Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Oamenii au fost creați de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-au întors spatele și l-au venerat pe Satana în schimb. Satana a devenit idolul din inimile lor. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inimile lor, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația din spatele creării omenirii de către El. Prin urmare, pentru a restabili această semnificație, El trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să-i scape pe oameni de firile lor corupte. Pentru a-i recupera pe oameni de la Satana, El trebuie să-i salveze de păcat. Doar așa poate Dumnezeu să restabilească treptat asemănarea și funcția inițială a acestora și, în cele din urmă, să-Și restabilească Împărăția. Distrugerea supremă a acelor fii ai răzvrătirii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a le permite oamenilor să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Deoarece Dumnezeu i-a creat pe oameni, El îi va face să-L venereze; deoarece vrea să restabilească funcția inițială a omenirii, o va restabili complet și fără nicio alterare. A-Și restabili autoritatea înseamnă a-i face pe oameni să-L venereze și să I se supună; înseamnă că Dumnezeu îi va face pe oameni să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară ca urmare a autorității Sale. Înseamnă că Dumnezeu va face ca fiecare parte din El să persiste printre oameni fără vreo împotrivire din partea nimănui. Împărăția pe care Dumnezeu vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Omenirea pe care Și-o dorește este una care-L va venera, una care I se va supune pe deplin și care Îi va manifesta gloria. Dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea coruptă, atunci sensul din spatele creării omenirii de către El va fi pierdut; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar Împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă Dumnezeu nu-i va distruge pe acei dușmani care sunt răzvrătiți față de El, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze Împărăția pe pământ. Acestea vor fi semne ale finalizării lucrării Sale și ale marii Sale realizări: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care sunt răzvrătiți față de El și de a-i aduce în odihnă pe cei care au fost făcuți compleți. Când oamenii vor fi fost readuși la asemănarea lor originală și când vor putea să-și îndeplinească îndatoririle corespunzătoare, să-și păstreze locurile cuvenite și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și, de asemenea, va fi întemeiat pe pământ o Împărăție care Îl venerează.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Credința în Dumnezeu necesită supunere față de El – nu este crucial acest lucru? De ce este crucial adevărul supunerii față de Dumnezeu? Este responsabilitatea, instinctul și sarcina principală a unei ființe create. Dacă îți lipsește acest instinct, acest concept, această înțelegere și nu pricepi nici măcar adevărul de a te supune lui Dumnezeu, care este elementar pentru toți credincioșii în Dumnezeu, atunci, când susții că înțelegi multe adevăruri, nu sunt doar vorbe goale? Sunt doar vorbe goale. Dacă nu știi cum să vorbești înaintea lui Dumnezeu, nu știi cum să acționezi într-un mod care să-L satisfacă pe Creator și nu știi ce acțiuni demonstrează frica de Dumnezeu și evitarea răului, acestea nu sunt probleme grave, dar dacă nu înțelegi că ar trebui să te supui lui Dumnezeu, nu ai pierdut instinctele unei ființe umane? Aceasta înseamnă într-adevăr că ai pierdut instinctele unei ființe umane și valoarea pe care ar trebui să o aibă o persoană. Este atât de deplorabil să nu cunoști cel mai măreț lucru din viața ta, sarcina ta principală! Credeți cu toții în Dumnezeu de cel puțin trei până la cinci ani, dar tot nu înțelegeți cum ar trebui să vă supuneți lui Dumnezeu ca niște credincioși ai Săi – acest lucru este destul de periculos. Asta face să vă fie prea ușor să vă împotriviți lui Dumnezeu și să-L trădați. Adam și Eva nu știau să se supună lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus să nu mănânce fructe din pomul cunoașterii binelui și răului, ce au gândit ei? „Dumnezeu a spus să nu le mâncăm, dar de ce nu? Nu a explicat de ce. Cred că n-am să le mănânc, atunci.” Nu au luat acest lucru în serios și au tratat cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine lipsită de respect, nesocotindu-le. Ce a spus Satana când i-a indus în eroare? [„Oare a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din toți copacii din grădină»?” (Geneza 3:1).] [„Moartea voastră nu e o certitudine, pentru că Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din acesta, ochii voștri se vor deschide, iar voi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:4-5).] Ce a vrut să spună Satana prin aceste cuvinte? „Dumnezeu a spus să nu mănânci acel fruct, dar ce se va întâmpla dacă îl mănânci? Nu vei muri neapărat.” Dacă Adam și Eva s-ar fi agățat cu fermitate de cuvintele lui Dumnezeu și s-ar fi supus categoric acestora, ar fi putut să fie înșelați de Satana? (Nu.) Dar ei nu aveau în inimile lor niciun concept privind supunerea față de Dumnezeu. Nu au înțeles că oamenii ar trebui să se supună lui Dumnezeu. Nu au realizat următoarele în inimile lor: „Dumnezeu a spus să nu le mănânc, așa că nu le voi mânca, indiferent cine mi-ar spune să le mănânc. Trebuie să respect cuvintele lui