Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Cum îi caracterizează Dumnezeu pe antihriști? Ca fiind cei care urăsc adevărul și se opun lui Dumnezeu – ei sunt dușmanii lui Dumnezeu! Opunându-se adevărului, urându-L pe Dumnezeu și urând toate lucrurile pozitive – aceasta nu este slăbiciunea sau nesăbuința trecătoare întâlnită la oamenii obișnuiți și nici dezvăluirea unor gânduri și puncte de vedere incorecte care apar în urma unei înțelegeri denaturate de moment; nu aceasta este problema. Problema este că ei sunt antihriști, dușmanii lui Dumnezeu, care urăsc toate lucrurile pozitive și tot adevărul; sunt personaje care Îl urăsc pe Dumnezeu și I se opun. Cum vede Dumnezeu astfel de personaje? Dumnezeu nu îi mântuiește! Acești oameni disprețuiesc și urăsc adevărul, ei au natura-esență a antihriștilor. Înțelegeți acest lucru? Aici sunt expuse ticăloșia, ferocitatea și ura față de adevăr. Sunt cele mai grave firi satanice dintre firile corupte, reprezentând cele mai tipice și importante caracteristici ale Satanei, nu doar firile corupte dezvăluite de omenirea coruptă obișnuită. Antihriștii sunt o forță potrivnică lui Dumnezeu. Ei pot tulbura și controla biserica și au capacitatea de a demonta și perturba lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Acest lucru nu este ceva ce pot face oamenii obișnuiți cu firi corupte; numai antihriștii sunt capabili de astfel de acțiuni. Nu subestimați această chestiune.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”

Pe vremea când Dumnezeu încă nu Se întrupase, măsura împotrivirii omului față de Dumnezeu se stabilea în funcție de faptul dacă omul se închina și privea la Dumnezeul invizibil din ceruri. Felul în care era definită împotrivirea față de Dumnezeu la acea vreme nu era deloc practic, pentru că omul nu Îl putea vedea pe Dumnezeu, nici nu știa cum era chipul lui Dumnezeu sau cum lucra și vorbea El. Omul nu avea niciun fel de noțiuni despre Dumnezeu și credea în Dumnezeu în mod nedeslușit, pentru că Dumnezeu încă nu Se arătase oamenilor. Prin urmare, indiferent cum credea omul în Dumnezeu în imaginația sa, Dumnezeu nu l-a condamnat pe om și nici nu i-a impus cerințe excesiv de mari, pentru că omul era complet incapabil să-L vadă pe Dumnezeu. Când Dumnezeu devine trup și vine să lucreze printre oameni, toți Îl văd și Îi aud cuvintele și toți văd faptele pe care Dumnezeu le lucrează dinăuntrul corpului Său trupesc. În acel moment, toate noțiunile omului se transformă în spumă. Cât despre cei care L-au văzut pe Dumnezeu arătându-Se în trup, nu vor fi condamnați dacă sunt dornici să I se supună, pe când cei care I se împotrivesc dinadins vor fi considerați adversari ai lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt antihriști, dușmani care se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu I te-ai supus niciodată și nu accepți întregimea cuvintelor Lui, și ceri în schimb ca Dumnezeu să ți Se supună ție și să acționeze conform noțiunilor tale, atunci ești cel mai răzvrătit dintre toți și ești un neîncrezător. Cum ar putea astfel de oameni să reușească să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează noțiunilor omului? Cei mai răzvrătiți dintre toți sunt cei care intenționat Îl sfidează pe Dumnezeu și I se împotrivesc. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu, antihriștii. Ei au mereu o atitudine de ostilitate față de noua lucrare a lui Dumnezeu; nu au niciodată nici cea mai mică înclinație de a se supune și nici nu s-au supus ori s-au smerit vreodată de bunăvoie. Ei se consideră pe sine superiori înaintea altora și nu se supun niciodată nimănui. Înaintea lui Dumnezeu, se consideră cei mai buni la predicarea cuvântului și cei mai pricepuți la a lucra asupra altora. Ei nu renunță niciodată la „averile” din posesia lor, ci le consideră niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosesc pentru a ține prelegeri acelor nesăbuiți care îi idolatrizează. Există într-adevăr un anumit număr de oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt „eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, poposesc în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor „sacră și inviolabilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă; nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Nici măcar cei care sunt supuși doar pe jumătate nu pot să continue până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de supunere în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este câștigată de om cu ușurință. Chiar și folosindu-și toată puterea pe care o au, oameni pot să câștige doar o părticică din ea, permițându-le în cele din urmă să fie desăvârșiți. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Există cei care citesc Biblia în bisericile grandioase și o recită cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; cu atât mai puțin poate vreunul dintre ei să fie în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Sunt cu toții oameni fără valoare, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-I dea lecții lui Dumnezeu. Ei I se împotrivesc voit lui Dumnezeu chiar și în timp ce Îi poartă stindardul. Pretinzând credința în Dumnezeu, ei tot mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat îi tulbură pe cei care încearcă să umble pe calea cea dreaptă și obstacole care îi împiedică pe cei ce Îl caută pe Dumnezeu. Pot părea să aibă „o constituție zdravănă”, dar cum să știe adepții lor că ei nu sunt alții decât antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? Cum să știe adepții lor că aceștia sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor umane?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

