de Nash, Cambodgia

În 1995, eu și soția mea am ajuns să credem în Domnul Isus și, doi ani mai târziu, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Nu am crezut niciodată că-L voi putea întâmpina pe Domnul în timpul vieții mele. M-am simțit foarte fericit. După aceea, am început să predic Evanghelia și să-mi fac datoria. Oricât de ocupat am fost, nu am întârziat niciodată. Eram foarte entuziasmat pe atunci. Chiar dacă membrii non-credincioși ai familiei mele mi s-au opus și m-au împiedicat, nu am simțit că sufăr.

Dar timpul a trecut și anii s-au scurs, și cât ai clipi, trecuseră douăzeci și șapte de ani și împlinisem șaizeci de ani. Îmi era clar că trupul meu nu mai era la fel de sănătos ca înainte, iar memoria mea se înrăutățise mult. Uitam lucruri imediat după ce vorbeam despre ele și, uneori, eram uituc. Am avut două intervenții chirurgicale la ochi și, după ce mă uitam îndelung la monitor, ochii mă dureau și începeau să lăcrimeze, iar până seara, vederea mi se încețoșa. Uneori, în timp ce mergeam, observam cum corpul meu o lua inconștient spre dreapta. Încercam să merg drept înainte, dar nu mă puteam abține să nu mă înclin spre dreapta. Mă îngrijoram că m-aș putea alege cu o paralizie parțială. Mai târziu, mi-am organizat perioadele de odihnă în mod rezonabil, am făcut exerciții fizice în fiecare zi și un frate m-a ajutat cu fizioterapia. După un timp, sănătatea mea s-a ameliorat, dar tot simțeam că puterea mea nu se potrivea cu dorința mea de a-mi face datoria. Vedeam tineri care-și îndeplineau bine lucrarea principală, în timp ce-și asumau și alte îndatoriri. Comparativ cu ei, volumul meu de lucru nu era mare, dar mi se părea foarte solicitant. Abia atunci mi-am dat seama că, într-adevăr, îmbătrâneam. Simțeam că devenisem inutil, că nici măcar nu eram capabil să lucrez bine și că aș fi putut chiar să-mi pierd șansa de a-mi face datoria. Mă îngrijoram și că, dacă mi s-ar deteriora vederea, nici măcar nu aș putea citi cuvintele lui Dumnezeu. Atunci, aș mai avea șansa de a fi mântuit? Gândindu-mă la aceste lucruri, inima îmi era cuprinsă de tristețe. Deși încă îmi făceam datoria, adevărul era că aveam o stare de spirit negativă și pasivă. Îmi făceam datoria doar în mod mecanic, ca un robot, și, uneori, adormeam în timp ce-mi făceam datoria la computer. În felul acesta, am reușit să mă târăsc de pe o zi pe alta. Uneori, chiar L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, gândindu-mă: „De ce a trebuit să devin inutil exact când Evanghelia se răspândește atât de mult? Dacă m-aș fi născut cu câteva decenii mai târziu! Se pare că nu sunt o persoană pe care Dumnezeu o va mântui, ci sunt doar un prestator de servicii.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai descurajat și îmi pierdeam motivația de a-mi face datoria. Când unii frați și unele surori mă vedeau, mă întrebau: „Ce s-a întâmplat? Pari schimbat. Unde este pasiunea ta pentru datorie?” Am răspuns neajutorat: „Sunt bătrân acum, nu mai sunt cine eram înainte.” În acea perioadă, aveam mereu o atitudine negativă, dar nu puteam găsi motivul.

