2. Înfruntând încercarea morții

de Xingdao, Coreea de Sud

Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă; nimic fals în asta. Dacă ar fi, El cu siguranță nu ar fi venit să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, metoda Sa de mântuire era de a arăta cea mai mare iubire și compasiune, până într-acolo încât a dat Satanei tot ce avea El, în schimbul întregii omeniri. Prezentul nu este deloc asemănător trecutului: mântuirea oferită vouă astăzi vine în timpul zilelor de pe urmă, în timpul clasificării fiecăruia după fel; mijloacele prin care sunteți mântuiți nu sunt iubire sau compasiune, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie pe deplin mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și nimicire fără milă, dar să știți un lucru: în această nimicire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, asupra voastră nu se abat decât câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de mânios aș putea fi, ce vine asupra voastră sunt tot cuvinte de învățătură, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloase, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi fiecare este clasificat în funcție de felul său ori dacă sunt dezvăluite categoriile de oameni, scopul tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu este de a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat. Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau mustrarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Cuvintele lui Dumnezeu mă emoționează cu adevărat și mă fac să mă gândesc la experiența de neuitat pe care am avut-o în urmă cu peste 20 de ani, în timpul încercării morții. Am ajuns să recunosc cu adevărat că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt iubirea și mântuirea Lui pentru om. Oricât de aspre sau tulburătoare ar fi cuvintele lui Dumnezeu, rostul lor e doar să ne curețe și să ne transforme.

Era în februarie 1992. După încercarea făcătorilor de servicii, Dumnezeu ne-a ridicat să fim oameni ai Epocii Împărăției și ne-a dat cerințele Lui: să ne concentrăm pe citirea cuvintelor Lui și punerea lor în practică, pe a căuta să-L cunoaștem pe Dumnezeu, pe a fi martori lui Dumnezeu prin încercări și a atinge standardul de oameni ai Împărăției cât mai curând posibil. Pe atunci, cuvintele lui Dumnezeu menționau adesea: „oamenii din familia Mea” și „poporul Împărăției Mele”. Aceste cuvinte m-au făcut mereu să simt că parcă Dumnezeu ne vedea ca pe familia Lui. Am simțit atâta căldură și încurajare, încât am început să caut să obțin standardul de a fi unul dintre oamenii lui Dumnezeu. M-am rugat citind cuvintele lui Dumnezeu și am cumpănit voia Lui din cuvintele Sale. Mi-am făcut datoria cât de bine am putut și am hotărât să-L urmez pe Dumnezeu toată viața. Aveam 22 de ani. Pe atunci, majoritatea celor de vârsta mea erau căsătoriți și aveau copii. Familia mea necredincioasă tot încerca să-mi găsească o soție, dar le refuzam pe toate.

Îmi plăcea foarte mult să cânt „Imnul Împărăției”, mai ales fragmentul acesta: „În sunetul salutului Împărăției, împărăția Satanei se năruiește, nimicită în tunetul răsunător al imnului Împărăției, pentru a nu se mai ridica vreodată! Cine de pe pământ îndrăznește să se ridice și să se împotrivească? Pe când Mă pogor pe pământ, Eu aduc arderea, aduc mânia, aduc nenorociri de orice fel. Împărățiile lumești sunt acum Împărăția Mea!(Urmați Mielul și cântați cântări noi). De câte ori cântam acest imn, mă gândeam cum se va manifesta pe Pământ Împărăția lui Dumnezeu, iar când lucrarea lui Dumnezeu va fi terminată, vor veni marile dezastre și toți cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu vor fi distruși. Noi, cei care Îl urmăm pe Dumnezeu, vom supraviețui și Dumnezeu ne va duce în Împărăție, să ne bucurăm de binecuvântări eterne. Era atât de minunat să mă gândesc la toate acestea! Pe atunci, credeam că acceptarea numelui lui Dumnezeu Atotputernic și ridicarea mea pentru a mă alătura oamenilor Împărăției însemnau că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu în viața asta era un lucru definitiv, pe care nimeni nu mi-l putea lua. Eram incredibil de încântat. Duhurile noastre erau reînviate și eram plini de bucurie. Ne-am sacrificat neobosiți pentru Dumnezeu.

