1. Sunt norocos să fac un serviciu pentru Dumnezeu
Dumnezeu Atotputernic spune: „Prin ce mijloace este împlinită desăvârșirea omului de către Dumnezeu? Este îndeplinită prin intermediul firii drepte a lui Dumnezeu. Firea Lui cuprinde în primul rând dreptate, mânie, măreție, judecată și blestem, iar El îl desăvârșește pe om în primul rând prin intermediul judecății Sale” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). „Înainte de vremea făcătorilor de servicii, omul nu a înțeles nimic despre căutarea vieții, despre ce înseamnă să crezi în Dumnezeu sau despre înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu, și nici nu a înțeles că lucrarea lui Dumnezeu poate testa omul. Din timpul făcătorilor de servicii până în ziua de astăzi, omul vede cât de extraordinară este lucrarea lui Dumnezeu – e de neînțeles pentru om. Omul nu e în stare să-și imagineze cum lucrează Dumnezeu folosindu-și creierul și vede, de asemenea, cât de mică este statura lui și că prea mult în legătură cu el este neascultător. Când Dumnezeu l-a blestemat pe om, a fost pentru a obține un efect, El nu l-a trimis pe om la moarte. Deși El a blestemat omul, a făcut aceasta prin cuvinte, iar blestemele Lui nu s-au abătut de fapt asupra omului, căci ceea ce Dumnezeu a blestemat era neascultarea omului, iar astfel, și cuvintele blestemelor Lui erau rostite ca să-l desăvârșească pe om. Fie că Dumnezeu judecă omul, fie că îl blestemă, ambele îl fac pe om desăvârșit: ambele sunt făcute pentru a desăvârși ceea ce este impur în om. Prin aceste mijloace, omul este rafinat, iar ceea ce lipsește în om este desăvârșit prin cuvintele și lucrarea Lui. Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare – îl face pe om desăvârșit și este absolut potrivit. Niciodată de-a lungul veacurilor Dumnezeu nu a făcut lucrare ca aceasta; astăzi, El lucrează în voi astfel încât să-I apreciați înțelepciunea. Deși ați îndurat ceva suferință în voi, inimile voastre se simt statornice și în pace; este o binecuvântare pentru voi să vă puteți bucura de această etapă a lucrării lui Dumnezeu. Indiferent de ceea ce sunteți capabili să dobândiți în viitor, tot ceea ce vedeți astăzi în voi din lucrarea lui Dumnezeu este dragoste. Dacă omul nu experimentează judecata și rafinarea lui Dumnezeu, acțiunile și ardoarea lui vor rămâne întotdeauna la un nivel de suprafață, iar firea lui va rămâne întotdeauna neschimbată. Înseamnă aceasta că ați fost câștigați de Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt foarte emoționante pentru mine. Pot simți că lucrarea de judecată și de mustrare a lui Dumnezeu este întru totul pentru a curăți și mântui omenirea. Aș vrea să împărtășesc puțină înțelegere a primei încercări prin care am trecut, după acceptarea lucrării de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, adică încercarea făcătorilor de servicii.
