de Jing’en, China

Într-o zi din luna octombrie 2019, mă durea piciorul extrem de tare și nici măcar analgezicele nu erau de ajutor. M-am gândit la o soră care suferise și ea de durere de picior și care, după tratamentul la spital, era bine. M-am gândit: „Probabil că nu este nimic grav. În definitiv, cred în Dumnezeu de mulți ani și îmi fac îndatoririle în biserică. Pe atunci, am renunțat la locul meu de muncă stabil și la căsnicie. De asemenea, am fost persecutată de marele balaur roșu și am fost batjocorită și ponegrită de lume. Dar am stăruit mereu în credința mea și în îndatoririle mele. Am plătit un preț atât de mare, astfel încât, chiar dacă sunt cu adevărat bolnavă, cred că Dumnezeu mă va proteja și mă va vindeca.” Cu toate că șchiopătam, am continuat să îmi fac îndatoririle.

În luna iunie 2020, starea piciorului meu stâng s-a tot înrăutățit, iar eu nu am mai putut să merg normal. După ce am mers la spital pentru un control, doctorul s-a uitat la radiografia piciorului meu și mi-a spus: „Ai cancer, iar durerea din picior este cauzată de o tumoare. Este necesar să te internezi și, pentru moment, trebuie să stai la pat.” Când l-am auzit pe doctor spunând că am cancer, mi s-au înmuiat picioarele și nu am putut să-mi stăpânesc lacrimile. Eram foarte speriată, gândindu-mă: „Cum poate să fie cancer? În prezent, lucrarea lui Dumnezeu este în etapa finală. Toți frații și toate surorile își fac îndatoririle în mod activ, însă, acum că am cancer, înseamnă că nu voi mai fi capabilă să îmi fac îndatoririle? Nu va însemna asta că nu voi avea parte de mântuire și de intrarea în Împărăție?” M-am gândit la mama mea, care avusese cancer de colon. Tumoarea ei fusese pur și simplu îndepărtată și nu făcuse chimioterapie și, după mulți ani, cancerul nu recidivase. De asemenea, și unii frați și unele surori din cadrul bisericii își reveniseră după ce avuseseră cancer. Am simțit că, de vreme ce îmi făcusem îndatoririle din momentul în care Îl găsisem pe Dumnezeu, El avea să mă protejeze. Apoi, am făcut o serie de analize la spital. Diagnosticul a fost cancer osos, iar tumoarea crescuse deja la 8 centimetri. Doctorul a spus că, dacă boala nu era tratată la timp, s-ar putea să fie necesară amputarea piciorului stâng. De asemenea, găsise o umbră pe plămânul meu. Nu era sigur dacă celulele canceroase se răspândiseră acolo, dar dacă era așa, atunci operația nu ar mai fi fost necesară, deoarece probabil că aș mai fi avut de trăit doar trei luni. Auzind acest diagnostic, nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez din nou și m-am gândit în sinea mea: „Dacă celulele canceroase s-au răspândit la plămâni, nu voi muri?” În acea noapte, m-am tot foit în pat, fără să pot să dorm. M-am gândit cum renunțasem la toate ca să îmi fac îndatoririle. De-a lungul anilor, depusesem mult efort și alergasem mult de colo-colo, iar acum, pe lângă faptul că nu primisem binecuvântările lui Dumnezeu, mă și îmbolnăvisem de cancer. Am simțit că Dumnezeu nu mă protejase. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai deprimată. Mai târziu, chiar și după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, inima mea nu a putut să se liniștească, iar eu mi-am petrecut zilele într-o stare permanentă de neliniște. Am venit dinaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, îmi fac griji că celulele canceroase se vor răspândi și că voi muri, astfel că trăiesc în amărăciune și angoasă. Te rog, călăuzește-mă, ca să trag învățăminte din această situație.” În căutarea mea, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu Atotputernic, Conducătorul tuturor lucrurilor, Își exercită puterea regească de pe tronul Său. El stăpânește peste tot universul și toate lucrurile și ne călăuzește pe tot Pământul. Vom fi în fiecare clipă aproape de El și vom veni înaintea Lui în tăcere, fără să ratăm vreodată o clipă și mereu cu lecții pe care să le învățăm. Totul, de la mediul din jurul nostru, la oameni, evenimente și lucruri, există datorită