de Ruo Tong, Taiwan

Când eram la școală, am observat că unii colegi erau foarte tranșanți. Când îi vedeau pe alții greșind, imediat spuneau asta, adesea ofensându-i și ajungând să fie ostracizați. M-am gândit: „Nu sunt oamenii ăștia cam stupizi? Se spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună» și «Nu lovi niciodată oamenii sub centură». Vezi tot, dar nu aborda tot; astfel, te poți integra în mulțime. Dacă ești prea direct, chiar dacă n-ai intenții rele, oamenii vor reacționa urât și te vor respinge. Cum îți poți face prieteni așa?” Așa că nu semnalam niciodată direct problemele altora, în interacțiunile cu ei. Colegii de clasă mă plăceau și-mi erau prieteni, spunând că eram prietenoasă și amabilă, iar eu credeam că am o umanitate destul de bună. Când am căpătat credință în Dumnezeu, am interacționat la fel și cu frații și surorile. Nu am semnalat problemele altora, când le-am observat. Mereu am simțit că fiind prea directă, aș face oamenii să se simtă stânjeniți, că ar crede că-i persecut și încerc să le expun neajunsurile și că asta ne-ar distruge relația. Abia când am experimentat o revelație și am citit cuvântul lui Dumnezeu am văzut că modul meu de a interacționa contravenea adevărului și lui Dumnezeu.

În 2015, am fost făcută parteneră cu Leslie, la lucrarea video. Era credincioasă de mai mult timp și era și mai în vârstă decât mine. Eram politicoase una cu cealaltă, ne înțelegeam bine și aproape că nu aveam conflicte. Mai târziu, am fost aleasă supraveghetoare. O dată, ceilalți au raportat că Leslie era superficială, prefăcută și alunecoasă și că întârzia lucrarea. Problema ei mi s-a părut gravă, așa că am vorbit cu partenerii mei de lucrare să semnalăm și să expunem problemele lui Leslie, ca să reflecteze, să se cunoască, să se căiască și să se schimbe. Partenerii mei de lucrare au fost de acord și au întrebat cine ar trebui să aibă părtășie cu Leslie. Eu n-am spus nimic, nedorind să-mi pun pielea la bătaie ca să rezolv problema. M-am gândit: „Dacă-i semnalez problemele, oare va crede că o persecut? Cum ne vom înțelege, după aceea?” Spre mirarea mea, toți au sugerat să am eu părtășie cu Leslie. Voiam să fug, dar dacă nu-i semnalam problemele, lucrarea bisericii avea să fie afectată în continuare. Deci în final, trebuia să strâng din dinți și să merg s-o fac. M-am pregătit mental o vreme, încurajându-mă să-i semnalez problemele, repetam în gând ce aveam să-i zic, de la un capăt la altul. Dar când am văzut-o, m-am simțit foarte confuză. Parcă mă sugruma cineva și nu puteam vorbi. Așa că întrebat-o, pe un ton blând: „Ai avut o stare bună, în ultima vreme? Ai avut greutăți? De ce ai produs atât de lent filmări?” Leslie a răspuns că o îngrijora fiul ei, care nu mergea la școală, deci a întârziat cu lucrarea. M-am gândit: „Spune că are dificultăți. Dacă o expun fiindcă e superficială, prefăcută și alunecoasă, va crede că sunt prea dură și că o persecut? Dacă relația noastră se destramă, va fi mult mai stânjenitor între noi.” La acel gând, nu i-am mai semnalat problemele. Doar am alinat-o prin câteva cuvinte și am discutat succint despre stadiul datoriei ei.

