de April, Filipine

În mai 2020, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am cercetat cu entuziasm și mi-am îndeplinit îndatoririle în mod activ. Zece luni mai târziu, am fost aleasă conducătoare de biserică. La vremea aceea eram foarte stresată. Simțeam că eram încă tânără, iar înțelegerea mea despre adevăr era superficială și, prin urmare, mă temeam că nu eram pregătită pentru această datorie. Așa că m-am rugat la Dumnezeu. Mai târziu, mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să crezi că toate sunt în mâna lui Dumnezeu și că oamenii cooperează, doar. Dacă ești sincer, El va vedea și-ți va deschide o cale de ieșire în toate situațiile. Nicio dificultate nu e insurmontabilă; trebuie să ai credința asta. Așadar, când vă îndepliniți îndatoririle, nu e cazul să aveți nicio temere. Câtă vreme faci tot posibilul, din toată inima, Dumnezeu nu-ți va da dificultăți și nici nu-ți va da mai mult decât poți duce” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat credință și am înțeles că Dumnezeu vede inimile oamenilor. Așadar, atât timp cât iau în considerare cu adevărat voia lui Dumnezeu și încerc să fac cum pot mai bine, Dumnezeu mă va conduce. Știind asta, nu m-am mai simțit constrânsă și am început să mă implic cu adevărat în datoria mea.

Mai târziu, biserica a avut nevoie urgent să formeze doi diaconi de evanghelizare. Am descoperit că fratele Kevin avea calibru bun, era destul de activ la întruniri și înțelegea principiile răspândirii Evangheliei. Mai era și sora Janelle, care era activă în îndatoririle ei și a obținut câteva rezultate. În comparație cu alții, aceștia doi păreau potriviți pentru această datorie, iar conducătorul meu era de acord cu mine. Prin urmare, i-am făcut pe amândoi diaconi de evanghelizare. După un timp, s-au familiarizat cu rolul, așa că le-am permis să-și îndeplinească îndatoririle independent, iar eu mi-am direcționat toată energia spre lucrarea de udare. După câteva săptămâni, am aflat că unii care tocmai primiseră Evanghelia au părăsit grupul de întrunire, iar unii care au răspândit Evanghelia aveau dificultăți pe care nu le puteau rezolva în îndatoririle lor. Văzând toate aceste probleme în lucrarea Evangheliei, am început să mă întreb: „Oare acești doi diaconi de evanghelizare fac lucrare practică?” Așa că am mers să le investighez, în detaliu, lucrarea. Am constatat că ei doar aranjau lucrurile, dar nu făceau ei înșiși lucrarea, că nu făceau lucrare de verificare și că, în cadrul întrunirilor, nu rezolvau probleme practice, doar le aminteau sau îi îndemnau pe frați și pe surori să-și îndeplinească datoria cum se cuvine. Acest lucru făcea ca problemele fraților și surorilor să rămână nerezolvate. După ce am aflat despre aceste circumstanțe, am fost foarte dezamăgită. M-am gândit: „Ca diaconi ai bisericii, nu este neglijent ca ei să nu rezolve problemele practice?” De asemenea, am aflat că fratele Kevin nu făcea o treabă bună și înșela, în timp ce sora Janelle fusese mai degrabă leneșă și iresponsabilă în îndatoririle ei, în tot acest timp. Inițial, am vrut să am părtășie cu ei și să le evidențiez problemele din îndatoririle lor, dar pentru că ne înțelesesem mereu atât de bine, m-am temut că acest lucru ne-ar strica relația. Dacă le arătam problemele lor, ce aveau să creadă despre mine? Oare ar spune că nu le-am văzut eforturile, că mă concentram doar pe carențele lor și că nu aveam o inimă iubitoare? Speram ca frații și surorile să mă vadă drept o persoană bună, înțelegătoare și grijulie. Nu voiam să-mi stric reputația din cauza acestui incident. Dacă acei doi diaconi nu puteau accepta acest lucru, deveneau pesimiști și nu mai voiau să-și îndeplinească îndatoririle, oare aveau să creadă frații și surorile mele că eram incapabilă să fac lucrarea unui conducător? Că eram o conducătoare rea? În cazul în care conducătorul meu ar afla despre asta, aș putea fi emondată. Dar m-am gândit că, din moment ce conduceam lucrarea bisericii, era responsabilitatea mea să le subliniez problemele, astfel încât să poată reflecta și și dobândi o oarecare cunoaștere. Eram contrariată dar, până la urmă, tot n-am putut s-o spun. În schimb, le-am trimis câteva dintre cuvintele de încurajare și mângâiere ale lui Dumnezeu și am avut cu ei părtășie cu blândețe despre cum să-și îndeplinească bine datoria. Ulterior, m-am simțit foarte vinovată. M-am simțit necinstită și înșelătoare.

Într-o noapte, nu am putut dormi gândindu-mă încontinuu: „Ineficiența lucrării de evanghelizare are directă legătură cu mine. Am văzut că doi diaconi de evanghelizare erau iresponsabili în îndatoririle lor, că nu rezolvau probleme practice și îi făceau pe frați și pe surori să fie ineficienți în îndatoririle lor. Unii frați și surori au picat într-o stare negativă și unii nou-veniți au părăsit grupul de întrunire, dar eu nu am indicat problemele acestor doi diaconi.” Am simțit atât de multă vinovăție în inima mea și nu știam ce să fac, așa că m-am rugat sincer la Dumnezeu, căutând luminarea Lui și cerându-I să mă conducă spre rezolvarea acestei probleme. După ce m-am rugat, am urmărit un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență, care conținea câteva cuvinte ale lui Dumnezeu ce m-au inspirat foarte mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Discutând mai amănunțit, cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută? Încercați să analizați ce trăsături se regăsesc în astfel de oameni și ce manifestări specifice prezintă. (Ei sunt egoiști și demni de dispreț.) Oamenii egoiști și demni de dispreț sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru voia lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc. Nici nu raportează superiorilor lor cu promptitudine problemele pe care le descoperă. Când văd că oamenii produc tulburări și perturbări, închid ochii. Când văd oameni răi săvârșind rele, nu încearcă să-i oprească. Ei nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu iau în considerare care le este datoria și responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, oamenii ca aceștia nu fac nicio lucrare reală; sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor, ahtiate după confort; vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele personale și sunt dispuși să își dedice timpul și efortul doar lucrurilor care le aduc beneficii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Am citit cuvintele lui Dumnezeu și m-am întristat mult. Înainte, crezusem întotdeauna că aveam o umanitate bună, că îmi ajutasem cu răbdare frații și surorile și că, atunci când am acționat, am ținut mereu cont de sentimentele celorlalți și nu am vrut să îi rănesc. Am crezut că eram atentă la voia lui Dumnezeu și că eram o persoană bună. Dar când i-am văzut pe cei doi diaconi fiind iresponsabili în îndatoririle lor și amânând lucrarea bisericii, nu am protejat interesele bisericii și nu le-am evidențiat problemele. În schimb, am fost indulgentă cu ei pentru că mă temeam că indicarea problemelor pe care le aveau ne-ar fi distrus relația. De asemenea, mi-am făcut griji că liderul meu mă va critica dacă i-aș face să devină pesimiști și că frații și surorile mele mă vor privi cu ochi răi. De dragul imaginii mele, al statutului și al intereselor personale, am preferat să întârzii lucrarea bisericii. Asta nu însemna deloc să țin cont de voia lui Dumnezeu, iar eu nu eram o persoană bună. De fapt, oamenii cu o umanitate bună sunt oameni onești, sunt capabili să practice adevărul și apără interesele bisericii, iar când văd problemele altora, au curajul de a avea părtășie și de a-i expune, ajutându-i să se schimbe. Își tratează frații și surorile cu o inimă sinceră. Dar când am văzut problemele cu diaconii, eu nu am spus nimic, nu le-am evidențiat și am preferat să las interesele bisericii să aibă de suferit pentru a-mi proteja propriile interese. M-am simțit rușinată de lipsa mea de conștiință și de umanitate normală.