permisiunii tronului Său. Să nu permiți, în niciun caz, ca nemulțumirile să se nască în inima ta, sau Dumnezeu nu-Și va pogorî harul asupra ta. Apariția bolii se datorează iubirii lui Dumnezeu și cu siguranță intenția Lui bună se află în spatele acesteia. Deși s-ar putea ca trupul tău să îndure un pic de suferință, nu pleca urechea la Satana. Preamărește-L pe Dumnezeu în toiul bolii și bucură-te de Dumnezeu în toiul laudelor tale. Nu te descuraja în fața bolii, continuă să cauți și nu renunța, iar Dumnezeu te va ilumina și lumina. Cum era credința lui Iov? Dumnezeu Atotputernic este un doctor omnipotent! Să trăiești în boală înseamnă să fii bolnav, dar să trăiești în spirit înseamnă să fii bine. Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Dumnezeu controlează universul și toate lucrurile, prin urmare, nu este viața mea în mâinile Lui? Dumnezeu permisese ca eu să mă îmbolnăvesc de cancer, iar eu trebuia trag niște învățăminte. M-am gândit la experiența unei surori. Avea cancer rectal în stadiu terminal și toți doctorii au spus că boala ei era incurabilă. Dar ea a continuat să se roage lui Dumnezeu, să mănânce și să bea cuvintele Lui, și a depășit această situație bazându-se pe credință. În cele din urmă, boala ei s-a vindecat în mod miraculos. Mi-am dat seama că viața și moartea omului se află în mâinile lui Dumnezeu și că nu sunt stabilite de medici. Cu toate că mă îmbolnăvisem de acest cancer, dacă Dumnezeu ar vrea ca eu să trăiesc, chiar dacă celulele canceroase se răspândesc, eu nu aș muri. Însă, dacă-mi sunase ceasul, nimeni nu mă putea ajuta. Toate aceste lucruri erau predestinate de Dumnezeu. Trebuia să mă încredințez lui Dumnezeu și, în timp ce așteptam rezultatele, trebuia să mănânc și să beau mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și să mă apropii și mai mult de El. Trebuia să mă bazez cu adevărat pe Dumnezeu și să experimentez cuvintele Lui. La fel ca Iov, indiferent cum acționa Dumnezeu, eu ar trebui să păstrez o inimă cu frică de Dumnezeu și să mă supun Lui. Acest lucru se aliniază la intenția lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au calmat inima, iar eu nu am mai fost atât de tulburată.

O jumătate de lună mai târziu, doctorul a spus că celulele canceroase nu se răspândiseră și că operația putea fi efectuată. Am fost foarte emoționată și I-am mulțumit încontinuu lui Dumnezeu. Cu toate că doctorul a spus că tumoarea din pelvisul meu era foarte mare și că operația era foarte riscantă, nu îmi mai era teamă. Mulțumită protecției lui Dumnezeu, operația a fost un mare succes. Zece zile mai târziu, m-am dus la un spital specializat în reabilitare, ca să îmi încep recuperarea. Din cauza durerii din osul pelvisului și a amorțelii din picior, nu puteam să stau într-un scaun cu rotile mai mult de o oră și, în fiecare zi, trebuia să iau multe analgezice. Nu puteam nici să mă întorc în pat, astfel că noaptea mă trezeam mereu cu dureri. M-am gândit în sinea mea: „Când se vor termina aceste zile de agonie? M-am rugat, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, deci de ce nu mi-a alinat Dumnezeu durerea? Chiar și puțină alinare ar fi binevenită și nu m-aș simți atât de groaznic! Durerea din oase mă face să simt că mi-ar fi mai bine moartă. Mai bine mor și scap de toate astea.” Însă, apoi m-am gândit: „Nu mă cert cu Dumnezeu?” În durerea mea, am venit dinaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, mă simt atât de slăbită și de deznădăjduită, iar durerea din trupul meu este de nesuportat. Pe viitor, Te rog să mă împiedici să mă mai plâng sau să păcătuiesc cu vorbele și dă-mi puterea să rămân fermă în mărturia mea în această situație.” În acel moment, mi-am adus din nou aminte de experiența lui Iov și am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu ca să îl citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „După obținerea permisiunii lui Dumnezeu, Satana s-a grăbit să ajungă la Iov și și-a întins mâna pentru a-i afecta pielea, făcându-l