de Roxana, Taiwan

Când eram la școală, am observat că unii colegi erau foarte direcți. Când îi vedeau pe alții greșind, imediat spuneau asta, adesea ofensându-i și ajungând să fie ostracizați. M-am gândit: „Nu sunt oamenii ăștia cam stupizi? Este ca în zicalele: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună» și «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» Vezi tot, dar nu pune în discuție tot; astfel, te poți integra în mulțime. Dacă ești prea direct, chiar dacă n-ai intenții rele, oamenii te vor antipatiza și te vor respinge. Cum îți poți face prieteni așa?” Așa că nu semnalam niciodată direct problemele altora, în interacțiunile cu ei. Tuturor colegilor mei de clasă le plăcea să fie prieteni cu mine, spunând că eram prietenoasă și amabilă, iar eu credeam că am o umanitate destul de bună. Când am căpătat credință în Dumnezeu, am interacționat la fel și cu frații și surorile. Nu am semnalat problemele altora, când le-am observat. Mereu am simțit că, fiind prea directă, i-aș face pe oameni să se simtă stânjeniți, că ar crede că-i iau în vizor și încerc în mod voit să le expun neajunsurile și că asta ne-ar distruge relația. Abia când am fost dezvăluită și am citit cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că modul meu de a interacționa cu alții contravenea adevărului și se împotrivea lui Dumnezeu.

În 2015, făceam lucrarea video în parteneriat cu Leslie. Era credincioasă de mai mult timp și era și mai în vârstă decât mine. Eram politicoase una cu cealaltă, ne înțelegeam destul de bine și aproape că nu aveam conflicte. Ulterior, am fost aleasă supraveghetoare. O dată, ceilalți au raportat că Leslie era superficială, prefăcută și alunecoasă în datoria ei și că întârzia lucrarea. Problema ei mi s-a părut destul de gravă, așa că am vorbit cu surorile mele partenere despre necesitatea de a semnala și expune problemele lui Leslie, ca să poată să reflecteze, să se cunoască, să se căiască și să se schimbe. Surorile mele au fost de acord și au întrebat cine ar trebui să aibă părtășie cu Leslie. Am stat acolo, fără să spun nimic, nedorind să-mi pun pielea la bătaie ca să rezolv problema. M-am gândit: „Dacă-i semnalez problemele, oare va crede că o vizez intenționat? Cum ne-am înțelege după aceea?” Spre mirarea mea, toți au sugerat să am eu părtășie cu Leslie. Chiar voiam să fug, dar știam că, dacă nu-i semnalam problemele, lucrarea bisericii va continua să fie afectată. Așadar, în final, pur și simplu trebuia să strâng din dinți și să merg s-o fac. La momentul respectiv, m-am pregătit mental o vreme, făcându-mi curaj să-i semnalez problemele. Repetam în gând ce aveam să-i zic, de la început până la sfârșit. Dar când am văzut-o, am avut foarte mari emoții. Parcă mă sugruma cineva și nu puteam vorbi. Așa că am întrebat-o, pe un ton blând: „Ai avut o stare bună în ultima vreme? Ai avut greutăți? De ce ți-a luat atât de mult să produci videoclipurile?” Leslie a răspuns că fusese îngrijorată pentru că fiul ei nu mergea la școală, așa că lucrarea ei a fost întârziată. M-am gândit: „Spune că are dificultăți. Dacă o expun fiindcă e superficială, prefăcută și alunecoasă în datoria ei, oare va crede că sunt prea dură și că o iau în vizor? Dacă relația noastră se destramă, lucrurile vor fi mult mai stânjenitoare între noi.” La acel gând, nu i-am mai semnalat problemele. Doar am alinat-o prin câteva cuvinte și am discutat succint despre stadiul datoriei ei.