Într-o zi, în februarie 1991, participam la o adunare, la fel ca întotdeauna, când un frate ne-a spus cu bucurie: „Duhul Sfânt a rostit cuvinte!” Apoi, frații și surorile au început să citească: „Slava a sosit la Sion, iar sălașul lui Dumnezeu s-a arătat. Gloriosul nume sfânt, preamărit de toate popoarele, se răspândește. Ah, Dumnezeu Atotputernic! Conducătorul universului, Hristos al zilelor de pe urmă – El este Soarele strălucitor care S-a înălțat peste Muntele Sion, ce se înalță ca un turn în măreție și grandoare peste întregul univers…” „Ai făcut un grup de biruitori și ai îndeplinit planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii). Toate popoarele se vor revărsa spre acest munte. Toate popoarele vor îngenunchea înaintea tronului! Tu ești singurul Dumnezeu adevărat și meriți slavă și onoare. Fie toată slava, lauda și autoritatea aduse tronului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 1). Deși, la momentul respectiv nu am înțeles pe deplin acest lucru, când l-am auzit, am simțit că e ceva deosebit, foarte emoționant și că niciun om nu ar fi putut spune asemenea cuvinte. Eram sigur că aceste cuvinte veniseră de la Dumnezeu, că erau cuvântările Duhului Sfânt. După aceea, unul după altul, capitolele din cuvintele Duhului Sfânt erau trimise bisericii noastre mereu, cuvinte care revelau multe adevăruri de credință și taine ale Bibliei și care, de asemenea, ne-au deschis calea pentru practicarea adevărului și intrarea în viață. În acea perioadă, aveam adunări aproape în fiecare zi, pentru a citi cuvintele Duhului Sfânt. A fost un sprijin atât de hrănitor pentru inima mea! Toată lumea era cufundată în bucurie și încântare și se simțea atât de binecuvântată! Cu toții credeam că suntem printre primii care fuseseră ridicați înaintea lui Dumnezeu, că suntem biruitorii pe care Dumnezeu îi va face, că, neîndoielnic, vom avea partea noastră în Împărăția cerurilor și că vom fi vrednici să primim făgăduințele și binecuvântările lui Dumnezeu. Plini de credință, cu toții ne-am sacrificat pentru Dumnezeu. Unii transcriau întocmai, frenetic, cuvintele Duhului Sfânt, alții le transpuneau pe muzică, pentru a le transforma în imnuri. Situația noastră era, de asemenea, foarte dificilă la vremea respectivă, mulți frați și surori fiind arestați în timp ce se aflau la adunări. Nu am ezitat și nu mi-a fost teamă, ci am continuat să mă sacrific cu înflăcărare pentru Dumnezeu.
Tocmai pe când eram plin de speranțe că voi fi binecuvântat și că voi intra în Împărăția cerurilor, Dumnezeu a rostit cuvinte noi și ne-a condus în încercarea făcătorilor de servicii. Într-o zi de octombrie, am fost înștiințat să merg la adunarea unei biserici, la 40 de kilometri distanță, pentru a aduna cuvinte noi, rostite de Duhul Sfânt. M-am gândit că trebuie să fie vești minunate, așa că m-am urcat cu nerăbdare pe bicicleta mea și am mers până la locul de adunare, fredonând o melodie și explodând de energie. Spre mirarea mea, când am ajuns, i-am văzut pe frații și surorile mele părând tulburați și având capetele plecate. Un frate mi-a spus: „Duhul Sfânt a rostit cuvinte. Dumnezeu spune că suntem cu toții făcători de servicii.” Cu ochii plini de lacrimi, o soră a spus: „Suntem cu toții făcători de servicii. Rolul chinezilor e de a oferi servicii și nu vom primi deloc binecuvântări.” Pur și simplu, nu-mi venea să cred că e adevărat. M-am dus degrabă să citesc cuvintele Duhului Sfânt și am citit următorul lucru de la Dumnezeu: „Trebuie să înțelegeți că, în China, în afară de fiii Mei întâi născuți și oamenii Mei, toți ceilalți sunt urmașii marelui balaur roșu și trebuie înlăturați. Toți trebuie să înțelegeți, China este la urma urmei o națiune blestemată de Mine și câțiva din oamenii Mei de acolo nu sunt altceva decât cei care slujesc pentru lucrarea Mea din viitor. Altfel spus, în afară de fiii Mei întâi născuți, nu mai este nimeni altcineva – toți sunt destinați pierzării. Să nu credeți că sunt extrem de sever în faptele Mele – acesta este decretul Meu administrativ. Cei care au parte de blestemele Mele sunt obiecte ale urii Mele și acest lucru este de netăgăduit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 95). Când am citit asta, am fost șocat. Făcătorii de servicii fuseseră pomeniți de multe ori în cuvintele Duhului Sfânt, iar eu crezusem mereu că termenul se referea la necredincioși. Dar s-a dovedit că se referea la noi. Chinezii, se spunea, sunt făcători de servicii care vor fi blestemați de Dumnezeu, iar, când își vor fi