Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

După câteva mii de ani de corupție, omul este insensibil și stupid; a devenit un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală pentru comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, astfel încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi, omul tot Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi fi niciodată milostiv față de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, încă își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, încă își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fii rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur! Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la „instituții de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică pentru interacțiuni lumești, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care I se va supune de bunăvoie lui Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub puterea Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

Să te cunoști înseamnă să îți știi fiecare cuvânt, fiecare faptă și fiecare acțiune; înseamnă să îți cunoști gândurile și ideile, intențiile și noțiunile și închipuirile. Trebuie să cunoști și filosofiile de viață ale Satanei pentru chestiunile lumești și toate diversele otrăvuri ale Satanei, precum și cunoștințele culturale tradiționale. Trebuie să cauți adevărul și să discerni clar aceste lucruri. În acest fel, vei înțelege adevărul și realmente te vei cunoaște. Deși o persoană poate că a făcut un număr mare de fapte bune de când a început să creadă în Dumnezeu, încă nu poate să vadă clar multe lucruri, cu atât mai puțin să obțină înțelegerea adevărului. Totuși, datorită multelor sale fapte bune, simte că deja practică adevărul, deja I S-a supus lui Dumnezeu și deja I-a satisfăcut într-o mare măsură intențiile. Când nu ți se întâmplă nimic, ești capabil să faci orice ți se spune, nu ai remușcări cu privire la îndeplinirea vreunei datorii și nu te împotrivești. Când ți se spune să răspândești Evanghelia, nu te plângi și poți suporta această greutate, iar când ți se spune să alergi de colo-colo și să lucrezi sau să faci o sarcină, asta faci. Din cauza acestui lucru, simți că ești o persoană care I se supune lui Dumnezeu și care urmărește în mod autentic adevărul. Însă dacă ești întrebat, în mod serios: „Ești o persoană sinceră? Ești o persoană care I se supune cu adevărat lui Dumnezeu? O persoană a cărei fire s-a schimbat?” – dacă fiecare persoană este supusă scrutării prin comparație cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu – se poate spune că niciuna nu se ridică la înălțimea standardelor și că niciuna nu ar fi capabilă să acționeze conform adevărurilor-principii. Așadar, toată omenirea coruptă trebuie să reflecteze asupra sa. Oamenii trebuie să reflecteze asupra firilor după care trăiesc și asupra filosofiilor satanice, a logicii, ereziilor și punctelor de vedere eronate din care derivă toate acțiunile și faptele lor. Trebuie să reflecteze asupra motivului principal pentru care își dezvăluie firea coruptă, asupra esenței faptului că acționează cu încăpățânare, asupra a ceea ce trăiesc și pentru cine. Dacă aceste lucruri sunt comparate cu adevărul, atunci, toți oamenii vor fi condamnați. Care este motivul pentru asta? Motivul este că omenirea este coruptă atât de profund. Oamenii nu înțeleg adevărul și toți trăiesc după firile lor corupte. Nu au nici cea mai mică urmă de autocunoaștere, cred întotdeauna în Dumnezeu conform propriilor noțiuni și închipuiri, își îndeplinesc îndatoririle pe baza propriilor preferințe și metode și urmează teorii religioase în felul în care Îl slujesc pe Dumnezeu. Mai mult, cred în continuare că sunt plini de credință, că acțiunile lor sunt foarte rezonabile și, în cele din urmă, simt că au câștigat mult. Fără să-și dea seama, ajung să creadă că deja acționează în acord cu intențiile lui Dumnezeu, că le-au satisfăcut în totalitate și că deja au întrunit cerințele lui Dumnezeu și urmează voia Lui. Dacă asta este ceea ce simți sau dacă tu crezi că ai obținut unele câștiguri în cei câțiva ani ai tăi de credință în Dumnezeu, atunci, cu atât mai mult trebuie să te întorci înaintea lui Dumnezeu, ca să te examinezi cu atenție. Ar trebui să te uiți la calea pe care ai mers de-a lungul anilor tăi de credință, ca să vezi dacă toate acțiunile și faptele tale înaintea lui Dumnezeu au fost în întregime conform intențiilor Sale. Analizează care dintre comportamentele tale au fost în opoziție cu Dumnezeu, care au realizat supunerea față de El, dacă acțiunile tale au întrunit și au satisfăcut cerințele lui Dumnezeu. Ar trebui să clarifici toate aceste lucruri, fiindcă numai atunci te vei cunoaște.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Autocunoașterea înseamnă să știi care lucruri din gândurile și părerile noastre sunt fundamental incompatibile cu adevărul, aparțin unei firi corupte și sunt ostile față de Dumnezeu. Este simplu să dobândești o înțelegere a firilor corupte ale omului, precum a fi arogant, a te crede neprihănit, a minți și a înșela. Poți ajunge să le cunoști puțin dacă ai, pur și simplu, părtășie despre adevăr de câteva ori sau prin părtășie frecventă sau dacă frații și surorile îți atrag atenția asupra stării tale. În plus, aroganța și înșelăciunea sunt prezente în fiecare persoană, variind doar gradul acestora, deci sunt relativ simplu de recunoscut. Însă a discerne dacă gândurile și părerile cuiva sunt în concordanță cu adevărul este dificil și nu la fel de simplu precum a-ți cunoaște firile corupte. Când comportamentul unei persoane sau practicile ei exterioare se modifică puțin, persoana respectivă simte ca și cum s-ar fi schimbat, dar aceasta este, de fapt, doar o schimbare comportamentală și nu înseamnă că i s-a transformat cu adevărat concepția despre lucruri. În adâncul inimii oamenilor, încă există multe noțiuni și închipuiri, diverse gânduri, păreri și otrăvuri ale culturii tradiționale și multe lucruri care sunt ostile față de Dumnezeu. Aceste lucruri sunt ascunse în lăuntrul lor, urmând a fi descoperite. Ele sunt sursa dezvăluirilor firilor lor corupte și provin din interiorul naturii-esențe a omului. De aceea, atunci când Dumnezeu face ceva ce nu se aliniază cu noțiunile tale, I te vei împotrivi și I te vei opune. Nu vei înțelege de ce Dumnezeu a acționat în acest fel și, deși știi că există adevăr în tot ceea ce face Dumnezeu și dorești să te supui, vei descoperi că ești incapabil să faci acest lucru. De ce ești incapabil să te supui? Care este motivul opoziției și împotrivirii tale? Faptul că există multe lucruri în gândurile și părerile omului care sunt ostile față de Dumnezeu, față de principiile după care acționează El și față de esența Lui. Oamenilor le este dificil să obțină cunoaștere cu privire la aceste lucruri.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Ce aspecte există în privința cunoașterii de sine? Primul este acela de a ști ce firi corupte sunt dezvăluite în discursul și acțiunile cuiva. Uneori, este aroganță, alteori este înșelăciune, sau poate rău, intransigență sau trădare și așa mai departe. Dincolo de asta, atunci când se întâmplă ceva cu o persoană, aceasta ar trebui să se analizeze pentru a vedea dacă are intenții sau motive care nu sunt în concordanță cu adevărul. Ar trebui să cerceteze, de asemenea, dacă există ceva în discursul sau acțiunile sale care se împotrivește sau se răzvrătește față de Dumnezeu, în special în ceea ce privește datoria sa – dacă își asumă o povară și este devotată, dacă într-adevăr se sacrifică pentru Dumnezeu și dacă este tranzacțională sau superficială. Cunoașterea de sine înseamnă și a ști dacă are noțiuni și închipuiri, cereri extravagante sau neînțelegeri și nemulțumiri cu privire la Dumnezeu și dacă are o inimă ascultătoare. Înseamnă a ști dacă poate să caute adevărul, să primească de la Dumnezeu și să I se supună atunci când abordează situațiile, oamenii, problemele și lucrurile pe care El le orchestrează. Înseamnă a ști dacă are conștiință și rațiune și dacă este iubitoare de adevăr. Înseamnă a ști dacă se supune sau încearcă să găsească scuze atunci când i se întâmplă lucruri și dacă se bazează pe noțiuni și închipuiri sau pe căutarea adevărului în abordarea acestor chestiuni. Aceasta este sfera de aplicare a cunoașterii de sine. Ar trebui să reflecteze pentru a vedea dacă iubește adevărul și are credință adevărată în Dumnezeu, în lumina atitudinii sale față de diverse situații și oameni, chestiuni și lucruri. Dacă poate ajunge să-și cunoască firea coruptă și să vadă cât de mare îi este răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, atunci se va fi maturizat. În plus, când vine vorba de treburile care implică tratamentul său față de Dumnezeu, ar trebui să reflecteze dacă are noțiuni, este smerită și ascultătoare în tratarea numelui și întrupării lui Dumnezeu și, în special, care este atitudinea sa față de adevăr. O persoană ar trebui să-și cunoască și neajunsurile, statura și dacă are realitatea adevărului, precum și dacă urmărirea și drumul pe care îl parcurge sunt corecte și în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Acestea sunt toate lucruri pe care oamenii ar trebui să le știe. Pe scurt, diferitele aspecte ale cunoașterii de sine constau, în mod special, în următoarele: cunoașterea calibrului, cunoașterea firilor pe care le dezvăluie, cunoașterea intențiilor și motivelor pe care le are în acțiunile sale, cunoașterea calității umanității sale, cunoașterea cu privire la preferințele și lucrurile pe care le urmărește, cunoașterea drumului pe care îl parcurge, cunoașterea opiniilor asupra lucrurilor, cunoașterea perspectivei asupra vieții și a valorilor și cunoașterea atitudinii sale față de Dumnezeu și adevăr. Cunoașterea de sine este compusă, în principal, din aceste aspecte.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”

