit în părtășie, Zhang Qiang m-a rugat să-i semnalez problemele. De vreme ce m-a rugat, i-am atras atenția că adesea vorbea cu superioritate și le făcea morală altora. Zhang Qiang a părut brusc dezamăgit și a spus că nu avea problema asta. Văzând că avea o atitudine rigidă și că nu era dispus să accepte ce spusesem, m-am temut că, dacă aș fi continuat, relația noastră ar fi devenit tensionată, așa că am spus: „Poate că nu văd clar acest lucru. Dacă tu crezi că nu ai problema asta, atunci poate că mă înșel.” După ce am spus asta, am schimbat subiectul și, văzându-l că se îmbunează, m-am simțit ușurat.

După aceea, am început să mă port mai prudent în preajma lui Zhang Qiang. Pentru a evita conflictele cu Zhang Qiang, de obicei, în timpul discuțiilor despre lucrare, așteptam ca mai întâi să-și împărtășească el părerile și, dacă erau similare cu ale mele, le acceptam pe ale lui. Însă, dacă erau diferite, încercam să-i atrag atenția cu cât mai mult tact și îl lăsam pe el să decidă. Dacă nu putea să aprecieze care era cea corectă, îl întrebam pe conducător. Odată, câțiva frați și surori au scris, întrebând despre principiile pentru realizarea videoclipurilor. Am observat că răspunsul lui Zhang Qiang nu era tocmai potrivit într-o secțiune, deoarece era cam rigid. Știam că era foarte probabil ca răspunsul lui să-i inducă în eroare pe alții, dar am considerat că, dacă îi atrag atenția direct, cel mai probabil n-o să vrea să audă, așa că nu am vrut să semnalez problema. Însă apoi m-am gândit că Dumnezeu ne cere să fim onești și să sprijinim lucrarea bisericii, așa că i-am semnalat problema lui Zhang Qiang. Cu toate acestea, Zhang Qiang nu a acceptat ce spuneam și a găsit scuze ca să spună că avea dreptate. Deși, în cele din urmă, și-a dat seama că răspunsul pe care îl scrisese era nepotrivit și a fost de acord să mă lase să-l corectez, m-am simțit secătuit după neînțelegere. M-am gândit în sinea mea: „Ar fi fost mai bine să nu spun nimic. Semnalarea lucrurilor de acest fel nu duce decât la certuri și face situația ciudată în viitor. Dacă nu le semnalez, ne înțelegem cu toții, iar eu mă simt mai în largul meu. Mai devreme sau mai târziu, firea lui îl va aduce într-un impas și-l va face să dea greș. Îl voi lăsa pe Dumnezeu să rânduiască o situație pentru a-l emonda mai târziu. N-o să-mi pun pielea la bătaie ca să-l ofensez.” După un timp, întrucât videoclipurile realizate de frați și de surori aveau frecvent abateri, am sugerat să analizăm problemele și să studiem principiile împreună. Zhang Qiang a fost nemulțumit și a spus: „Aceste principii au fost deja clarificate suficient. Oricine le poate înțelege dintr-o privire. De ce trebuie să le studiem?” M-am gândit în sinea mea: „Greșelile anterioare s-au datorat atitudinii noastre nepăsătoare față de principii. Am crezut că le-am înțeles, dar, de fapt, nu le-am priceput. Dacă tot nu le studiem cum se cuvine, oare lucrurile nu vor fi la fel ca înainte? Nu merge. Dacă nu studiem principiile, vom continua să facem greșeli de principiu.” Prin urmare, am vrut să-i menționez asta lui Zhang Qiang, dar, când să deschid gura, am ezitat, gândindu-mă: „Poziția lui Zhang Qiang e clară, nu vrea să studieze. Dacă nu mai menționez problema, cel puțin putem păstra situația pașnică. Dacă am părtășie cu el despre asta, doar ne vom certa din nou.” Gândindu-mă la cât de prost m-am simțit zile în șir după fiecare ceartă, nu am îndrăznit să mai menționez problema. După aceea, am renunțat treptat la studierea principiilor. Întrucât frații și surorile nu au pătruns cum se cuvine în principii, abaterile din producția video au persistat, cu puține îmbunătățiri.