Fiindcă nu se cunoștea deloc, a rămas tot superficială în datorie și videoclipurile ei au fost pline de probleme. Mi-am dat seama că Leslie avea probleme foarte grave și că va trebui demisă, dacă nu schimba ceva. Prin urmare, am mers din nou să am părtășie cu ea. M-am gândit că, de data asta, chiar îi voi semnala problemele. Dar de îndată ce m-am așezat, iar nu am mai putut scoate o vorbă. M-am tot gândit cum să-i spun, astfel încât să nu se simtă stânjenită, dar să fie totuși conștientă de problemele ei, fără să o fac să aibă prejudecăți împotriva mea sau să creadă că o luam în vizor. După ce am chibzuit o vreme, am întrebat-o, cu tact: „De ce ești mereu superficială în datoria ta?” Atunci, Leslie mi-a spus că uneori ceda în fața plăcerii trupești de a citi romane și-și neglija datoria. S-a supărat atât de tare, încât a izbucnit în plâns când a spus asta. M-am gândit: „Îi este foarte greu. Dacă expun faptul că e prefăcută și alunecoasă în datoria ei, oare va putea suporta? Cel mai bine e să nu spun nimic. În orice caz, și-a recunoscut problema și ar trebui să se corecteze puțin pe viitor.” Așa că m-am arătat înțelegătoare față de starea ei și am încurajat-o să facă mai mult efort în datoria ei. După asta, tot nu s-a căit, abordarea ei superficială s-a tot agravat și, în cele din urmă, Leslie a fost demisă. Când s-a întâmplat asta, nu am reflectat asupra lecțiilor pe care ar fi trebuit să le învăț.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg oarecum starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conduita personală a oamenilor și modurile de a interacționa cu lumea trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul fundamental al conduitei personale. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei personale? Practicarea adevărului nu înseamnă a spune cuvinte goale sau a striga sloganuri. Mai degrabă, înseamnă că, indiferent de ceea ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât sunt implicate principiile conduitei personale, perspectivele asupra lucrurilor sau îndeplinirea îndatoririlor, ei se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul și să găsească o bază, precum și principii de practică și o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. Dacă, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpină cineva, ei urmăresc adevărul în acest fel, atunci ei merg pe calea lui Petru și pe calea urmăririi adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui respectat când e vorba să interacționezi cu alții? Punctul tău de vedere inițial este acesta: «Armonia este o comoară, toleranța este virtute» și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții să-și piardă reputația și să nu ofensezi pe nimeni, ca să-ți fie ușor să te înțelegi cu alții în viitor. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principii, fără să-i expui și fără să-i oprești. Ai prefera ca lucrarea bisericii să fie prejudiciată decât să jignești pe cineva. Indiferent cu cine interacționezi, cauți să rămâi în grațiile lui. Te gândești mereu la relațiile tale cu ceilalți și la salvarea reputației când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să o tolerezi și vorbești despre ea doar pe la spate, dar în față tot păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită personală? Nu înseamnă oare a fi o persoană care caută să facă pe plac altora? Nu e destul de alunecoasă? Încalcă principiile conduitei personale. Nu e josnic să te porți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, iar acesta nu e un fel nobil de a te purta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te porți fără principii, atunci ai eșuat în conduita ta, iar tu nu vei fi recunoscut, amintit sau acceptat înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au lămurit că, indiferent ce se întâmplă în viața mea, atât timp cât presupune principii de conduită personală sau perspective asupra lucrurilor, ar trebui să caut mereu adevărurile-principii. În tot acest timp, nu îndrăznisem să semnalez problemele fraților și surorilor și credeam că nu e nimic în neregulă cu asta. Credeam că, atât timp cât ne înțelegeam bine și nu ne certam, totul era bine. Am citit ce spune Dumnezeu: „Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te porți fără principii, atunci ai eșuat în conduita ta, iar tu nu vei fi recunoscut, amintit sau acceptat înaintea lui Dumnezeu.” Aceste cuvinte chiar m-au emoționat. La prima vedere, poate părea că nu fac nimic rău, dar mereu m-am temut să nu ofensez oamenii și n-am îndrăznit să semnalez sincer problemele altora. Chiar dacă vedeam o problemă, doar mă înfuriam în sinea mea, dar lor tot le zâmbeam, ceea ce a dus la probleme nerezolvate, care ar fi trebuit să fie rezolvate, și în pierderi pentru lucrarea bisericii. Dumnezeu spune că o asemenea persoană este șireată și neprincipială în conduita sa personală. Am reflectat la cum gestionasem incidentul cu Leslie. Știam prea bine că era prefăcută și alunecoasă în datoria ei și că afecta grav progresul, dar m-am temut să n-o supăr, dacă eram prea directă. Putea să creadă că eram prea dură și să înceapă să aibă prejudecăți în privința mea. Mă temeam și că nu va accepta ce spun și se va întrista, ceea ce ar face lucrurile stânjenitoare între noi, pe viitor. Dorind să protejez relația noastră, mi-a fost prea teamă să spun ceva ca s-o expun sau s-o emondez. Am văzut că i s-a agravat problema cu superficialitatea și m-am înfuriat, dar în părtășia cu ea, m-am temut să nu-i atrag dușmănia, așa că n-am îndrăznit să-i semnalez sau să-i expun problema. Am spus doar lucruri inofensive care atingeau superficial subiectul, ba chiar am alinat-o, în ciuda a ce simțeam. Ca supraveghetoare, a nu expune sau a nu rezolva problemele găsite însemna că sunt iresponsabilă și extrem de neglijentă. În tot acest timp, jucasem rolul „fetei drăguțe” în preajma celorlalți, crezând că a fi atentă și înțelegătoare mă făcea un om bun. Abia atunci când a fost dezvăluită realitatea am schimbat complet felul în care mă vedeam. Am observat problema lui Leslie, dar n-am semnalat-o, iar pe ea n-am ajutat-o. Drept urmare, ea nu a putut vedea esența sau consecințele problemei ei, viața ei a suferit, iar lucrarea bisericii a fost întârziată. Fusesem atât de egoistă, detestabilă, alunecoasă și înșelătoare! Cum puteam spune că am o umanitate bună?