Dar Dumnezeu este drept și sfânt, El vede chiar în inimile noastre și cunoaște noțiunile, închipuirile și dorințele sălbatice pe care le nutrim. Tocmai când eram plini de speranța că vom intra în Împărăție și ne vom delecta cu binecuvântările acesteia, spre finalul lui aprilie, Dumnezeu a rostit cuvinte noi, conducându-ne pe toți către încercarea morții.

Înt-o zi, conducătorul unei biserici a ținut o întrunire și a citit cuvintele lui Dumnezeu: „În timp ce oamenii visează, Eu călătoresc în țările lumii, presărând printre oameni «mirosul morții» din mâinile Mele. Toți oamenii lasă imediat în urmă vitalitatea și intră în următorul strat al vieții omenești. Printre oameni, niciun lucru viu nu mai poate fi văzut, cadavre sunt împrăștiate peste tot, lucrurile care sunt pline de vitalitate dispar imediat, fără urmă, iar mirosul sufocant al leșurilor umple pământul. […] Astăzi, aici, cadavrele tuturor oamenilor zac peste tot, în neorânduială. Fără ca oamenii să știe, Eu eliberez pestilența din mâinile Mele, iar trupurile oamenilor putrezesc, nelăsând urmă de carne din cap până-n picioare, iar Eu plec departe de om. Niciodată nu Mă voi mai aduna cu omul, niciodată nu voi mai veni printre oameni, pentru că etapa finală a întregului Meu plan de gestionare (de mântuire) a ajuns la sfârșit, și nu voi mai crea omenirea din nou, nu-i voi mai da omului nicio atenție. După citirea cuvintelor din gura Mea, toți oamenii își pierd speranța, fiindcă nu vor să moară – dar cine nu «moare» pentru «a prinde viață»? Când le spun oamenilor că Îmi lipsește magia de a-i face să prindă viață, ei izbucnesc în lacrimi de durere; într-adevăr, deși sunt Creatorul, am doar puterea de a-i face pe oameni să moară și Îmi lipsește capacitatea de a-i face să prindă viață. Din această cauză, îi cer scuze omului. Astfel, i-am spus dinainte omului că «am o datorie neplătibilă față de el» – dar el a crezut că eram politicos. Astăzi, odată cu apariția faptelor, încă spun aceasta. Nu voi trăda faptele, când voi vorbi. În concepțiile lor, oamenii cred că există multe mijloace prin care vorbesc Eu, astfel încât apucă strâns mereu cuvintele pe care li le dau, în timp ce speră la altceva. Nu sunt acestea, oare, motivațiile greșite ale omului? Tocmai în aceste împrejurări îndrăznesc să spun «cu curaj» că omul nu Mă iubește cu adevărat. Nu aș întoarce spatele conștiinței, distorsionând faptele, căci nu i-aș duce pe oameni în țara lor ideală; la sfârșit, când lucrarea Mea se va încheia, îi voi conduce în țara morții(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 40). Când am citit: „Deși sunt Creatorul, am doar puterea de a-i face pe oameni să moară și Îmi lipsește capacitatea de a-i face să prindă viață.” m-am simțit derutat. „De ce ar spune Dumnezeu așa ceva?”, m-am gândit. „Viața și moartea omului sunt în mâinile lui Dumnezeu. De ce să spui că Îi lipsește «capacitatea» de a-l face pe om să prindă viață? Noi, credincioșii, oare totuși vom muri într-adevăr? Suntem oamenii Împărăției, deci cum am putea muri? Nu se poate! Dar Dumnezeu nu ar glumi cu noi. Cuvintele Lui spun clar: «Când lucrarea Mea se va încheia, îi voi conduce în țara morții.» Asta nu înseamnă că vom ajunge să înfruntăm moartea? Despre ce este vorba aici?” Pur și simplu nu reușeam să-mi dau seama de ce ar spune Dumnezeu așa ceva. Ceilalți frați și surori din jurul meu păreau să fie și ei nedumeriți. Apoi, conducătorul bisericii ne-a oferit părtășie: „Trupul nostru a fost corupt foarte profund de către Satana. E plin cu firi satanice, precum aroganța, înșelăciunea, egoismul și lăcomia, dar noi continuăm să mințim și să înșelăm mereu. Deși credem în Dumnezeu și ne sacrificăm pentru El, nu-I putem pune cuvintele în practică. Încă Îl judecăm și condamnăm când apar încercări și nenorociri. Asta arată că trupul nostru este al Satanei și potrivnic lui Dumnezeu. Firea lui Dumnezeu este dreaptă, sfântă și de neofensat. Cum ar putea El să lase oamenii, care îi aparțin lui Satana, să intre în Împărăția Lui? Deci, când lucrarea Lui se încheie, vor veni marile dezastre și, dacă noi, în calitate de credincioși, nu am dobândit adevărul, dacă firile vieții noastre nu s-au schimbat, atunci tot vom muri.”