Fiindcă nu se cunoștea deloc, a rămas tot superficială în datorie și filmările ei au fost pline de probleme. Mi-am dat seama că Leslie avea probleme foarte grave și că va trebui demisă, dacă nu schimba ceva. Mai târziu, am mers din nou să am părtășie cu ea. M-am gândit că acum, chiar îi voi semnala problemele. Dar cum m-am așezat, iar n-am putut rosti niciun cuvânt. M-am tot gândit cum să-i spun, astfel încât să nu se simtă stânjenită, dar să fie totuși conștientă de problemele ei, fără să creadă că o persecutam sau să înceapă să mă antipatizeze. Am întrebat-o, cu tact: „De ce ești mereu neglijentă în datorie?” Atunci, Leslie mi-a spus că uneori, ceda în fața plăcerii trupești de a citi romane și-și neglija îndatoririle. S-a necăjit atât de mult, că a izbucnit în plâns spunând asta. M-am gândit: „Îi este foarte greu. Dacă-i spun că e prefăcută și alunecoasă, va putea accepta? Mai bine nu spun nimic. În orice caz, și-a recunoscut problema și ar trebui să se corecteze.” Așa că m-am arătat înțelegătoare față de starea ei și am încurajat-o să facă mai mult efort în datoria ei. După asta, tot nu s-a căit, abordarea ei a devenit tot mai neglijentă și a ajuns să fie demisă. N-am reflectat asupra mea, iar chestiunea a fost dată uitării.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg oarecum starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Comportamentul oamenilor și tratarea celorlalți trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul cel mai de bază pentru conduita umană. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei umane? Practicarea adevărului nu înseamnă să spui cuvinte goale și să trâmbițezi sloganuri. Indiferent ce întâmpină cineva în viață, atât timp cât implică principiile comportamentului omenesc, perspectivele asupra evenimentelor sau chestiunea îndeplinirii datoriei sale, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și un principiu în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat când interacționezi cu alții? Poate că punctul tău de vedere inițial este că armonia este o comoară și că răbdarea este o virtute, că ar trebui să menții pacea, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, obținând astfel relații bune cu ceilalți. Constrâns de acest punct de vedere, vei păstra tăcerea când îi vei vedea pe alții comițând fărădelegi sau încălcând principii. Mai degrabă decât să ofensezi pe cineva, vei prefera să sufere pierderi lucrarea bisericii. Vei căuta să păstrezi armonia cu toți oamenii, indiferent cine ar fi ei. Vei spune altora doar lucruri plăcute – gândindu-te doar să le protejezi sentimentele și imaginea. Chiar și când afli că are cineva probleme, vei fi tolerant – pe la spatele lui, poate vei spune ceva, dar în fața lui, vei menține pacea și vei întreține relația voastră. Ce părere ai despre un astfel de comportament? Nu este acela al unui om care face pe plac tuturor? Nu este cam șiret? Încalcă principiile conduitei. Așadar, nu este josnic să acționezi astfel? Cei care acționează astfel nu sunt oameni buni, nici nu sunt nobili. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent ce preț ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat și nu vei primi aprobări înaintea lui Dumnezeu, nici nu vei fi ținut minte de El și nici nu-L vei mulțumi” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a lămurit că, indiferent ce se întâmplă în viață, atât timp cât presupune principii de conduită sau concepții asupra lucrurilor, ar trebui să caut mereu principiile adevărului. Până atunci, nu îndrăznisem să semnalez problemele fraților și surorilor și credeam că asta nu e o problemă. Credeam că dacă ne înțelegeam bine și nu ne certam, totul era bine. Am citit ce spune Dumnezeu: „Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent ce preț ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat și nu vei primi aprobări înaintea lui Dumnezeu, nici nu vei fi ținut minte de El și nici nu-L vei