Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai emoții atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: „Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?”, oamenii vor răspunde: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”. Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre. Tot ceea ce face Satana este de dragul propriei pofte, de dragul propriilor ambiții și scopuri. Își dorește să-L depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de Dumnezeu și să preia controlul asupra tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astăzi, atât de corupți sunt oamenii de Satana: toți au naturi satanice, toți încearcă să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească și vor să-și controleze propriile destine și încearcă să se opună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Ambițiile și poftele lor sunt exact aceleași ca ale Satanei. Prin urmare, natura omului este natura Satanei.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

Se poate spune că egoismul este un element al naturii unei persoane. Toți îl au în ei. Unii oameni sunt îngrozitor de egoiști, egoiști la extrem și, în toate lucrurile, se gândesc numai la ei, nu caută nimic altceva decât câștigul personal și nu au nici cea mai vagă considerație pentru alții. Acel egoism reprezintă natura lor. Toată lumea este oarecum egoistă, însă există o diferență. Când se asociază cu alții, unii oameni îi pot avea în grijă și se pot îngriji de ceilalți, se pot îngrijora pentru ceilalți și se pot gândi la ei în tot ceea ce fac. Totuși, alți oameni nu sunt așa. Aceștia sunt în special egoiști și meschini atunci când își găzduiesc frații și surorile. Oferă familiei lor cea mai bună mâncare, cu cele mai mari porții, și le dau fraților și surorilor porțiile mai mici și mai puțin apetisante. Când vin propriile lor rudenii, rânduiesc ca acestea să se simtă foarte confortabil. Însă când vin frații și surorile, aceștia sunt puși să doarmă pe jos. Consideră că e suficient că le permit fraților și surorilor să doarmă la ei când vin în vizite. Când frații și surorile se îmbolnăvesc sau întâmpină alte dificultăți, o asemenea persoană nu se gândește niciun pic la ei, comportându-se de parcă nici măcar nu observă. Unor astfel de oameni nu le pasă deloc de alții sau nu-și fac nicio grijă pentru ei. Le pasă doar de ei înșiși și de rudeniile lor. Această natură egoistă a lor este cea care determină lipsa lor de dorință de-a le păsa de alții. Ei cred că a le păsa de alții implică să sufere pierderi și că e multă bătaie de cap. Unii oameni ar putea spune: „O persoană egoistă nu știe cum să fie atentă cu alții.” Este incorect. Dacă nu știu cum să fie atenți, atunci de ce sunt oamenii egoiști atât de buni cu rudele lor și acordă atenție deplină nevoilor acestora? De ce știu ce le lipsește lor înșiși și ce se cuvine să poarte sau să mănânce într-un anumit moment? De ce sunt incapabili să fie așa pentru alte persoane? În realitate, ei înțeleg tot, dar sunt egoiști şi demni de dispreț. Acest lucru e determinat de natura lor.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

Indiferent ce li se întâmplă sau cu ce se confruntă, oamenii își protejează întotdeauna propriile interese și se preocupă de propriul trup și caută întotdeauna motive sau scuze care să le fie de folos. Nu caută și nu acceptă câtuși de puțin adevărul, iar tot ce fac este pentru a-și apăra propriul trup și de a complota în interesul propriilor șanse. Cu toții solicită har de la Dumnezeu, dorind să obțină orice avantaje pot obține. De ce fac oamenii atâtea cereri de la Dumnezeu? Acest lucru dovedește că oamenii sunt lacomi din fire și că, în fața lui Dumnezeu, ei nu sunt stăpâniți de niciun fel de bun simț. În tot ceea ce fac oamenii, fie că se roagă, fie că au părtășie sau predică, toate căutările, gândurile și aspirațiile lor sunt cereri către Dumnezeu și încercări de a solicita lucruri de la El, toate fiind făcute de oameni în speranța de a obține ceva de la Dumnezeu. Unii oameni spun că „aceasta este natura umană”, ceea ce este corect! În plus, faptul că oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu și au prea multe dorințe extravagante dovedește că aceștia sunt realmente lipsiți de conștiință și de bun simț. Cu toții cer și solicită lucruri pentru binele lor, sau încearcă să argumenteze și să-și găsească scuze – ei fac toate acestea pentru ei înșiși. În multe lucruri, se poate vedea că ceea ce fac oamenii este total lipsit de bun simț, ceea ce este o dovadă deplină că logica satanică „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” a intrat deja în natura omului.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”

Unora chiar le place să profite de lucruri pe nedrept, în detrimentul altora, iar acești oameni caută să-și împlinească propriile interese în toate lucrurile. Orice fac ei trebuie să le fie de folos, altfel nu vor face acel lucru. Nu se deranjează cu nimic, cu excepția cazului în care le oferă un anumit avantaj și, în spatele acțiunilor lor, există întotdeauna motive ascunse. Ei vorbesc de bine pe oricine le aduce foloase și promovează pe oricine îi flatează. Chiar și atunci când oamenii lor preferați au probleme, vor spune că acei oameni sunt corecți și vor încerca din greu să îi apere și să îi acopere. Ce natură au asemenea oameni? Prin aceste comportamente, le puteți vedea clar natura. Se străduiesc să profite pe nedrept prin acțiunile lor, dedându-se în mod constant unor comportamente tranzacționale în fiecare situație, și puteți fi siguri că natura lor este una care râvnește profitul din toată inima. În tot ceea ce fac, sunt preocupați doar de ei înșiși. Nu se vor trezi devreme decât dacă le va fi de folos. Sunt cei mai egoiști dintre oameni și sunt veșnic nesătui. Natura lor este demonstrată de dragostea lor pentru profit și de lipsa oricărei iubiri pentru adevăr.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

