de Wang Yin, China

În 2016, eu și sora Ding Rui am devenit partenere pentru a supraveghea lucrarea mai multor biserici. La scurt timp după aceea, o conducătoare de nivel superior a trimis-o pe Ding Rui la o biserică, pentru a face o scrisoare de raport acolo. Însă ea s-a întors foarte repede. Credeam că problema de acolo era complicată. S-a întors după foarte puțin timp; a rezolvat problema? Deloc surprinzător, în scurtă vreme a venit o scrisoare pentru Ding Rui de la conducătoarea de nivel superior, care spunea că nu rezolvase complet problema și altcineva trebuia să meargă din nou să cerceteze. Conducătoarea i-a spus lui Ding Rui să reflecteze serios asupra sa și să învețe o lecție din asta. Ding Rui s-a întristat după ce a citit acestea și a spus: „Nu pot rezolva probleme reale în datoria mea și am întârziat lucrarea bisericii.” Știam puțin despre ce era vorba în scrisoarea de raport și era o problemă destul de complexă. Erau implicate multe persoane și avea să necesite părtășie asupra multor lucruri. Trebuia discutat individual cu cei implicați, așa că nu se putea rezolva totul rapid. M-am întrebat dacă nu cumva Ding Rui era prea nerăbdătoare să termine. M-am gândit să îi semnalez acest lucru și să o ajut să reflecteze asupra sa și să se cunoască. Dar apoi m-am gândit că era deja tristă și dacă îi semnalam problemele ei, ar fi putut să se simtă stânjenită și să devină și mai negativă. Și dacă apoi ar fi spus că sunt lipsită de empatie și ar fi devenit distantă și părtinitoare față de mine? Eram partenere de puțin timp, ar fi fost greu să ne înțelegem dacă relația noastră devenea tensionată. Într-un astfel de moment, dacă îi spuneam lucruri mângâietoare, încurajatoare, ea ar fi simțit că sunt binevoitoare și înțelegătoare. Așa că am consolat-o spunând: „Este perfect normal să facem greșeli și uneori să eșuăm în lucrarea noastră. Nu fi prea dură cu tine însăți. Când am început să mă ocup de scrisorile de raport, am avut eșecuri mai mari decât tine.” Apoi i-am povestit despre experiențele eșecurilor mele în lucrare. Privirea neliniștită i-a dispărut imediat de pe față și a spus, bucuroasă: „Eram îngrijorată de ceea ce vei crede despre mine. Nu-mi imaginasem că ești o persoană așa drăguță.” Am fost foarte mulțumită de mine când am auzit-o spunând acest lucru. Am simțit că aveam o umanitate bună și că eram înțelegătoare. Altă dată, Ding Rui mi-a povestit că ea și o soră nu putuseră lucra bine împreună. Vorbea mereu despre problemele celeilalte surori și părea foarte furioasă când discuta despre acest subiect. Am observat că analiza prea mult lucrurile și îi lipsea conștiința de sine. Mi-am adus aminte că o auzisem pe conducătoare vorbind despre faptul că cele două nu se înțelegeau. Cealaltă soră avea o fire arogantă, dar lui Ding Rui îi plăcea să analizeze prea mult oamenii și lucrurile și când se întâmpla ceva, nu accepta acel lucru din partea lui Dumnezeu. Se întrista și ignora persoana care îi rănise mândria. Nu discuta cu acea persoană despre lucrare și își vărsa nervii prin aceasta, întârziind înaintarea lucrării. Conducătoarea a avut părtășie cu ea, dar ea nu a reflectat și nu a învățat nimic despre ea însăși. Avea și cealaltă soră niște probleme, dar problemele lui Ding Rui erau mai grave. Am vrut să îi atrag atenția asupra problemelor sale, dar apoi m-am întrebat: „Dacă spun ceva, fără să o menajez, oare ar spune că o tratez nedrept? Nu voi pierde apoi impresia bună pe care o avea despre mine?” Așa că am fost de acord cu ea și am spus: „Sora cu care ai fost parteneră avea și ea unele probleme în anumite aspecte.”