mulțumi.” Aceste cuvinte chiar m-au atins. Poate părea că nu fac nimic rău, dar mereu m-am temut să nu ofensez oamenii și n-am îndrăznit să semnalez sincer problemele altora. Chiar dacă am văzut o problemă și în sinea mea m-am înfuriat, lor tot le-am zâmbit, deci problemele nu au fost rezolvate, iar lucrarea bisericii a suferit pierderi. Dumnezeu spune că o astfel de persoană este șireată, înșelătoare și neprincipială în conduita sa. Am reflectat la cum gestionasem incidentul cu Leslie. Știam foarte bine că era prefăcută și alunecoasă și că afecta grav progresul, dar m-am temut să n-o supăr, dacă eram prea directă. Putea să creadă că eram prea dură și să înceapă să mă antipatizeze. Mă temeam că va respinge ce-am zis și se va întrista, iar lucrurile vor deveni stânjenitoare între noi. Dorind să ne protejez relația, mi-a fost prea teamă să spun ceva ca s-o expun sau s-o tratez. Am văzut că i s-a agravat problema cu superficialitatea și m-am înfuriat, dar în părtășia cu ea, m-am temut să n-o enervez, deci n-am îndrăznit să-i expun problema. Am spus doar lucruri inofensive care atingeau superficial subiectul, ba chiar am alinat-o, în ciuda a ce simțeam. Ca supraveghetoare, a nu expune sau a nu înlătura problemele găsite însemna că sunt iresponsabilă și extrem de neglijentă. În sfârșit am văzut că fusesem de la început amabilă cu alții, crezând că a fi atentă și înțelegătoare mă făcea un om bun. Abia după ce a fost dezvăluită realitatea am schimbat total felul cum mă vedeam. Am observat problema lui Leslie, dat n-am semnalat-o, iar pe ea n-am ajutat-o. Prin urmare, ea nu a văzut esența sau consecințele problemei ei, viața ei a suferit, iar lucrarea bisericii a fost întârziată. Fusesem atât de egoistă, de prefăcută și de înșelătoare. Cum puteam spune că am o umanitate bună?

Mai târziu, într-o întrunire, am citit analiza, prin cuvântul lui Dumnezeu, pentru: „Nu lovi niciodată oamenii sub centură” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.” Atunci, am știut că, sub influența acestor idei, nu fusesem dispusă să semnalez problemele altora. Dumnezeu Atotputernic spune: „În filosofiile de viață, există o teorie care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să respecte principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești principiul filosofiilor de viață care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin nu-și fac reciproc confidențe. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celuilalt. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, ca nu cumva să le provoace altora animozitate față de ei. Când nimeni nu amenință pe cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă, al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Sunt defensivi unul față de celălalt, calculați și strategici, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cererea conduitei morale a oamenilor, și anume: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, apropiat, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve învățarea oamenilor să acționeze în acest fel? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Îndeplinește acest lucru pe deplin standardul pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie de viață” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (8)”). Când Dumnezeu a analizat impactul expresiilor „Nu lovi niciodată oamenii sub centură” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună”, parcă L-am simțit în fața mea, expunându-mă. Urmând aceste filosofii de conduită, cuvintele și acțiunile mele m-au protejat doar pe mine. Indiferent cu cine am fost, am rămas mereu fidelă principiului de a nu enerva și a nu ofensa pe nimeni. Ca în perioada școlii, am văzut că oamenii direcți erau ostractizați, deci am crezut că pentru a te înțelege cu alții, nu trebuie să spui niciodată ce simți și nici să semnalezi problemele unei persoane și s-o ofensezi. Astfel, oamenii te vor plăcea și te vei integra