Ascultând această părtășie din partea conducătorului, m-au năpădit emoțiile și nu am știut cum trebuia să mă simt. M-am simțit de parcă cerul se prăbușise brusc - eram șocat. Deruta și resentimentele mi-au invadat mintea și m-am gândit: „Nu suntem noi cei mai binecuvântați deoarece suntem ultima generație? Dumnezeu ne-a ridicat să fim oamenii Epocii Împărăției. Suntem stâlpii Împărăției lui Dumnezeu. Cum am putea muri, în cele din urmă? Renunțasem la tinerețe și la speranțele unei căsnicii, pentru a-L urma pe Dumnezeu. Alergasem de colo-colo, mă sacrificasem pentru Dumnezeu și suferisem mult. Fusesem arestat și persecutat de PCC, batjocorit și ponegrit de necredincioși. De ce trebuie totuși să mor, în cele din urmă? Toată suferința mea fusese în van?” Gândul acesta m-a durut mult. Am simțit o greutate mare apăsându-mă și abia puteam respira. Am observat că toți cei din jurul meu se simțeau la fel. Unii plângeau în tăcere, în timp ce alții își îngropau fața în mâini și jeleau. După întrunire, mama mi-a zis suspinând: „Am peste 60 de ani și am acceptat moartea. Dar tu ești atât de tânăr, viața ta abia a început...” La auzul acestor cuvinte, m-am tulburat și mai mult și nu mi-am mai putut opri lacrimile. În noaptea aceea m-am zvârcolit în pat fără să pot închide un ochi. Nu puteam să înțeleg. Mă sacrificasem cu atâta ardoare pentru Dumnezeu și renunțasem la toate pentru a-L urma, atunci de ce trebuia să mor în marile catastrofe? Chiar nu puteam să accept asta, așa că am început să răsfoiesc printre cuvintele lui Dumnezeu, sperând să găsesc un indiciu, să văd dacă finalitatea noastră ar putea fi schimbată. Dar nu am găsit răspunsurile pe care le doream. Stupefiat, mi-am zis: „Se pare că Dumezeu ne-a condamnat într-adevăr și moartea noastră e sigură. Nimeni nu poate schimba acest lucru. Asta a decretat Cerul.”

În următoarele zile, m-am simțit foarte abătut. Când vorbeam abia puteam fi auzit și nu voiam să fac nimic. Obișnuiam mereu să lucrez multe ore suplimentare transcriind cuvintele lui Dumnezeu până când mă durea mâna, dar asta nu m-a deranjat niciodată. Voiam doar ca frații și surorile să citească noile cuvântări ale lui Dumnezeu cât mai curând posibil, dar acel simț al responsabilității acum dispăruse. Însuflețirea mea arzătoare se potolise brusc. Acum, când transcriam cuvintele lui Dumnezeu, mă gândeam: „Sunt încă tânăr și nu am apucat să mă bucur de binecuvântările Împărăției cerurilor. Chiar nu vreau să mor așa!” Am început să plâng, gândindu-mă bine la toate astea. În timpul acela, inima îmi era grea și mă durea de parcă un cuțit ar fi străpuns-o. Pentru mine, lumea își pierduse savoarea. Mă simțeam de parcă marile dezastre ar putea să vină în orice moment și nu știam când urma să mor. Simțeam că parcă lumea se sfârșise.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare autocunoaștere, apoi, încet, cu timpul, m-am simțit liber. În cuvintele lui Dumnezeu am citit asta: „Astăzi, în momentul avansării către poarta Împărăției, toți oamenii încep să se grăbească – dar, când ajung în fața porții, Eu închid poarta, închid oamenii pe dinafară și le cer să arate permisele de acces. O astfel de mișcare ciudată nu seamănă deloc cu ceea ce așteptau oamenii și toți sunt uimiți. De ce poarta – care a fost întotdeauna larg deschisă – a fost azi brusc închisă ermetic? Oamenii bat din picioare și merg încoace și încolo. Ei își închipuie că pot să găsească drumul, dar când Îmi dau permisele lor false de intrare, le arunc în groapa de foc atunci și acolo – și, văzându-și propriile «eforturi sârguincioase» în flăcări, ei își pierd speranța. Se prind de cap, plângând, urmărind scene frumoase din Împărăție, dar incapabili să intre. Totuși, nu-i las să intre din cauza stării lor jalnice – cine ar putea să-Mi dea peste cap planul așa cum vrea? Sunt oare binecuvântările viitorului oferite în schimbul zelului oamenilor? Constă oare sensul existenței omenești în a intra în Împărăția Mea așa cum dorește oricine? […] De mult timp Mi-am pierdut încrederea în om, Mi-am pierdut de mult speranța în oameni, pentru că le lipsește ambiția, niciodată nu au putut să-Mi dea o inimă care-L iubește pe Dumnezeu și întotdeauna Îmi oferă în schimb motivațiile lor. Am spus multe omului și, din moment ce oamenii tot Îmi ignoră sfatul astăzi, le spun punctul Meu de vedere pentru a-i împiedica să-Mi înțeleagă greșit inima în viitor; dacă ei trăiesc sau mor în vremurile viitoare este treaba lor, nu am control asupra acestui lucru. Sper ca ei să-și găsească propria cale spre supraviețuire, și Eu sunt lipsit de putere în privința acestui lucru(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 46). „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul. Deși, în definiția «trupului», se spune că trupul este stricat de Satana, dacă oamenii vor renunța, cu adevărat, la ei înșiși și nu vor fi mânați de Satana, atunci nimeni nu va putea să-i învingă – și, în acest moment, trupul își va îndeplini cealaltă funcție a sa și va începe să primească, în mod oficial, îndrumarea Duhului lui Dumnezeu. Acesta este un proces necesar, trebuie să se întâmple pas cu pas; altfel, Dumnezeu nu ar avea mijloace să lucreze în trupul încăpățânat. Așa este înțelepciunea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). Am fost foarte tulburat în timp ce contemplam cuvintele lui Dumnezeu. Oare nu eram pesimist și îndurerat fiindcă mă temeam de moarte și îmi doream prea mult binecuvântările? În perioada de început, credeam în Dumnezeu pentru binecuvântări și pentru a intra în Împărăția cerurilor. Deși trecusem prin încercarea făcătorilor de servicii, puteam să renunț puțin la dorința mea pentru binecuvântări și eram hotărât să fac un serviciu pentru Dumnezeu, firea mea egoistă, lacomă și satanică era adânc înrădăcinată. Odată ce Dumnezeu ne-a făcut poporul Lui, inima mea a tresărit încă o dată, anticipând. Mi-am zis că precis aș putea intra de data aceasta în Împărăția cerurilor. Am crezut că, acceptând numele lui Dumnezeu, fiind ridicat de Dumnezeu să fiu unul dintre oamenii Împărăției, renunțând la tot și sacrificicându-mă, bineînțeles că aș intra în Împărăția lui Dumnezeu. Era un succes garantat. Când lucrarea lui Dumnezeu mi-a zdrobit noțiunile și mi-a luat perspectivele și destinația, am devenit slab și pesimist și m-am plâns lui Dumnezeu. Ba chiar am regretat sacrificiile pe care le făcusem pentru El. Am văzut că toate eforturile mele fuseseră spre a dobândi în schimb binecuvântările Împărăției cerurilor. Oare nu mă târguisem eu cu Dumnezeu, înșelându-L și folosindu-L? Am dezvăluit doar răzvrătire și m-am plâns în fața fiecărei încercări. Voiam să mă supun Lui, dar nu am reușit și nu am putut să practic adevăruri pe care le cunoșteam bine. Mi-am dat seama că, prin natura mea, mă împotriveam lui Dumnezeu, că eram al Satanei. Cineva ca mine, atât de plin de firi satanice, ar trebui să moară și să fie distrus. Eram cu totul nevrednic să intru în Împărăția lui Dumnezeu. Acest fapt era determinat de firea lui dreaptă. Faptul că am avut șansa să-L urmez pe Dumnezeu și să-I cunosc firea dreaptă însemna că viața mea nu fusese irosită! Apoi am rostit o rugăciune către Dumnezeu: „Nu mai vreau să trăiesc pentru trupul meu, ci vreau să mă supun guvernării și rânduielilor Tale. Oricum s-ar dovedi a fi sfârșitul meu, chiar dacă mor, eu tot voi lăuda dreptatea Ta.” Când am încetat să mă gândesc la finalul și destinația mea și am dorit să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu chiar cu prețul vieții mele, am avut un sentiment minunat de ușurare.

Dar, la momentul acela, deși eram capabili să ne supunem și să-L urmăm pe Dumnezeu indiferent de sfârșitul nostru, nu aveam un scop de urmat. Însă în mai 1992, Dumnezeu a exprimat mai multe cuvinte, spunându-ne să căutăm să-L iubim pe Dumnezeu în timpul vieții și să trăim o viață semnificativă. Dumnezeu ne condusese înspre vremea iubirii pentru Dumnezeu și încercarea morții se terminase. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, după întruniri și părtășii, mi-am dat seama că, deși soarta omului este în mâinile lui Dumnezeu și nimeni nu scapă de moarte, voia lui Dumnezeu nu este ca noi să înfruntăm moartea în mod negativ. El vrea ca noi să căutăm să-L iubim în timpul vieții, să fim capabili să practicăm adevărul, să ne lepădăm de firile noastre corupte și să fim mântuiți pe deplin. Numai atunci vom fi vrednici să intrăm în Împărăția Lui. Am înțeles în cele din urmă că, prin faptul că ne-a condus prin încercarea morții, Dumnezeu nu ne conducea spre moarte, ci Își dezvăluia firea dreaptă către noi. A făcut-o ca noi să putem înțelege pe cine mântuiește El, pe cine distruge și cine este vrednic să intre în Împărăția Lui. Am văzut și cât de corupt de Satana eram și am fost capabil să renunț la noțiunile mele, închipuirile și dorința mea de binecuvântări. Am devenit capabil să mă supun guvernării și rânduielilor lui Dumnezeu și am început să caut realmente adevărul. Aceasta a fost pentru mine mântuirea de la Dumnezeu! Am văzut și mai mult că Dumnezeu nu judecă și mustră oamenii fiindcă ne urăște sau vrea să ne facă să suferim, ci ca să ne conducă spre calea cea dreaptă a căutării adevărului și a mântuirii! Tot ceea ce face Dumnezeu în noi nu este prin sosirea faptelor. El obține rezultate exprimând pur și simplu cuvinte care ne judecă, ne mustră, ne testează și ne rafinează. Lucrarea lui Dumnezeu e atât de înțeleaptă, iar iubirea și mântuirea Lui pentru om sunt atât de reale!

Anterior: 1. Sunt norocos să fac un serviciu pentru Dumnezeu

Înainte: 3. Încercarea unui contrast

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

3. Încercarea unui contrast

de Xingdao, Coreea de Sud„O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se...

29. Pocăința unui ofițer

de Zhen Xin, ChinaDumnezeu Atotputernic spune: „De la crearea lumii și până acum, tot ce a făcut Dumnezeu în lucrarea Lui este iubire, fără...

52. Rămas bun, om serviabil!

de Li Fei, SpaniaApropo de oamenii serviabili, îi credeam grozavi înainte să cred în Dumnezeu. Aveau firi blânde, nu se supărau pe nimeni,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte