de Zhongcheng, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o inimă sinceră și să se dedice în întregime pe sine și să se supună cu adevărat. Ceea ce este cel mai greu pentru om este să-și pună la dispoziție întreaga viață în schimbul credinței adevărate prin care poate obține adevărul deplin și să-și îndeplinească datoria ca și creatură a lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). „Datoriile sunt sarcini încredințate oamenilor de către Dumnezeu; ele sunt misiuni pe care oamenii trebuie să le ducă la bun sfârșit. Cu toate acestea, o datorie nu este, cu siguranță, propria-ți afacere gestionată personal și nici nu e o contragreutate ca tu să ieși în evidență. Unii oameni își folosesc îndatoririle ca oportunități de a se angaja în propria gestionare; unii pentru a-și satisface dorințele; alții pentru a umple golul pe care îl simt în interior; iar alții pentru a-și satisface mentalitatea de a se-ncrede în noroc, gândindu-se că, atâta vreme cât își îndeplinesc datoriile, vor avea o parte în casa lui Dumnezeu și în minunata destinație pe care El o rânduiește pentru om. Astfel de atitudini cu privire la datorie sunt incorecte; Îl dezgustă pe Dumnezeu și trebuie rezolvate numaidecât” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit asta, aș vrea să am părtășie despre propria experiență.

În 2017, datoria mea în biserică era de a scrie. Apoi, conducătorul bisericii a dispus ca fratele Lin să lucreze cu mine și mi-a spus să mă asigur că-l ajut cu adevărat pe parcurs. Am acceptat asta bucuros, gândindu-mă: „Am auzit că fratelui Lin îi place foarte mult să scrie articole și că e bun la asta. Dacă va putea înțelege repede principiile, cu siguranță, lucrarea echipei noastre va avea tot mai mult succes. Conducătorul mă va considera priceput și mă va aprecia mult, așa că trebuie să-l ajut cât de mult pot.” I-am dat fratelui Lin toate principiile și materialele relevante pe care le întocmisem ca să le studieze, astfel încât să-și facă o idee despre tot ce trebuia să știe cât mai repede. Când a întâmpinat o dificultate în lucrarea lui, l-am ajutat să analizeze șirul de idei, dându-i câteva exemple și puncte de referință. În scurt timp, a înțeles unele dintre principii, iar documentele pe care le-a întocmit erau clare și practice. Faptul că-l vedeam făcând progrese atât de rapide m-a bucurat foarte mult. Înțelesese lucrurile atât de repede încât m-am gândit că are cu adevărat potențial. Echipa noastră a devenit mult mai eficientă și mi s-au împuținat mult responsabilitățile. M-am gândit că, după ce fratele Lin se va mai pregăti puțin, vom obține rezultate și mai bune în datoria noastră.

Într-o zi, conducătorul a spus că o biserică avea nevoie urgent de cineva care să întocmească documente și, cum fratele Lin era bun la asta și responsabil în lucrarea lui, el avea să fie transferat la acea biserică, pentru a prelua lucrarea de scriere a acesteia. Am fost șocat să aud asta, gândindu-mă: „Poftim? Îl transferați? Nu puteți face asta. Am depus atât efort în a-l familiariza cu postul ăsta, cu principiile, și el tocmai începe să pară promițător în echipă. Dacă va fi transferat acum, cu siguranță, lucrarea noastră va încasa o lovitură. Ce vor crede apoi oamenii despre mine? Vor spune că sunt nepriceput.” Gândindu-mă la asta, m-am necăjit mai tare. Conducătorul a spus că, după ce fratele Lin va fi transferat, pot pregăti pe altcineva. N-am scos niciun cuvânt, dar eram potrivnic acelei idei. M-am gândit: „Cum bagatelizați! Credeți că e atât de ușor să pregătești pe cineva? E nevoie de atât de mult timp și efort! În plus, după ce fratele Lin va fi transferat, toată responsabilitatea va cădea din nou pe umerii mei. Și așa e atât de mult de lucru, prin urmare, cu un om priceput mai puțin, cu siguranță că lucrarea noastră va fi afectată.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai potrivnic ideii. Două zile mai târziu, conducătorul m-a pus să scriu o evaluare a fratelui Lin. M-am gândit: „Ar trebui să mă concentrez pe slăbiciunile lui și pe felul în care dă dovadă de stricăciune, nu pe calitățile lui. Poate că, atunci, conducătorul nu-l va transfera.” M-am simțit puțin vinovat după ce mi-am terminat evaluarea și m-am întrebat dacă sunt necinstit. Dar, apoi, mi-am zis că doar mă preocupa lucrarea echipei. Așadar, i-am predat conducătorului evaluarea mea. Au trecut câteva zile în care nu am primit niciun răspuns de la conducător și am început să-mi fac griji, gândindu-mă: „Poate că nu a văzut-o și tot îl va transfera pe fratele Lin? Nu, nu pot fi prea pasiv. Trebuie să mă gândesc la o cale de a-l păstra.” Am încercat să aflu cum stau lucrurile, întrebându-l pe fratele Lin: „Ce ai spune dacă ai fi rugat să preiei datoria de scriere pentru o altă biserică?” Fără să stea pe gânduri, a spus: „Mă supun dispozițiilor bisericii. Sunt dispus să merg.” I-am răspuns imediat: „Când ești responsabil de lucrarea de a scrie, este important să înțelegi principiile și să fii competent. Altfel, progresul lucrării va avea, cu siguranță, de suferit. Consider că e mai bine pentru tine să continui să-ți faci datoria aici.” Spre surprinderea mea, fratele Lin nu a fost afectat deloc, ci doar a spus, plin de încredere: „Dacă se va ivi ocazia, sunt dispus să merg și să mă bizui pe Dumnezeu.” Am fost dezamăgit că nu îmi atinsesem scopul și am simțit un dram de frustrare față de el. La un moment dat, am văzut că un document la care lucrase el avea niște probleme și nu m-am putut abține să nu mă enervez și să nu-i fac morală. În acea perioadă, de fiecare dată când mă gândeam la transferul fratelui Lin, mă agitam foarte tare. Pur și simplu, nu-mi puteam găsi deloc liniștea în lucrarea mea și nu-mi puteam duce gândurile la capăt. Nici nu înțelegeam nicio problemă la muncă. Eram permanent într-o confuzie. Mă simțeam foarte chinuit. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă călăuzească pentru a mă cunoaște pe mine însumi.

Apoi, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Adeseori, oamenii nu pun adevărul în practică, ei întorc adesea spatele adevărului și trăiesc frecvent într-o fire satanică stricată, egoistă și josnică, protejându-și mândria, reputația, statutul și interesele proprii. Nu au câștigat adevărul. Din acest motiv, ești deprimat peste măsură, prea tulburat și încătușat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață trebuie să înceapă cu experiența împlinirii datoriei”). „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă tu, în gândurile, expresiile și acțiunile tale, deții sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci ești fără nicio îndoială un făcător de rele. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, și nici nu-l fac de rușine sau îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce implică «pentru binele tău»? Pentru Satana. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. Nu vei fi răsplătit, iar Dumnezeu nu Își va aduce aduce aminte de tine. Nu este lucrul acesta complet zadarnic?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Dumnezeu hotărăște dacă oamenii fac bine sau rău nu în funcție de superficialitatea sacrificiului personal, după cât suferă sau după prețul plătit, ci, în principal, fiind atent la motivele oamenilor, dacă acțiunile lor sunt pentru Dumnezeu sau pentru ei înșiși și dacă practică adevărul. Am reflectat asupra stării mele în decursul acelei perioade și am văzut că efortul meu de a-l ajuta pe fratele Lin să înțeleagă repede principiile nu a fost pentru lucrarea bisericii. Am vrut doar să îmbunătățesc eficiența echipei prin el, ca să dau bine. Când am văzut că urma să fie transferat, m-am temut că lucrarea echipei va avea de suferit, că reputația și statutul meu vor fi prejudiciate, așa că, atunci când am scris evaluarea, i-am evidențiat intenționat defectele, încercând să-l induc în eroare pe conducător. Ba chiar am spus niște lucruri negative pentru a-i diminua entuziasmul pentru datoria lui. Însemna asta că practicam adevărul și că îmi făceam datoria? Îmi făceam datoria în mod egoist, fără să țin cont de lucrarea de ansamblu a bisericii, ci doar de rezultatele lucrării pentru care eram responsabil și de prejudicierea reputației și statului meu. De asemenea, am fost înșelător și am zădărnicit lucrarea bisericii pe care conducătorul o planificase. Am perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu! Când am văzut în ce stare periculoasă eram, I-am spus această rugăciune lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt atât de egoist și mârșav! Am perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu pentru propriul interes. Dumnezeule, doresc să mă căiesc în fața Ta.”

Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău, nu lua mereu în considerare propriile interese și nu ține cont de statutul, renumele sau reputația ta. Nu lua în considerare interesele oamenilor. Trebuie să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate; s-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu. Să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai făcut tot ce ai putut ca să fii loial, să-ți îndeplinești responsabilitățile, și dacă ai dat totul și ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea casei lui Dumnezeu. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Ia-le frecvent în calcul și atunci îți va fi ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Trebuia să-mi corectez motivele în datoria mea, să accept scrutarea lui Dumnezeu, să renunț la interesele personale și să susțin lucrarea casei lui Dumnezeu. Fratele Lin avea un calibru bun și a căutat adevărul când a întâmpinat probleme, așa că, dacă putea munci într-o altă biserică, lucrarea casei lui Dumnezeu avea de câștigat. În felul acesta, el și dobândea mai multă practică, așa că trebuia să-l susțin. După asta, l-am căutat pe conducător, mi-am destăinuit motivele egoiste, viclene și am făcut o evaluare obiectivă, justă a fratelui Lin. El chiar a ajuns să fie transferat la cealaltă biserică iar eu am simțit, în sfârșit, puțină pace interioară.

La momentul acela, credeam că mă schimbasem puțin. Nu mi-am imaginat niciodată că, atunci când voi întâlni o situație asemănătoare, natura mea satanică, egoistă și mârșavă se va evidenția din nou.

În iarna lui 2018, eu și fratele Chen lucram împreună, fiind conducători de echipă. Ne compensam reciproc slăbiciunile și, călăuziți de Dumnezeu, vedeam rezultate tot mai bune în lucrarea noastră. Îmi plăcea foarte mult să lucrez cu fratele Chen. Odată, după o adunare, conducătorul mi-a vorbit și a spus că o altă echipă avea nevoie de ajutor și că, probabil, fratele Chen va fi transferat. Simțeam că fratele Chen avea un calibru bun, înțelegea repede adevărul și era responsabil în datoria lui, așa că era foarte util în progresul lucrării echipei noastre. Dacă pleca, iar lucrarea noastră era afectată, ce ar fi crezut conducătorul despre mine? Ar fi considerat că nu sunt priceput în lucrarea mea? Chiar nu voiam să-l văd plecând pe fratele Chen, dar, ținând cont de lucrarea bisericii, trebuia să fiu de acord. Spre surprinderea mea, conducătorul a continuat, spunând că mai era o nevoie urgentă în cadrul bisericii și că vrea ca sora Lu, o altă membră a echipei, să meargă să ajute. Aproape că mi-a stat inima când am auzit asta. M-am gândit: „O luați de aici pe sora Lu? Fratele Chen a fost transferat, iar acum pleacă și sora Lu. Doi dintre oamenii de bază din echipa noastră nu vor mai fi, așa că lucrarea noastră va avea de suferit, cu siguranță. Nici pomeneală! Nu pot s-o las să plece pe sora Lu.” Dar, apoi, m-am gândit: „Dacă refuz direct, nu va spune conducătorul că sunt egoist?” Apoi, am sugerat să plece o altă soră, care nu avea un calibru atât de mare. După ce a analizat totul, conducătorul a rămas de părerea că sora Lu era alegerea cea mai bună și m-a rugat să am părtășie cu ea despre această scchimbare a datoriei. Am spus că voi face asta, dar, în inima mea, eram total contra acestei idei. După aceea, m-am văicărit unui alt frate, plângându-mă despre cum conducătorul nu ține cont de dificultățile mele, transferând brusc doi oameni importanți. Cum mai puteam eu să-mi fac lucrarea, în calitate de conducător de echipă? Am ținut-o tot așa, apoi, brusc, mi-am dat seama că era greșit ceea ce spuneam. Nu încercam eu să-l atrag de partea mea pe acest frate și să-mi vărs nemulțumirile? Asta era ofensator față de Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi părea mai rău. Am venit degrabă să mă rog înaintea lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea însumi. După rugăciune, m-am gândit îndelung de ce, de fiecare dată când cineva din sfera mea urma să fie transferat în curând, mă opuneam, făcând tot posibilul să opresc asta. Care era natura reală care mă făcea să mă comport așa?

Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Datoriile sunt sarcini încredințate oamenilor de către Dumnezeu; ele sunt misiuni pe care oamenii trebuie să le ducă la bun sfârșit. Cu toate acestea, o datorie nu este, cu siguranță, propria-ți afacere gestionată personal și nici nu e o contragreutate ca tu să ieși în evidență. Unii oameni își folosesc îndatoririle ca oportunități de a se angaja în propria gestionare; unii pentru a-și satisface dorințele; […] Astfel de atitudini cu privire la datorie sunt incorecte; Îl dezgustă pe Dumnezeu și trebuie rezolvate numaidecât” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „În contextul lucrării de astăzi, oamenii vor face tot același fel de lucruri precum «templul este mai măreț decât Dumnezeu». De exemplu, oamenii consideră împlinirea datoriei lor ca fiind slujba lor; ei consideră a fi martor pentru Dumnezeu și a se lupta cu marele balaur roșu ca fiind mișcări politice în apărarea drepturilor omului, pentru democrație și libertate; ei își transformă datoria pentru a-și folosi abilitățile și a le transforma în cariere, dar ei tratează teama de Dumnezeu și ferirea de rău ca nimic mai mult decât o doctrină religioasă de respectat; și așa mai departe. Nu sunt aceste exprimări din partea oamenilor în mod esențial la fel precum «templul este mai măreț decât Dumnezeu»? Doar că acum două mii de ani, oamenii își desfășurau treburile personale în templul fizic, dar astăzi, oamenii își desfășoară treburile personale în temple intangibile. Acei oameni care prețuiesc regulile consideră regulile ca fiind mai mărețe decât Dumnezeu, acei oameni care iubesc statutul consideră statutul mai măreț decât Dumnezeu, aceia care își iubesc cariera consideră cariera mai presus de Dumnezeu și așa mai departe – toate exprimările lor Mă determină să spun: «Oamenii Îl laudă pe Dumnezeu ca fiind cel mai măreț prin cuvintele lor, dar în ochii lor toate sunt mai mărețe decât Dumnezeu.» Asta pentru că de îndată ce oamenii găsesc o oportunitate de a-și afișa propriile talente pe calea lor de a-L urma pe Dumnezeu sau de a-și desfășura propriile afaceri sau propria carieră, ei se distanțează de Dumnezeu și se dedică slujbei pe care o iubesc. Cât despre ce le-a încredințat Dumnezeu și voia Lui, acele lucruri au fost abandonate demult. În acest scenariu, ce este diferit la acești oameni față de cei care și-au desfășurat propriile activități în templu acum două mii de ani?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)”).

Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am câștigat mai multă claritate despre esența propriilor acțiuni. Am fost potrivnic și am pus bețe în roate de fiecare dată când conducătorul transfera pe cineva din echipa mea, în principal, pentru că mi-am tratat datoria drept proiectul propriu. Mă gândeam mereu la acei frați şi surori ca la oameni pe care îi pregătisem, așa că ar fi trebuit să-și facă datoria în sfera mea, făcând să progreseze lucrarea echipei mele și consideram că nu ar trebui să fie transferați. Gândirea mea era atât de irațională, de absurdă! Indiferent de calibrelele și de punctele forte pe care le aveau acei frați și surori, totul era hotărât dinainte de Dumnezeu pentru propria lucrare. Ei ar fi trebuit plasați oriunde era nevoie de ei în casa lui Dumnezeu. Ăsta e un fapt. Dar eu încercam să-i păstrez sub controlul meu, considerându-i unelte menite să-mi facă servicii, să lucreze pentru mine. Mă opuneam oricui voia să transfere pe cineva, ba chiar am emis judecăți și am încercat să formez clici în secret. În ce fel mă deosebeam eu de fariseii care I s-au împotrivit Domnului Isus? Fariseii au văzut templul drept propria sferă de influență și nu le-au permis credincioșilor să-l părăsească pentru a-L urma pe Domnul Isus. Nimic nu le-a stat în cale pentru a-i controla pe credincioși, astfel încât să-și poată păstra statutul și venitul și au pretins cu nerușinare că lor le aparțineau credincioșii. Cât despre mine, îi păstrasem pe frați și pe surori sub controlul meu, nevrând să fie transferați de casa lui Dumnezeu. Nu-mi foloseam eu propria sferă de influență pentru a mă împotrivi lui Dumnezeu? Mergeam pe o cale a antihristului, opunându-mă lui Dumnezeu, și Îi jignisem firea. Asta m-a înspăimântat și am început să-mi disprețuiesc propria fire satanică, egoistă și mârșavă. M-am dus degrabă să mă rog lui Dumnezeu cu căință. După aceea, m-am dus și am vorbit cu sora Lu despre transfer și, apoi, am vorbit cu fratele pe care îl înșelasem, având părtășie și analizând natura și consecințele vorbelor mele, astfel încât el să aibă puțin discernământ. În cele din urmă, am câștigat un dram de pace.

După ce sora Lu și fratele Chen au fost transferați, a venit în echipă sora Li. Avea un calibru bun și învăța repede lucrurile. Nu a fost nicio întârziere în lucrarea echipei. Am experimentat cu adevărat că a-mi face datoria în beneficiul casei lui Dumnezeu, nu pentru propriile scopuri, este calea reală pentru a vedea binecuvântările lui Dumnezeu. Dumnezeu va orândui oamenii potriviți pentru post. El Își va susține propria lucrare. Într-o zi, trei luni mai târziu, când sora Lin s-a întors de la o adunare, mi-a spus că o biserică din apropiere avea succes în lucrarea Evangheliei și avea mare nevoie de oameni care să-i ude pe nou-veniți. Conducătorul a sugerat ca sora Li să preia datoria de udare. Iar m-am simțit puțin nemulțumit, dar mi-am dat seama imediat că starea mea era greșită. M-am gândit la toate dățile precedente în care ignorasem interesele casei lui Dumnezeu pentru renumele și statutul proprii. Mi-a părut atât de rău, m-am simțit atât de vinovat, iar, apoi, mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „O datorie nu este propria-ți afacere privată și, prin îndeplinirea ei, nu faci ceva pentru tine și nu-ți gestionezi afacerea personală. În casa lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce faci, nu lucrezi la firma ta; este lucrarea casei lui Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să ții cont de aceste cunoștințe în permanență și să spui: «Aceasta nu este afacerea mea; îmi fac datoria și îmi îndeplinesc responsabilitatea. Eu fac lucrarea casei lui Dumnezeu. Este o sarcină pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o și o fac pentru El. Aceasta nu e afacerea mea privată.» Dacă tu crezi că e propria ta afacere și o faci în conformitate cu intențiile, principiile și motivele proprii, atunci vei avea necazuri” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu au clarificat și mai mult faptul că datoria mea este însărcinarea dată de Dumnezeu mie, nu propriul proiect. Nu pot acționa, pur și simplu, după bunul plac, pentru a-mi satisface propriile interese. Ar trebui să țin cont de interesele casei lui Dumnezeu, să caut adevărul și să fac ceea ce Dumnezeu cere. Asta e singura atitudine și rațiune pe care o ființă creată ar trebui să o aibă în datoria sa. Înainte, mă gândeam mereu la propriile interese, făceam multe lucruri care lezau interesele casei lui Dumnezeu și mă opuneam lui Dumnezeu. Știam că nu mai pot trăi așa. Trebuia să mă lepăd de propriile dorințe egoiste și să practic adevărul. La gândul ăsta, m-am simțit uşurat. I-am spus surorii Lin: „Conducătorul a dispus asta în beneficiul lucrării casei lui Dumnezeu. Ar trebui să vorbim de îndată cu sora Li despre schimbarea asta în datoria ei. Nu putem afecta lucrarea casei lui Dumnezeu.”

Să învăț să renunț la propriile interese în datoria mea, să mă gândesc la lucrarea casei lui Dumnezeu, să-mi cunosc locul și să am puțină conștiință și rațiune, totul a venit din experimentarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!