Întrebare 1: Domnul a promis că Se va întoarce pentru a ne ridica în Împărăția cerurilor și, totuși, voi sunteți martori că Domnul S-a întrupat deja pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Conform profeției din Biblie, Domnul va sosi pe nori, plin de putere și glorie: de ce această sosire e diferită de sosirea Domnului în taină, întrupat, căreia voi i-ați fost martori?

Răspuns: Spuneți că Domnul i-a promis omului că va veni iarăși să-l conducă în Împărăția cerurilor. Asta așa este, deoarece Domnul este credincios. Își va respecta promisiunile, fără excepție. Dar trebuie să lămurim mai întâi că a doua venire prin întrupare a Domnului în zilele de pe urmă pentru a face lucrarea de judecată are legătură directă cu modul în care suntem răpiți în Împărăția cerurilor. Dacă citim Biblia mai atent, nu e greu să găsim dovezi în acest sens. În diferite pasaje din Biblie, se prorocește foarte clar că a doua venire a Domnului va fi prin întrupare. De pildă: „Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi !(Luca 12:40). „Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa) ! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie(Luca 17:24-25). Toate aceste prorociri vorbesc despre „Fiul omului” sau despre „venirea Fiului omului”. Expresia „Fiul omului” se referă la Cel care e născut din om și are umanitate normală. Deci Duhul nu poate fi numit „Fiul omului”. De pildă, Iahve Dumnezeu e Duh și de aceea nu poate fi numit „Fiul omului”. Unii oameni au văzut îngeri, iar îngerii sunt și ei ființe duhovnicești, așa că nu pot fi numiți „Fiul omului”. Toți cei care au înfățișare de om, dar formează un trup spiritual, nu pot fi numiți „Fiul omului”. Domnul Isus întrupat a fost numit „Fiul omului” și „Hristos”, deoarece El S-a întrupat din Duhul lui Dumnezeu și, astfel, a devenit un om obișnuit și normal care trăia alături de alți oameni. Deci, când Domnul Isus a spus „Fiul omului” și „venirea Fiului omului”, El se referea la venirea lui Dumnezeu prin întrupare în zilele de pe urmă. Mai ales când a spus: „mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” acest lucru dovedește și mai limpede că, la a doua venire, Domnul vine prin întrupare. Dacă nu ar veni în formă trupească, ci într-un trup duhovnicesc, nu ar trece prin nicio suferință și, cu siguranță, nu ar fi respins de generația aceasta. Fără îndoială. Deci întoarcerea Domnului Isus se face categoric în forma unei întrupări și vine să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă.

Mulți oameni întreabă: „Nu a promis Domnul că va veni iarăși ca să ne ducă în Împărăția cerurilor ?” Când vine, de ce mai trebuie să facă lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu ? De fapt, Domnul săvârșește lucrarea de judecată pentru a forma biruitorii, adică să-i răpească pe sfinți la cer. Dacă ne uităm cu atenție, găsim multe dovezi în Biblie care explică de ce trebuie să facă Domnul lucrarea de judecată când vine în zilele de pe urmă. Prorocirea că Dumnezeu va veni din nou în zilele de pe urmă să facă lucrarea de judecată apare cel mai adesea în Biblie. Sunt cel puțin 200 de mențiuni și există multe scripturi care prorocesc întruparea lui Dumnezeu făcând lucrarea de judecată. De pildă, „El va judeca între neamuri şi va hotărî pentru multe popoare(Isaia 2:4). „înaintea Domnului, Care vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire!” (Psalmii 98:9). „El spunea cu glas puternic: «Fiţi temători de Dumnezeu şi daţi-I slavă, pentru că a sosit ceasul judecăţii Lui !»(Apocalipsa 14:7). „Pentru că a stabilit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta” (Faptele Apostolilor 17:31). „Şi I-a dat autoritate să facă judecată, pentru că este Fiul Omului(Ioan 5:27). „Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului(Ioan 5:22). „Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă(Ioan 12:48). În Epistolele lui Petru aflăm că: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu(1 Petru 4:17). Și sunt multe altele. Aceste scripturi ne ajută să înțelegem clar că întruparea lui Dumnezeu va avea loc cu certitudine în zilele de pe urmă pentru a face lucrarea de judecată.

Întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă se face prin exprimarea cuvântului Său pentru a judeca, a purifica și a mântui omenirea. Cei care aud vocea Domnului Isus la întoarcere și Îl caută și Îl acceptă sunt fecioarele înțelepte care vor merge cu El la ospățul nunții. Astfel se împlinește prorocirea Domnului Isus: „La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele ! Ieşiţi-i în întâmpinare !»(Matei 25:6). Fecioarele înțelepte aud vocea Domnului și vin să-L întâmpine; în clipa următoare, ele sunt aduse de Domnul în fața tronului pentru a fi față în față cu El. Ele acceptă judecata, purificarea și desăvârșirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, iar în final, prin judecata după cuvintele lui Dumnezeu, firea lor coruptă e purificată și sunt desărvârșite în biruitori. După cum vedeți, dacă vrem să ajungem la ceea ce a făgăduit Domnul, trebuie mai întâi să venim în fața lui Hristos din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, să acceptăm și să ne supunem judecății și mustrării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, pentru a fi purificați și desăvârșiți de El. În caz contrar, nu suntem vrednici să fim răpiți în Împărăția cerurilor. Să citim câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Știi doar că Isus va coborî în zilele de pe urmă, dar cum va coborî El mai exact? Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și nu a fost schimbat sau desăvârșit de Dumnezeu, poți fi tu după inima lui Dumnezeu? Căci tu, care ești încă cu sinele tău vechi, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu eşti socotit ca păcătos datorită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că nu eşti păcătos și lipsit de puritate. Cum poți fi sfânt dacă nu ai fost schimbat? Înăuntrul tău, ești împovărat de necurățenie, egoism și răutate, dar, totuși, vrei să cobori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai pierdut un pas în credința ta în Dumnezeu: ai fost doar răscumpărat, dar nu ai fost schimbat. Pentru ca tu să fii după inima lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și curăța; dacă eşti doar răscumpărat, vei fi incapabil să atingi sfințenia. În acest fel, nu vei fi calificat să te împărtășeşti din binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai pierdut un pas în lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este pasul-cheie al schimbării și perfecționării. Și astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, eşti incapabil să primeşti direct moștenirea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”). „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). „Cei care doresc să dobândească viața fără să se bazeze pe adevărul rostit de Hristos sunt cei mai ridicoli oameni de pe pământ, iar cei care nu acceptă calea vieții adusă de Hristos sunt pierduți în fantezie. Și astfel spun că acei oameni care nu-L acceptă pe Hristos din zilele de pe urmă vor fi mereu disprețuiți de Dumnezeu. Hristos este poarta omului către împărăție în timpul zilelor de pe urmă, pe care nimeni nu o poate ocoli. Nimeni nu poate fi desăvârșit de Dumnezeu decât prin Hristos(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne arată deja calea către Împărăția cerurilor. Hristos din zilele de pe urmă este poarta de intrare în Împărăția cerurilor. Dacă omul nu trece prin lucrarea de judecată a lui Hristos în zilele de pe urmă, el nu poate fi purificat și desăvârșit și nu va intra niciodată în Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este autoritatea manifestată de Dumnezeu întrupat. Acest lucru dovedește că, la a doua venire a Domnului, El sigur va fi întrupat pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Dumnezeu a înfăptuit deja acest lucru. Dacă mai există unii care cred că pot fi răpiți în Împărăția cerurilor fără să treacă prin lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, acesta e un simptom al concepțiilor și fanteziilor lor ce nu se va fructifica niciodată.