terminat serviciul, vor fi aruncați în Adânc. Am simțit cum îmi slăbește întregul corp. Nu-mi închipuisem niciodată că sunt un făcător de servicii. Toți acei ani de credință să fi fost în van? Nu doar că nu aveam să fiu binecuvântat în Împărăția cerurilor, dar urma să fiu aruncat în Adânc! Mă simțeam de parcă aș fi fost azvârlit în prăpastie, eram nefericit, iar nemulțumirile au început să apară. M-am gândit cum îmi abandonasem studiile pentru a-L urma pe Domnul, cum oamenii din lume își băteau joc de mine, cum prietenii și familia nu puteau înțelege; m-am gândit la persecuția exercitată de PCC și cum scăpasem ca prin urechile acului de arest de mai multe ori. Dar niciodată nu mă dădusem înapoi, ci am continuat să mă jertfesc și să fac sacrificii. Suferisem atât de mult, încât credeam că voi intra în Împărăția cerurilor și mă voi bucura de binecuvântări, dar acum eram un umil făcător de servicii. Nu înțelegeam o iotă. Am stat acolo o vreme, oftând de disperare. Alți frați și surori își plecau capetele, unii vărsau lacrimi, unii și-au acoperit fețele și au început să plângă în hohote, iar unii frați chiar se tânguiau tare.
În drum spre casă, după adunare, abia am avut putere să pedalez. Întreaga zi m-am întrebat: „Cum e posibil să fiu un făcător de servicii?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai nedreptățit, iar lacrimile nu mi se mai opreau. Întors acasă, nu voiam să fac absolut nimic, ci mergeam cu capul plecat, nedorind să vorbesc cu nimeni. Până și să respir mi se părea istovitor. Pur și simplu, nu mă puteam împăca cu ideea că sunt un făcător de servicii, care nu va primi deloc binecuvântări în cele din urmă.
Unul după altul, capitolele din cuvintele lui Dumnezeu erau făcute publice, iar eu îl citeam pe fiecare cu nerăbdare, tânjind după un crâmpei de speranță în cuvintele Lui, ca finalul meu să poată fi schimbat. Însă nu numai că nu am văzut nimic despre binecuvântările la care speram, dar totul era o judecată aspră. Unele dintre cuvintele lui Dumnezeu, în special, spuneau: „Cei care fac servicii și cei care-i aparțin diavolului sunt morții fără duh, iar ei toți trebuie să fie zdrobiți și transformați în nimic. Aceasta este o taină a planului Meu de gestionare (a planului mântuirii) și o parte a gestionării Mele pe care omenirea nu o poate înțelege; însă, totodată, am făcut public acest lucru tuturor. Cei care nu-Mi aparțin sunt împotriva Mea; cei care-Mi aparțin sunt cei compatibili cu Mine. Acest lucru este absolut indiscutabil și acesta este principiul judecății Mele asupra Satanei. Acest principiu ar trebui să fie cunoscut tuturor, pentru ca ei să-Mi poată vedea dreptatea și justețea. Toți cei care vin de la Satana vor fi judecați, arși și transformați în cenușă. Și aceasta este mânia Mea, iar acest lucru face firea Mea să fie și mai evidentă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 108). „După ce fac servicii pentru Mine astăzi, trebuie să plece cu toții! Nu rămâneți în casa Mea, nu fiți nerușinați și nu trăiți pe spinarea altora. Cei care îi aparțin Satanei sunt toți fii ai diavolului și vor pieri pentru totdeauna” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 109). Văzându-L pe Dumnezeu judecându-i și blestemându-i pe făcătorii de servicii, mi-am pierdut orice speranță și chiar am simțit că am căzut direct în Adânc. Nici nu știu cum să descriu acel sentiment de mâhnire. M-am gândit cum tocmai fusesem în brațele Domnului, desfătâdu-mă în dragostea Lui, iar acum fusesem azvârlit afară, condamnat și blestemat de Dumnezeu, aruncat în Adânc. M-am cufundat în rafinarea mâhnirii și am devenit foarte pesimist. Nu aveam energie să mă rog, să ascult imnuri sau să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Ba chiar am început să regret tot efortul depus și tot ce sacrificasem înainte. Dacă aș fi știut că se va ajunge la asta, mi-aș fi lăsat o portiță de scăpare, dar acum nu îmi rămăsese nimic. Dacă prietenii și rudele mele necredincioase ar fi știut că voi ajunge un făcător de servicii și că voi sfârși cu mâinile goale, nu m-ar fi luat în zeflemea la nesfârșit? Cum îmi puteam arăta chipul? Ce puteam face? Când m-am gândit la asta, m-am simțit foarte vinovat. Gândindu-mă la anii mei de credință, chiar dacă suferisem mult, mă bucurasem, totuși, de multe dintre binecuvântările și harul lui Dumnezeu. În ziua aceea, fusesem ridicat de Dumnezeu pentru a auzi cuvintele Lui și aflasem atât de multe taine și adevăruri! Nu mă puteam despărți de Dumnezeu, indiferent de situație.
