de Xunqiu, Japonia

Când eram mică, părinții mei m-au învățat să nu fiu prea directă cu ceilalți și să nu tulbur apele, aceasta fiind o filosofia mea de viață. Astfel că m-am ghidat mereu după filosofii de viață satanice, cum ar fi: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Să nu lovești niciodată oamenii sub centură”, în relația cu colegii de clasă, prietenii, vecinii, cu toată lumea. Oricând vedeam pe cineva făcând ceva greșit, nu voiam să-l fac de rușine și încercam să nu-i expun neajunsurile. Oamenii mă lăudau mereu că sunt înțelegătoare și atentă cu ceilalți, iar eu chiar credeam că așa era bine să fiu, că era principiul de bază pentru a mă înțelege bine cu ceilalți. După ce mi-am dobândit credința și am trăit experiența judecății și a mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că asta nu înseamnă de fapt că ești o persoană bună, ci că acționezi conform filosofiilor de viață satanice. Nu ajută pe nimeni și chiar le poate face rău celorlalți. Viziunea mea asupra lucrurilor s-a schimbat și cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat principiile conduitei.

Când am fost aleasă conducătoare a bisericii în august 2019, I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu pentru această oportunitate. Am decis în liniște să-mi asum responsabilitatea acestei datorii. După puțin timp, am observat unele probleme legate de munca fraților și a surorilor. De exemplu, unii își neglijau datoria, cauzând probleme vădite cu videoclipurile la care au lucrat. Alții nu lucrau bine cu ceilalți, astfel încât munca tuturor era desincronizată, iar eficiența ei avea de suferit. Când am văzut asta, m-am gândit: „Dau dovadă de corupție în îndatoririle lor. Lucrarea casei lui Dumnezeu va fi cu siguranță grav afectată dacă nu le atrag atenția. Trebuie să am părtășie cu ei și să analizăm acest aspect, astfel încât să-l înțeleagă și să se schimbe.” Dar, apoi, m-am gândit: „Dacă expun problemele tuturor imediat după ce am preluat această datorie, ce vor crede despre mine? Vor spune că sunt strictă pentru că sunt nouă, că sunt prea severă pentru a se putea înțelege cu mine? Nu îi va îndepărta pe toți dacă le dau o astfel de impresie? Las-o baltă. Nu voi spune nimic deocamdată. Mai întâi trebuie să pun bazele unei relații bune cu fiecare.” Așadar, am tratat superficial toate aceste probleme ale fraților și surorilor, temându-mă mereu să nu fac oamenii de rușine sau să-i pun într-o situație dificilă, stricându-ne astfel relația.

Odată, o soră mi-a spus că fratele Wang era foarte îndărătnic în datoria lui și că nu accepta nicio sugestie, zădărnicindu-le progresul lucrării. Am întrebat prin jur ca să aflu și părerile celorlalți și toți au spus că fratele Wang era arogant, poruncitor și infatuat, iar majoritatea oamenilor care au lucrat cu el s-au simțit constrânși. Auzind aceste observații, mi-am dat seama că fratele Wang avea o problemă destul de gravă și că, neocupându-ne imediat de ea, nu facilitam deloc intrarea lui în viață sau lucrarea casei lui Dumnezeu. A trebuit să-l caut pentru părtășie, să îl ajut să înțeleagă gravitatea problemei. Dar când am vorbit într-un final cu fratele Wang, am vrut să fac cale întoarsă. M-am gândit: „Toate problemele invocate de ceilalți sunt cele mai rele trăsături ale fratelui Wang. Dacă expun fiecare problemă, nu va simți că îl subapreciez de parcă ar fi lipsit de orice merit? Nu va fi umilitor pentru el? Apoi, dacă simte că am ceva personal cu el, nu mă va detesta pentru asta? Ne vedem în mod regulat, la adunări, făcându-ne datoria. Cum ne vom mai înțelege dacă lucrurile se complică între noi?” Apoi m-am gândit cum spunea întotdeauna la adunări că avea o fire arogantă, așa că dacă doar fac aluzie la asta, fără să insist prea mult și să ating vreo coardă sensibilă, nu ar fi foarte stânjenitor pentru el, iar lucrurile nu s-ar complica prea tare între noi. Așadar, în părtășia noastră am atins subiectul în treacăt, spunând că este arogant și infatuat cu ceilalți. M-a ascultat și a recunoscut că are aceste probleme, că era deja conștient de ele. Știam că nu realizase cât de gravă era problema, dar nu am mai spus nimic. De vreme ce