Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Schimbarea firii omului începe prin cunoașterea propriei esențe și prin schimbările produse în gândirea lui, în natura și în perspectiva lui mentală – prin schimbări fundamentale. Doar așa vor fi obținute schimbări autentice în firea omului. Sursa principală a firii corupte care apare în om este reprezentată de induce în eroare, corupția și otrava Satanei. Omul a fost legat și controlat de Satana și suferă nemaipomenitul rău pe care l-a cauzat Satana gândirii, moralității, înțelegerii și rațiunii lui. Tocmai pentru că lucrurile fundamentale ale omului au fost corupte de Satana și sunt total diferite de cum le-a creat Dumnezeu la început, omul se împotrivește lui Dumnezeu și nu poate să accepte adevărul. Așadar, schimbările în firea omului ar trebui să înceapă cu schimbări la nivelul gândirii, al înțelegerii și al rațiunii, care vor duce la o schimbare a cunoașterii lui Dumnezeu și a cunoașterii adevărului. Cei care s-au născut în cea mai profund coruptă țară sunt și mai ignoranți cu privire la cine este Dumnezeu sau ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Cu cât sunt mai corupți oamenii, cu atât mai puțin știu despre existența lui Dumnezeu și cu atât mai sărace sunt rațiunea și înțelegerea lor. Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Din cauza corupției Satanei, conștiința omului a devenit amorțită; el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fie corupt de Satana, omul I se supunea în mod natural lui Dumnezeu și se supunea cuvintelor Lui după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea inițială a omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut supunerea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește orbește. Firea omului este dezvăluită în expresiile rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui; pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și conformarea cu voia lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu. „O rațiune normală” se referă la a I te supune lui Dumnezeu și a-I fi credincios, a tânji după Dumnezeu, a fi sigur față de Dumnezeu și a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la a avea inima și gândul la Dumnezeu și a nu se împotrivi în mod deliberat lui Dumnezeu. A avea o rațiune aberantă nu este astfel. De când a fost corupt de Satana, omul a născocit anumite noțiuni despre Dumnezeu, nu I-a fost loial și nu a tânjit după El, ca să nu mai spunem de conștiința lui față de Dumnezeu. Omul se împotrivește voit lui Dumnezeu și emite judecăți despre El și, mai mult chiar, aruncă invective asupra Lui, prin spate. Omul Îl judecă pe Dumnezeu prin spatele Său, știind clar că El este Dumnezeu; omul nu are nicio intenție de a I se supune lui Dumnezeu și nu face altceva decât să pretindă și să ceară lucruri absurde de la El. Astfel de oameni – oameni cu o rațiune aberantă – nu sunt capabili să își cunoască propriul comportament josnic sau să își regrete răzvrătirea. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recâștigat un pic din rațiunea lor; cu cât mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu sunt oamenii care încă nu pot să se cunoască pe ei înșiși, cu atât mai puțin au o rațiune sănătoasă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

Dumnezeu folosește diferite mijloace să-i determine pe oameni să se cunoască pe ei înșiși. El a pregătit tot felul de medii pentru ca oamenii să-și dezvăluie stricăciunea și să ajungă să se cunoască pe ei înșiși, treptat, prin experiență. Indiferent dacă este vorba despre expunerea cuvintelor lui Dumnezeu sau de judecata și mustrarea Lui, înțelegeți care este scopul final pentru care Dumnezeu săvârșește această lucrare? Scopul final al lui Dumnezeu în a-Și face lucrarea în acest fel este acela de a permite fiecărei persoane care Îi experimentează lucrarea să știe ce este omul. Și ce presupune acest lucru, „a ști ce este omul”? Presupune să lase omul să-și cunoască identitatea și statutul, datoria și responsabilitatea. Înseamnă să te lase să știi ce înseamnă să fii uman, să te lase să înțelegi cine ești. Acesta este scopul final al lui Dumnezeu în a-i determina pe oameni să se cunoască pe ei înșiși.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Pentru a urmări schimbarea firii, o persoană trebuie mai întâi să-și recunoască propria fire coruptă. Adevărata cunoaștere de sine implică vederea și disecarea minuțioasă a esenței propriei corupții, precum și recunoașterea diverselor stări pe care le trezește o fire coruptă. Doar atunci când cineva își înțelege clar firea și stările corupte își poate urî trupul și pe Satana şi de-abia atunci se produce o schimbare a firii. Dacă nu își poate recunoaște aceste stări și nu reușește să facă legăturile și să le pună în relație cu sine, poate firea acelei persoane să se schimbe? Nu poate. Schimbarea firii necesită ca o persoană să-și recunoască diferitele stări pe care firea sa coruptă le trezește; trebuie să ajungă în punctul de a nu fi constrânsă de firea sa coruptă și de a pune adevărul în practică – doar atunci firea sa poate începe să se schimbe. Dacă nu poate recunoaște originea stărilor sale corupte și doar se înfrânează conform cuvintelor și doctrinelor pe care le înțelege, atunci, chiar dacă are o purtare cât de cât bună și se schimbă puțin la exterior, acest lucru nu poate fi considerat o schimbare a firii. Din moment ce nu poate fi considerat o schimbare a firii, atunci care este rolul pe care majoritatea oamenilor îl joacă în timpul îndeplinirii datoriei lor? Este rolul de muncitor; ei doar depun efort și se ocupă de treburi. Deși își îndeplinesc și datoria, în majoritatea timpului, se concentrează doar să termine lucrurile, nu caută adevărul, ci doar depun efort. Uneori, când sunt într-o pasă bună, se străduiesc mai mult, iar alteori, când sunt într-o pasă proastă, se înfrânează puțin. Dar, după aceea, se vor examina și vor simți remușcări, așa că se vor strădui din nou mai mult, crezând că aceasta e căința. De fapt, aceasta nu înseamnă nici schimbare adevărată, nici căință adevărată. Căința adevărată începe cu cunoașterea de sine; începe cu o schimbare în comportament După ce purtarea unei persoane s-a schimbat și aceasta se poate răzvrăti împotriva trupului, poate pune adevărul în practică și comportamentul său pare să fie aliniat cu principiile, asta înseamnă că a existat o căință veritabilă. Apoi, puțin câte puțin, ajunge în punctul în care e capabilă să vorbească și să acționeze conform principiilor, conformându-se în totalitate adevărului. Atunci începe o schimbare în viața-fire.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”

Cheia pentru dobândirea unei schimbări a firii este cunoașterea propriei naturi, iar lucrul acesta trebuie să se întâmple în conformitate cu expunerea de către Dumnezeu. Numai din cuvântul lui Dumnezeu poate cineva să-și cunoască natura hidoasă, să recunoască în propria natură diferitele otrăvuri ale Satanei, să își dea seama că este nechibzuit și ignorant și să recunoască elementele slabe și negative din natura sa. După ce acestea sunt pe deplin cunoscute și ești cu adevărat în stare să te urăști și să răzvrătești împotriva trupului, să duci la îndeplinire în mod constant cuvântul lui Dumnezeu, să urmărești constant adevărul în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, să obții o schimbare a firii tale și să devii o persoană care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu, atunci vei fi pornit pe calea lui Petru. Fără harul lui Dumnezeu și fără luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt ar fi dificil să mergi pe această cărare, deoarece oamenii nu dețin adevărul și nu sunt în stare să se răzvrătească împotriva lor. A merge pe calea desăvârșirii lui Petru se bazează în primul rând pe hotărâre, credință și nădejde în Dumnezeu. Mai mult, omul trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt; fără cuvintele lui Dumnezeu, nu se poate descurca în nicio privință. Acestea sunt aspectele cheie, dintre care niciunul nu poate fi încălcat. A ajunge să te cunoști prin experiență este foarte dificil; fără lucrarea Duhului Sfânt, este zadarnic.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Pentru a te cunoaște pe tine însuți, trebuie să-ți cunoști propriile dezvăluiri ale corupției, firea coruptă, propriile tale slăbiciuni vitale și natura-esență pe care o ai. De asemenea, trebuie să cunoști, până la ultimul detaliu, acele lucruri care sunt dezvăluite în viața ta de zi cu zi – motivele tale, perspectivele tale și atitudinea ta despre fiecare lucru – fie că ești acasă sau afară, atunci când te afli la adunări, când mănânci și bei din cuvintele lui Dumnezeu sau în fiecare chestiune pe care o întâmpini. Prin aceste aspecte, trebuie să ajungi să te cunoști pe tine însuți. Desigur, pentru a te cunoaște la un nivel mai profund, trebuie să integrezi cuvintele lui Dumnezeu; numai cunoscându-te pe baza cuvintelor Lui poți dobândi rezultate. Când acceptați judecata cuvintelor lui Dumnezeu, să nu vă temeți de suferință sau durere și, mai mult decât atât, să nu vă temeți că ale lui Dumnezeu cuvinte vă vor străpunge inimile și vă vor da în vileag stările urâte. Chiar este benefic să suferiți aceste lucruri. Dacă aveți credință în Dumnezeu, ar trebui să citiți mai mult din cuvintele Sale de judecată și mustrare a oamenilor, în special cele care expun esența corupției umane. Ar trebui să le comparați mai mult cu starea voastră practică și ar trebui să le asociați cu voi înșivă mai mult și cu alții, mai puțin. Tipurile de stări pe care le expune Dumnezeu există în fiecare persoană și toate pot fi găsite în voi. Dacă nu crezi acest lucru, încearcă să experimentezi. Cu cât experimentezi mai mult, cu atât te vei cunoaște mai mult și cu atât mai mult vei simți că sunt foarte corecte cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, unii oameni sunt incapabili să le asocieze cu ei înșiși; cred că o parte din aceste cuvinte nu se referă la ei, ci la alți oameni. De exemplu, când Dumnezeu îi dezvăluie pe oameni drept femei stricate și desfrânați, unele surori cred că, deoarece au fost întru totul credincioase soților lor, asemenea cuvinte nu se referă la ele; unele surori cred că, de vreme ce sunt necăsătorite și nu au făcut niciodată sex, asemenea cuvinte nu se referă la ele. Unii frați cred că aceste cuvinte se referă doar la femei și că nu au vreo legătură cu ei; unii oameni cred că sunt prea severe cuvintele lui Dumnezeu care îl expun pe om, că nu se conformează realității, așa că refuză să le accepte. Sunt chiar și oameni care spun că, în unele cazuri, cuvintele lui Dumnezeu sunt incorecte. Oare e asta atitudinea corectă față de cuvintele lui Dumnezeu? Evident că este greșită. Toți oamenii se percep pe baza comportamentelor externe. Sunt incapabili să reflecteze asupra lor și să ajungă să-și cunoască esența coruptă prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu. Aici, „femei stricate” și „desfrânați” se referă la esența corupției, spurcăciunii și promiscuității omenirii. Fie că sunt bărbați sau femei, căsătoriți sau necăsătoriți, toți au gânduri corupte ale promiscuității – așadar, cum poate acest lucru să nu aibă nicio legătură cu tine? Cuvintele lui Dumnezeu dau în vileag firile corupte ale oamenilor; fie că este bărbat sau femeie, nivelul de corupție este același. Nu așa stau lucrurile? Mai întâi de toate, trebuie să realizăm că tot ceea ce spune Dumnezeu este adevărul și este în concordanță cu faptele și că, indiferent cât de severe sunt cuvintele Sale care judecă și expun oamenii sau cât de blânde sunt cuvintele Sale de părtășie privind adevărul sau impulsionarea oamenilor, indiferent dacă aceste cuvinte ale Sale sunt judecată sau binecuvântări, dacă sunt condamnări sau blesteme, dacă le dau oamenilor un sentiment amar sau unul dulce, oamenii trebuie să le accepte pe toate. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii față de cuvintele lui Dumnezeu. Ce gen de atitudine este aceasta? Este oare o atitudine devotată, o atitudine pioasă, o atitudine răbdătoare sau o atitudine de îmbrățișare a suferinței? Ești întrucâtva confuz. Am să vă spun că nu este niciuna dintre acestea. În credința lor, oamenii trebuie să susțină cu tărie că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul. Dat fiind că ele sunt efectiv adevărul, oamenii ar trebui să le accepte cu rațiune. Indiferent dacă sunt sau nu în stare să recunoască sau să admită asta, prima lor atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să fie una de acceptare deplină. În cazul în care cuvântul lui Dumnezeu nu-l expune pe unul dintre voi sau pe toți, atunci pe cine expune? Și dacă nu este pentru a te expune, de ce ți se cere să îl accepți? Nu este asta o contradicție? Dumnezeu se adresează întregii omeniri, fiecare propoziție rostită de Dumnezeu expune omenirea coruptă și nimeni nu este scutit – ceea ce, normal, te include și pe tine. Nici măcar unul dintre rândurile cuvântărilor lui Dumnezeu nu se referă la aspectul exterior sau la un tip de stare, cu atât mai puțin la o reglementare externă sau la o simplă formă de comportament a oamenilor. Nu este așa. Dacă tu crezi că fiecare rând rostit de Dumnezeu expune doar un simplu tip de comportament uman sau de aparență exterioară, atunci nu ai nici o înțelegere de natură spirituală și nu înțelegi ce este adevărul. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Oamenii pot simți profunzimea cuvintelor lui Dumnezeu. În ce fel sunt ele profunde? Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu expune firile corupte ale oamenilor și lucrurile esențiale și adânc înrădăcinate din viețile lor. Sunt lucruri esențiale, nu aparențe exterioare și, mai ales, nu sunt comportamente externe. Văzând oamenii din perspectiva aparențelor exterioare, toți pot părea oameni buni. Dar atunci de ce spune, totuși, Dumnezeu că unii oameni sunt duhuri rele, iar alții sunt duhuri necurate? Aceasta este o chestiune care nu este vizibilă pentru tine. Deci, nu trebuie să tratezi cuvintele lui Dumnezeu conform noțiunilor sau a închipuirilor umane, sau a vorbelor în vânt ale oamenilor și cu siguranță nu prin prisma declarațiilor partidului aflat la conducere. Doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul; toate cuvintele omului sunt sofisme. După ce ați auzit o astfel de părtășie, ați experimentat o schimbare în atitudinea voastră față de cuvintele lui Dumnezeu? Indiferent cât de mare sau mică este schimbarea, data viitoare când veți citi cuvintele lui Dumnezeu care îi judecă și îi expun pe oameni, cel puțin nu ar trebui să încercați să vă contraziceți cu Dumnezeu. Ar trebui să încetați a vă plânge de Dumnezeu, spunând: „Cuvintele lui Dumnezeu care expun și judecă oamenii sunt foarte severe; nu voi citi pagina aceasta. Voi trece pur și simplu peste ea. Hai să caut să citesc ceva despre binecuvântări și promisiuni, ca să găsesc o oarecare alinare.” Nu ar mai trebui să citiți cuvântul lui Dumnezeu alegând și selectând conform propriilor înclinații. Trebuie să acceptați adevărul, precum și judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu; doar atunci pot fi curățite firile voastre corupte și doar atunci puteți obține mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Importanța urmăririi adevărului și calea urmăririi acestuia”

Dacă ești o persoană care urmărește adevărul, atunci trebuie să reflectezi la firea ta coruptă și să ți-o înțelegi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să te compari cu fiecare propoziție din cuvintele de expunere și de judecată ale lui Dumnezeu și, puțin câte puțin, să-ți scoți la iveală toate firile și stările corupte. Începe prin a cerceta intențiile și scopul cuvintelor și acțiunilor tale, disecă și discerne fiecare cuvânt pe care îl rostești și nu trece nimic cu vederea din ceea ce există în gândurile și mintea ta. În acest fel, prin disecare și discernere progresive, vei descoperi că firea ta coruptă nu e neglijabilă, ci mai degrabă vastă, și că otrăvurile Satanei nu sunt limitate, ci mai degrabă numeroase. Astfel, treptat, îți vei vedea cu claritate firile corupte și natura-esență și îți vei da seama cât de profund te-a corupt Satana. În acel moment, vei simți cât de prețios este adevărul exprimat de Dumnezeu. El poate rezolva problemele firii și naturii corupte ale omenirii. Acest leac pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru oamenii corupți cu scopul de a mântui omenirea este incredibil de eficient, ba chiar mai valoros decât orice elixir. De aceea, pentru a primi mântuirea lui Dumnezeu, urmărești de bunăvoie adevărul, prețuind din ce în ce mai mult fiecare aspect al adevărului și urmărindu-l cu tot mai multă forță. Când o persoană are acest sentiment în inima ei, înseamnă că a înțeles deja adevărul într-o măsură și că a prins deja rădăcini pe calea adevărată. Dacă îl poate experimenta mai profund și Îl poate iubi cu adevărat, din inimă, pe Dumnezeu, viața-fire a persoanei va începe să se transforme.

E ușor să se facă unele schimbări în comportament, dar nu e ușor să se schimbe viața-fire a unei persoane. Rezolvarea problemei unei firi corupte trebuie să înceapă de la cunoașterea de sine. Acest lucru necesită atenție, concentrare pe examinarea treptată a propriilor intenții și stări, scrutare constantă a intențiilor și a modurilor obișnuite de a vorbi. Și apoi, într-o bună zi, va exista o conștientizare bruscă: „Spun întotdeauna lucruri frumoase pentru a mă preface, sperând că voi obține un loc de seamă în inimile celorlalți. Aceasta e o fire rea. Nu este revelația unei umanităţi normale și nu se conformează cu adevărul. Acest mod rău de a vorbi și această intenție rea sunt greșite, trebuie schimbate și e necesar să scap de ele.” După ce ai această conștientizare, vei simţi gravitatea serioasă a firii tale rele cu o claritate crescândă. Crezuseși că răutatea înseamnă doar existența unei mici pofte rele între un bărbat și o femeie și simțiseși că, deși ai dat dovadă de răutate în această privință, nu erai o persoană cu o fire rea. Acest lucru arată că ți-a lipsit înțelegerea unei firi rele; părea că știi înțelesul superficial al cuvântului „rău”, dar nu puteai cu adevărat să recunoști sau să discerni o fire rea; și, de fapt, încă nu înțelegi ce înseamnă cuvântul „rău”. Când îți vei da seama că ai dezvăluit acest fel de fire, vei începe să reflectezi la sinele tău și să o recunoști, să îi cercetezi în profunzime originile și vei vedea că ai într-adevăr o asemenea fire. Ce ar trebui să faci după aceea? Trebuie să îți examinezi permanent intențiile în modurile tale similare de a vorbi. Prin această cercetare constantă, vei recunoaște cu o autenticitate și o acuratețe din ce în ce mai mari că ai într-adevăr acest fel de fire și esență. Doar în ziua în care vei admite cu adevărat că ai o fire rea, vei începe să simți ură și detestare față de ea. De la a crede că e bună, cu o conduită cinstită, înzestrată cu simțul dreptății, cu integritate morală, neprefăcută, o persoană ajunge să recunoască faptul că are asemenea naturi-esențe precum aroganța, intransigența, înșelăciunea, răutatea și aversiunea față de adevăr. În acel moment, se va fi evaluat cu exactitate și știe ce este cu adevărat. Doar să admiți verbal sau să recunoști superficial că ai aceste manifestări și dispoziții nu va stârni o ură veritabilă. O persoană poate să se urască pe sine cu adevărat doar recunoscând că esența acestor firi corupte e maniera respingătoare a Satanei. Ce fel de umanitate e necesară ca o persoană să se cunoască pe sine însăși până în punctul în care să se urască? Trebuie să iubească lucrurile pozitive, adevărul, corectitudinea și dreptatea, să aibă conștiință și vigilență, să fie bună la suflet și să fie capabilă să accepte și să practice adevărul – toți oamenii de acest fel se pot cunoaște cu adevărat și urî pe ei înșiși. Aceia care nu iubesc adevărul și cărora li se pare greu să accepte adevărul nu se vor cunoaște niciodată pe sine. Chiar dacă pot rosti unele cuvinte despre cunoașterea de sine, nu pot pune adevărul în practică și nu vor suferi nicio schimbare autentică. Cunoașterea de sine e cea mai dificilă sarcină.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”

Când a citit cuvintele lui Dumnezeu, Petru nu s-a concentrat pe înțelegerea doctrinelor, cu atât mai puțin s-a concentrat la obținerea cunoștințelor teologice. În schimb, el s-a concentrat la înțelegerea adevărului și voii lui Dumnezeu, precum și la obținerea unei înțelegeri a firii și a frumuseții lui Dumnezeu. Petru a încercat, de asemenea, să înțeleagă diferitele stări corupte ale omului din cuvintele lui Dumnezeu, precum și natura-esență a omului și neajunsurile lui propriu-zise, îndeplinind prin asta cu ușurință toate cerințele lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi. Petru a avut atât de multe practici corecte ce respectau cuvintele lui Dumnezeu. Acest lucru era cel mai potrivit cu voia Lui și era cea mai bună cale prin care o persoană putea coopera în timp ce experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Când a experimentat sutele de încercări trimise de Dumnezeu, Petru s-a examinat cu strictețe în lumina fiecărui cuvânt al judecății lui Dumnezeu și al dezvăluirii omului de către Dumnezeu și în lumina fiecărui cuvânt al cerințelor Lui de la om și s-a străduit să priceapă cu acuratețe semnificația acelor cuvinte. El a încercat cu adevărat să reflecteze și să memoreze fiecare cuvânt pe care i l-a spus Isus și a obținut rezultate foarte bune. Practicând în acest fel, el a reușit să se înțeleagă pe sine din cuvintele lui Dumnezeu și nu numai că a ajuns să înțeleagă diferitele stări corupte și neajunsuri ale omului, ci a ajuns și să înțeleagă esența și natura omului. Aceasta înseamnă o adevărată înțelegere de sine.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

Ca oamenii să se înțeleagă, trebuie să își înțeleagă firile corupte și să-și cunoască adevăratele stări; cel mai important lucru în înțelegerea propriei stări este de a pricepe propriile gânduri și idei. În fiecare perioadă de timp, gândurile și ideile oamenilor au fost controlate de un lucru major. Dacă poți să îți înțelegi gândurile și ideile, poți să înțelegi lucrurile de la baza lor. Oamenii nu-și pot controla gândurile și ideile. Totuși trebuie să știi de unde vin aceste gânduri și idei, care sunt motivele din spatele lor, ce le controlează și care este natura lor. După ce firea unei persoane se schimbă, gândurile, ideile, opiniile și țelurile la care aspiră acea persoană și care sunt create de partea care s-a schimbat vor fi foarte diferite față de cele de dinainte – în esență, acestea se vor apropia de adevăr și vor fi în acord cu adevărul. Aspectele din interiorul oamenilor care nu s-au schimbat, adică vechile lor gânduri, idei și opinii, inclusiv lucrurile care le plac oamenilor și pe care le urmăresc, sunt toate extrem de murdare, mizerabile și oribile. După ce o persoană înțelege adevărul, ea devine capabilă să discearnă aceste lucruri și să le vadă clar; așadar, devine capabilă să se răzvrătească împotriva lor și să le întoarcă spatele. Cu siguranță, astfel de oameni s-au schimbat într-un fel. Ei sunt capabili să accepte adevărul, să-l practice și să pătrundă în unele adevăruri-realități. Oamenii care nu înțeleg adevărul nu pot vedea clar aceste lucruri corupte sau negative și nici nu le pot discerne; așadar, sunt incapabili să renunțe la ele și cu atât mai puțin să se răzvrătească împotriva lor. Ce provoacă această diferență? De ce sunt toți credincioși, dar unii dintre ei pot discerne lucrurile negative și necurate și pot renunța la ele, în timp ce alții nu pot vedea clar aceste lucruri și nici nu se pot elibera de ele? Totul este direct corelat cu întrebarea dacă persoana iubește și urmărește adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Esențial privind auto-reflecția și cunoașterea de sine este următorul lucru: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface intențiile lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii, cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți în acele domenii și cu atât mai profund merită să le explorezi pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi din cauza căror lucruri din tine nu poți satisface intențiile lui Dumnezeu. Să-l luăm ca exemplu pe Pavel. Pavel era deosebit de învățat, a suferit foarte mult când a predicat și a lucrat și mulți oameni l-au adorat în mod deosebit. Drept urmare, după ce a săvârșit multă lucrare, a presupus că, pentru el, va fi pusă deoparte o cunună. Lucrul acesta l-a determinat să meargă din ce în ce mai departe pe calea greșită, până când, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Dacă ar fi reflectat asupra sa și s-ar fi disecat atunci, nu ar fi gândit așa cum gândea. Cu alte cuvinte, Pavel nu s-a concentrat asupra căutării adevărului din cuvintele Domnului Isus; nu a crezut decât în propriile noțiuni și închipuiri. El a crezut că, făcând pur și simplu câteva lucruri bune și dând dovadă de câteva comportamente bune, va fi aprobat și răsplătit de Dumnezeu. Până la urmă, propriile noțiuni și închipuiri i-au orbit inima și au acoperit adevărul cu privire la corupția sa. Însă oamenii nu erau capabili să discearnă acest lucru și nu aveau cunoștință de aceste chestiuni și astfel, înainte ca faptul acesta să fie expus de către Dumnezeu, ei l-au considerat mereu pe Pavel un standard la care să năzuiască, un exemplu după care să trăiască și l-au privit ca pe un idol pe care-l căutau și aidoma cui tânjeau să fie. Cazul lui Pavel este un avertisment pentru fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Mai ales atunci când noi, cei care Îl urmăm pe Dumnezeu, putem să suferim și să plătim prețul în îndatoririle noastre și, în timp ce Îl slujim pe Dumnezeu, simțim că suntem loiali și Îl iubim pe Dumnezeu și, în astfel de momente, ar trebui să reflectăm asupra noastră și să ne înțelegem și mai mult în ceea ce privește calea pe care o luăm, lucru care este foarte necesar. Acest lucru se datorează faptului că ceea ce crezi că este bun este ceea ce vei stabili ca fiind corect și nu te vei îndoi de asta, nu vei reflecta asupra acestui lucru sau nu vei diseca dacă există ceva în acesta care să se împotrivească lui Dumnezeu. De exemplu, sunt oameni care se cred foarte buni la inimă. Nu îi urăsc sau rănesc niciodată pe ceilalți și întotdeauna dau o mână de ajutor fraților sau surorilor a căror familie se află în dificultate, ca nu cumva problema lor să rămână nerezolvată; au multă bunăvoință și fac tot ce le stă în putere să îi ajute pe toți. Totuși, nu se concentrează niciodată asupra practicării adevărului și nu au nicio intrare în viață. Care este rezultatul unui asemenea ajutor? Își amână propria viață și, totuși, sunt foarte mulțumiți de ei înșiși și extrem de satisfăcuți de tot ce au făcut. În plus, se mândresc mult cu asta, crezând că nimic din tot ce au făcut nu contravine adevărului, că sigur va satisface intențiile lui Dumnezeu și că sunt adevărați credincioși în Dumnezeu. Își consideră bunătatea naturală ca pe ceva de valorificat și, de îndată ce fac asta, indiscutabil o consideră drept adevărul. În realitate, tot ce fac ei este un bine omenesc. Ei nu practică deloc adevărul, întrucât ceea ce fac este în fața oamenilor și nu înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin practică potrivit cerințelor lui Dumnezeu și adevărului. Prin urmare, toate faptele lor sunt în zadar. Nimic din ceea ce fac nu reprezintă practicarea adevărului sau a cuvintelor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin respectarea voii Lui; mai degrabă, ei folosesc bunătatea umană și buna conduită ca să îi ajute pe ceilalți. Pe scurt, ei nu caută intențiile lui Dumnezeu în tot ce fac și nici nu se poartă în conformitate cu cerințele Lui. Dumnezeu nu aprobă acest tip de comportament bun al omului; din punctul de vedere al lui Dumnezeu este de condamnat și nu merită să fie comemorat de El.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