Frate, cum ai depășit o asemenea suferință? Odată, la o adunare, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Doresc doar ca voi să-Mi oferiți toată tăria voastră, cu toată inima și mintea voastră, și să faceți lucrurile cât de bine puteți. Indiferent dacă astăzi sau mâine, indiferent dacă ești unul care Mă servește sau unul care dobândește binecuvântări, toți ar trebui să vă străduiți după puterea proprie în Împărăția Mea. Aceasta este o îndatorire pe care toți oamenii creați ar trebui să o îmbrățișeze, și trebuie făcută și implementată în acest fel. Voi pune toate lucrurile în mișcare ca să servească, așa încât frumusețea Împărăției Mele să fie mereu reînnoită, iar casa Mea să devină armonioasă și unită. Nimănui nu i se permite să Mă sfideze, iar oricine face asta, trebuie să îndure judecata și să fie blestemat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 100). Conducătorul bisericii de atunci a avut puțină părtășie despre cele de mai sus. „Mulți oameni consideră că este rușinos să fii un făcător de servicii, dar este complet greșit. Faptul că noi putem astăzi să-I facem servicii lui Dumnezeu a fost predestinat de El și, mai mult decât atât, am fost aleși de Dumnezeu pentru a face acest lucru. De fapt, a-I face servicii Dumnezeului suprem și atotputernic este glorios! Suntem oameni care am fost atât de profund corupți de Satana și, înaintea lui Dumnezeu, nu suntem decât niște creaturi micuțe. Cine este vrednic să-I facă servicii lui Dumnezeu? Din toată omenirea, noi suntem cei aleși de Dumnezeu pentru a-L sluji. Am câștigat mult, iar aceasta este cu adevărat o mare înălțare din partea lui Dumnezeu. Este cea mai corectă afirmație și, dacă nu puteți să o înțelegeți, atunci aroganța voastră depășește orice limită. Permiteți-mi să vă vorbesc cinstit: Dumnezeu ne-a permis – nouă, cărora umanitatea ne lipsește pe deplin – să-L slujim. Știți, totuși, câtă umilire a îndurat? În fiecare zi Se confruntă cu oameni așa de corupți ca noi și, totuși, cine dintre noi s-a gândit vreodată la marea umilire pe care a îndurat-o Dumnezeu? Mereu ne răzvrătim împotriva Lui și Îl sfidăm, Îl judecăm după propriile noțiuni și închipuiri, și I-am frânt inima. Cât chin a îndurat Dumnezeu? Ascultați-mă când spun că suntem plini de firi corupte și că, atunci când Îl slujim, nu Îi îndeplinim cerințele. După un astfel de comportament, nici măcar nu suntem în măsură să-I facem servicii lui Dumnezeu. Oare cum am putea să fim vrednici de a fi oamenii Săi?” Această părtășie m-a deșteptat. Dumnezeu e Creatorul, iar El e suprem. Eu sunt neînsemnat și minuscul, așa că faptul că pot face un serviciu pentru El e înălțarea și bunătatea lui Dumnezeu. Dar eu nu-mi cunoșteam identitatea și statutul proprii, crezând că a fi un făcător de servicii e umilitor, iar eu nu eram dispus să fac asta pentru Dumnezeu. Am fost atât de arogant și de absurd! Gândindu-mă retrospectiv, deși căutasem cu ardoare, făcând sacrificii și jertfindu-mă, totul a fost pentru a câștiga binecuvântări, pentru a mă bucura de binecuvântările Împărăției cerurilor. Am devenit foarte motivat când am citit cuvintele lui Dumnezeu despre făgăduințe și binecuvântări pentru oameni și nu m-am oprit nici în fața persecuției PCC. Dar când am citit cuvintele lui Dumnezeu, în care se spunea că suntem făcători de servicii, care vor fi azvârliți în Adânc, am început să mă plâng și să-L învinovățesc pe Dumnezeu, ba chiar m-am gândit să-L trădez și să-L abandonez. În ce fel eram eu un credincios adevărat? Contribuția mea, ceea ce am sacrificat, inclusiv sacrificiul personal, totul a fost pângărit de motivele și impuritățile mele. Totul a fost pentru a câștiga binecuvântări, pentru a încerca să-L păcălesc pe Dumnezeu, să fac o înțelegere cu Dumnezeu. Am fost atât de egoist și de mârșav! Mă bucurasem de atât de multe dintre binecuvântările și harul lui Dumnezeu, de hrănirea și udarea cuvintelor Lui, dar am vrut să-L trădez în clipa în care am văzut că nu aveam de câștigat binecuvântări din asta. Îmi lipsea complet orice conștiință sau rațiune. Gândul acesta m-a făcut să fiu plin de regrete și mustrări de conștiință. Eram urmașul marelui balaur roșu. Aparțineam Satanei, nu eram al casei lui Dumnezeu și până și credința mea era motivată de faptul de a fi binecuvântat. Dumnezeu e sfânt și drept, iar firea Lui nu tolerează nicio jignire. Judecând după comportamentul și atitudinea mea față de Dumnezeu, nu eram vrednic să fiu nici măcar un făcător de servicii. Ar fi trebuit să fiu blestemat și trimis în iad de Dumnezeu de mult. Dumnezeu nu mă pedepsea, ci îmi îngăduia să trăiesc tocmai cu stigmatul acesta, astfel încât să am o șansă să aud cuvântările Lui, să accept hrănirea Lui pentru viață și să fac un serviciu pentru Dumnezeu, Cel Preaînalt. Asta a fost o înălțare extraordinară și ar trebui să-I aduc slavă lui Dumnezeu. Ce drept aveam eu să mă plâng? Știam că trebuie să-I slujesc bine lui Dumnezeu!
La finele lui noiembrie, am mai primit din cuvintele noi ale lui Dumnezeu: Dumnezeu Atotputernic spune: „După ce Mă voi întoarce în Sion, cei de pe pământ vor continua să Mă slăvească, la fel ca în trecut. Acei făcători de servicii loiali vor aștepta ca întotdeauna pentru a-Mi face servicii, însă rolul lor va fi ajuns la sfârșit. Tot ce pot să facă este să contemple circumstanțele prezenței Mele pe pământ. În acea vreme, voi începe să aduc dezastre asupra celor care vor suferi calamități; totuși, toți cred că sunt un Dumnezeu drept. Cu siguranță nu îi voi pedepsi pe acei făcători de servicii loiali, ci doar le voi permite să primească harul Meu. Pentru că am spus că îi voi pedepsi pe toți făcătorii de rele, iar cei care fac fapte bune vor primi bucuriile materiale oferite de Mine, demonstrând că sunt Însuși Dumnezeul dreptății și credincioșiei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 120). Am văzut că Dumnezeu nu ne abandonase deloc și că El nu ne pedepsea pentru că eram urmașii marelui balaur roșu. Dumnezeu ne îngăduia în continuare să fim făcători de servicii devotați pentru El și să-L lăudăm pe pământ. Asta mi-a dat un sentiment de căldură și m-am simțit plin de energie. Chiar am simțit că a putea face un serviciu pentru Dumnezeu înseamnă a fi înălțat de El și e o binecuvântare. Pe parcursul acelei perioade, am cântat imnul „E o binecuvântare să-L slujim pe Dumnezeu” la fiecare adunare. Datorită revelației și judecății cuvintelor lui Dumnezeu, vedem cât de profund corupți suntem. Plini de intenția și dorința de a fi binecuvântați, cum am putea noi merita să trăim înaintea lui Dumnezeu? Nu suntem vrednici să intrăm în Împărăția cerească; a-I sluji lui Dumnezeu este deja înălțarea Lui pentru noi. O! Prin harul lui Dumnezeu slujim și a sluji este norocul nostru. Indiferent dacă primesc binecuvântări sau dacă sufăr nenorociri, sunt dispus să slujesc până la capăt” („Urmați Mielul și cântați cântări noi).
