de Ye Di, China

Când am fost conducătoare, câțiva frați și surori au raportat că Yang Li, conducătoarea unei biserici de care eram responsabilă, nu făcea lucrare reală. Prin investigație concretă, am aflat că Yang Li își petrecea toată ziua făcând lucrare legată de chestiunile generale, astfel încât nu mai avea timp să facă lucrarea unei conducătoare de biserică. Ori de câte ori mergea la o adunare de grup, spunea mereu că era ocupată și, când termina de făcut rânduielile necesare, pleca mereu în grabă. Nu avea aproape niciodată părtășie cu frații și surorile ei la adunări, nici nu înțelegea sau nu rezolva în mod real problemele și dificultățile cu care se confruntau aceștia pe parcursul îndatoririlor. În plus, mai mulți diaconi au raportat că Yang Li se întâlnea cu ei doar o dată la câteva luni. Problemele și dificultățile fraților și surorilor ei nu erau rezolvate în timp util, aceștia deveniseră negativi și pasivi în îndatoririle lor, iar intrarea lor în viață era îngreunată. În plus, unii frați și surori nu aveau niciun simț al poverii și îşi îndeplineau constant îndatoririle de mântuială. Iar Yang Li nu avea părtășie cu ei, nu îi ajuta sau nu îi demitea la timpul potrivit. O persoană rea perturba și tulbura viața bisericească, însă Yang Li nu a înlăturat-o din biserică într-un interval de timp rezonabil. Pentru că Yang Li nu făcea lucrare reală, viața bisericească fusese tulburată și diverse sarcini nu produceau rezultate, lucrurile ajungând într-o stare de paralizie. Când am avut părtășie cu Yang Li și i-am expus problemele, nu doar ca a refuzat să accepte ceea ce spuneam, ci chiar m-a contrazis, încercând să se justifice și să dea vina pe sora ei parteneră pentru lipsa de rezultate a lucrării bisericii. Pe baza comportamentului lui Yang Li și văzând că refuza complet să accepte adevărul sau să se căiască, am considerat-o o conducătoare falsă care nu făcea lucrare reală, una care trebuia demisă imediat. Dar am ezitat. Unii dintre frați și surori nu o discerneau pe Yang Li și simțeau că are un anumit calibru și daruri. Ei spuneau că avea o minte ascuțită și se pricepea la părtășie în cadrul adunărilor. Spuneau că lucra ore multe în fiecare zi pentru a-și face datoria și avea un simț real al poverii. O adorau și o apărau. De vreme ce toată lumea părea să aibă o părere atât de bună despre ea, m-am gândit: „Dacă aș demite-o imediat după sosire, nu ar crede toți că sunt arogantă? Ar crede că i-am refuzat șansa de a se căi? Sau, poate ar crede că sunt doar nerăbdătoare să fac schimbări îndrăznețe, pentru a-mi afirma asupra tuturor autoritatea nou-descoperită și a câștiga prestigiu?” M-am gândit: „Poate că mai întâi ar trebui ca frații și surorile să scrie propriile evaluări despre Yang Li. Apoi, eu pot judeca dacă să o demit sau nu.” Dar frații și surorile nu aveau discernământ în privința ei, iar evaluările lor aveau puțină valoare ca referințe. Persecuția din partea PPC era atât de severă în acel moment, încât adunarea fraților și surorilor pentru a avea părtășie și a o discerne era imposibilă. Dacă așteptam până când puteam avea părtășie cu ei înainte de a o demite, atunci lucrarea bisericii ar fi întârziată pe o perioadă nedefinită. M-am gândit: „Ar fi mai bine ca mai întâi să o demit, iar apoi să am părtășie și să îi discern comportamentul mai târziu, împreună cu frații și surorile.” Dar eram în continuare îngrijorată și mă întrebam: „Dacă fraților și surorilor nu li se oferă șansa de a scrie o evaluare înainte de a o demite, ar mai fi posibil să le câștig sprijinul? Mai era o opțiune: puteam scrie o scrisoare conducătorului, pentru a raporta situația lui Yang Li. În cazul în care acesta era de acord, atunci aș demite-o. În acest mod, chiar dacă decizia nu întrunea aprobarea fraților și surorilor, nu trebuia să îmi asum singură responsabilitatea pentru aceasta. Toată lumea ar ști că nu am decis doar eu acest plan de acțiune și, astfel, nu ar mai spune lucruri așa negative despre mine.” Aceste gânduri mi se învârteau încontinuu prin minte și, în final, am hotărât să îi scriu conducătorului a doua zi.