Uitați-vă la liderii fiecărei religii și confesiuni – toți sunt aroganți și neprihăniți de sine, iar interpretările lor privind Biblia sunt în afara contextului și sunt ghidate de propriile noțiuni și închipuiri. Toți se bazează pe talente și cunoaștere pentru a-și face lucrarea. Oare, dacă nu ar putea predica deloc, i-ar urma acei oameni? Ei posedă, la urma urmei, ceva cunoaștere și pot predica unele doctrine sau știu cum să-i convingă pe alții și cum să se folosească de unele trucuri. Folosesc aceste lucruri pentru a-i înșela pe oameni și pentru a-i aduce înaintea lor. Acei oameni cred în Dumnezeu cu numele, dar, în realitate, ei îi urmează pe acești lideri. Când întâlnesc pe cineva care predică adevărata cale, unii dintre ei spun: „Trebuie să-l consultăm pe liderul nostru cu privire la credință.” Vedeți cum oamenii încă au nevoie de acordul și aprobarea celorlalți când vine vorba despre credința în Dumnezeu și despre acceptarea adevăratei căi – nu este aceasta o problemă? Atunci, ce au devenit acei lideri? Nu au devenit ei farisei, păstori falși, antihriști și obstacole pentru acceptarea de către oameni a adevăratei căi? Astfel de oameni sunt întocmai ca Pavel.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Antihriștii se opun în mod deschis adevărului și lui Dumnezeu; ei rivalizează cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, pentru poziția Lui și pentru inimile oamenilor și chiar fac diverse lucruri în preajma aleșilor Săi pentru a le câștiga inimile, a-i induce în eroare și a-i împietri. Pe scurt, natura acțiunilor și comportamentului antihriștilor, fie că e deschisă sau secretă, este mereu potrivnică față de Dumnezeu. De ce spun că este potrivnică față de Dumnezeu? Pentru că ei știu foarte bine că El este Dumnezeu și cuvintele Sale sunt adevărul, dar tot I se opun și nu acceptă adevărul, oricum am avea părtășie despre el. De exemplu, unii antihriști îi atrag pe unii oameni, îi induc în eroare și îi controlează. Îi determină pe acești oameni să asculte de ei și să-i urmeze, apoi obțin în mod fraudulos tot soiul de cărți și materiale de la biserică, își înființează propriile biserici și își întemeiază propriile împărății, astfel încât să se poată bucura de faptul că sunt urmați și venerați de adepții lor, după care încep să profite de pe urma bisericii. Acest tip de comportament înseamnă în mod clar că rivalizează cu Dumnezeu pentru aleșii Săi – nu este aceasta o caracteristică a antihriștilor? Este nedrept să-i definim pe acești oameni drept antihriști pe baza acestei caracteristici evidente? Nu este deloc nedrept – această definiție este foarte exactă! Există și unii antihriști care formează clici în cadrul bisericii și o dezbină. Ei își cultivă în permanență propriile forțe în cadrul bisericii și îi exclud pe cei care nu sunt de acord cu ei. Apoi îi țin alături pe cei care îi ascultă și îi urmează pentru a-și forma propriile forțe și a-i determina pe toți să facă ce spun ei. Nu cumva își întemeiază propriile împărății? Indiferent ce rânduieli de lucru sau cerințe are Cel de mai sus, ei refuză să le pună în aplicare și, în schimb, acționează după bunul plac, conducându-și adepții să se opună deschis Celui de mai sus. De pildă, casa lui Dumnezeu cere înlocuirea promptă a conducătorilor și lucrătorilor care nu sunt capabili să îndeplinească o lucrare reală. Un antihrist va gândi însă: „Deși unii conducători și lucrători nu sunt capabili să îndeplinească o lucrare reală, ei mă susțin și mă aprobă, iar eu i-am cultivat. Cel de mai sus nu are cum să-i înlocuiască pe acești oameni, decât dacă mă îndepărtează pe mine mai întâi.” Spuneți-Mi, nu este acea biserică sub controlul acelui antihrist? Rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu trec de antihrist și nu pot fi puse în aplicare. Când rânduielile de lucru au fost emise de mult timp și fiecare biserică a raportat despre modul în care au fost puse în aplicare, de exemplu, cui i s-a atribuit o altă datorie, cine a fost înlocuit și în ce circumstanțe, antihristul nu raportează niciodată nimic și nu desemnează niciodată pe altcineva. Unii oameni sunt mereu superficiali în îndatoririle lor, ceea ce afectează grav lucrarea bisericii, dar antihristul nu-i repartizează. Chiar și atunci când Cel de mai sus îi spune direct antihristului să-i înlocuiască pe acești oameni, trece mult timp fără ca el să răspundă. Nu este o problemă aici? Când îi cere să implementeze rânduielile de lucru sau încearcă să se intereseze în legătură cu ceva, Cel de mai sus ajunge într-un impas cu antihristul. Frații și surorile din biserică nu știu nimic despre asta, nu primesc niciun mesaj și nu sunt în legătură cu Cel de mai sus – biserica este complet sub controlul acelei singure persoane. Care este natura acestor acțiuni ale antihristului? Antihristul preia puterea asupra unei biserici. Antihriștii formează clici în cadrul bisericii, își întemeiază propriile împărății, se opun casei lui Dumnezeu și le fac rău aleșilor Lui. Oamenii pierd lucrarea Duhului Sfânt, nu pot simți prezența lui Dumnezeu, nu există pace sau bucurie, își pierd credința în Dumnezeu și nu-și mai îndeplinesc îndatoririle cu energie. Ba chiar devin negativi și depravați, iar viața lor stagnează. Toate acestea sunt rezultatele faptului că antihriștii îi induc în eroare și îi controlează.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

Există o altă manifestare a antihriștilor în tratamentul lor față de Dumnezeu întrupat. Ei spun: „De îndată ce am văzut că hristos era o persoană obișnuită, s-au format noțiuni în mintea mea. «Cuvântul Se arată în trup» este o expresie a lui dumnezeu; este adevărul, iar eu recunosc acest lucru. Am un exemplar din «Cuvântul Se arată în trup», iar acest lucru este suficient. Nu e nevoie să am contact cu hristos. Dacă am noțiuni, negativism sau slăbiciune, le pot rezolva doar citind cuvântul lui dumnezeu. Este ușor să-mi formez noțiuni dacă am contact cu dumnezeu întrupat, iar acest lucru va arăta că sunt prea profund corupt. Dacă se întâmplă să fiu condamnat de dumnezeu, nu voi avea nicio speranță la mântuire. Prin urmare, este mai bine dacă citesc cuvântul lui dumnezeu de unul singur. Dumnezeu din ceruri este cel care îi poate mântui pe oameni.” Cuvintele și părtășia din prezent ale lui Dumnezeu, în special acele cuvinte care dau în vileag firea și esența antihriștilor, sunt cele care înțeapă cel mai mult inimile antihriștilor și sunt cele mai dureroase pentru ei. Acestea sunt cuvintele pe care antihriștii sunt cel mai puțin dispuși să le citească. De aceea, în inimile lor, antihriștii își doresc ca Dumnezeu să părăsească pământul cât mai curând, pentru ca ei să poată domni prin propria putere pe pământ. Ei cred că întruparea lui Dumnezeu, această persoană de rând, este inutilă pentru ei. Se gândesc mereu: „Înainte de a asculta predicile lui hristos, simțeam că înțeleg totul și că sunt bine din toate punctele de vedere, dar după ce am ascultat predicile lui hristos este diferit. Acum mă simt de parcă nu aș avea nimic, simt că sunt atât de neînsemnat și de vrednic de milă.” Prin urmare, ei stabilesc că nu pe ei îi dau în vileag cuvintele lui Hristos, ci pe alții, și cred că nu este nevoie să asculte predicile lui Hristos, că este suficient să citească „Cuvântul Se arată în trup”. În inimile antihriștilor, principala lor intenție este să nege faptul că Dumnezeu a devenit trup, să nege faptul că Hristos exprimă adevărul, gândindu-se că în acest fel există speranța că vor fi mântuiți prin credința lor în Dumnezeu și că pot domni ca regi în biserică, satisfăcându-și astfel intenția inițială de a crede în Dumnezeu. Antihriștii au o natură înnăscută de împotrivire față de Dumnezeu; ei sunt la fel de incompatibili cu Dumnezeu întrupat ca focul și apa, în veșnic dezacord. Ei cred că fiecare zi în care Hristos există este o zi în care le va fi greu să strălucească și că sunt în pericol de a fi condamnați, eliminați, distruși și pedepsiți. Atât timp cât Hristos nu vorbește și nu lucrează și atât timp cât aleșii lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Hristos, atunci este oportunitatea antihriștilor. Ei au șansa de a-și demonstra abilitățile. Cu o mișcare a mâinii, masele de oameni vor trece de partea lor, iar antihriștii pot domni ca regi. Natura-esență a antihriștilor este de a fi scârbiți de adevăr și plini de ură față de Hristos. Ei concurează cu Hristos cu privire la cine este mai talentat sau mai capabil; concurează cu Hristos cu privire la ale cui cuvinte au mai multă putere și ale cui abilități sunt mai bune. Întrucât fac același lucru ca Hristos, ei încearcă să-i determine pe alții să vadă că, deși ei și El deopotrivă sunt oameni, abilitățile și studiile lui Hristos nu sunt mai bune decât cele ale unei persoane de rând. Antihriștii concurează cu Hristos în toate felurile, contestând cine este mai bun și încercând să nege din toate unghiurile faptul că Hristos este Dumnezeu, că El este întruparea Duhului lui Dumnezeu și că El este întruparea adevărului. De asemenea, se gândesc la diverse căi și mijloace în fiecare domeniu pentru a-L împiedica pe Hristos să dețină puterea în rândul aleșilor lui Dumnezeu, pentru a împiedica răspândirea sau punerea în aplicare a cuvintelor lui Hristos în rândul aleșilor lui Dumnezeu și chiar pentru a evita ca lucrurile pe care le face Hristos și cerințele și speranțele Sale pentru oameni să fie realizate în rândul aleșilor lui Dumnezeu. Este ca și cum, atunci când Hristos este prezent, ei sunt desconsiderați și sunt condamnați și respinși de biserică – un grup de oameni puși într-un colț întunecat. Putem vedea în diferitele manifestări ale antihriștilor că, prin esență și prin fire, ei sunt ireconciliabili cu Hristos; ei nu pot fi sub același cer cu El! Antihriștii I-au fost potrivnici lui Dumnezeu de când s-au născut; ei au ca scop specific să se împotrivească lui Hristos și vor să-L înfrângă și să-L învingă pe Hristos. Ei vor ca toată lucrarea pe care o face Hristos să fie în zadar și degeaba, astfel încât, în cele din urmă, Hristos să nu câștige mulți oameni și astfel încât, indiferent unde lucrează El, să nu obțină niciun rezultat. Doar atunci vor fi fericiți antihriștii. Dacă Hristos exprimă adevăruri, iar oamenii sunt însetați de ele, le caută, le acceptă cu bucurie, sunt dispuși să se consume pentru Hristos, să se lepede de tot și să răspândească Evanghelia lui Hristos, atunci antihriștii devin descurajați și simt că nu există nicio speranță pentru ziua de mâine, că nu va exista niciodată o șansă pentru ei de a străluci, de parcă ar fi aruncați în iad. Dacă ne uităm la aceste manifestări ale antihriștilor, oare această esență a lor de a lupta împotriva lui Dumnezeu și de a-L privi cu ostilitate le-a fost inoculată de altcineva? În niciun caz; așa s-au născut. Prin urmare, antihriștii reprezintă un tip de persoană care, de la naștere, este reîncarnarea diavolului, diavolul venit pe pământ. Ei nu pot accepta niciodată adevărul și nu Îl vor accepta niciodată pe Hristos, nu Îl vor preamări pe Hristos și nu vor aduce mărturie pentru El. Deși, în aparență, nu îi veți vedea judecându-L sau condamnându-L în mod public pe Hristos și deși pot depune un efort și pot plăti un preț într-un mod mulțumitor, de îndată ce vor avea ocazia, la momentul potrivit, incompatibilitatea antihriștilor cu Dumnezeu își va face apariția. Faptul că antihriștii luptă împotriva lui Dumnezeu și întemeiază o împărăție independentă va deveni public. Toate aceste lucruri s-au mai întâmplat în locurile în care există antihriști și au fost deosebit de frecvente în acești ani în care Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea de judecată din zilele de pe urmă; mulți oameni le-au experimentat și le-au observat.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)”

Unii oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Ei cred că rânduielile de lucru sunt scrise de om, că vin de la om și, oricând nu sunt în acord cu noțiunile lor, le schimbă după bunul lor plac. Știți care dintre decretele administrative ale lui Dumnezeu sunt încălcate? [7. „În lucrarea și problemele bisericii, în afară de supunerea față de Dumnezeu, urmează instrucțiunile omului care este folosit de Duhul Sfânt în toate. Chiar și cea mai mică infracțiune este inacceptabilă. Trebuie să fii absolut în supunerea ta și nu analiza ce este bine sau rău; ce este bine sau rău nu are nimic de a face cu tine. Singura ta grijă trebuie să fie supunerea deplină” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”).] Lucrurile care încalcă decretele administrative sunt lucruri care ofensează firea lui Dumnezeu. Nu poți vedea limpede acest lucru? Unii oameni sunt exagerat de nepăsători în atitudinile lor față de rânduielile de lucru ale Celui de mai sus. Ei au următoarea părere: „Cel de mai sus face rânduielile de lucru, iar noi facem lucrarea în cadrul bisericii. Unele cuvinte și chestiuni pot fi implementate flexibil. Depinde de noi cum anume urmează să fie făcute. Cel de mai sus doar vorbește și face rânduielile de lucru; noi suntem cei care întreprindem acțiuni practice. Prin urmare, după ce primim lucrarea de la cel de mai sus, putem face ce vrem. E în regulă, nu contează cum este făcută. Nimeni n-are dreptul să intervină.” Principiile potrivit cărora acționează sunt următoarele: ascultă ceea ce cred că este corect și ignoră ceea ce cred că este greșit, consideră că părerile lor sunt adevărul și principiile, se împotrivesc la orice nu este în acord cu voința lor și îți sunt extrem de potrivnici în privința acelor lucruri. Când cuvintele Celui de mai sus nu sunt în acord cu voința lor, ei le schimbă și le transmit mai departe doar după ce sunt pe placul lor. Fără aprobarea lor, nu permit ca acestea să fie transmise mai departe. În alte zone, rânduielile de lucru ale Celui de mai sus sunt transmise așa cum sunt, în timp ce acești oameni transmit către bisericile de care sunt responsabili versiunile modificate de ei ale rânduielilor de lucru. Astfel de oameni vor mereu să-L dea pe Dumnezeu la o parte; abia așteaptă să-i facă pe toți să creadă în ei, să-i urmeze și să li se supună. În mințile lor, sunt domenii în care Dumnezeu nu ajunge la nivelul lor – ei înșiși ar trebui să fie Dumnezeu, iar alții ar trebui să creadă în ei. Aceasta este natura situației. Dacă ați înțelege asta, tot ați plânge atunci când sunt demiși? Tot v-ar părea rău pentru ei? Tot ați crede: „Cel de mai sus S-a purtat neadecvat. Îi tratează nedrept pe oameni. Cum a putut să demită o persoană atât de muncitoare?” Cei care spun asta sunt lipsiți de discernământ. De dragul cui muncesc ei din greu? De dragul lui Dumnezeu? De dragul lucrării bisericii? Ei muncesc din greu pentru a-și consolida statutul; sunt muncitori pentru a-și întemeia împărății independente. Îl slujesc ei pe Dumnezeu? Își îndeplinesc îndatoririle? Sunt loiali și supuși lui Dumnezeu? Sunt doar lacheii Satanei și, când lucrează, diavolul este cel care stăpânește. Ei aduc prejudicii planului de gestionare și tulbură lucrarea lui Dumnezeu. Sunt cu adevărat antihriști!

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: „Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?” Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; de aceea iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: „Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?” Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”

Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei monopolizează puterea și își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, nu respectă pe nimeni și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de punctele de vedere corecte ori opiniile înțelepte pe care le-ar putea exprima sau ce metode potrivite ar putea propune, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să coopereze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire pe care o au antihriștii. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate rea – dar cum ar putea fi o banală umanitate rea? Este în întregime o fire satanică, iar o astfel de fire este extrem de feroce. De ce spun că firea lor este extrem de feroce? Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei și nu permit să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. Și, astfel, încearcă să-i suprime și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să vorbească despre mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze complet pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască pe deplin numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. Dacă acești oameni nu sunt niciodată negativi și pot continua să-și facă datoria, vorbind despre mărturia lor și sprijinindu-i pe ceilalți, atunci antihriștii vor apela la soluția lor finală, și anume să le găsească defecte și să-i condamne sau să le însceneze ceva și să inventeze motive ca să-i chinuie și să-i pedepsească, până când fac să fie îndepărtați din biserică. Doar atunci se vor relaxa antihriștii complet. Acesta este cel mai perfid și malițios lucru legat de antihriști. Ceea ce le provoacă cea mai multă teamă și anxietate sunt oamenii care urmăresc adevărul și au mărturii bazate pe experiențe adevărate, pentru că oamenii cu asemenea mărturii sunt cei pe care aleșii lui Dumnezeu îi aprobă și îi sprijină cel mai mult față de cei care trăncănesc degeaba despre cuvinte și doctrine. Antihriștii nu au mărturii bazate pe experiențe adevărate, nici nu sunt capabili să practice adevărul; cel mult, sunt capabili să facă unele fapte bune pentru a căuta să intre în grațiile oamenilor. Însă, indiferent câte fapte bune fac sau câte lucruri care sună bine spun, acestea tot nu pot fi comparate cu beneficiile și avantajele pe care o mărturie bună bazată pe experiență le poate aduce oamenilor. Nimic nu poate înlocui efectele aprovizionării și udării aleșilor lui Dumnezeu de către aceia care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiențe. Și, astfel, când antihriștii văd pe cineva vorbind despre mărturiile sale bazate pe experiențe, privirea le devine tăioasă. Furia li se aprinde în inimi, ura iese la suprafață și ei devin nerăbdători să reducă vorbitorul la tăcere și să-l oprească să mai vorbească. Dacă acesta continuă să vorbească, reputația antihriștilor va fi complet ruinată, chipurile urâte pe deplin expuse ca să fie văzute de toți, așa că antihriștii găsesc un pretext să tulbure persoana care rostește mărturia și să o suprime. Antihriștii își permit doar lor să îi inducă pe oameni în eroare prin cuvinte și doctrine; nu le permit aleșilor lui Dumnezeu să-L slăvească pe Dumnezeu vorbind despre mărturia lor bazată pe experiență, ceea ce indică tipul de oameni pe care antihriștii îi urăsc și de care se tem cel mai mult. Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să vorbească despre o mărturie adevărată bazată pe experiență și aleșii lui Dumnezeu au parte de beneficii, edificare și sprijin, iar aceasta câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să excludă și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. Rolul oamenilor care au adevărul-realitate accentuează și scot în evidență sărăcia, starea jalnică, urâțenia și ticăloșia antihriștilor când sunt în prezența lor, așa că, atunci când antihriștii aleg un partener sau coleg, niciodată nu alege oameni care au adevărul-realitate, niciodată nu alege oameni care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență și niciodată nu alege oameni cinstiți sau care pot practica adevărul. Aceștia sunt oamenii pe care antihriștii îi invidiază și-i urăsc cel mai mult și care le sunt ca un ghimpe în coastă. Indiferent de câte lucruri care sunt bune sau aduc beneficii lucrării casei lui Dumnezeu fac acești oameni care practică adevărul, antihriștii vor depune mari eforturi pentru a ascunde aceste fapte. Ba chiar vor distorsiona faptele ca să-și asume meritele pentru lucrurile bune, dând vina pentru lucrurile rele pe alții, drept mod de a se eleva pe ei înșiși și de a desconsidera alți oameni. Antihriștii au o mare gelozie și ură față de cei care urmează adevărul și pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Se tem că acești oameni le vor amenința statutul, așa că fac tot ce pot pentru a-i ataca și a-i exclude. Ei le interzic fraților și surorilor să-i contacteze sau să se apropie de ei sau să-i sprijine sau să-i laude pe acești oameni care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiență. Acesta e faptul care dezvăluie cel mai bine natura satanică a antihriștilor, care este scârbită de adevăr și Îl urăște pe Dumnezeu. Și, astfel, dovedește și că antihriștii sunt un contracurent malefic în cadrul bisericii, că sunt cei vinovați pentru tulburarea lucrării bisericii și zădărnicirea voii lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, antihriștii născocesc adesea minciuni și denaturează faptele în rândul fraților și surorilor, disprețuind și condamnând oamenii care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Indiferent ce lucrare fac acei oameni, antihriștii găsesc scuze pentru a-i exclude și a-i suprima și sunt critici față de ei, spunând că sunt aroganți și neprihăniți de sine, că le place să se dea mari și că au ambiții. De fapt, acești oameni au o oarecare mărturie bazată pe experiență și dețin întrucâtva adevărul-realitate. Au o umanitate relativ bună, au conștiință și rațiune și sunt capabili să accepte adevărul. Și, deși pot avea unele neajunsuri sau deficiențe și dezvăluie ocazional o fire coruptă, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască. Acești oameni sunt cei pe care îi va mântui Dumnezeu și care au speranța de a fi desăvârșiți de El. În concluzie, acești oameni sunt potriviți să realizeze o datorie. Ei îndeplinesc cerințele și principiile pentru realizarea unei datorii. Însă antihriștii gândesc în sinea lor: „Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?” Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu. La ce se gândesc ei? Se gândesc doar cum să-și păstreze statutul. Cu toate că antihriștii știu că sunt incapabili să facă o lucrare reală, ei nu cultivă și nu promovează oamenii de calibru bun care urmăresc adevărul; singurii oameni pe care îi promovează sunt aceia care îi măgulesc, care sunt apți să îi venereze pe alții, care îi aprobă și îi admiră în inimile lor, care sunt manipulatori dibaci, care nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să aibă discernământ. Antihriștii îi promovează pe acești oameni ca să-i slujească, să alerge de colo-colo pentru ei și să-și petreacă fiecare zi orbitând în jurul lor. Aceasta le dă antihriștilor putere în biserică și înseamnă că mulți oameni se apropie de ei și îi urmează și că nimeni nu îndrăznește să-i ofenseze. Toți acești oameni pe care îi cultivă antihriștii sunt oameni care nu urmăresc adevărul. Cei mai mulți dintre ei nu au înțelegere spirituală și nu știu decât să respecte regulile. Le place să urmeze tendințele și pe cei aflați la putere. Sunt de felul celor care prind curaj când au un stăpân puternic – o adunătură de oameni confuzi. Cum este acea zicală a non-credincioșilor? Mai bine să fii pajul unui om bun decât strămoșul venerat al unui om rău. Antihriștii fac exact opusul – se poartă ca strămoșii venerați ai unor astfel de oameni și își propun să-i cultive drept partizani și aplaudaci ai lor. Ori de câte ori un antihrist este la putere într-o biserică, va recruta mereu oameni confuzi și pe cei care se prostesc orbește ca ajutoare ale sale, excluzându-i și suprimându-i totodată pe cei cu calibru, care pot înțelege și practica adevărul, care se pot ocupa de lucrare – și, mai ales, pe acei conducători și lucrători care sunt capabili de lucrare reală. Astfel, în biserică se formează două tabere: într-o tabără sunt cei cu o umanitate relativ onestă, care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Cealaltă tabără este o adunătură de oameni confuzi și care se prostesc orbește, conduși de antihriști. Aceste două tabere vor continua să se lupte între ele până când antihriștii sunt dezvăluiți și eliminați. Antihriștii se luptă mereu și acționează împotriva celor care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Nu tulbură asta grav lucrarea bisericii? Nu perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu? Nu este această forță a antihriștilor o piatră de încercare și un obstacol care împiedică aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu în biserică? Nu este o forță ticăloasă care se opune lui Dumnezeu? De ce se poartă așa antihriștii? Deoarece este clar în mintea lor că, dacă aceste caractere pozitive s-ar ridica și ar fi conducători și lucrători, ar fi concurenți ai antihriștilor; ar fi forța care s-ar opune antihriștilor, nu le-ar asculta în niciun caz cuvintele și nici nu s-ar supune lor; în mod sigur, nu ar urma toate poruncile antihriștilor. Acești oameni ar fi suficienți pentru a constitui o amenințare față de statutul antihriștilor. Când antihriștii îi văd pe acești oameni, inima li se umple de ură; inima lor nu va avea pace sau liniște dacă nu-i exclud și nu-i înving pe acești oameni și nu le pătează reputația. Prin urmare, trebuie să lucreze rapid pentru a-și cultiva propria putere și a-și întări poziția. Astfel, îi pot controla pe mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu și nu vor mai trebui niciodată să se îngrijoreze că o mână de oameni care urmăresc adevărul le amenință statutul. Antihriștii își formează propria forță în biserică, luându-i pe cei care îi ascultă, li se supun și sunt lingușitori față de ei și promovându-i să se ocupe de fiecare aspect al lucrării. Sunt aceste acțiuni benefice pentru lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu. Nu doar că nu sunt benefice, dar și creează perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Dacă această forță ticăloasă are de partea ei mai mult de jumătate din oameni, există riscul să răstoarne biserica. Aceasta deoarece numărul celor care urmăresc adevărul în biserică reprezintă o minoritate, în timp ce muncitorii și neîncrezătorii care sunt acolo doar ca să mănânce pâine pe săturate constituie cel puțin jumătate. În această situație, dacă antihriștii își axează puterea pe a-i induce în eroare și a-i atrage de partea lor pe acei oameni, vor avea în mod natural un avantaj atunci când biserica va alege conducătorii. De aceea, casa lui Dumnezeu subliniază mereu că, în timpul alegerilor, trebuie să existe părtășii despre adevăr până când este clar. Dacă nu sunteți capabili să-i dați în vileag și să-i învingeți pe antihriști având părtășie despre adevăr, aceștia ar putea să-i inducă în eroare pe oameni și să fie aleși conducători, acaparând și controlând biserica. Nu ar fi un lucru periculos? Dacă unul sau doi antihriști ar apărea în biserică, nu ar fi un motiv de teamă, dar dacă antihriștii ar deveni o forță și ar dobândi un anumit nivel de influență, teama ar fi justificată. Prin urmare, antihriștii trebuie extrași și excluși din biserică înainte de a dobândi acel nivel de influență. Această sarcină are cea mai mare prioritate și este necesară.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Esența comportamentului antihriștilor este de a utiliza constant diverse mijloace și metode pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, de a-i induce în eroare și de a-i prinde pe oameni în mrejele lor, de a dobândi un statut înalt, astfel încât aceștia să-i urmeze și să li se închine. E posibil ca, în adâncul inimii lor, să nu concureze intenționat cu Dumnezeu pentru umanitate, dar un lucru e sigur: chiar și atunci când nu concurează cu Dumnezeu pentru oameni, ei tot vor să aibă statut și putere printre aceștia. Chiar dacă vine ziua când își dau seama că ei concurează cu Dumnezeu pentru statut și se înfrânează puțin, ei folosesc în continuare diferite metode pentru a urmări statutul și reputația; în inima lor, le este clar că își vor asigura legitimitatea câștigând aprobarea și admirația unor oameni. Pe scurt, deși tot ceea ce fac antihriștii pare să cuprindă o îndeplinire a îndatoririlor proprii, consecința este de a-i induce în eroare pe oameni, de a-i face să li se închine și să-i urmeze – caz în care a-și îndeplini datoria în acest fel înseamnă a se preamări și a fi mărturie pentru ei înșiși. Ambiția lor de a controla oamenii și de a câștiga statut și putere în biserică nu se va schimba niciodată. Ei sunt antihriști din toate punctele de vedere. Indiferent de ceea ce spune sau face Dumnezeu și indiferent ce le cere oamenilor, antihriștii nu fac ce ar trebui să facă și nu-și îndeplinesc îndatoririle într-un mod care se potrivește cuvintelor și cerințelor Lui, nici nu renunță la a căuta puterea și statutul ca urmare a înțelegerii vreunui adevăr. În orice moment, ambițiile și dorințele lor încă rămân, încă le acaparează inimile și le controlează întreaga ființă, îndrumându-le comportamentul și gândurile și determinându-le calea pe care pășesc. Ei sunt antihriști autentici. Ce se vede cel mai mult la antihriști? Unii oameni spun: „Antihriștii concurează cu Dumnezeu pentru a-i câștiga pe oameni, ei nu Îl recunosc pe Dumnezeu.” Nu este vorba că nu Îl recunosc pe Dumnezeu; în inimile lor, chiar Îl recunosc cu adevărat și cred în existența Lui. Sunt dispuși să-L urmeze și vor să urmeze adevărul, dar nu se pot abține, așa că pot să facă rău. Deși pot spune multe lucruri care sună bine, un lucru nu se va schimba niciodată: ambiția și dorința lor de putere și statut nu se va schimba niciodată. Nu vor renunța niciodată să urmeze puterea și statutul din cauza eșecului sau a obstacolelor ori din cauză că Dumnezeu i-a dat la o parte sau i-a abandonat. Astfel este natura antihriștilor. Așadar, ce părere ai, a existat vreodată un antihrist care și-a schimbat comportamentul și a început să urmărească adevărul pentru că a suferit greutăți sau a ajuns să înțeleagă puțin din adevăr și a dobândit puțină cunoaștere despre Dumnezeu – există astfel de oameni? Nu am văzut niciodată așa ceva. Ambiția antihriștilor pentru statut și putere și urmărirea acestora nu se vor schimba niciodată și, odată ce au pus mâna pe putere, nu vor renunța niciodată la ea; acest lucru determină precis natura-esență a acestora. Nu există nici cea mai mică inexactitate în definirea de către Dumnezeu a unor astfel de oameni ca fiind antihriști; aceasta a fost determinată chiar de natura-esență a acestora. Unii oameni poate cred că antihriștii încearcă să concureze cu Dumnezeu pentru umanitate. Cu toate acestea, uneori, antihriștii nu trebuie neapărat să concureze cu El; cunoașterea, înțelegerea și nevoia lor de statut și de putere sunt diferite de cele ale oamenilor normali. Oamenii normali pot fi uneori vanitoși; pot încerca să câștige încrederea celorlalți, pot încerca să le facă o impresie bună și pot încerca să concureze pentru un loc bun în clasament. Aceasta este ambiția oamenilor normali. Dacă sunt înlocuiți drept conducători, pierzându-și statutul, le va fi greu, dar, cu o schimbare în mediul lor, cu o anumită creștere a staturii lor, cu obținerea pătrunderii în adevăr sau cu dobândirea unei înțelegeri mai profunde a adevărului, ambiția lor se temperează treptat. Se produce o schimbare în calea pe care o iau și în direcția pe care o urmează, iar goana lor după statut și putere se estompează. Treptat, li se diminuează și dorințele. Antihriștii, însă, sunt diferiți: ei nu ar putea renunța niciodată la goana lor după statut și putere. În orice moment, în orice mediu și indiferent de oamenii pe care îi au în jurul lor și de vârsta pe care o pot avea, ambiția și dorința lor nu se vor schimba niciodată. Ce indică faptul că ambiția lor nu se va schimba niciodată? Să zicem, de exemplu, că un antihrist este conducătorul unei biserici. În inima lui, se gândește mereu la modul în care îi poate controla pe toți cei din biserică. Dacă va fi transferat într-o altă biserică în care nu este conducător, va fi cu plăcere un adept obișnuit? Categoric nu. Se va gândi în continuare cum să obțină un statut și să-i controleze pe toți. Indiferent unde se duce, își dorește să domnească precum un rege. Chiar dacă ar fi trimis într-un loc fără oameni, într-o turmă de oi, tot și-ar dori să conducă turma. Dacă ar fi trimis printre pisici și câini, și-ar dori să fie regele pisicilor și al câinilor și să domnească asupra animalelor. Sunt mistuiți de ambiție, nu-i așa? Aceste firi ale oamenilor nu sunt, oare, demonice? Nu sunt acestea firile Satanei? Satana este exact așa ceva. În ceruri, Satana a vrut să fie egal cu Dumnezeu și, după ce a fost alungat pe pământ, a încercat mereu să-l controleze pe om, să îl facă să i se închine și să îl trateze ca pe Dumnezeu. Antihriștii vor mereu să-i controleze pe oameni pentru că au o natură satanică; ei trăiesc conform firii lor satanice, care a depășit deja limitele rațiunii oamenilor normali. Nu este puțin anormal acest lucru? La ce se referă această anormalitate? Se referă la faptul că acest comportament al lor nu ar trebui să se regăsească în umanitatea normală. Așadar, ce este acest comportament? Ce îl guvernează? Este guvernat de natura lor. Ei au esența unui spirit malefic și nu se aseamănă cu omenirea coruptă normală. Aceasta este diferența. Faptul că antihriștii nu se vor da în lături de la nimic în goana lor după putere și statut nu numai că le expune natura-esență, ci le și arată oamenilor că înfățișarea lor hidoasă este exact chipul Satanei și al demonilor. Ei nu concurează doar cu oamenii pentru statut, ci îndrăznesc să concureze și cu Dumnezeu pentru statut. Vor fi mulțumiți doar atunci când îi vor lua pe aleșii lui Dumnezeu pentru ei înșiși și-i vor avea complet sub controlul lor. Indiferent în ce biserică sau grup de oameni se află antihriștii, ei vor să câștige statut, să dețină puterea și să-i facă pe oameni să-i asculte. Indiferent dacă oamenii sunt dornici sau dacă sunt de acord, antihriștii vor să aibă ultimul cuvânt și să-i facă să-i asculte și să-i accepte. Nu este aceasta natura unui antihrist? Sunt oamenii dispuși să îi asculte? Îi votează și îi recomandă? Nu, dar antihriștii tot vor să aibă ultimul cuvânt. Indiferent dacă oamenii sunt de acord sau nu, antihriștii vor să vorbească și să acționeze în numele lor, vor să se facă remarcați. Ei chiar încearcă să-și impună ideile celorlalți și, dacă oamenii nu le acceptă, antihriștii își bat capul încercând să-i facă să le accepte. Ce problemă este aceasta? Aceasta este nerușinare și obrăznicie. Oamenii ca aceștia sunt antihriști autentici și, indiferent dacă sunt sau nu conducători, ei tot sunt antihriști. Ei au natura-esență a unui antihrist.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”

De îndată ce devin conducători, primul lucru pe care îl fac antihriștii este să încerce să câștige inimile oamenilor, să-i facă pe oameni să-i creadă, să aibă încredere în ei și să-i susțină. Atunci când statutul lor este asigurat, ei încep să devină anormali. Pentru a-și proteja statutul și puterea, încep să-i atace și să-i excludă pe dizidenți. Față de dizidenți – în special față de oamenii care urmăresc adevărul – vor încerca orice, folosind metode stabile, precise și necruțătoare pentru a-i suprima și ataca, pentru a-i chinui. Se simt ușurați doar când au doborât și au defăimat pe oricine le amenință statutul. Fiecare antihrist este astfel. Care este scopul lor atunci când folosesc această multitudine de tactici pentru a-i câștiga pe oameni de partea lor și a-i suprima? Scopul lor este să câștige putere, să își consolideze statutul, să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze. Ce reprezintă intențiile și motivele lor? Vor să-și întemeieze propria împărăție independentă, vor să se opună lui Dumnezeu. O astfel de esență este chiar mai gravă decât o fire coruptă: ambițiile și planurile perfide ale Satanei au fost pe deplin expuse. Aceasta nu reprezintă doar o problemă de dezvăluire a unei firi corupte. De exemplu, când oamenii sunt puțin aroganți și neprihăniți de sine, sau sunt uneori puțin înșelători și amăgitori, acestea sunt doar dezvăluirile unei firi corupte. Între timp, tot ceea ce fac antihriștii are ca scop câștigarea inimilor oamenilor și atacarea și excluderea dizidenților, pentru a-și consolida statutul, a prelua puterea și a-i controla pe oameni. Care este natura acestor acțiuni? Practică ei adevărul? Îi conduc ei pe aleșii lui Dumnezeu spre a pătrunde în cuvintele Sale și a veni înaintea lui Dumnezeu? (Nu.) Prin urmare, ce fac ei? Se luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, concurând pentru inimile oamenilor și încercând să-și întemeieze propria împărăție independentă. Cine ar trebui să aibă un loc în inimile oamenilor? Dumnezeu ar trebui să aibă un loc. Însă tot ceea ce fac antihriștii reprezintă exact opusul acestui lucru. Ei nu-I permit lui Dumnezeu sau adevărului să dețină un loc în inimile oamenilor; în schimb, vor ca omul, conducătorii care sunt ei și Satana să aibă un loc în inimile oamenilor. De îndată ce descoperă că nu au un loc în inima cuiva, că acea persoană nu-i tratează ca pe un conducător, sunt extrem de nemulțumiți și, probabil, vor încerca să o suprime și să o chinuie. Tot ceea ce fac și spun antihriștii se învârte în jurul statutului și reputației lor și are scopul de a-i face pe oameni să-i admire, de a-i face pe oameni invidioși și să-i venereze – și chiar să-i facă să se teamă de ei. Ei vor să-i determine pe aleșii lui Dumnezeu să-i trateze ca pe Dumnezeu, gândindu-se: „Indiferent de biserica în care mă aflu, oamenii trebuie să mă asculte, trebuie să se inspire de la mine. Indiferent cine ce problemă îi raportează celor de mai sus, trebuie să treacă mai întâi pe la mine, are voie să-mi raporteze doar mie și nu direct celor de mai sus. Dacă o persoană îmi spune «nu», o voi pedepsi, astfel încât toți cei care mă văd să simtă teamă, agitație și fiori în inima lor. Mai mult, dacă dau un ordin sau afirm ceva, nimeni nu trebuie să îndrăznească să mă contrazică; orice aș spune, oamenii trebuie să se alinieze. Trebuie să mă asculte în mod absolut, trebuie să asculte de mine în toate privințele, iar eu trebuie să fiu cel care ia deciziile acolo.” Fix acesta este tonul folosit de antihriști, acesta este glasul antihriștilor, acesta este modul în care ei încearcă să domnească peste biserici. Dacă aleșii lui Dumnezeu fac ceea ce spun ei și se supun lor, nu devin astfel de biserici împărățiile antihriștilor? Ei spun: „Rânduielile de lucru emise de cel de mai sus trebuie să fie verificate de mine, eu trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru voi, eu trebuie să fiu cel care analizează binele și răul, finalul trebuie să fie decis de mine. Voi nu aveți suficientă statură și nu sunteți suficient de calificați. Eu sunt conducătorul bisericii și totul depinde de mine.” Nu sunt extrem de pompoși oamenii care spun aceste lucruri? Sunt într-adevăr atât de aroganți, încât le lipsește orice rațiune! Nu cumva încearcă să își întemeieze propria împărăție independentă? Ce fel de oameni sunt susceptibili să încerce să-și creeze propria împărăție? Nu sunt ei veritabili antihriști? Oare nu tot ceea ce spun și fac antihriștii este pentru a-și proteja statutul? Nu încearcă ei să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze? De ce sunt numiți antihriști? Ce înseamnă „anti”? Înseamnă antiteză și ură. Înseamnă ostilitate față de Hristos, ostilitate față de adevăr și ostilitate față de Dumnezeu. Ce înseamnă „ostilitate”? Înseamnă a sta în tabăra opusă, a te trata ca pe un dușman, ca și cum ar fi cuprins de o ură mare și profundă; înseamnă a fi diametral opus ție. Aceasta este mentalitatea cu care Îl abordează antihriștii pe Dumnezeu. Ce atitudine față de adevăr au astfel de oameni care-L urăsc pe Dumnezeu? Sunt capabili să iubească adevărul? Sunt capabili să accepte adevărul? În niciun caz. Prin urmare, oamenii care se opun lui Dumnezeu sunt oameni care urăsc adevărul. Lucrul care se manifestă cel mai mult în ei este aversiunea față de adevăr și ura față de acesta. De îndată ce aud adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu, există ură în inimile lor, iar când cineva le citește cuvintele lui Dumnezeu, pe chipurile lor apare o expresie de mânie și furie, exact ca atunci când cuvintele lui Dumnezeu sunt citite unui demon în momentul în care oamenii răspândesc Evanghelia. În inimile lor, oamenii care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc simt cea mai mare aversiune față de cuvintele lui Dumnezeu și față de adevăr, au o atitudine de împotrivire și ajung chiar să urască pe oricine le citește cuvintele lui Dumnezeu sau care are cu ei părtășie despre adevăr, ba chiar o tratează pe acea persoană ca pe un dușman. Ei simt o aversiune extremă față de diverse adevăruri și față de lucrurile pozitive. Toate adevărurile, cum ar fi supunerea față de Dumnezeu, îndeplinirea cu loialitate a îndatoririlor, a fi o persoană cinstită, căutarea adevărului în toate lucrurile și așa mai departe – au ele un pic de dorință subiectivă sau iubire? Nu, nicidecum. Prin urmare, având în vedere acest tip de natură-esență pe care o au, ei stau deja în opoziție directă față de Dumnezeu și de adevăr. Fără îndoială, în adâncul lor, acești oameni nu iubesc adevărul și niciun lucru pozitiv; în adâncul lor, chiar sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. De exemplu, oamenii aflați în funcții de conducere trebuie să fie capabili să accepte opiniile diferite ale fraților și surorilor lor, trebuie să fie capabili să se deschidă și să se dezvăluie în fața fraților și surorilor, să fie capabili să accepte reproșurile acestora și nu trebuie să își afirme statutul. Ce ar spune un antihrist despre toate aceste moduri corecte de a practica? El ar zice: „Dacă aș asculta opiniile fraților și surorilor, aș mai fi conducător? Aș mai avea statut și prestigiu? Dacă nu am prestigiu, atunci ce lucrare pot să fac?” Acesta este exact tipul de fire pe care o are un antihrist; el nu acceptă adevărul nici măcar în cel mai neînsemnat mod și, cu cât o manieră de practică este mai corectă, cu atât i se împotrivește mai tare. Nu acceptă că a acționa conform principiului înseamnă a practica adevărul. Ce crede el că înseamnă a practica adevărul? El crede că trebuie să utilizeze comploturi, trucuri și violență împotriva tuturor, mai degrabă decât să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu, pe adevăr și pe iubire. Toate mijloacele și căile lor sunt ticăloase. Toate acestea sunt întru totul reprezentative pentru natura-esența antihriștilor. Motivele, opiniile, perspectivele și intențiile pe care le dezvăluie deseori sunt toate firi de aversiune și ură față de adevăr, ceea ce reprezintă natura-esența antihriștilor. Atunci, ce înseamnă să stai în opoziție față de adevăr și de Dumnezeu? Înseamnă să urăști adevărul și lucrurile pozitive. De exemplu, când cineva spune: „Ca ființă creată, o persoană ar trebui să îndeplinească datoria unei ființe create. Orice ar spune Dumnezeu, oamenii ar trebui să se supună, pentru că suntem ființe create”, cum gândește un antihrist? „Să mă supun? Nu este neadevărat că sunt o ființă creată, dar când vine vorba de supunere, asta depinde de situație. În primul rând, trebuie să existe un beneficiu pentru mine, nu trebuie să fiu dezavantajat, iar interesele mele trebuie să fie pe primul loc. Dacă există recompense sau mari binecuvântări de obținut, atunci mă pot supune, dar fără recompense și fără o destinație, de ce trebuie să mă supun? Nu mă pot supune.” Aceasta este o atitudine de neacceptare a adevărului. Supunerea lui față de Dumnezeu este condiționată, iar în cazul în care condițiile sale nu sunt întrunite, nu numai că nu se va supune, ci este și susceptibil să se opună și să se împotrivească lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu cere ca oamenii să fie onești, dar acești antihriști cred că doar nerozii încearcă să fie onești și că oamenii deștepți nu încearcă să fie onești. Care este esența unei astfel de atitudini? Este ură față de adevăr. Aceasta este esența antihriștilor, iar esența lor determină calea pe care o urmează, iar calea pe care o urmează determină tot ceea ce fac. Ce fel de lucruri sunt susceptibili să facă antihriștii atunci când au natura-esență a urii față de adevăr și față de Dumnezeu? Sunt susceptibili să încerce să câștige inimile oamenilor, să-i atace și să-i excludă pe dizidenți și să-i chinuie pe oameni. Scopul pe care încearcă să-l atingă făcând aceste lucruri este de a deține puterea, de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și de a-și întemeia propria împărăție independentă. Nu există nicio îndoială cu privire la acest lucru. Orice persoană care, odată ce are statut, nu este capabilă de supunere absolută față de Dumnezeu și nu este în stare să-L urmeze pe Dumnezeu sau să urmărească adevărul, este un antihrist.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”

Atitudinea arhetipală a antihriștilor față de emondare este de a refuza vehement să le accepte ori să le admită. Indiferent cât de mult rău fac sau cât de mult prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu simt nici cea mai mică remușcare sau că datorează ceva. Din acest punct de vedere, antihriștii au umanitate? Categoric nu. Ei cauzează tot felul de pagube aleșilor lui Dumnezeu și dăunează lucrării bisericii – aleșii lui Dumnezeu pot să vadă lucrul acesta limpede ca lumina zilei și pot să vadă înșiruirea de fapte rele ale antihriștilor. Și totuși, antihriștii nu acceptă sau nu recunosc asta, refuză cu încăpățânare să admită că se înșală sau că sunt responsabili. Nu este acesta un indiciu că sunt scârbiți de adevăr? Aceasta este măsura în care antihriștii sunt scârbiți de adevăr. Oricât de multe rele comit, ei refuză cu încăpățânare să accepte și rămân neînduplecați până la sfârșit. Aceasta este dovadă suficientă că antihriștii nu iau niciodată în serios lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu acceptă adevărul. Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu; sunt lacheii Satanei, veniți să tulbure și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. În inimile antihriștilor există doar reputație și statut. Ei cred că, dacă ar fi să-și recunoască greșeala, atunci ar trebui să accepte responsabilitatea, iar atunci statutul și reputația lor ar fi grav compromise. Prin urmare, ei se împotrivesc, afișând atitudinea celor care „neagă până la moarte”. Indiferent cum îi expun sau îi disecă oamenii, ei se străduiesc din răsputeri să nege acest lucru. Indiferent dacă negarea lor este voită sau nu, pe scurt, într-o privință, aceste comportamente expun natura-esență a antihristului de a fi scârbit de adevăr și a-l urî. În altă privință, arată cât de mult își prețuiesc antihriștii statutul, reputația și interesele proprii. Între timp, care este atitudinea lor față de lucrarea și interesele bisericii? Una de dispreț și iresponsabilitate. Nu au deloc conștiință și rațiune. Faptul că antihriștii se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea demonstrează aceste aspecte? Pe de o parte, faptul că se eschivează de la responsabilitate dovedește natura-esență a acestora de a simți aversiune și ură față de adevăr; în vreme ce, pe de altă parte, arată lipsa lor de conștiință, rațiune și umanitate. Indiferent de cât de mult afectează tulburarea și relele lor intrarea în viață a fraților și a surorilor, nu își fac niciun reproș și nu pot fi niciodată supărați de asta. Ce fel de creatură este asta? Chiar și recunoscându-și parțial greșeala s-ar considera că au un strop de conștiință și rațiune, însă antihriștii nu au nici măcar acea cantitate mică de umanitate. Așadar, ce ați spune că sunt? În esență, antihriștii sunt diavoli. Indiferent cât de mult prejudiciază interesele casei lui Dumnezeu, ei nu văd acest lucru. În inimile lor, nu se simt nici pe departe întristați de asta, și nici nu își fac reproșuri, cu atât mai puțin se simt îndatorați. Indiscutabil, acest lucru nu este ceea ce ar trebui să se vadă la oamenii normali. Sunt diavoli, iar diavolii sunt lipsiți de orice conștiință sau rațiune. Indiferent câte lucruri rele fac și oricât de mari sunt pierderile pe care le provoacă lucrării bisericii, ei refuză vehement să recunoască asta. Cred că, dacă ar recunoaște, ar însemna că au făcut ceva greșit. Se gândesc: „Aș putea face ceva greșit? N-aș face niciodată ceva greșit! Dacă sunt forțat să-mi recunosc greșeala, oare asta nu ar fi o insultă la adresa caracterului meu? Deși am fost implicat în acel incident, nu eu l-am provocat și nu eu am fost principalul responsabil. Mergi și caută pe oricine vrei, dar nu ar trebui să vii să mă cauți pe mine. În orice caz, nu pot recunoaște această greșeală. Nu pot purta această responsabilitate!” Cred că, dacă își vor recunoaște greșeala, vor fi condamnați, vor primi sentința cu moartea și vor fi trimiși jos, în iad, și în iazul de foc și pucioasă. Spuneți-Mi, pot astfel de oameni să accepte adevărul? Poate aștepta cineva căință adevărată de la ei? Indiferent cum au alții părtășie despre adevăr, antihriștii tot i se împotrivesc, i se opun și îl sfidează în adâncul inimilor lor. Chiar și după ce sunt concediați, tot nu-și recunosc greșelile și nu arată nicio manifestare a căinței. Când chestiunea este menționată 10 ani mai târziu, ei tot nu se cunosc pe ei înșiși și nu admit că au făcut o greșeală. Când chestiunea este menționată 20 de ani mai târziu, tot nu se cunosc pe ei înșiși și tot încearcă să se justifice și să se apere și, un lucru și mai detestabil, când chestiunea este menționată 30 de ani mai târziu, tot nu se cunosc pe ei înșiși și tot încearcă să aducă argumente pentru ei înșiși și să se justifice, spunând: „Nu am făcut o greșeală, așa că nu o pot recunoaște. Nu a fost responsabilitatea mea; nu ar trebui să o port eu” și, spre surprinderea tuturor, la 30 de ani după ce au fost concediați, acești antihriști tot au o atitudine de împotrivire față de modul în care biserica i-a tratat. Chiar și după 30 de ani, nu s-au schimbat deloc. Așadar, cum au petrecut acești 30 de ani? Nu cumva nu au citit cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au reflectat asupra lor înșiși? Nu cumva nu s-au rugat lui Dumnezeu și nu I s-au destăinuit? Nu cumva nu au ascultat predici și părtășii? Nu cumva nu au minte și nu au gândirea unei umanități normale? Cum au petrecut acești 30 de ani este cu adevărat un mister. La treizeci de ani după ce a avut loc incidentul, sunt în continuare plini de resentimente, crezând că frații și surorile i-au nedreptățit, că Dumnezeu nu îi înțelege, că i-a maltratat casa lui Dumnezeu, că le-a creat probleme, le-a îngreunat situația și i-a învinovățit pe nedrept. Spuneți-Mi, se pot schimba astfel de oameni? Categoric nu. Inimile lor sunt pline de ostilitate față de lucruri pozitive și de împotrivire și opoziție. Cred că, prin faptul că le-au expus faptele rele și i-au emondat, alți oameni le-au stricat caracterele, le-au dezonorat reputația și au provocat daune imense reputației și statutului lor. Nu vor veni niciodată înaintea lui Dumnezeu ca să se roage, să caute și să-și recunoască propriile greșeli în această chestiune și nu vor avea niciodată o atitudine de căință sau de recunoaștere a greșelilor lor; cu atât mai puțin vor accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Astăzi, încă au neascultare, nemulțumire și plângeri în timp ce se justifică față de Dumnezeu, cerându-I să îndrepte aceste greșeli, să dezvăluie această chestiune și să judece exact cine a avut dreptate și cine a greșit, până acolo încât se îndoiesc de dreptatea lui Dumnezeu și o neagă din cauza acestei chestiuni și se îndoiesc și neagă faptul că adevărul și Dumnezeu conduc casa lui Dumnezeu. Acesta este finalul definitiv emondării antihriștilor – acceptă ei adevărul? Nu acceptă deloc adevărul; sunt hotărâți să nu-l accepte. De aici, putem vedea că natura-esență a unui antihrist este scârbită de adevăr și îl urăște.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”