el nu obținuse o adevărată înțelegere despre sine însuși, a rămas la fel de îndărătnic ca întotdeauna în datoria lui, incapabil să lucreze cu ceilalți și cauzând întârzieri. Mai târziu a fost transferat. A preluat o altă datorie, dar, împovărat în continuare de firea lui coruptă, nu a fost foarte eficient nici acolo. Într-o zi, supraveghetoarea lui mi-a spus cu mânie: „Erai la curent cu problemele fratelui Wang? Dacă da, de ce nu ai avut părtășie cu el? A avut un impact grav asupra progresului lucrării noastre.” Cuvintele ei severe au fost ca o mustrare a lui Dumnezeu prin intermediul ei pentru că nu am practicat adevărul. M-am simțit cu adevărat prost, foarte vinovată. Dacă aș fi scos la iveală aceste probleme la timp și dacă el ar fi reflectat cu adevărat asupra lor, poate că ar fi reușit să-și facă datoria cum trebuie. Dar în schimb, el nu avea nicio înțelegere reală a naturii lui satanice, astfel că nu numai că eșuase în datoria lui anterioară, dar nici nu se schimbase după ce a fost transferat. A continuat să zădărnicească lucrarea bisericii. Oare nu îi răneam pe ceilalți și nu întârziam lucrarea casei lui Dumnezeu? Obișnuiam să cred că am o bună umanitate, dar atunci am înțeles că doar mențineam relațiile cu ceilalți, ca să nu îi fac de rușine și să nu le dau o impresie proastă. Dar nu era bine pentru intrarea celorlalți în viață sau pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Însemna asta a avea o bună umanitate?

Mai târziu am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să se simtă bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Acesta presupune ca ei să trateze cu o inimă sinceră pe Dumnezeu, pe ceilalți oameni și evenimentele, să poată să-și asume responsabilitatea și să facă toate acestea într-un mod evident de văzut și simțit de către toți. Mai mult, Dumnezeu cercetează inimile oamenilor și le cunoaște, pe fiecare în parte. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, pretinzând că niciodată nu au făcut nimic rău, nu au furat bunurile altora și nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Chiar ajung atât de departe încât să le permită altora să beneficieze pe cheltuiala lor atunci când există o dispută asupra intereselor, preferând să sufere ei pierderi, și nu spun niciodată nimic rău despre nimeni, astfel încât toți ceilalți să creadă că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe răufăcători săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Acesta nu este un exemplu de umanitate bună” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu expun principiile conduitei. O persoană cu adevărat bună nu urmează calea moderației sau nu păstrează tăcerea în legătură cu problemele celorlalți. Nu caută nici armonie deplină sau să mențină relații perfecte cu ceilalți. Standardul pentru o persoană cu adevărat bună stă în a avea principii și simțul dreptății. Înseamnă a susține principii fără teama de a-i jigni pe oameni, pentru a proteja casa lui Dumnezeu când interesele ei sunt compromise. În interacțiunile mele cu frații și surorile, m-am concentrat doar pe a nu face de rușine sau jigni pe cineva, crezând că toți vor avea o părere bună despre mine atâta timp cât îmi mențin relațiile. Dar asta nu era deloc în conformitate cu principiile adevărului. Am văzut cum alții făceau lucrurile mânați de corupție și perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu, dar vrând să-mi protejez buna imagine, nu am protejat și interesele bisericii, închizând ochii. Am trecut cu vederea probleme pe care le-am văzut clar. În special cu fratele Wang, am știut că problemele lui afectaseră deja grav lucrarea casei lui Dumnezeu. Dar mi-a fost teamă că va crede că am ceva personal cu el, că nu va accepta ceea ce spun și că se va întoarce împotriva mea. Astfel, când am avut părtășie cu el, am tratat lucrurile superficial, minimalizând problema. Drept urmare, el nu și-a luat problemele în serios. Aparent, mi-am păstrat o imagine bună ca fiind inofensivă, dar, de fapt, am prejudiciat lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor. Am văzut că eram doar „o persoană de treabă”, pe placul tuturor, o amăgitoare desăvârșită.

Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu, în devoționalele mele ulterioare: „Unii conducători ai bisericii nu îi dojenesc pe frații sau surorile pe care îi văd îndeplinindu-și datoria neglijent și superficial, deși ar trebui. Atunci când văd ceva care în mod clar este dăunător intereselor casei lui Dumnezeu, ei închid ochii și nu fac anchete, pentru a nu-i ofensa câtuși de puțin pe ceilalți. Adevăratul lor scop și țel nu este de a arăta considerație față de slăbiciunile altora – ei știu prea bine ce intenționează: «Dacă voi continua astfel și nu voi ofensa pe nimeni, vor crede că sunt un bun conducător. Vor avea o părere foarte bună despre mine. Mă vor favoriza și le voi fi pe plac.» Indiferent cât de mult se dăunează intereselor casei lui Dumnezeu și indiferent cât de mult sunt împiedicați aleșii lui Dumnezeu în intrarea lor în viață sau cât de tulburată este viața lor bisericească, asemenea oameni persistă în filosofia lor satanică de a nu jigni pe nimeni. În inima lor, nu-și fac niciodată reproșuri; cel mult, s-ar putea să menționeze întâmplător o oarecare problemă și apoi să nu mai deschidă subiectul. Ei nu au părtășie despre adevăr și nici nu scot în evidență esența problemelor altora și cu atât mai puțin analizează cu atenție stările oamenilor. Ei nu îi conduc pe oameni să intre în realitatea adevărului și niciodată nu transmit care este voia lui Dumnezeu, greșelile pe care oamenii le comit adesea sau tipurile de firi corupte dezvăluite de oameni. Nu rezolvă aceste probleme practice; în schimb, sunt mereu indulgenți față de slăbiciunile și negativitatea altora, și chiar față de neglijența și apatia acestora. Ei permit în mod constant ca acțiunile și comportamentele acestor oameni să nu fie etichetate drept ceea ce sunt și, tocmai pentru că fac acest lucru, majoritatea oamenilor ajung să gândească: «Liderul nostru este ca o mamă pentru noi. Ne înțelege slăbiciunile chiar mai mult decât Dumnezeu. Poate că statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu, dar este suficient să putem fi la înălțimea cerințelor conducătorului nostru. Este un bun conducător pentru noi. Dacă va veni o zi în care cel de mai sus îl va înlocui pe conducătorul nostru, ar trebui să ne facem auzite vocile și să ne prezentăm diferitele opinii și dorințe. Ar trebui să încercăm să negociem cu cel de mai sus.» Dacă oamenii nutresc astfel de gânduri – dacă au acest tip de relație cu conducătorul lor și o astfel de impresie despre el, iar în inima lor au dezvoltat astfel de sentimente de dependență, admirație, respect și adorare față de el – atunci cum se cuvine să se simtă liderul? Dacă, în această chestiune, își face reproșuri, poartă o povară în inimă și se simte îndatorat lui Dumnezeu, atunci nu ar trebui să se fixeze pe statutul sau imaginea sa în inima altora. Ar trebui să aducă mărturie pentru Dumnezeu și să-L înalțe, astfel încât El să aibă un loc în inima oamenilor și oamenii să-L venereze pe Dumnezeu ca fiind măreț. Numai astfel va fi inima sa într-adevăr împăcată, iar cel care procedează astfel este un om care urmărește adevărul. Totuși, dacă nu acesta este scopul din spatele acțiunilor sale și, în schimb, el folosește aceste metode