de Gu Nian, China

În 2019, Mu Xi, în vârstă de 18 ani, a fost arestată de Partidul Comunist Chinez pentru predicarea Evangheliei, a fost condamnată la doi ani și jumătate de închisoare și a fost eliberată în aprilie 2022. A ieșit din gară și și-a văzut tatăl, care stătea pe marginea șoselei și se uita cu nerăbdare spre ieșire, părând trist. Mu Xi era foarte încântată, pentru că nu-și mai văzuse tatăl de trei ani. Cât a stat în închisoare, Mu Xi a aflat că reumatismul tatălui ei se înrăutățise și se întreba dacă acum stătea mai bine cu sănătatea. Gândindu-se la asta, Mu Xi s-a grăbit spre tatăl ei. Ajungând mai aproape, a observat că tatăl ei era ușor adus de spate și că pe fața lui se puteau citi supărarea și bătrânețea. Inima lui Mu Xi s-a umplut de tristețe, a simțit că o înțeapă nasul și s-a întors să-și șteargă lacrimile. După ce s-a întors acasă, în timpul unei discuții cu tatăl ei, a aflat că în ultimii câțiva ani s-a tot gândit cu îngrijorare la ea. Nu i-a venit să creadă când a primit în acel an mandatul de arestare de la poliție și nici nu l-a putut accepta. Copila lui de optsprezece ani era arestată și încarcerată și nu știa cum avea s-o chinuiască poliția. Era atât de preocupat toată ziua, încât abia putea să doarmă sau să mănânce. Mai mult, anii de muncă grea îl lăsaseră cu boli cronice, iar picioarele îi erau și mai afectate de reumatism. Rar putea face muncă grea și șchiopăta când durerea era intensă și îi era teamă că, dacă murea singur acasă, nimeni n-avea să știe. Mu Xi a observat că tatăl ei, de obicei puternic, avea ochii roșii și că vorbea ușor răgușit despre ce se întâmplase în ultimii câțiva ani. Mu Xi a simțit o durere care i-a sfîșiat inima și lacrimile au început să-i curgă pe obraji. Mu Xi și-a amintit că, atunci când avea unsprezece ani, mama ei fusese urmărită de poliție pentru că credea în Dumnezeu și trebuise să se ascundă. Tatăl ei a fost cel care o îngrijise și o crescuse de unul singur, fiindu-i și tată, și mamă. Tatăl ei nu era doar șofer de camion, ci făcea și munci agricole, iar după o zi lungă de muncă grea nu avea timp de odihnă, fiindcă trebuia oricum să aibă grijă de ea când era mică. Mai târziu, când a plecat de acasă să își facă îndatoririle, poliția venea mereu acasă la ea pentru a-i întreba tatăl unde se aflau și tatăl ei a avut de-a face singur cu asta, îndurând privirile reci și ridiculizarea din partea rudelor și vecinilor, fiind mereu preocupat și de siguranța ei, și de cea a mamei ei. Apoi s-a gândit cum a rămas tatăl ei doar cu o casă rece și goală în fiecare zi, suferind de durere, fără nimeni cu care să poată vorbi sau care să aibă grijă de el. Mu Xi s-a simțit și mai îndatorată față de tatăl ei și a fost cuprinsă de vină, gândindu-se că deja crescuse, dar nu își ajutase tatăl cu niciuna dintre greutățile vieții, ci îl făcuse să se îngrijoreze pentru ea. Oare nu îi lipsise sentimentul filial? Mu Xi și-a spus în secret: „Acum, că m-am întors, trebuie să fiu alături de tata și să-l ajut să sufere mai puțin.” În zilele care au urmat, Mu Xi a început să muncească pentru a câștiga bani și s-a ocupat cu atenție de nevoile tatălui ei.