La o adunare, am citit disecția pe care cuvântul lui Dumnezeu o face expresiilor: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.” Atunci, am știut că, sub influența acestor idei, nu fusesem dispusă să semnalez problemele altora. Dumnezeu Atotputernic spune: „În filosofiile pentru interacțiuni lumești există un principiu care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține această prietenie bună, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar. Respectă principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Se înșală unul pe altul, își ascund lucruri și complotează unul împotriva altuia. Deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația. De ce ar vrea cineva să păstreze o astfel de relație? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se expună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru interacțiuni lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială de bază? (Ba da.) Într-o astfel de relație socială, oamenii nu se pot implica în discuții sincere, nici nu pot să aibă legături profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inimile lor, problemele pe care le văd la alți oameni, sau cuvinte care le-ar fi de folos altor oameni. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a intra în grațiile celorlalți. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, împiedicându-i astfel pe ceilalți să înceapă să aibă gânduri ostile față de ei. Când nimeni nu reprezintă o amenințare pentru cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de supraviețuire necinstit și înșelător, cu un element de prudență, al cărui scop este autoconservarea. Trăind în felul acesta, oamenii nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Între oameni, există doar prudență reciprocă, exploatare reciprocă și uneltiri reciproce, fiecare persoană luând ce îi trebuie dintr-o relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este de a evita să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi prin faptul că nu rănești pe nimeni. Este o tactică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cerința conduitei morale a oamenilor, și anume: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, familiar, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve de fapt acest tip de învățătură? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Este acest lucru pe deplin la înălțimea standardului pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie pentru interacțiuni lumești” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Când Dumnezeu a disecat impactul filosofiilor pentru interacțiuni lumești: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună”, parcă L-am simțit în fața mea, expunându-mă. Trăind după aceste filosofii, cuvintele și acțiunile mele aveau doar rolul de a mă proteja. Indiferent cu cine am fost, am rămas mereu fidelă principiului de a nu enerva și a nu ofensa pe nimeni. Când eram în școală, am văzut că oamenii direcți erau ostracizați, deci am crezut că, pentru a te înțelege cu alții, nu trebuie să spui niciodată ce simți cu adevărat și, chiar dacă le vezi problemele, nu trebuie să le menționezi niciodată și să îi ofensezi. Astfel, oamenii te vor plăcea și te vei integra ușor. Chiar și după ce am început să cred în Dumnezeu, am urmat tot acele filosofii când interacționam cu frații și surorile. Ca să evit să fiu antipatizată sau să rănesc sentimente, când venea vorba de expunerea celorlalți sau de a face ceva ce i-ar fi putut ofensa, dădeam înapoi sau le menționam problema fraților și surorilor cu care eram parteneră, ca să-i las pe aceștia să se ocupe de ea. Uneori, când trebuia să am părtășie, spuneam doar lucruri neimportante, potrivite situației, așa că multe probleme nu au fost rezolvate la timp. Consideram filosofiile pentru interacțiuni lumești precum „Un prieten în plus înseamnă o potecă în plus; un inamic în plus înseamnă un obstacol în plus” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” a fi criteriile de urmat în conduita mea. Nu am spus nimănui niciodată ce gândeam cu adevărat și am devenit tot mai ipocrită și mai înșelătoare. Mă gândeam, în sinea mea, că dacă întrețin relații bune și mă înțeleg cu toți, voi face oamenii să mă placă, iar apoi, voi câștiga ușor aprobarea altora. Dacă, într-o zi, aș încălca principiile prin vorbe sau fapte, oamenii m-ar lăsa să scap basma curată și mi-ar permite să-mi salvez imaginea. Am văzut că eram neprincipială în interacțiunile mele. Voiam doar să fie toți veseli și zâmbitori și să nu expună nimeni neajunsurile nimănui, ca să nu mă fac niciodată de râs și să-mi mențin statutul și imaginea. Nu încercam să câștig oamenii de partea mea și să-i folosesc? Poate păream agreabilă, afabilă și empatică, dar în spatele tuturor acestor lucruri, îmi urmăream propriile scopuri ascunse. Chiar eram ticăloasă! Gândindu-mă la problema cu Leslie, îmi era clar că era prefăcută și alunecoasă în datoria ei, dar, ca să n-o enervez, nu i-am semnalat și nu i-am expus problemele, afectând progresul lucrării. Interacționând în felul acela, nu numai că îi făceam rău ei, dar întârziam și lucrarea bisericii. Dumnezeu a avut mereu părtășie că ar trebui să privim oamenii și lucrurile, să ne purtăm și să acționăm conform cuvintelor Lui, cu adevărul drept criteriu. Dar în viața de zi cu zi, trăiam după filosofii satanice, mereu constrânsă în discursul și acțiunile mele. Eram incapabilă să am părtășie sau să-i ajut pe alții în mod normal și chiar mai puțin capabilă să îndeplinesc responsabilitățile unui conducător. Nu mă gândeam cum să vorbesc într-un mod care să-i edifice pe alții sau cum să protejez lucrarea bisericii. Ba chiar am privit cum lucrarea bisericii era afectată și m-am prefăcut amabilă, în ciuda a ceea ce simțeam. Sacrificam interesele bisericii de dragul alor mele. Eram atât de ipocrită și de lipsită de umanitate! Dacă o țineam tot așa, aveam să fiu urâtă și detestată de Dumnezeu și disprețuită și respinsă de ceilalți. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, văd că lucrarea bisericii e afectată, dar mereu joc rolul unei persoane amabile. Nu protejez interesele bisericii, iar asta probabil Te dezgustă enorm. O, Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă să-mi rezolv această problemă! Vreau să fiu o persoană cu simțul dreptății, care protejează lucrarea bisericii.”

În timpul devoțiunii mele spirituale, am mai citit din cuvântul lui Dumnezeu: „Când ți se întâmplă ceva, trăiești după filosofii pentru interacțiuni lumești; nu practici adevărul și ți-e mereu teamă să nu-i ofensezi pe oameni, dar nu ți-e teamă să-L ofensezi pe Dumnezeu, putând chiar să sacrifici interesele casei lui Dumnezeu pentru a-ți proteja relațiile interpersonale. Care sunt consecințele acestui mod de a acționa? Îți vei fi ocrotit destul de bine relațiile interpersonale, dar Îl vei fi ofensat pe Dumnezeu, iar El te va disprețui și te va respinge și va fi mânios pe tine. Ce este mai grav? Dacă nu poți simți acest lucru, atunci ești complet dezorientat; asta dovedește că nu înțelegi deloc adevărul. Dacă tu continui așa, fără să te trezești niciodată, pericolul este într-adevăr mare. La sfârșit, nu vei putea dobândi adevărul, iar tu vei fi cel care va suferi o pierdere. Când ai văzut pe cineva tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu, ai acționat ca o persoană care caută să facă pe plac altora și nu ai reușit să susții principiile și, drept urmare, lucrarea casei lui Dumnezeu a fost întârziată. Cu această ocazie nu ai căutat adevărul și chiar ai acționat ca o persoană care caută să facă pe plac altora, și ai eșuat. Așadar, când acest tip de situație se va întâmpla din nou, vei fi în stare să cauți adevărul și să nu acționezi ca o persoană care caută să facă pe plac altora? Dacă nu ești niciodată în stare să cauți adevărul și continui să trăiești după filosofia Satanei, nu va mai fi o chestiune de a suferi o pierdere – vei fi în cele din urmă eliminat și pedepsit. Dacă ai intenția și perspectiva unei persoane care caută să facă pe plac altora, atunci, în toate situațiile, nu vei practica adevărul și nu vei susține principiile, și astfel vei eșua și te vei poticni mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu chestiuni care implică interesele casei lui Dumnezeu, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L strigi, cerându-I să-ți dea credință și putere, ca să poți respecta principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să gestionezi lucrurile conform principiilor, să-ți menții ferm poziția pe care ar trebui să o menții, să ocrotești interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere vreo pierdere. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva intereselor tale, a mândriei tale și a perspectivei tale de persoană care caută să facă pe plac altora și dacă faci ceea ce ar trebui să faci cu o inimă onestă și neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă insiști cu încăpățânare să trăiești după filosofia Satanei, ocrotindu-ți relațiile cu ceilalți, și dacă nu poți niciodată să pui adevărul în practică și nu îndrăznești să susții principiile, atunci vei fi capabil să practici adevărul în alte chestiuni? Tot nu vei avea credință, nici putere. Dacă niciodată nu cauți și nu accepți adevărul, atunci îți va permite o astfel de credință în Dumnezeu să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți dobândi adevărul, poți fi mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, dacă nu ai nici cea mai mică fărâmă de adevăr-realitate și încă trăiești sub controlul Satanei, atunci absolut niciodată nu poți fi mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvântul lui Dumnezeu m-a lămurit că principiile mele fuseseră mereu să-mi protejez relațiile și să nu-mi fac niciodată dușmani, în loc să practic cuvântul lui Dumnezeu. Când vedeam un lucru ce nu se alinia la adevăr, pur și simplu cedam și-l toleram, dorind să-mi protejez relațiile cu alții, ceea ce mi-a permis să trăiesc într-o stare de siguranță. Am văzut că pășeam pe calea moderației, fiind întru totul neprincipială în acțiunile mele. Dumnezeu ne cere să vorbim și să acționăm conform cuvântului Lui, să fim oameni care iubesc ce iubește El, urăsc ce urăște El și disting binele de rău, să putem discerne tot soiul de oameni și să-i tratăm pe alții conform principiilor. Numai această practică este în acord cu intenția lui Dumnezeu. Totuși, am văzut clar că Leslie întârzia lucrarea în datoria ei, dar n-am criticat-o și n-am expus-o. Am alinat-o când am văzut-o plângând și am jucat rolul unei persoane amabile, în ciuda sentimentelor mele. Astfel, ne protejam relația și, făcându-i ei pe plac, luam partea Satanei. Am fost atât de nesăbuită! Înainte, nu credeam că acest tip de conduită personală și de interacțiuni lumești era o problemă atât de gravă. Abia când a fost dezvăluită realitatea am văzut că a trăi după aceste filosofii pentru interacțiuni lumești chiar nu era calea cea dreaptă. Eram supraveghetoare, dar mă temeam mereu să nu ofensez oamenii și nu aveam simțul dreptății. Nu îndrăzneam să semnalez chestiuni pe care le descopeream sau să am părtășie pentru a le rezolva, prin urmare, au tot apărut probleme. Nu făceam lucrare reală, ci mă împotriveam lui Dumnezeu!

Ulterior, am găsit o cale de practicare în cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă dorești să stabilești o relație normală cu Dumnezeu, inima ta trebuie să fie întoarsă spre El; cu acest lucru ca bază, vei avea relații normale și cu alți oameni. Dacă nu ai o relație normală cu Dumnezeu, atunci, indiferent ce faci pentru a-ți păstra relațiile cu ceilalți oameni, indiferent cât lucrezi din greu sau cât efort depui, totul va fi o filosofie umană pentru interacțiuni lumești. Îți vei menține poziția printre oameni și vei dobândi lauda lor prin perspective și filosofii umane, mai degrabă decât să stabilești relații interpersonale normale, conform cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu te concentrezi asupra relațiilor tale cu alți oameni, ci, în schimb, păstrezi o relație normală cu Dumnezeu și ești dispus să-ți dăruiești inima Lui și să înveți să te supui Lui, atunci și relațiile tale cu toți oamenii vor deveni normale în mod natural. Atunci, aceste relații nu se vor baza pe trup, ci pe temelia iubirii lui Dumnezeu. Aproape că nu vei avea interacțiuni trupești cu alți oameni, dar între voi va exista părtășie la nivel spiritual, precum și iubire reciprocă, alinare și aprovizionare. Toate acestea sunt făcute având la bază o dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu – aceste relații nu sunt menținute prin filosofii umane pentru interacțiuni lumești, ci se formează natural, când ai simțul poverii pentru Dumnezeu. Ele nu necesită niciun efort uman din partea ta și ai nevoie doar să practici în conformitate cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a lămurit că relațiile interpersonale normale nu sunt întreținute prin filosofii pentru interacțiuni lumești. Sunt construite pe baza practicării cuvântului Lui. Când intervine ceva, trebuie să practicăm adevărul, să acționăm conform principiilor, să protejăm lucrarea bisericii și să purtăm o povară pentru viețile fraților și surorilor. Doar așa putem avea relații interpersonale normale. Mi-am amintit mărturiile bazate pe experiență ale unor frați și surori. Când au observat problemele altora, au putut să le semnaleze și să-i ajute potrivit cuvântului lui Dumnezeu. Deși oamenii și-au pierdut uneori prestigiul, dacă au urmărit adevărul, au putut folosi această părtășie și aceste critici ca să-și descopere neajunsurile, să-și cunoască firile corupte, să-și corecteze stările nepotrivite, să facă progrese în viață și să obțină rezultate tot mai bune în îndatoririle lor. Asta înseamnă să fii cu adevărat iubitor și util. Dar pentru cei care nu urmăresc adevărul, să fii criticat și emondat e o dezvăluire. Întrucât sunt scârbiți de adevăr, atunci când sunt emondați, încearcă să găsească scuze și să se împotrivească, fără să accepte. O astfel de persoană nu e un frate sau o soră adevărată și ar trebui respinsă și evitată. Înțelegând asta, am simțit și mai mult că doar cuvântul lui Dumnezeu e criteriul pentru acțiunile și conduita noastră personală, că ar trebui să-i tratăm pe alții potrivit cuvântului lui Dumnezeu. Acesta e cel mai bun mod de a ne comporta și se aliniază la standardele pentru o umanitate normală.

O dată am aflat că o soră era deosebit de arogantă, neprihănită de sine și nu accepta sugestii. Făcea mereu lucrurile în funcție de starea ei de spirit și întârzia lucrarea. Trebuia să am părtășie și să-i semnalez problemele, ca să poată să reflecteze și să se cunoască, dar eram oarecum temătoare. Dacă refuza să accepte? Avea să înceapă să aibă prejudecăți față de mine și să spună că o luam în vizor? Mi-am amintit eșecul anterior și ce citisem recent în cuvântul lui Dumnezeu și m-am simțit răscolită. Dacă ignoram lucrarea bisericii în efortul meu de a ne proteja relația, aveam să-L ofensez pe Dumnezeu. De data asta, Dumnezeu îmi observa atitudinea, ca să vadă dacă mă căisem și mă schimbasem. Nu puteam trata oamenii ca înainte. Mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „Când te confrunți cu chestiuni care implică interesele casei lui Dumnezeu, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L strigi, cerându-I să-ți dea credință și putere, ca să poți respecta principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să gestionezi lucrurile conform principiilor, să-ți menții ferm poziția pe care ar trebui să o menții, să ocrotești interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere vreo pierdere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am simțit că Dumnezeu era alături de mine, încurajându-mă să fac acest pas. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și putere, ca să pot practica adevărul, să pun lucrarea bisericii pe primul loc și să nu-mi mai fie teamă să ofensez oamenii și să nu mai protejez relațiile. După ce m-am rugat, am căutat-o pe acea soră. Pe lângă că i-am expus problema pe baza purtării ei constante, am semnalat și că era arogantă și neprihănită de sine și că nu accepta sugestiile celorlalți, că asta însemna că era scârbită de adevăr și că avea o fire satanică. Am spus că dacă mai împiedica lucrarea bisericii fără să se căiască și să se schimbe, va fi demisă. După ce am spus toate acestea, nu mi-a mai fost, ca înainte, teamă să nu fiu urâtă. În schimb, m-am simțit mai relaxată și împăcată.

Mi-am amintit că mereu am trăit după filosofii satanice pentru interacțiuni lumești, speriată să nu ofensez oamenii și să nu apară dispute și conflicte. În interacțiunile mele, am ținut mereu cont de imaginea altora și am protejat relațiile cu ceilalți, ratând multe șanse de a practica adevărul. Acum, când trebuie să semnalez și să expun problemele oamenilor, încă mi-e puțin teamă, dar pot să mă rog conștient lui Dumnezeu și să-mi corectez propriile intenții și opinii, ca să practic conform principiilor. Această experiență mi-a permis să-mi corectez părerile greșite. Îi mulțumesc sincer lui Dumnezeu!