și tehnici pentru a-i ademeni pe oameni să se abată de la adevărata cale și să abandoneze adevărul, mergând într-atât de departe încât să îngăduie ca oamenii să-și îndeplinească datoria cu nepăsare, superficialitate și iresponsabilitate, cu țelul de a ocupa un anumit loc în inima oamenilor și de a le câștiga bunăvoința, nu este aceasta o încercare de a-i atrage pe oameni de partea sa? Și nu este acesta un lucru rău, odios? Este dezgustător!” („Pentru conducători și lucrători, cel mai important este să aleagă o cale (1)” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu au revelat esența și motivele din spatele acțiunilor mele. De când am devenit conducătoare, m-am purtat cu mănuși ca să rămân în relații bune cu oamenii. Nu scoteam la iveală problemele lor, ci doar le protejam demnitatea. Nu am avut nici simțul priorității când l-am văzut pe fratele Wang perturbând și zădărnicind lucrarea bisericii. În schimb, doar mi-am ales cu grijă cuvintele în preajma tuturor, vrând să-mi păstrez locul printre ei. Din exterior, păream drăguță și inofensivă, dar era o fațadă care i-a indus în eroare pe frați și surori. Am folosit ceea ce oamenii considerau un comportament drăguț pentru a le câștiga simpatia, ca să mă placă și să mă aprecieze. Astfel, am putut să-mi consolidez poziția. Am vrut să-mi bătătoresc propria cale și am făcut-o cu prețul intereselor casei lui Dumnezeu. Am încălcat principiile adevărului și am prejudiciat lucrarea casei lui Dumnezeu. Am urmat calea antihriștilor. În acel moment, mi-au venit în minte cuvintele lui Dumnezeu: „Poți fi extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și poți să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă nu poți fi compatibil și în armonie cu Hristos, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești rău și, în plus, plin de trucuri viclene” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Casa lui Dumnezeu mi-a îngăduit să-mi fac datoria de conducătoare, să-i îndrum pe ceilalți să practice adevărul și să-și facă datoria, să sprijin lucrarea casei lui Dumnezeu, să am părtășie despre adevăr ca să rezolv problemele celorlalți, astfel încât ei să-și poată înțelege corupția și să învețe să-și facă datoria bazându-se pe principii. Aceasta era responsabilitatea mea. Dar nu mi-am făcut datoria cum o cere Dumnezeu. M-am concentrat doar pe relațiile mele și pe păstrarea prestigiului în fața celorlalți, ceea ce, în cele din urmă, a prejudiciat lucrarea casei lui Dumnezeu și a zădărnicit intrarea lor în viață. Am acționat de partea Satanei. Am văzut că sunt exact ceea ce Dumnezeu a expus în cuvintele Lui. Nu numai că nu eram o persoană bună, ci eram și una vicleană, egoistă, detestabilă și rea. Dacă nu m-aș fi căit și schimbat, aș fi devenit o piedică pentru intrarea în viață a fraților și a surorilor. Am înțeles în cele din urmă regulile mele de viață din interacțiunile cu ceilalți. Am văzut clar că „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Să nu lovești niciodată oamenii sub centură” sunt otrăvuri satanice, nu principii pentru o conduită cinstită. Am venit înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, dornică să mă căiesc și să-mi îndrept purtarea greșită.