În timp ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de câte ori ai eșuat, ai căzut, ai fost emondat sau dezvăluit, acestea nu sunt lucruri rele. Indiferent de modul în care ai fost emondat sau dacă acest lucru este făcut de către conducători, lucrători, frații sau surorile tale, toate acestea sunt lucruri bune. Trebuie să îți amintești acest lucru: indiferent cât de mult suferi, de fapt, beneficiezi de pe urma acestui lucru. Oricine are experiență poate confirma asta. Indiferent de situație, a fi emondat sau dezvăluit este întotdeauna un lucru bun. Nu este o condamnare. Este mântuirea lui Dumnezeu și cea mai bună oportunitate ca să ajungi să te cunoști. Poate să-ți aducă o schimbare în bine în experiența ta de viață. Fără așa ceva, nu vei avea nici oportunitatea, nici condiția și nici contextul ca să poți dobândi o înțelegere a adevărului corupției tale. Dacă realmente înțelegi adevărul și ești capabil să descoperi lucrurile corupte ascunse în adâncul inimii tale, dacă le poți distinge clar, atunci este bine, acest lucru a rezolvat o problemă majoră a intrării în viață și este foarte benefic pentru schimbările firii. A deveni capabil să te cunoști cu adevărat pe tine însuți este cea mai bună oportunitate de a-ți drege căile și de a deveni o persoană nouă; este pentru tine cea mai bună ocazie să obții o nouă viață. Odată ce te cunoști cu adevărat pe tine însuți, vei putea vedea că, atunci când adevărul devine viața cuiva, este, cu adevărat, un lucru de mare preț, și vei înseta după adevăr, îl vei practica și vei pătrunde în realitate. Acesta este un lucru nespus de măreț! Dacă poți să profiți de această oportunitate, să reflectezi cu seriozitate asupra ta și să câștigi o cunoaștere autentică de sine ori de câte ori dai greș sau cazi, atunci, în mijlocul negativității și slăbiciunii, vei putea să te ridici înapoi pe picioare. Odată trecut de acest prag, vei putea să faci un pas mare înainte și să pătrunzi în adevărul-realitate.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”

Toți cei care se cunosc cu adevărat au eșuat și s-au poticnit de câteva ori în trecut, după care, au citit cuvintele lui Dumnezeu, s-au rugat Lui și au reflectat asupra lor, ajungând prin asta să vadă clar adevărul propriei corupții și să simtă că erau într-adevăr profund corupți și absolut lipsiți de adevărul-realitate. Dacă experimentezi astfel lucrarea lui Dumnezeu și te rogi Lui și cauți adevărul atunci când se abate ceva asupra ta, vei ajunge treptat să te cunoști. Apoi, într-o zi, inima ta va fi lămurită: „Poate că am un calibru puțin mai bun decât alții, dar acesta mi-a fost dat de Dumnezeu. Sunt mereu lăudăros, încercând să-i întrec pe alții când vorbesc și să-i determin pe oameni să facă lucrurile ca mine. Într-adevăr sunt lipsit de rațiune ‒ este aroganță și neprihănire de sine! Prin reflecție, am aflat de propria mea fire arogantă. Sunt luminarea și harul lui Dumnezeu și Îi mulțumesc pentru asta!” Este un lucru bun sau unul rău să afli despre propria fire coruptă? (E un lucru bun.) Pornind de acolo, ar trebui să cauți cum să vorbești și să acționezi cu rațiune și supunere, cum să fii pe picior de egalitate cu ceilalți, cum să-i tratezi pe ceilalți corect, fără a-i constrânge, cum să-ți privești corect calibrul, darurile, punctele forte și așa mai departe. În acest fel, ca un munte bătut cu ciocanul până când ajunge praf, lovitură cu lovitură, firea ta arogantă va fi înlăturată. După aceea, atunci când vei interacționa cu ceilalți sau vei lucra cu ei pentru a îndeplini o datorie, vei putea să le tratezi corect opiniile și să le acorzi o atenție deosebită în timp ce îi asculți. Și când îi vei auzi dând glas unei opinii corecte, vei descoperi: „Aparent, calibrul meu nu este cel mai bun. Adevărul e că fiecare are propriile puncte forte; nu-mi sunt deloc inferiori. Înainte, am crezut mereu că aveam un calibru mai bun decât alții. Asta a fost admirație de sine și ignoranță cu mintea îngustă. Aveam o perspectivă foarte limitată, ca a unei broaște pe fundul unei fântâni. A gândi așa chiar era lipsit de rațiune ‒ a fost nerușinat! Am fost orbit și asurzit de firea mea arogantă. Cuvintele altora nu au ajuns până la mine și am crezut că eram mai bun decât ei, că aveam dreptate, când, de fapt, nu sunt mai bun decât niciunul dintre ei!” Începând din acel moment, îți vei înțelege și cunoaște cu adevărat neajunsurile și statura mică. Și, după aceea, când vei avea părtășie cu alții, le vei asculta cu atenție părerile și îți vei da seama: „Sunt atât de mulți oameni mai buni decât mine. Calibrul și capacitatea mea de înțelegere sunt medii, în cel mai bun caz.” Dându-ți seama de acest lucru, nu vei fi dobândit un strop de conștiință de sine? Experimentând asta și cugetând frecvent asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei fi capabil să dobândești o adevărată cunoaștere de sine care devine din ce în ce mai profundă. Vei putea vedea adevărul corupției tale, sărăcia și infamia ta, urâțenia ta deplorabilă și, în acel moment, îți va fi scârbă de tine și îți vei urî firea coruptă. Apoi, îți va fi ușor să te lepezi de tine. În acest mod experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să reflectezi la efuziunile tale de corupție, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Mai ales după ce ai dezvăluit o fire coruptă în orice fel de situație, trebuie să reflectezi frecvent asupra ta și să te cunoști. Apoi îți va fi ușor să-ți vezi clar esența coruptă și vei putea să-ți urăști din inimă corupția, trupul și pe Satana. Și, din inimă, vei putea să iubești adevărul și să lupți pentru el. În acest fel, firea ta arogantă se va diminua și, treptat, o vei alunga. Vei dobândi tot mai multă rațiune și îți va fi mai ușor să te supui lui Dumnezeu. În ochii celorlalți, vei părea mai statornic și mai hotărât și vei părea că vorbești mai obiectiv. Vei fi capabil să-i asculți pe alții și le vei da timp să vorbească. Atunci când ceilalți vor avea dreptate, îți va fi ușor să le accepți cuvintele, iar interacțiunile tale cu oamenii nu vor fi atât de solicitante. Vei fi capabil să cooperezi armonios cu oricine. Dacă așa îți îndeplinești datoria, nu vei avea atunci rațiune și umanitate?