Pentru a te cunoaște pe tine însuți, trebuie să-ți cunoști propriile dezvăluiri ale corupției, firea coruptă, propriile tale slăbiciuni vitale și natura-esență pe care o ai. De asemenea, trebuie să cunoști, până la ultimul detaliu, acele lucruri care sunt dezvăluite în viața ta de zi cu zi – motivele tale, perspectivele tale și atitudinea ta despre fiecare lucru – fie că ești acasă sau afară, atunci când te afli la adunări, când mănânci și bei din cuvintele lui Dumnezeu sau în fiecare chestiune pe care o întâmpini. Prin aceste aspecte, trebuie să ajungi să te cunoști pe tine însuți. Desigur, pentru a te cunoaște la un nivel mai profund, trebuie să integrezi cuvintele lui Dumnezeu; numai cunoscându-te pe baza cuvintelor Lui poți dobândi rezultate.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Importanța urmăririi adevărului și calea urmăririi acestuia”

Petru a căutat să se cunoască și să vadă ce fusese dezvăluit în el prin rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu și în timpul diferitelor încercări pe care Dumnezeu i le pregătise. Când a ajuns cu adevărat să se înțeleagă pe sine, Petru și-a dat seama exact cât de profund corupți sunt oamenii și cât de lipsiți de valoare și de nedemni să-L slujească pe Dumnezeu sunt ei și că ei nu merită să trăiască înaintea lui Dumnezeu. Apoi, Petru s-a prosternat înaintea lui Dumnezeu. După ce a experimentat atât de mult, în cele din urmă, Petru a ajuns să simtă: „A-L cunoaște pe Dumnezeu este cel mai prețios lucru! Dacă aș muri înainte de a-L cunoaște, ar fi așa un păcat. A-L cunoaște pe Dumnezeu este cel mai important, cel mai semnificativ lucru care există. Dacă omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, atunci el nu merită să trăiască, este la fel ca animalele și nu are viață.” Când experiența lui Petru atinsese punctul acesta, el ajunsese să își cunoască propria natură și dobândise o înțelegere relativ bună a acesteia. Deși poate nu ar fi fost în stare să o explice la fel de lămurit cum ar face-o oamenii din ziua de azi, Petru chiar atinsese această stare. Prin urmare, a merge pe calea urmăririi adevărului și a atinge desăvârșirea de către Dumnezeu necesită cunoașterea propriei naturi din cuvântările lui Dumnezeu, precum și înțelegerea diverselor aspecte ale naturii proprii și descrierea cu exactitate a acesteia în cuvinte, vorbind clar și simplu. Doar asta înseamnă a te cunoaște pe tine însuți cu adevărat și numai în acest mod vei fi obținut rezultatul pe care îl cere Dumnezeu. În cazul în care cunoașterea ta încă nu a ajuns în acest punct, dar susții că te cunoști pe tine însuți și spui că ai câștigat viață, atunci nu te dai pur și simplu mare? Tu nu te cunoști și nici nu știi ce ești în fața lui Dumnezeu, dacă ai atins cu adevărat standardele de a fi uman sau câte elemente satanice ai încă în tine. Încă îți este neclar cui îi aparții și nici măcar nu te cunoști defel – deci cum poți să ai rațiune în fața lui Dumnezeu? Când Petru urmărea viața, se concentra pe a se cunoaște pe sine și a-și transforma firea pe parcursul încercărilor sale, și s-a străduit să-L cunoască pe Dumnezeu. În final, s-a gândit: „În viață, oamenii trebuie să caute să-L înțeleagă pe Dumnezeu; a-L cunoaște este cel mai important lucru. Dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu, atunci nu am să pot să mă odihnesc în pace când am să mor. După ce am să-L cunosc, dacă Dumnezeu va vrea să mor, atunci mă voi fi simțit cel mai mulțumit; nu am să mă plâng câtuși de puțin, iar toată viața mea va fi fost împlinită.” Petru nu a putut să dobândească acest nivel de înțelegere sau să ajungă la acest punct imediat după ce începuse să creadă în Dumnezeu; în schimb, a trecut prin foarte multe încercări. Experiența lui trebuia să ajungă la un anumit punct de cotitură, iar el trebuia să se înțeleagă pe sine înainte de a putea simți valoarea faptului de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Prin urmare, calea pe care a luat-o Petru a fost calea urmăririi adevărului și cea în care să dobândească viața și să fie desăvârșit. Acesta este aspectul asupra căruia practica lui specifică s-a concentrat în principal.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

Dacă autocunoașterea voastră implică doar recunoașterea sumară a unor lucruri superficiale – dacă spuneți doar că sunteți aroganți și neprihăniți de sine, că vă răzvrătiți și vă împotriviți lui Dumnezeu – atunci aceasta nu este o cunoaștere adevărată, ci o doctrină. Trebuie să integrezi faptele în acest lucru: trebuie să scoți la lumină orice chestiuni asupra cărora ai intenții și păreri greșite sau opinii denaturate, pentru părtășie și disecare. Doar asta e adevărata cunoaștere de sine. Nu trebuie să dobândești o înțelegere a ta doar pe baza acțiunilor tale; trebuie să înțelegi care este cheia și să înlături rădăcina problemei. După ce a trecut o perioadă de timp, trebuie să reflectezi asupra ta și să rezumi care sunt problemele pe care le-ai rezolvat și care mai rămân. La fel, trebuie să cauți adevărul pentru a rezolva aceste probleme. Trebuie să nu fii pasiv, să nu ai mereu nevoie de alții care să te convingă sau să te împingă să faci ceva sau chiar să te ducă de nas; trebuie să ai propria ta cale de intrare în viață. Trebuie să te examinezi frecvent pentru a vedea ce lucruri ai spus și ai făcut care sunt în contradicție cu adevărul, care dintre intențiile tale sunt greșite și ce firi corupte ai dezvăluit. Dacă practici și pătrunzi mereu în acest mod – dacă îți impui cerințe stricte față de tine însuți – atunci vei putea înțelege treptat adevărul și vei avea intrare în viață. Când vei înțelege realmente adevărul, vei vedea că într-adevăr nu ești nimic. Pe de o parte, ai o fire profund coruptă; pe de altă parte, ai prea multe lipsuri și nu înțelegi niciun adevăr. Dacă va veni o zi în care vei avea cu adevărat o astfel de cunoaștere de sine, nu vei mai fi capabil de aroganță, iar în multe chestiuni vei avea bun simț și vei fi capabil de supunere. Care este problema-cheie în acest moment? Prin părtășia și analiza esenței noțiunilor, oamenii au ajuns să înțeleagă motivul pentru care formează noțiuni; ei sunt capabili să înlăture unele noțiuni, dar asta nu înseamnă că pot vedea clar natura-esență a fiecăreia dintre ele, ci doar că au o anumită cunoaștere de sine, dar cunoașterea lor nu este încă suficient de profundă sau de clară. Cu alte cuvinte, ei încă nu pot vedea clar esența propriei naturi și nici nu pot vedea ce firi corupte au prins rădăcini în inimile lor. Există o limită în ceea ce privește cât de multă cunoaștere de sine poate dobândi cineva în acest fel. Unii oameni spun: „Sunt conștient că firea mea este extrem de arogantă – nu înseamnă asta că mă cunosc pe mine însumi?” O astfel de cunoaștere este prea superficială; ea nu poate rezolva problema. Dacă te cunoști cu adevărat, atunci de ce mai cauți avansarea personală, de ce mai râvnești la statut și distincție? Asta înseamnă că natura ta arogantă nu a fost eradicată. Prin urmare, schimbarea trebuie să pornească de la gândurile și părerile tale și de la intențiile din spatele cuvintelor și acțiunilor tale. Recunoașteți că o mare parte din ceea ce spun oamenii sunt lucruri spinoase și veninoase și că există un element de aroganță în tonul pe care îl folosesc? Cuvintele lor poartă intențiile și părerile lor personale. Cei care au discernământ vor fi capabili să distingă acest lucru atunci când îl aud. Unii oameni vorbesc într-un anumit fel și au anumite expresii în cea mai mare parte a timpului, atunci când aroganța lor nu este dezvăluită în ei, dar comportamentul lor este foarte diferit atunci când aroganța lor este dezvăluită. Uneori vor trăncăni la nesfârșit despre ideile lor pompoase, alteori își vor arăta colții și ghearele și își vor ține capul sus. Ei cred că sunt regii muntelui, iar fața urâtă a Satanei este expusă în acest lucru. Există tot felul de intenții și firi corupte în lăuntrul fiecărei persoane. La fel cum oamenii înșelători fac cu ochiul când vorbesc și se uită la oameni cu coada ochiului – există o fire coruptă ascunsă în aceste acțiuni. Unii oameni vorbesc în cuvinte evazive, iar ceilalți nu știu niciodată ce vor să spună cu adevărat. Există întotdeauna înțelesuri ascunse și tertipuri în cuvintele lor, dar în aparență sunt foarte calmi și liniștiți. Astfel de oameni sunt și mai înșelători și le este și mai greu să accepte adevărul. Sunt foarte greu de mântuit.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum intră omul în noua epocă?”

Când unii oameni au părtășie despre cunoașterea de sine, primul lucru care iese din gura lor este: „Sunt un diavol, o satană vie, cineva care se împotrivește lui Dumnezeu. Mă răzvrătesc împotriva Lui și Îl trădez; sunt o viperă, o persoană rea care ar trebui să fie blestemată.” Este aceasta adevărata cunoaștere de sine? Ei vorbesc doar în termeni generali. De ce nu oferă exemple? De ce nu scot la lumină, pentru disecare, lucrurile rușinoase pe care le-au făcut? Unii oameni lipsiți de discernământ îi aud și se gândesc: „Acum, aceasta este adevărata cunoaștere de sine! Să se cunoască pe ei drept diavoli și chiar să se blesteme pe ei înșiși – ce înălțimi au atins!” Mulți oameni, în special noii credincioși, sunt predispuși să fie induși în eroare de această discuție. Ei cred că vorbitorul este pur și are înțelegere spirituală, că acesta este cineva care iubește adevărul și este calificat pentru conducere. Cu toate acestea, odată ce interacționează cu el pentru o perioadă, constată că nu este așa, că persoana nu este cea pe care și-au imaginat-o, ci este excepțional de falsă și înșelătoare, pricepută la deghizare și prefăcătorie, ceea ce vine ca o mare dezamăgire. Pe ce bază se poate considera că oamenii se cunosc cu adevărat? Nu poți ține cont doar de ceea ce spun ei – cheia este să stabilești dacă sunt capabili să practice și să accepte adevărul. În ceea ce-i privește pe cei care înțeleg realmente adevărul, nu numai că au cunoaștere adevărată despre sine, ci, cel mai important, sunt capabili să practice adevărul. Ei nu doar vorbesc despre adevărata lor înțelegere, ci sunt, totodată, capabili să facă într-adevăr ceea ce spun. Așadar, cuvintele și acțiunile lor sunt complet aliniate. Dacă ceea ce spun sună coerent și agreabil, dar nu fac acel lucru, nu îl trăiesc, atunci, prin aceasta, au devenit farisei, sunt ipocriți și, în niciun caz, nu sunt oameni care se cunosc pe ei înșiși cu adevărat. Mulți oameni par foarte coerenți atunci când au părtășie despre adevăr, dar nu își dau seama când au dezvăluiri ale unei firi corupte. Sunt aceștia oameni care se cunosc pe ei înșiși? Dacă oamenii nu se cunosc pe ei înșiși, sunt ei oameni care înțeleg adevărul? Toți cei care nu se cunosc pe ei înșiși sunt oameni care nu înțeleg adevărul și toți cei care rostesc cuvinte goale de autocunoaștere au spiritualitate falsă, sunt mincinoși. Unii oameni par foarte coerenți atunci când rostesc cuvinte și doctrine, dar starea din spiritul lor este amorțită și plictisitoare, nu sunt perceptivi și nu răspund la nicio problemă. Se poate spune că sunt amorțiți, dar uneori, ascultându-i vorbind, spiritele lor par destul de ascuțite. De exemplu, imediat după un incident, ei sunt capabili să se cunoască pe sine imediat: „Abia acum s-a ivit în mine o idee. M-am gândit la asta și mi-am dat seama că era înșelătorie, că Îl înșelam pe Dumnezeu.” Unii oameni lipsiți de discernământ sunt invidioși când aud asta, spunând: „Această persoană își dă imediat seama când are o dezvăluire de corupție și este capabilă să fie sinceră și să aibă părtășie despre asta. Reacționează atât de repede, spiritul ei este ascuțit, e o persoană mult mai bună decât noi. Este cu adevărat cineva care urmărește adevărul.” Este acesta un mod precis de a măsura oamenii? (Nu.) Așadar, care ar trebui să fie baza pentru a evalua dacă oamenii se cunosc cu adevărat pe ei înșiși? Nu trebuie să fie doar ceea ce le iese pe gură. De asemenea, trebuie să vă uitați la ceea ce se manifestă cu adevărat în ei. Cea mai simplă metodă pentru aceasta este să vă uitați dacă sunt capabili să practice adevărul – asta este cel mai important. Capacitatea lor de a practica adevărul dovedește că ei se cunosc cu adevărat pe ei înșiși, întrucât cei care se cunosc cu adevărat manifestă căință și numai atunci când oamenii manifestă căința se cunosc cu adevărat pe ei înșiși. De exemplu, o persoană poate să știe că ei sunt înșelători, plini de urzeli și comploturi meschine și poate, de asemenea, să își dea seama când alții dau dovadă de înșelăciune. Așadar, ar trebui să vă uitați dacă se căiesc cu adevărat și dacă se leapădă de înșelăciunea lor după ce recunosc că sunt înșelători. Și dacă ei dezvăluie din nou înșelăciunea, vedeți dacă își fac reproșuri și au un sentiment de rușine pentru că au făcut acest lucru, dacă regretă sincer. Dacă nu au niciun simț al rușinii, cu atât mai puțin al căinței, atunci cunoașterea lor de sine este o chestiune superficială, de mântuială. Ei doar fac totul mecanic; cunoașterea lor nu este cunoaștere adevărată. Ei nu simt că înșelăciunea e un lucru atât de rău sau că e demonică și cu siguranță nu simt ce purtare nerușinată și dezgustătoare e înșelăciunea. Ei se gândesc: „Toți oamenii sunt înșelători. Singurii care nu sunt în acest fel sunt netoții. Puţină înșelăciune nu te face o persoană rea. Nu am făcut rău; nu sunt cea mai înșelătoare persoană.” Chiar poate o asemenea persoană să se cunoască pe sine însăși? Cu siguranță nu poate. Aceasta se întâmplă pentru că nu își cunoaște deloc firea înșelătoare, nu detestă înșelăciunea și tot ceea ce spune despre cunoașterea de sine este amăgitor, sunt vorbe goale. A nu-ți recunoaște firile corupte nu înseamnă adevărata cunoaștere de sine. Motivul pentru care oamenii înșelători nu se pot cunoaște cu adevărat pe ei înșiși e că nu le este ușor să accepte adevărul. Așadar, oricât de multe cuvinte și doctrine pot debita, ei nu se vor schimba cu adevărat.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”

A cunoaște esența firii tale corupte nu este o sarcină simplă. A te cunoaște pe tine însuți nu înseamnă a spune, în linii mari: „Sunt o persoană coruptă; sunt un diavol; sunt odrasla Satanei, descendentul marelui balaur roșu; sunt potrivnic și ostil față de Dumnezeu; sunt dușmanul Lui.” O astfel de vorbărie nu înseamnă neapărat că îți cunoști într-adevăr corupția. Este posibil să fi învățat acele cuvinte de la altcineva și să nu știi prea multe despre tine. Adevărata cunoaștere de sine nu se bazează pe învățătura sau judecățile omului, ci se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu ‒ înseamnă să vezi consecințele firilor corupte și suferința pe care ai experimentat-o din cauza lor, să simți cum o fire coruptă nu îți face rău numai ție, ci și altor oameni. Înseamnă să-ți dai seama că firile corupte își au originea în Satana, că sunt otrăvurile și filosofiile sale și că sunt întru totul ostile adevărului și lui Dumnezeu. Când vei fi înțeles această problemă, vei fi ajuns să-ți cunoști firea coruptă. După ce unii oameni recunosc faptul că sunt diavolul Satana, ei tot nu acceptă să fie emondați și tratați. Nu admit că au făcut ceva rău sau că au încălcat adevărul. Ce se întâmplă cu ei? Încă nu se cunosc pe ei înșiși. Unii oameni spun că sunt diavolul Satana, dar dacă i-ai întreba: „De ce spui că ești diavolul Satana?”, nu ar putea să răspundă. Acest lucru arată că ei nu își cunosc firea coruptă, nici natura-esență. Dacă ar putea să vadă că natura lor este natura diavolului, că firea lor coruptă este firea Satanei și să admită că, prin urmare, ei sunt diavolul Satana, atunci ar ajunge să-și cunoască natura-esență. Adevărata cunoaștere de sine se dobândește prin expunerea, judecata, practica și experiența cuvintelor lui Dumnezeu. Se dobândește prin înțelegerea adevărului. Dacă o persoană nu înțelege adevărul, atunci, orice ar spune despre cunoașterea de sine este gol și impracticabil, deoarece nu poate găsi sau pricepe acele lucruri care stau la baza acestui fapt și care sunt esențiale. Pentru a se cunoaște pe ei înșiși, oamenii trebuie să recunoască firile corupte pe care le-au dezvăluit în anumite situații, care a fost intenția lor, cum s-au comportat, cu ce anume au fost întinați și de ce nu au putut accepta adevărul. Trebuie să poată afirma clar aceste lucruri, și abia atunci se pot cunoaște pe ei înșiși. Când unii oameni se confruntă cu emondarea și tratarea, recunosc faptul că le e lehamite de adevăr, că au suspiciuni și neînțelegeri în privința lui Dumnezeu și că se păzesc de El. În plus, ei admit că toate cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om sunt reale. Acest lucru arată că au un strop de autocunoaștere. Însă pentru că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, pentru că nu-I înțeleg voia, autocunoașterea lor este destul de superficială. Dacă o persoană își recunoaște doar propria corupție, dar nu a găsit rădăcina problemei, poate să-și înlăture suspiciunile și neînțelegerile în privința lui Dumnezeu și faptul că se păzește de El? Nu, nu poate. Acesta este motivul pentru care cunoașterea de sine este mai mult decât o simplă recunoaștere a corupției și a problemelor omului – trebuie, de asemenea, să înțeleagă adevărul și să înlăture de la rădăcină problema firii sale corupte. Acesta este singurul mod de a vedea adevărul corupției sale și de a dobândi adevărata pocăință. Când aceia care iubesc adevărul ajung să se cunoască, ei sunt, de asemenea, capabili să caute și să înțeleagă adevărul, pentru a-și rezolva problemele. Doar acest tip de autocunoaștere dă rezultate. Ori de câte ori o persoană care iubește adevărul citește o frază din cuvintele lui Dumnezeu care îl dezvăluie și îl judecă pe om, înainte de orice, ea are credință că acele cuvinte ale lui Dumnezeu care îl dezvăluie pe om sunt reale și faptice și că acele cuvinte ale Sale care îl judecă pe om sunt adevărul și că reprezintă dreptatea lui Dumnezeu. Iubitorii adevărului trebuie să fie capabili să recunoască măcar acest lucru. Dacă un om nici nu crede cuvintele lui Dumnezeu și nici nu consideră că acele cuvinte ale lui Dumnezeu care îl dezvăluie și îl judecă pe om sunt fapte și adevăr, poate să se cunoască prin cuvintele Sale? Cu siguranță nu – chiar dacă și-ar dori să o facă, nu ar putea. Dacă poți să fii ferm în credința ta că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și să le crezi pe toate, indiferent ce spune Dumnezeu sau de felul Lui de a vorbi, dacă poți să crezi și să accepți cuvintele lui Dumnezeu chiar dacă nu le înțelegi, îți va fi ușor să reflectezi asupra ta și să te cunoști prin ele. Autoreflecția trebuie să se bazeze pe adevăr. Acest lucru este dincolo de orice îndoială. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – niciunul dintre cuvintele omului și niciunul dintre cuvintele Satanei nu reprezintă adevărul. De mii de ani, Satana a corupt omenirea cu tot felul de cunoștințe, învățături și teorii, iar oamenii au devenit atât de insensibili și de tonți, încât nu numai că sunt lipsiți de cel mai mic strop de autocunoaștere, ba chiar susțin erezii și sofisme și refuză să accepte adevărul. Oamenii ca aceștia sunt fără speranțe. Cei care au credință adevărată în Dumnezeu cred că numai cuvintele Lui sunt adevărul, sunt capabili să se cunoască pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului, dobândind prin asta adevărata pocăință. Unii oameni nu urmăresc adevărul; își bazează autoreflecția doar pe învățăturile