Mai târziu am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă doreşti să ai o relaţie normală cu Dumnezeu, atunci inima ta trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu. Cu acest lucru ca bază, vei avea o relaţie normală cu alți oameni. Dacă nu ai o relaţie normală cu Dumnezeu, atunci, indiferent ce faci pentru a-ţi menţine relaţiile cu ceilalți oameni, indiferent cât lucrezi din greu sau câtă energie depui, totul va aparţine unei filosofii omenești de viață. Îţi menţii poziţia între oameni printr-o perspectivă umană şi o filosofie omenească, ca ei să te laude, dar nu urmezi cuvântul lui Dumnezeu pentru a stabili relaţii normale cu oamenii. Dacă nu te concentrezi pe relaţiile tale cu oamenii, ci îţi menţii o relaţie normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ţi dăruieşti inima lui Dumnezeu şi să înveţi să asculți de El, atunci, în mod natural, relaţiile tale cu toți oamenii vor deveni normale. Astfel, relaţiile acestea nu se bazează pe trup, ci au ca temelie iubirea lui Dumnezeu. Aproape că nu există interacţiuni trupești, însă în spirit există părtăşie, iubire reciprocă, alinare reciprocă şi aprovizionare pentru celălalt. Toate astea sunt făcute având la bază o inimă care-L mulțumește pe Dumnezeu. Aceste relaţii nu sunt menţinute bazându-se pe filosofia omenească a vieţii, ci se formează foarte natural purtând o povară pentru Dumnezeu. Nu necesită efort făcut de către om. Trebuie doar să practici în conformitate cu principiile cuvântului lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că relațiile interpersonale adecvate nu se pot închega folosind filosofii de viață lumești. Doar hrănirea spiritului celorlalți oameni în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu e în folosul tuturor. Când i-am văzut pe alții făcându-și datoria cu stricăciune, fapt care le-a afectat munca, nu ar fi trebuie să mă concentrez pe propriul meu statut și imagine. Ar fi trebuit să aplic acestei probleme cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajut să-și înțeleagă firile corupte și să am părtășie despre voia lui Dumnezeu ca ei să-și poată face bine datoria. Dumnezeu ar fi aprobat. La adunări, fratele Wang a fost deseori capabil să se înțeleagă pe sine în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că voia să-și rezolve problemele, doar că nu înțelegea rădăcina lor și nu se detesta cu adevărat, continuând astfel să trăiască în corupția lui când apăreau probleme. Dacă aș fi folosit cuvintele lui Dumnezeu ca să analizez esența problemei, astfel încât să găsească în ele o cale a practicii, într-adevăr, asta l-ar fi ajutat. Dându-mi seama de asta, am vrut să-mi schimb purtarea greșită și să fac lucrurile în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. După aceea, am pus laolaltă toate problemele fratelui Wang legate de datoria lui și le-am enumerat una câte una. Am avut părtășie cu el, analizând minuțios comportamentul lui și rădăcina problemei. După aceea, nu m-a detestat și nici nu m-a respins cum am crezut că o va face, ci a fost foarte dispus să accepte părtășia mea. Mai târziu, mi-a trimis un mesaj, spunând: „E minunat că ai discutat cu mine despre asta, altfel nu aș fi văzut cât de gravă este problema.” Am fost foarte impresionată. Odată ce mi-am rectificat motivele și nu m-am mai concentrat pe ceea ce cred ceilalți despre mine, ci am practicat cuvintele lui Dumnezeu și am susținut principiile, am putut oferi sprijin practic celor din jurul meu. De asemenea, m-am simțit liniștită și împăcată.

Mai târziu, am observat o soră care tergiversa și era îndărătnică în datoria ei, ceea ce a dus la apariția multor probleme. Ea a văzut aceste probleme și era foarte deprimată din cauza asta. Am văzut că aceste probleme veneau în mare parte din atitudinea pe care o avea față de datoria ei, așa că am vrut să aduc asta în discuție. Dar apoi m-am gândit: „Deja se simte deprimată și descurajată. Dacă voi discuta despre problemele ei, nu îi voi răsuci cuțitul în rană? Dacă va deveni și mai deprimată, oamenii ar putea să spună că sunt lipsită de umanitate, că sunt necruțătoare și apoi să mă proscrie.” Am crezut că va fi suficient dacă voi putea găsi o cale de a îndrepta problemele legate de datoria ei, nemaifiind astfel nevoită să le menționez. Apoi mi-am dat seama că acționam din nou după acele filosofii satanice și că, dacă nu-i arăt acestei surori ce probleme are, nu-și va vedea propria corupție și nici asta nu o va ajuta. M-am rugat lui Dumnezeu și am căutat adevărurile de pătruns în acea situație. După aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, absolut fără șiretlicuri sau uneltiri amestecate. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau rău” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). „Dumnezeu nu moderează lucrurile; El nu este întinat de ideile umane. Pentru El, unu e unu și doi e doi; ce e corect e corect și ce e greșit e greșit. Nu există nicio ambiguitate” („Doar ascultarea adevărată este credința reală” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Asta mi-a arătat că Dumnezeu este foarte principial în cuvintele și faptele Lui, că știe ceea ce Îi place și ceea ce Îi displace. Dumnezeu aprobă când oameni fac lucruri pozitive, dar când aceștia se împotrivesc adevărului și lovesc în interesele casei Lui, detestă asta. Dumnezeu e foarte clar în faptele Lui, nu există nicio ambiguitate. Asta m-a făcut să mă gândesc la ce a spus Petru când Domnul Isus a fost răstignit: „Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ţi se întâmple aşa ceva!” (Matei 16:22). Dar Domnul a spus: „Înapoia Mea, Satan!” (Matei 16:23). Spunând asta, Petru stătea de fapt în calea lucrării lui Dumnezeu și de aceea Dumnezeu a considerat că acest lucru venea de la Satana. Domnul Isus nu S-a abținut de teamă să nu rănească demnitatea lui Petru sau să nu-l supere. A făcut o evaluare clară, bazată pe faptele lui Petru, astfel încât acesta să vadă că atitudinea lui Dumnezeu este clară și să cunoască natura faptelor sale. Atitudinea lui Dumnezeu față de oameni mi-a arătat principiile practicii. E nevoie de toleranță și răbdare în cazul unor probleme ale fraților și surorilor, dar dacă e ceva care le afectează datoria sau care zădărnicește lucrarea casei lui Dumnezeu, e nevoie de părtășie și aderare la principiile adevărului. Nu puteam să fiu o persoană moderată care face pe placul tuturor. Știam că sora se simțea deprimată, dar cu motivele potrivite, fără să o disprețuiesc sau să o dojenesc pe un ton poruncitor, ci printr-o părtășie plină de iubire despre adevăr, care să ajute la analizarea problemelor ei, ar putea să-și înțeleagă corupția. Apoi am putea căuta o cale a practicii, iar datoria mea ar fi făcută conform voii lui Dumnezeu. Mai târziu am căutat-o ca să avem părtășie despre problemele ei și am discutat despre perspectivele ei greșite. De asemenea, i-am împărtășit și propria-mi experiență ca să-i servească drept îndrumare. La început, m-am temut că acest fel de părtășie era prea aspru și că s-ar putea să nu-i facă față. Dar când am terminat, nu a devenit mai deprimată, nici nu s-a întors împotriva mea cum crezusem, ci a spus cu toată sinceritatea că într-adevăr nu-și înțelesese problemele înainte și că poate să accepte să fie tratată așa. După aceea, și-a îmbunătățit atitudinea față de datoria ei și a început să caute în mod conștient principiile adevărului. Am fost foarte fericită să văd asta. Era atât de bine să practic adevărul și să-mi fac datoria conform cerințelor lui Dumnezeu.

În interacțiunile mele cu ceilalți oameni îmi fusese mereu teamă să nu-i fac de rușine, luându-i prea tare, astfel că îmi gestionam relațiile bazându-mă pe filosofii lumești. Era un mod epuizant de a trăi. Din aceste experiențe și din îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, am învățat ce înseamnă să fii o persoană cu adevărat bună. De asemenea, am văzut că este crucial să susținem principiile adevărului și să practicăm cuvintele lui Dumnezeu cu ceilalți. Acesta este adevăratul principiu al bunei conduite.