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit mai multă înțelegere de sine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii conducători ai bisericii nu își dojenesc frații sau surorile când văd că-și îndeplinesc îndatoririle neglijent și superficial, deși ar trebui. Atunci când văd ceva care în mod clar este în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu, ei închid ochii și nu fac anchete, pentru a nu-i ofensa câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, nu țin cu adevărat cont de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția lor este să-i câștige pe oameni. Ei sunt pe deplin conștienți de asta, gândind: «Dacă voi continua astfel și nu voi ofensa pe nimeni, vor crede că sunt un bun conducător. Vor avea o părere foarte bună despre mine. Mă vor aprecia și le voi fi pe plac.» Indiferent cât de mult se dăunează intereselor casei lui Dumnezeu și indiferent cât de mult sunt împiedicați aleșii lui Dumnezeu în intrarea lor în viață sau cât de tulburată este viața lor bisericească, asemenea conducători persistă în filosofia lor satanică și nu jignesc pe nimeni. În inima lor, nu-și fac niciodată reproșuri. Cel mult, când văd pe cineva că provoacă perturbări și tulburări, s-ar putea să menționeze întâmplător această problemă în trecere și apoi să termine cu ea. Ei nu au părtășie despre adevăr și nici nu evidențiază acestei persoane esența problemei sale și cu atât mai puțin analizează cu atenție starea acesteia. Ei nu comunică niciodată care este voia lui Dumnezeu. Conducătorii falși nu expun și nu analizează cu atenție niciodată ce tip de greșeli fac oamenii deseori sau firile corupte pe care oamenii le dezvăluie deseori. Ei nu rezolvă nicio problemă reală, ci, în schimb, întotdeauna tolerează comportamentele greșite ale oamenilor sau revărsările corupției lor și rămân nepăsători, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, doar predicând câteva cuvinte și doctrine, dând câteva îndemnuri superficiale, încercând să evite conflictele. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu reflectă asupra lor înșiși și nu încearcă să se cunoască, nu câștigă nicio rezolvare privind dezvăluirea firilor lor corupte și trăiesc înconjurați de cuvinte, doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ei chiar cred în inimile lor astfel: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră poate fi prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu, dar noi trebuie să îndeplinim doar cerințele conducătorului nostru; ascultând de conducătorul nostru, Îl ascultăm pe Dumnezeu. Dacă vine o zi în care Cei de mai sus îl vor înlocui pe conducătorul nostru, atunci ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri înlocuirea lui de către Cei de mai sus, vom negocia cu aceștia și îi vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au o astfel de relație cu acest conducător și, în inimile lor, simt dependență, admirație și venerație față de el, apoi vor ajunge să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător, cuvintele acestuia sunt ceea ce vor dori să audă și nu vor mai căuta adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din asta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între el și Pavel și deja a pășit pe calea antihriștilor. Aleșii lui Dumnezeu au fost deja înșelați de antihriști și nu au discernământ. […] Antihriștii nu fac o lucrare reală, nu au părtășie despre adevăr și nu soluționează probleme, nu îndrumă oamenii să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să intre în adevărul-realitate. Lucrează doar pentru statut și renume, le pasă doar să-și consolideze reputația, să protejeze locul pe care-l au în inima oamenilor și să-i facă pe toți să se închine la ei, să-i venereze și să-i urmeze; acestea sunt obiectivele pe care vor să le atingă. Acesta este modul în care antihriștii încearcă să câștige oamenii de partea lor și să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu. Nu este malefic un astfel de mod de a lucra? Este oribil!” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor”). După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, m-a străfulgerat o rușine profundă, întrucât cuvintele Sale dezvăluiseră cu exactitate starea mea. Am văzut clar că acei doi diaconi efectiv nu lucrau și că problema era serioasă. Ar fi trebuit să folosesc cuvintele lui Dumnezeu care judecă și dezvăluie firile corupte ale oamenilor ca să am părtășie, astfel încât să-și poată cunoaște problemele și să-și schimbe rapid atitudinea față de datoria lor, prevenind întârzierile continue în lucrarea bisericii. Dar, pentru a le face o impresie bună despre mine și pentru ca ei să spună că eram o conducătoare bună, nu le-am expus esența problemelor, am folosit doar cuvintele de mângâiere ale lui Dumnezeu pentru a-i încuraja, asta însemnând că problemele lor nu erau rezolvate în timp util. Acest lucru a afectat lucrarea bisericii și chiar i-a făcut pe unii dintre cei care abia primiseră Evanghelia să părăsească grupul de întrunire. Mi-am dat seama că eu eram principala vinovată de asta. Datoria unui conducător este de a supraveghea și urmări lucrarea diaconilor bisericii și a conducătorilor de echipe și de a rezolva problemele la timp. Trebuie să cunoaștem situațiile fraților și surorilor noastre și, când descoperim că cineva își îndeplinește datoria într-o manieră care încalcă principiile sau afectează lucrarea bisericii, ar trebui să avem părtășie cu dragoste și să-i ajutăm. Dacă părtășia noastră repetată tot nu schimbă lucrurile, ar trebui să-i emondăm, să-i emondăm sau să-i demitem. Aceasta este singura cale de a proteja lucrarea bisericii. În calitate de conducătoare de biserică, nu fusesem deloc responsabilă în datoria mea și nu acționasem asemeni unei conducătoare. Cu ce eram eu diferită de acei falși conducători care n-au făcut nicio lucrare adevărată? Eram rușinată și tristă. Dacă aș fi avut părtășie și le-aș fi expus problemele, n-aș fi provocat acele pierderi în lucrarea bisericii. Aceste probleme actuale apăruseră din cauza neglijenței mele. Nu i-am ajutat pe frații și surorile mele să înțeleagă adevărul și nu i-am putut aduce înaintea lui Dumnezeu. Îmi dorisem întotdeauna doar să mă aprobe și să mă protejeze, pentru ca ei să aibă o imagine bună despre mine în inimile lor și pentru ca eu să am un statut. Mergeam pe calea antihristului de a mă împotrivi lui Dumnezeu. Fără judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu știu ce alte rele aș mai fi putut săvârși.

Odată ce am recunoscut asta, mi-am regretat acțiunile, așa că m-am rugat sincer la Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mi-am dat seama că egoismul meu ar dăuna atât de mult lucrării bisericii și ar periclita viețile fraților și surorilor. Nu sunt vrednică de o lucrare atât de importantă. Dumnezeule, doresc să mă căiesc, Te rog, îndrumă-mă în reflecție pentru a mă cunoaște pe mine însămi. Nu vreau să repet aceleași greșeli.” După rugăciune, starea mi s-a îmbunătățit puțin, dar tot m-am simțit foarte vinovată. Am simțit că eram o păcătoasă, că tot ce am făcut îl reprezenta pe Satana, că nu puteam fi mântuită și că nu mai exista speranță pentru mine. În acel moment, o soră a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pe grupul de discuții. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Se poate spune că numeroasele tale nereușite, slăbiciunea și momentele de negativitate sunt, toate, încercările lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că totul vine de la Dumnezeu și toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile Sale. Fie că eșuezi sau ești slab și te împiedici, totul depinde de Dumnezeu și se află în stăpânirea Lui. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceasta este o încercare a ta și, dacă nu poți recunoaște acest lucru, va deveni o ispită. Există două tipuri de stări pe care oamenii ar trebui să le recunoască: una vine de la Duhul Sfânt și sursa probabilă a celeilalte este Satana. Una este o stare în care Duhul Sfânt te iluminează și îți permite să te cunoști pe tine însuți, să te detești și să ai regrete în ceea ce te privește, să poți avea o dragoste sinceră pentru Dumnezeu și să-ți determini inima să-L mulțumească. Cealaltă este o stare în care te cunoști pe tine însuți, dar ești negativ și slab. S-ar putea spune că această stare este rafinarea lui Dumnezeu și, de asemenea, că este ispita Satanei. Dacă recunoști că aceasta este mântuirea ta de către Dumnezeu și simți că acum Îi ești profund îndatorat și, dacă de acum înainte încerci să-L răsplătești și să nu mai cazi într-o astfel de depravare, dacă depui efort în a mânca și a bea cuvintele Lui și dacă