omului și nu admit nimic altceva decât un comportament păcătos, fiind în tot acest timp incapabili să-și dea seama de propria esență coruptă. O astfel de autocunoaștere este un efort zadarnic și nu dă niciun rezultat. Un om trebuie să-și pună baza autoreflecției pe cuvintele lui Dumnezeu și, după ce reflectează, să ajungă treptat să cunoască firile corupte pe care le dezvăluie. Trebuie să fie capabil să-și măsoare și să-și cunoască neajunsurile, umanitatea-esență, opiniile asupra lucrurilor, perspectiva și valorile de viață pe baza adevărului și apoi să ajungă la o evaluare și la un verdict precis asupra acestor lucruri. În acest fel, poate ajunge treptat la cunoașterea de sine. Însă, cunoașterea de sine devine din ce în ce mai profundă pe măsură ce un om are mai multe experiențe în viață. Și, înainte să câștige adevărul, îi va fi imposibil să-și vadă în întregime natura-esență. Dacă o persoană se cunoaște cu adevărat, poate vedea că ființele umane corupte sunt într-adevăr odraslele și întruchipările Satanei. Va simți că nu merită să trăiască înaintea lui Dumnezeu, că este nevrednic de iubirea și de mântuirea Lui și se va putea prosterna cu totul în fața Lui. Doar cei care sunt capabili de un asemenea grad de cunoaștere se cunosc cu adevărat.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Aveți acum un oarecare discernământ privind firea coruptă pe care o dezvăluiți. Odată ce puteți să vedeți limpede lucrurile corupte pe care sunteți încă în stare să le dezvăluiți în mod regulat și lucrurile contrare adevărului pe care încă e posibil să le faceți, curățirea firii voastre corupte va fi ușoară. De ce, în multe chestiuni, oamenii nu se pot controla? Pentru că, în orice moment și în orice privință, ei sunt controlați de firile lor corupte, care îi constrâng și îi perturbă în toate lucrurile. Când totul merge bine și ei nu s-au poticnit și nu au devenit negativi, unii oameni simt invariabil că au statură și nu se sinchisesc atunci când văd o persoană rea, un conducător fals sau un antihrist fiind dezvăluit și alungat. Ba chiar se vor lăuda în fața tuturor că: „Oricine altcineva ar putea să se poticnească, dar nu eu. Oricine altcineva s-ar putea să nu-L iubească pe Dumnezeu, dar eu Îl iubesc”. Ei cred că pot să rămână fermi în mărturia lor în orice situație sau împrejuare. Și rezultatul? Va veni o zi când vor fi încercați și se vor plânge de Dumnezeu. Nu reprezintă acest lucru un eșec, o poticnire? Nimic nu-i dezvăluie pe oameni mai mult decât atunci când sunt încercați. Dumnezeu scrutează ungherele lăuntrice ale inimii omului și oamenii nu trebuie să se laude niciodată. Indiferent cu ce se laudă, în privința acelui lucru se vor poticni într-o zi, mai devreme sau mai târziu. Când îi văd pe alții poticnindu-se și eșuând într-o anumită împrejurare, ei nu se gândesc la asta și chiar cred că ei înșiși nu pot greși, că vor fi capabili să rămână fermi, dar și ei ajung să se poticnească și să eșueze în aceeași împrejurare. Cum e posibil așa ceva? Asta se întâmplă pentru că oamenii nu-și înțeleg amănunțit natura-esență; cunoașterea de către ei a problemelor privind natura-esență personală încă este insuficient de profundă, așa că punerea adevărului în practică este foarte extenuantă pentru ei. De exemplu, unii oameni sunt foarte înșelători și necinstiți cu vorba și fapta și, totuși, dacă îi întrebi în ce privință este mai gravă firea lor coruptă, ei vor spune: „Sunt un pic înșelător.” Vor spune doar că sunt puțin înșelători, dar nu spun că însăși natura lor este înșelătoare și nu spun că sunt persoane înșelătoare. Cunoașterea de către ei a propriei stări corupte nu este atât de profundă și nu o tratează la fel de serios, și nici atât de temeinic ca alții. Din perspectiva celorlalți, această persoană este foarte înșelătoare și necinstită și toate spusele ei sunt tertipuri, iar cuvintele și acțiunile sale nu sunt niciodată sincere – însă acea persoană nu este capabilă să se cunoască atât de profund. Orice cunoaștere pe care se întâmplă să o aibă este pur și simplu superficială. Ori de câte ori vorbește și acționează, dezvăluie o parte din natura sa și, totuși, nu este conștientă de acest lucru. Crede că felul în care acționează nu reprezintă o dezvăluire a corupției; consideră că a pus deja adevărul în practică, dar, pentru cei care observă, această persoană este destul de necinstită și înșelătoare, iar cuvintele și acțiunile ei sunt foarte necinstite. Adică, oamenii au o înțelegere foarte superficială a propriei naturi și există o incongruență imensă între acest lucru și cuvintele lui Dumnezeu care îi judecă și îi dau în vileag. Ceea ce expune Dumnezeu nu este o greșeală, ci mai degrabă faptul că oamenilor le lipsește o înțelegere adecvat de profundă a propriei naturi. Oamenii nu au o înțelegere fundamentală sau esențială despre ei înșiși; în schimb, se concentrează și își dedică energia pentru a