să aibă bube pe tot corpul, iar Iov a simțit durere pe pielea sa. Iov a lăudat minunăția și sfințenia lui Iahve Dumnezeu, ceea ce l-a făcut pe Satana și mai flagrant în îndrăzneala sa. Deoarece simțise bucuria de a-l răni pe om, Satana și-a întins mâna și a zgâriat trupul lui Iov, făcându-i bubele să supureze. Iov a simțit imediat o durere și un chin în trupul său, care erau fără asemănare, și nu a putut să se abțină să nu se scarpine din cap până în picioare cu mâinile sale, de parcă acest lucru ar fi ușurat lovitura care fusese aplicată spiritului său de către această durere a trupului. El a realizat că Dumnezeu îi era alături, supraveghindu-l, și a făcut tot ce a putut să se întărească. A îngenuncheat încă o dată și a spus: Te uiți în inima omului, îi observi suferința; de ce Te preocupă slăbiciunea lui? Lăudat fie numele lui Iahve Dumnezeu. Satana a văzut durerea insuportabilă a lui Iov, dar nu l-a văzut pe Iov lepădând numele lui Iahve Dumnezeu. Prin urmare, și-a întins grăbit mâna să îi afecteze oasele lui Iov, disperat să-l sfâșie în bucăți. Într-o clipă, Iov a simțit un chin fără precedent; era ca și cum carnea i-ar fi fost smulsă de pe oase și oasele i-ar fi fost zdrobite, bucată cu bucată. Acest chin îngrozitor l-a făcut să se gândească la faptul că ar fi mai bine să moară… Abilitatea lui de a suporta această durere își atinsese limitele… Voia să urle, voia să își smulgă pielea de pe corp, în încercarea de a-și atenua durerea – totuși, s-a abținut să urle și nu și-a smuls pielea de pe corp, căci nu voia să-l lase pe Satana să-i vadă slăbiciunea. Așadar, Iov a îngenuncheat din nou, dar de data aceasta, nu a simțit prezența lui Iahve Dumnezeu. El știa că Iahve Dumnezeu era deseori înaintea lui și în spatele lui și de ambele părți ale sale. Totuși, în timpul durerii sale, Dumnezeu nu Se uitase nici măcar o dată; El Și-a acoperit fața și S-a ascuns, căci semnificația creației omului nu era de a aduce suferință asupra omului. În acest moment, Iov plângea și făcea tot ce putea pentru a îndura această agonie fizică, totuși, nu putea să se mai abțină să nu-I mulțumească lui Dumnezeu: «Omul cade la prima lovitură, este slab și fără putere, este tânăr și ignorant – de ce ai dori să fii atât de atent și de blând față de el? Mă lovești, totuși, Te doare să o faci. Ce anume din om este vrednic de grija și preocuparea Ta?» Rugăciunile lui Iov au ajuns la urechile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost tăcut, privind fără să scoată niciun sunet…” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost emoționată până la lacrimi. Am văzut toate modurile în care Satana i-a făcut rău lui Iov. Bubele lui Iov supurau, iar durerea din trupul său și din oasele sale l-au făcut să simtă că moartea ar fi mai bună decât viața, dar el s-a abținut să țipe și a îngenuncheat ca să se roage lui Dumnezeu, a îndurat dureri imense fără să se plângă deloc și a continuat să laude numele sfânt al lui Dumnezeu. În final, el a rămas ferm în mărturia sa, făcându-l de ocară pe Satana. Când m-am comparat cu Iov, mi-a fost cu adevărat rușine și am înțeles cât de jalnic de mică era statura mea. Spusesem dinaintea lui Dumnezeu că aveam să mă supun Lui și că aveam să accept încercările Lui, dar, când durerea din trupul meu a persistat, am început să mă cert cu Dumnezeu, cerându-I să îmi aline suferințele trupești și am vrut chiar să-mi folosesc moartea ca să Îl constrâng pe Dumnezeu. Eram cu adevărat irațională! Am vrut să urmez exemplul lui Iov și să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu, și, indiferent de durerea din oasele mele sau de disconfortul trupului meu, nu puteam să mă plâng! Cu toate că durerea din trupul meu îmi provoca un disconfort considerabil, aveam la dispoziție cuvintele lui Dumnezeu și, în fiecare zi, citeam mărturiile bazate pe experiențe ale fraților mei și ale surorilor mele, ascultam predici și aveam părtășie despre intrarea în viață, astfel că amărăciunea din inima mea s-a mai împuținat.