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Pentru a rezolva complet problema firii tale corupte, trebuie să cauți adevărul pentru a o rezolva atunci când apare prima dată. Trebuie să rezolvi firea coruptă în starea ei inițială, asigurându-te astfel că nu vei face nimic greșit și prevenind problemele viitoare. Dacă o fire coruptă prinde rădăcini și devine gândurile sau punctul de vedere al unei persoane, ea va putea să o îndemne să facă rău. Prin urmare, auto-reflecția și cunoașterea de sine au în principal legătură cu descoperirea firilor corupte ale unei persoane și căutarea grabnică a adevărului, pentru a le înlătura. Trebuie să știi ce lucruri sunt în natura ta, ce îți place, ce urmărești și ce vrei să obții. Trebuie să analizezi aceste lucruri conform cuvintelor lui Dumnezeu pentru a vedea dacă sunt în conformitate cu voia lui Dumnezeu și în ce sens sunt eronate. Odată ce înțelegi aceste lucruri, trebuie să rezolvi problema anormalității rațiunii tale, adică problema vexării tale iraționale și neîncetate. Aceasta nu este doar problema firii tale corupte, ci include și lipsa ta de rațiune. În special în chestiuni care privesc interesele oamenilor, cei care se lasă în voia interesului propriu nu au rațiune normală. Aceasta este o problemă psihologică și reprezintă, totodată, călcâiul lui Ahile pentru oameni. […]

Lucrurile din natura omului nu sunt ca niște comportamente exterioare, practici sau gânduri și idei care pot fi doar tratate, și gata; ele trebuie să fie scoase la iveală încetul cu încetul. Mai mult, nu sunt ușor de identificat de către oameni și, chiar dacă sunt identificate, nu sunt ușor de schimbat – pentru a face acest lucru este nevoie de o înțelegere suficient de profundă. De ce analizăm mereu natura omului? Nu înțelegeți ce înseamnă asta? De unde provin revelațiile firilor corupte ale oamenilor? Toate provin din interiorul naturii lor și toate sunt guvernate de natura lor. Fiecare dintre firile corupte ale omului, fiecare gând și idee, fiecare intenție, toate sunt legate de natura omului. Prin urmare, prin scoaterea la iveală în mod direct a naturii omului, firile sale corupte pot fi înlăturate cu ușurință. Deși nu este ușor să schimbi natura oamenilor, dacă aceștia pot discerne și percepe firile corupte pe care le dezvăluie și dacă pot căuta adevărul pentru a le înlătura, atunci își pot schimba treptat firile. Odată ce o persoană reușește să își schimbe firea vieții, atunci vor fi din ce în ce mai puține lucruri în ea care se împotrivesc lui Dumnezeu. Scopul analizei naturii omului este acela de a-i schimba firile. Voi nu ați înțeles acest scop și credeți că, doar analizându-vă și înțelegându-vă natura, puteți să ascultați de Dumnezeu și să vă recăpătați rațiunea. Nu faceți decât să aplicați orbește reguli! De ce nu dau pur și simplu în vileag aroganța și neprihănirea de sine a oamenilor? De ce trebuie să le analizez și natura coruptă? Nu se va rezolva problema doar dacă le dau în vileag neprihănirea de sine și aroganța. Dar dacă le analizez natura, aspectele pe care aceasta le cuprinde sunt foarte ample, ea incluzând toate firile corupte. Nu se limitează doar la anvergura restrânsă a neprihănirii de sine, a autoimportanței și a aroganței. Natura include mult mai mult decât atât. Așadar, ar fi bine dacă oamenii ar putea să recunoască exact câte firi corupte dezvăluie în toate cererile lor diverse de la Dumnezeu, adică în dorințele lor extravagante. Odată ce oamenii își înțeleg propria natură și esență, se pot disprețui și lepăda de sine; le va fi ușor să își înlăture firile corupte și vor avea o cale. În caz contrar, voi nu veți scoate niciodată la iveală cauza principală și veți spune doar că este vorba de neprihănire de sine, aroganță sau mândrie, sau de lipsă totală de loialitate. Poate să fie rezolvată problema voastră doar vorbind despre astfel de lucruri superficiale? Este nevoie să discutăm despre natura omului?

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”

În zilele noastre, majoritatea oamenilor se înțeleg pe ei înșiși superficial. Nu au ajuns deloc să cunoască limpede lucrurile care fac parte din natura lor. Ei nu cunosc decât câteva dintre stările corupte pe care le dezvăluie, lucrurile pe care este probabil să le facă sau puține dintre neajunsurile lor, iar asta îi face să creadă că se cunosc pe ei înșiși. Dacă, în plus, respectă câteva reglementări, se asigură că nu greșesc în anumite domenii și reușesc să evite săvârșirea anumitor fărădelegi, atunci ei cred că au realitatea în credința lor în Dumnezeu și presupun că vor fi mântuiți. Aceasta este numai imaginația umană. Dacă respecți acele lucruri, oare vei deveni într-adevăr capabil să te înfrânezi de la a comite vreo fărădelege? Vei fi dobândit o reală schimbare a firii? Vei trăi cu adevărat asemănarea unei ființe umană? Poți, într-adevăr, să-L mulțumești astfel pe Dumnezeu? Absolut nu – acest lucru este sigur. Credința în Dumnezeu dă roade numai atunci când avem standarde înalte și obținem adevărul și o oarecare transformare în firea vieții. Acest lucru necesită în primul rând dedicare pentru a se cunoaște pe sine. În cazul în care cunoașterea de sine a oamenilor este prea superficială, li se va părea imposibil să rezolve probleme, iar firile vieții lor pur și simplu nu se vor schimba. Este necesar să te cunoști la un nivel profund, ceea ce înseamnă să-ți cunoști natura: ce elemente sunt incluse în acea natură, cum au luat naștere aceste lucruri și de unde au venit. Mai mult decât atât, chiar ești capabil să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut vreodată sufletul urât și natura ticăloasă? Dacă ești într-adevăr în stare să vezi adevărul despre tine, atunci te vei urî. Atunci când te vei urî și, apoi, vei pune cuvântul lui Dumnezeu în practică, vei putea să te răzvrătești împotriva trupului și să ai puterea de a îndeplini adevărul fără a crede că este obositor. De ce mulți oameni își urmează preferințele trupești? Deoarece se consideră a fi destul de buni, simțind că acțiunile lor sunt corecte și îndreptățite, că nu au defecte și că au întru totul dreptate, ei sunt, prin urmare, capabili să acționeze presupunând că dreptatea este de partea lor. Când o persoană recunoaște care este adevărata sa natură – cât de urâtă, cât de demnă de dispreț și cât de demnă de milă este – atunci ea nu este peste măsură de mândră de sine, nu este prea arogantă și nu este prea încântată de ea însăși ca înainte. O astfel de persoană simte: „Trebuie să fiu cinstit și realist în a practica ceva din cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu, atunci nu mă voi ridica la standardul de a fi uman și mă voi rușina să trăiesc în prezența lui Dumnezeu”. Ea se vede cu adevărat ca fiind măruntă, cu adevărat neînsemnată. În acest moment, devine ușor pentru ea să îndeplinească adevărul și va părea că este oarecum așa cum trebuie să fie un om. Oamenii sunt în stare să se răzvrătească împotriva trupului numai atunci când se urăsc cu adevărat. Dacă nu se urăsc, nu vor putea să se răzvrătească împotriva trupului. Să te urăști cu adevărat nu este o chestiune simplă. Există multe lucruri care trebuie găsite în tine: în primul rând, să-ți cunoști propria natură; și, în al doilea rând, să te vezi nevoiaș și jalnic, să te vezi ca fiind extrem de mic și nesemnificativ și să-ți vezi sufletul deplorabil și murdar. Când cineva vede pe deplin ceea ce este cu adevărat, iar acest rezultat este obținut, atunci câștigă într-adevăr cunoașterea de sine și se poate spune că a ajuns să se cunoască pe deplin. Doar atunci poate să se urască cu adevărat, mergând atât de departe până la a se blestema, și poate să simtă cu adevărat că a fost profund corupt de Satana, încât nici măcar nu mai seamănă cu o ființă umană. Apoi, într-o zi, când amenințarea morții va apărea, o astfel de persoană va gândi: „Aceasta este dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu. Dumnezeu este, într-adevăr, drept; chiar ar trebui să mor!” În acest punct, nu se va plânge, cu atât mai puțin Îl va învinui pe Dumnezeu, simțind pur și simplu că este atât de nevoiașă și jalnică, atât de murdară și de coruptă încât ar trebui să fie alungată și distrusă de Dumnezeu, iar un suflet ca al ei nu se cade să trăiască pe pământ. Prin urmare, această persoană nu se va plânge de Dumnezeu și nu I se va împotrivi, cu atât mai puțin Îl va trăda pe Dumnezeu. Dacă un om nu se cunoaște și, totuși, se consideră a fi destul de bun, atunci când moartea îi va bate la ușă, omul acesta va gândi: „M-am descurcat atât de bine în credința mea. Cât de mult am căutat! Am dat atât de mult, am suferit atât de mult, dar, în cele din urmă, Dumnezeu îmi cere acum să mor. Nu știu unde este dreptatea lui Dumnezeu. De ce îmi cere El să mor? Dacă eu trebuie să mor, atunci cine va fi mântuit? Nu va fi sfârșitul rasei umane?” În primul rând, această persoană are noțiuni despre Dumnezeu. În al doilea rând, această persoană se plânge și nu dă dovadă de niciun pic de ascultare. Este ca în cazul lui Pavel: când a fost aproape să moară, nu se cunoștea pe sine, iar când pedeapsa lui Dumnezeu a fost aproape, a fost totul prea târziu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

A se cunoaște este crucial pentru fiecare persoană, fiindcă are un impact direct asupra chestiunii importante dacă o persoană poate sau nu să se elibereze de firea sa coruptă și să obțină mântuirea. Să nu crezi că aceasta este o chestiune simplă. Să te cunoști nu înseamnă să îți înțelegi acțiunile sau practicile, ci să cunoști esența problemei tale; să cunoști sursa răzvrătirii tale și esența ei, să știi de ce nu poți să practici adevărul și să înțelegi lucrurile care apar și care te tulbură atunci când practici adevărul. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante aspecte ale autocunoașterii. De exemplu, din cauza condiționării culturii tradiționale chineze, în noțiunile tradiționale ale chinezilor, ei cred că oamenii ar trebui să respecte pietatea filială față de părinții lor. Cine nu respectă pietatea filială nu este un copil devotat părinților. Aceste idei au fost insuflate oamenilor încă din copilărie și, practic, sunt predate în fiecare gospodărie, precum și în fiecare școală și în societate, în general. Când capul unei persoane a fost umplut cu astfel de lucruri, ea crede că „Pietatea filială este mai importantă decât orice. Dacă nu aș respecta-o, nu aș fi o persoană bună – nu aș fi un copil devotat și aș fi învinuit de societate. Aș fi o persoană lipsită de conștiință.” Este corectă această părere? Oamenii au văzut foarte multe adevăruri exprimate de Dumnezeu – a cerut Dumnezeu ca o persoană să manifeste pietate filială față de părinții săi? Este acesta unul dintre adevărurile pe care credincioșii în Dumnezeu trebuie să le înțeleagă? Nu, nu este. Dumnezeu doar a avut părtășie cu privire la câteva principii. Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot urma voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu, dacă știu prea bine că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă și că aceasta poate conduce la mântuire, totuși rămân nereceptivi, atunci nu există nicio îndoială că sunt oameni scârbiți de adevăr și îl urăsc, că sunt oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu și-L urăsc – iar Dumnezeu, în mod natural, îi detestă și îi urăște. Ai putea detesta asemenea părinți? Se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl ocărăsc – caz în care cu siguranță sunt demoni și satane. Ai putea să-i urăști și să-i blestemi? Acestea sunt toate întrebări reale. Dacă părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu, cum ar trebui să-i tratezi? După cum cere Dumnezeu, ar trebui să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” „Căci oricine face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.” Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: „Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.” Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens. Dacă o persoană este o ființă care Îl tăgăduiește pe Dumnezeu și I se împotrivește, care este blestemată de Dumnezeu, dar este un părinte sau o rudă de-a ta și, din câte știi tu, nu este o persoană rea și te tratează bine, atunci s-ar putea să te trezești incapabil să urăști acea persoană și chiar să păstrezi strâns legătura, iar relația voastră să rămână neschimbată. Te va tulbura să auzi că Dumnezeu urăște astfel de oameni și nu ești capabil să fii de partea lui Dumnezeu și să-i respingi fără milă. Ești tot timpul constrâns de sentimente și nu poți renunța pe deplin la ei. Care este motivul acestui lucru? Se întâmplă pentru că sentimentele tale sunt prea puternice și te împiedică să practici adevărul. Acea persoană este bună cu tine, așa că nu poți să o urăști. Ai putea să o urăști numai dacă te-ar răni. Ar fi acea ură în acord cu adevărurile-principii? De asemenea, ești constrâns de noțiuni tradiționale, crezând că este un părinte sau o rudă, așa că, dacă o urăști, vei fi disprețuit de societate și ponegrit de opinia publică, condamnat ca fiind lipsit de sentimente filiale, de conștiință, ca nefiind nici măcar uman. Crezi că vei îndura condamnarea și pedeapsa divină. Chiar dacă vrei să o urăști, conștiința ta nu te va lăsa. De ce funcționează conștiința ta în acest mod? Fiindcă un mod de gândire ți-a fost imprimat încă din copilărie, prin moștenirea familiei tale, prin educația pe care ți-au dat-o părinții și prin îndoctrinarea culturii tradiționale. Acest mod de gândire este foarte adânc înrădăcinat în inima ta și te face să crezi, în mod greșit, că pietatea filială este absolut firească și justificată și că orice este moștenit de la strămoșii tăi este întotdeauna bun. Ai învățat mai întâi acest mod de gândire și el rămâne dominant, creând un mare obstacol și o mare tulburare în credința ta și în acceptarea adevărului, făcându-te incapabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică și să iubești ce iubește Dumnezeu, să urăști ce urăște Dumnezeu. În inima ta știi că viața ta a venit de la Dumnezeu, nu de la părinții tăi, și știi, de asemenea, că părinții tăi nu numai că nu cred în Dumnezeu, ci I se împotrivesc, că Dumnezeu îi urăște și că ar trebui să I te supui, să stai de partea Sa, dar pur și simplu nu te poți decide să-i urăști, chiar dacă vrei asta. Nu poți să faci acel pas, nu poți să-ți oțelești inima și nu poți să practici adevărul. Care este sursa acestui lucru? Satana folosește acest fel de cultură tradițională și aceste noțiuni de moralitate pentru a-ți înrobi gândurile, mintea și inima, făcându-te incapabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu; ai fost stăpânit de aceste lucruri ale Satanei și făcut incapabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu. Când vrei să practici cuvintele lui Dumnezeu, aceste lucruri provoacă tulburări în tine, te fac să te opui adevărului și cerințelor lui Dumnezeu și te fac incapabil să scapi de jugul culturii tradiționale. După ce te lupți o vreme, faci un compromis: preferi să crezi că noțiunile tradiționale ale moralității sunt corecte și în acord cu adevărul, așa că respingi cuvintele lui Dumnezeu sau te lepezi de ele. Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și nu ți se pare ceva neobișnuit să fii mântuit, simțind că încă trăiești în această lume și poți supraviețui doar bazându-te pe acești oameni. Incapabil să înduri acuzațiile societății, ai alege mai degrabă să renunți la adevăr și la cuvintele lui Dumnezeu, abandonându-te noțiunilor tradiționale ale moralității și influenței Satanei, preferând să-L ofensezi pe Dumnezeu și să nu practici adevărul. Nu este deplorabil omul? Nu are el nevoie de mântuirea de la Dumnezeu? Unii oameni cred de mulți ani în Dumnezeu, dar tot nu au discernământ în ceea ce privește chestiunea pietății filiale. Ei chiar nu înțeleg adevărul. Nu pot niciodată să treacă de această barieră a relațiilor lumești; nu au nici curajul, nici încrederea, cu atât mai puțin hotărârea interioară, deci nu pot să-L iubească pe Dumnezeu și să asculte de El. Unii oameni sunt capabili să vadă dincolo de asta și chiar nu le este ușor să spună: „Părinții mei nu cred în Dumnezeu și mă împiedică să cred. Sunt diavoli.” Niciun non-credincios nu are credință că există un Dumnezeu sau că El a creat cerul, pământul și toate lucrurile sau că omul este creat de Dumnezeu. Ba chiar există unii care spun: „Viața îi este dată omului de către părinții lui, iar el ar trebui să-i cinstească.” De unde vine un asemenea gând sau o asemenea părere? De la Satana? Multele milenii de cultură tradițională au educat și au indus în eroare omul în acest fel, făcându-l să nege creația și suveranitatea lui Dumnezeu. Fără înșelăciunea și controlul Satanei, omenirea ar investiga lucrarea lui Dumnezeu și ar citi cuvintele Lui și ar ști că este creată de Dumnezeu, că viața ei este dată de Dumnezeu; ar ști că tot ceea ce are este dat de Dumnezeu și că lui Dumnezeu ar trebui să-I mulțumească. Dacă ne-ar ajuta cineva cu ceva, ar trebui să acceptăm acest lucru de la Dumnezeu – în special părinții noștri, care ne-au adus pe lume și ne-au crescut; toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Dumnezeu are suveranitate peste toate; omul este doar o unealtă pentru servicii. Dacă cineva poate să-și lase deoparte părinții, sau soțul (sau soția) și copiii, ca să se sacrifice pentru Dumnezeu, atunci, respectiva persoană va fi mai puternică și va avea un simț mai mare al dreptății înaintea Lui. Totuși, oamenilor nu le este ușor să scape de robia educației naționale și a ideilor culturale tradiționale, a noțiunilor și a afirmațiilor morale, fiindcă aceste otrăvuri și filosofii satanice au prins de mult rădăcini în inimile oamenilor, producând tot felul de firi corupte, care îi împiedică să audă cuvântul lui Dumnezeu și să se supună Lui. În adâncul inimii omului corupt, nu există o dorință fundamentală de a pune adevărul în practică și de a urma voia lui Dumnezeu. Așadar, oamenii se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc; Îl pot trăda și se pot lepăda de El în orice moment. Poate un om să primească adevărul dacă firile corupte și otrăvurile și filosofiile satanice există în el? Poate un om să obțină supunerea față de Dumnezeu? Este, într-adevăr, foarte greu. Dacă nu ar fi lucrarea de judecată de către Dumnezeu Însuși, atunci omenirea profund coruptă nu ar putea să obțină mântuirea și nu ar putea să fie curățită de toată firea ei satanică. Chiar dacă oamenii cred în Dumnezeu și sunt dispuși să-L urmeze, ei nu pot să asculte de Dumnezeu și să I se supună, fiindcă pentru oameni, a accepta adevărul presupune prea mult efort. Prin urmare, urmărirea adevărului trebuie să fie precedată de urmărirea autocunoașterii și de rezolvarea firii corupte. Numai atunci va fi mai ușor să accepți adevărul. Să te cunoști nu este sub nicio formă o chestiune simplă; numai cei care acceptă adevărul pot să se cunoască. De aceea este vital să te cunoști și aceasta este o chestiune pe care nu trebuie să o treci cu vederea.