Mai târziu, datoria lui Ding Rui s-a schimbat și a primit o lucrare diferită. Eu am primit o altă parteneră. De îndată ce m-a văzut, aceasta a spus: „Când am auzit că voi lucra împreună cu tine, am simțit multă presiune. Am auzit că ai o umanitate bună și colaborezi bine cu toată lumea. Dacă parteneriatul nostru nu funcționează, voi fi complet dezvăluită. Problema va fi cu siguranță umanitatea mea.” Când a spus acest lucru, în loc să reflectez asupra mea, doar am fost mulțumită de mine. Am simțit că am într-adevăr o umanitate bună. Iar odată, o soră care fusese parteneră cu Ding Rui m-a văzut și a spus: „Eu și cu ea nu colaborăm bine, dar mereu spune ce bine ați colaborat voi două. Presupun că eu sunt într-adevăr coruptă.” Mă gândeam că mândria lui Ding Rui nu suporta faptul că acea soră vorbea fără menajamente, prea direct, despre problemele lui Ding Rui. Când interacționam cu Ding Rui, eram tolerantă și răbdătoare cu privire la problemele ei și nu mă certam cu ea. Eu discutam proactiv despre orice probleme ale lucrării și o întrebam adeseori ce sugestii are. Astfel, evitam orice conflict. La scurt timp, am auzit-o pe conducătoare spunând că Ding Rui era destul de arogantă și nu accepta adevăruri; nu colabora niciodată bine cu ceilalți. A fost demisă, deoarece nu s-a schimbat după părtășie și își făcea datoria ineficient. Mai târziu, conducătoarea a adus în discuție problemele mele, spunând: „În calitate de conducătoare, indiferent cât de gravă este problema unui frate sau a unei surori, dacă nu spui niciodată nimic sau nu o emondezi și expui, ci, în schimb, îți protejezi relațiile, atunci ești iresponsabilă în lucrarea ta! Așa ai făcut cu Ding Rui. Nu poate colabora bine cu nimeni altcineva, dar lucrează bucuroasă cu tine, spunând că ești atentă și înțelegătoare. Ar trebui să reflectezi la acest lucru!” Apoi, o altă conducătoare a spus: „În ultimul timp, evaluările tuturor în legătură cu tine au fost pozitive, spunând că ești înțelegătoare și plăcută. Toți te au la inimă și nu caută adevăruri în lucruri. Aceasta este problema ta. Dacă faci lucrarea în acest fel, nu Îl preamărești pe Dumnezeu și nu Îi aduci mărturie.” La început, mi-a fost greu să accept, mi-au dat lacrimile, m-am simțit nedreptățită și în inima mea mi-am găsit scuze. Dacă ceilalți spuneau lucruri bune despre mine, însemna că aveam o umanitate bună și că eram binevoitoare. Cum puteau să spună că am o problemă? Apoi, și sora mea parteneră mi-a reamintit să reflectez asupra mea, astfel încât într-un final m-am rugat lui Dumnezeu în pace, rugându-L să mă lumineze ca să mă cunosc.

Ulterior, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau: „Când interacționezi cu frații și surorile, trebuie să-ți deschizi inima față de ei și să li te destăinui, pentru ca asta să-ți fie de folos. Când îți îndeplinești datoria, este și mai important să-ți deschizi inima și să te destăinui oamenilor; doar atunci veți lucra bine împreună. […] Când interacționezi cu alții, mai întâi, trebuie să-i faci să-ți perceapă adevărata inimă și sinceritate. Dacă, atunci când vorbește, și lucrează împreună cu alții și intră în contact cu aceștia, cuvintele unei persoane sunt superficiale, grandilocvente, amabilități, lingușeli, iresponsabile și imaginare sau dacă vorbește doar pentru a căuta favorurile altora, atunci cuvintelor sale le lipsește toată credibilitatea și ea nu este deloc sinceră. Acesta este modul în care interacționează cu alții, indiferent cine sunt acești alții. O astfel de persoană nu are o inimă onestă. Aceasta nu este o persoană onestă. Să spunem că o persoană se află într-o stare negativă și îți spune sincer: «Spune-mi mai exact de ce sunt atât de negativ. Pur și simplu nu-mi pot da seama!» Și să presupunem că, de fapt, îi înțelegi problema în inima ta, dar nu îi spui, zicându-i în schimb: «Nu-i nimic. Nu ești negativ; și eu devin negativ.» Aceste cuvinte sunt o mare consolare pentru acea persoană, dar atitudinea ta nu este sinceră. Ești superficial față de ea; pentru a o face să se simtă mai confortabil și consolată, te-ai abținut să-i vorbești. Nu o ajuți sincer și nu-i spui clar ce problemă are, astfel încât să-și poată abandona negativitatea. Nu ai făcut ce ar face o persoană onestă. Doar pentru dragul de a încerca s-o consolezi și pentru a te asigura că nu apare nicio înstrăinare sau niciun conflict între voi, ai fost superficial cu ea – și asta nu este ceea ce înseamnă să fii o persoană onestă. Așadar, pentru a fi persoană onestă, ce ar trebui să faci când întâlnești acest tip de situație? Trebuie să-i spui ce ai văzut și ce ai identificat: «Îți voi spune ce am văzut și ce am experimentat. Tu decizi dacă vorbele mele sunt corecte sau greșite. Dacă sunt greșite, nu trebuie să le accepți. Dacă sunt corecte, sper că le vei accepta. Dacă spun ceva ce nu-ți e ușor să auzi și te rănește, sper să poți accepta acest lucru de la Dumnezeu. Intenția și scopul meu este să te ajut. Văd clar problema: din cauză că simți că ai fost umilit și nimeni nu-ți alimentează egoul și crezi că toți ceilalți te desconsideră, că ești atacat și că nu ai fost niciodată atât de neîndreptățit, nu poți accepta acest lucru și devii negativ. Tu ce crezi – chiar asta se întâmplă?» Și, auzind acestea, simte că așa stau lucrurile. Asta este ceea ce ai de fapt în inimă, dar, dacă nu ești o persoană onestă, nu o vei spune. Vei spune: «Și eu devin negativ deseori» și, când cealaltă persoană aude că toți devin negativi, consideră că este normal ca ea să se simtă așa și, în cele din urmă, nu-și abandonează negativitatea. Dacă ești o persoană onestă și o ajuți cu o atitudine și o inimă onestă, o poți ajuta să înțeleagă adevărul și să-și abandoneze negativitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). „În lume sunt atât de mulți așa-ziși «oameni buni» care rostesc cuvinte înălțătoare. Deși, la suprafață, nu par să fi săvârșit niciun rău mare, de fapt, ei sunt deosebit de înșelători și alunecoși. Se pricep foarte bine să vireze în orice direcție bate vântul, vorbind plăcut și abil. Ei sunt falși oameni buni și ipocriți – se prefac doar că sunt buni. Cei care merg pe calea de mijloc sunt cei mai perfizi oameni dintre toți. Nu jignesc pe nimeni, sunt fini și alunecoși, se pricep să intre în joc în toate situațiile și nimeni nu le poate vedea defectele. Sunt aidoma satanelor!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului poți rupe cătușele unei firi corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu am aflat că, dacă în interacțiunile mele cu ceilalți spun doar lucruri încurajatoare, măgulitoare și nu semnalez problemele pe care le văd, atunci nu îi ajut cu adevărat și nu le aduc niciun beneficiu. Dumnezeu spune că asta înseamnă să alegi compromisul, să le faci pe plac celor din jur cu viclenie. Înseamnă să acționezi după cum vor ceilalți, mulțumindu-i pe toți și fără a ofensa pe nimeni. Înseamnă să fii Satana întrupat. Reflectând asupra comportamentului meu, mi-am dat seama ca eram exact genul de persoană expusă de Dumnezeu. Când Ding Rui nu a rezolvat scrisoarea de raport și lucrarea a trebuit refăcută, am știut că era din cauză că își dorea să se întoarcă repede. Ar fi trebuit să îi atrag atenția asupra problemei și să o ajut să reflecteze asupra sa. Dar mi-a fost teamă că va spune că eram insensibilă și lipsită de umanitate. Așa că i-am spus câteva cuvinte încurajatoare și chiar i-am povestit despre eșecurile mele pentru a o consola. După tot ce i-am spus, supărarea i-a trecut și nu prea a mai reflectat asupra firii sale corupte. Este bine să integrăm experiențele personale în părtășie, pentru a-i ajuta pe ceilalți, dar eșecurile și cunoașterea de sine ar trebui folosite în primul rând pentru a-i călăuzi să reflecteze și să se cunoască pe ei înșiși. Dar eu nu încercam să fac acest lucru prin împărtășirea eșecurilor mele personale. Scopul meu era să o consolez pe Ding Rui, astfel încât ea să simtă că toți eram la fel de corupți și că greșelile erau perfect normale. Subtil, asta i-a permis să fie indulgentă cu ea însăși. Nu Îi aduceam mărturie lui Dumnezeu, ci o induceam în eroare. Chiar dacă vedeam că Ding Rui nu colabora bine cu alte persoane și mereu analiza prea mult oamenii și lucrurile, nu i-am atras atenția și chiar am fost de acord cu ea referitor la problemele unei alte surori, ca să îmi pot proteja imaginea bună. Iar când am văzut că era necuviincioasă, am lăsat-o să scape basma curată. Prin urmare, nu și-a văzut propriile probleme și s-a răsfățat trăind cu propria fire coruptă. Nu îi făcea rău acest lucru?

Ulterior, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care spunea: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Este să te poți supune lui Dumnezeu și adevărului. Înseamnă să-ți abordezi datoria și toate tipurile de oameni, evenimente și lucruri în mod principial și cu simțul responsabilității. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru. Mai mult, Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe oamenii răi săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). O persoană cu adevărat bună poate să accepte adevărul și să se supună lui Dumnezeu, este responsabilă și poartă o povară datoria ei, respectă principiile și protejează lucrarea bisericii. Este principială și când vine vorba de ceilalți. Când vede un frate sau o soră care are probleme sau greșește, poate să ofere părtășie și ajutor potrivit. Dacă cineva încalcă principiile și perturbă grav și tulbură lucrarea bisericii, poate să emondeze și să expună acea persoană așa cum ar trebui și nu acționează emoțional sau nu se teme că o va jigni, ci poate să respecte principiile și să protejeze lucrarea bisericii. Asta înseamnă să ai cu adevărat o umanitate bună. Credeam că, dacă nu emondam o persoană care a greșit, dacă nu-i expuneam neajunsurile sau nu o stânjeneam eram o persoană înțelegătoare, cu o umanitate bună. Ani de zile, indiferent cu cine interacționam, îmi alegeam doar cuvinte mângâietoare și frumoase. Mereu mă gândeam cum să îi fac pe ceilalți să simtă că sunt rezonabilă și înțelegătoare, le menajam starea și le spuneam cuvinte afectuoase. Nu semnalam direct problemele celorlalți când le vedeam în îndatoririle lor, și chiar spuneam lucruri plăcute, încurajatoare pentru a-i prosti sau eram foarte indulgentă. Toată lumea mă lăuda pentru umanitatea mea bună și pentru că eram înțelegătoare. Mă consideram o persoană bună și eram mândră de asta. După expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, ani de zile, lucrurile pe care le făceam crezând că sunt o persoană bună erau, de fapt, filosofiile Satanei pentru interacțiuni lumești. Păream să am o umanitate bună; eram conciliantă și nu supăram pe nimeni. Mă înțelegeam bine cu toată lumea, dar, în inima mea, țineam cont doar de propriile interese. Eram complet iresponsabilă față de lucrarea mea și pătrunderea celorlalți în viață. Nu eram nici pe departe o persoană bună. Eram egoistă, abjectă și o înșelătoare care căuta să le facă pe plac oamenilor, un fals om de treabă. Când mă gândesc cum mă lăudam că am o umanitate bună și cum mă consideram o persoană bună, chiar nu aveam nicio rușine. Când mi-am dat seama de asta, am spus o rugăciune: „Dumnezeule, cuvintele Tale mi-au arătat ce înseamnă cu adevărat o umanitate bună. Vreau să pun adevărul în practică și să fiu o persoană cu umanitate bună.”