Trecuse deja jumătate de an, dar poliția încă monitoriza unde se afla Mu Xi, ceea ce o împiedica să aibă o viață bisericească și să-și îndeplinească îndatoririle, dându-i senzația de gol interior și de disconfort. Într-o zi, conducătorul bisericii a întrebat-o pe Mu Xi dacă era dispusă să-și îndeplinească îndatoririle în altă parte. Mu Xi a fost foarte încântată, fiindcă în sfârșit avea să poată să se adune cu frații și cu surorile ei, să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să-și facă datoria. Mu Xi i-a împărtășit veștile tatălui ei, dar, spre surprinderea ei, tatăl s-a tulburat dintr-o dată și a spus: „Cum crezi că pot să mă uit pur și simplu la voi cum plecați din nou și din nou?” Mu Xi a devenit abătută văzându-și tatăl atât de sentimental și s-a simțit profund îndatorată față de el. S-a gândit: „Dacă chiar plec de acasă, cine știe când o să mă întorc, oare tata va crede că, după cât a muncit ca să mă crească, nu am niciun respect filial?” Apoi, Mu Xi s-a gândit la sănătatea tatălui ei și nu a suportat să-l rănească mai mult. Dar știa că, fără protecția și grija lui Dumnezeu, nu ar fi supraviețuit peste doi ani în închisoare și că ar fi fost lipsit de conștiință să nu facă ceea ce e de datoria unei ființe create! Mu Xi era prinsă într-un conflict interior și, până la urmă, a renunțat la ocazia de a-și face datoria. Când a făcut această alegere, Mu Xi s-a simțit cu adevărat vinovată, așa că a mâncat și a băut rapid cuvintele lui Dumnezeu pentru a-I căuta intențiile.

În timpul căutării, Mu Xi a citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu este nevoie să analizezi sau să investighezi excesiv chestiunea îmbolnăvirii grave a părinților tăi sau faptul că întâmpină o mare nenorocire și cu siguranță nu ar trebui să investești energie în asta – nu va fi de niciun folos să faci asta. Faptul că oamenii se nasc, îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, mor și se confruntă cu diverse probleme mari și mici în viață sunt evenimente foarte normale. Dacă ești adult, atunci ar trebui să ai un mod de gândire matur și ar trebui să abordezi această chestiune calm și corect: «Părinții mei sunt bolnavi. Unii spun că este din cauza că le-a fost atât de dor de mine, este posibil așa ceva? Cu siguranță le-a fost dor de mine – cum ar putea să nu-i fie dor unui om de propriul copil? Și mie mi-a fost dor de ei, deci de ce nu m-am îmbolnăvit?» Oare se îmbolnăvește cineva pentru că îi este dor de copiii săi? Nu așa stau lucrurile. Așadar, ce se întâmplă când părinții tăi se confruntă cu chestiuni importante? Se poate spune doar că Dumnezeu a orchestrat acest fel de chestiune în viețile lor. A fost orchestrată de mâna lui Dumnezeu – nu te poți concentra asupra unor motive și cauze obiective; părinții tăi trebuiau să se confrunte cu această chestiune când ajungeau la această vârstă, trebuiau să fie loviți de boală. Ar fi putut evita acest lucru dacă tu ai fi fost acolo? Dacă Dumnezeu nu ar fi rânduit ca boala să fie o parte a sorții lor, atunci nu li s-ar fi întâmplat nimic, chiar dacă nu ai fi fost cu ei. Dacă le-ar fi fost sortit să se confrunte cu o asemenea nenorocire în viața lor, ce efect ai fi putut avea dacă ai fi fost alături de ei? Tot nu ar fi fost capabili să o evite, nu-i așa? (Așa e.) […] Părinții tăi sunt adulți; au întâlnit acest lucru de numeroase ori în societate. Dacă Dumnezeu rânduiește un mediu ca să-i scape de această chestiune, atunci, mai devreme sau mai târziu, va dispărea complet. Dacă această chestiune este o dificultate în viața lor și trebuie s-o experimenteze, atunci depinde de El cât timp trebuie s-o experimenteze. Este un lucru pe care trebuie să-l experimenteze și nu-l pot evita” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (17)”]. „Nu contează ce faci, ce gândești sau ce plănuiești, aceste lucruri nu sunt importante. Ceea ce este important este dacă poți înțelege și crede cu adevărat că toate ființele create sunt în mâinile lui Dumnezeu. Unii părinți au acea binecuvântare și acel destin de a se putea bucura de bunăstare în casă și de fericirea unei