În momentele cele mai dureroase, am auzit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! […]» […] Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte. Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare au dreptate? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu trebuie să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am ascultat cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că este normal ca o persoană să treacă de la tinerețe la bătrânețe. Toată lumea trece atât prin tinerețe, cât și prin bătrânețe, dar în ochii lui Dumnezeu, tinerii și bătrânii sunt la fel. Doar că tinerii au mai multă energie și forță fizică decât bătrânii. Cu toate acestea, capacitățile oamenilor de a înțelege și a percepe sunt aceleași. Dumnezeu nu favorizează tinerii și nici nu disprețuiește persoanele în vârstă. Totuși, intenția lui Dumnezeu nu-mi fusese clară și chiar Îl înțelesesem greșit. Credeam că, fiind bătrân, cu o sănătate precară și vederea slabă, nu mai puteam să-mi fac datoria cu vigoarea pe care o avusesem când eram tânăr și, ca urmare, nu puteam fi mântuit. Chiar m-am plâns lui Dumnezeu pentru că m-a lăsat să ajung atât de bătrân înainte de această etapă a răspândirii Evangheliei. Fusesem, într-adevăr, irezonabil! Aceste gânduri denaturate mă tulburaseră, mă făcuseră negativ, să nu mai urmăresc adevărul și să mă târăsc de pe o zi pe alta. Nici măcar nu făceam lucrurile de bază pe care ar fi trebuit să le fac sau lucrurile pe care eram capabil să le fac. Dumnezeu a spus că bătrânii își pot îndeplini îndatoririle cât de bine pot. De fapt, există multe îndatoriri potrivite pentru bătrâni, cum ar fi găzduirea fraților și surorilor, predicarea Evangheliei, udarea nou-veniților și scrierea predicilor. Atât timp cât o persoană este dispusă să-și facă datoria și să-L mulțumească pe Dumnezeu, există o mulțime de îndatoriri pe care ar trebui să le facă. Deși eram bătrân, biserica îmi oferise totuși oportunități să-mi fac datoria. Aș putea predica Evanghelia online și i-aș putea învăța pe nou-veniți să facă acest lucru. Erau multe îndatoriri pe care le puteam face, dar, pentru că mă tot comparam cu tinerii, nu mi-am putut găsi liniștea ca să-mi fac bine datoria actuală. Când m-am gândit la asta, am văzut că problemele și dificultățile mele se puteau rezolva. Fiindcă memoria mea era slabă, puteam lua notițe și, când ochii mei mă dureau după utilizarea îndelungată a computerului, puteam să fac pauze potrivite și exerciții pentru ochi. Mai puteam folosi și comprese calde pentru a ameliora oboseala ochilor. Dându-mi seama de aceste lucruri, nu m-am mai simțit afectat de vârsta mea și am devenit dispus să-mi fac datoria cât mai bine posibil.

După aceea, m-am întrebat: „De ce, când eram tânăr, oricât de grele sau obositoare erau îndatoririle mele, aveam întotdeauna energie, dar acum că sunt bătrân și sănătatea mea nu este bună, mă simt pasiv și negativ când mă gândesc că nu pot face la fel de mult?” Apoi mi-am amintit de două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem înainte. Dumnezeu spune: „În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat. Acum că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce experiență sau cunoștințe au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). După ce am citit cuvintele de expunere ale lui Dumnezeu, m-am simțit profund rușinat. Crezusem în Dumnezeu și făcusem sacrificii doar pentru a dobândi binecuvântările Lui. Când eram tânăr, fusesem capabil să predic cu ardoare Evanghelia și fusesem dispus să mă consum pentru Dumnezeu și, indiferent de durere sau epuizare, nu m-am plâns niciodată întrucât credeam că dacă lucram mai mult și predicam mai mult Evanghelia pentru a pregăti fapte bune, voi fi mântuit de Dumnezeu și voi primi binecuvântările Lui. Cât ai clipi din ochi, au trecut mai mult de douăzeci de ani și acum, la bătrânețe și cu o stare de sănătate precară, gama de îndatoriri pe care eram capabil să le fac devenise limitată, așa că, am crezut că nu mai pot primi binecuvântări sau nu mai pot să fiu mântuit. Când am văzut că dorința mea pentru binecuvântări s-a spulberat, m-am descurajat și am renunțat la mine. Nici măcar nu am vrut să fac ceea ce trebuia și puteam face. Toate așa-zisele mele sentimente de credință și iubire au dispărut. Am simțit chiar că nu mai are rost să cred în Dumnezeu. Inima mea era plină de neînțelegere și plângeri împotriva lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că eu crezusem în Dumnezeu doar pentru binecuvântări și că prețul pe care îl plătisem fusese o încercare de a negocia cu Dumnezeu. M-am gândit la mulți frați și multe surori în vârstă din preajmă, unii chiar mai în vârstă decât mine, și la cum își făceau toți datoria în liniște cât de bine puteau. De ce nu puteam face la fel? Îmi făceam griji în permanență și nu căutam niciunul dintre adevărurile disponibile pentru mine. Oare nu așteptam distrugerea fără să fac nimic? Satana se folosea de diversele mele dificultăți – precum bătrânețea, sănătatea precară, memoria slabă și vederea neclară pentru a mă tulbura, sperând că mă va face să-mi pierd credința în Dumnezeu și să renunț la șansa mea de a urmări adevărul. Nu mai puteam cădea în capcanele Satanei. Trebuia să-mi îndeplinesc datoria bine ca să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri. În final, omul trebuie să obțină aceste trei lucruri și, dacă el le poate obține, atunci va fi desăvârșit. Dar, mai presus de toate, trebuie să urmărești cu adevărat, trebuie în mod activ să înaintezi cu hotărâre, înainte și în sus, și să nu fii pasiv în privința asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). „În ceea ce privește fiecare persoană, indiferent de calibrul ei, de vârstă sau de numărul de ani în care a crezut în Dumnezeu, ar trebui să-ți concentrezi eforturile pe calea urmăririi adevărului. Nu ar trebui să pui accentul pe niciun pretext obiectiv; ar trebui să urmărești necondiționat adevărul. Nu trăi în nepăsare. Dacă tu consideri urmărirea adevărului ca fiind un lucru de mare importanță în viața ta și te străduiești și depui eforturi pentru asta și poate că adevărurile pe care le câștigi și pe care ești capabil să le atingi în căutarea ta să nu fie ceea ce ți-ai dorit, dar Dumnezeu spune că îți va oferi o destinație potrivită în funcție de atitudinea ta față de urmărirea adevărului și de sinceritatea ta, cât de minunat va fi! Deocamdată, nu te concentra asupra destinației sau finalului tău, la ce se va întâmpla și ce rezervă viitorul, sau dacă vei putea să eviți dezastrul și să nu mori – nu te gândi la aceste lucruri și nu face cereri cu privire la ele. Concentrează-te doar asupra cuvintelor lui Dumnezeu și cerințelor Lui și ajunge să urmărești adevărul, fă-ți bine datoria, satisface-I intențiile lui Dumnezeu și evită să dezamăgești cei șase mii de ani de așteptare din partea lui Dumnezeu, șase mii de ani de expectativă a Lui. Oferă-I lui Dumnezeu ceva mângâiere; lasă-L să vadă speranță în tine și lasă ca dorințele Sale să se împlinească în tine. Spune-Mi, oare Dumnezeu te-ar trata nedrept dacă ai face asta? Sigur că nu! Și, chiar dacă rezultatele finale nu sunt așa cum și-ar fi dorit oamenii, cum ar trebui ei să trateze acest fapt, ca ființe create? Ar trebui să se supună în toate lucrurile orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, fără să aibă vreun plan personal. Nu e aceasta perspectiva pe care ar trebui să o adopte ființele create? (Ba da.) Este corect să aibă această mentalitate” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). Cuvintele sincere ale lui Dumnezeu m-au impresionat profund și mi-au ajuns la suflet. Mă simțeam ca și cum o mamă își deschidea inima în fața copilului ei. Acest lucru m-a ajutat să înțeleg că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu de astăzi sunt menite să mântuiască și să desăvârșească oamenii. Indiferent de vârstă, calibru sau nivel de educație, indiferent de vârsta pe care o au oamenii sau de mediul familial din care provin, Dumnezeu le oferă tuturor șansa de a fi desăvârșiți. Dumnezeu nu favorizează pe nimeni. Dumnezeu impune cerințe în funcție de calibrul fiecărui om și îi rânduiește fiecăruia îndatoriri potrivite. Dacă oamenii își pot face bine datoria în rolurile respective și pot atinge loialitatea și supunerea, asta vrea Dumnezeu să vadă. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au risipit neînțelegerile despre El și mi-au arătat o cale de practică, aducându-mi un mare sentiment de ușurare. Acum, nu mă mai îngrijorează vârsta mea, sănătatea precară sau pierderea memoriei. Nu mă mai gândesc nici dacă voi avea un final bun sau o destinație bună. În schimb, mă concentrez să-mi fac datoria cât de bine pot și să practic adevărurile pe care le înțeleg în îndatoririle mele. Îi sunt cu adevărat recunoscător lui Dumnezeu pentru aceste câștiguri!