Dumnezeu. Nu cunosc motivul exact pentru care Dumnezeu a interzis asta sau dacă într-adevăr voi muri în cazul în care le mănânc. Aș putea să mor sau nu, dar trebuie să respect ce mi-a zis Dumnezeu.” Adam și Eva nu au respectat cuvintele lui Dumnezeu, așa că au cedat ispitei șarpelui, L-au trădat pe Dumnezeu și au căzut în depravare. Este importantă supunerea față de Dumnezeu? (Da.) Pentru a ajunge la supunerea față de Dumnezeu, nu ai de fapt nevoie să înțelegi multe adevăruri sau să ai o înțelegere profundă. Atât timp cât ai o inimă cu frică de Dumnezeu și știi cum să te supui Lui, poți ajunge la supunerea față de El. Chiar dacă nu poți înțelege pe deplin cum ar putea să-ți afecteze finalul anumite comportamente sau în ce măsură, nu contează. Dar trebuie cel puțin să ai rațiune, precum și o inimă și o atitudine de supunere. Asta ar trebui să aibă umanitatea ta. Cu alte cuvinte, trebuie să știi cine ești și cine este Dumnezeu. Trebuie să știi că ești o ființă creată și că Dumnezeu este Creatorul și care sunt diferențele dintre identitatea și statutul celor doi. În plus, ar trebui să știi ce trebuie să faci și care este sarcina ta principală. Dacă spui: „Sarcina mea principală este să țin seama de cuvintele lui Dumnezeu; oile lui Dumnezeu Îi aud glasul și orice îmi cere Dumnezeu să fac, o voi face”, atunci aceasta este o atitudine de supunere. Dacă spui: „Sarcina mea principală este să țin seama de cuvintele lui Dumnezeu”, dar după ce auzi cuvintele Sale, începi să cugeți: „Ce vrea să spună Dumnezeu prin asta? Ce beneficii îmi va aduce?” – și te gândești mereu la propriile interese, acest lucru este greșit. Unde se află greșeala? (În faptul că persoana scrutează cuvintele lui Dumnezeu și se îndoiește de ele.) Asta înseamnă că nu-ți ocupi poziția adecvată. Scrutarea cuvintelor lui Dumnezeu provine din firile corupte ale oamenilor și din lipsa lor de înțelegere a adevărului. Dar care este cauza pentru care cineva nu-și ocupă poziția adecvată? (Lipsa de supunere a unei persoane.) Dacă nu știi ce înseamnă să te supui, nu înțelegi adevărul și nu ai rațiune, vei ocupa o poziție greșită. Supunerea este crucială și depinde de modul în care o percepi și o înțelegi. Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, dar oamenii trebuie să înțeleagă care este adevărul suprem, și anume că, în calitate de ființe create, trebuie să se supună absolut orchestrărilor și rânduielilor Creatorului. Este absolut firesc și justificat ca ființele create să se supună Creatorului – este exact ceea ce se cuvine să se întâmple. Acest adevăr este veșnic neschimbător, indiferent de timp, loc, an sau lună, în orice spațiu sau mediu geografic. Chiar dacă această lume și această omenire ar fi să piară, împreună cu toate lucrurile, afirmația că „Ființele create trebuie să se supună Creatorului” nu se poate schimba niciodată. Raționalitatea ta ar trebui să cuprindă acest fapt; este primul adevăr pe care trebuie să-l deții în calitate de persoană care crede în Dumnezeu.

– Părtășia lui Dumnezeu

De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Cu alte cuvinte, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să I te supui. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu contează dacă tu crezi în Dumnezeu sau nu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu I te-ai supus niciodată și nu accepți întregimea cuvintelor Lui, și ceri în schimb ca Dumnezeu să ți Se supună ție și să acționeze conform noțiunilor tale, atunci ești cel mai răzvrătit dintre toți și ești un neîncrezător. Cum ar putea astfel de oameni să reușească să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează noțiunilor omului? Cei mai răzvrătiți dintre toți sunt cei care intenționat Îl sfidează pe Dumnezeu și I se împotrivesc. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu, antihriștii. Ei au mereu o atitudine de ostilitate față de noua lucrare a lui Dumnezeu; nu au niciodată nici cea mai mică înclinație de a se supune și nici nu s-au supus ori s-au smerit vreodată de bunăvoie. Ei se consideră pe sine superiori înaintea altora și nu se supun niciodată nimănui. Înaintea lui Dumnezeu, se consideră cei mai buni la predicarea cuvântului și cei mai pricepuți la a lucra asupra altora. Ei nu renunță niciodată la „averile” din posesia lor, ci le consideră niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosesc pentru a ține prelegeri acelor nesăbuiți care îi idolatrizează. Există într-adevăr un anumit număr de oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt „eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, poposesc în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor „sacră și inviolabilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă; nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Nici măcar cei care sunt supuși doar pe jumătate nu pot să continue până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de supunere în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este câștigată de om cu ușurință. Chiar și folosindu-și toată puterea pe care o au, oameni pot să câștige doar o părticică din ea, permițându-le în cele din urmă să fie desăvârșiți. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu? Scopul Meu în a face lucrarea de cucerire nu este numai de a cuceri de dragul cuceririi, ci de a cuceri pentru a descoperi neprihănirea și nelegiuirea, pentru a obține dovada pedepsirii omului, pentru a-i condamna pe cei răi și, mai mult, scopul Meu e de a cuceri de dragul desăvârșirii celor care se supun de bună voie. În cele din urmă, toate vor fi despărțite după felul lor, iar cei care sunt desăvârșiți vor fi aceia ale căror gânduri și idei sunt pline de supunere. Aceasta este lucrarea care va fi săvârșită în cele din urmă. Între timp, cei ale căror acțiuni sunt răzvrătite vor fi pedepsiți și trimiși să ardă în flăcări, țintele blestemelor eterne. Când va veni acel timp, acei „eroi măreți și neîmblânziți” din veacurile trecute vor deveni cei mai netrebnici și cei mai ocoliți „slabi și neputincioși fricoși”. Doar acest lucru poate arăta fiecare aspect al dreptății lui Dumnezeu și firea Lui de neofensat de către om și doar acest lucru poate calma ura din inima Mea. Oare nu sunteți de acord că toate acestea sunt drepte?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

În timpul în care Dumnezeu este întrupat, supunerea pe care El o cere oamenilor nu presupune să te abții de la a emite judecăți sau de la a te împotrivi, așa cum își închipuie aceștia; mai degrabă, El cere ca oamenii să-I întrebuințeze cuvintele ca principiu după care să trăiască și ca fundament al supraviețuirii lor, să pună în practică în mod absolut esența cuvintelor Lui și să-I satisfacă intențiile pe deplin. Un aspect al faptului de a cere oamenilor să se supună Dumnezeului întrupat se referă la a-I pune cuvintele în practică, pe când celălalt aspect se referă la a fi capabili să se supună normalității Sale și caracterului Său practic. Ambele trebuie să fie absolute. Aceia care pot obține ambele aspecte sunt toți aceia care au cu adevărat inimi iubitoare de Dumnezeu. Ei sunt cu toții oameni care au fost câștigați de către Dumnezeu și cu toții Îl iubesc pe Dumnezeu așa cum își iubesc propria viață. Dumnezeul întrupat poartă umanitate normală și practică în lucrarea Lui. Astfel, învelișul Lui exterior de umanitate atât normală, cât și practică devine o încercare enormă pentru oameni; devine cea mai mare dificultate a lor. Totuși, normalitatea și caracterul practic al lui Dumnezeu nu pot fi evitate. El a încercat orice pentru a găsi o soluție, dar, în cele din urmă, nu S-a putut descotorosi de învelișul exterior al umanității Sale normale. Asta a fost pentru că, până la urmă, El este Dumnezeu devenit trup, nu Dumnezeul Duhului din ceruri. El nu este Dumnezeul pe care oamenii nu-L pot vedea, ci Dumnezeul care poartă învelișul unei ființe create. Așadar, nu I-ar fi în niciun caz ușor să Se descotorosească de învelișul umanității Sale normale. Prin urmare, orice ar fi, El tot face lucrarea pe care vrea să o facă din perspectiva trupului. Această lucrare este expresia Dumnezeului normal și practic, așadar, cum ar putea fi în regulă ca oamenii să nu se supună? Ce pot face vreodată oamenii cu privire la acțiunile lui Dumnezeu? El face orice vrea El să facă; ceea ce Îl face fericit este tocmai așa cum este. Dacă oamenii nu se supun, ce alte planuri temeinice pot avea? Până în acest moment, numai supunerea a fost capabilă să mântuiască oamenii; nimeni nu a avut vreo altă idee mai deșteaptă. Dacă Dumnezeu vrea să îi testeze pe oameni, ce pot face ei în această privință? Însă toate acestea nu au fost concepute de Dumnezeul din ceruri; au fost concepute de Dumnezeu întrupat. El vrea să facă acest lucru, așa că nicio persoană nu poate schimba asta. Dumnezeu din ceruri nu Se amestecă în ceea ce face Dumnezeu întrupat, așadar nu este acesta un motiv în plus pentru care oamenii ar trebui să I se supună? Deși El este atât practic, cât și normal, El este în întregime Dumnezeul devenit trup. Pe baza propriilor Sale idei, El face orice vrea El să facă. Dumnezeul din ceruri I-a încredințat toate sarcinile; tu trebuie să te supui oricărui lucru pe care îl face El. Cu toate că are umanitate și este foarte normal, El a rânduit toate acestea în mod deliberat, așadar cum se pot uita oamenii la El cu ochi măriți dezaprobator? El vrea să fie normal, așa că este normal. El vrea să trăiască în cadrul umanității, așa că trăiește în cadrul umanității. El vrea să trăiască în interiorul divinității, așa că trăiește în interiorul divinității. Oamenii pot vedea asta oricum doresc, dar Dumnezeu va fi mereu Dumnezeu și oamenii vor fi mereu oameni. Esența Lui nu poate fi negată din cauza vreunui detaliu minor, nici nu poate fi El împins în afara „persoanei” lui Dumnezeu din cauza unui lucru mărunt. Oamenii au libertatea ființelor umane, iar Dumnezeu are demnitatea lui Dumnezeu; acestea nu interferează una cu cealaltă. Pot oamenii să nu-I dea lui Dumnezeu un pic de libertate? Nu pot tolera ei ca Dumnezeu să fie un pic mai degajat? Nu fi atât de strict cu Dumnezeu! Fiecare ar trebui să aibă toleranță față de ceilalți; nu ar fi totul pus la punct atunci? Ar mai exista vreo înstrăinare? Dacă o persoană nu poate tolera o chestiune atât de banală, atunci cum de poate chiar și spune lucruri precum: „Inima unui prim ministru este suficient de mare pentru a face barca să plutească pe apă”? Cum poate fi un om adevărat? Nu Dumnezeu este Cel care creează greutăți omenirii, ci omenirea este cea care Îi creează greutăți lui Dumnezeu. Întotdeauna se ocupă de lucruri făcând din țânțar armăsar. Chiar fac mare caz din nimic și este atât de nenecesar! Când Dumnezeu lucrează în umanitate normală și practică, ceea ce face El nu este lucrarea omenirii, ci lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, oamenii nu văd esența lucrării Lui; ei văd întotdeauna doar învelișul exterior al umanității Lui. Nu au mai văzut o lucrare atât de măreață, totuși insistă să vadă umanitatea Lui obișnuită și normală și nu renunță la ea. Cum se poate numi acest lucru supunere față de Dumnezeu? Dumnezeul din ceruri S-a „transformat” acum în Dumnezeul de pe pământ, iar Dumnezeul de pe pământ este acum Dumnezeul din ceruri. Nu contează dacă aspectul Lor exterior este același, nici nu contează cum anume lucrează Ei. În cele din urmă, Cel care face lucrarea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși. Trebuie să te supui indiferent dacă vrei sau nu – nu este o chestiune în care ai de ales! Oamenii trebuie să I se supună lui Dumnezeu în mod absolut, fără cea mai mică urmă de prefăcătorie.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu sunt cei care se pot supune în mod absolut caracterului Său practic”

Care ar trebui să fie atitudinea oamenilor față de Dumnezeu, față de Dumnezeu întrupat și față de adevăr? (Ar trebui să ascultăm, să acceptăm și să ne supunem.) Așa este. Trebuie să ascultați, să acceptați și să vă supuneți. Nimic nu este mai simplu decât asta. După ce ascultați, trebuie să acceptați în inima voastră. Dacă nu sunteți capabili să acceptați ceva, trebuie să căutați până când sunteți capabili să acceptați complet – apoi, de îndată ce acceptați, trebuie să vă supuneți. Ce înseamnă a se supune? Înseamnă a practica și a pune în aplicare. Nu respingeți lucrurile după ce le-ați auzit, promițând în aparență că le veți face, notându-le, scriindu-le, auzindu-le cu urechile voastre, dar continuând să le tratați superficial, după care pur și simplu procedați la fel ca înainte și faceți ce vreți când vine timpul să acționați, uitând lucrurile pe care le-ați scris și tratându-le ca fiind neimportante. Asta nu înseamnă să te supui. Adevărata supunere față de cuvintele lui Dumnezeu înseamnă să le asculți și să le înțelegi cu inima ta și să le accepți cu adevărat – să le accepți ca pe o responsabilitate de la care nu te poți sustrage. Nu este vorba doar de a spune că cineva acceptă cuvintele lui Dumnezeu; în schimb, este vorba de a accepta cuvintele Lui din inimă, de a transforma acceptarea cuvintelor Lui în acțiuni practice și de a pune în aplicare cuvintele Lui, fără nicio abatere. Dacă tot ceea ce gândești, tot ceea ce îți pui în minte să faci și prețul pe care îl plătești sunt pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu, aceasta este punerea în aplicare a cuvintelor Lui. Ce implică „supunerea”? Implică practica și punerea în aplicare, transformarea cuvintelor lui Dumnezeu în realitate. Dacă scrii cuvintele lui Dumnezeu și cerințele Lui într-un caiet și le pui pe hârtie, dar nu le consemnezi în inima ta și faci cum vrei când vine timpul să acționezi, iar din exterior pare că ai făcut ceea ce ți-a cerut Dumnezeu, dar ai făcut-o conform propriei tale voințe, atunci asta nu înseamnă că asculți, că accepți și că te supui cuvintelor lui Dumnezeu, ci înseamnă că disprețuiești adevărul, nesocotești cu nerușinare principiile și ignori rânduielile casei lui Dumnezeu. Este răzvrătire.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”

Supunerea față de Dumnezeu și supunerea față de lucrarea lui Dumnezeu sunt una și aceeași. Cei ce se supun numai lui Dumnezeu, dar nu și lucrării Lui, nu pot fi considerați supuși, cu atât mai puțin cei ce nu se supun cu adevărat, ci sunt lingușitori fățarnici. Cei ce se supun cu adevărat lui Dumnezeu pot toți dobândi folos din lucrarea Lui și pot dobândi înțelegerea firii și lucrării lui Dumnezeu. Numai astfel de oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot ajunge să obțină o nouă cunoaștere și să treacă prin noi schimbări, de la noua lucrare. Numai acești oameni sunt aprobați de Dumnezeu; numai acești oameni vor fi desăvârșiți și doar aceștia sunt cei ale căror firi s-au schimbat. Cei ce sunt aprobați de Dumnezeu sunt cei care se supun cu bucurie lui Dumnezeu și cuvântului și lucrării Sale. Numai oamenii ca aceștia se află în poziția bună; numai asemenea oameni Îl doresc sincer pe Dumnezeu și Îl caută cu sinceritate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Cheia supunerii față de Dumnezeu este acceptarea noii lumini și dorința de a o accepta și de a o pune în practică. Numai aceasta este adevărata supunere. Cei lipsiți de voința de a tânji după Dumnezeu sunt incapabili să I se supună în mod voit și nu pot decât să I se opună lui Dumnezeu, fiindcă sunt mulțumiți cu situația actuală. Acel om nu poate să I se supună lui Dumnezeu, fiindcă este stăpânit de viața de dinainte. Lucrurile de până atunci au produs în oameni tot felul de noțiuni și diverse închipuiri despre Dumnezeu, iar acestea au devenit chipul lui Dumnezeu în mințile lor. Astfel, ei cred în propriile noțiuni și în standardele imaginației lor. Dacă Îl compari pe Dumnezeul care face lucrări practice astăzi cu Dumnezeul din imaginația ta, atunci credința ta vine de la Satana, și este întinată de preferințele tale – Dumnezeu nu dorește o astfel de credință. Indiferent cât sunt de înalte legitimările lor și indiferent de dedicarea lor – chiar dacă și-au dedicat o viață întreagă de eforturi lucrării Lui și au devenit chiar și martiri – Dumnezeu nu aprobă pe nimeni cu o asemenea credință. Doar le oferă puțin har și le îngăduie să se bucure de acesta pentru o vreme. Astfel de oameni sunt incapabili de a pune adevărul în practică. Duhul Sfânt nu lucrează în ei și Dumnezeu îi va elimina pe fiecare, pe rând. Bătrâni și tineri deopotrivă, cei care nu I se supun lui Dumnezeu în credința lor și au intenții greșite sunt cei care se opun și perturbă și astfel de oameni vor fi eliminați fără nicio îndoială de Dumnezeu. Cei care nu I se supun deloc lui Dumnezeu, care doar recunosc numele Lui și au un fel de simțământ al bunătății și minunăției lui Dumnezeu, dar nu țin ritmul cu pașii Duhului Sfânt și nu se supun lucrării și cuvintelor de acum ale Duhului Sfânt – astfel de oameni locuiesc în mijlocul harului lui Dumnezeu, dar nu vor fi câștigați sau desăvârșiți de către El. Dumnezeu desăvârșește oamenii prin supunerea lor, prin faptul că mănâncă, beau și se bucură de cuvintele lui Dumnezeu și prin suferința și rafinarea din viețile lor. Numai printr-o astfel de credință se poate schimba firea oamenilor și numai atunci pot ajunge la adevărata cunoaștere de Dumnezeu. A nu te mulțumi doar cu viața în harul lui Dumnezeu, a tânji după adevăr și a-l căuta și a căuta să fii câștigat de Dumnezeu – aceasta înseamnă a I te supune lui Dumnezeu în mod conștient; și aceasta este întocmai credința pe care o vrea El. Oamenii care nu fac nimic mai mult decât să se bucure de harul lui Dumnezeu nu pot fi desăvârșiți sau schimbați; iar supunerea, evlavia, dragostea și răbdarea lor sunt toate superficiale. Aceia care doar se bucură de harurile lui Dumnezeu nu pot să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu și, chiar și atunci când Îl cunosc pe Dumnezeu, cunoașterea lor este superficială, iar ei spun lucruri precum „Dumnezeu iubește omul” sau „lui Dumnezeu Îi este milă de om”. Aceasta nu reprezintă viața oamenilor și nu arată deloc faptul că oamenii Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Dacă, atunci când cuvintele lui Dumnezeu îi șlefuiesc sau atunci când încercările Lui vin asupra lor, oamenii nu I se pot supune lui Dumnezeu – dacă, în loc de aceasta, ei devin îndoielnici și cad – atunci ei nu sunt câtuși de puțin supuși. În ei există multe reguli și restricții în privința credinței în Dumnezeu, experiențe vechi care sunt rezultatul multor ani de credință sau al diferitelor reguli bazate pe Biblie. Ar putea niște oameni ca aceștia să I se supună lui Dumnezeu? Acești oameni sunt plini de lucruri lumești – cum ar putea ei să se supună lui Dumnezeu? „Supunerea” lor e potrivit preferințelor personale – Și-ar dori Dumnezeu o supunere ca aceasta? Aceasta nu este supunerea față de Dumnezeu, ci respectarea regulilor; este mulțumirea și liniștirea lor. Dacă tu spui că aceasta este supunere față de Dumnezeu, nu cumva hulești împotriva Lui?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „În credința ta în Dumnezeu ar trebui să I te supui lui Dumnezeu”

Dacă oamenii pot să renunțe la noțiunile religioase, nu își vor folosi mintea pentru a măsura cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu astăzi, și în schimb se va supune direct. Chiar dacă lucrarea lui Dumnezeu este astăzi în mod evident diferită de cea a trecutului, tu tot ești în stare să renunți la concepțiile din trecut și să te supui direct lucrării lui Dumnezeu de astăzi. Dacă ești capabil de o astfel de înțelegere și ții la loc de cinste lucrarea lui Dumnezeu de astăzi, indiferent cum a lucrat Dumnezeu în trecut, atunci ești cineva care a renunțat la noțiunile lui, care se supune lui Dumnezeu și care este în stare să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu și să urmeze pașii Săi. Prin aceasta, vei fi cineva care se supune cu adevărat lui Dumnezeu. Tu nu analizezi sau cercetezi lucrarea lui Dumnezeu; este ca și cum Dumnezeu Și-ar fi uitat lucrarea Lui anterioară și tu ai fi uitat-o, de asemenea. Prezentul este prezent, iar trecutul este trecut și, întrucât de astăzi, Dumnezeu a lăsat la o parte ceea ce a făcut în trecut, nu trebuie să te preocupi în continuare de acestea. Numai o astfel de persoană este una care se supune pe deplin lui Dumnezeu și care a renunțat complet la noțiunile sale religioase.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai cei ce cunosc lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pot sluji lui Dumnezeu”

Lucrarea făcută de Dumnezeu diferă de la o perioadă la alta. Dacă ești foarte supus într-o etapă a lucrării lui Dumnezeu, dar în etapa următoare supunerea ta față de El se împuținează sau nu ești în stare să I te supui, atunci Dumnezeu te va părăsi. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu când El face acest pas, atunci tu trebuie să continui la fel atunci când El face următorul pas; numai atunci ești o persoană care se supune Duhului Sfânt. Din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să rămâi constant în supunerea ta. Nu poți pur și simplu să te supui atunci când vrei și să nu te supui atunci când nu vrei. Dumnezeu nu aprobă acest fel de supunere. Dacă nu poți ține pasul cu lucrarea cea nouă pe care Eu o împărtășesc și continui să te ții de vechile pilde, atunci cum poate să existe progres în viața ta? Lucrarea lui Dumnezeu este ca tu să te hrănești prin cuvintele Sale. Când te supui și accepți cuvintele Lui, Duhul Sfânt va lucra cu siguranță în tine. Duhul Sfânt lucrează exact așa cum spun Eu; fă cum am spus Eu și Duhul Sfânt