Unii oameni nu doresc să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu nici măcar atunci când au fost chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care doresc doar să se desfete în bunăstare. Cu cât ți se cere mai mult să slujești cooperând cu ceilalți, cu atât mai multă experiență vei câștiga. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, vei fi mai atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Doar un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment. Cu cât Duhul Sfânt te atinge mai mult, cu cât îți vei petrece mai mult timp atent la povara lui Dumnezeu, cu atât vei fi desăvârșit mai mult de Dumnezeu și cu atât vei fi câștigat mai mult de El – până când, în final, vei deveni o persoană folosită de Dumnezeu. În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la voia lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri? Dacă ești atent la voia lui Dumnezeu, vei face să crească o povară adevărată pentru Biserică. De fapt, în loc să o numim o povară pe care o porți pentru Biserică, ar fi mai bine să îi spunem o povară de dragul propriei tale vieți, deoarece povara pe care o faci să crească pentru Biserică îți este ție de folos pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu prin astfel de experiențe. De aceea, toți cei care poartă cea mai grea povară pentru Biserică și toți cei care poartă povara pentru intrarea în viață sunt cei care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Ai înțeles limpede acest lucru? Dacă Biserica de care aparții este împrăștiată ca nisipul, dar tu nu ești îngrijorat sau neliniștit, și chiar te faci că nu vezi când frații și surorile nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu în mod normal, atunci tu nu porți nicio povară. Astfel de oameni nu sunt plăcuți lui Dumnezeu. Cei plăcuți lui Dumnezeu sunt înfometați și însetați de dreptate și sunt preocupați de voia Lui. De aceea, ar trebui să fiți atenți la povara lui Dumnezeu aici și acum. Nu trebuie să așteptați ca firea dreaptă a lui Dumnezeu să fie revelată tuturor oamenilor înainte ca voi să deveniți atenți la povara lui Dumnezeu. Nu ar fi prea târziu atunci? Acum este momentul prielnic să fii desăvârșit de Dumnezeu. Dacă lași această șansă să îți scape printre degete, vei regreta tot restul vieții tale, așa cum Moise nu a putut să pătrundă în țara bună a Canaanului și a regretat acest lucru tot restul vieții sale, murind plin de remușcări. Când firea dreaptă a lui Dumnezeu se va fi revelat tuturor popoarelor, vei regreta nespus. Chiar dacă Dumnezeu nu te mustră, te vei mustra singur din cauza remușcărilor tale. Unii nu sunt convinși de acest lucru, dar, dacă nu crezi, așteaptă și ai să vezi. Există unii oameni al căror singur scop este împlinirea acestor cuvinte. Ești dispus să te jertfești de dragul acestor cuvinte?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”

Oamenii egoiști și demni de dispreț sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru voia lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. La ce se gândesc de fiecare dată când fac ceva? Primul lor gând este: „Va ști Dumnezeu dacă fac asta? Este vizibil pentru alți oameni? Dacă alți oameni nu văd că am făcut tot acest efort și că am lucrat cu asiduitate și dacă nici Dumnezeu nu vede, atunci nu are niciun rost să fac acest efort și să sufăr pentru asta.” Nu este un lucru extrem de egoist? În același timp, este un tip de intenție infamă. Când ei gândesc și acționează astfel, conștiința lor joacă vreun rol? Este conștiința lor acuzată în asta? Nu, conștiința lor nu joacă niciun rol și nu este acuzată. Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc. Nici nu raportează superiorilor lor cu promptitudine problemele pe care le descoperă. Când văd că oamenii produc tulburări și perturbări, închid ochii. Când văd oameni răi săvârșind rele, nu încearcă să-i oprească. Ei nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu iau în considerare care le este datoria și responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, oamenii ca aceștia nu fac nicio lucrare reală; sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor, ahtiate după confort; vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele personale și sunt dispuși să își dedice timpul și efortul doar lucrurilor care le aduc beneficii. Acțiunile și intențiile unor asemenea persoane sunt clare pentru toată lumea: răsar de fiecare dată când există șansa de a-și arăta fața sau de a se bucura de vreo binecuvântare. Dar, când nu este o șansă de a-și arăta fața sau imediat ce există o perioadă de suferință, dispar din vedere precum o țestoasă care își retrage capul în carapace. Are o asemenea persoană conștiință și rațiune? (Nu.) O persoană fără conștiință și rațiune, ce se comportă în acest mod, simte oare remușcare? Oamenii ca aceștia nu au remușcări; conștiința unei asemenea persoane nu servește niciunui scop. Nu a simțit niciodată remușcarea din partea conștiinței sale, deci poate ea să simtă reproșul și disciplina Duhului Sfânt? Nu, nu poate.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”

Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni netrebnici și răi care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești stăpânit de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire vicleană; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire vicleană, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și meschină. Te gândești: „Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea”. Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă. Firile corupte ca aceasta guvernează modul în care gândești, te leagă de mâini și de picioare și controlează ceea ce spui. În inima ta, vrei să te ridici și să vorbești, dar ai îndoieli și, chiar și atunci când îți exprimi opinia, nu atingi fondul problemei și-ți lași loc de manevre, altfel spus, tergiversezi și nu spui adevărul. Oamenii care sunt clarvăzători pot să vadă asta; în realitate, știi în inima ta că nu ai spus tot ce ar fi trebuit, că ceea ce ai spus nu a avut niciun efect, că doar ai făcut totul mecanic și că problema nu a fost rezolvată. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, totuși spui fără ocolișuri că ți-ai îndeplinit responsabilitatea sau că nu-ți era clar ce se întâmpla. Este adevărat? Și chiar este ceea ce crezi? Nu ești atunci pe deplin sub controlul firilor tale satanice? Chiar dacă o parte din ceea ce spui este în concordanță cu faptele, în privința locurilor cheie și a chestiunilor cruciale, minți și înșeli oamenii, ceea ce demonstrează că ești o persoană care minte și care trăiește după firea ei satanică. Tot ceea ce spui și gândești a fost procesat de creierul tău, făcând ca fiecare cuvântare să-ți fie falsă, goală, o minciună; de fapt, tot ceea ce spui este contrar faptelor, de dragul de a te justifica, spre propriul tău beneficiu, iar tu simți că ți-ai atins obiectivele atunci când ai amăgit oamenii și i-ai făcut să creadă. Acesta este felul în care vorbești; el reprezintă, totodată, firea ta. Ești controlat în totalitate de propria fire satanică.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Necredincioșii au un anumit tip de fire coruptă. Când îi învață pe alții o parte din cunoștințele lor profesionale sau o aptitudine, își spun în sinea lor: „Odată ce elevul știe tot ce știe învățătorul, învățătorul își va pierde mijloacele de trai. Dacă eu îi învăț pe ceilalți tot ce știu, nimeni nu mă va mai trata cu respect, nimeni nu mă va mai admira, iar eu îmi voi pierde statutul de învățător. Nu permit așa ceva. Nu pot să îi învăț tot ce știu, trebuie să mai țin ceva doar pentru mine. O să îi învăț doar 80% din ce știu, iar restul va rămâne asul din mâneca mea; doar așa le voi arăta că aptitudinile mele sunt superioare celorlalți.” Ce fel de fire e asta? Este înșelătorie. Atunci când îi învățați pe alții, când îi ajutați, când le împărtășiți ceva ce ați studiat, ce atitudine ar trebui să aveți? (Ar trebui să nu mă precupețesc niciun efort și să nu țin nimic pentru mine.) Cum să nu ții nimic pentru tine? Dacă spui: „Nu țin doar pentru mine nimic din ce am învățat și nu am nicio problemă să vă spun tuturor ce am învățat. Oricum am un calibru mai bun decât voi și pot înțelege lucruri mai complicate” – și acest lucru înseamnă tot că ții ceva doar pentru tine și că totul este calculat. Sau dacă spui: „Vă voi învăța toate lucrurile de bază pe care le-am învățat și eu, nu e mare lucru. Tot eu știu mai multe decât voi și, chiar dacă învățați toate astea, tot nu veți fi la fel de avansați ca mine” – și asta înseamnă să ții ceva doar pentru tine. Dacă o persoană este prea egoistă, va fi lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să învețe să țină cont de voia lui Dumnezeu. Tu trebuie să contribui în casa lui Dumnezeu cu lucrurile esențiale și cele mai importante pe care le-ai înțeles, astfel ca aleșii lui Dumnezeu să le învețe și să le stăpânească – aceasta este singura cale de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu și El îți va dărui și mai multe lucruri. Căci s-a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești.” Dedică-I lui Dumnezeu toate talentele și darurile tale, folosindu-le când îți îndeplinești datoria, astfel încât toți să beneficieze de ele și să obțină rezultate în îndatoririle lor. Dacă vei contribui cu toate darurile și talentele tale, ele vor fi în beneficiul tuturor celor care îndeplinesc acea datorie și în beneficiul lucrării Bisericii. Nu le spune celorlalți doar câteva lucruri simple, ca apoi să îți spui că ai făcut destul de bine sau că nu ai ținut nimic pentru tine – nu va merge așa. Îi înveți pe oameni doar câteva teorii sau lucruri pe care le pot înțelege textual, dar esența și aspectele importante sunt dincolo de înțelegerea unui novice. Tu oferi doar o imagine de ansamblu, fără să explici sau să intri în detalii, gândindu-te în tot acest timp: „Bine, oricum, eu ți-am spus și nu am reținut intenționat nimic. Dacă nu înțelegi, este deoarece calibrul tău este prea slab, așa că nu mă învinovăți pe mine. Va trebui doar să vedem cum te va îndruma Dumnezeu acum.” O astfel de deliberare conține înșelăciune, nu-i așa? Nu este egoistă și detestabilă? De ce nu-i poți învăța pe oameni tot ceea ce e în inima ta și tot ceea ce înțelegi? De ce, în schimb, îți tăinuiești cunoștințele? Aceasta este o problemă legată de intențiile și firea ta. Când majorității oamenilor li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoașterii profesionale, aceștia nu pot înțelege decât sensul literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele principale și esența să poată fi înțelese. Dacă ai stăpânit deja aceste aspecte mai nuanțate, ar trebui să le spui direct celorlalți; nu-i face să ia un astfel de traseu ocolit și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; e ceea ce ar trebui să faci. Dacă le spui ce consideri tu că reprezintă esența și punctele principale, doar așa nu vei ține nimic pentru tine și nu vei fi egoist. Atunci când îi învățați pe ceilalți anumite aptitudini, când comunicați cu ei despre profesia voastră sau aveți părtășie despre intrarea în viață, dacă nu puteți înlătura aspectele egoiste și josnice ale firilor voastre corupte, nu vă veți putea îndeplini bine îndatoririle, iar în acest caz nu sunteți persoane care au umanitate sau conștiință și rațiune, sau care practică adevărul. Trebuie să cauți adevărul ca să îți corectezi firile corupte și să ajungi să fii lipsit de motive egoiste și să ții cont doar de voia lui Dumnezeu. Astfel, vei deține adevărul-realitate. Este prea obositor când oamenii nu urmăresc adevărul și trăiesc potrivit firilor satanice, ca necredincioșii. Competiția este frecvent întâlnită printre necredincioși. Nu este simplu să stăpânești esența unei aptitudini sau a unei profesii și, odată ce altcineva învață și o stăpânește el însuși, mijloacele tale de trai sunt în pericol. Pentru a-și proteja mijloacele de trai, oamenii sunt determinați să se poarte astfel – trebuie să fie mereu precauți. Cunoștințele pe care au ajuns să le stăpânească reprezintă cea mai valoroasă monedă de schimb, ele reprezintă mijloacele lor de trai, capitalul, puterea lor de viață și nu trebuie să mai lase pe altcineva să aibă acces la ele. Dar tu crezi în Dumnezeu – dacă gândești așa și te porți astfel în casa lui Dumnezeu, nu te mai deosebești cu nimic de un necredincios. Dacă nu accepți adevărul sub nicio formă și continui să trăiești potrivit filosofiilor satanice, atunci tu nu ești cu adevărat un om care crede în Dumnezeu. Dacă ai mereu motive egoiste și ești meschin în îndeplinirea datoriei tale, nu vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei. Dacă vei fi cu adevărat capabil să dai dovadă de considerație pentru voia lui Dumnezeu, vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie, adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, nu-ți va ușura acest lucru munca? Nu vei da dovadă atunci de devotament în datoria ta? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; reprezintă conștiința și rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă cei care slujesc drept conducători. Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”

Antihriștii nu au pic de conștiință, rațiune sau umanitate. Nu numai că le lipsește orice urmă de rușine, dar au și un alt semn distinctiv: sunt neobișnuit de egoiști și ticăloși. Sensul literal al „egoismului și ticăloșiei” lor nu este greu de înțeles: ei sunt orbi cu privire la orice în afară de propriile interese. Orice are legătură cu propriile lor interese le captează toată atenția și vor suferi pentru asta, vor plăti un preț, se vor cufunda în acel lucru și i se vor dedica. Vor închide ochii în fața oricărui lucru nu are legătură cu propriile interese și nu-l vor lua în seamă; alții pot face cum doresc – antihriștilor nu le pasă dacă o persoană este perturbatoare sau provoacă tulburări și, din punctul lor de vedere, acest lucru nu are nicio legătură cu ei. Spus cu tact, se ocupă de treburile lui. Însă este mai corect să spunem că acest tip de persoană este mârșavă, dezgustătoare, ticăloasă; o definim ca „egoistă şi ticăloasă”. Cum se manifestă egoismul și ticăloșia antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când răufăcătorii întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasiv și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele viclene ale unui răufăcător, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța. Însă dacă cineva îl raportează și dă în vileag faptul că nu face lucrare practică și doar urmărește faima, câștigul și statutul, vede roșu înaintea ochilor. Ședințele sunt convocate în grabă pentru a discuta cum să reacționeze, se desfășoară anchete pentru a descoperi cine l-a trădat, cine a fost inițiatorul, cine a fost implicat. Nu va mânca și nu va dormi până nu va da de capăt problemei și până când chestiunea va fi dată cu totul uitării; ba mai mult, e fericit doar după ce-i doboară pe toți cei implicați în raportarea sa. Aceasta este manifestarea egoismului și ticăloșiei, nu-i așa? Face el lucrarea bisericii? El acționează pur și simplu de dragul puterii și statutului său. Își conduce propria operațiune. Indiferent ce lucrare întreprinde, genul de persoană care este un antihrist nu se gândește niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândește doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul său. Pentru el, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o ia deloc în serios. Se mișcă doar când este îndemnat să acționeze, face numai ceea ce îi place și doar lucrarea menită pentru a-și păstra statutul și puterea. În ochii lui, orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat antihriștilor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când problema se află înaintea lor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și ticăloșiei, nu-i așa? În plus, orice datorie îndeplinesc antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va spori popularitatea; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima și statutul lor. Indiferent ce datorie îndeplinesc, concurează doar pentru cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își îndeplinesc datoria, dacă au fost credincioși, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au greșit în datorie sau dacă există vreo problemă, și nici nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care este voia lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul statutului și al prestigiului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a josniciei, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și punctul lor de plecare. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și josniciei.

– Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”

Esența egoismului și ticăloșiei antihriștilor este evidentă; manifestările lor de acest fel sunt deosebit de proeminente. Biserica le încredințează o parte din lucrare, iar dacă aceasta le aduce renume și beneficii și le permite să-și arate chipul, sunt foarte interesați și dispuși să o accepte. Dacă este o muncă neapreciată sau care implică ofensarea oamenilor sau care nu le va permite să-și arate chipul sau care nu aduce niciun beneficiu pentru statutul sau reputația lor, nu au niciun interes și nu o vor accepta, de parcă această lucrare nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu ar fi lucrarea pe care s-ar cuveni să o facă. Când întâmpină dificultăți, nu există nicio șansă ca ei să caute adevărul pentru a le rezolva, cu atât mai puțin să încerce să vadă imaginea de ansamblu și să acorde vreo atenție lucrării bisericii. De exemplu, în sfera lucrării casei lui Dumnezeu, pe baza nevoilor lucrării generale, pot exista unele transferuri de personal. În cazul în care câțiva oameni sunt transferați dintr-o biserică, care ar fi modul rațional prin care conducătorii acelei biserici să trateze problema? Care este problema, dacă ei sunt preocupați doar de interesele propriei biserici, mai degrabă decât de interesele generale și dacă nu sunt deloc dispuși să transfere oameni? De ce, în calitate de conducători de biserică, nu se pot supune rânduielilor generale ale casei lui Dumnezeu? Este o astfel de persoană atentă la voia lui Dumnezeu? Este atentă la imaginea de ansamblu a lucrării? Dacă nu se gândește la lucrarea casei lui Dumnezeu ca întreg, ci doar la interesele propriei biserici, nu este ea foarte egoistă și disprețuitoare? Conducătorii de biserică ar trebui să se supună necondiționat suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, precum și rânduielilor și coordonării centralizate ale casei lui Dumnezeu. Acest lucru este în concordanță cu adevărurile-principii. Atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu o cere, indiferent despre cine ar fi vorba, fiecare ar trebui să se supună coordonării și rânduielilor casei lui Dumnezeu și nu ar trebui să fie controlat de niciun conducător sau lucrător individual, de parcă ar aparține acestuia sau de parcă ar fi supus deciziilor lui. Supunerea aleșilor lui Dumnezeu față de rânduielile centralizate ale casei lui Dumnezeu este absolut firească și justificată și nu poate fi sfidată de nimeni. Cu excepția cazului în care un conducător sau un lucrător individual face un transfer irațional care nu este în conformitate cu principiul – caz în care acest lucru poate fi neascultat – toți aleșii lui Dumnezeu ar trebui să se supună și niciun conducător sau lucrător nu are dreptul sau vreun motiv să încerce să controleze pe cineva. Ați spune că există vreo lucrare care nu este lucrarea casei lui Dumnezeu? Există vreo lucrare care să nu implice extinderea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu? Toată este lucrarea casei lui Dumnezeu, fiecare lucrare este egală și nu există „al tău” și „al meu”. Dacă transferul este în conformitate cu principiul și se bazează pe cerințele lucrării bisericii, atunci acești oameni ar trebui să meargă acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Și totuși, care este răspunsul antihriștilor când se confruntă cu acest tip de situație? Găsesc diverse pretexte și scuze pentru a-i ține pe acești oameni potriviți lângă ei și oferă doar doi oameni obișnuiți și apoi găsesc un pretext pentru a-ți forța mâna, fie spunând că lucrarea este foarte aglomerată, fie că au prea puțini oameni, oamenii sunt greu de găsit și dacă aceștia doi sunt transferați, lucrarea va avea de suferit. Și te întreabă ce ar trebui să facă și te determină să crezi că transferul oamenilor ar însemna că le ești dator. Nu așa operează diavolul? Așa fac lucrurile necredincioșii. Sunt buni oamenii care încearcă mereu să-și protejeze propriile interese în biserică? Sunt oameni care acționează conform principiilor? În niciun caz. Ei sunt necredincioși și non-credincioși. Și nu este acesta un lucru egoist și ticălos? Dacă cineva de calibru bun este transferat de sub antihrist pentru a îndeplini o altă datorie, în inima sa, antihristul se împotrivește și respinge acest lucru cu îndârjire – el vrea să renunțe și nu are entuziasmul de a fi conducător sau șef de grup. Ce problemă este aceasta? De ce nu are pic de ascultare față de rânduielile bisericii? Crede că transferul „mâinii sale drepte” va afecta productivitatea și progresul lucrării sale, iar statutul și reputația îi vor fi afectate ca urmare, ceea ce îl va forța să muncească mai mult și să sufere mai mult pentru a garanta productivitatea, acesta fiind ultimul lucru pe care vrea să-l facă. S-a obișnuit cu confortul și nu vrea să lucreze mai mult sau să sufere mai mult, așa că nu vrea să lase persoana să plece. În cazul în care casa lui Dumnezeu insistă asupra transferului, face mare tam-tam și chiar refuză să-și facă propria treabă. Nu este acesta un lucru egoist și josnic? Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să fie alocați central de către casa lui Dumnezeu. Acest lucru nu are nimic de-a face cu niciun conducător, șef de echipă sau individ. Fiecare trebuie să acționeze conform principiului; aceasta este regula casei lui Dumnezeu. Când antihriștii nu acționează conform principiilor casei lui Dumnezeu, când uneltesc în mod constant de dragul statutului și intereselor lor și îi fac pe frații și surorile de calibru bun să-i slujească pentru a-și consolida puterea și statutul, nu este acest lucru egoist și ticălos? Din exterior, ținând alături de ei oameni de calibru bun și nepermițându-le să fie transferați de casa lui Dumnezeu dau impresia că s-ar gândi la lucrarea bisericii, dar, de fapt, ei se gândesc doar la puterea și statutul lor și deloc la lucrarea bisericii. Le este teamă că vor face prost lucrarea bisericii, vor fi înlocuiți și își vor pierde statutul. Când antihriștii nu se gândesc la lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu, când se gândesc doar la propriul statut și îl protejează fără nicio remușcare cu privire la costul pentru interesele casei lui Dumnezeu și când își apără statutul și interesele în detrimentul lucrării bisericii, acest lucru este egoist și ticălos. Când se confruntă cu o astfel de situație, cel puțin trebuie să gândească în conștiința lor: „Acești oameni sunt toți ai casei lui Dumnezeu, nu sunt proprietatea mea personală. Și eu sunt membru al casei lui Dumnezeu. Ce drept am eu să opresc casa lui Dumnezeu din a transfera oameni? Ar trebui să iau în considerare interesele generale ale casei lui Dumnezeu, în loc să mă concentrez doar asupra lucrării din sfera propriilor responsabilități.” Acestea sunt gândurile care ar trebui să se regăsească la oamenii care au conștiință și rațiune și rațiunea pe care ar trebui să o aibă cei care cred în Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu se implică în lucrarea generală, iar bisericile în lucrarea parțială. Prin urmare, atunci când casa lui Dumnezeu are o nevoie deosebită din partea bisericii, cel mai important pentru conducători și lucrători este să respecte rânduielile casei lui Dumnezeu. Conducătorii falși și antihriștii nu au o astfel de conștiință și rațiune. Toți sunt egoiști, se gândesc doar la ei înșiși și nu se gândesc la lucrarea bisericii. Ei iau în considerare numai beneficiile din fața ochilor, nu iau în considerare lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt absolut incapabili să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu. Sunt extrem de egoiști și ticăloși! În casa lui Dumnezeu, ei sunt chiar suficient de îndrăzneți pentru a fi obstructivi și chiar îndrăznesc să-și consolideze poziția; aceștia sunt oamenii cei mai lipsiți de umanitate, sunt oameni răi. Acesta este genul de oameni pe care îl reprezintă antihriștii. Ei se raportează întotdeauna la lucrarea bisericii, la frați și surori și chiar la toate bunurile casei lui Dumnezeu care se încadrează în sfera responsabilității lor ca la proprietatea lor privată. Depinde de ei cum sunt aceste lucruri distribuite, transferate și folosite, iar casa lui Dumnezeu nu are voie să se amestece. Odată ce sunt în mâinile lor, parcă sunt în posesia Satanei, nimeni nu are voie să se atingă de ele. Ei sunt cei mai tari, cei mai mari și oricine intră pe teritoriul lor trebuie să se supună ordinelor și rânduielilor date de ei și să primească indicații de la ei. Aceasta este manifestarea egoismului și a ticăloșiei din caracterul antihristului. Ei nu urmează principiile deloc, nu acordă nicio atenție intereselor casei lui Dumnezeu și se gândesc doar la propriile interese și statut – ceea ce reprezintă toate semnele distinctive ale egoismului și ticăloșiei antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”

Fie că ceea ce se dezvăluie în tine este aroganță și neprihănire de sine ori un caracter pervers și înșelător, fie că este egoism și josnicie sau superficialitate și mințirea lui Dumnezeu, trebuie să reflectezi asupra acestor firi corupte până le vezi limpede. Astfel, vei ști ce probleme există când îți faci datoria și cât de departe ești de dobândirea mântuirii. Numai când îți vei putea vedea limpede propria fire coruptă, vei fi capabil să afli unde sunt dificultățile și obstacolele în îndeplinirea datoriei tale. Numai atunci vei fi capabil să rezolvi problemele de la rădăcină. De pildă, să spunem că nu-ți asumi responsabilitatea pentru îndeplinirea datoriei tale, ci te porți mereu superficial, provocând pierderi în lucrarea ta, dar îți pasă de imaginea ta, așa că nu ești dispus să ai părtășie în mod deschis despre starea și dificultățile tale, ori să practici autoanaliza și autocunoașterea, căutând mereu, în schimb, scuze pentru a trata lucrurile superficial. Cum ar trebui să rezolvi această problemă? Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să reflectezi la tine însuți, spunând: „O, Dumnezeule, dacă vorbesc așa, e doar ca să-mi protejez imaginea. Firea mea coruptă e cea care vorbește. Nu ar trebui să vorbesc așa. Trebuie să mă deschid, să mă dezvălui și să rostesc cu voce tare adevăratele gânduri ale inimii mele. Aș prefera să îndur rușinea și să-mi stric imaginea, decât să-mi satisfac propria vanitate. Eu vreau doar să-L mulțumesc pe Dumnezeu.” În felul acesta, răzvrătindu-te împotriva ta și rostind cu voce tare adevăratele gânduri ale inimii tale, practici faptul de a fi o persoană cinstită și, în plus, nu te porți după propria voință sau protejându-ți imaginea. Ești capabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică, să practici adevărul după intențiile lui Dumnezeu, să-ți îndeplinești datoria onest și să-ți îndeplinești responsabilitățile în întregime. Astfel, nu doar că practici adevărul și-ți faci datoria bine, ci susții, totodată, interesele casei lui Dumnezeu, iar inima Lui e mulțumită. Acesta e un mod drept și onorabil de a trăi, demn de a fi adus înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, deopotrivă. Este minunat! E puțin cam greu să practici așa, dar, dacă eforturile și practica îți sunt îndreptate în această direcție, atunci, chiar dacă eșuezi o dată sau de două ori, vei reuși, cu siguranță. Și ce înseamnă succesul pentru tine? Înseamnă că, atunci când practici adevărul, poți face acest pas care te eliberează de legăturile Satanei, un pas care îți permite să te răzvrătești împotriva ta. Înseamnă că poți să lași deoparte vanitatea și prestigiul, să încetezi urmărirea beneficiului propriu și să încetezi să faci lucruri egoiste și josnice. Când pui acest lucru în practică, le arăți oamenilor că ești cineva care iubește adevărul, care tânjește după adevăr, cineva care tânjește după dreptate și lumină. Acesta-i rezultatul pe care-l obții practicând adevărul. În același timp, îl și faci de rușine pe Satana. Satana te-a corupt, te-a făcut să-ți porți singur de grijă, te-a făcut egoist, te-a făcut să te gândești la propriul prestigiu. Dar acum, aceste lucruri satanice nu te mai pot lega, te-ai eliberat de ele, nu mai ești controlat de vanitate, prestigiu sau de propriile interese personale, și practici adevărul, astfel că Satana e umilit total și nu poate face nimic. Atunci nu ești victorios? Când ești victorios, nu rămâi ferm în mărturia ta față de Dumnezeu? Nu lupți lupta cea bună? Când ai luptat lupta cea bună, ai pace și bucurie și un sentiment de ușurință în inima ta. Dacă ai adesea un sentiment de acuzație în viața ta, dacă inima ta nu poate găsi odihnă, dacă ești lipsit de pace sau bucurie și ești deseori cuprins de îngrijorare și neliniște cu privire la tot felul de lucruri, ce demonstrează acest lucru? Doar faptul că nu practici adevărul, că nu rămâi ferm în mărturia ta față de Dumnezeu. Când trăiești în mijlocul firii Satanei, ești pasibil ca, de multe ori, să nu reușești să practici adevărul, să trădezi adevărul, să fii egoist și ticălos; doar îți susții imaginea, renumele și statutul și propriile interesele. A trăi mereu pentru tine îți aduce o mare durere. Ai atât de multe dorințe egoiste, încurcături, piedici, îndoieli și necazuri, încât nu ai nici cea mai mică pace sau bucurie. A trăi de dragul trupului corupt înseamnă a suferi excesiv. Cei care urmăresc adevărul sunt altfel. Cu cât înțeleg mai mult adevărul, cu atât devin mai liberi și mai descătușați; cu cât practică mai mult adevărul, cu atât au mai multă pace și bucurie. Când vor dobândi adevărul, ei vor trăi cu totul în lumină, se vor bucura de binecuvântările lui Dumnezeu și nu vor avea absolut nicio durere.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”

Când ți se întâmplă lucruri, trebuie să cauți adevărul și să practici adevărul. Dacă, în acele momente în care trebuie să practici adevărul, ai mereu o inimă egoistă și nu poți să renunți la propriul interes, vei fi incapabil să pui adevărul în practică. Dacă nu cauți sau nu practici niciodată adevărul în nicio circumstanță, nu ești o persoană care iubește adevărul. Indiferent câți ani ai crezut în Dumnezeu, nu vei dobândi adevărul. Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent de lucrarea pe care le-o rânduiește biserica, ei deliberează mereu, gândindu-se: „Va fi acest lucru în beneficiul meu? Dacă va fi, îl voi face; dacă nu, atunci nu-l voi face.” O persoană ca aceasta nu practică adevărul – prin urmare, își poate îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu poate. Chiar dacă nu ai făcut rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și orice ți s-ar întâmpla, îți pasă doar de reputația și statutul propriu, de interesul personal și de ceea ce este bun pentru tine, atunci ești o persoană condusă doar de interesul propriu și care este egoistă și josnică. O asemenea persoană crede în Dumnezeu pentru a câștiga ceva bun sau de folos pentru ea, nu pentru a dobândi adevărul sau mântuirea din partea lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii de acest fel sunt non-credincioși. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care pot să caute și să practice adevărul, întrucât recunosc, în inimile lor, că Hristos este adevărul și că ei ar trebui să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să creadă în Dumnezeu așa cum cere El. Dacă dorești să practici adevărul atunci când ți se întâmplă ceva, dar iei în considerare reputația și statutul tău și iei în considerare imaginea proprie, atunci va fi dificil să faci acest lucru. Într-o astfel de situație, prin rugăciune, căutare și reflectare asupra propriei persoane și devenind conștienți de sine, cei care iubesc adevărul vor putea să renunțe la ceea ce le servește propriului interes sau este bun pentru ei, să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și iubesc adevărul. Și care este consecința atunci când oamenii se gândesc întotdeauna la propriile interese, când încearcă mereu să-și protejeze mândria și vanitatea, când dezvăluie o fire coruptă, dar nu caută adevărul pentru a o rezolva? Este aceea că nu au nicio intrare în viață, că le lipsesc mărturiile autentice bazate pe experiențe. Și acest lucru este periculos, nu-i așa? Dacă niciodată nu practici adevărul, dacă nu ai nicio mărturie bazată pe experiență, atunci, la momentul potrivit, vei fi dezvăluit și eliminat. Ce utilitate au în casa lui Dumnezeu oamenii fără mărturii bazate pe experiențe? Cu siguranță vor avea rezultate slabe în orice datorieși nu vor putea face nimic în mod corespunzător. Nu sunt ei doar deșeuri? Dacă oamenii nu practică adevărul niciodată după ani de credință în Dumnezeu, sunt non-credincioși; sunt oameni răi. Dacă nu practici adevărul niciodată și dacă fărădelegile tale devin din ce în ce mai numeroase, atunci finalul tău este stabilit. Este clar de văzut că toate fărădelegile tale, calea greșită pe care pășești și refuzul tău de a te căi – toate echivalează cu o multitudine de fapte rele; și, astfel, finalul tău este acela că vei merge în iad, vei fi pedepsit.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la voia Sa și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să ai considerație față de voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”

Dacă firile corupte ale oamenilor, de egoism, ticăloșie, înșelăciune și minciuni pot fi înlăturate depinde de faptul dacă aceștia sunt sau nu capabili să accepte adevărul. Toți cei care sunt capabili să accepte adevărul își urăsc firile corupte, urăsc egoismul și răutatea și înșelăciunea și minciunile. Ei nu sunt dispuși să lase aceste lucruri să îi contamineze sau să îi constrângă. Atât timp cât cei care iubesc adevărul ajung să-și cunoască propriile firi corupte, atunci le este ușor să arunce deoparte acest gunoaie și mizerii negative. Cei care nu iubesc adevărul tratează aceste lucruri negative ca pe niște comori. Ei își iubesc prea mult profitul, nu sunt dispuși să se lepede de trup și sunt prea intransigenți. Drept urmare, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă care este voia lui Dumnezeu și nici nu pot să I se supună. Pentru că oamenii nu iubesc și nu acceptă adevărul, ei cred în Dumnezeu de atâția ani într-un mod atât de confuz. Când vine timpul să fie mărturie, limbile le sunt legate și nu sunt în stare să spună nimic. Oamenii au ascultat predici despre adevăr mulți ani, iar firea lui Dumnezeu le este întotdeauna făcută cunoscută, așa că aceia care urmăresc adevărul ar trebui să-l înțeleagă deja, dar cei care nu iubesc adevărul nu sunt dispuși să se deschidă înaintea lui Dumnezeu. Inimile lor nu sunt dispuse să renunțe la preferințele trupului, așa că nu îndrăznesc să practice faptul de a se deschide pur și simplu față de Dumnezeu. Ei vor doar să se bucure în mod liber de harul pe care Dumnezeu îl dă oamenilor, dar nu vor să practice adevărul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă vreți să obțineți harul Meu, dacă doriți să obțineți aceste adevăruri, există o singură condiție – trebuie să renunțați la propriul profit și să-Mi dați inima voastră loială.” Oamenii nu sunt capabili să îndeplinească nici măcar această condiție și, totuși, mai vor să ceară harul lui Dumnezeu, să ceară pace și bucurie și vor să obțină adevărul; dar ei nu vor să-și dea inima loială lui Dumnezeu, așadar, ce fel de oameni sunt? Nu sunt ei de soiul Satanei? Pot să facă ambele lucruri în același timp? De fapt, nu pot. Indiferent dacă înțelegi sau nu voia lui Dumnezeu, firea Lui este întotdeauna făcută cunoscută oamenilor în mod deschis. Dacă o persoană nu acceptă niciodată adevărul sau dacă înțelege adevărul fără a-l pune în practică, atunci este pentru că e prea intransigentă și nu și-a dat inima lui Dumnezeu. Astfel, ei nu sunt niciodată capabili să obțină adevărul și nici nu pot ajunge să cunoască firea lui Dumnezeu. Acest lucru nu se datorează faptului că Dumnezeu tratează oamenii în mod nedrept. Oamenii Îl citează adesea pe Dumnezeu când spune: „Dumnezeu tratează pe cine vrea El cu har”, dar ei nu înțeleg sensul acestei fraze. Dimpotrivă, ei Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu. Ei cred că harul vine de la Dumnezeu, că îl dă cui vrea El și că este bun cu cine vrea. Așa stau lucrurile? Nu sunt acestea noțiuni și închipuiri umane? Dumnezeu tratează oamenii pe baza esenței lor. Când oamenii sunt capabili să fie conștienți de voia lui Dumnezeu și să accepte adevărul, atunci sunt binecuvântați de Dumnezeu. Dacă oamenii nu acceptă adevărul și se împotrivesc lui Dumnezeu, atunci rezultatul este diferit.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”

Ce vede Dumnezeu când Se uită la oameni? El le vede inimile. Tot ceea ce spun și fac oamenii este controlat de inimile lor. Dacă inima ta este cinstită, atunci vei avea o umanitate bună. Vei putea înțelege treptat adevărul, vei putea îndeplini cerințele lui Dumnezeu într-o anumită măsură și vei putea lua în considerare voia lui Dumnezeu. Dacă inima ta este prea înșelătoare, închisă și intransigentă, dacă ești egoist, nu ai umanitate bună și ești mereu blocat în noțiuni, imaginându-ți cum ar trebui să acționeze Dumnezeu, dacă întâmpini ceva care nu se potrivește cu noțiunile tale, Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu și nu Îi înțelegi niciodată voia, atunci vei putea să obții adevărul? Nu, nu vei putea. În cele din urmă, când nu vei putea obține adevărul, te vei învinovăți pe tine însuți, pe alții, sau pe Dumnezeu, spunând că Dumnezeu nu este corect? (Ne vom învinovăți pe noi înșine.) Așa e, te vei învinovăți pe tine însuți. Deci, ce ar trebui să facă o astfel de persoană pentru a obține adevărul? Trebuie să caute adevărul și să-l pună în practică și trebuie să se comporte și să practice în moduri specifice. Dacă înțeleg fără să practice, tot nu pot obține adevărul. Când egoismul și uneltirile pentru profitul propriu apar în tine și îți dai seama de asta, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a soluționa problema. Primul lucru de care trebuie să fii conștient este că, în esență, să acționezi astfel este o încălcare a adevărurilor-principii, este dăunător pentru lucrarea bisericii, este un comportament egoist și josnic, nu este ceea ce oamenii cu conștiință și rațiune ar trebui să facă. Ar trebui să-ți lași deoparte interesele și egoismul și ar trebui să te gândești la lucrarea bisericii – asta este ceea ce vrea Dumnezeu. După ce te rogi și reflectezi asupra ta, dacă într-adevăr îți dai seama că este egoist și josnic să acționezi astfel, va fi ușor să-ți lași deoparte egoismul. Când îți vei lăsa deoparte egoismul și uneltirile pentru profit, te vei simți fundamentat, vei fi împăcat, vesel și vei simți că o persoană cu conștiință și rațiune ar trebui să se gândească la lucrarea bisericii, că nu ar trebui să se concentreze pe interesele proprii, ceea ce ar fi foarte egoist, josnic și lipsit de conștiință sau rațiune. Să acționezi altruist, gândindu-te la lucrarea bisericii și făcând lucrurile doar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu este drept și onorabil și va aduce valoare existenței tale. Trăind astfel pe pământ, ești deschis și cinstit, trăiești umanitatea normală și adevăratul chip al omului și nu doar că ai o conștiință clară, ci ești și demn de toate lucrurile pe care ți le-a dăruit Dumnezeu. Cu cât trăiești astfel mai mult, cu atât mai fundamentat te vei simți, cu atât mai împăcat și vesel vei fi și cu atât mai luminos te vei simți. Astfel, nu vei fi pășit pe calea corectă a credinței în Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Lecții învățate din reîmpărțirea bisericilor

O rușine din trecut