Unii spun dacă Domnul chiar a venit întrupat, atunci cum se face că multe pasaje din Biblie spun că El va veni pe nori să-L vadă toți ? Cum explicați asta ? În Biblie există mai multe prorociri care spun că Domnul va veni pe nori cu putere și mare slavă. Așa este. Dar sunt și mai multe pasaje în Biblie care prorocesc că Domnul va veni în secret. De pildă: „Eu vin ca un hoţ(Apocalipsa 16:15). „[…] pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!(Matei 24:44). „Dar despre ziua şi ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii cerurilor, (nici Fiul), ci numai Tatăl(Matei 24:36). După cum vezi, sunt două modalități în care Se întoarce Domnul: una e fățișă, iar cealaltă e în secret. Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic întrupat în zilele de pe urmă pe care am mărturisit-o astăzi este lucrarea Domnului când vine în secret. Deoarece întruparea lui Dumnezeu a venit printre oameni sub forma unei persoane normale, obișnuite, în fața omului, El Se arată în secret și nimeni nu Îl recunoaște ca fiind Dumnezeu, nimeni nu Îi cunoaște adevărata identitate. Abia când Fiul omului Își începe lucrarea și vorbește, cei care-I pot distinge vocea vor începe să-L recunoască. Cei care nu reușesc să-I distingă vocea Îl vor aborda ca pe un om obișnuit, lepădându-se de El și respingându-L. Așa a fost când Domnul Isus S-a întrupat ca să-Și facă lucrarea, El părea un om obișnuit și normal după înfățișarea exterioară, iar mulți oameni s-au lepădat de El, I s-au opus și L-au condamnat, în timp ce unii, prin cuvântul și lucrarea Domnului Isus, L-au recunoscut drept Hristos întrupat, arătarea lui Dumnezeu. Acum e momentul în care Dumnezeu Atotputernic vine în secret să-Și facă lucrarea și să mântuiască omenirea. El Își exprimă acum cuvântul pentru a judeca, purifica și desăvârși omenirea. În acest moment, omul nu-L va vedea pe Domnul arătându-Se în public pe nori. Abia după ce va fi făcut un grup de biruitori, iar lucrarea de întrupare a lui Dumnezeu și pogorârea Lui secretă printre oameni va fi încheiată, și pogorârea Lui secretă printre oameni va fi încheiată, moment în care calamitățile vor lovi Pământul și Dumnezeu îi va pedepsi pe cei răi și îi va răsplăti pe cei buni, Se va arăta în fața tuturor semințiilor pământului. În acel moment, prorocirile despre pogorârea publică a Domnului pe pământ vor fi împlinite, așa cum este menționat în Biblie: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă(Matei 24:30). „Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui(Apocalipsa 1:7). ne vom opri să reflectăm asupra unei chestiuni: când omul Îl va vedea pe Domnul arătându-Se întregii omeniri pe nori, teoretic, toți ar trebui să fie copleșiți de bucurie, dar, totuși, aici scrie: „Toate neamurile pământului se vor jeli”. De ce ? Pentru că, atunci când Dumnezeu Se arată în public, în cele din urmă, lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu întrupat din timpul pogorârii Lui secrete printre oameni va fi deja încheiată, iar Dumnezeu Își va fi început lucrarea de răsplătire a celor buni și de pedepsire a celor răi. În acel moment, toți cei care au respins lucrarea secretă a lui Dumnezeu își vor fi pierdut complet șansele de a fi mântuiți. Cei care L-au împuns, adică cei care I s-au opus și L-au condamnat pe Hristos din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, cum să nu fie disperați, să nu bocească și să nu scrâșnească din dinți, când vor ști că Cel căruia I s-au opus și pe care L-au condamnat reprezintă a doua venire a Domnului Isus ? Și așa se va înfăptui scena cu: „Toate neamurile pământului se vor jeli”. Să mai citim un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Acela va fi momentul sfârșitului planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că «Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos» vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale a vieții. Și astfel, se poate doar ca Isus să Se ocupe de ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. […] Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”).

Din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic am aflat că lucrarea făcută de întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă din timpul pogorârii Lui secrete printre oameni este o etapă crucială pentru desăvârșirea omului de către Dumnezeu. În planul de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani al lui Dumnezeu această lucrare reprezintă o ocazie extrem de rară pentru ca Dumnezeu să-l desăvârșească pe om. Toți cei care acceptă lucrarea secretă a lui Dumnezeu și sunt desăvârșiți au primit harul lui Dumnezeu și sunt cei mai binecuvântați. Dacă nu prețuim această ocazie extrem de rară și ratăm lucrarea lui Dumnezeu de a face biruitori, putem doar să bocim și să scrâșnim din dinți, prinși în ghearele regretelor profunde.

bazat pe scenariul filmului Taina evlaviei

Înainte: Întrebare 2: Am crezut în Domnul mai mult de jumătate din viață. Am lucrat neostenit pentru Domnul și am urmărit cu atenție a doua Lui venire. Dacă Domnul a venit, de ce nu am primit această revelație? M-a dat oare la o parte? Acest lucru mă nedumirește mult. Cum explicați acest lucru?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte