de Jieli, Spania

Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe monstruoase pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”). Aș vrea să împărtășesc puțin din propria experiență și înțelegere referitoare la cuvintele lui Dumnezeu.

În 2015, am fost ales conducător al bisericii, la alegerile anuale. Am fost foarte încântat, gândindu-mă că a fi ales conducător dintre zeci de frați și surori trebuia să însemne că eram mai bun decât ceilalți. Din acel moment, în cadrul îndatoririi mele, frați și surori veneau la mine pentru părtășie, când aveau greutăți cu intrarea în viață, iar conducătorii echipelor discutau cu mine despre problemele pe care le-au întâmpinat în lucrarea bisericii. Nu mă puteam abține să nu am un sentiment de superioritate. Mergeam peste tot cu un aer arogant, cu pieptul scos și debordam de încredere, când aveam părtășie la adunări. După o vreme, am observat că sora Liu, o colegă, avea un calibru bun, părtășia ei despre adevăr era foarte clară și că putea înțelege cauzele problemelor oamenilor, pentru le rezolva. Indica și căi de practică, iar toată lumea voia să audă părtășia ei. O admiram și o invidiam deopotrivă. Dar nu voiam să fiu depășit, așa că mă pregăteam cu grijă înainte de fiecare adunare, frământându-mi creierii despre cum să am părtășie într-un mod exhaustiv și cu mai multă lumină, astfel încât să par mai bun decât ea. Când vedeam frați și surori încuviințând din cap când terminam părtășia, mă simțeam foarte mulțumit de mine și aveam un sentiment de împlinire. Mai târziu, am descoperit că fratele Zheng, colegul meu, avea multe cunoștințe profesionale despre filme și că se pricepea la calculatoare. Frații și surorile care își făceau datoria de filmare discutau adesea cu el despre chestiuni conexe, iar eu, în calitate de conducător al bisericii, pur și simplu, nu aveam nimic de adăugat. Mă simțeam de parcă eram a cincea roată la căruță, iar asta mă făcea să fiu foarte nemulțumit. M-am gândit că, dacă ei îl căutau pe fratele Zheng ori de câte ori aveau o problemă, credeau, probabil, că eu nu eram la fel de bun ca el. M-am gândit că ar fi grozav dacă aș ști ceva și despre filme, căci atunci frații și surorile aveau să discute cu mine despre problemele lor. Am început să mă trezesc devreme și să stau treaz până târziu pentru a cerceta și a învăța cum să fac filme, astfel încât să pot afla mai multe. Am neglijat total toate problemele din biserică, dar și stările fraților și surorilor. În scurt timp, au început să apară probleme în lucrarea mai multor echipe, pe care nu le puteam rezolva, indiferent cum aveam părtășie sau țineam adunări. Cum stările fraților și surorilor nu fuseseră rezolvate, progresul producției de film era îngreunat, iar problemele apăreau una după alta. Presiunea asupra mea era atât de mare, încât abia puteam respira. Mă simțeam atât de chinuit! Mă îngrijoram în legătură cu ceea ce aveau să creadă ceilalți despre mine, dacă aveau să creadă că nu eram în stare de nimic în calitate de conducător și că nu eram apt pentru a face acea datorie. Părea că nu aveam să-mi pot păstra funcția de conducător. Am devenit mai pesimist, gândindu-mă la asta. Mă simțeam ca un balon dezumflat și nu aveam energia de dinainte. Trăind în pesimism și făcându-mi datoria superficial, în cele din urmă, am pierdut lucrarea Duhului Sfânt. Cum nu realizam nimic în datoria mea, am fost înlocuit. În clipa aceea, m-am simțit de parcă mi-aș fi pierdut complet prestigiul și îmi doream să mă înghită pământul. De asemenea, mă întrebam: „Oare vor spune frații și surorile că am fost un conducător fals, care nu a făcut lucrare practică?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă necăjeam mai mult.