Nu după mult timp, într-o după-amiază, din rana mea au început brusc să iasă mult puroi și sânge, iar după ce medicul a făcut o radiografie, a descoperit că din coapsa mea ieșise tija de suport și că aceasta trebuia repoziționată. După operație, am făcut febră mare, care nu scădea, și am fost la un pas de moarte. Doctorul a spus că rana mea se infectase grav, că viața mea era în pericol, și că fusese necesară îndepărtarea tijei de suport. De asemenea, de 2-3 ori pe săptămână, trebuia să fiu supusă intervenției chirurgicale de excizie a țesutului afectat. De fiecare dată când făceam un RMN, trebuia să stau întinsă aproximativ patruzeci de minute iar fesele mă dureau îngrozitor, ca și cum ar fi fost străpunse de un obiect ascuțit. În acel moment, am cedat complet, gândindu-mă: „Sunt atât de bolnavă! Ce să mă mai gândesc la recuperare și faptul de-a merge din nou? Aș putea să mor în orice moment. Oare Dumnezeu mă pedepsește? Nu Își aduce aminte Dumnezeu de sacrificiile pe care le-am făcut și cum m-am consumat? Poate că nu am avut nicio contribuție, dar am îndurat greutăți. Ar fi mai bine să mor decât să continui așa. Însă, căutarea morții nu este în conformitate cu intenția lui Dumnezeu. Doar că nu mai pot îndura această durere constantă. Îmi doresc ca Dumnezeu să îmi aline măcar puțin durerea. De ce nu îmi arată Dumnezeu milă și nu îmi vindecă boala?” Mai târziu, mi-am dat seama că mă certam din nou cu Dumnezeu și că mă opuneam Lui, și m-am simțit foarte vinovată. Am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, boala mea s-a înrăutățit brusc și mi-am petrecut zilele în agonie. Cu toate că știu că, în această situație, există adevăruri pe care se cuvine să le caut, tot nu mă pot abține să nu mă cert cu Tine. Sunt cu adevărat răzvrătită! Dumnezeule, Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă să îmi cunosc problemele!” După ce m-am rugat, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Îmi revărs mânia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plin de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, Eu nu le acord atenție și simt dezgust față de ei; aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu mi-a străpuns inima. Starea mea și comportamentul meu erau exact cele expuse de Dumnezeu. În credința mea, nu Îl tratam pe Dumnezeu ca Dumnezeu, Îl tratam doar ca pe un doctor, ca pe cineva de la care puteam cere har și binecuvântări. Faptul că fusesem capabilă să mă lepăd de toate ca să-mi fac îndatoririle în credința mea în Dumnezeu avea drept scop doar să primesc har și binecuvântări de la Dumnezeu. Credeam că, atât timp cât îmi făceam datoria cu sârguință, cât sufeream și cât plăteam un preț, atunci, chiar dacă mă îmbolnăveam, Dumnezeu m-ar proteja și m-ar vindeca. Credeam că, atunci când avea să vină marea catastrofă, aveam să supraviețuiesc, să fiu mântuită de Dumnezeu și să intru în Împărăția Sa. Astfel, când familia mi-a stat în cale, când am fost persecutată de marele balaur roșu și indiferent cât de mult am suferit în îndatoririle mele, am continuat să Îl urmez pe Dumnezeu. Mai ales când am văzut că mama s-a vindecat de cancer, am crezut că Dumnezeu avea să vindece și boala mea. Acest lucru m-a făcut să fiu mai activă în îndatoririle mele. Însă, când am suferit în timpul tratamentului, când starea mea a început să se înrăutățească și când m-am confruntat cu moartea, I-am răspuns cu supărare lui Dumnezeu și m-am plâns. Am pretins ca Dumnezeu să ia în considerare toți anii mei de sacrificiu și de consum și să mă vindece, alinându-mi această durere. Foloseam sacrificiile mele și consumul meu ca să încerc să fac un târg cu Dumnezeu și încercam să mă tocmesc cu El. L-am tratat pe Dumnezeu ca pe un doctor care putea să mă vindece și ca pe un leac universal magic. Avem o mulțime de cereri și de solicitări către Dumnezeu. În ce fel aveam eu conștiință, rațiune sau o inimă cu frică de Dumnezeu? Dacă nu căutam adevărul ca să îmi înlătur firea coruptă, cu siguranță aș ajunge să fiu disprețuită și eliminată de Dumnezeu. Trebuia să îmi schimb această atitudine.