Curând după aceea, conducătorul ne-a cerut mie și altor frați să scriem evaluări despre Zhang Qiang. Când a văzut că Zhang Qiang nu putea să coopereze constant cu ceilalți și că asta îi afecta îndatoririle, conducătorul l-a demis. M-am bucurat foarte tare, pentru că în sfârșit nu mai trebuia să cooperez cu Zhang Qiang. Însă a doua zi, conducătorul a trimis o scrisoare în care spunea că, întrucât videoclipurile noastre nu produseseră rezultate atât de mult timp, echipa noastră urma să se desființeze. Am fost uluit să aud asta, gândindu-mă: „Nici măcar nu făcusem tot ce puteam în această datorie, iar acum totul s-a terminat?” În ultimele luni, cooperasem cu Zhang Qiang fără principii, jucând rolul unei persoane care caută să facă pe plac altora, evitând atât de mult conflictele, încât rareori îmi exprimam opiniile, cu atât mai puțin să mă dedic cu toată inima și cu tot sufletul pentru a face lucrarea bine. Acum, nu mai era nevoie de mine pentru această datorie și nu aveam nicio șansă să mă revanșez pentru fărădelegile mele. După ce m-am întors acasă, am reflectat asupra mea. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni răi și haini care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești constrâns de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire înșelătoare; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire înșelătoare, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și abjectă. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea.» Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă. Firile corupte ca aceasta guvernează modul în care gândești, te leagă de mâini și de picioare și controlează ceea ce spui. În inima ta, vrei să te ridici și să vorbești, dar ai îndoieli și, chiar și atunci când îți exprimi opinia, nu atingi fondul problemei și-ți lași loc de manevre, altfel spus, tergiversezi și nu spui adevărul. Oamenii care sunt clarvăzători pot să vadă asta; în realitate, știi în inima ta că nu ai spus tot ce ar fi trebuit, că ceea ce ai spus nu a avut niciun efect, că doar ai făcut totul mecanic și că problema nu a fost rezolvată. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, totuși spui fără ocolișuri că ți-ai îndeplinit responsabilitatea sau că nu-ți era clar ce se întâmpla. Este adevărat? Și chiar este ceea ce crezi? Nu ești atunci pe deplin sub controlul firilor tale satanice? Chiar dacă o parte din ceea ce spui este în concordanță cu faptele, în privința locurilor cheie și a chestiunilor cruciale, minți și înșeli oamenii, ceea ce demonstrează că ești o persoană care minte și care trăiește după firea ei satanică. Tot ceea ce spui și gândești a fost procesat de creierul tău, făcând ca fiecare cuvântare să-ți fie falsă, goală, o minciună; de fapt, tot ceea ce spui este contrar faptelor, de dragul de a te justifica, spre propriul tău beneficiu, iar tu simți că ți-ai atins obiectivele atunci când i-ai indus pe oameni în eroare și i-ai făcut să creadă. Acesta este felul în care vorbești; el reprezintă, totodată, firea ta. Ești controlat în totalitate de propria fire satanică. Nu ai putere asupra a ceea ce spui și faci. Chiar dacă ai vrea, nu ai putea spune adevărul sau ceea ce crezi cu adevărat; chiar dacă ai vrea, nu ai putea practica adevărul; chiar dacă ai vrea, nu ți-ai putea îndeplini îndatoririle. Tot ceea ce spui, faci și practici este o minciună, iar tu ești doar superficial. Ești în întregime încătușat și controlat de firea ta satanică. Poate vrei să accepți și să practici adevărul, dar asta nu depinde de tine. Când firea ta satanică te controlează, spui și faci orice îți zice ea să faci. Nu ești decât o marionetă din carne coruptă, ai devenit o unealtă a Satanei. Apoi vei regreta din nou că ai urmat trupul corupt și cum ai fi putut să eșuezi în a