În noaptea aceea, am stat întins în pat, foindu-mă, fără să pot dormi. L-am invocat pe Dumnezeu în rugăciune în repetate rânduri, rugându-L să mă călăuzească, pentru a-mi cunoaște propria stare. Apoi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. Motivul pentru care aceste lucruri există în inimile oamenilor este numai pentru că otrava Satanei întotdeauna atacă gândurile oamenilor și oamenii sunt întotdeauna incapabili să scape de aceste ispite ale Satanei. Ei trăiesc în mijlocul păcatului, dar nu cred că este păcat și, totuşi, ei încă gândesc: «Noi credem în Dumnezeu, așa că El trebuie să reverse binecuvântări asupra noastră și să aranjeze totul pentru noi într-un mod adecvat. Noi credem în Dumnezeu, așa că sigur suntem superiori față de ceilalți și trebuie să avem mai mult statut și mai multe așteptări decât oricine altcineva. Din moment ce credem în Dumnezeu, El trebuie să ne dea binecuvântări nelimitate. Altfel, nu s-ar numi credință în Dumnezeu.» […] Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). După ce am citit asta, am reflectat asupra stării mele din ultima vreme. De când îmi asumasem datoria de conducător, nu făcusem altceva decât să caut renumele și statutul și să-mi doresc să fiu mai bun decât alții. Când am văzut că părtășia surorii Liu despre adevăr era mai bună decât a mea, m-am temut că mă va depăși. M-am gândit cum să am părtășie mai bine decât ea, astfel încât ceilalți să mă admire și să mă laude. Când am văzut că fratele Zheng avea abilitități profesionale și că mulți frați și surori vorbeau cu el despre problemele din datoriile lor, am devenit invidios și l-am respins. Am muncit din greu pentru a mă înarma cu informații ca să-l depășesc și chiar am ignorat problemele din echipe. Când nu puteam rezolva problemele fraților și surorilor, nu mă bizuiam pe Dumnezeu și nu căutam adevărul cu frații și surorile, pentru a găsi soluții prin părtășie. Eram, pur și simplu, obsedat de câștigarea și pierderea statutului, temându-mă că nu-mi voi mai putea păstra poziția de conducător, dacă nu îmi fac datoria bine. Apoi, în sfârșit, mi-am dat seama că, în mod cert, nu din respect pentru voia lui Dumnezeu îmi făceam datoria, ci ca să-mi satisfac ambiția nebună de a fi mai bun decât alții, de a domni peste alții. Frații și surorile și-au pus încrederea în mine și m-au ales conducător al bisericii, dar eu nu am ținut deloc cont de lucrarea bisericii sau de intrarea lor în viață. Nu mi-am asumat cu adevărat datoria și nu am fost responsabil, iar asta a sfârșit prin a dăuna lucrării bisericii. Eram atât de egoist și de mârșav! Nu îmi îndeplineam datoria: făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu! Am regretat că nu eram pe calea dreaptă în credința mea, ci luptam mereu pentru renume și câștig, dezgustându-L pe Dumnezeu. Faptul că am fost demis din datoria mea a fost judecata dreaptă și mustrarea lui Dumnezeu. El nu mă elimina, ci a fost nevoit să mă înlocuiască, astfel încât să reflectez asupra comportamentului meu. Era felul în care Dumnezeu mă ocrotea și mă mântuia! Starea mea s-a îmbunătățit treptat, grație unei perioade de slujbe și reflecție, prin urmare, conducătorul bisericii a dispus ca eu să-mi asum datorii de rutină. Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru că mi-a dat acea șansă și am decis în secret că, negreșit, voi prețui acea datorie și că voi înceta să mai urmăresc renumele și statutul, pe o cale potrivnică lui Dumnezeu.

După acea experiență, am crezut că mă pot lepăda puțin de dorința de renume și statut, dar eram prea profund corupt de Satana. O astfel de fire satanică nu poate fi rezolvată doar cu puțină înțelegere și reflecție, așa că Dumnezeu a creat din nou o împrejurare pentru a mă demasca și mântui.