În dimineața următoare, i-am spus surorii mele partenere despre situația lui Yang Li. Și ea credea că Yang Li era o conducătoare falsă care trebuia demisă cât mai curând posibil. Ea a sugerat să o demit pe Yang Li și să scriu o scrisoare pentru a-l informa pe conducător. M-am gândit că și acesta era un plan de acțiune adecvat; dar, când m-am dus să îl implementez, am ezitat din nou, gândindu-mă: „Toate acestea se bazează doar pe ce am văzut eu în comportamentul lui Yang Li. Fără o evaluare din partea fraților și surorilor, ar fi toată lumea cu adevărat de acord să o demit? Când va veni vremea, vor protesta în numele lui Yang Li? Vor spune că sunt arogantă sau că nu pot trata corect oamenii? Dacă frații și surorile nu sunt convinși de decizia mea și mă raportează din cauza acesteia, atunci chiar îmi voi pierde reputația.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai confuză deveneam. Sora mea mi-a citit nesiguranța pe chip și m-a întrebat: „Ești îngrijorată în privința celorlalți frați și surori? Că, dacă o demiți pe Yang Li fără evaluarea lor, nu vor accepta? Îi demitem pe conducătorii falși conform principiilor, pentru a proteja lucrarea bisericii. De ce te preocupă atât de mult acest lucru?” Auzind ceea ce a spus, am început să reflectez: „Este adevărat. Casa lui Dumnezeu ne impune clar să demitem conducătorii și lucrătorii care scapă de sub control și care nu fac lucrare reală, pentru a evita întârzierea lucrării bisericii. Văzusem deja că Yang Li era o conducătoare falsă, dar îmi doream în continuare aprobarea fraților și surorilor înainte de a o demite. De ce oare?” Mi-am dat seama că această stare nu era bună. Așa că, împreună cu sora mea, am încercat să rezolv această problemă. Și am văzut două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau: „Dacă, în calitate de conducători și lucrători, ignorați problemele care apar pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor și chiar căutați diverse pretexte și scuze pentru a vă sustrage responsabilității, nu rezolvați unele probleme pe care sunteți capabili să le rezolvați și nu raportați Celui de mai sus problemele pe care nu sunteți capabili să le rezolvați, ca și cum acestea nu ar avea nimic de-a face cu voi, nu este aceasta o neglijare a responsabilității? Să tratezi lucrarea bisericii în acest mod este un lucru inteligent sau un lucru nesăbuit? (Este un lucru nesăbuit.) Nu sunt alunecoși asemenea conducători și lucrători? Nu sunt oare lipsiți de orice simț al responsabilității? Atunci când întâmpină probleme, le ignoră – nu sunt nepăsători? Nu sunt oare vicleni? Oamenii vicleni sunt cei mai nesăbuiți dintre toți. Trebuie să fii o persoană onestă, trebuie să ai simțul responsabilității atunci când te confrunți cu probleme și trebuie să încerci toate mijloacele posibile și să cauți adevărul pentru a le rezolva. Nu trebuie sub nicio formă să fii o persoană vicleană. Dacă singurul lucru care te preocupă este să fugi de responsabilitate și să te dezici de probleme atunci când apar, ai fi condamnat pentru acest comportament chiar și printre non-credincioși, ca să nu mai vorbim de casa lui Dumnezeu! Acest comportament este cu siguranță condamnat și blestemat de Dumnezeu și este detestat și respins de aleșii lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți și îi detestă pe cei înșelători și alunecoși. Dacă ești o persoană vicleană și acționezi într-un mod alunecos, nu cumva te va detesta Dumnezeu? Te va lăsa oare casa lui Dumnezeu să scapi nepedepsit, pur și simplu? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, nu cei vicleni. Toată lumea ar trebui să înțeleagă clar acest lucru, să nu mai fie confuză și să nu mai facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este scuzabilă, dar dacă o persoană nu acceptă deloc adevărul, atunci ea este prea încăpățânată. Oamenii cinstiți își pot asuma responsabilitatea. Nu țin cont de propriile câștiguri și pierderi; doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede, al căror fund se poate vedea dintr-o privire. Acțiunile lor sunt, de asemenea, transparente. O persoană înșelătoare acționează întotdeauna într-un mod alunecos, este mereu prefăcută, mușamalizează și ascunde lucruri și este incredibil de secretoasă. Nimeni nu poate vedea acest tip de persoană exact așa cum e de fapt. Oamenii nu îți pot pătrunde gândurile lăuntrice, dar Dumnezeu poate scruta lucrurile din adâncul inimii tale. Când vede că nu ești o persoană cinstită, că ești alunecos, că nu accepți niciodată adevărul, că ești mereu înșelătoare față de El și că nu Îi dăruiești niciodată inima, lui Dumnezeu nu Îi place de tine, te detestă și te abandonează” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai sentimentele la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie îndeplinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care urmează voia Mea? Întreabă-te și gândește-te des la asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Cuvintele lui Dumnezeu au expus întocmai intențiile mele detestabile. În acel moment, mi-am dat seama că eram o persoană trădătoare. Confirmasem clar că Yang Li era o conducătoare falsă care nu făcea lucrare reală și că frații și surorile nu aveau discernământ în privința ei, ba chiar o adorau și o apărau. Dar, în loc să o demit cât mai curând posibil, conform principiilor, eram vicleană pentru a-mi proteja reputația și statutul. Știam foarte bine că frații și surorile nu o discerneau și că nu exista niciun motiv real pentru a le cere să scrie o evaluare, dar tot eram dispusă să pierd timp cu acest proces, de teamă că aveam să fiu numită arogantă după demiterea lui Yang Li și că acest lucru avea să-mi afecteze statutul și imaginea. Mi-am ascuns intențiile detestabile sub pretextul obținerii acordului fraților și surorilor și chiar am vrut să cer părerea conducătorului înainte de a o demite; în acest mod, chiar dacă frații și surorile obiectau la demiterea ei, puteam să spun că și conducătorul fusese de acord, astfel încât să nu fiu nevoită să port singură responsabilitatea. M-am gândit la tot ce puteam face pentru a încerca să mă protejez, folosind trucuri și șiretlicuri pentru a obține ce voiam. Eram atât de vicleană! Erau responsabilitatea mea și cerința casei lui Dumnezeu ca eu să demit rapid conducătorii falși, nepotriviți. Dar eu m-am eschivat de la responsabilitatea mea, fiind indecisă; mă gândeam doar la cum să-mi protejez reputația și statutul. Nu m-am gândit cât de mari ar fi obstacolele și pierderea, atât pentru lucrarea bisericii, cât și pentru intrarea în viață a fraților și surorilor, dacă nu o demiteam neîntârziat pe această conducătoare falsă. Am privit cum falsa conducătoare făcea rău bisericii și, în loc să iau atitudine ca să o expun, să o demit și să protejez interesele bisericii, am continuat să pun propriile interese pe primul loc. Am găsit chiar și un mod de a mă sustrage din situație. Eram atât de egoistă și detestabilă! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai nevrednică de această datorie și, cu atât mai mult, de a sta în fața fraților și surorilor mele.