Odată ce am fost bucuroși să fim făcători de servicii și dispuși să facem un serviciu pentru Dumnezeu, Dumnezeu Atotputernic a rostit cuvinte noi. Asta a fost în 20 februarie 1992. El ne-a ridicat pentru a fi oameni ai Împărăției și a pus capăt încercării făcătorilor de servicii. „Situația nu este ce a fost odată, iar lucrarea Mea a ajuns la un nou punct de plecare. Astfel că, va exista o nouă abordare: cei care citesc cuvântul Meu și îl acceptă ca fiind însăși viața lor sunt oamenii Împărăției Mele. Din moment ce ei sunt în Împărăția Mea, ei sunt oamenii Mei în Împărăție. Pentru că ei sunt călăuziți de cuvintele Mele, cu toate că sunt numiți Poporul Meu, această denumire nu este cu nimic mai inferioară decât aceea de a fi numiți «fiii» Mei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Văzând că Dumnezeu îi transformase pe făcătorii de servicii în oamenii Lui din Epoca Împărăției, am simțit bucurie amestecată cu regrete și mustrări de conștiință. Am regretat că fusesem pesimist, slab și deznădăjduit în timpul încercării făcătorilor de servicii și că, pe deasupra, mă plânsesem lui Dumnezeu, înțelegându-L greșit și învinovățindu-L. Nu fusesem dispus să fiu făcătorul Lui de servicii. Îmi lipsea complet devoțiunea și supunerea față de Dumnezeu. Asta m-a făcut să mă simt cu adevărat plin de regrete și dator față de Dumnezeu. Eram bucuros pentru că, fiind urmași ai marelui balaur roșu, atât de răzvrătiți și corupți, doar pentru că noi nu am renunțat în timpul încercării, Dumnezeu ne-a ridicat pentru a fi oameni ai Împărăției, pentru a fi membri ai casei Lui. Puteam simți marea dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, iar recunoștința și lauda pentru Dumnezeu au țâșnit din inima mea.
După ce am trecut prin acea încercare, am văzut înțelepciunea incredibilă din lucrarea lui Dumnezeu. El îi judecă, mustră și chiar îi blestemă pe oameni cu cuvintele Lui și, deși ele sunt aspre, făcându-ne să suferim și să fim necăjiți, totul e pentru a ne purifica și transforma. Deși fusesem rafinat prin cuvintele lui Dumnezeu, Îi văzusem firea dreaptă. El e scârbit de motivele și impuritățile noastre și e dezgustat de credința motivată de binecuvântări. După experiența asta, perspectiva mea asupra credinței s-a schimbat puțin. Am încetat să mai urmăresc orbește binecuvântări și intrarea în Împărăția cerurilor și, în schimb, am simțit că a fi un făcător de servicii care-I slujește Creatorului înseamnă a fi înălțat de Dumnezeu și e o binecuvântare pentru mine. Asta mă face să mă simt mândru și onorat!