Apoi, biserica m-a pus să ud noii credincioși împreună cu Chen Lin și Li Yue. Nu după mult timp am descoperit că Li Yue era superficială și iresponsabilă în datoria ei. Era adeseori ocupată cu treburi personale și întârzia lucrarea. Eu și Chen Lin am avut părtășie cu ea, i-am spus să prioritizeze lucrurile, astfel încât să nu fie întârziată lucrarea bisericii. Spre surprinderea mea, nu a acceptat, în schimb a venit cu scuze și s-a enervat. Chen Lin a integrat cuvintele lui Dumnezeu în părtășie și în disecarea problemei, dar Li Yue nu avea conștiință de sine. Spunea că îi lipsește statura și nu poate pune adevărul în practică. Văzând că se comportă astfel, m-am gândit că dacă continui să îi disec problema va spune cu siguranță că sunt exigentă, că nu am o umanitate bună și că o constrâng. Am simțit că nu trebuie să o expun, ca să ne înțelegem bine în continuare. Așa că am liniștit-o politicos: „Statura ta este mică și putem înțelege. Doar să nu mai întârzii lucrarea pe viitor.” Când am spus asta, sprâncenele încruntate ale lui Li Yue s-au relaxat și nu a mai fost așa de supărată. Apoi s-a comportat foarte prietenos cu mine. Eram foarte bucuroasă și simțeam că am abordat bine părtășia. Chiar dacă îi semnalasem problema, ea încă avea o părere bună despre mine. Mai târziu, Li Yue tot nu își purta povara în datorie și chiar a devenit părtinitoare împotriva lui Chen Lin, spunând că era prea exigentă. Chen Lin mi-a atras atenția asupra problemei mele, spunând: „Știi care a fost natura părtășiei tale cu Li Yue de zilele trecute? Am avut părtășie cu ea ca să o ajutăm să se cunoască, să reflecteze asupra sa și să se căiască. Dar cuvintele tale de final nu numai că nu au ajutat-o să reflecteze, ci au și făcut-o să creadă că tu ești înțelegătoare, în timp ce eu sunt prea exigentă cu ea. Acțiunile tale au o natură perturbatoare, de subminare și nu au ajutat-o deloc.” Cuvintele lui Chen Lin m-au devastat. În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Pusă în situația de a emonda, nu mi-am dat seama de gravitatea problemei. Dar știu că Tu permiți tot ce mi se întâmplă în fiecare zi. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă să mă cunosc.”

Apoi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Prima tehnică pe care o folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni este câștigarea inimilor acestora. Câte modalități de a câștiga inimile oamenilor există? O modalitate este de a-i atrage de partea lor cu mici favoruri. Uneori, antihriștii le oferă oamenilor lucruri frumoase, uneori îi complimentează, uneori le fac mici promisiuni. Iar uneori, antihriștii văd că unele îndatoriri le pot permite oamenilor să ajungă în lumina reflectoarelor sau că alții cred că aceste îndatoriri pot aduce avantaje celui care le îndeplinește și îi fac pe toți să îl stimeze și atribuie aceste îndatoriri celor pe care vor să îi câștige. […] Unii oameni sunt excesiv de sentimentali și sunt mereu constrânși de sentimentele lor atunci când își fac datoria, iar conducătorul lor spune: «Acest lucru este din cauza staturii tale mici, este în regulă.» Unii oameni sunt leneși și neloiali în datoria lor, dar conducătorul lor nu îi dojenește, ci spune lucruri frumoase pe care acei oameni vor să le audă la fiecare pas, pentru a-i mulțumi și a fi numit bun de către ei și pentru a le arăta cât de înțelegător și iubitor este. Acei oameni se gândesc: «Conducătorul nostru este ca o mamă iubitoare. El chiar are iubire pentru noi – chiar Îl reprezintă pe Dumnezeu. El este într-adevăr de la Dumnezeu!» Implicația nespusă din acest lucru este că acel conducător poate acționa ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, că Îl poate reprezenta pe Dumnezeu. Este acesta scopul acestui conducător? Poate că nu este atât de clar, dar unul dintre scopurile sale este evident: și-ar dori ca oamenii să spună că este un conducător minunat, atent cu ceilalți, empatic față de slăbiciunile oamenilor și foarte înțelegător cu privire la inimile lor. Atunci când un conducător de biserică îi vede pe frați și pe surori făcându-și îndatoririle în mod superficial, s-ar putea să nu-i dojenească, deși ar trebui. Atunci când vede clar că interesele casei lui Dumnezeu au de suferit, nu se preocupă