Într-o zi, câteva luni mai târziu, conducătorul bisericii ne-a spus să alegem un conducător de echipă. De îndată ce am auzit asta, am început să chibzuiesc: „Oare voi avea vreo șansă de a fi ales conducător de echipă ? Sunt un muncitor foarte iscusit, dar nu am deloc abilități profesionale, așa că șansele mele probabil că nu sunt prea mari.” Apoi, am luat în calcul alți câțiva frați și surori din echipă. Fratele Zhang excela în abilități profesionale, iar părtășia lui despre adevăr era practică. În plus, avea simțul dreptății și putea susține lucrarea bisericii. În ansamblu, părea că el avea mai multe șanse de a fi ales. M-am gândit cum obișnuiam să deleg lucrarea fratelui Zhang, când eram conducător de biserică, dar, dacă era ales în această funcție, el avea să-mi spună ce să fac. Nu avea să mă facă asta să par inferior lui? Gândul acesta mă făcea să mă simt foarte stânjenit. Când a venit ziua alegerii, nu m-am putut abține să nu am emoții și, în sinea mea, s-a dat o bătălie: „Pentru cine să votez? Oare ar trebui să-l votez pe fratele Zhang?” M-am gândit cum majoritatea fraților și surorilor discutau cu el despre orice greutăți întâmpinau în datoriile lor și că și oameni din celelalte echipe discutau cu el despre lucrarea lor: asta îl făcea să dea atât de bine! Dacă devenea conducător de echipă, nu avea el să-mi fie superior în rang? Realizând asta, nu am mai vrut să-l votez, dar îmi lipseau cunoștințele profesionale și nu eram apt să fiu conducătorul acelei echipe. Mă simțeam foarte descurajat și nedreptățit și uram faptul că nu știam mai multe despre lucrare. Tocmai atunci, un gând îngrozitor mi-a venit în minte: „Dacă nu voi putea fi conducătorul echipei, am să mă asigur ca nici tu nu vei putea fi.” Și, prin urmare, l-am votat pe fratele Wu, care nu avea atât de multe cunoștințe profesionale. Spre surprinderea mea, tot fratele Zhang a fost cel ales în funcție. Nu eram încântat să văd că lucrurile au luat această turnură, dar am avut de îndată un sentiment de neliniște, ca și cum aș fi făcut ceva rușinos. Ulterior, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă văd că alții sunt mai buni decât ei, îi suprimă, încep să împrăștie un zvon despre ei sau recurg la niște mijloace fără scrupule, astfel încât alții să nu-i privească de sus și astfel încât nimeni să nu fie mai bun ca altcineva, atunci aceasta este firea coruptă a aroganței și neprihănirii de sine, precum și a nemerniciei, înșelăciunii și perfidiei, iar acești oameni nu se dau înapoi de la nimic ca să-și atingă ținta. Ei trăiesc în felul acesta și totuși se cred măreți și buni. Însă, au ei inimi temătoare de Dumnezeu? Mai întâi, vorbind din perspectiva naturilor acestor chestiuni, oare oamenii care se comportă astfel nu fac pur și simplu cum le e pe plac? Se gândesc ei la interesele familiei lui Dumnezeu? Ei se gândesc doar la propriile sentimente și vor doar să-și atingă scopurile, indiferent de pierderea pe care o suferă lucrarea familiei lui Dumnezeu. Oamenii de felul acesta nu sunt doar aroganți și cu neprihănire de sine, ci și egoiști și vrednici de dispreț; ei sunt cu totul nepăsători la intenția lui Dumnezeu, iar astfel de oameni nu au, fără nicio umbră de îndoială, inimi temătoare de Dumnezeu. Iată de ce fac doar ceea ce vor ei și acționează la întâmplare, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care sunt consecințele cu care se confruntă astfel de oameni? Vor avea necazuri, nu-i așa? Ca s-o spunem ușor, astfel de oameni sunt mult prea geloși și au o dorință prea puternică de faimă și statut personal; sunt prea înșelători și trădători. Pentru a o spune mai dur, problema esențială este că inimile acestor oameni nu se tem de câtuși de puțin de Dumnezeu. Ei nu se tem de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu este cel mai puțin vrednic de a fi amintit și cel mai neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Oare au dobândit intrarea în adevăr cei care nu au niciun loc pentru Dumnezeu în inima lor și care nu-L slăvesc? (Nu.) Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e acela de a-și fi lor de folos; ei încearcă doar să-și protejeze toate interesele proprii. Ai spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de persoană ai spune că este una care nu-L venerează pe Dumnezeu? Nu este arogantă? Nu este Satana? Ce fel de lucruri nu Îl venerează pe Dumnezeu? Lăsând deoparte animalele, printre toți cei care nu-L venerează pe Dumnezeu se numără demonii, arhanghelul Satana și cei care Îl înfruntă pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu”). M-am simțit dezamăgit când am citit asta. Reflectând retrospectiv la gândurile și faptele mele din timpul procesului de selecție, am simțit că-mi crapă obrazul de rușine. Votasem conform motivelor personale, pentru a-mi proteja funcția și prestigiul, fără să accept cercetarea lui Dumnezeu și fără pic de respect față de El. Știam că fratele Zhang era priceput, că părtășia lui despre adevăr era practică și că faptul că el devenea conducătorul echipei era în beneficiul intrării în viață a tuturor și al lucrării bisericii. Dar eu eram invidios, mă temeam că va fi deasupra mea, în calitate de conducător de echipă, așa că intenționat nu l-am votat. Mă ghidasem după principiul marelui balaur roșu: „Dacă autocrația eșuează, ai grijă ca democrația să nu câștige.” Modul de operare al marelui balaur roșu este că, dacă el nu poate fi la putere, atunci nimeni altcineva să nu poată. La nevoie, va apela la o luptă aprigă pentru a distruge ambele părți. Oare eu nu eram la fel? Dacă nu puteam obține funcția, voiam ca nici fratele Zhang să nu o obțină. Preferam să văd că persoana nepotrivită îndeplinește rolul respectiv și că lucrarea bisericii are de suferit, pentru a-mi proteja prestigiul și statutul. Eram atât de egoist, mârșav, viclean și rău, fără urmă de venerație pentru Dumnezeu! Mă bucurasem de atât de multe adevăruri exprimate de Dumnezeu, iar faptul că aveam acea ocazie să-mi fac datoria era felul în care Dumnezeu îmi arăta bunătate. Însă, în loc să mă gândesc cum să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu, eu eram invidios și mă zbăteam pentru renume și câștig. Eram sluga Satanei, perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu. Oare nu eram eu un degenerat trădător? M-am gândit cum fusesem demis din datoria mea cu un an în urmă, pentru că m-am luptat pentru renume și câștig, nu mi-am făcut datoria cum se cuvine și pentru că nu puteam face lucrare practică. Iar acum, eram în același gen de situație, dar continuam să caut renumele și statutul, nu adevărul. Dacă o țineam tot așa, aveam să fiu respins și eliminat de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Nu vă cunoașteți locul, dar tot vă mai luptați unul cu celălalt în bălegar. Ce puteți câștiga din această luptă? Dacă ați avea cu adevărat venerație pentru Mine în inimi, cum ați putea să vă luptați unul cu altul în spatele Meu? Oricât de înalt este statutul tău, nu ești oare tot un mic vierme împuțit din balegă? Vor putea să-ți crească aripi și să devii un porumbel în cer?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, vei regreta tot răul pe care l-ai făcut”). „De ce spune Dumnezeu că oamenii sunt «viermi»? În ochii Săi, acești oameni stricați sunt clar ființe create – dar își îndeplinesc ei responsabilitățile și datoriile pe care ființele create se cuvine să le îndeplinească? Deși mulți oameni își îndeplinesc datoriile, cât de bine este exprimată performanța lor? […] Nimic din cele la care se gândesc toată ziua nu are de-a face cu adevărul sau cu a urma calea lui Dumnezeu; își petrec întreaga zi îndopându-se, fără să se gândească la nimic. Deși le poate trece prin cap să facă ceva, acțiunile lor tot creează întreruperi și perturbări. Ei se înalță pe ei înșiși, nefăcând nimic de care să beneficieze alții sau casa lui Dumnezeu. Mințile lor sunt pline de gânduri despre cum să caute ce e bun pentru trup, cum să lupte pentru statut și renume, cum să se integreze în anumite cercuri de oameni și cum să dobândească o poziție și o bună reputație. Ei mănâncă hrana dată de Dumnezeu, se bucură de tot ceea asigură El, dar nu fac ceea ce oamenii ar trebui să facă. Ar putea Dumnezeu să placă asemenea oameni? […] Mai presus de orice, cei care sunt viermi sunt inutili, nerușinați și, în ochii lui Dumnezeu, nu au valoare! De ce spun că asemenea oameni nu au nicio valoare? Dumnezeu te-a făcut și ți-a dat viața, totuși tu nu îți poți împlini datoria, ceea ce este minimul pe care ar trebui să-l faci; tu doar consumi pe gratis. În ochii Lui, nu ești bun de nimic și nu are rost să fii în viață. Nu sunt asemenea oameni viermi? Așadar, ce ar trebui să facă oamenii dacă nu doresc să fie viermi? În primul rând, găsește-ți propriul loc și încearcă prin toate mijloacele posibile să îți împlinești datoria și vei fi în conexiune cu Creatorul; Îi vei putea da socoteală. Apoi, gândește-te cum să obții loialitatea în a-ți îndeplini datoria. Nu ar trebui să fii superficial sau să faci treaba cât de cât; mai degrabă ar trebui să îți pui toată inima în asta. Nu ar trebui să te joci cu Creatorul, ci să fii capabil să te conformezi și să te supui și să acționezi după cum cere Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”).

Cumpănind asupra cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit îngrozitor de supărat. Mi-am dat seama că Dumnezeu considera firea mea satanică de a lupta pentru renume și câștig atât de ticăloasă și infamă! Faptul că am avut norocul de a-mi face datoria în casa lui Dumnezeu a fost înălțarea Lui excepțională, dar eu nu îmi îndeplineam obligațiile. Dimpotrivă, mă gândeam mereu doar la renumele și statutul proprii, ba chiar am perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu pentru acele lucruri. Jucam rolul Satanei. A fost atât de dezgustător și odios pentru Dumnezeu! Dumnezeu spune: „Oricât de înalt este statutul tău, nu ești oare tot un mic vierme împuțit din balegă?” Exact așa e. Sunt o ființă creată, o persoană ticăloasă, coruptă, nevrednică și nedemnă de a fi luată în seamă, prin urmare, chiar dacă aș fi obținut funcția, asta nu putea schimba cine sunt eu. Nici măcar nu mi-am putut face datoria bine, ci am rivalizat permanent pentru renume și câștig și am vrut ca alții să mă admire. Unde îmi erau conștiința și rațiunea? Ce valoare avea viața mea? Oare nu eram eu un vierme cu totul mizerabil? După ce am dobândit puțină înțelegere despre natura și esența mea din ceea ce au revelat cuvintele lui Dumnezeu, m-am detestat și am ajuns să fiu dispus să mă lepăd de trup și să practic adevărul.

Ulterior, l-am căutat pe fratele Zhang și i-am vorbit deschis despre corupția mea, dezvăluind motivele și acțiunile mele mârșave de la alegeri. El nu numai că nu m-a tratat cu superioritate, dar a avut părtășie despre propria experiență pentru a mă ajuta. După părtășie, zidul dintre noi a dispărut și eu m-am simțit foarte liber și în largul meu. Din acea clipă, în datoria mea, ori de câte ori am avut o greutate sau nu am înțeles o chestiune, m-am dus la fratele Zhang spre căutare, iar el a răspuns mereu cu răbdare la întrebările mele, prin părtășie. După o vreme, abilitățile mele profesionale s-au îmbunătățit. Când am renunțat la renume și statut și am practicat adevărul, am experimentat tihna și pacea care vin din a-mi face datoria în felul ăsta și m-am apropiat de Dumnezeu. Încă o dată, m-am eliberat din lanțurile renumelui și statutului grație acelei împrejurări și am simțit mântuirea concretă a lui Dumnezeu pentru mine.