practica adevărul. Te gândești: «Nu pot să înving trupul de unul singur și trebuie să mă rog lui Dumnezeu. Nu am intervenit pentru a-i opri pe cei care tulburau lucrarea bisericii și mă apasă conștiința. Am hotărât că, atunci când se va mai întâmpla, trebuie să iau atitudine și să-i emondez pe cei care se abat de la îndeplinirea îndatoririlor lor și care tulbură lucrarea bisericii, astfel încât să se poarte frumos și să nu mai acționeze nechibzuit.» După ce, în cele din urmă, îți faci curaj să vorbești, te vei speria și vei da înapoi atunci când cealaltă persoană se va enerva și va bate cu pumnul în masă. Ești capabil să preiei controlul? La ce folosesc determinarea și voința? Ambele sunt inutile. […] Tu nici nu cauți adevărul vreodată, darămite să-l practici. Ești doar în permanență în rugăciune, îți stabilești rezoluții, aspirații și te rogi în inima ta. Și care este rezultatul? Rămâi un slugarnic, nu ești deschis în legătură cu problemele pe care le întâmpini, nu-ți pasă de oamenii răi atunci când îi vezi, nu reacționezi când cineva face rău sau creează o tulburare și te ții la distanță atunci când nu ești afectat personal. Te gândești: «Nu vorbesc despre nimic din ceea ce nu mă privește. Atât timp cât nu-mi afectează interesele, vanitatea sau imaginea, nu țin cont de nimic, fără excepție. Trebuie să fiu foarte atent, căci glonțul lovește pasărea care scoate capul afară. Nu am de gând să fac vreo prostie!» Ești complet și ferm controlat de firile tale stricate de ticăloșie, înșelăciune, rigiditate și aversiune față de adevăr. Pentru tine, acestea au devenit mai greu de îndurat decât bentița fixă de aur purtată de Regele Maimuță. Să trăiești sub controlul firilor stricate este atât de obositor și chinuitor!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nu am avut curaj să semnalez problemele pe care le avea Zhang Qiang nu din cauza firii dominatoare sau arogante a lui Zhang Qiang, ci a faptului că eram ferm controlat de natura mea înșelătoare și egoistă. Aproape de fiecare dată, înainte să vorbesc, mă gândeam dacă nu cumva aș ajunge să-l ofensez pe Zhang Qiang și, dacă era ceva ce nu i-ar fi plăcut, chiar dacă era un lucru benefic pentru lucrare, nu-l spuneam. M-am gândit la perioada când am început să lucrez cu Zhang Qiang, îmi stabilisem imediat un principiu când am văzut că nu era o persoană cu care să te înțelegi ușor: evită conflictele, nu-i menționa problemele și menține o relație bună. Când am văzut că o parte din răspunsul lui Zhang Qiang era nepotrivită, am semnalat problema, lucru care a dus la o ceartă, făcând interacțiunea dintre noi ciudată. Drept urmare, m-am convins pe deplin că filosofia pentru interacțiuni lumești, „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, era corectă. Consideram că ar trebui să evit să spun ceva care l-ar putea ofensa pe Zhang Qiang. Ulterior, când am văzut atitudinea indiferentă a lui Zhang Qiang față de studiul profesiilor și al principiilor, am știut clar că asta avea să stea în calea lucrării, dar, ca să evit un confict, am ales să dau înapoi. Drept urmare, întrucât frații și surorile nu au pătruns în principii în realizarea videoclipurilor, o mare parte din lucrare a fost în zadar. Interacționam cu oamenii pe baza unei firi înșelătoare și egoiste, făcând tot posibilul să evit să mă confrunt cu cineva sau să ofensez pe cineva, și, deși îmi protejam relațiile, nu-mi îndeplineam deloc responsabilitățile. Nu-i atenționam pe alții când ar fi trebuit s-o fac și nici nu respectam principiile. Toate aceste lucruri au afectat lucrarea. Păream a fi o persoană bună, dar, în realitate, aceste purtări „bune” își aveau rădăcina în firea mea coruptă, înșelătoare și egoistă. Aveau doar scopul de a-mi proteja propriile interese, lucru pe care Dumnezeu îl detestă.

Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu care disecau otrava satanică „Armonia este o comoară, toleranța este excelență” și care vizau exact problema mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Familia te condiționează și te influențează în alte feluri, de exemplu cu zicala «Armonia este o comoară, toleranța este excelență». Membrii familiei te învață adesea: «Fii bun și nu te certa cu alții sau nu-ți face dușmani, fiindcă dacă-ți faci prea mulți dușmani, nu vei fi capabil să te impui în societate și, dacă există prea mulți oameni care te urăsc și îți vor răul, atunci nu vei fi în siguranță în societate. Vei fi mereu sub amenințare, iar supraviețuirea, statutul, familia, siguranța personală și chiar perspectivele de promovare în carieră îți vor fi puse în pericol și obstrucționate de oameni meschini. Așa că trebuie să înveți că „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”. Fii bun cu toată lumea, nu strica relații bune, nu spune ceva ce nu poți retracta mai târziu, evită să rănești mândria oamenilor și nu le da în vileag neajunsurile. Evită sau încetează să spui lucruri pe care oamenii nu vor să le audă. Fă doar complimente, pentru că nu strică niciodată să faci complimente cuiva. Trebuie să înveți să arăți toleranță și compromis atât în chestiuni importante, cât și în chestiuni mărunte, deoarece „Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat”». Gândește-te la asta, familia ta îți inculcă două idei și păreri în același timp. Pe de o parte, spune că trebuie să fii bun cu alții; pe de altă parte, spune că trebuie să fii tolerant, să nu vorbești neîntrebat și, dacă ai ceva de spus, să închizi gura până ajungi acasă și apoi să-i spui familiei tale. Sau, mai bine, să nu-i spui nimic familiei tale, pentru că nu știi cine ascultă – dacă se află vreodată secretul, nu-ți va fi bine. Pentru a te impune și a supraviețui în această societate, oamenii trebuie să învețe un lucru, și anume să stea în două luntri. Cu alte cuvinte, trebuie să fii alunecos și viclean. Nu poți spune pur și simplu ceea ce gândești. Dacă o faci, înseamnă că ești prost, nu deștept. […] O astfel de persoană este mereu plăcută de câțiva oameni din biserică, pentru că nu face niciodată greșeli grave, nu se dă niciodată de gol, iar evaluarea din partea conducătorilor de biserică și a fraților și surorilor este aceea că se înțelege bine cu toată lumea. Este lipsită de entuziasm față de datoria ei, face doar ce i se cere. Este foarte ascultătoare și bine-crescută, nu rănește niciodată pe alții în conversații sau când gestionează lucrurile și nu profită niciodată în mod nedrept de nimeni. Nu vorbește de rău pe nimeni și nu judecă niciodată oamenii pe la spate. Cu toate acestea, niciun om nu știe dacă este sinceră când își îndeplinește datoria, ce crede despre alții sau despre el. După ce te gândești cu atenție, chiar simți că o astfel de persoană este cu adevărat puțin ciudată și dificil de înțeles și că, dacă o menții în funcție, asta ar putea provoca necazuri. Ce ar trebui să faci? E o decizie grea, nu-i așa? […] Nu poartă pică nimănui. Dacă cineva spune ceva ca să-l rănească sau dezvăluie o fire coruptă care îi lezează demnitatea, ce gândește el? «Voi arăta toleranță, n-o să te învinovățesc pentru asta, dar va veni ziua în care te vei face de râs!» Când acea persoană chiar este tratată sau se face de râs, se amuză în secret. Râde ușor de alți oameni, de conducători și de casa lui Dumnezeu, dar nu râde de el însuși. Pur și simplu nu știe ce probleme sau defecte are el însuși. Astfel de oameni sunt atenți să nu dezvăluie nimic ce i-ar putea răni pe ceilalți sau ce i-ar putea face pe ceilalți să-i vadă așa cum sunt, deși se gândesc la lucrurile acestea în inima lor. Pe când, atunci când e vorba de lucruri care îi pot amorți sau induce în eroare pe ceilalți, le exprimă liber și-i lasă pe oameni să le vadă. Astfel de oameni sunt cei mai prefăcuți și cel mai dificil de tratat. Deci ce fel de atitudine adoptă casa lui Dumnezeu față de astfel de oameni? Folosește-i dacă pot fi folosiți și îndepărtează-i dacă nu pot fi folosiți – acesta este principiul. De ce? Pentru că astfel de oameni sunt predestinați să nu urmărească adevărul. Sunt neîncrezători care-și bat joc de casa lui Dumnezeu, de frați și surori și de conducători, atunci când lucrurile nu merg cum trebuie. Ce rol joacă ei? Nu cumva rolul Satanei și al diavolilor? (Ba da.) Când le arată răbdare fraților și surorilor, aceasta nu este nici toleranță și nici iubire adevărată. O fac pentru