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Ce este în neregulă cu faptul că oamenii au mereu cereri de la Dumnezeu? Și ce este în neregulă cu faptul că ei au mereu noțiuni despre Dumnezeu? Ce conține natura omului? Am descoperit că, indiferent ce li se întâmplă sau cu ce se confruntă, oamenii își protejează întotdeauna propriile interese și își fac griji pentru propriul trup și caută întotdeauna motive sau scuze care le sunt de folos. Nu caută și nu acceptă câtuși de puțin adevărul, iar tot ce fac este pentru a-și apăra propriul trup și a complota în interesul propriilor perspective. Cu toții solicită har de la Dumnezeu, dorind să obțină orice avantaje pot obține. De ce au oamenii atâtea cereri de la Dumnezeu? Acest lucru dovedește că oamenii sunt lacomi din fire și că, în fața lui Dumnezeu, ei nu sunt stăpâniți de niciun fel de rațiune. În tot ce fac oamenii, fie că se roagă, fie că au părtășie sau predică, tot ceea ce urmăresc, gândurile și aspirațiile lor sunt cereri către Dumnezeu și încercări de a solicita lucruri de la El, toate fiind făcute de oameni în speranța de a obține ceva de la Dumnezeu. Unii oameni spun că «aceasta este natura umană», ceea ce este corect! În plus, faptul că oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu și prea multe dorințe extravagante dovedește că aceștia sunt realmente lipsiți de conștiință și de rațiune. Cu toții cer și solicită lucruri pentru binele lor, sau încearcă să argumenteze și să-și găsească scuze – ei fac toate acestea pentru ei înșiși. În multe lucruri, se poate vedea că ceea ce fac oamenii este total lipsit de rațiune, ceea ce este o dovadă deplină că logica satanică: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» a intrat deja în natura omului. Ce problemă este ilustrată de faptul că oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu? Aceea că oamenii au fost corupți de Satana până la un anumit nivel și că, în credința lor în Dumnezeu, aceștia nu-L tratează deloc ca pe Dumnezeu. Unii oameni spun: «Dacă nu L-am trata pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, atunci de ce am mai crede în El? Dacă nu-L tratam ca pe Dumnezeu, am fi putut continua să-L urmăm până acum? Am fi putut îndura toată această suferință?» În aparență, crezi în Dumnezeu și ești capabil să Îl urmezi, dar în atitudinea ta față de El și în opiniile tale despre multe lucruri, nu-L tratezi deloc pe Dumnezeu ca pe Creatorul. Dacă Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, dacă Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Creatorul, atunci ar trebui să rămâi în postura ta de ființă creată și ți-ar fi imposibil să ai vreo cerere de la Dumnezeu sau să ai dorințe extravagante. În schimb, în inima ta, ai fi capabil să te supui cu adevărat și ai fi pe deplin capabil să crezi în Dumnezeu conform cerințelor Sale și să te supui întregii Sale lucrări” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”). Când am citit ce expuneau cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la comportamentul meu după ce mă îmbolnăvisem. Starea mea era exact cea descrisă de Dumnezeu. Credeam în Dumnezeu de mulți ani, dar mă lepădasem de căsnicia mea, de familie și de slujbă ca să îmi fac îndatoririle, pentru har și recompense. Și faptul că îmi făceam îndatoririle, că sufeream și că plăteam un preț avea ca scop propria mântuire și intrarea în Împărăția Cerurilor. Când a început să mă doară piciorul prima dată, am încercat din răsputeri să îmi continui îndatoririle, în speranța că acest lucru Îl va face pe Dumnezeu să mă protejeze și să îmi vindece boala. Când am fost chinuită de durere insuportabilă, I-am cerut lui Dumnezeu să îmi aline durerea. Iar când starea mea s-a agravat și m-am confruntat în mod repetat cu moartea, m-am trezit cerându-I lui Dumnezeu un lucru după altul, rugându-L să aibă în vedere slăbiciunea mea și să-mi înlăture durerea. Când Dumnezeu nu a făcut ceea ce îmi doream, m-am plâns și m-am certat cu El. Am ajuns într-o stare de opoziție față de Dumnezeu, refuzând să mănânc și să beau cuvintele Lui sau să mă rog. Așa-zisa mea loialitate, sacrificiile și consumul, toate erau pentru mine, ca să primesc harul și binecuvântările lui Dumnezeu, ca să supraviețuiesc marii catastrofe, ca să fiu mântuită și să intru în Împărăția Cerurilor. Încercam să fac un târg cu Dumnezeu, încercam să Îl înșel pe Dumnezeu și să profit de El! M-am gândit la Pavel, din Epoca Harului. Cu toate că a făcut sacrificii și s-a consumat ca să propovăduiască Evanghelia Domnului Isus prin mare parte din Europa, în cele din urmă, el a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Consumul și sacrificiile lui Pavel au avut drept scop obținerea binecuvântărilor și a unei cununi, iar el nu își ocupa locul de ființă creată ca să își facă îndatoririle. În schimb, încerca să facă un târg cu Dumnezeu, împotrivindu-se total celor cerute de El. Pavel a mers pe calea împotrivirii față de Dumnezeu și, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Nu erau perspectiva mea asupra a ceea ce trebuie urmărit și calea credinței mele în Dumnezeu ca ale lui Pavel? Dumnezeu este drept și sfânt și, cu toate că eu credeam în Dumnezeu de mulți ani, intenția mea de a căuta binecuvântări nu se schimbase. Nu eram sinceră față de Dumnezeu și nu Îl iubeam, iar firea mea nu se schimbase deloc. Cum meritam eu binecuvântări sau să intru în Împărăția lui Dumnezeu? Faptul că mă lepădasem de toate nu îmi oferă capital, iar suferința și consumul îndurate ca să îmi fac îndatoririle nu reprezintă o condiție care înseamnă că pot să încerc să închei un târg cu Dumnezeu. Acestea sunt doar lucrurile pe care ar trebui să le fac, în calitate de ființă creată. Dacă nu abandonam intenția mea de a căuta binecuvântări, dacă nu urmăream sincer adevărul și nu mă concentram asupra faptului de a dobândi o transformare a vieții-firi pe care o aveam și a ajunge la supunere reală față de Dumnezeu, atunci, indiferent cât de mult mă sacrificam și mă consumam, chiar dacă munceam până la epuizare, tot nu primeam aprobarea lui Dumnezeu și, în final, El doar m-ar disprețui și m-ar pedepsi.

Din acel moment, indiferent cât de multă durere îmi provocau rănile mele, am devenit dispusă să mă supun și să mă bazez pe Dumnezeu ca să experimentez această situație. Când boala se înrăutățea din nou, mă rugam în sinea mea și nu Îi mai ceream lui Dumnezeu lucruri absurde, ca înainte. În schimb, mă răzvrăteam împotriva trupului meu și mă supuneam orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Mi-am petrecut o mare parte din timp concentrându-mă să mă rog lui Dumnezeu, să mănânc și să beau cuvintele Lui, să învăț imnuri și să vizionez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe. După o lună, treptat, trupul meu și-a revenit. Când am fost externată, doctorul nu a menționat deloc chimioterapia. Mi-a spus doar că trebuia să vin la controale, o dată la trei luni.