ușor. Chiar și când am început să cred în Dumnezeu am urmat tot acea metodă de conduită cu frații și surorile. Ca să evit să fiu antipatizată sau să rănesc sentimente, oricând trebuiau expuși oameni și puteau fi ofensați, am stat deoparte, sau am menționat unui partener problema, ca să se ocupe el de ea. Uneori, când trebuia să am părtășie, spuneam doar lucruri neimportante, potrivite situației, deci multe probleme nu au fost rezolvate la timp. Consideram filosofii lumești precum „Un prieten în plus înseamnă o potecă în plus” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” a fi criteriile de urmat în conduita mea. Nu am spus nimănui niciodată ce gândeam cu adevărat și am devenit tot mai falsă și mai înșelătoare. Mă gândeam, în sinea mea, că dacă întrețin relații bune și mă înțeleg cu toți, voi face oamenii să mă placă, iar apoi, voi câștiga ușor aprobarea altora. Dacă într-o zi, aș încălca principiile prin vorbe sau fapte, oamenii îmi vor da pace și-mi vor permite să-mi salvez imaginea. Am văzut că eram neprincipială în interacțiunile mele. Voiam doar să fie toți veseli și zâmbitori și să nu expună nimeni neajunsurile nimănui, ca să nu mă fac niciodată de râs și să-mi mențin statutul și imaginea. Nu încercam să câștig oamenii de partea mea și să-i folosesc? Poate păream agreabilă, afabilă și empatică, dar în spatele măștii, îmi urmam propriile finalități neexprimate. Chiar eram rea! Gândindu-mă la problema cu Leslie, îmi era clar că era prefăcută și alunecoasă, dar ca să n-o enervez, nu i-am semnalat și nu i-am expus problemele, afectând progresul lucrării. Îi făceam și ei rău interacționând astfel, dar întâziam și lucrarea bisericii. Părtășia lui Dumnezeu a spus mereu că ar trebui să privim oamenii și lucrurile, să ne comportăm conform cuvintelor Lui, cu adevărul drept criteriu. Dar în viața de zi cu zi, trăiam după filosofii satanice, mereu constrânsă în discursul și acțiunile mele. Eram incapabilă să am părtășie sau să-i ajut pe alții în mod normal și chiar mai puțin capabilă să îndeplinesc responsabilitățile unui conducător. Nu mă gândeam cum să vorbesc într-un mod care să-i edifice pe alții sau cum să protejez lucrarea bisericii. Vedeam că e afectată lucrarea bisericii și mă prefăceam amabilă, în ciuda a ce simțeam. Sacrificam interesele bisericii de dragul alor mele. Eram atât de falsă și de lipsită de umanitate! Dacă o țineam tot așa, aveam să fiu urâtă și detestată de Dumnezeu și disprețuită și respinsă de ceilalți. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, văd că lucrarea bisericii e afectată, dar mereu mă prefac amabilă. Nu protejez interesele bisericii, iar asta probabil te dezgustă. Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă să-mi înlătur această problemă și să fiu o persoană cu simțul dreptății, care protejează lucrarea bisericii.”

Apoi, am mai citit din cuvântul lui Dumnezeu: „Când se ivește ceva, trăiești după o filosofie de viață și nu practici adevărul. Îți este întotdeauna teamă să nu-i jignești pe alții, dar pe Dumnezeu nu îți este frică să-L ofensezi și chiar vei sacrifica interesele casei lui Dumnezeu pentru a-ți proteja relațiile interpersonale. Care sunt consecințele atunci când acționezi în acest fel? Îți vei fi protejat relațiile interpersonale destul de bine, dar Îl vei fi ofensat pe Dumnezeu, iar El te va disprețui și te va respinge și va fi furios pe tine. Punând în balanță, care variantă este mai bună? Dacă nu poți să-ți dai seama, atunci ești complet încurcat; acest lucru demonstrează că nu ai nici cea mai mică înțelegere a adevărului. În cazul în care continui în acest fel fără să-ți dai vreodată seama de asta, pericolul este într-adevăr mare și, în final, vei fi incapabil să obții adevărul. Tu vei fi cel care a avut de pierdut. Oare vei putea să cauți adevărul în viitor dacă nu cauți adevărul în această chestiune și eșuezi? Dacă tot nu vei putea, nu va mai fi o chestiune de a suferi o pierdere – în cele din urmă, vei fi alungat. Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane drăguțe», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un non-credincios și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să Îl chemi pe Dumnezeu prin rugăciune, să implori mântuirea și să-I ceri lui Dumnezeu să-ți dea mai multă credință și tărie, să-ți îngăduie să te ții de principiu, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform cu principiul, să rămâi pe poziție, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să-ți părăsești propriile interese, reputația și punctul de vedere de «persoană drăguță» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, menținându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Nu vei avea deloc credință și putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de realitatea adevărului, atunci nu poți fi niciodată mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvântul lui Dumnezeu m-a lămurit că principiile mele fuseseră mereu să-mi protejez relațiile și să nu-mi fac dușmani, în loc să practic cuvântul lui Dumnezeu. Când vedeam un lucru ce nu se alinia la adevăr, pur și simplu cedam și-l acceptam, dorind să-mi protejez relația cu alții, ceea ce mi-a permis să trăiesc într-o stare de siguranță. Am văzut că pășeam pe calea moderației, fiind total neprincipială. Dumnezeu ne cere să vorbim și să acționăm conform cuvântului Lui, să fim oameni care iubesc ce iubește El, urăsc ce urăște El și disting binele de rău, să putem discerne tot soiul de oameni și să-i tratăm pe alții conform principiilor. Această practică e singura conformă cu voia lui Dumnezeu. Totuși, am văzut clar că Leslie întârzia lucrarea în datoria ei, dar n-am criticat-o și n-am expus-o. Am alinat-o când am văzut-o plângând și m-am prefăcut amabilă, în ciuda a ce simțeam. Astfel, ne protejam relația și, făcându-i ei pe plac, luam partea Satanei. Am fost atât de nesăbuită! Înainte, nu credeam că acest tip de conduită era așa o problemă. Abia când a fost dezvăluită realitatea am văzut că a trăi după aceste filosofii de conduită chiar nu era calea cea dreaptă. Eram supraveghetoare, dar mă temeam mereu să nu ofensez oamenii și nu aveam simțul dreptății. Nu îndrăzneam să semnalez chestiuni pe care le descopeream sau să le înlătur prin părtășie, prin urmare, au tot apărut probleme. Nu făceam lucrare reală, ci mă împotriveam lui Dumnezeu.

Mai târziu, am găsit o cale de practicare în cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă dorești să stabilești o relație normală cu Dumnezeu, inima ta trebuie să fie întoarsă spre El; cu acest lucru ca bază, vei avea relații normale și cu alți oameni. Dacă nu ai o relație normală cu Dumnezeu, atunci, indiferent ce faci pentru a-ți păstra relațiile cu ceilalți oameni, indiferent cât lucrezi din greu sau câtă energie investești, totul va aparține unei filosofii omenești de viață. Îți vei proteja poziția printre oameni și vei dobândi lauda lor prin perspective și filosofii umane, mai degrabă decât să stabilești relații interpersonale normale, conform cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu te concentrezi la relațiile tale cu oamenii și, în schimb, păstrezi o relație normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ți dăruiești inima Lui și să înveți să asculți de El, atunci relațiile tale interpersonale vor deveni normale în mod natural. Atunci, aceste relații nu se vor baza pe trup, ci pe temelia iubirii față de Dumnezeu. Aproape că nu vei avea interacțiuni trupești cu alți oameni, dar, la nivel spiritual, între voi va exista părtășie și iubire reciprocă, alinare și aprovizionare. Toate acestea sunt făcute având la bază o dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu – aceste relații nu sunt menținute prin filosofii umane de viață, ele se formează natural, când o persoană poartă o povară pentru Dumnezeu. Ele nu necesită niciun efort artificial, uman din partea ta, ai nevoie