familii numeroase și prospere. Aceasta este suveranitatea lui Dumnezeu și o binecuvântare pe care El le-o dăruiește. Unii părinți nu au acest destin, Dumnezeu nu a rânduit acest lucru pentru ei. Nu sunt binecuvântați să se bucure de o familie fericită sau să se bucure de faptul că pruncii le rămân alături. Aceasta este orchestrarea lui Dumnezeu și oamenii nu pot forța acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). Mu Xi a analizat cuvintele lui Dumnezeu și nu s-a putut abține să nu cadă pe gânduri. De fiecare dată când se gândea că tatăl ei a fost singur acasă în toți acei ani și că nimeni nu a fost acolo să aibă grijă de el când a fost bolnav, inima i se umplea de un sentiment de vinovăție și de îndatorare. Voia doar să aibă grijă de tatăl ei și să-l lase să se bucure de puțin confort, dar, după ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, a înțeles, în sfârșit, că suferința pe care fiecare persoană trebuie să o îndure în viață și bolile și calamitățile ce se abat asupra acesteia sunt toate predeterminate de Dumnezeu și că nimeni nu poate schimba asta. Mu Xi și-a amintit că, atunci când a aflat în închisoare despre agravarea reumatismului tatălui ei, a fost foarte îngrijorată pentru el. Îi era teamă și se întreba cum se va descurca dacă starea lui se înrăutățește și nimeni nu are grijă de el. Dar ea era captivă în închisoare și nu putea avea grijă de el și tot ce putea face în acel moment era să se roage mai mult lui Dumnezeu și să își încredințeze tatăl în mâinile Lui. După ce a fost eliberată din închisoare, a aflat că, deși starea tatălui ei era foarte gravă și nu era nimeni care să aibă grijă de el, reumatismul său se ameliorase treptat. Ea și-a dat seama că starea corpului unei persoane și siguranța sa depind de predeterminarea și de suveranitatea lui Dumnezeu și că supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și încredințarea tatălui său în mâinile lui Dumnezeu erau un lucru rezonabil. Recunoscând acest lucru, Mu Xi s-a simțit mult mai liniștită în inima ei și nu mai era atât de îngrijorată sau de anxioasă.

Mu Xi dorea să meargă în altă parte pentru a-și face datoria, dar de fiecare dată când își vedea tatăl epuizat după o zi lungă de muncă și își aducea aminte că avea și hipertensiune arterială și că se simțea amețit toată ziua, Mu Xi începea să se simtă din nou confuză, gândindu-se: „Tatăl meu a suferit atât de mult pentru a avea grijă de mine, nu ar trebui să rămân acasă și să mai am grijă de el o vreme?” Dar asta ar însemna că nu și-ar putea face datoria și se simțea vinovată pentru asta. Mu Xi ridica adesea această problemă lui Dumnezeu în rugăciunile ei, cerându-I lui Dumnezeu să-i dea hotărârea de a practica adevărul. Mai târziu, Mu Xi a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care i-a dat o cale corectă de urmat în alegerile sale viitoare. Dumnezeu Atotputernic spune: „Să arăți pietate filială față de părinți este adevărul? (Nu, nu este.) Să fii filial față de părinți este un lucru corect și pozitiv, dar de ce spunem că nu este adevărul? (Pentru că oamenii nu arată pietate filială față de părinții lor pe baza principiilor și nu sunt capabili să discearnă ce fel de persoane sunt, cu adevărat, părinții lor.) Felul în care o persoană ar trebui să-și trateze părinții are legătură cu adevărul. Dacă părinții tăi cred în Dumnezeu și te tratează bine, ar trebui să fii filial? (Da.) Cum ești filial? Îi tratezi diferit față de frați și surori. Faci tot ce îți spun și, dacă sunt în vârstă, trebuie să le fii alături pentru a avea grijă de ei, ceea ce te împiedică să ieși să îți îndeplinești datoria. Este corect să faci asta? (Nu.) Ce ar trebui să faci în astfel de momente? Acest lucru depinde de circumstanțe. Dacă poți să ai grijă de ei cât îți îndeplinești datoria în apropierea casei, iar părinții tăi nu se opun credinței tale în Dumnezeu, atunci ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea de fiu sau fiică și să îți ajuți părinții la unele treburi. Dacă sunt bolnavi, ai grijă de ei; dacă îi necăjește ceva, consolează-i; dacă situația ta financiară permite, cumpără-le suplimentele nutritive care se încadrează în bugetul tău. Totuși, ce ar trebui să alegi să faci dacă ești ocupat cu datoria ta, nu există nimeni care să aibă grijă de părinții tăi și ei, de asemenea, cred în Dumnezeu? Ce adevăr ar trebui să practici? Întrucât a fi filial față de părinți nu reprezintă adevărul, ci doar o responsabilitate și o obligație umană, atunci ce ar trebui să faci în cazul în care obligația intră în conflict cu datoria ta? (Să acord prioritate datoriei mele; s-o pun pe primul loc.) O obligație nu reprezintă neapărat datoria unei persoane. A alege să-ți îndeplinești datoria înseamnă a practica adevărul, în timp ce îndeplinirea unei obligații, nu. Dacă ești în această situație, îți poți îndeplini această responsabilitate sau obligație, dar dacă mediul actual nu ți-o permite, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Trebuie să-mi fac datoria – asta este practicarea adevărului. A fi filial cu părinții mei înseamnă să trăiesc după conștiința mea și nu se ridică la nivelul practicării adevărului.» Prin urmare, ar trebui să acorzi prioritate datoriei tale și să te ții de ea. […] Care este adevărul: să fii filial față de părinți sau să-ți îndeplinești datoria? Desigur, îndeplinirea datoriei reprezintă adevărul. A-ți îndeplini datoria în casa lui Dumnezeu nu înseamnă doar a-ți îndeplini obligația și a face ceea ce se cuvine să faci. Este vorba despre îndeplinirea datoriei unei ființe create. Implică însărcinarea dată de Dumnezeu; este obligația și responsabilitatea ta. Aceasta este o adevărată responsabilitate, și anume să-ți îndeplinești responsabilitatea și obligația înaintea Creatorului. Aceasta este cerința Creatorului de la oameni și lucrul de mare importanță al vieții. Însă a le arăta părinților respect filial reprezintă doar responsabilitatea și obligația unui fiu sau ale unei fiice. Cu siguranță, nu este însărcinată de Dumnezeu și cu atât mai puțin este conform cerinței Lui. Prin urmare, între a arăta respect filial părinților și îndeplinirea datoriei nu există nicio îndoială că a-ți îndeplini datoria, și numai asta, înseamnă a practica adevărul. A-ți îndeplini datoria de ființă creată reprezintă adevărul și este o datorie de legământ” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, Mu Xi a înțeles că a fi filial față de părinți este un lucru pozitiv și o responsabilitate a unui copil, dar este doar ceea ce ar trebui să facă cineva cu o umanitate normală, și nu înseamnă că practică adevărul. Doar îndeplinind datoria unei ființe create poate fi practicat adevărul. Când datoria ei nu intra în conflict cu respectul filial față de părinții ei, trebuia să facă tot posibilul să aibă grijă de tatăl ei, să stea mai mult de vorbă cu el și să ajute la alinarea grijilor lui, deoarece aceasta era responsabilitatea ei de fiică. Dar când trebuia să își facă datoria și nu putea fi alături de tatăl ei pentru a avea grijă de el, trebuia să îl încredințeze pe tatăl ei lui Dumnezeu. Ca ființă creată, responsabilitatea și obligația ei erau să își facă datoria și să își îndeplinească misiunea. Asta însemna să practice adevărul și asta era ceea ce trebuia să facă. Mu Xi și-a amintit apoi de cei doi ani și jumătate petrecuți în închisoare. A întâlnit o soră în timpul suferinței și neputinței ei de acolo și au avut ocazia să se ajute și să se sprijine reciproc și să aibă părtășie împreună despre cuvintele lui Dumnezeu. Treptat, prin luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, a reușit să facă față situației. Mu Xi a simțit că Dumnezeu a avut grijă de ea, a protejat-o și a tratat-o cu atât de mult har și că, dacă și-ar prioritiza emoțiile trupești în detrimentul datoriei, ar fi cu adevărat răzvrătită. Dându-și seama de acest lucru, Mu Xi s-a rugat și I-a încredințat lui Dumnezeu toate grijile și preocupările ei. A terminat treburile care trebuiau făcute acasă și apoi a cumpărat câteva suplimente nutritive, medicamente și alte lucruri de primă necesitate pentru tatăl ei. După aceea, Mu Xi a discutat cu tatăl ei și s-a dus în altă parte să își facă datoria.

Mai târziu, Mu Xi a auzit mărturiile bazate pe experiențe ale fraților și surorilor ei despre cum trebuie să ne tratăm părinții, iar acest lucru a determinat-o să reflecteze. S-a gândit la faptul că tatăl ei își asumase atât rolul de mamă, cât și pe cel de tată în creșterea ei de când era mică și că făcuse sacrificii mari pentru ea. Simțea că îi datorează o imensă recunoștință și de fiecare dată când nu putea fi alături de tatăl ei pentru a avea grijă de el, simțea că nu își îndeplinise responsabilitatea de fiică și se simțea îndatorată față de tatăl ei și vinovată în conștiința ei. Acum, faptul că își făcea datoria departe de tatăl ei îi afecta adesea starea și o constrângea și voia să știe cum să rezolve această problemă. În căutarea și contemplarea ei, a dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În lumea non-credincioșilor, există o zicală: «Ciorile își răsplătesc mamele hrănindu-le, iar mieii îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor.» Mai există și zicala: «O persoană nefilială este mai prejos decât o fiară.» Ce grandios sună aceste zicale! De fapt, fenomenele pe care prima zicală le menționează, ciorile care își răsplătesc mamele hrănindu-le și mieii care îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor, chiar există, acestea sunt realități. Totuși, sunt doar fenomene din lumea animalelor. Sunt doar un tip de lege pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru diverse viețuitoare și pe care o respectă toate felurile de viețuitoare, inclusiv oamenii. Faptul că toate felurile de viețuitoare respectă această lege demonstrează și mai mult că toate viețuitoarele sunt create de Dumnezeu. Niciuna dintre ele nu poate încălca această lege și nu o poate transcende. Chiar și carnivorele relativ feroce, precum leii și tigrii, își hrănesc puii și nu îi mușcă înainte să ajungă la maturitate. Acesta este un instinct animalic. Indiferent ce specie sunt, că sunt feroce sau bune și blânde, toate animalele au acest instinct. Tot felul de creaturi, inclusiv oamenii, pot continua să se reproducă și să supraviețuiască doar dacă respectă acest instinct și această lege. Dacă nu ar respecta această lege sau dacă nu ar avea această lege și acest instinct, nu ar fi capabile să se reproducă și să supraviețuiască. Lanțul biologic nu ar exista, și nici lumea. Nu este adevărat? (Ba da.) Ciorile care își răsplătesc mamele hrănindu-le și mieii care îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor demonstrează tocmai faptul că lumea animalelor respectă acest fel de lege. Toate felurile de viețuitoare au acest instinct. Odată ce puii se nasc, femelele sau masculii speciei au grijă de ei și îi hrănesc până la maturitate. Toate felurile de viețuitoare pot să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile față de puii lor, crescând conștiincios și cu grijă următoarea generație. Acest lucru ar trebui să fie cu atât mai mult valabil pentru oameni. Omenirea îi numește pe oameni animale superioare – dacă nu pot respecta această lege și le lipsește acest instinct, atunci oamenii sunt mai prejos decât animalele, nu-i așa? Prin urmare, indiferent cât de multă grijă au avut părinții de tine când te-au crescut și cât de mult și-au îndeplinit responsabilitatea față de tine, au făcut doar ce se cuvine să facă în sfera abilităților unei ființe umane create – a fost instinctul lor. […] Există, de asemenea, câteva animale speciale, precum tigrii și leii. Când aceste animale ajung la maturitate, își părăsesc părinții, iar unii masculi chiar devin rivali, mușcând, concurând și luptând dacă este necesar. Acest lucru este normal, este o lege. Ele nu sunt stăpânite de sentimente și nu trăiesc sub imperiul sentimentelor lor așa ca oamenii, spunând: «Trebuie să le răsplătesc bunătatea, trebuie să-i recompensez – trebuie să-mi ascult părinții. Dacă nu le arăt pietate filială, alți oameni mă vor condamna, mustra și critica pe la spate. N-aș putea suporta asta!» Astfel de lucruri nu se spun în lumea animalelor. De ce zic oamenii astfel de lucruri? Pentru că, în societate și în grupurile de oameni, există diverse idei și consensuri greșite. După ce oamenii au fost influențați, măcinați și stricați de aceste lucruri, în ei vor apărea diferite moduri de a interpreta și de a gestiona relația părinte-copil și, în cele din urmă, își vor trata părinții ca pe creditorii lor – creditori pe care nu vor fi capabili să-i răsplătească toată viața lor. Chiar există niște oameni care, după moartea părinților, se simt vinovați toată viața și se cred nevrednici de bunătatea părinților lor, din cauza unui lucru pe care l-au făcut și care nu i-a făcut fericiți pe părinții lor sau nu a mers așa cum au vrut părinții lor. Spune-Mi, nu este o exagerare? Oamenii trăiesc sub imperiul sentimentelor lor, așa că nu pot fi invadați și tulburați decât de diverse idei care derivă din aceste sentimente. Oamenii trăiesc într-un mediu influențat de ideologia omenirii corupte, așadar sunt invadați și tulburați de diverse idei false, lucru care le face viața epuizantă și mai puțin simplă decât cea a altor viețuitoare. Cu toate acestea, în prezent, întrucât Dumnezeu lucrează și exprimă adevărul, pentru a le spune oamenilor adevărul din toate aceste fapte și pentru a le permite să înțeleagă adevărul, după ce ajungi să înțelegi adevărul, aceste idei și păreri false nu te vor mai împovăra și nu-ți vor mai servi drept ghid pentru felul în care îți gestionezi relația cu părinții. În acest punct, viața ta va deveni mai relaxată” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (17)”]. Mu Xi s-a gândit la cuvintele lui Dumnezeu și s-a simțit luminată. Se pare că toate soiurile de creaturi sunt capabile să își îngrijească cu atenție și să își hrănească în mod responsabil progeniturile. Acesta este un principiu și o lege rânduite de Dumnezeu pentru toate ființele vii și este un instinct dat lor de Dumnezeu. La fel ca tigrii și leii feroce, când puii lor sunt încă imaturi și incapabili să supraviețuiască singuri, își hrănesc și își protejează cu grijă puii, caută hrană pentru ei și fac tot posibilul pentru a le oferi un mediu sigur și confortabil pentru creșterea lor. Dacă nu respectă acest principiu de supraviețuire și nu-și îngrijesc și nu-și cresc puii după naștere, atunci generația următoare nu poate supraviețui, iar continuitatea vieții noi în întregul regn animal se va destrăma. Oamenii sunt la fel. Înainte ca urmașii lor să poată supraviețui independent, părinții îi hrănesc și îi îngrijesc din toată inima, îndurând chiar multe greutăți pentru a face acest lucru, dar ei doar își îndeplinesc responsabilitatea și obligația de părinți și doar urmează principiile de supraviețuire orânduite de Dumnezeu pentru toate ființele vii, iar asta nu înseamnă bunătate. Mu Xi s-a gândit și la modul în care, pe măsură ce copiii cresc, școlile și familiile le insuflă ideea că „O persoană nefilială este mai prejos decât o fiară”. Implicația acestui lucru era că, din moment ce animalele își răsplătesc părinții după ce cresc, cu siguranță un om ar trebui să fie și mai filial și să le răsplătească părinților milostenia îngrijirii. Dacă cineva nu poate face acest lucru, atunci este lipsit de umanitate și de orice sentimente umane. Fiind educată în acest fel încă din copilărie, Mu Xi a privit întotdeauna responsabilitățile și obligațiile tatălui ei în creșterea ei ca pe o bunătate față de ea și îl trata pe tatăl ei ca pe un creditor. De fiecare dată când se gândea că nu va fi în stare să răsplătească milostenia tatălui ei, se simțea vinovată și acuzată în inima ei, simțind că îi lipsește conștiința. Chiar dacă știa că datoria ei era responsabilitatea pe care trebuia să o îndeplinească în calitate de ființă creată, rămânea legată și constrânsă de puncte de vedere false și se vedea dispusă să renunțe la oportunitatea de a-și face datoria și de a urmări adevărul. În acest fel, ea se răzvrătea împotriva lui Dumnezeu și Îl trăda! Mu Xi a văzut cât de jalnic era să nu ai o perspectivă corectă asupra lucrurilor, fiind complet incapabilă să distingă între ceea ce este pozitiv și ceea ce este negativ. Mu Xi și-a dat seama că viața ei a fost dată de Dumnezeu și că, fără predestinarea și suveranitatea lui Dumnezeu, ea nici măcar nu ar fi fost în această lume, cu atât mai puțin ar fi crescut în siguranță, iar faptul că s-a născut în familia ei, cu grija sinceră a tatălui ei, a fost, de asemenea, parte din suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să fie recunoscătoare pentru harul lui Dumnezeu, mai degrabă decât să se simtă îndatorată față de vreo persoană. Conștientizând acest lucru, Mu Xi s-a rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am fost legată de idei tradiționale false în toți acești ani și întotdeauna am privit responsabilitățile tatălui meu ca fiind bunătate. Acest lucru m-a făcut să mă simt constrânsă și să mă acuz atunci când nu am fost capabilă să am grijă de el, dar și să-mi ignor datoria. Dumnezeule, nu mai vreau să mă răzvrătesc împotriva Ta. Doresc să mă pocăiesc față de Tine.”

Mu Xi a citit apoi un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În primul rând, cei mai mulți oameni aleg să plece de acasă pentru a-și îndeplini îndatoririle parțial din cauza circumstanțelor obiective cuprinzătoare, care îi obligă să-și părăsească părinții; nu le pot fi alături părinților lor, ca să aibă grijă de ei și să le țină de urât. Nu este vorba că au ales de bunăvoie să-și părăsească părinții; acesta este motivul obiectiv. În al doilea rând, subiectiv vorbind, pleci să-ți îndeplinești îndatoririle nu pentru că ai vrut să-ți părăsești părinții și să scapi de responsabilitățile tale, ci datorită chemării lui Dumnezeu. Pentru a coopera cu lucrarea lui Dumnezeu, a-I accepta chemarea și a îndeplini îndatoririle unei ființe create, nu ai avut încotro și ți-ai părăsit părinții; nu le-ai putut rămâne alături pentru a le ține de urât și a avea grijă de ei. Nu i-ai părăsit ca să eviți responsabilitățile, nu-i așa? Să-i părăsești ca să-ți eviți responsabilitățile și să fii nevoit să-i părăsești pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu și a-ți îndeplini îndatoririle – aceste lucruri nu au două naturi diferite? (Ba da.) În inima ta, ai atașamente și gânduri emoționale față de părinții tăi; sentimentele tale nu sunt lipsite de conținut. Dacă circumstanțele obiective o permit și ești capabil să le fii alături îndeplinindu-ți, în același timp, îndatoririle, atunci ai fi dispus să le fii alături, având grijă de ei în mod regulat și îndeplinindu-ți responsabilitățile. Dar din cauza circumstanțelor obiective, trebuie să-i părăsești; nu le poți rămâne alături. Nu este vorba că nu vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile de copil al lor, ci că nu poți. Nu este acest lucru diferit în natură? (Ba da.) Dacă ai fi plecat de acasă pentru a evita să fii devotat părinților și să-ți îndeplinești responsabilitățile, ar reprezenta o lipsă de devotament și de umanitate. Părinții tăi te-au crescut, dar abia aștepți să-ți întinzi aripile și să pleci repede pe cont propriu. Nu vrei să-ți vezi părinții și nu dai atenție când auzi că au întâmpinat vreo dificultate. Chiar dacă ai mijloacele să ajuți, n-o faci; pur și simplu te prefaci că nu auzi și îi lași pe ceilalți să spună orice doresc despre tine – pur și simplu nu vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile. Asta înseamnă să nu fii devotat părinților. Însă așa stau lucrurile acum? (Nu.) Mulți oameni și-au părăsit județele, orașele, provinciile sau chiar țările pentru a-și îndeplini îndatoririle; deja sunt departe de orașele lor natale. În plus, nu le convine să păstreze legătura cu familiile lor, din diverse motive. Ocazional, se interesează de situația actuală a părinților lor, de la oamenii care au venit din același oraș natal și se simt ușurați când aud că părinții lor sunt încă sănătoși și se descurcă bine. De fapt, nu ești lipsit de devotament; nu ai ajuns în punctul în care îți lipsește umanitatea, în care nici măcar nu vrei să ai grijă de părinții tăi sau să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei. Din diverse motive obiective, trebuie să faci această alegere, așadar nu ești lipsit de devotament. […] Așadar, per total, oamenii cunosc, în conștiința lor, ce responsabilități îndeplinesc față de părinții lor. Indiferent ce atitudine față de părinți aduce această cunoaștere, fie că este grijă, fie că este alegerea de a fi prezent alături de ei, în orice caz, oamenii nu ar trebui să se simtă vinovați sau să aibă conștiința încărcată pentru că nu și-au putut îndeplini îndatoririle față de părinții lor, din cauză că au fost afectați de circumstanțe obiective. Aceste probleme și altele asemenea lor nu ar trebui să devină necazuri în viața de credință în Dumnezeu a oamenilor; ar trebui să se renunțe la ele. Când vine vorba despre aceste subiecte legate de îndeplinirea responsabilităților față de părinți, oamenii ar trebui să aibă aceste înțelegeri precise și nu ar trebui să se mai simtă constrânși” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, Mu Xi a înțeles că faptul că nu putea să fie acasă pentru a avea grijă de tatăl ei nu era nefilial, pentru că nu era vorba că nu a vrut să-și îndeplinească responsabilitățile de a avea grijă de tatăl ei și de a sta cu el, ci că persecuția și arestarea de către Partidul Comunist Chinez au forțat-o să fie departe de familia ei. În plus, ca ființă creată, trebuia să își facă datoria de ființă creată și să își îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Mu Xi s-a gândit la sfinții din toate timpurile, care și-au lăsat în urmă părinții și familiile pentru a călători, a răspândi și a lucra pentru a mărturisi și a propovădui Evanghelia Domnului Isus, aceasta permițându-le, în cele din urmă, să răspândească Evanghelia Domnului Isus în toate colțurile lumii, ajutând mulți oameni să primească mântuirea Domnului. Sacrificiile și consumările lor au fost acte de bunătate și, de asemenea, cea mai dreaptă cauză. Acum este un moment crucial pentru răspândirea Evangheliei Împărăției, și există mulți oameni care tânjesc după apariția lui Dumnezeu, care trăiesc în întuneric și nu au auzit glasul lui Dumnezeu, iar Mu Xi știa că ar trebui să contribuie la lucrarea de răspândire a Evangheliei. Dându-și seama de asta, Mu Xi s-a simțit mult mai eliberată și în largul ei, nu s-a mai simțit îndatorată față de tatăl ei și și-a dedicat și mai mult inima datoriei sale.