Într-o zi, în timpul unui devoțional, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Vă amintiți ce a spus Petru? («Chiar dacă Dumnezeu S-ar juca cu oamenii ca și cum ar fi jucării, ce nemulțumire ar avea oamenii?») Este vorba despre supunere. Dacă experimentezi lucrurile în acest mod, vei afla treptat adevărul și vei obține rezultate în mod firesc. În primul rând, ai nevoie de o atitudine de supunere față de Dumnezeu și de adevăr. Nu te preocupa de felul în care Dumnezeu privește spre tine, de atitudinea și tonul glasului Său față de tine, fie că El este sau nu scârbit de tine și indiferent dacă El te va dezvălui sau nu. Începe prin a-ți rezolva propriile probleme și dificultăți. Pot oamenii obișnuiți să îndeplinească ușor cele spuse de Petru? (Nu e ușor.) Ce experiențe a avut și ce realități a deținut de i-au permis să spună asta? (El a crezut pe deplin că, indiferent cum tratează Dumnezeu omul, este pentru a-l mântui și nu reprezintă nimic altceva decât iubire. De aceea el a fost fericit să se supună.) Petru a zis: «Chiar dacă Dumnezeu S-ar juca cu oamenii ca și cum ar fi jucării», iar tu ai zis «indiferent cum tratează Dumnezeu omul». Te consideri o ființă creată, un adept al lui Dumnezeu și un membru al casei Sale. Așadar, există vreo diferență între cele două? Da, există. E un decalaj! Unde se află decalajul dintre o jucărie și un om? O jucărie nu reprezintă nimic – este o netrebnică jalnică, lipsită de orice valoare. Poți să o numești jucărie sau fiară – cam așa ceva. Dar cum este o persoană? O persoană are gânduri și un creier; este capabilă să vorbească și să facă lucruri, și poate face activități umane normale. În comparație cu o jucărie, există o diferență în valoarea și statutul unui om? […] Dacă ești considerat om, ce fel de tratament vei cere? Să fii respectat, să fii consultat, să se țină cont de sentimentele tale, să ți se dea în mod adecvat spațiu și libertate și ca demnitatea și reputația ta să fie luate în considerare. Așa sunt tratate ființele umane. Dar cum rămâne cu jucăriile? (Acestea nu reprezintă nimic. Pot fi aruncate de colo-colo.) (Le poți folosi când dorești și poți scăpa de ele când nu le vrei.) Acesta este un lucru potrivit de spus. Asta aveți de spus despre tratamentul jucăriilor, așadar cum puteți descrie tratarea unei ființe umane ca pe o jucărie? (O folosești când ai nevoie de ea și o ignori pur și simplu când nu ai.) O tratezi fără niciun fel de respect și nu este nevoie să îi protejezi drepturile. Nu îi dai niciun drept, nicio autonomie sau libertate de alegere. Nu este nevoie să te consulți cu ea, să ții cont de onoarea ei sau orice altceva de genul ăsta. Poți fi drăguț cu ea când te simți bine, dar poți da cu piciorul în ea când nu te simți bine. Aceasta este atitudinea față de o jucărie. Dacă Dumnezeu ar trata oamenii ca pe jucării, cum s-ar simți aceștia? Ar mai simți că Dumnezeu este adorabil? (Nu.) Dar Petru a putut să Îl laude pe Dumnezeu. Ce adevăruri-realități deținea el de i-au permis să dobândească supunere până în punctul morții? Dumnezeu nu a tratat de fapt omul ca pe o jucărie. Dar când înțelegerea lui Petru a ajuns la acest nivel, el s-a gândit: «Dacă Dumnezeu m-ar trata în acest fel, tot ar trebui să mă supun. Dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?» Petru a dobândit această disponibilitate, această bunăvoință. La ce se referă a fi «dispus și dornic»? (La a se lăsa la mila orchestrărilor lui Dumnezeu și supunerea absolută în fața lor.) Acesta este adevărul supunerii. Să te dea pe mâna Satanei nu ar fi modul de a trata o jucărie? Ai fi izgonit când nu ești dorit, predat Satanei ca acesta să poată să te ispitească și să te facă de râs. Care a fost atitudinea lui Petru? A avut el vreo plângere? S-a plâns lui Dumnezeu? L-a blestemat pe Dumnezeu? S-a întors către Satana? (Nu.) Asta se numește supunere. Nu a avut plângeri, nu a manifestat negativitate sau împotrivire. Nu a fost înlăturată firea lui coruptă? A fost în perfectă armonie cu Dumnezeu. Nu era o chestiune de trădare sau netrădare față de Dumnezeu. Era o chestiune de: «Indiferent unde mă pune Dumnezeu, inima mea Îl va avea pe