de Xiaojin, China

În luna august a anului 2023, am fost responsabil pentru lucrarea bazată pe texte în biserică. De obicei, ori de câte ori frații și surorile întâmpinau dificultăți în profesia sau în lucrarea lor, eu îi îndrumam și îi ajutam cu răbdare. După fiecare părtășie, când vedeam zâmbetele de pe fețele tuturor, eram foarte fericit și mulțumit. Am simțit că toată lumea mă aproba. După o vreme, am observat că sora Wang Ying, conducătoarea echipei, nu avea simțul poverii în datoria ei și că trata lucrarea în mod neglijent. Când rezultatele lucrării au fost slabe, ea nu a luat inițiativa de a-i ghida pe toți în rezumarea problemelor. În datoria ei de zi cu zi, doar dădea ordine și îi dirija pe alții să facă lucrarea. De asemenea, nu era sârguincioasă în selectarea predicilor și făcea adesea greșeli în chestiunile simple. Când sora cu care lucra i-a semnalat problemele, le-a acceptat verbal, însă după aceea a continuat să fie superficială. La început, când am văzut că era tânără și că crezuse în Dumnezeu doar de puțin timp, am ajutat-o și am îndrumat-o. Dar după un timp, am observat că nu se schimbase prea mult. Am știut că trebuia să am părtășie despre asta și să-i expun problemele pentru a o face să conștientizeze gravitatea faptelor ei. Dar când a venit cu adevărat timpul să o expun, am avut dubii. M-am gândit: „Dacă vorbesc prea dur, va crede că sunt rece și insensibil, că nu-i înțeleg slăbiciunile? Iar dacă ea le vorbește despre mine în felul acesta și celorlalți frați și surori, nu vor crede cu toții că îmi lipsește dragostea și că am o umanitate slabă? Atunci, cine mă va mai susține în viitor? Poate că nu ar trebui să o expun și să o emondez. În schimb, ar trebui să o ajut cu răbdare.” Așadar, doar i-am menționat în treacăt lui Wang Ying unde avea lipsuri în lucrarea ei și i-am semnalat câteva dintre comportamentele ei superficiale în îndeplinirea îndatoririlor sale. Când a auzit asta, Wang Ying a recunoscut doar că nu avea niciun simț al poverii, însă nu a reflectat și nu a arătat nicio înțelegere a daunelor provocate lucrării de îndeplinirea ei superficială a datoriei. După aceea, a început imediat să vorbească despre un subiect de care era interesată și s-a animat de parcă nu se întâmplase nimic. Când i-am văzut reacția, am știut că părtășia mea nu avusese efect. Dar după aceea m-am gândit: „I-am amintit și ea a spus că va face o schimbare, așa că voi observa în continuare.” Mai târziu, am aflat că Wang Ying tot nu avea niciun simț al poverii în îndatoririle ei. Eram destul de anxios, gândindu-mă că trebuia să-i expun problemele cu severitate, altfel ar afecta grav lucrarea. Odată, când i-am ghidat lucrarea, am emondat-o în mod sever. Văzând-o cu capul plecat, încruntată și părând supărată, m-am întrebat dacă remarcile mele nu fuseseră cumva prea dure. M-am gândit: „Va crede că sunt complet insensibil și că vorbele mele sunt prea dureroase? Va mai avea ea o impresie bună despre mine în viitor?” Așa că, i-am spus repede câteva cuvinte de mângâiere și de încurajare, zicându-i că a fi supus emondării este un lucru bun și că nu ar trebui să fie negativă, ci doar să facă schimbări în viitor. Însă după aceea, ea tot nu a avut niciun simț al poverii în îndatoririle ei, ceea ce a întârziat grav lucrarea. Până la urmă, nu am avut de ales decât să o demit.

După demiterea ei, conducătorul superior m-a întrebat: „Observaseși înainte problemele lui Wang Ying. De ce nu ai emondat-o și nu ai expus-o? În felul acesta, ea s-ar fi putut îndrepta mai devreme, iar dacă ai fi descoperit că nu s-a pocăit, ai fi putut să o demiți mai curând. Atitudinea ei superficială în permanență a întârziat atât de mult lucrarea!” După ce am auzit cuvintele conducătorului, am început să reflectez: „Observasem de mult problemele lui Wang Ying și îi amintisem de mai multe ori, dar nu am disecat niciodată natura problemelor ei, ci doar le-am punctat superficial, fără să le abordez în mod corespunzător. Am avut un comportament similar și mai demult. De ce nu pot să semnalez și să expun problemele altora atunci când le identific, temându-mă mereu că a fi prea dur le va lăsa celorlalți o impresie urâtă despre mine? Care este, mai exact, problema aici?” M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze ca să îmi pot recunoaște propriile probleme.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când unii conducători de biserică îi văd pe frați și pe surori făcându-și îndatoririle în mod superficial, nu-i dojenesc, deși ar trebui. Atunci când vede clar că interesele casei lui Dumnezeu au de suferit, nu se preocupă de acest lucru și nu face nicio anchetă și nu îi ofensează câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, el nu prea dă dovadă de considerație față de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția și scopul lui este de a câștiga inimile oamenilor. El este perfect conștient de acest lucru: «Atât timp cât fac acest lucru și nu ofensez pe nimeni, vor crede că sunt un conducător bun. Vor avea o părere bună, admirativă despre mine. Vor fi de acord cu mine și mă vor plăcea.» Lui nu-i pasă cât de afectate sunt interesele casei lui Dumnezeu sau cât de mari sunt pierderile provocate intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, sau cât de mult este tulburată viața bisericească a acestora, ci doar persistă în filosofia lui satanică și nu ofensează pe nimeni. Nu există niciodată niciun reproș față de sine însuși în inima sa. Când vede pe cineva provocând perturbări și tulburări, cel mult ar putea să discute puțin cu acea persoană despre acest lucru, minimizând problema, iar apoi gata. Nu va avea părtășie despre adevăr, nu-i va semnala acelei persoane esența problemei și cu atât mai puțin va diseca starea sa și nu va avea niciodată părtășie despre intențiile lui Dumnezeu. Falșii conducători nu expun sau nu disecă niciodată greșelile pe care le fac oamenii în mod frecvent sau firile corupte pe care le dezvăluie deseori oamenii. El nu rezolvă nicio problemă reală ci, în schimb, îngăduie mereu practicile eronate și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, nu ia acest lucru în serios. El doar predică unele cuvinte și doctrine și rostește câteva îndemnuri pentru a aborda situația într-o manieră superficială, încercând să mențină armonia. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și să se cunoască, nu există nicio rezolvare pentru nicio fire coruptă pe care o dezvăluie și trăiesc înconjurați de cuvinte și doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ba chiar cred în inimile lor: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Trebuie doar să îndeplinim cerințele conducătorului nostru; supunându-ne conducătorului nostru, ne supunem lui Dumnezeu. Dacă va veni o zi în care Cel de mai sus îl va demite pe conducătorul nostru, ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri demiterea lui, vom negocia cu Cel de mai sus și îl vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au stabilit o astfel de relație cu liderul lor, iar acest tip de dependență, invidie și venerație față de el s-a ivit în inimile lor, ajung să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător și vor mereu să asculte cuvintele acestuia, mai degrabă decât să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din aceasta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între acest conducător și Pavel, deja a pășit pe calea unui antihrist, iar aleșii lui Dumnezeu, au fost deja induși în eroare de acest antihrist și le lipsește complet discernământul. De fapt, acel conducător nu deține adevărul-realitate și nu poartă deloc o povară în privința intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. El poate doar să predice cuvinte și doctrine și să-și mențină relațiile cu ceilalți. Este bun la a se da în spectacol folosind metode ipocrite, discursul și acțiunile sale sunt în acord cu noțiunile oamenilor și, prin urmare, îi induce în eroare pe oameni. Nu știe cum să aibă părtășie despre adevăr sau să se cunoască, iar acest lucru face imposibil ca el să-i conducă pe alții în adevărul-realitate. Lucrează doar de dragul reputației și statutului și spune doar cuvinte plăcute auzului care-i prind în capcană pe oameni. A obținut deja efectul de a-i face pe oameni să-l venereze și să-l admire și a afectat și întârziat grav lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Nu este o astfel de persoană un antihrist?” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”). Dumnezeu expune că falșilor conducători care găsesc probleme în îndatoririle fraților și surorilor, dar care nu îi expun sau nu îi emondează, nu le pasă de cât de mult este întârziată lucrarea sau de cât de gravă este natura acestor probleme. Ei doar vorbesc superficial și nu au părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele. Mai mult decât atât, sunt în mod continuu indulgenți și toleranți, făcându-i pe ceilalți să simtă că sunt cu adevărat iubitori, în încercarea de a-i convinge să-i aprobe și să-i susțină. Acest lucru este făcut pentru a câștiga inimile oamenilor și a-i induce în eroare, și este o practică a antihriștilor. De fapt, așa eram și eu. Când am văzut-o pe Wang Ying fiind superficială în datoria ei și nefăcând lucrare reală, am știut că, făcându-și datoria în acest fel, avea să întârzie grav lucrarea și că, dacă nu se pocăia, singura opțiune ar fi să o demit. Dar când am vrut să-i semnalez problemele, mi-a fost teamă că va spune că nu empatizam cu slăbiciunile ei, că eram rece și insensibil și că îmi lipseau iubirea și umanitatea. Pentru a păstra o imagine bună în ochii ei, pur și simplu nu m-am putut hotărî să o emondez și să o expun. În schimb, doar i-am amintit în mod superficial să pună mai mult suflet în îndatoririle ei, fără să expun natura și consecințele acțiunilor ei. Mai târziu, când am văzut că Wang Ying era tot superficială în îndatoririle ei, am spus doar câteva cuvinte dure, dar când am văzut-o cu capul plecat și părând tulburată, am început să-mi fac griji despre ce va crede despre mine, așa că am rostit repede câteva cuvinte de mângâiere și de încurajare. Drept urmare, Wang Ying nu a considerat că problemele ei erau grave și nu s-a pocăit sau schimbat deloc, iar, în cele din urmă, a fost demisă. Când m-am confruntat cu problemele fraților și surorilor, nu m-am gândit deloc cum să am părtășie despre adevăr pentru a le rezolva. M-am concentrat doar pe menținerea unei imagini amabile și iubitoare despre mine în ochii lor și m-am prefăcut constant. Acum am văzut, în sfârșit, că această așa-zisă iubire era falsă. Încercam doar să-mi păstrez reputația și statutul și căutam să câștig admirația celorlalți. În calitate de supraveghetor, responsabilitățile mele erau să am părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele fraților și surorilor, să-i ajut să-și îndeplinească bine îndatoririle și să protejez lucrarea bisericii. Dar tot ce am încercat să protejez a fost poziția mea în inimile lor și nu mi-am îndeplinit câtuși de puțin responsabilitățile în timp ce mă deghizam în mod constant într-o persoană iubitoare. În acest fel, induceam în eroare și ademeneam oamenii, și mergeam pe calea unui antihrist. Modul meu de a lucra a făcut rău cu adevărat fraților și surorilor. Făcând asta, zădărniceam lucrarea bisericii și făceam rău! Cugetând la asta, m-am simțit profund tulburat și vinovat și am fost dispus să mă pocăiesc.

Mai târziu, m-am gândit: „Am crezut că a avea o umanitate bună înseamnă să fii înțelegător, empatic și tolerant, în timp ce emondarea și expunerea problemelor altora este rece, insensibilă și lipsită de iubire și de umanitate. Este corect acest punct de vedere al meu? Ce este, mai exact, umanitatea cu adevărat bună?” Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și mi-am simțit inima mai luminată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Este să te poți supune lui Dumnezeu și adevărului. Înseamnă să-ți abordezi datoria și toate tipurile de oameni, evenimente și lucruri în mod principial și cu simțul responsabilității. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru. Mai mult, Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe oamenii răi săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spun asemenea oameni; trebuie să vedeți ce trăiesc, ce dezvăluie și care le este atitudinea când își îndeplinesc îndatoririle, precum și care le este starea lăuntrică și ce iubesc. Dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește loialitatea lor pentru Dumnezeu, dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește interesele casei lui Dumnezeu sau dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci au umanitate asemenea oameni? Ei nu sunt oameni cu umanitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că umanitatea bună nu este condiționată de faptul dacă o persoană vorbește amabil și blând sau dur și direct. În schimb, se bazează pe faptul dacă o persoană se supune lui Dumnezeu și adevărului, și dacă își îndeplinește îndatoririle în mod responsabil. La fel cum unii conducători și lucrători sunt capabili să emondeze frații și surorile pentru că sunt iresponsabili în îndatoririle lor și pot expune natura și consecințele acțiunilor acestor frați și surori în lumina cuvintelor lui Dumnezeu. Deși s-ar putea simți supărați când aud aceste lucruri, aceia dintre ei care urmăresc adevărul pot folosi această ocazie pentru a reflecta asupra lor și a se cunoaște pe ei înșiși, ceea ce este benefic atât pentru intrarea lor în viață, cât și pentru îndeplinirea îndatoririlor lor. Unii oameni pot părea amabili, dar când văd frați și surori acționând împotriva principiilor și dăunând lucrării, și că au nevoie de părtășie și de expunere din cauza asta, ei se protejează, spunând doar cuvinte plăcute pentru a se comporta cu ceilalți într-un mod superficial. Ei nu iau în considerare cum să-i ajute cu adevărat pe ceilalți sau cum să protejeze interesele bisericii. Sunt cu adevărat egoiști și vicleni, iar aceștia nu sunt oameni cu umanitate bună. Am procedat la fel, gândindu-mă doar să îmi protejez reputația și statutul, iar când i-am văzut pe alții mergând pe calea greșită, nici măcar nu le-am întins o mână de ajutor. Crezusem că aveam o umanitate bună, dar prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și prin revelarea faptelor, am văzut că eram departe de a fi o persoană cu o umanitate bună. Când am conștientizat asta, m-am simțit profund tulburat și rușinat, iar lacrimile îmi curgeau pe față. Mă detestam din adâncul inimii și nu voiam să continui să mă comport așa.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când interacționezi cu alții, mai întâi, trebuie să-i faci să-ți perceapă adevărata inimă și sinceritate. Dacă, atunci când vorbește, și lucrează împreună cu alții și intră în contact cu aceștia, cuvintele unei persoane sunt superficiale, grandilocvente, amabilități, lingușeli, iresponsabile și imaginare sau dacă vorbește doar pentru a căuta favorurile altora, atunci cuvintelor sale le lipsește toată credibilitatea și ea nu este deloc sinceră. Acesta este modul în care interacționează cu alții, indiferent cine sunt acești alții. O astfel de persoană nu are o inimă onestă. Aceasta nu este o persoană onestă. Să spunem că o persoană se află într-o stare negativă și îți spune sincer: «Spune-mi mai exact de ce sunt atât de negativ. Pur și simplu nu-mi pot da seama!» Și să presupunem că, de fapt, îi înțelegi problema în inima ta, dar nu îi spui, zicându-i în schimb: «Nu-i nimic. Nu ești negativ; și eu devin negativ.» Aceste cuvinte sunt o mare consolare pentru acea persoană, dar atitudinea ta nu este sinceră. Ești superficial față de ea; pentru a o face să se simtă mai confortabil și consolată, te-ai abținut să-i vorbești cinstit. Nu o ajuți sincer și nu-i spui clar ce problemă are, astfel încât să-și poată abandona negativitatea. Nu ai făcut ce ar face o persoană onestă. Doar pentru dragul de a încerca s-o consolezi și pentru a te asigura că nu apare nicio înstrăinare sau niciun conflict între voi, ai fost superficial cu ea – și asta nu este ceea ce înseamnă să fii o persoană onestă. Așadar, pentru a fi persoană onestă, ce ar trebui să faci când întâlnești acest tip de situație? Trebuie să-i spui ce ai văzut și ce ai identificat: «Îți voi spune ce am văzut și ce am experimentat. Tu decizi dacă vorbele mele sunt corecte sau greșite. Dacă sunt greșite, nu trebuie să le accepți. Dacă sunt corecte, sper că le vei accepta. Dacă spun ceva ce nu-ți e ușor să auzi și te rănește, sper să poți accepta acest lucru de la Dumnezeu. Intenția și scopul meu este să te ajut. Văd clar problema: din cauză că simți că ai fost umilit și nimeni nu-ți alimentează egoul și crezi că toți ceilalți te desconsideră, că ești atacat și că nu ai fost niciodată atât de neîndreptățit, nu poți accepta acest lucru și devii negativ. Tu ce crezi – chiar asta se întâmplă?» Și, auzind acestea, simte că așa stau lucrurile. Asta este ceea ce ai de fapt în inimă, dar, dacă nu ești o persoană onestă, nu o vei spune. Vei spune: «Și eu devin negativ deseori» și, când cealaltă persoană aude că toți devin negativi, consideră că este normal ca ea să se simtă așa și, în cele din urmă, nu-și abandonează negativitatea. Dacă ești o persoană onestă și o ajuți cu o atitudine și o inimă onestă, o poți ajuta să înțeleagă adevărul și să-și abandoneze negativitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Cuvintele lui Dumnezeu ne spun că ar trebui să-i tratăm pe frații și pe surorile noastre cu o inimă cinstită și că, atunci când descoperim probleme legate de ei, ar trebui să-i ajutăm și să-i sprijinim în mod sincer. Acest ajutor nu depinde de vreo formă anume sau de reguli. Dacă aspectele precum părtășia și atragerea atenției pot fi eficiente, atunci ar trebui să le folosim, dar dacă natura problemelor lor este gravă, atunci sunt necesare emondarea, expunerea și disecarea. Ar trebui să folosim orice mijloc de a avea părtășie care poate rezolva problemele sau poate obține rezultate. Dacă luăm în considerare doar propria noastră mândrie și imagine și evităm să expunem esența problemelor, și spunem doar câteva cuvinte blânde și superficiale pentru a trata oamenii superficial, nu îi ajutăm pe oameni, ci le facem rău. La fel ca atunci când am descoperit că Wang Ying era superficială în îndatoririle ei. Chiar dacă i-am atras atenția și am încercat să o ajut, ea nu a luat în serios ceea ce i-am spus. În acest caz, a fost necesar să o emondez și să disec natura și consecințele comportamentului ei superficial în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât ea să poată conștientiza gravitatea problemelor ei. Acest lucru ar fi benefic pentru intrarea ei în viață. După ce am înțeles aceste lucruri, am dobândit o cale de practică prin care să-i ajut pe alții și am început să practic în consecință.

În luna octombrie a anului 2023, am observat că sora Zhou Xin era iresponsabilă în îndatoririle ei. Ea se ocupa de lucrarea bazată pe texte de câțiva ani, în timp ce alți frați și alte surori doar ce începuseră; cu toate acestea, ea s-a concentrat doar pe propriile sarcini și nu a arătat niciun simț al poverii pentru lucrarea generală. Mai avusesem părtășie despre această problemă cu ea, dar nu a dobândit nicio intrare în viață. M-am gândit să disec natura acțiunilor ei, astfel încât să se poată îndrepta. Dar când m-am gândit să-i semnalez problemele, am avut unele îngrijorări: „Zhou Xin era într-o stare proastă în urmă cu ceva timp, așa că, dacă ar fi să-i semnalez și să-i expun problemele, ar crede despre mine că sunt indiferent și lipsit de umanitate? Dacă s-ar întâmpla asta, cu siguranță și-ar face o impresie urâtă despre mine.” Când mi-au trecut prin minte aceste gânduri, am ezitat, întrebându-mă dacă ar trebui să mă abțin să o expun și să o emondez. În timp ce gândeam astfel, deodată mi-am adus aminte cum eșuasem cu Wang Ying înainte și mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem mai demult: „Dacă ești o persoană onestă și o ajuți cu o atitudine și o inimă onestă, o poți ajuta să înțeleagă adevărul și să-și abandoneze negativitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Nu m-am putut abține să nu mă întreb: „Ezit să expun problemele lui Zhou Xin de dragul ei?” De fapt, nu era așa. Mi-a fost teamă că Zhou Xin ar putea să mă considere prea dur și neînțelegător față de slăbiciunile ei, așa că ezitarea mea era înrădăcinată în dorința mea de a păstra o impresie bună în ochii ei. M-am gândit, de asemenea, la modul în care sora trăia într-o fire coruptă, egoistă și detestabilă, că fusese iresponsabilă în îndatoririle ei și că deja întârziase lucrarea. Doar expunându-i această problemă și făcând-o să conștientizeze gravitatea problemelor sale ar fi avut șansa să se îndrepte. Chiar dacă s-ar putea simți ca și cum i-ar fi străpunsă inima și, pentru moment, i-ar fi greu să accepte, tot aș încerca să o ajut cu adevărat și aș avea conștiința împăcată. Mai târziu, în timpul adunării, m-am bazat pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a expune natura și consecințele faptului că ea se concentra doar pe propria lucrare și neglija lucrarea generală. Am văzut că era destul de tulburată, însă, după ce am avut părtășie, ea a spus că fusese oarecum conștientă de problemele ei, dar nu le luase în serios, și că, prin această disecare, văzuse, în sfârșit, cât de grave erau problemele ei. Și-a dat seama că nu fusese preocupată de stagnarea lucrării și că nici nu acordase atenție rezolvării acestor probleme, deși știa că existau. Și-a dat, de asemenea, seama că fusese indiferentă și nepreocupată, ceea ce întârziase lucrarea, și că fusese cu adevărat egoistă și detestabilă. Trebuia să reflecteze cu seriozitate și să facă schimbări. Am fost chiar mulțumit să văd că această soră ajunsese la o astfel de înțelegere și am simțit că, în sfârșit, îi ajutasem, până la urmă, pe alții.

Prin această experiență, am ajuns să înțeleg câteva principii pentru măsurarea bunătății omenirii și, de asemenea, am văzut clar că eșecul meu de a-i ajuta sincer pe alții, ezitarea în semnalarea problemelor și faptul de a mă proteja doar pe mine, fără a susține lucrarea bisericii, erau o manifestare a unei umanități slabe. În același timp, am învățat ce înseamnă, cu adevărat, să-i ajuți pe alții cu dragoste. Slavă lui Dumnezeu!