Alegerile anuale ale bisericii au început în octombrie 2017, iar eu am fost recomandat drept candidat de frați și surori. M-am simțit puțin instabil emoțional, gândindu-mă: „Au trecut mai bine de doi ani de când am fost îndepărtat din funcția de conducere și am auzit că unii frați și surori au o părere bună despre mine. Spun că părtășia mea a devenit mai practică și că am trecut prin niște schimbări. Mă întreb dacă pot obține o funcție de conducere de data asta.” Mi-am dat seama că iarăși urmăream reputația și statutul și m-am gândit cât de dureros a fost înainte, când eram încătușat și constrâns de acele lucruri. Știam că nu puteam continua cu acea căutare, că ar trebui să mă lepăd de trup și să practic adevărul. Apoi, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De îndată ce te-ai dezbărat de prestigiu și statut, care țin de Satana, nu vei mai fi constrâns și înșelat de ideile și vederile satanice. Vei găsi eliberare și te vei simți din ce în ce mai tihnit; vei deveni liber și eliberat. Când va sosi ziua când vei deveni liber și eliberat, tu vei simți că lucrurile pe care le-ai părăsit erau doar niște complicații, iar lucrurile pe care le-ai dobândit cu adevărat sunt cele mai prețioase pentru tine. Vei simți că acestea sunt cele mai valoroase lucruri și sunt lucrurile care merită cel mai mult a fi prețuite. Lucrurile care îți plăceau – plăceri materiale, faimă și avere, statut, bani, reputație și aprecierea altora – ți se vor părea lipsite de valoare; aceste lucruri ți-au cauzat mari suferințe și nu le vei mai dori. Nu le vei mai dori, chiar dacă ți-ar da un statut și un prestigiu mai mare; în schimb le vei detesta și le vei respinge din adâncul inimii” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Inima mea s-a înveselit și am știut că urmărirea renumelui și a statutului nu are valoare, că înțelegerea și practicarea adevărului și îndeplinirea datoriei de ființă creată sunt cele mai prețioase lucruri. De fapt, nu candidam la alegeri ca să mă lupt pentru o funcție de conducere, ci ca să-mi îndeplinesc responsabilitățile, participând la proces. A trebuit să renunț la dorințele mele nebune de renume și statut și să votez un conducător potrivit, conform principiilor adevărului. Asta e ceea ce ar fi benefic lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă eram ales drept conducător, trebuia să-mi fac datoria bine. Dacă nu eram ales, nu aveam să dau vina pe Dumnezeu, ci aveam să-mi fac datoria cât pot eu de bine. Odată ce mi-am stabilit clar motivele cu privire la alegeri, spre mirarea mea, am fost ales pentru a sluji drept conducător. Văzând acest rezultat, nu m-am desfătat cum făcusem în trecut, gândindu-mă că sunt mai bun decât ceilalți, ci am simțit că asta era însărcinarea și responsabilitatea mea și că ar trebui să mă concentrez pe căutarea adevărului și pe a-mi face datoria bine, astfel încât să pot fi vrednic de dragostea și mântuirea lui Dumnezeu.

De-a lungul acelei perioade de aproape trei ani, judecata și mustrarea lui Dumnezeu mi-au arătat clar răul pe care mi-l fac renumele și statutul și am devenit hotărât să caut adevărul. Chiar dacă, uneori, încă dezvălui aceeași fire coruptă, pot să mă rog conștient lui Dumnezeu, să mă concentrez pe practicarea adevărului și pe a-mi face datoria bine. Nu mai sunt constrâns de firea mea satanică și coruptă. Când am renunțat la renume și statut, am simțit că nu doar la asta renunțasem, ci că mă lepădasem și de lanțurile grele cu care mă legase Satana. Mă simt atât de relaxat și liber!