a se proteja pe ei înșiși, a evita să-și facă dușmani și a se feri din calea pericolului. Nu-și tolerează frații și surorile pentru a-i proteja și n-o fac nici din iubire, cu atât mai puțin pentru că urmăresc adevărul și practică în conformitate cu adevărurile-principii. Atitudinea lor se centrează complet pe a se lăsa duși de val și a-i induce în eroare pe ceilalți. Astfel de oameni stau în două luntri și sunt alunecoși. Nu le place adevărul și nu-l urmăresc, în schimb, se lasă purtați de curent” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund îndurerat. Atât de mult timp, fusesem o persoană care caută să facă pe plac altora, în special pentru a evita să-mi fac dușmani și astfel încât viața mea să poată fi puțin mai confortabilă. Urmam filosofiile pentru interacțiuni lumești: „Armonia este o comoară, toleranța este excelență” și „Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat.” Îmi amintesc că interacționasem în acest fel cu oamenii încă de când eram tânăr. Când mă confruntam cu situații nedrepte, cum ar fi că lucrurile îmi erau furate de colegii de clasă sau că aceștia împrumutau bani fără să mi-i dea înapoi, încercam să mă înțeleg cu ei, dar când le vedeam atitudinea dură sau resentimentele față de mine, ca să evit agravarea conflictului sau să-mi creez probleme, de cele mai multe ori, alegeam toleranța. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, am continuat să interacționez așa cu oamenii. Când cooperam cu Zhang Qiang, ori de câte ori aveam opinii diferite sau cuvintele lui atingeau o coardă sensibilă, ca să evit un conflict, abordam aceste probleme cu toleranță, spunând cât mai puțin posibil și rămânând tăcut ori de câte ori puteam. „Toleranța” mea făcea să pară că nu eram meschin sau certăreț, ca și cum eram indulgent cu alții, dar nu era decât înfrânare umană și prefăcătorie de dragul autoconservării. Deși toleram, nu eram deloc îngăduitor, de fapt, ci eram plin de prejudecăți și de resentimente față de alții. De exemplu, când am văzut că Zhang Qiang acționa după firea lui coruptă, perturbând lucrarea, nu m-am gândit să-l expun, să-l opresc, să-l avertizez sau să-l ajut, ci, în schimb, doar am așteptat în tăcere să eșueze și să ajungă într-un impas. Astfel, când Zhang Qiang a fost demis, m-am bucurat, dorindu-mi chiar să poată pleca mai repede. Eram și complet iresponsabil în lucrarea video, punând pe primul loc propriul confort și evitând conflictele, privind pasiv cum lucrarea era afectată, fără să fiu deloc îngrijorat. Eram atât de egoist și de detestabil, fără strop de loialitate față de Dumnezeu! De data asta, faptul că mi s-a repartizat altă datorie era felul lui Dumnezeu de a mă atenționa și avertiza. În cazul în care continuam să mă port și să acționez conform filosofiilor Satanei pentru interacțiuni lumești, pur și simplu aveam să devin tot mai egoist, mai înșelător și mai predispus să stau în calea lucrării bisericii și să mă împotrivesc lui Dumnezeu și, în final, Dumnezeu avea să mă urască și să mă elimine.

Ulterior, mi-am dat seama că nu găsisem niciodată principiile potrivite pentru a coopera cu alții, așa că am căutat cuvintele lui Dumnezeu referitoare la această chestiune. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce este cooperarea? Trebuie să fiți capabili să discutați despre lucruri între voi și să vă exprimați punctele de vedere și opiniile; trebuie să vă completați și să vă supravegheați reciproc, să căutați unul de la altul, să vă întrebați unul pe celălalt și să vă îndemnați reciproc. Asta înseamnă să cooperezi în mod armonios. Să spunem, de exemplu, că te-ai ocupat de ceva conform propriei voințe și cineva a spus: «Ai procedat greșit, complet împotriva principiilor. De ce te-ai ocupat cum ai vrut, fără să cauți adevărul?» Răspunzi la aceasta: «Așa este – mă bucur că mi-ai atras atenția! Dacă n-ai fi făcut-o, ar fi fost un dezastru!» Asta înseamnă să vă îndemnați unul pe celălalt. Atunci ce înseamnă să vă supravegheați unul pe celălalt? Fiecare are o fire coruptă și poate fi superficial în îndeplinirea datoriei sale, apărându-și doar statutul și mândria, nu interesele casei lui Dumnezeu. Astfel de stări există în fiecare persoană. Dacă afli că cineva are o problemă, ar trebui să iei inițiativa de a avea părtășie cu acea persoană, amintindu-i să-și facă datoria conform principiilor, păstrând totodată acest lucru drept un avertisment pentru tine. Aceasta e supravegherea reciprocă. Ce funcție îndeplinește supravegherea reciprocă? Este menită să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și, de asemenea, să-i împiedice pe oameni să meargă pe drumul greșit” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că adevărata cooperare armonioasă nu se stabilește prin toleranță, ci prin practicarea adevărului, și că se construiește prin îngăduință, ajutor, atenționări și supraveghere reciproce în rândul fraților și surorilor. Când vedem mici defecte sau neajunsuri la frați și surori, ar trebui să fim toleranți cu deficiențele lor. Totuși, dacă vedem că acționează împotriva principiilor, lucru care ar sta în calea lucrării bisericii sau ar tulbura-o, atunci trebuie să-i atenționăm și să-i oprim cu promptitudine și nu ar trebui să ne împăcăm cu situația, pur și simplu. De exemplu, când am văzut că Zhang Qiang nu era dispus să-i adune pe toți ca să studieze principiile și că a rămas încăpățânat chiar și după ce am avut părtășie cu el, ar fi trebuit să-i semnalez pe loc problema. Deși, la momentul respectiv, asta ar fi putut duce la anumite conflicte, dacă ar fi fost o persoană care urmărea adevărul, acest lucru ar fi fost benefic atât pentru el, cât și pentru lucrarea bisericii. Chiar dacă nu ar fi ascultat, nu ar fi trebuit să mă dau bătut ușor. În schimb, ar fi trebuit să insist, continuând să-l atenționez, să-l emondez, să-l avertizez sau chiar să-l raportez și să-l expun dacă era necesar, pentru a respecta principiile și a proteja lucrarea bisericii. Numai în felul acesta mi-aș fi îndeplinit responsabilitatea ca partener. Înainte, am eșuat pentru că m-am bazat pe toleranță pentru a menține o armonie superficială, fără să-mi îndeplinesc responsabilitatea de a-mi atenționa sau supraveghea partenerul sau de a raporta problemele. Asta a dus la o lipsă de comunicare sinceră și autentică sau de ajutor reciproc pentru o lungă perioadă de timp și, drept urmare, nu a existat armonie adevărată în cooperarea noastră. Dacă aș fi propus pentru discuție și consultare problemele pe care le observasem pe parcursul cooperării noastre și aș fi făcut ce ar fi fost benefic atât pentru frați și surori, cât și pentru lucrarea bisericii, lucrarea video nu ar fi suferit pierderi atât de mari, iar eu mi-aș fi îndeplinit responsabilitățile.

Ulterior, am fost ales conducător de biserică. Am observat că eu și conlucrătorii mei trăiam într-o stare în care ne izolam ca să lucrăm, fără să ne concentrăm asupra intrării în viață, și că rareori comunicam despre lucrare. De asemenea, am constatat că predicatoarea nu ne ajuta cu lucrarea bisericii și că era foarte pasivă în datoria ei. Am vrut să aduc în discuție aceste probleme, dar când să spun ceva, am ezitat și m-am gândit în sinea mea: „În general, oamenilor nu le place să audă astfel de lucruri. Dacă spun asta, oare va provoca dezacorduri între noi?” Însă apoi mi-am dat seama că doar încercam să mă protejez din nou, așa că m-am rugat lui Dumnezeu ca să-mi îndrept starea. Apoi am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Când înfruntă probleme fundamentale legate de bine și rău și în chestiuni care influențează interesele casei lui Dumnezeu, dacă astfel de oameni pot face alegerile potrivite și pot renunța la filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le au în inimile lor, precum «Armonia este o comoară, toleranța este excelență», pentru a susține interesele casei lui Dumnezeu, a-și reduce fărădelegile și faptele rele înaintea lui Dumnezeu – cum le va fi de folos asta? Cel puțin, în viitor, când Dumnezeu va hotărî finalul fiecărei persoane, asta le va ușura pedeapsa și certarea de la Dumnezeu. Practicând în felul acesta, astfel de oameni nu au nimic de pierdut, ci doar de câștigat, nu-i așa?” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Atunci când mă confrunt cu ceva, nu ar trebui să trăiesc bazându-mă pe filosofiile Satanei, ci, în schimb, ar trebui să susțin mai întâi interesele casei lui Dumnezeu și să-mi reduc la minimum fărădelegile. Când am conștientizat asta, am semnalat problemele pe care le avea predicatoarea în datoria ei. Sora nu s-a împotrivit. Dimpotrivă, s-a destăinuit și ne-a vorbit despre starea ei. De asemenea, am adus în discuție problemele cooperării dintre noi, conlucrătorii, și am oferit niște sugestii. Surorile partenere au reflectat asupra lor și s-au cunoscut pe sine și, după aceea, lucrurile s-au schimbat în bine. Mi-am dat seama că numai dacă practicăm conform cuvintelor lui Dumnezeu, poate să existe armonie adevărată în cooperarea noastră, iar asta poate aduce un sentiment profund de pace și de stabilitate în inimile noastre.