Antihriștii au cel mai mare interes față de lucrurile materiale, bani și statut. Nu sunt în niciun caz așa cum vorbesc la suprafață: „Cred în dumnezeu. Nu urmăresc lumea și nu râvnesc la bani.” Cu siguranță nu sunt așa cum spun. De ce urmăresc și păstrează statutul cu toată puterea lor? Pentru că doresc să dețină sau să controleze și să pună mâna pe toate lucrurile din jurisdicția lor – îndeosebi pe bani și lucruri materiale. Se bucură de acești bani și de aceste lucruri materiale ca și cum ar fi beneficiile statutului lor. Sunt descendenți autentici ai arhanghelului, cu natura-esență a Satanei în nume și în fapt. Toți cei care urmăresc statutul și prețuiesc banii au în mod sigur o problemă în ceea ce privește firea-esență a lor. Nu doar că au firea unui antihrist: sunt foarte ambițioși. Vor să controleze banii casei lui Dumnezeu. Dacă sunt numiți responsabili pentru o lucrare, atunci, mai întâi, nu îi vor lăsa pe alții să intervină și nici nu vor accepta cercetările sau supravegherea Celui de mai sus; dincolo de asta, când sunt supraveghetorii oricărei lucrări, vor găsi moduri de a se da mari, de a se proteja și de a se înălța. Vor mereu să iasă în frunte, să devină oameni care îi conduc și îi controlează pe alții. De asemenea, vor să dețină și să lupte pentru un statut mai înalt și chiar să controleze fiecare parte a casei lui Dumnezeu – în special, banii ei. Antihriștii au o dragoste deosebită față de bani. Când îi văd, li se luminează ochii; în mintea lor, se gândesc mereu la bani și fac eforturi de a-i avea. Toate acestea sunt semne și semnale ale antihriștilor. Dacă ai părtășie despre adevăr cu ei sau încerci să afli despre starea fraților și surorilor, punând întrebări precum câți dintre ei sunt slabi și negativi, ce rezultate obține fiecare în datoria lui și care dintre ei nu sunt potriviți pentru datoria lor, antihriștii nu vor fi interesați. Dar când vine vorba de ofrandele lui Dumnezeu – suma de bani, cine îi protejează, unde sunt păstrați, codurile de acces și așa mai departe – de asta le pasă cel mai mult. Un antihrist stăpânește excepțional de bine aceste lucruri. Le cunoaște ca pe propriul buzunar. Și acesta este un semn al unui antihrist. Antihriștii sunt cei mai buni la a rosti cuvinte care sună frumos, dar nu fac lucrare reală. În schimb, sunt mereu preocupați de gândul de a se bucura de ofrandele lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, nu sunt antihriștii imorali? Nu au deloc umanitate – sunt diavoli până în măduva oaselor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”

Fragmente din filme similare

Demascarea adevărului opunerii fariseilor față de Dumnezeu

Mărturii similare bazate pe experiențe

Cum am învățat să identific un antihrist

Atenție! Sunt antihriști în jurul tău!

Imnuri similare

Baza lui Dumnezeu pentru condamnarea oamenilor

Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu I se împotrivesc