întotdeauna consideri că ai neajunsuri și o inimă plină de dor, atunci aceasta este încercarea lui Dumnezeu. După ce suferința s-a încheiat și vei înainta din nou, Dumnezeu tot te va conduce, te va ilumina, te va lumina și te va hrăni. Dar dacă nu o recunoști și ești negativ, lăsându-te pur și simplu pradă disperării, dacă gândești astfel, atunci ispita Satanei va fi venit asupra ta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit mângâiată și aveam, totodată, o cale de practică. Înainte, când citeam cuvintele dure ale lui Dumnezeu prin care firea mea coruptă era dezvăluită, mă simțeam de parcă fusesem condamnată și nu mai aveam nicio speranță la mântuire, așa că eram pesimistă și slabă. Dar când am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. Dacă oamenii nu apără interesele bisericii în îndatoririle lor și nu sunt expuși și emondați, e normal să se simtă pesimiști și slabi. Dacă puteam să caut adevărul în eșecul meu și să reflectez asupra mea, aceasta era șansa mea de a învăța o lecție. Dar dacă deveneam pesimistă, retrasă, cădeam în disperare sau renunțam la mine însămi, aveam să cad pradă trucurilor Satanei și să cedez ispitei. Cuvintele lui Dumnezeu de judecată și dezvăluire sunt pentru a-i curăți și mântui pe oameni. Dumnezeu voia ca eu să mă cunosc, să învăț din greșelile mele și să nu fiu controlată de firi satanice. Acesta era un lucru bun, era o oportunitate pentru ca viața mea să sporească. Recunoscând asta, nu m-am mai simțit pesimistă și nu L-am mai înțeles greșit pe Dumnezeu. Eram dispusă să-mi îndeplinesc datoria conform cuvântului și principiilor lui Dumnezeu. N-aveam de gând să-mi păzesc renumele, reputația și statutul.

Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este loial și, astfel, puteți avea încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că El îl urăște pe cel înșelător, dar iubește oamenii onești. Oamenii onești sunt capabili să apere interesele bisericii, să preia responsabilitatea pentru viețile fraților și surorilor și să-și îndeplinească îndatoririle cum se cuvine. Trebuia să-mi las deoparte mândria și statutul, să pun interesele bisericii pe primul loc și să practic adevărul în părtășie și în expunerea celor doi diaconi, pentru a le permite să-și dea seama de gravitatea problemelor lor, să se căiască realmente și să înceapă să acționeze din nou într-o manieră responsabilă. Dacă, după părtășia mea, tot nu se puteau schimba, aveam responsabilitatea de a-i demite și de a proteja lucrarea bisericii.

Ulterior, am găsit câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu și am avut părtășie, mai întâi, cu fratele Kevin, pentru a-l înștiința că tendințele sociale rele sunt ispite de la Satana și că ar trebui să renunțe la chemările sale trupești și să se avânte în datoria sa, că numai acest lucru ar fi în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Apoi, am avut părtășie cu sora Janelle și i-am evidențiat lipsa ei de străduință și de responsabilitate în îndatoririle sale și i-am spus să țină cont de voia lui Dumnezeu. În urma părtășiei mele, erau amândoi dispuși să-și schimbe atitudinea față de datoria lor. Mai târziu, fratele Kevin a făcut câteva schimbări; când a fost din nou ispitit, a putut să se lepede în mod conștient de propriul său trup. Și sora Janelle a fost capabilă să devină mai proactivă în datoria ei. Când am văzut acest rezultat, m-am învinovățit că nu le-am evidențiat mai devreme problemele. De asemenea, am văzut că nu cuvântul lui Dumnezeu îi face pe oameni pesimiști și că oamenii care pot accepta adevărul sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, să se căiască cu adevărat și să își îndeplinească mai bine datoria. Sunt foarte fericită că am avut parte de această experiență. Luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu mi-au oferit o oarecare înțelegere a propriei corupții. Am experimentat totodată că sunt adevărul cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic și că ele chiar pot schimba și mântui oameni. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!