doar să practici în conformitate cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a lămurit că relațiile interpersonale normale nu sunt întreținute prin filosofii lumești. Sunt construite pe baza practicării cuvântului Lui. Când intervine ceva, trebuie să practicăm adevărul, să acționăm conform principiilor, să protejăm lucrarea bisericii și să purtăm o povară pentru viețile fraților și surorilor. Doar așa putem avea relații interpersonale normale. Mi-am amintit mărturiile despre experiențele unor frați și surori. Când au observat problemele altora, au putut să le semnaleze și să-i ajute potrivit cuvântului lui Dumnezeu. Deși oamenii s-au făcut uneori de râs, dacă au urmat adevărul, au putut folosi părtășia și criticile ca să-și descopere neajunsurile, să-și cunoască firile corupte, să-și corecteze stările nepotrivite, să facă progrese în viață și să obțină rezultate tot mai bune în îndatoriri. Asta înseamnă să fii cu adevărat iubitor și util. Dar pentru cei care nu urmează adevărul, să fii criticat și tratat înseamnă să fii expus. Le e lehamite de adevăr și când sunt emondați și tratați, încearcă să găsească scuze și să se împotrivească, fără să accepte. O astfel de persoană nu e un frate sau o soră adevărată și ar trebui respinsă și ostracizată. Înțelegând asta, am simțit și mai mult că doar cuvântul lui Dumnezeu e criteriul pentru acțiunile și conduita noastră, că ar trebui să-i tratăm pe alții potrivit cuvântului lui Dumnezeu. Acesta e modul corect de a te comporta și se aliniază la standardele pentru o umanitate normală.

Mai târziu, am aflat că o soră era arogantă, neprihănită de sine și nu accepta sugestii. Făcea doar cum voia ea și întârzia lucrarea. Trebuia să am părtășie cu ea și să-i semnalez problemele, ca să poată să reflecteze și să se cunoască, dar eram oarecum temătoare. Dacă refuza să accepte? Avea să înceapă să mă antipatizeze și să spună că o persecutam? Mi-am amintit eșecul anterior și ce citisem recent în cuvântul lui Dumnezeu și m-am simțit răscolită. Dacă ignoram lucrarea bisericii în efortul meu de a ne proteja relația, aveam să-l ofensez pe Dumnezeu. De data asta, Dumnezeu îmi observa atitudinea, ca să vadă dacă m-am căit și m-am schimbat. Nu puteam trata oamenii ca înainte. Mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să Îl chemi pe Dumnezeu prin rugăciune, să implori mântuirea și să-I ceri lui Dumnezeu să-ți dea mai multă credință și tărie, să-ți îngăduie să te ții de principiu, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform cu principiul, să rămâi pe poziție, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). L-am simțit pe Dumnezeu alături de mine, încurajându-mă să fac acest pas. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și putere, ca să pot practica adevărul, să pun lucrarea bisericii pe primul loc și să nu mă mai tem să ofensez oamenii, protejând relațiile. După ce m-am rugat, am căutat-o pe acea soră. Pe lângă că i-am expus problema pe baza purtării ei constante, am semnalat și că era arogantă și că nu accepta sugestiile celorlalți, că asta însemna că-i era lehamite de adevăr și că avea o fire satanică. Am spus că dacă mai împiedica lucrarea bisericii fără să se căiască și să se schimbe, va fi demisă. După ce am spus toate acestea, nu mi-a mai fost, ca înainte, teamă să nu fiu urâtă. În schimb, m-am simțit mai relaxată și împăcată. Mi-am amintit că mereu am trăit după filosofii satanice de conduită, speriată să nu ofensez oamenii, să nu apară dispute și conflicte. În interacțiuni, am ținut mereu cont de imaginea altora și am protejat relații, ratând multe șanse de a practica adevărul. Acum, când trebuie să semnalez problemele oamenilor, încă mi-e puțin teamă, dar cu siguranță pot să mă rog lui Dumnezeu și să-mi corectez propriile intenții și opinii, ca să practic conform principiilor. Această experiență m-a ajutat să-mi corectez părerile greșite. Îi aduc cu adevărat slavă lui Dumnezeu!