Întrebare 2: Adevărurile din Biblie sunt deja complete. Biblia ne e suficientă pentru credința noastră în Dumnezeu. Nu avem nevoie de niciun cuvânt nou!
Răspuns: Conținutul consemnat de Biblie e limitat. Vechiul Testament a consemnat numai lucrarea lui Iahve Dumnezeu, în timp ce Noul Testament a consemnat numai lucrarea Domnului Isus. Dar, în privința lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, Biblia conține numai profeții. Detaliile exacte nu sunt consemnate în Biblie. Asta, din cauză că lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă e lucrarea de judecată, este o lucrare nouă, dinafara Bibliei. Dumnezeu este Cel care exprimă adevărul și, mai mult decât atât, stăpânitorul tuturor lucrurilor din univers. Bogăția Lui e inepuizabilă și întotdeauna prezentă. El nu poate fi descifrat de către niciuna dintre ființele create. Prin urmare, conținutul Bibliei nu poate explica în întregime toate faptele lui Dumnezeu. Să citim un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic! Dumnezeu Atotputernic spune, „Lucrurile care sunt consemnate în Biblie sunt limitate; ele nu pot reprezenta în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cele Patru Evanghelii au mai puțin de o sută de capitole în total, în care sunt scrise un număr limitat de întâmplări, precum blestemul lui Isus asupra smochinului, cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, apariția lui Isus în fața ucenicilor după răstignirea și învierea Lui, învățături despre post, învățături despre rugăciune, învățături despre divorț, nașterea și genealogia lui Isus, numirea discipolilor de către Isus și așa mai departe. Totuși, omul le prețuiește ca pe niște comori, chiar comparând lucrarea de astăzi cu acestea. Ei chiar cred că toată lucrarea pe care a făcut-o Isus în viața Lui s-a limitat doar la atât, de parcă Dumnezeu ar fi fost în stare să facă doar atât și nimic mai mult. Nu este acest lucru absurd?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (1)”). „Nimeni nu cunoaște realitatea Bibliei: că ea nu este nimic mai mult decât o consemnare istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea documentează cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus pe pământ, relatată în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel – nu sunt acestea consemnări istorice? A aduce astăzi în discuție lucrurile din trecut face din ele istorie și, indiferent cât de adevărate sau reale ar putea fi, acestea sunt totuși istorie – iar istoria nu se poate adresa prezentului, căci Dumnezeu nu privește înapoi în istorie! Și astfel, dacă înțelegi numai Biblia și nu înțelegi nimic despre lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă astăzi, și dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu cauți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu înțelegi ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu. Dacă citești Biblia pentru a studia istoria Israelului, pentru a cerceta istoria creației de către Dumnezeu a tuturor cerurilor și a pământului, atunci nu crezi în Dumnezeu. Dar astăzi, din moment ce crezi în Dumnezeu și urmărești viața, din moment ce urmărești cunoașterea lui Dumnezeu, iar nu slove și doctrine moarte sau o înțelegere a istoriei, trebuie să cauți voia lui Dumnezeu de astăzi și trebuie să cauți direcția lucrării Duhului Sfânt. Dacă ai fi arheolog, ai putea citi Biblia – dar nu ești, ești unul dintre aceia care cred în Dumnezeu și cel mai bine ar fi să cauți voia de astăzi a lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (4)”).
Din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic putem vedea că Biblia este doar o documentare istorică a lucrării trecute a lui Dumnezeu și că nu-l poate mântui pe om. Biblia nu poate fi comparată în niciun chip cu Dumnezeu. Dumnezeu este sursa apei vii a vieții. Cuvintele și exprimările Lui nu au capăt și nu încetează niciodată să curgă, dar consemnările din Biblie sunt foarte limitate. Ăsta-i un fapt pe care nu-l poate nega nimeni. Dumnezeu e mereu nou și nu Se învechește niciodată. El înfăptuiește lucrări noi și exprimă cuvinte noi în fiecare epocă. În Epoca Harului, Domnul Isus a înfăptuit lucrare nouă și a exprimat cuvinte noi, dar preoții evrei și fariseii în acea vreme s-au agățat de Vechiul Testament și nu numai că au respins și au condamnat lucrarea Domnului Isus, ci L-au și țintuit pe cruce și au comis un păcat monstruos. Acum, Dumnezeu Atotputernic, Hristos din zilele de pe urmă, a exprimat toate adevărurile care mântuiesc și purifică omenirea și care nu sunt consemnate deloc în Biblie. De vreme ce nu sunt consemnate, Biblia nu poate să reprezinte lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și toate cuvintele Lui. Frați și surori, nu putem să continuăm să ne agățăm de Biblie. Trebuie să căutăm voia actuală a lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt. Numai asta e în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus odată aceste cuvinte, permiteți-mi să le citesc tuturor! „Dacă ai fi mâncat și băut Vechiul Testament în timpul Epocii Harului – dacă ai fi practicat ceea ce se cerea în epoca Vechiului Testament, aflându-te în Epoca Harului – Isus te-ar fi respins și condamnat; dacă ai fi aplicat Vechiul Testament lucrării lui Isus, ai fi fost un fariseu. Dacă, astăzi, ai pune Vechiul și Noul Testament împreună pentru a le mânca, a le bea și a le practica, Dumnezeu Cel de astăzi te-ar condamna; vei fi rămas în urma lucrării Duhului Sfânt de astăzi! Dacă mănânci și bei Vechiul Testament și Noul Testament, atunci ești în afara curentului Duhului Sfânt!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (1)”). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne spun că, dacă ne-am fi agățat de Vechiul Testament în timpul Epocii Harului, Domnul Isus nu ne-ar fi prețuit și nu am fi primit harul lui Dumnezeu și izbăvirea omului de către El. Mai mult, nu ne-am fi bucurat de pace și voie bună după ce Dumnezeu ne-a izbăvit de păcate. Azi, Dumnezeu Atotputernic a venit. Dacă ne agățăm în continuare de Noul și Vechiul Testament din Biblie, nu vom primi prețuirea lui Dumnezeu și, mai mult, nu vom primi mântuirea de la Dumnezeu, din zilele de pe urmă!
bazat pe scenariul filmului Dezvăluie taina bibliei