de Zhengliang, China

După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, propovăduiam mereu Evanghelia în biserică. Mai târziu, am mers în alt loc să predic Evanghelia și am preluat și lucrarea de evanghelizare a patru sau cinci biserici. Prin muncă asiduă pe o perioadă de timp, lucrarea de evanghelizare a produs unele rezultate, iar eu am fost foarte mulțumit de mine. În special, unii conducători de biserică, ce se confruntaseră cu dificultăți în lucrarea de evanghelizare, îmi solicitau părtășia, iar frații și surorile aveau și ei o părere bună despre mine. Așa că eram foarte fericit, gândindu-mă: „Se pare că înțeleg o mare parte din adevăr și că dețin întrucâtva adevărul-realitate.”

În anul 2013, m-am întors la biserica locală ca să predic Evanghelia. Mă gândeam în sinea mea: „În ultimul an, de când am început să predic Evanghelia, am acumulat destul de multă practică și am ajuns să înțeleg unele adevăruri. Acum că m-am întors la biserica locală, sunt, cu siguranță, un candidat-cheie pentru cultivare, iar când frații și surorile vor asculta părtășia mea, va fi, fără îndoială, diferit de cum a fost înainte. Poate chiar voi fi ales conducător de biserică la alegeri.” Câteva zile mai târziu, a venit la mine acasă o conducătoare de biserică pe nume Jia Xin. Ea mi-a spus că datoria ei chiar o epuiza și că unii colegi ziceau că nu putea rezolva problemele, că era mereu pe jumătate adormită la adunări, că nu avea lucrarea Duhului Sfânt și că ar trebui să-și asume răspunderea și să își dea demisia. A spus că predicatorii au îndemnat-o să facă același lucru. De asemenea, a avut grijă să sublinieze că îi demisese cândva pe acești doi predicatori, însă nu reflectaseră niciodată asupra lor și chiar au afirmat că ea îi reprima. Jia Xin ne-a întrebat pe mine și pe soția mea cum ar trebui să gestioneze o astfel de situație. Auzind toate acestea, m-am supărat foarte tare, gândindu-mă: „Oare nu este asta răzbunare? Am fost partenerul lui Jia Xin mai demult, și ea chiar era dispusă să sufere și să plătească un preț când predica Evanghelia. Uneori, nou-veniții lucrau până seara târziu, dar ea se răzvrătea mereu împotriva trupului ei și mergea la adunările lor. Este foarte responsabilă; cum puteau ei spune că nu are lucrarea Duhului Sfânt? Oare nu o suprimă? Asta fac conducătorii și lucrătorii falși. Nu, nu pot să trec cu vederea acest lucru. Acum că m-am întors, trebuie să o ajut.” La scurt timp după aceea, am mers împreună cu soția mea ca să înțelegem și să investigăm această chestiune. În timp ce făceam investigații, eram foarte mulțumit de mine, gândindu-mă: „Am destul de mult discernământ; de cum m-am întors la biserică, am discernut conducători falși. Dacă acești conducători și lucrători falși pot fi raportați și demiși, voi fi făcut o faptă mare. După ce sunt demiși, poate voi avea șansa să fiu ales conducător. Chiar voi împușca doi iepuri dintr-un foc.” Gândindu-mă la asta, „simțul dreptății” pe care-l aveam a devenit și mai puternic. După câteva zile, am aflat că Jia Xin fusese înlăturată din funcția ei de câțiva colegi. Colegii au disecat comportamentul lui Jia Xin în biserică și i-au ajutat pe frați și surori să o discearnă. La auzul acestei vești, m-am umplut de furie, gândindu-mă: „Jia Xin se poate lepăda și poate suferi mai mult decât oricare dintre voi. Cum ar putea ea să fie o conducătoare falsă care nu are lucrarea Duhului Sfânt? Toți puteți fi înlăturați, însă ea nu.” Am considerat că era un act de răzbunare, așa că, în locuril de adunare, am răspândit acuzația că aceștia erau conducători și lucrători falși și că înlăturarea lui Jia Xin nu respecta rânduielile de lucru. Aceasta a făcut ca frații și surorile să nu mai poată avea o viață bisericească normală, iar în biserică s-a creat o oarecare dezordine.