va lucra cu promptitudine în tine. Voi elibera o lumină nouă ca voi să vedeți, aducându-vă în lumina prezentului; când vei umbla în această lumină, Duhul Sfânt va lucra imediat în tine. Există unii care pot fi recalcitranți, spunând: „Pur și simplu nu voi îndeplini ceea ce spui Tu.” În această situație, îți spun că ai ajuns la capătul drumului; ești secătuit și nu mai ai viață. Prin urmare, în experimentarea transformării firii tale, nimic nu este mai important decât să ții pasul cu lumina prezentă. Duhul Sfânt nu numai că lucrează în anumiți oameni care sunt folosiți de Dumnezeu, dar, mai mult, El lucrează în biserică. El ar putea să lucreze în oricine. S-ar putea să lucreze în tine în prezent, iar tu vei experimenta această lucrare. În perioada următoare, s-ar putea să lucreze în altcineva, caz în care trebuie să te grăbești să urmezi; cu cât urmezi mai îndeaproape lumina prezentă, cu atât viața ta poate crește. Indiferent ce fel de persoană e cineva, dacă Duhul Sfânt lucrează în ea, atunci trebuie să urmezi. Primește experiențele sale prin prisma experiențelor tale și vei primi lucruri chiar mai mari. Făcând astfel vei progresa mai repede. Aceasta este calea desăvârșirii pentru om și mijlocul prin care viața crește.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Pentru a evalua dacă oamenii pot sau nu pot să se supună lui Dumnezeu, cheia este dacă au sau nu dorințe extravagante sau motive ascunse față de Dumnezeu. Dacă oamenii au întotdeauna cereri de la Dumnezeu, aceasta dovedește că ei nu sunt supuși față de El. Orice ți se întâmplă, dacă nu vei putea accepta acest lucru de la Dumnezeu, dacă nu vei căuta adevărul și vei aduce întotdeauna argumente în favoarea ta și vei simți mereu că doar tu ai dreptate și chiar vei fi în stare să te îndoiești că Dumnezeu este adevărul și dreptatea, atunci vei avea necazuri. Astfel de oameni sunt cei mai aroganți și cei mai răzvrătiți față de Dumnezeu. Oamenii care au mereu cereri de la Dumnezeu nu pot niciodată să I se supună cu adevărat. Dacă ceri de la Dumnezeu, aceasta dovedește că încerci să faci o înțelegere cu Dumnezeu, că îți alegi propria voință și acționezi conform ei. Prin aceasta, Îl trădezi pe Dumnezeu și ești lipsit de supunere. Să ceri de la Dumnezeu este un lucru lipsit de rațiune; dacă tu crezi cu adevărat că El este Dumnezeu, atunci nu vei îndrăzni să ceri de la El și nici nu vei simți că ești calificat să-I ceri lucruri, fie că le consideri sau nu raționale. Dacă vei avea credință adevărată în Dumnezeu și vei crede că El este Dumnezeu, atunci doar te vei închina Lui și I te vei supune, nu există altă alegere. Oamenii de astăzi nu numai că și-au făcut propriile alegeri, ba chiar I-au cerut lui Dumnezeu să acționeze în conformitate cu propria lor voință. Nu numai că aleg să nu I se supună lui Dumnezeu, ba chiar Îi cer lui Dumnezeu să li se supună lor. Nu este acest lucru foarte lipsit de rațiune? Prin urmare, dacă nu există credință adevărată într-o persoană și nicio credință substanțială, ea nu poate obține niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Atunci când oamenii sunt capabili să aibă mai puține cereri de la Dumnezeu, ei au mai multă credință și supunere adevărată, iar rațiunea lor este relativ normală.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”

Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă și îl îndrumase să facă ceva și, fără prea multe explicații, Noe s-a conformat și a făcut acel lucru. El nu a încercat să deslușească în secret dorințele lui Dumnezeu, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a arătat lipsă de sinceritate. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a pus, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu au stat la baza credinței sale în ceea ce a făcut. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era supunerea, nu îndoiala, nu rezistența și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese sau la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, Noe nu a întrebat când, nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. Oricum a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, a început imediat. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. Pur și simplu s-a supus, a ascultat și a acționat întocmai.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Când Dumnezeu dorește să orchestreze pe cineva, această orchestrare este deseori în contradicție cu noțiunile omului și de neînțeles pentru el, totuși, exact această nepotrivire și acest caracter incomprehensibil reprezintă încercarea și testarea omului de către Dumnezeu. Avraam, între timp, a putut să demonstreze față de Dumnezeu, care era cea mai importantă condiție pentru a se putea satisface cerința lui Dumnezeu. Doar atunci, când Avraam a putut să se supună cerinței lui Dumnezeu, când l-a jertfit pe Isaac, a simțit Dumnezeu cu adevărat încurajare și aprobare față de omenire – față de Avraam, pe care îl alesese. Doar atunci a fost Dumnezeu sigur că această persoană pe care o alesese era un lider indispensabil, care putea să preia promisiunea Sa și planul Său ulterior de gestionare. Deși era doar o încercare și un test, Dumnezeu S-a simțit foarte mulțumit, a simțit iubirea omului pentru El și S-a simțit consolat de om ca niciodată până atunci. În momentul în care Avraam și-a ridicat cuțitul pentru a-l omorî pe Isaac, l-a oprit Dumnezeu? Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să-l sacrifice pe Isaac, căci Dumnezeu pur și simplu nu avea intenția de a-i lua viața lui Isaac. Prin urmare, Dumnezeu l-a oprit pe Avraam chiar la timp. Pentru Dumnezeu, supunerea lui Avraam trecuse deja testul, ceea ce a făcut el era suficient și Dumnezeu văzuse deja finalul a ceea ce El a intenționat să facă. A fost acest final satisfăcător pentru Dumnezeu? Se poate spune că acest final a fost satisfăcător pentru Dumnezeu, că a fost ceea ce Dumnezeu voia și ceea ce Dumnezeu tânjise să vadă. Este acest fapt adevărat? Deși, în diferite contexte, Dumnezeu folosește diferite feluri de a testa fiecare persoană, în Avraam, Dumnezeu a văzut ce voia, a văzut că inima lui Avraam era sinceră și că supunerea sa era necondiționată. Exact această „necondiționare” era ceea ce Își dorea Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

Așadar, în ce măsură a lucrat Dumnezeu asupra lui Petru, ca să-l facă să-și dea seama că oamenii ar trebui să practice supunerea? Am menționat anterior un lucru pe care l-a spus Petru. Vă amintiți care era acela? („Dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?”) Aveți dreptate, asta a zis. Când a experimentat și a trecut prin lucrarea sau îndrumarea lui Dumnezeu, Petru a avut acest sentiment, fără să-și dea seama: „Nu cumva Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște jucării?” Însă cu siguranță nu asta motivează acțiunile lui Dumnezeu. Oamenii se bazează pe perspectiva, gândirea și cunoașterea lor umană pentru a evalua această chestiune și simt că Dumnezeu Se joacă lejer cu oamenii, ca și cum ar fi jucării. Într-o zi le spune să facă ceva, a doua zi să facă altceva. Fără să-ți dai seama, începi să simți: „O, Dumnezeu a spus atât de multe lucruri. Până la urmă, ce încearcă să facă?” Oamenii se simt confuzi și puțin copleșiți. Nu știu ce alegeri să facă. Dumnezeu a folosit această metodă pentru a-l încerca pe Petru. Care a fost rezultatul final al acestei încercări? (Petru a obținut supunerea până la moarte.) A obținut supunerea. Acesta a fost rezultatul pe care l-a dorit Dumnezeu și El l-a văzut. Ce cuvinte rostite de Petru ne arată că devenise supus și crescuse în statură? Ce a spus Petru? Cum a acceptat și a văzut Petru tot ce făcuse Dumnezeu și atitudinea Lui de a-l trata pe om ca pe o jucărie? Care a fost atitudinea lui Petru? (El a spus: „Cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?”) Da, aceea a fost atitudinea lui Petru. Exact acelea au fost cuvintele lui. Oamenii care nu au trecut prin încercările și rafinările lui Dumnezeu nu ar spune niciodată aceste cuvinte, pentru că ei nu înțeleg narațiunea acestei povești și nu au experimentat-o niciodată. Dat fiind că nu au experimentat-o, cu siguranță această chestiune nu le este clară. Dacă nu le este clară, cum pot spune asta atât de lejer? Aceste cuvinte sunt ceva ce un om nu ar putea gândi niciodată. Petru a fost capabil să spună asta pentru că experimentase foarte multe încercări și rafinări. Dumnezeu l-a privat de multe lucruri, dar, în același timp, i-a și dat multe. După ce i-a dat, i-a luat din nou. După ce a luat lucruri de la el, Dumnezeu l-a făcut pe Petru să învețe să se supună și apoi i-a dat iarăși. Din punctul de vedere al omului, multe dintre lucrurile pe care le face Dumnezeu par un capriciu, ceea ce le dă oamenilor impresia că Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște jucării, nu-i respectă și nu-i tratează ca pe niște ființe umane. Oamenii cred că trăiesc fără demnitate, ca jucăriile; cred că Dumnezeu nu le dă dreptul să aleagă liber și că El poate spune orice dorește. Când îți dă ceva, El spune: „Meriți această recompensă pentru ce ai făcut. Aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu.” Când ia lucruri, pur și simplu are altceva de spus. Ce ar trebui să facă oamenii în acest proces? Nu este treaba ta să judeci dacă Dumnezeu are dreptate sau nu, nu este treaba ta să identifici natura acțiunilor lui Dumnezeu și cu siguranță nu este treaba ta să îi oferi vieții tale o mai mare demnitate în acest proces. Nu aceasta este alegerea pe care ar trebui s-o faci. Acest rol nu este al tău. Deci care este rolul tău? Prin experiență, ar trebui să înveți să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Dacă nu poți înțelege intențiile lui Dumnezeu și nu-I poți îndeplini cerințele, singura ta opțiune este să te supui. În astfel de circumstanțe, ți-ar fi ușor să te supui? (Nu.) Nu este ușor să te supui. Aceasta este o lecție pe care ar trebui s-o înveți. Dacă ți-ar fi ușor să te supui, nu ar trebui să înveți lecții, nu ar trebui să fii emondat și să treci prin încercări și rafinări. Pentru că-ți este dificil să te supui lui Dumnezeu, te încearcă El tot timpul, jucându-Se intenționat cu tine ca și cum ai fi o jucărie. În ziua în care îți va fi ușor să te supui lui Dumnezeu, când supunerea față de El va veni fără dificultate sau piedici, când vei putea să te supui de bunăvoie și bucuros, fără propriile alegeri sau preferințe, atunci Dumnezeu nu te va trata ca pe o jucărie și vei face exact cum ar trebui să faci. Dacă, într-o zi, spui: „Dumnezeu mă tratează ca pe o jucărie și eu trăiesc fără demnitate. Nu sunt de acord cu asta și nu mă voi supune”, aceea s-ar putea să fie ziua în care Dumnezeu te va abandona. Însă dacă statura ta a atins nivelul la care spui: „Deși intențiile lui Dumnezeu nu