Am reflectat la toate acestea. Credeam în Dumnezeu, mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și îmi făceam datoria. Prin urmare, atunci când m-am confruntat cu o problemă, de ce am încetat să practic adevărul? De ce nu am putut proteja interesele bisericii? Care erau mai precis motivele? Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles puțin mai bine această problemă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Este vreunul dintre voi care crede în inima sa doar în Dumnezeul nedeslușit din ceruri, dar are mereu noțiuni despre Dumnezeul întrupat? Dacă într-adevăr există astfel de oameni, atunci ei sunt credincioși în religie. Credincioșii în religie nu Îl recunosc în inimile lor pe Dumnezeul întrupat și, chiar dacă o fac, au întotdeauna noțiuni despre El și nu sunt niciodată capabili să se supună. Nu este așa? Strict vorbind, astfel de oameni nu sunt credincioși în Dumnezeu. Deși pot pretinde că ei cred în Dumnezeu, de fapt, aceștia nu sunt cu mult diferiți de credincioșii în religie. În inimile lor, ei cred doar în Dumnezeul nedeslușit; sunt adepți ai noțiunilor și reglementărilor religioase. Așadar, orice persoană care nu urmărește adevărul, care se concentrează doar pe un comportament bun și pe respectarea reglementărilor, care nu practică adevărul și a cărei fire nu se schimbă câtuși de puțin, nu face altceva decât să creadă în religie. Ce trăsătură îi distinge pe cei care cred în religie? (Ei se concentrează doar pe practicile externe și pe un comportament aparent bun.) Care sunt principiile și temeiul acțiunilor lor? (Filosofiile satanice pentru interacțiuni lumești.) Ce filosofii satanice pentru interacțiuni lumești și ce firi satanice și corupte există? Necinstea și înșelătoria, să fii o lege pentru sine, aroganța și îngâmfarea, să ai ultimul cuvânt în toate, să nu cauți niciodată adevărul sau să nu ai părtășie cu frații și surorile, iar atunci când acționezi, să te gândești întotdeauna la propriile interese, la mândria și statutul tău – toate acestea sunt acțiuni bazate pe o fire satanică. Înseamnă că îl urmezi pe Satana. Dacă o persoană crede în Dumnezeu, dar nu ține seama de cuvintele Sale, nu acceptă adevărul sau dacă nu se supune aranjamentelor și orchestrărilor Sale; dacă doar manifestă anumite comportamente bune, dar nu e capabilă să se răzvrătească împotriva trupului și să renunțe la nimic din mândria sau interesele sale; dacă, deși după aparențe își îndeplinește datoria, trăiește încă în conformitate cu firile sale satanice și nu a renunțat în niciun fel la filosofiile și modurile de existență ale Satanei și nu și le-a schimbat, atunci cum ar putea să creadă în Dumnezeu? Aceasta este credința în religie. Astfel de oameni renunță la lucruri și se sacrifică superficial, dar, dacă ne uităm la calea pe care merg, la originea și punctul de început a tot ceea ce fac, ei nu folosesc drept bază pentru acele lucruri cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul; în schimb, ei continuă să acționeze conform propriilor noțiuni și închipuiri, presupuneri subiective, ambiții și dorințe. Filosofiile și firile Satanei continuă să servească drept bază a existenței și acțiunilor lor. În chestiuni în care nu înțeleg adevărul, nu îl caută; în chestiuni în care înțeleg adevărul, nu-l practică, nu Îl onorează pe Dumnezeu ca fiind măreț și nici nu prețuiesc adevărul. Deși cu numele și cu vorba Îl recunosc pe Dumnezeu și cred în El și, deși par capabili să îndeplinească o datorie și să-L urmeze pe Dumnezeu, ei trăiesc după firea lor satanică în tot ce spun și fac. Toate lucrurile pe care le spun și le fac sunt dezvăluiri ale unei firi corupte. Nu îi veți vedea practicând sau experimentând cuvintele lui Dumnezeu, darămite manifestând faptul că ei caută adevărul și i se supun în toate. În acțiunile lor, ei se gândesc la propriile interese înainte de toate și își îndeplinesc mai întâi propriile dorințe și intenții. Sunt aceștia oameni care Îl urmează pe Dumnezeu? (Nu.) […] Ei nu acordă niciodată atenție intențiilor sau cerințelor lui Dumnezeu și modului în care oamenii trebuie să practice pentru a-L mulțumi. Deși uneori se roagă înaintea lui Dumnezeu și au părtășie cu El, ei doar vorbesc cu ei înșiși, nu caută sincer adevărul. Atunci când se roagă lui Dumnezeu și Îi citesc cuvintele, nu le raportează la problemele pe care le întâlnesc în viața reală. Așadar, cum tratează ei suveranitatea, rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu, în mediul rânduit de El? Când se confruntă cu lucruri care nu le mulțumesc propriile dorințe, le evită și se împotrivesc în inima lor. Când se confruntă cu lucruri care provoacă o pierdere pentru interesele lor sau împiedică realizarea intereselor lor, ei încearcă prin toate mijloacele să caute o cale de ieșire, străduindu-se să își maximizeze propriile beneficii și luptând pentru a evita orice pierderi. Ei caută să își mulțumească propriile dorințe, nu să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Oare este aceasta credință în Dumnezeu? Au astfel de oameni o relație cu Dumnezeu? Nu, nu au. Ei trăiesc într-o manieră josnică, dezgustătoare, intransigentă și urâtă. Nu numai că nu au nicio relație cu Dumnezeu, dar se și opun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu la fiecare pas” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”). În timp ce reflectam la cuvintele lui Dumnezeu, în inima mea era furtună. Privind înapoi la comportamentul meu, eram una dintre acele persoane expuse de Dumnezeu: o credincioasă în religie. Cu toate că păream capabilă de a mă abandona și consuma, nu am căutat adevărurile-principii când am întâmpinat probleme. M-am gândit mereu doar la propriile interese și am trăit după regulile satanice de supraviețuire, precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Păstrează liniștea pentru auto-protecție și caută doar să nu faci greșeli.” Aceste reguli prinseseră rădăcini adânci în inima mea; simțeam că oamenii trebuie să trăiască pentru ei înșiși și că aceia care nu se gândeau la ei înșiși erau neghiobi. Adoptasem aceste reguli ca principii directoare pentru propriul comportament și, prin urmare, devenisem din ce în ce mai egoistă, vicleană, înșelătoare și detestabilă. Chiar dacă citisem atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu după ce am început să cred în El, tot nu acceptam adevărul. Nu trăiam conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci conform filosofiilor Satanei. În ceea ce privește chestiunea demiterii lui Yang Li, știam că ceea ce ar trebui să fac era să practic adevărul și că acest lucru ar fi benefic pentru lucrarea bisericii și viețile fraților și surorilor. Dar, pentru a-mi salva reputația și statutul și pentru a evita ca frații și surorile să spună că sunt arogantă, am ales să îmi amân acțiunile și pur și simplu să privesc cum o conducătoare falsă continua să facă rău lucrării bisericii și să o întârzie. Nu o protejam pe această conductoare falsă, dându-mi tacit consimțământul pentru faptele sale rele? Dacă o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu și are un simț al dreptății ar vedea cum lucrarea bisericii este îngreunată, aceasta ar acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu și ar lua atitudine pentru a proteja interesele bisericii. Dar când eu am întâlnit o astfel de situație, nu am practicat adevărul. În schimb, am trăit conform filosofiilor lumești ale Satanei. Cum puteam eu să fiu credincioasă lui Dumnezeu? Considerasem că aveam credință în Dumnezeu, că mă puteam abandona și consuma, și că putem suferi și plăti prețul pentru credința mea. Am crezut că mă pot supune oricărei datorii primite din partea bisericii. Dar acum, mi-am dat seama că acesta era doar un comportament bun superficial. Confruntarea cu această problemă mă dezvăluise. Nu aveam realitatea practicării adevărului și, când îmi făceam datoria, eram înrobită de firea mea coruptă și de filosofiile satanice. Nu credeam în Dumnezeu, ci în religie. Credința mea nu era aprobată de Dumnezeu, ci disprețuită și respinsă de El. Dacă nu mă căiam, finalul meu ar fi să fiu pedepsită și eliminată.

Am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, indiferent ce datorie îndeplinești, trebuie să înțelegi principiile și să fii capabil să practici adevărul. Atunci vei avea principii. Dacă nu poți să vezi ceva așa cum este de fapt, dacă nu ești sigur care este modul potrivit de a acționa, trebuie să cauți și să ai părtășie pentru a ajunge la un consens. Odată ce ai stabilit ce este benefic pentru lucrarea bisericii și pentru frați și surori, fă acel lucru! Nu fii constrâns de nicio reglementare, nu întârzia, nu aștepta și nu fii un observator pasiv! Dacă ești întotdeauna un observator pasiv și nu ai niciodată o opinie proprie, dacă aștepți mereu ca altcineva să ia o decizie înainte de a face ceva și dacă abia te miști și aștepți când nimeni nu a luat o decizie, care va fi consecința? Fiecare element al lucrării se va bloca și nimic nu se va face. Ar trebui să înveți să cauți adevărul sau cel puțin să fii capabil să acționezi pe baza conștiinței și a rațiunii. Atât timp cât poți înțelege care este metoda potrivită de a face ceva, iar majoritatea oamenilor consideră, de asemenea, că acea metodă este viabilă, atunci așa ar trebui să practici. Să nu-ți fie teamă să îți asumi responsabilitatea sau să îi ofensezi pe alții ori să suporți consecințele. Dacă cineva nu face nimic real, calculează mereu, se teme să-și asume responsabilitatea și nu îndrăznește să respecte principiile în acțiunile sale, atunci acest lucru arată că este prea alunecos și înșelător și că ascunde destul de multe planuri viclene. Cât de lipsit de virtute este să-ți dorești să te bucuri de harul și de binecuvântările lui Dumnezeu și totuși să nu faci nimic real! Pe nimeni nu disprețuiește Dumnezeu mai mult cum disprețuiește acest tip de oameni vicleni și înșelători. Indiferent de ceea ce gândești, dacă nu practici conform adevărului, nu ai loialitate, ești întotdeauna întinat de alterări personale și ai tot timpul propriile gânduri și idei, Dumnezeu scrutează toate aceste lucruri și știe despre ele. Crezi că Dumnezeu nu știe despre ele? În acest caz, ești atât de nesăbuit! Și dacă nu te căiești imediat, nu vei avea parte de lucrarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. El vede, cu o claritate absolută, toate micile planuri viclene pe care le au și vede că inimile lor sunt baricadate împotriva Lui, că nu sunt o singură inimă cu El. Care sunt principalele lucruri care țin inimile oamenilor departe de Dumnezeu? Gândurile lor, interesele și mândria lor, statutul și micile lor planuri viclene. Atunci când în inimile oamenilor există un zid format din aceste lucruri care îi separă de Dumnezeu, iar ei ascund mereu secrete și au întotdeauna propriile motive, asta înseamnă probleme. Dacă ai un calibru ușor slab și o experiență cam superficială, dar ești dispus să urmărești adevărul și ești întotdeauna o singură inimă cu Dumnezeu și poți să dai totul pentru ce îți încredințează Dumnezeu, fără să recurgi la vreun vicleșug, atunci El va vedea acest lucru. Dacă inima ta este mereu baricadată împotriva lui Dumnezeu, dacă nutrești întotdeauna planuri meschine, dacă trăiești tot timpul pentru propriile interese și mândrie, dacă socotești mereu aceste lucruri în inima ta și ești posedat de ele, atunci Dumnezeu nu va fi mulțumit de tine, nu te va lumina și nici nu te va ilumina, te va ignora, iar inima ta se va întuneca și mai mult. Acest lucru înseamnă că atunci când îți îndeplinești datoria sau faci ceva, vei face un dezastru și nu va avea nicio valoare. Acest lucru este din cauza faptului că ești atât de egoist și josnic, uneltind mereu pentru binele tău, fără a fi sincer față de Dumnezeu, și îndrăznești să fii înșelător și să încerci să-L păcălești și nu numai că nu accepți adevărul, dar ești viclean în îndeplinirea datoriei tale, ceea ce înseamnă că nu te consumi sincer pentru Dumnezeu. Și din moment ce nu îți îndeplinești datoria cu sinceritate, doar trudești puțin și folosești acest lucru ca pe o oportunitate de a obține mai multe beneficii, iar din moment ce-ți dorești, de asemenea, să conspiri pentru a obține faimă, câștig și statut pentru tine și nu accepți și nu te supui atunci când ești emondat, probabil că Îi vei ofensa firea lui Dumnezeu. Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. Dacă nu te căiești, vei fi în pericol și probabil vei fi eliminat de Dumnezeu, caz în care nu vei mai avea niciodată șansa de a primi aprobarea lui Dumnezeu” (Părtășia lui Dumnezeu). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică. Când întâlnești probleme pe care nu le poți vedea clar, poți să cauți părtășia cu frații și surorile care înțeleg adevărul și să ajungi la un consens înainte de a acționa în vederea rezolvării. Dacă vezi clar că planul de acțiune se aliniază la adevărurile-principii și va fi benefic pentru lucrarea bisericii, atunci ar trebui să îl urmezi fără întârziere. Dar dacă ești nehotărât, dacă aștepți mereu aprobarea unui conducător înainte de a lua decizia, atunci, probabil că lucrarea bisericii va fi întârziată. De fapt, la demiterea conducătorilor sau lucrătorilor nepotriviți, ar fi în conformitate cu principiile și să înțelegi evaluările fraților și surorilor, să faci o analiză cuprinzătoare și apoi să decizi. Aceasta poate fi o modalitate bună de a evita greșelile la demiterea conducătorilor și lucrătorilor. Dar principiile nu sunt reguli. Acestea trebuie folosite flexibil, în funcție de circumstanțe. În cazul demiterii lui Yang Li, eu și sora mea parteneră confirmasem deja că Yang Li era o conducătoare falsă conform principiilor, că lucrarea bisericii ar fi întârziată dacă nu o demiteam imediat. Nu era nevoie să aștept să adun evaluările fraților și surorilor înainte de a o demite. În plus, frații și surorile nu o discerneau pe Yang Li; fuseseră induși în eroare de ea. Chiar dacă le-aș fi cerut să scrie o evaluare, ar fi fost fără rost, o simplă formalitate și o pierdere de timp. Ar fi trebuit să o demit direct și să expun faptul că nu făcea lucrare reală, oferindu-le fraților și surorilor discernământ asupra ei și eliberându-i de inducerea în eroare. Acesta ar fi fost singurul mod de a-mi îndeplini responsabilitatea de conducătoare. Dar, în această chestiune, trăisem conform filosofiei Satanei, folosind înșelătoria pentru a mă proteja. Nu practicasem adevărul și nu îmi asumasem nicio fărâmă de responsabilitate. Dacă aș fi continuat să-mi fac datoria așa, aș fi fost disprețuită de Dumnezeu. Știam că Yang Li era o conducătoare falsă, dar nu am îndrăznit să o demit direct, deoarece îmi era teamă că oamenii ar spune că sunt arogantă. Asta demonstra că nu înțelegeam ce era aroganța, și nici lucruri precum a avea simțul dreptății și respectarea principiilor. Prin căutare și contemplare, am înțeles că aroganța unei persoane îi trădează firea satanică. Când oamenii nu caută adevărurile-principii, ci sunt mereu încăpățânați, insistă asupra propriilor idei și puncte de vedere și îi obligă pe toți să li se supună, aceasta este îngâmfare, aroganță și neprihănire de sine. Să ai simțul dreptății înseamnă să sprijini adevărul și să protejezi lucrarea lui Dumnezeu. Prin căutare și rugăciune, o persoană poate confirma care plan de acțiune este conform cu adevărul și cuvântul lui Dumnezeu și poate să sprijine adevărul și să protejeze lucrarea bisericii și să persiste astfel până la final, indiferent de ce gândesc sau spun ceilalți. Aceasta este o manifestare a simțului dreptății. De fapt, concluzia noastră că Yang Li era o conducătoare falsă se baza pe principii. Demiterea ei ar fi fost benefică pentru lucrarea bisericii. Această acțiune ar fi fost conformă cu principiile și ar fi demonstrat un simț al dreptății. Dar îmi fusese teamă că, fără acordul fraților și surorilor, demiterea lui Yang Li i-ar fi făcut pe oameni să spună că eram arogantă. Nu am putut distinge între aroganță și a avea simțul dreptății; consideram un lucru pozitiv ca fiind negativ. Din această cauză, nu mă puteam elibera și evitam să fac ceea ce era corect. Mi-am dat seama că înțelegerea mea era complet denaturată. Dacă frații și surorile nu puteau discerne o conducătoare falsă, atunci puteam avea părtășie cu ei. Nu puteam să-mi las teama de judecata altora să mă împiedice să respect principiile. Trebuia să accept scrutarea lui Dumnezeu și să protejez interesele bisericii, indiferent ce credeau ei. Astfel, în ziua următoare am demis-o pe Yang Li.

După aceea, eu și sora mea parteneră am avut părtășie cu frații și surorile, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, și am disecat performanța lui Yang Li; cum a eșuat în mod sistematic să facă lucrare reală și cum nu accepta adevărul. După părtășie, frații și surorile au recunoscut că fuseseră înșelați de zelul aparent al lui Yang Li și au înțeles cum să discearnă dacă un conducător era sau nu calificat. Au ajuns să înțeleagă că, pentru a face acest lucru, nu trebuia să te uiți la darurile acestuia, sau la cât de bine vorbește sau la faptul că pare ocupat. Mai degrabă, trebuia să te uiți dacă urmărea sau nu adevărul, dacă făcea lucrare reală, rezolva probleme reale și obținea rezultate reale prin lucrarea sa. M-am bucurat să văd că frații și surorile au dobândit această cunoaștere și am învățat că, făcându-ți datoria conform adevărurilor-principii, poți obține îndrumarea lui Dumnezeu. Înainte, îmi făcusem griji că frații și surorilor nu ar putea să accepte dacă o demiteam direct pe Yang Li; că ar spune că eram arogantă. Dar acum, mi-am dat seama că era doar imaginația mea și, atunci când am acționat conform adevărurilor-principii, frații și surorile nu m-au judecat. În schimb, din această situație au învățat să discearnă. Nu după mult timp, biserica a ales un conducător potrivit, frații și surorile au început să trăiască o viață bisericească normală și lucrarea a putut funcționa normal din nou. Am fost foarte bucuroasă să văd toate acestea și am învățat că singurul mod de a obține aprobarea lui Dumnezeu este acela de a acționa și a-ți face datoria conform adevărurilor-principii. Ulterior, am renunțat în mod conștient la interesele mele personale și am început să fac lucrurile pe baza adevărurilor-principii, o practică ce mi-a adus pace în inimă și m-a eliberat.

Prin această experiență, am văzut că eram egoistă și înșelătoare. Pentru a-mi proteja reputația și statutul, am ignorat interesele bisericii și, dacă nu ar fi fost expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, nu m-aș fi înțeles și nu m-aș fi schimbat. În același timp, acum înțeleg cât este de important să caut adevărurile-principii în tot ceea ce fac și că doar căutând adevărul și acționând conform principiilor pot fi calificată să-mi fac datoria.