Dumnezeu; indiferent unde mă pune Dumnezeu, eu voi fi cel care Îi aparține Lui. Chiar dacă mă transformă în cenușă, eu tot lui Dumnezeu Îi voi aparține. Nu mă voi întoarce niciodată către Satana.» El a putut să atingă acest nivel de supunere. E ușor să spui asta, dar este dificil să o faci. Trebuie să te dotezi cu adevărul o anumită perioadă de timp, până ce vezi toate acestea în totalitate și cu claritate, apoi punerea adevărului în practică va fi mult mai ușoară” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”). M-am tot gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și, într-un final, am înțeles de ce Dumnezeu a folosit experiența lui Petru ca exemplu de urmat pentru noi. Petru a zis: „Chiar dacă Dumnezeu S-ar juca cu oamenii ca și cum ar fi jucării, ce nemulțumire ar avea oamenii?” Petru a putut să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și, chiar și în timpul încercărilor și rafinărilor, a putut să găsească bucurie în judecata și în mustrarea lui Dumnezeu, având o inimă cu frică de Dumnezeu. Petru a zis că nu ar avea nicio nemulțumire, chiar dacă Dumnezeu l-ar trata ca pe o jucărie. Petru a stat la locul cuvenit, nu și-a dorit deloc să facă un târg cu Dumnezeu sau să Îi ceară lucruri, doar s-a supus. Indiferent ce a făcut Dumnezeu, el I-a permis să orchestreze totul. În cele din urmă, a fost desăvârșit de Dumnezeu. M-am gândit la faptul că nu îmi păstrasem locul cuvenit atunci când boala s-a abătut asupra mea și la cum am căutat pace doar pentru trupul meu. Când Dumnezeu nu mi-a îndeplinit cererile, când trupul meu a suferit și dorința mea de a primi binecuvântări a fost spulberată, am încercat să mă cert cu Dumnezeu și să concurez cu El, gândindu-mă chiar și să îmi iau viața. În comparație cu Petru, în ce fel aveam eu vreo urmă de umanitate sau rațiune? Eram absolut nevrednică să trăiesc dinaintea lui Dumnezeu! Oamenii sunt creați de Dumnezeu și, orice face Dumnezeu cu mine, este cuvenit. Intențiile din spatele acțiunilor lui Dumnezeu îmi depășesc puterea de înțelegere. Dintr-o perspectivă umană, harul și pacea trupească par a fi lucruri bune. Dar, în realitate, înlăturarea firii corupte a unei persoane necesită chiar mai multă judecată, mustrare, suferință și rafinare. La fel ca atunci când această boală s-a abătut asupra mea, cu toate că această situație nu era conformă cu noțiunile mele, totuși a fost benefică pentru viața mea și a fost chiar mai benefică pentru îndepărtarea firii mele corupte. Aceasta era binecuvântarea specială a lui Dumnezeu asupra mea. În acel moment, am descoperit că, în inima mea, aveam un țel de urmat. Îmi doream să urmez exemplul lui Petru și, indiferent cum avansa boala sau dacă muream, în calitate de ființă creată, eram dispusă să stau în locul cuvenit și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.

Mai târziu, trupul meu a început treptat să își revină, am început să folosesc un baston și am învățat să merg pe un picior. Trei luni mai târziu, m-am dus la spital pentru un control, iar medicul a spus că mă recuperasem foarte bine și că, deoarece cancerul nu recidivase, nu aveam nevoie de chimioterapie. În luna martie a anului 2023, m-am întors în orașul meu natal pentru o consultație ulterioară. Doctorul a fost surprins când a văzut rezultatele testelor și a spus: „Pentru acest tip de cancer osos, 99% dintre pacienți ar avea nevoie de chimioterapie, dar, pe lângă faptul că tu nu ai avut nevoie de chimioterapie sau de radioterapie, cancerul nici nu a recidivat. Este cu adevărat un miracol!” Auzind doctorul spunând aceste lucruri, I-am mulțumit în tăcere lui Dumnezeu și L-am preamărit în inima mea. Mai târziu, mi-am reluat îndatoririle în cadrul bisericii. Cu toate că piciorul continua să îmi amorțească dacă stăteam jos perioade mai lungi, iar oasele șoldului mă dureau, nu mai eram constrânsă și nu Îi mai ceream lucruri lui Dumnezeu din acest motiv. În schimb, am ajuns să fiu foarte recunoscătoare și am prețuit șansa pe care o aveam să îmi fac îndatoririle. Când am renunțat la intenția de a căuta binecuvântări, m-am supus și mi-am făcut îndatoririle, am simțit o ușurare profundă în inima mea.