După o vreme, a venit o soră care urma să trateze haosul din biserică. Ea a spus că investigația ei a demonstrat că Jia Xin nu știa cum să aibă părtășie despre adevăr și nu putea rezolva problemele concrete ale fraților și ale surorilor. Ea a spus că Jia Xin era, într-adevăr, o conducătoare falsă care nu putea face o lucrare reală și că, potrivit principiilor, ea ar trebui să fie demisă. Însă când am auzit-o pe sora aceea spunând acest lucru, am devenit puțin suspicios, gândindu-mă: „Chiar ne-am înșelat în privința aceasta? E imposibil! Am și eu un set de criterii după care judec oamenii; nu voi fi indus în eroare de voi toți. Voi susțineți conducătorii și lucrătorii.” După aceea, nu am mai acceptat nimic din ce spunea sora, gândindu-mă doar că gestionase lucrurile greșit. Apoi, am scris un raport împreună cu alte trei persoane, în care am declarat că acești conducători și lucrători, care au înlăturat-o pe Jia Xin, nu au respectat principiile și că se răzbunau pe ea. Cu toate acestea, procesul de scriere a acestui raport nu a fost deloc ușor. În timp ce-l scriam, ne confruntam mereu cu diferențe de opinie, fiecare rămânând fidel propriei păreri. L-am scris de mai multe ori și, de fiecare dată, apăreau greșeli noi. Aveam îndoieli, gândindu-mă: „Oare faptul că îi raportam nu este în conformitate cu intenția lui Dumnezeu? Dacă nu este, nu ar trebui să o facem.” Dar apoi m-am gândit: „Dacă mă retrag din acest demers și ceilalți chiar îi raportează și îi demit pe conducătorii falși, fapta meritorie le va aparține. Atunci oare toate eforturile mele de până acum nu vor fi fost în zadar? Cu siguranță, frații și surorile ar crede că ei sunt cei care înțeleg adevărul, care au discernământ și simțul dreptății. Nimeni nu ar avea o părere bună despre mine.” Așadar, când raportul a fost încheiat, mi-am pus semnătura și am raportat-o și pe sora care s-a ocupat de haosul din biserică. După ce am predat raportul, am fost foarte mulțumit de mine. Mă gândeam: „De data aceasta, când conducătorii și lucrătorii falși sunt destituiți și conducătorii superiori văd că eu înțeleg adevărul și pot discerne oamenii, s-ar putea chiar să încalce protocolul ca să mă promoveze. Frații și surorile îmi vor lăuda toți calibrul; ce minunat va fi!” Câteva zile mai târziu, am primit o scrisoare de la conducătorii superiori în care spuneau că, în momentul de față, arestările făcute de Partidul Comunist erau foarte grave și că aveau nevoie de timp ca să poată examina și gestiona această scrisoare de raportare. O soră a spus: „În viitor, arestările pot doar să fie mai numeroase. Dacă așteptăm ca liderii superiori să se ocupe de asta, va fi prea târziu. Deși nu suntem conducători sau lucrători, tot trebuie să îi ajutăm pe frați și pe surori să aibă mai mult discernământ.” Am ascultat, gândindu-mă: „Așa e! Să-i ajuți pe frați și surori să aibă mai mult discernământ nu este oare o modalitate de a-ți face datoria? Când acești conducători falși vor fi demiși, cu siguranță că toată lumea îmi va recunoaște meritul pentru această realizare și poate voi avea șanse să fiu ales conducător.” Așadar, am mers la locurile de adunare și am spus că liderii și lucrătorii care o înlăturaseră pe Jia Xin nu s-au aliniat la principii. Am spus, de asemenea, că Jia Xin nu era o conducătoare falsă, că și-a îndeplinit datoria din zori și până-n seară și că putea face o lucrare reală. În acea perioadă, când se adunau, frații și surorile nu aveau părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ci doar făceau observații despre aceste lucruri. Unii frați și unele surori au fost induși în eroare de noi și au trecut de partea noastră, dezvoltând prejudecăți împotriva conducătorilor și lucrătorilor și spunând că erau falși. Unii nici măcar nu-i primeau în casele lor, ceea ce a dus la incapacitatea conducătorilor și a lucrătorilor de a-și îndeplini îndatoririle în mod normal. Unii oameni cu discernământ au luat partea conducătorilor și a lucrătorilor, spunând că tulburăm viața bisericească. Astfel, s-au format două facțiuni în biserică; eram ca două armate asmuțite una împotriva celeilalte. Ori de câte ori ne adunam, discutam despre aceste chestiuni, iar frații și surorile au încetat să ducă o viață bisericească normală. Haosul din biserică a continuat astfel timp de câteva luni.

Într-o zi, conducătorii superiori au venit să investigheze și să înțeleagă conținutul scrisorii noastre de raportare. Mă gândeam în sinea mea: „Acei conducători și lucrători falși vor fi, cu siguranță, demiși.” Tocmai când începeam să mă bucur de ce se întâmpla, una dintre conducătoare a folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a diseca natura comportamentului nostru. Ea a spus că formam facțiuni, că dezbinam biserica și că tulburam viața bisericească, ceea ce ducea la incapacitatea conducătorilor și lucrătorilor de a lucra normal și la blocarea lucrării bisericii. A spus că făceam rău. Și că, în calitate de conducătoare, Jia Xin nu a știut cum să-i îndrume pe frați și pe surori să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu. În schimb, ea a încercat întotdeauna să-i câștige pe oameni de partea ei și să-și răspândească nemulțumirea în rândul colegilor. Cum putea ea să aibă lucrarea Duhului Sfânt? Ea a spus că Jia Xin nu putea să facă o lucrare concretă sau să rezolve problemele fraților și surorilor și că, oricât de mult părea să se lepede și să se consume, era o conducătoare falsă și ar trebui să fie demisă; acest lucru era în conformitate cu principiile. Când am auzit-o pe soră având părtășie și disecând faptul că Jia Xin era o conducătoare falsă, inima a început să-mi bată cu putere și m-am gândit: „Ceea ce spun ei are sens. Jia Xin a fost expusă și înlăturată de acei colegi și ar fi trebuit să reflecteze asupra sa și să încerce să se înțeleagă pe sine. În schimb, ea a venit la noi de nenumărate ori, simțindu-se nedreptățită și vărsându-și nemulțumirile. Chiar nu accepta adevărul și nu experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Am susținut-o pe Jia Xin și chiar am judecat alți conducători și lucrători, tulburând viața bisericească. Natura acestui lucru este gravă!” Totuși, deoarece nu-mi înțelegeam comportamentul, la momentul respectiv, am recunoscut, pur și simplu, că am făcut o greșeală. În cele din urmă, conducătorii superiori au spus că noi am tulburat grav viața bisericească și că natura acestui lucru era gravă. Au rânduit să ne izolăm acasă și să reflectăm.

Într-o zi, m-am dus acasă la mama și ea mi-a dat trei avize de excludere. Uitându-mă pe ele, am văzut că, în afară de Jia Xin, spre surprinderea mea, erau și avize de excludere pentru soția mea și pentru mine. Avizele spuneau că Jia Xin era perfidă și vicleană, semănând discordie și formând facțiuni în biserică, și că, în cele din urmă, s-a stabilit că ea era un antihrist și a fost exclusă. În ceea ce mă privește, îi călcasem pe urme acestui antihrist și făcusem fapte rele, perturbând și tulburând viața bisericească. Eram complicele acestui antihrist și, de aceea, am fost și eu exclus. Când am terminat de citit aceste avize de excludere, pur și simplu, nu-mi venea să-mi cred ochilor. Era ca atunci când un prizonier vede verdictul scris al condamnării sale la moarte. Eram atât de speriat, încât mi s-au înmuiat picioarele și nu mă puteam opri din tremurat; mă gândeam: „Am fost exclus? Nu trebuia doar să reflectăm acasă? Cum este posibil să fim excluși? De data asta, chiar am făcut un mare rău.” În acel moment, mi s-a golit mintea și m-am grăbit spre casă ca să-i spun soției mele că am fost excluși. După ce i-am spus, nu m-am mai putut abține; m-am așezat pe podea și am plâns. Mă gândeam în sinea mea: „Sunt terminat, acum chiar sunt terminat. Călătoria mea întru credința în Dumnezeu s-a încheiat și nu mă mai pot întoarce niciodată la biserică. De data aceasta, chiar am jignit firea lui Dumnezeu, și poate că, într-o zi, va trebui să fiu pedepsit.” Gândindu-mă la asta, mă simțeam de parcă inima mi-ar fi fost străpunsă de un cuțit; eram copleșit de disperare și durere. Mă uram pentru că fusesem capabil să fac așa ceva. Cum am putut avea încredere oarbă în vorbele lui Jia Xin? Era imposibil să mă revanșez pentru marea tulburare pe care o provocasem vieții bisericești și, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă durea mai tare inima. În fiecare zi, nu aveam chef să fac nimic. Nu puteam să mănânc sau să dorm bine noaptea și, după un timp, pierdusem mai mult de 5 kilograme. În fiecare zi, parcă așteptam să mor. Credeam că nu mai am nicio șansă să fiu mântuit, că eram sortit să fiu pedepsit și să ajung în iad. Eram ca un pacient cu cancer în stadiu terminal, cât se poate de negativ și de disperat. Mă gândeam că o să mor mai devreme sau mai târziu, așa că ar fi fost poate mai bine să se termine odată cu toate. Ajuns pe treapta cea mai de jos a durerii și neputinței, m-am gândit la versurile unui imn alcătuit din cuvintele lui Dumnezeu și intitulat „Urmărește să-L iubești pe Dumnezeu, indiferent cât de mare e suferința ta”: „Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare, sunt lepădați de lume, viața lor de familie este tulburată, Dumnezeu nu îi consideră plăcuți, iar perspectivele lor sunt sumbre. Unii oameni suferă într-o anumită măsură, chiar dorindu-și să moară. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și incompetenți!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Am ascultat acest imn de multe ori. Părea că Dumnezeu folosea acest imn ca să-mi spună că El nu voia ca eu să fiu atât de slab și de neputincios, că nu voia să-mi pierd credința în El. Făcusem atât de mult rău și fusesem deja exclus, și eram sortit să fiu pedepsit în viitor, totuși Dumnezeu m-a luminat și m-a călăuzit să mă gândesc la acest imn, împiedicându-mă să mă afund și mai mult în negativitate. Am fost extrem de emoționat de acest lucru, iar în inima mea s-au ivit o fărâmă de speranță și un strop de putere. Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Ca să-L urmăm pe Dumnezeul practic, trebuie să avem această hotărâre interioară: indiferent cât de mărețe sunt mediile pe care le întâlnim sau ce fel de greutăți întâmpinăm și indiferent cât de slabi sau de negativi suntem, nu ne putem pierde convingerea în schimbarea firii noastre sau în cuvintele rostite de Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o promisiune omenirii, iar acest lucru le cere oamenilor să aibă hotărâre interioară, credință și perseverență, pentru a și le asuma. Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii lași; Îi plac oamenii cu hotărâre interioară. Chiar dacă ai dezvăluit multă corupție, chiar dacă ai urmat de multe ori calea greșită sau ai comis multe fărădelegi, te-ai plâns în legătură cu Dumnezeu sau, din cadrul religiei, I te-ai împotrivit lui Dumnezeu sau ai avut în inima ta blasfemii împotriva Lui și așa mai departe – Dumnezeu nu Se uită la toate acestea. Dumnezeu Se uită doar dacă un om urmărește adevărul și dacă se poate schimba, într-o bună zi” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Calea de practică spre schimbarea firii unei persoane”). Am văzut că lui Dumnezeu nu Îi plac lașii; Îi plac oamenii hotărâți. Deși fusesem exclus pentru că făcusem un rău atât de mare, pentru Dumnezeu cel mai important era dacă puteam sau nu să mă schimb. Dacă mă schimbam, chiar dacă aș fi murit și aș fi fost în cele din urmă pedepsit, ar fi meritat. În tot acest timp, versurile imnului și cuvintele lui Dumnezeu îmi veneau, din când în când, în minte. Eram foarte emoționat și mă gândeam că Dumnezeu nu mă părăsise. În momentele mele cele mai pline de deznădejde și întuneric, El Își folosise cuvintele pentru a mă călăuzi, a mă încuraja și a mă consola. Am înțeles că Dumnezeu avea o iubire profundă pentru oameni și că nu puteam continua să fiu negativ. Din acel moment, m-am trezit devreme în fiecare zi și am continuat să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, reflectând asupra modurilor în care Îl ofensasem pe Dumnezeu.

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Mulți oameni din biserică nu au discernământ. Când apare incidente de inducere în eroare a oamenilor, ei stau, în mod contrar, de partea Satanei; ba chiar se simt extrem de nedreptățiți când sunt numiți slujitorii Satanei. Deși oamenii ar putea spune că ei nu au discernământ, că stau mereu de partea non-adevărului, aceștia nu stau niciodată de partea adevărului în momente critice și nu se ridică și nu susțin adevărul. Chiar sunt lipsiți de discernământ? De ce sunt, în mod contrar, de partea Satanei? De ce nu spun niciodată vreun cuvânt drept sau rezonabil care să sprijine adevărul? Oare această situație s-a creat, într-adevăr, din cauza confuziei lor momentane? Cu cât o persoană are mai puțin discernământ, cu atât este mai puțin capabilă să stea de partea adevărului. Ce arată asta? Nu arată oare că oamenii fără discernământ iubesc păcatul? Nu arată că ei sunt odraslele loiale ale Satanei? Cum se face că întotdeauna pot să stea de partea Satanei și să vorbească aceeași limbă ca și acesta? Toate cuvintele, faptele și expresiile de pe chipurile lor sunt suficiente pentru a demonstra că ei nu iubesc adevărul; mai degrabă, sunt oameni care detestă adevărul. Faptul că pot sta de partea Satanei e de ajuns pentru a dovedi că Satana îi iubește cu adevărat pe acești diavoli josnici care-și petrec toată viața luptând de dragul Satanei. Oare nu sunt aceste fapte foarte clare?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). „Trucurile josnice ale celor fără discernământ îi vor conduce la distrugerea de mâinile celor răi și îi vor ispiti să se îndepărteze și să nu se mai întoarcă niciodată. Pentru că nu iubesc adevărul, pentru că sunt incapabili să stea de partea adevărului, pentru că-i urmează pe oamenii răi și stau de partea lor și pentru că uneltesc cu oamenii răi și se împotrivesc pe Dumnezeu, acesta este tratamentul pe care îl merită. Ei știu foarte bine că acei oameni răi radiază răutate și, totuși, își împietresc inimile și întorc spatele adevărului ca să îi urmeze. Oare nu fac răul toți acești oameni care nu practică adevărul, ci, în schimb, fac lucruri distructive și abominabile? Deși printre ei sunt cei care se prezintă ca regi și alții care îi urmează, oare natura lor de a se împotrivi lui Dumnezeu nu este aceeași? Ce scuză pot să aibă ca să afirme că Dumnezeu nu îi mântuiește? Ce scuză pot să aibă ca să pretindă că Dumnezeu nu este drept? Oare nu propriul lor rău este cel care îi distruge? Oare nu propria lor răzvrătire este cea care îi trage în jos, în iad?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit rușinat și tulburat. Fusesem capabil să fac un rău atât de mare nu doar din cauza faptului că eram lipsit de discernământ; înainte de toate, cauza era că prețuiam prea mult reputația și statutul. Jia Xin ne-a câștigat de partea sa pentru a-și proteja statutul de conducătoare. Nu am deslușit intențiile din spatele acțiunilor ei și nici nu am verificat dacă vorbele ei se aliniau cu faptele. Am susținut-o orbește, dorind să fiu un „luptător pentru dreptate” și să fac pe grozavul. Mai mult, am vrut să profit de ocazie pentru a obține statutul de conducător. Când scriam raportul, am simțit clar că nu aveam călăuzirea lui Dumnezeu. Nu reușeam să ajungem la un consens cu privire la opiniile noastre și inima mea nu-și găsea liniștea. Cu toate acestea, am fost încăpățânat și am continuat demersul, urmându-l pe acest antihrist în faptele sale rele. Sora de nivel superior care a venit la biserică a avut părtășie pentru a mă ajuta și a mă expune, dar nu m-am întors din drum, de teamă că aș fi fost privit de sus de ceilalți dacă îmi recunoșteam greșelile. Am mers la locurile de adunare și i-am judecat fără motiv pe conducători și lucrători, răspândind informația că erau falși. Scopul meu era să-i fac pe frați și pe surori să îi respingă pe conducători și pe lucrători și să aibă o părere bună despre mine, astfel încât să pot fi ales la alegerile viitoare. Din cauza tulburărilor pe care le provocam, frații și surorile nu puteau să se adune sau să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu în mod normal. Jumătate dintre frații și surorile din biserică au fost induși în eroare de noi, iar împreună ne-am împotrivit conducătorilor și lucrătorilor. Dumnezeu dorea ca frații și surorile să se poată aduna și să aibă părtășie despre cuvintele Lui în mod normal și să-și îndeplinească bine îndatoririle, lucrând la unison. Când Dumnezeu construia biserica, Satana a vrut să-I dărâme lucrarea. Între timp, eu jucam rolul de slujitor și de complice al Satanei, perturbând și tulburând lucrarea bisericii. Manifestarea acestor comportamente nu însemna doar alegerea taberei greșite din cauza unei lipse momentane de discernământ. Natura mea era aceeași ca a lui Jia Xin; amândurora ne plăceau foarte mult reputația și statutul. Pentru a obține statut, am creat dezordine în biserică și am fost exclus pentru că urmăream statutul în loc să urmăresc adevărul. Gândindu-mă la asta, eram plin de remușcări și mă învinuiam singur. Am îngenuncheat pe podea și mi-am tras mai bine de 100 de palme peste față. Voiam să mă pedepsesc fără milă ca să-mi amintesc această lecție. Mă rugam și lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am făcut rău. Am urmărit statutul și am tulburat lucrarea bisericii. Sunt dispus să mă căiesc, să reflectez cum se cuvine asupra mea și să încerc să-mi înțeleg faptele rele.”

După aceea, am continuat să reflectez asupra mea, gândindu-mă: „De ce iubesc atât de mult statutul și vreau mereu să-l urmăresc și să-l obțin? De ce sunt capabil să fac aceste lucruri rele?” Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te dai mare în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că principala cauză a capacității mele de a face aceste lucruri rele era faptul că eram prea arogant, că aveam prea multă încredere în mine și că aveam o părere prea bună despre mine. Credeam că, întrucât puteam predica Evanghelia și rezolva unele probleme, înțelegeam adevărul și aveam realitate. Astfel, am putut să cred orbește în mine și să acționez nechibzuit și, ca urmare, am făcut toate acele fapte rele. Când a fost vorba de înlăturarea lui Jia Xin, nu am căutat niciodată cum trebuie adevărurile-principii. Am văzut că Jia Xin putea să se lepede, să se consume, să sufere și să plătească un preț în datoria ei, așa că am crezut că ea practica adevărul și avea lucrarea Duhului Sfânt. Mă gândeam că, dacă n-ar urmări adevărul, oare ar fi cineva capabil să facă toate aceste lucruri într-o asemenea măsură? În realitate, atunci când discernem dacă cineva are sau nu lucrarea Duhului Sfânt, nu putem judeca pe baza faptului că pare să sufere, să plătească un preț, să se lepede și să se consume. Acestea sunt lucruri pe care orice persoană entuziastă le poate face. Trebuie să ne uităm, în principal, dacă această persoană este capabilă să se roage lui Dumnezeu atunci când i se întâmplă anumite lucruri și dacă poate, chiar și atunci când situația nu se potrivește cu propriile noțiuni, să renunțe la ea însăși, să caute adevărul și să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu și I se supune Lui. În plus, ea ar trebui să fie capabilă să-i călăuzească pe aleșii lui Dumnezeu să experimenteze cuvintele Lui și să se înțeleagă pe ei înșiși și ar trebui, de asemenea, să rezolve problemele fraților și surorilor în îndatoririle pe care le au. Asta ar trebui să facă un conducător și un lucrător. Jia Xin nu era capabilă să facă lucrarea de conducere, și cu atât mai puțin să aibă lucrarea Duhului Sfânt. Când oamenii i-au expus problemele, ea a refuzat să accepte asta, ba chiar s-a plâns de lucruri pe care le percepea ca pe niște nedreptăți, inducându-ne în eroare. Ea a răspândit intenționat printre noi informația că rapoartele depuse împotriva ei erau false, atrăgându-ne de partea ei ca să o apărăm. Am fost induși în eroare de ea și le-am spus oamenilor din biserica noastră că ea era suprimată de conducători și lucrători, ceea ce a dus la împărțirea bisericii în facțiuni și la scufundarea în haos. Jia Xin s-a lepădat și s-a consumat întrucâtva, dar ea nu a căutat deloc adevărul atunci când i s-au întâmplat anumite lucruri, și nici nu a reflectat asupra sa și nu a încercat să se înțeleagă pe sine. Pentru a-și proteja statutul, ea a provocat perturbări și tulburări și a subminat lucrarea bisericii. Ea s-a consumat și a suferit doar pentru a-și proteja statutul și a-și satisface dorința personală de statut. De îndată ce îi amenința cineva statutul, ea era capabilă să facă fapte foarte rele, precum să formeze facțiuni și să semene discordie. Natura ei era aceea de a urî adevărul; era un antihrist viclean, înșelător, perfid și răuvoitor. Nu am avut deloc discernământ. Am urmat-o pe Jia Xin în săvârșirea de fapte rele și i-am judecat pe conducători și pe lucrători în timpul adunărilor și, ca urmare, frații și surorile au fost induși în eroare și au trecut de partea mea, excluzându-i pe conducători și lucrători. Aceasta a provocat tulburări grave în viața bisericii. Comisesem o faptă extrem de rea, totuși credeam în continuare că am un simț al dreptății; eram, într-adevăr, atât de confuz și de arogant, încât îmi pierdusem toată rațiunea. Dacă aș fi înțeles măcar puțin din adevăr și aș fi avut o inimă cu frică de Dumnezeu, nu aș fi făcut un rău atât de mare. Mi-am dat seama că aveam foarte multe neajunsuri și că firea mea era extrem de arogantă. Aveam mare nevoie de mustrarea și disciplina lui Dumnezeu pentru a mă curăți și a mă schimba!

Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca Dumnezeu să Își trimită furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și pe deplin și a formulat deja definiții și concluzii clare și precise. Prin urmare, obiectivul Lui în tot ceea ce face este limpede precum cristalul, ca și atitudinea Lui. El nu este confuz, orb, impulsiv sau neglijent și, cu siguranță, nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și, datorită acestui aspect practic al mâniei Lui, omenirea și-a dobândit existența normală. Fără mânia Lui, omenirea ar decădea în condiții anormale de trai și toate lucrurile drepte, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia Lui, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse. De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii ticăloși, lucrurile și obiectele ticăloase și toate lucrurile care tulbură și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse ca urmare a mâniei Sale” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). „Dumnezeu e înzestrat cu acest tip de fire dreaptă deoarece detestă ticăloșia, întunericul, răzvrătirea și faptele rele ale Satanei – coruperea și devorarea omenirii – deoarece El detestă toate faptele păcătoase în opoziție cu El și datorită esenței Sale sfinte și nepângărite. Din această cauză El nu va suporta ca nicio ființă creată sau necreată să I se opună sau să-L conteste în mod deschis. Chiar și un individ căruia El îi arătase odată milă sau pe care îl alesese trebuie doar să Îi provoace firea și să-I încalce principiile de răbdare și toleranță și El își va dezlănțui și revela firea dreaptă care nu îngăduie nicio ofensare, fără cea mai mică urmă de milă sau ezitare” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că omul nu trebuie să ofenseze firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu are principii în condamnarea și eliminarea cuiva. Nu este un impuls de moment sau ceva făcut la întâmplare; mai degrabă, aceasta se întâmplă când El vede esența cuiva. În perioada în care făceam fapte rele, frații și surorile m-au sfătuit și m-au rugat în repetate rânduri să reflectez asupra mea și să nu provoc perturbări și tulburări. Cu toate acestea, nu am acceptat acest lucru, și ori de câte ori părtășia cuiva nu era în conformitate cu părerile mele, mă împotriveam, ceea ce a dus la agravarea progresivă a faptelor mele rele. De la nesupunerea mea inițială la provocarea unei tulburări mai târziu și, în final, la dezbinarea bisericii, fiecare dintre aceste fapte rele a fost o dovadă a aroganței și îngâmfării mele, a aversiunii și urii mele față de adevăr. Eram atât de arogant și de intransigent, încât nu am vărsat nicio lacrimă până când nu mi-am văzut propriul mormânt. Dumnezeu îmi oferise deja numeroase posibilități să mă pocăiesc, dar le-am respins pe toate. Dacă biserica nu m-ar fi exclus, nici furia lui Dumnezeu, nici haosul din biserică nu s-ar fi potolit. M-am gândit cum, înainte ca Dumnezeu să distrugă Sodoma, El i-a avertizat, de mai multe ori, pe locuitorii orașului că trebuie să se pocăiască, dar aceștia L-au provocat cu încăpățânare și nu au arătat nicio urmă de pocăință. În cele din urmă, Dumnezeu și-a dezlănțuit furia asupra Sodomei și a distrus orașul. Acum, eu experimentasem personal firea dreaptă a lui Dumnezeu, și, cu toate că inima mea era foarte chinuită și îndurerată, mă împiedicase să fac rău și îmi arătase că nu trebuie să jignesc firea lui Dumnezeu și că adevărul și dreptatea sunt cele care dețin puterea în biserică. Faptul că Dumnezeu mi-a permis să respir în continuare și că nu mi-a luat viața era deja un semn al milei Sale. Dacă aș continua să nu reflectez asupra mea sau să nu încerc să mă înțeleg, aș fi, în cele din urmă, distrus de Dumnezeu. Am mers înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat Lui: „Dumnezeule, am făcut rău și Ți-am jignit firea. Excluderea mea este manifestarea dreptății Tale. Fărădelegile mele din trecut nu pot fi compensate, iar eu trăiesc acum ca să mă înțeleg și să mă căiesc în fața Ta.” Am hotărât că, indiferent ce final mă aștepta în viitor, voi urmări adevărul și voi renunța la firea mea coruptă, fără a mai urmări reputația și statutul. Dacă Dumnezeu chiar m-ar distruge într-o zi, aceasta ar fi tot dreptatea Lui. Nu aveam mari speranțe să intru în Împărăție; voiam doar să o iau de la capăt, să fiu o adevărată ființă creată. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, spunând că, dacă mi-ar mai da o șansă, aș fi dispus să fiu unul dintre cei mai neînsemnați adepți din biserică. Eram dispus să îndeplinesc orice datorie care mi-a fost atribuită; era de ajuns doar să fac ceva pentru casa lui Dumnezeu. Mai târziu, cei din biserică m-au găsit și m-au rugat să-i ajut pe frați și surori să achiziționeze bunuri. M-am simțit foarte onorat.

Într-o zi din aprilie 2016, a venit la mine acasă un conducător și mi-a spus: „Ai fost acceptat din nou în biserică, iar majoritatea fraților și surorilor au fost de acord cu această decizie.” La momentul respectiv, am fost atât de emoționat încât n-am știut ce să spun. După ce a plecat conducătorul, nu mi-am putut stăpâni lacrimile. În inima mea, Îi mulțumeam lui Dumnezeu și Îl lăudam neîncetat! M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu mă așteptam să îmi dai o șansă să mă întorc la biserică. Îți mulțumesc că ai stat alături de mine, că m-ai luminat și m-ai călăuzit ca să mă înțeleg pe mine însumi. Dumnezeule! Sunt dispus să prețuiesc această oportunitate și garantez că nu voi mai face rău sau provoca tulburări. Dacă revin la vechile mele firi și tulbur biserica, sunt dispus să primesc pedeapsa Ta.”

După ce m-am întors la biserică, am început curând să îmi fac datoria. Odată, conducătorul de biserică a venit la mine și a rânduit să îndeplinesc o datorie de găzduire. M-am gândit în sinea mea: „Cum au putut să mă oblige să fac această datorie? Oare nu este aceasta o datorie pentru oamenii care au început să îmbătrânească? Dacă frații și surorile ar afla despre asta, ce ar crede despre mine?” Am avut niște gânduri despre conducător și am simțit că îmi iroseau talentele pe o sarcină lipsită de importanță. Cu toate acestea, mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu nu avea nevoie de mine pentru a face o lucrare foarte importantă. El nu dorea decât să-mi fac datoria într-un mod practic. Chiar dacă era o datorie obișnuită, atât timp cât ascultam cuvintele lui Dumnezeu și o îndeplineam conform cerințelor Sale, era suficient. Nu puteam să-mi îndeplinesc datoria potrivit preferințelor mele; trebuia să o fac pe baza nevoilor lucrării bisericii. Trebuia să mă supun rânduielilor bisericii și să lucrez liniștit pentru a-mi îndeplini bine datoria. Așa ar proceda o persoană cu conștiință și rațiune. Acum, faptul că mă confruntam cu această datorie mă dezvăluia și mă testa. Fără astfel de circumstanțe, aș fi crezut că sunt destul de supus față de Dumnezeu, că firea mea arogantă și dorința de a urmări reputația și statutul se schimbaseră deja. În realitate, eram încă destul de arogant și de îngâmfat; aveam ambiții și dorințe nebunești și nu eram dispus să fiu cel mai neînsemnat din mulțime. Aceasta era statura mea adevărată. Pentru a fi purificat și a mă schimba, trebuia să experimentez judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, precum și încercări și etape de rafinare. Recunoscând acest lucru, am acceptat această datorie. Chiar dacă nu știam să gătesc, puteam învăța cu sârguință în timp ce-mi făceam datoria și îi puteam găzdui pe frați și pe surori conform principiilor. Am simțit cum pacea îmi umple inima făcând acest lucru. Slavă lui Dumnezeu că m-a mântuit!