Oamenii au firi corupte, prin urmare, le este foarte dificil să accepte adevărul și le este chiar mai greu să se cunoască. Dacă vor să obțină mântuirea, trebuie să ajungă să-și cunoască propriile firi corupte și natura-esență. Numai atunci pot să accepte sincer adevărul și să-l pună în practică. Majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu sunt mulțumiți dacă doar sunt capabili să spună cuvintele și doctrinele, crezând că înțeleg adevărul. Aceasta este o mare greșeală, întrucât cei care nu se cunosc nu înțeleg adevărul. Prin urmare, pentru a înțelege și a obține adevărul în credința lor în Dumnezeu, oamenii trebuie să se concentreze asupra autocunoașterii. Indiferent când sau unde suntem și indiferent în ce mediu suntem, dacă putem ajunge să ne cunoaștem, să ne descoperim și să ne disecăm firile corupte și să tratăm autocunoașterea drept prioritatea noastră absolută, atunci, cu siguranță, vom câștiga ceva și ne vom aprofunda treptat autocunoașterea. În același timp, vom practica adevărul, iubirea și supunerea față de Dumnezeu și vom înțelege din ce în ce mai mult din adevăr. Apoi, adevărul va deveni, în mod firesc, viața noastră. Totuși, dacă nu pătrunzi deloc în autocunoaștere, este fals să spui că practici adevărul, fiindcă ești orbit de tot soiul de fenomene superficiale. Simți că parcă ți s-ar fi îmbunătățit comportamentul, că ai mai multă conștiință și rațiune decât înainte, că ești mai blând, mai atent și mai tolerant cu alții și mai răbdător și mai iertător cu oamenii și, în consecință, crezi că deja trăiești umanitatea normală și că ești o persoană grozavă și perfectă. Dar în ochii lui Dumnezeu, tot nu întrunești cerințele și standardele Lui și ești foarte departe de a asculta de El și de a I te închina sincer. Asta arată că nu ai câștigat adevărul, că îți lipsește și cea mai mică urmă de realitate și că ești încă departe de a întruni standardele mântuirii.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Imnuri similare

Aceasta este asemănarea unei persoane adevărate

Eșecul este cea mai bună oportunitate de a te cunoaște pe tine însuți

Înțelege-te pe tine însuți conform cuvintelor lui Dumnezeu