ajunge să-și cunoască acțiunile și dezvăluirile exterioare. Chiar dacă unii oameni sunt ocazional în stare să spună câte ceva despre cunoașterea lor de sine, nu va fi foarte profund. Nimeni nu s-a gândit vreodată că este un anumit tip de persoană sau că are un anumit tip de natură din cauza faptului că a făcut un anumit tip de lucru sau că a dezvăluit un anumit lucru. Dumnezeu a dat în vileag natura și esența omului, dar ceea ce înțeleg oamenii este că modurile lor de a face lucrurile și modurile lor de a vorbi sunt imperfecte și deficiente; prin urmare, este o sarcină extenuantă ca ei să pună adevărul în practică. Oamenii cred că greșelile lor sunt doar manifestări de moment, dezvăluite fără grijă, mai degrabă decât că sunt dezvăluiri ale naturii lor. Atunci când oamenii gândesc astfel, le este foarte greu să se cunoască cu adevărat și le este foarte dificil să înțeleagă și să practice adevărul. Întrucât ei nu cunosc adevărul și nu însetează după el, când vine vorba despre a pune adevărul în practică, ei doar respectă reglementările într-un mod superficial. Oamenii nu își consideră natura ca fiind foarte rea și nu cred că sunt atât de răi încât să trebuiască să fie distruși sau pedepsiți. Totuși, conform standardelor lui Dumnezeu, oamenii sunt prea profund corupți, sunt încă departe de standardele pentru mântuire, deoarece ei au doar unele abordări care nu par să încalce fățiș adevărul, dar, de fapt, nu practică adevărul și nu sunt supuși față de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

În cazul în care cunoașterea de sine a oamenilor este prea superficială, li se va părea imposibil să rezolve probleme, iar firile vieții lor pur și simplu nu se vor schimba. Este necesar să te cunoști la un nivel profund, ceea ce înseamnă să-ți cunoști natura: ce elemente sunt incluse în acea natură, cum au luat naștere aceste lucruri și de unde au venit. Mai mult decât atât, chiar ești capabil să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut vreodată sufletul urât și natura ticăloasă? Dacă ești într-adevăr în stare să vezi adevărul despre tine, atunci te vei urî. Atunci când te vei urî și, apoi, vei pune cuvântul lui Dumnezeu în practică, vei putea să te răzvrătești împotriva trupului și să ai puterea de a îndeplini adevărul fără a crede că este obositor. De ce mulți oameni își urmează preferințele trupești? Deoarece se consideră a fi destul de buni, simțind că acțiunile lor sunt corecte și îndreptățite, că nu au defecte și că au întru totul dreptate, ei sunt, prin urmare, capabili să acționeze presupunând că dreptatea este de partea lor. Când o persoană recunoaște care este adevărata sa natură – cât de urâtă, cât de demnă de dispreț și cât de demnă de milă este – atunci ea nu este peste măsură de mândră de sine, nu este prea arogantă și nu este prea încântată de ea însăși ca înainte. O astfel de persoană simte: „Trebuie să fiu cinstit și realist în a practica ceva din cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu, atunci nu mă voi ridica la standardul de a fi uman și mă voi rușina să trăiesc în prezența lui Dumnezeu”. Ea se vede cu adevărat ca fiind măruntă, cu adevărat neînsemnată. În acest moment, devine ușor pentru ea să îndeplinească adevărul și va părea că este oarecum așa cum trebuie să fie un om. Oamenii sunt în stare să se răzvrătească împotriva trupului numai atunci când se urăsc cu adevărat. Dacă nu se urăsc, nu vor putea să se răzvrătească împotriva trupului. Să te urăști cu adevărat nu este o chestiune simplă. Există multe lucruri care trebuie găsite în tine: în primul rând, să-ți cunoști propria natură; și, în al doilea rând, să te vezi nevoiaș și jalnic, să te vezi ca fiind extrem de mic și nesemnificativ și să-ți vezi sufletul deplorabil și murdar. Când cineva vede pe deplin ceea ce este cu adevărat, iar acest rezultat este obținut, atunci câștigă într-adevăr cunoașterea de sine și se poate spune că a ajuns să se cunoască pe deplin. Doar atunci poate să se urască cu adevărat, mergând atât de departe până la a se blestema, și poate să simtă cu adevărat că a fost profund corupt de Satana, încât nici măcar nu mai seamănă cu o ființă umană. Apoi, într-o zi, când amenințarea morții va apărea, o astfel de persoană va gândi: „Aceasta este dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu. Dumnezeu este, într-adevăr, drept; chiar ar trebui să mor!” În acest punct, nu se va plânge, cu atât mai puțin Îl va învinui pe Dumnezeu, simțind pur și simplu că este atât de nevoiașă și jalnică, atât de murdară și de coruptă încât ar trebui să fie alungată și distrusă de Dumnezeu, iar un suflet ca al ei nu se cade să trăiască pe pământ. Prin urmare, această persoană nu se va plânge de Dumnezeu și nu I se va împotrivi, cu atât mai puțin Îl va trăda pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Imnuri similare

Înțelege-te pe tine însuți conform cuvintelor lui Dumnezeu