de acest lucru și nu face nicio anchetă și nu îi ofensează câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, el nu prea dă dovadă de considerație față de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția și scopul lui este de a câștiga inimile oamenilor. El este perfect conștient de acest lucru: «Atât timp cât fac acest lucru și nu ofensez pe nimeni, vor crede că sunt un conducător bun. Vor avea o părere bună, admirativă despre mine. Vor fi de acord cu mine și mă vor plăcea.» Lui nu-i pasă cât de afectate sunt interesele casei lui Dumnezeu sau cât de mari sunt pierderile provocate intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, sau cât de mult este tulburată viața bisericească a acestora, ci doar persistă în filosofia lui satanică și nu ofensează pe nimeni. Nu există niciodată niciun reproș față de sine însuși în inima sa. Când vede pe cineva provocând perturbări și tulburări, cel mult ar putea să discute puțin cu acea persoană despre acest lucru, minimizând problema, iar apoi gata. Nu va avea părtășie despre adevăr, nu-i va semnala acelei persoane esența problemei și cu atât mai puțin va diseca starea sa și nu va avea niciodată părtășie despre intențiile lui Dumnezeu. Un fals conducător nu expune sau nu disecă niciodată greșelile pe care le fac oamenii în mod frecvent sau firile corupte pe care le dezvăluie deseori oamenii. El nu rezolvă nicio problemă reală ci, în schimb, îngăduie mereu practicile eronate și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, nu ia acest lucru în serios. El doar predică unele cuvinte și doctrine și rostește câteva îndemnuri pentru a aborda situația într-o manieră superficială, încercând să mențină armonia. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și să se cunoască, nu există nicio rezolvare pentru nicio fire coruptă pe care o dezvăluie și trăiesc înconjurați de cuvinte și doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ba chiar cred în inimile lor: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Trebuie doar să îndeplinim cerințele conducătorului nostru; supunându-ne conducătorului nostru, ne supunem lui Dumnezeu. Dacă va veni o zi în care Cei de mai sus îl vor demite pe conducătorul nostru, ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri demiterea lui, vom negocia cu Cel de mai sus și îl vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au stabilit o astfel de relație cu liderul lor, iar acest tip de dependență, invidie și venerație față de el s-a ivit în inimile lor, ajung să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător și vor mereu să asculte cuvintele acestuia, mai degrabă decât să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din aceasta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între acest conducător și Pavel, deja a pășit pe calea unui antihrist, iar aleșii lui Dumnezeu, au fost deja induși în eroare de acest antihrist și le lipsește complet discernământul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”). Dumnezeu îi expune pe antihriști ca fiind incredibil de detestabili și ticăloși. Pentru a-și întări locul în inimile celorlalți, nu ofensează niciodată pe nimeni. Dacă observă pe cineva care încalcă principiile, nu au părtășie despre adevăr pentru a rezolva problema sau a o expune și opri. În schimb, spun lucruri plăcute pentru a câștiga sprijinul celorlalți, astfel încât aceștia să îi placă, să creadă că sunt afectuoși, înțelegători și iertători, împotrivindu-se în același timp și detestând cuvintele și cerințele lui Dumnezeu, pe care nu le pun în practică și nu le pătrund. Antihriștii îi aduc pe ceilalți în fața lor. Am reflectat la faptul că natura acțiunilor mele era exact ca aceea a unui antihrist. Vedeam clar greșelile în îndatoririle fraților și surorilor, chiar și unele grave care afectaseră deja lucrarea și ar fi trebuit să le semnalez. Astfel, ei ar fi putut vedea esența problemei și consecințele grave și s-ar fi putut căi repede. Dar îmi era teamă că prin expunerea problemelor oamenilor, i-aș fi ofensat, așa că le răsfățam trupul, spunându-le lucruri frumoase ca să le câștig sprijinul. Când am avut părtășie și am expus problema lui Li Yue, nu am colaborat cu Chen Lin ca să o călăuzim pe Li Yue să se cunoască, ci mi-a fost teamă că va deveni părtinitoare față de mine dacă îi vorbeam cu asprime, așa că i-am acceptat sentimentele, am fost de treabă. Acest lucru m-a făcut să par mai afectuoasă decât Chen Lin, capabilă să îi iert și tolerez slăbiciunile, făcând-o pe Li Yue să nu-și mai poată recunoaște problemele și să i se împotrivească lui Chen Lin. Așa am făcut și cu Ding Rui. Am văzut problema ei, dar în loc să am părtășie cu ea și să o ajut, să o călăuzesc să reflecteze și să își cunoască problema, i-am făcut mereu pe plac. Nu Îl preamăream și nu Îi aduceam mărturie lui Dumnezeu prin datoria mea în acest mod și nici nu îmi îndeplineam responsabilitățile. Eram conducătoare, dar când vedeam frați și surori încălcând principiile și acționând în voia firilor lor corupte, nu aveam părtășie despre adevăr pentru a rezolva problema, ci le răsfățam trupul, spunându-le lucruri mângâietoare pentru a-i prosti. Le-am permis să trăiască în firi corupte, să fie indulgenți și permisivi cu ei înșiși. Natura acțiunilor mele era să îi împiedic pe ceilalți să pătrundă în adevărul-realitate. Nu știau adevărul și nu Îl înțelegeau pe Dumnezeu, se împotriveau și detestau dorințele lui Dumnezeu. Dar cu toții credeau că sunt minunată, spuneau că sunt iertătoare și înțelegătoare și se apropiau de mine. Nu însemna asta că îi induceam în eroare? Mi-am dat seama că urmând filozofiile satanice și fiind de treabă, făceam doar rău. Părea că mă purtam bine cu ceilalți, dar de fapt le făceam rău fraților și surorilor și întârziam lucrarea bisericii. Eram prea ipocrită! Foloseam o tactică necinstită pentru a câștiga admirația și adorația celorlalți. Eram pe calea antihristului! În acei ani, renunțasem la familie și la slujbă pentru a face îndatoriri. Suferisem destul de mult și muncisem din greu. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge pe calea antihristului. Frica mi-a cuprins inima. M-am simțit și mai rău și eram dezgustată de mine. În lacrimi, m-am rugat: „O, Dumnezeule! Am alergat după statut și mi-am protejat relațiile ca să câștig sprijinul celorlalți. Această fire a mea este dezgustătoare pentru Tine și dacă voi fi pedepsită, aceasta va fi dreptatea Ta. Dumnezeule, sunt dispusă să mă căiesc!”

Puțin mai târziu, Li Yue își făcea în continuare datoria de mântuială, nu ducea nimic până la capăt și nici nu se schimbase după părtășie. I-am spus conducătoarei noastre despre problemele ei. Câteva zile mai târziu, conducătoarea a venit la adunarea noastră și am avut părtășie despre problemele lui Li Yue, pentru a o ajuta. Dar Li Yue încă nu se cunoștea deloc. Conducătoarea ne-a întrebat pe mine și pe Chen Lin ce părere avem: având în vedere situația, ar trebui Li Yue să fie demisă? Această întrebare m-a luat puțin prin surprindere. Mă gândeam că Li Yue stătea chiar acolo, cum să spun ceva? Dacă spuneam adevărul și era demisă, atunci s-ar putea să mă urască. Simțeam că nu ar trebui să spun nimic. În acel moment am simțit remușcări puternice. Mi-am dat seama că mă gândeam din nou cum să-mi protejez locul în inima celorlalți. M-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Mă gândesc să urmez filozofiile satanice, să îmi protejez imaginea, să fac din nou pe placul tuturor. Te rog, călăuzește-mă să spun adevărul și să mă răzvrătesc împotriva motivelor mele greșite.” După ce m-am rugat, mi-am adus aminte de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta. Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei răspunde conform adevărurilor-principii și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că, atunci când apar dificultăți, trebuie să fim de partea lui Dumnezeu și să sprijinim lucrarea bisericii. Când îi vedem pe ceilalți că încalcă principiile și tulbură lucrarea bisericii, nu putem să îi protejăm, ci ar trebui să urmăm adevărurile-principii. Aceasta este asemănarea umană adevărată după care Dumnezeu ne cere să trăim. Având în vedere comportamentul lui Li Yue, nu era potrivită să continue acea lucrare în acel moment. Nu puteam să mă tem că o jignesc, ci trebuia să protejez lucrarea bisericii, să fiu o persoană onestă și să îmi clarific poziția. Așa că mi-am prezentat punctul de vedere. După ce a cântărit totul, conducătoarea a demis-o pe Li Yue.

După aceea, eu și sora Wang Jia am devenit partenere pentru o datorie. În interacțiunile noastre, am observat că uneori întârzia lucrarea bisericii din motive personale. Am avut părtășie cu ea despre faptul că lucrarea trebuia să aibă întâietate. Nu după mult timp, am auzit-o pe conducătoarea noastră spunând că o va promova pe Wang Jia să gestioneze o lucrare. M-am gândit că Wang Jia avea calibru și era capabilă, așa că se va putea ocupa de lucrare. Dar când problemele personale intrau în conflict cu lucrarea, uneori nu punea datoria pe primul loc. Dacă nu devenea conștientă de această problemă, oare avea să întârzie lucrarea de care se ocupa? În calitate de parteneră a ei, aveam responsabilitatea de a avea părtășie și a-i atrage atenția. Dar am ezitat când eram pe punctul de a spune ceva. Avusesem deja părtășie cu ea referitor la acest gen de problemă. Dacă reluam subiectul, avea să spună, oare, că nu voiam să renunț, că îi expuneam încontinuu defectele? Mi-am dat seama că eram din nou în starea greșită, așa că m-am rugat în tăcere. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem, care spunea: „Dumnezeu le cere oamenilor să spună adevărul, să spună ceea ce gândesc și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de alții sau să-i constrângă, sau să le dea în vileag slăbiciunile, sau să-i rănească. Nu sunt acestea principiile discursului? Ce înseamnă a spune că o persoană nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor? Înseamnă să nu arunci cu noroi în alți oameni. Nu te lega de greșelile sau neajunsurile lor din trecut pentru a-i judeca sau condamna. Acesta este minimul pe care ar trebui să-l faci. Din punct de vedere proactiv, cum se exprimă discursul constructiv? În principal încurajând, orientând, îndrumând, îndemnând, înțelegând și consolând. De asemenea, în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructivă pentru ei? […] Și, în fond, care este principiul din spatele discuției? Acesta este: spune ce ai în inima ta și vorbește despre experiențele tale reale și despre ceea ce gândești cu adevărat. Aceste cuvinte sunt cele mai benefice pentru oameni, îi aprovizionează, îi ajută, sunt pozitive. Refuză să spui acele cuvinte false, acele cuvinte care nu le sunt de folos oamenilor și nu îi edifică; acest lucru va evita rănirea sau împiedicarea lor, aruncarea lor în negativitate și obținerea unui efect negativ. Trebuie să spui lucruri pozitive. Trebuie să te străduiești să ajuți oamenii cât de mult poți, să le fii de folos, să-i aprovizionezi, să produci în ei credință adevărată în Dumnezeu; și trebuie să le permiți oamenilor să fie ajutați și să câștige mult din experiențele tale cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și la modul în care rezolvi problemele și să poată înțelege calea de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și de a pătrunde în adevărul-realitate, permițându-le să aibă intrare în viață și făcându-le viața să crească – toate acestea fiind efectul faptului că există principii în cuvintele tale și sunt edificatoare pentru oameni” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. În interacțiunile mele, trebuie să spun adevărul în beneficiul și spre edificarea oamenilor. Nu pot să îi tachinez, să fiu sarcastică sau să îmi bat joc de ei. În plus, am înțeles că atunci când Dumnezeu spune să nu expunem slăbiciunile oamenilor, înseamnă că nu trebuie să insistăm asupra greșelilor și neajunsurilor lor, să îi judecăm și să îi condamnăm. A le semnala și expune problemele ca să învețe o lecție nu înseamnă expunerea slăbiciunilor, ci ajutor oferit din iubire. Wang Jia nu se cunoștea pe sine, iar prin semnalarea problemei sale îi aduceam aminte de acest lucru și o ajutam. Chiar dacă nu accepta imediat și își făcea o părere proastă despre mine, trebuia să gestionez situația în mod corect. Atât timp cât urmărea adevărul, mai târziu, ea ar fi căutat adevărul, s-ar fi cunoscut pe sine și s-ar fi schimbat. Înțelegând acest lucru, am avut părtășie cu Wang Jia despre problema ei. Mai târziu, Wang Jia a spus într-un eseu pe care l-a scris: „Dacă sora mea parteneră nu ar fi expus și disecat problema mea, nu aș fi reflectat asupra mea și nu mi-aș fi dat seama de gravitatea problemei, cu atât mai puțin m-aș fi căit și schimbat.” Văzând că Wang Jia a înțeles, i-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să văd adevărata față a rolului meu de om de treabă și să-mi schimb perspectiva greșită despre urmărire. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru mântuire!