sunt ușor de înțeles și Dumnezeu Se ascunde mereu de mine, tot ce face El este corect. Indiferent ce face, mă voi supune de bunăvoie. Chiar dacă nu pot să mă supun, tot trebuie să adopt această atitudine și să nu mă plâng sau să aleg singur. Asta pentru că sunt o ființă creată. Datoria mea este să mă supun, iar aceasta este o obligație clară de care nu pot scăpa. Dumnezeu este Creatorul și orice face El este corect. Nu ar trebui să am nicio noțiune sau închipuire despre ceea ce face Dumnezeu. Nu se cuvine ca o ființă creată să facă asta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. Îi mulțumesc și pentru ce nu mi-a dat sau pentru ce mi-a dat și apoi mi-a luat. Toate acțiunile lui Dumnezeu sunt benefice pentru mine; chiar dacă nu pot vedea beneficiul, tot ar trebui să mă supun”? Aceste cuvinte nu au același efect ca acelea ale lui Petru, când a spus: „Cum aș putea să nu fiu dispus și dornic”? Numai cei care au o astfel de statură pot înțelege realmente adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”

Oamenii trebuie să înțeleagă că există un principiu fundamental în felul în care Creatorul tratează ființele create, care este și cel mai înalt principiu. Acesta se bazează în întregime pe planul Său de gestionare și pe cerințele lucrării Sale; El nu are nevoie să consulte vreo anumită persoană, nici nu are nevoie să obțină acordul vreunei anumite persoane. Orice se cuvine să facă și oricum se cuvine să îi trateze pe oameni, El face aceasta, iar indiferent de ce face sau cum îi tratează pe oameni, totul este în acord cu adevărurile-principii și principiile după care Creatorul lucrează. Ca ființă creată, singurul lucru de făcut este să te supui Creatorului; nu ar trebui să faci nicio alegere proprie. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o aibă ființele create, iar dacă o persoană nu o are, atunci nu este potrivită să fie numită persoană. Oamenii trebuie să înțeleagă despre Creator că va fi întotdeauna Creatorul; El are puterea și înzestrările de a orchestra și de a avea suveranitate asupra oricărei ființe create după bunul plac și nu are nevoie de un motiv pentru a face astfel. Aceasta este autoritatea Lui. Printre ființele create nu există niciuna care să aibă dreptul sau calificarea de a judeca dacă ceea ce face Creatorul este corect sau greșit sau cum ar trebui să acționeze El. Nicio ființă creată nu este îndreptățită să aleagă dacă să accepte suveranitatea și rânduielile Creatorului; și nicio ființă creată nu este îndreptățită să aibă cerințe privind modul în care Creatorul are suveranitate și îi rânduiește soarta. Acesta este cel mai înalt adevăr. Indiferent ce le-a făcut Creatorul ființelor Sale create și indiferent de modul în care El a făcut-o, oamenii pe care i-a creat ar trebui să facă un singur lucru: să caute, să se supună, să cunoască și să accepte tot ceea ce este implementat de Creator. Rezultatul final va fi că El, Creatorul, Își va fi îndeplinit planul de gestionare și Își va fi dus la bun sfârșit lucrarea, făcând ca planul Său de gestionare să progreseze fără niciun obstacol; între timp, deoarece ființele create au acceptat suveranitatea și rânduielile Creatorului și s-au supus acestora, ele vor fi dobândit adevărul, vor fi înțeles intențiile Creatorului și vor fi ajuns să-I cunoască firea. Mai există un principiu pe care trebuie să vi-l spun: indiferent ce face Creatorul, indiferent ce fel de manifestări prezintă și indiferent dacă ceea ce face este o faptă măreață sau una neînsemnată, El tot este Creatorul, în timp ce toți oamenii, pe care El i-a creat, indiferent ce au făcut și indiferent cât de talentați sau înzestrați ar putea fi, rămân ființe create. În ceea ce privește oamenii creați, indiferent cât de mult har sau cât de multe binecuvântări au primit de la Creator sau cât de multă milă, bunătate iubitoare sau bunăvoință, ei nu ar trebui să se creadă diferiți de cei mulți sau să creadă că pot fi pe picior de egalitate cu Dumnezeu și că au dobândit un rang superior printre ființele create. Indiferent cu cât de multe daruri te-a înzestrat Dumnezeu, cât de mult har a revărsat asupra ta, cât de bine te-a tratat sau dacă ți-a dăruit câteva talente speciale, nimic din toate acestea nu îți aparține. Ești o ființă creată și, astfel, întotdeauna vei fi o ființă creată. Nu trebuie să gândești niciodată: „Sunt îndrăgit în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mă va abandona niciodată. Atitudinea lui Dumnezeu față de mine va fi mereu una de dragoste, grijă și mângâieri blânde, cu șoapte afectuoase de alinare și îndemn.” Dimpotrivă, în ochii Creatorului, ești la fel ca toate celelalte ființe create; Dumnezeu te poate folosi cum dorește și, în plus, te poate orchestra cum vrea El și poate aranja după bunul Său plac să joci orice rol în mijlocul tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Aceasta este cunoașterea pe care ar trebui să o aibă oamenii și aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă. Dacă omul poate să înțeleagă și să accepte aceste cuvinte, relația sa cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală și rezonabilă; dacă poate să înțeleagă și să accepte aceste cuvinte, se va îndrepta spre poziția potrivită, își va asuma locul acolo și își va susține datoria.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”

Imnuri similare

Criteriile pentru supunerea oamenilor față de Dumnezeu