de Shen Yu, China

În aprilie 2023, deoarece aveam anumite abilități pentru realizarea videoclipurilor, conducătorul a rânduit să revizuiesc videoclipurile făcute de toți ceilalți. Am fost cu adevărat fericită să pot face această datorie și am vrut să prețuiesc oportunitatea și să-mi fac bine datoria. La început, studiam activ principiile și reușeam să identific unele probleme atunci când revizuiam videoclipurile. Dar, după un timp, am constatat că sora cu care lucram avea un calibru și o perspectivă bune și putea identifica rapid probleme într-un videoclip, în timp ce mie îmi lua mult timp să găsesc câteva probleme și eram mult mai nepregătită decât ea. M-am simțit oarecum jenată. Mai târziu, am revizuit principiile relevante, însă, chiar și după un timp, existau tot puține îmbunătățiri. Am devenit foarte deznădăjduită, gândindu-mă: „Se pare că într-adevăr îmi lipsește calibrul pentru a face această datorie, de ce nu mi-a dat Dumnezeu un calibru bun? Fără un calibru bun, cum pot face bine această datorie? Nu ar fi chiar rușinos, dacă aș fi demisă sau realocată?” Știam că nu ar trebui să-I fac cereri sau să mă plâng lui Dumnezeu, însă tot mă simțeam foarte deznădăjduită, nu aveam motivație pentru a-mi face datoria și nu aspiram să mă perfecționez. Mai ales când aveam de-a face cu niște videoclipuri complexe, îmi făceam griji că nu pot identifica problemele cu exactitate, așa că le transmiteam altora pentru a le revizui. Uneori, sora mea parteneră mai găsea unele probleme atunci când revizuia videoclipurile pe care le verificasem eu, și trebuia să aibă părtășie cu mine, ceea ce mă făcea să simt și mai mult că îmi lipsește calibrul, că trag în jos progresul lucrării și că, mai devreme sau mai târziu, voi fi demisă sau realocată. Am simțit că ar fi mai bine să-mi dau demisia de bunăvoie pentru a părea rezonabilă. Când au apărut aceste gânduri, m-am simțit foarte nesigură și am știut că, gândind așa, mă sustrăgeam de la datoria mea, dar nu știam cum să practic corespunzător, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „Dumnezeule, simt că nu pot face bine această datorie din cauza calibrului meu slab și că vreau să mă sustrag de la ea. De asemenea, știu că acest lucru nu este în concordanță cu intențiile Tale. Îți cer să mă luminezi și să mă îndrumi să-mi recunosc problemele și să găsesc o cale de a practica.”

După aceea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni simt că este prea scăzut calibrul lor și că le lipsește abilitatea de înțelegere, așa că se delimitează și simt că, indiferent cât de mult urmăresc adevărul, nu vor putea îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Ei cred că, oricât de mult s-ar strădui, este inutil și că nu este nimic mai mult de atât, așa că sunt întotdeauna negativi și, drept urmare, chiar și după ani de credință în Dumnezeu, nu au dobândit niciun adevăr. Fără să depui munca grea pentru a urmări adevărul, spui că este prea slab calibrul tău, renunți la tine și trăiești mereu într-o stare negativă. Drept urmare, nu înțelegi adevărul pe care ar trebui să-l înțelegi sau nu practici adevărul din sfera capacității tale – nu ești tu cel care își pune singur piedică? Dacă spui mereu despre calibrul tău că nu este suficient de bun, nu înseamnă acest lucru a fugi și a te eschiva de responsabilitate? Dacă poți să suferi, să plătești un preț și să dobândești lucrarea Duhului Sfânt, atunci vei putea în mod inevitabil să înțelegi unele adevăruri și să pătrunzi în câteva realități. Dacă nu Îl cauți pe Dumnezeu sau nu te bazezi pe El și renunți la tine fără să depui niciun efort sau să plătești un preț și, pur și simplu, te dai bătut, atunci nu ești bun de nimic și nu ai nicio fărâmă de conștiință și rațiune. Indiferent dacă ești de calibru slab sau remarcabil, dacă ai un pic de conștiință și rațiune, ar trebui să îndeplinești în mod corespunzător ceea ce ai de făcut și misiunea ta; a fi un dezertor este un lucru groaznic și o trădare față de Dumnezeu. Este ceva iremediabil. Urmărirea adevărului necesită o voință fermă, iar oamenii care sunt prea negativi sau slabi nu vor realiza nimic. Ei nu vor fi capabili să creadă în Dumnezeu până la sfârșit și, dacă doresc să dobândească adevărul și să obțină o schimbare a firii, au și mai puțină speranță. Numai cei care sunt hotărâți și urmăresc adevărul îl pot dobândi și pot fi desăvârșiți de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt vinovată și mâhnită. Din cauza calibrului meu slab, hotărâsem că, oricât m-aș strădui, nu-mi pot face bine datoria, și că, în comparație cu surorile cu calibru bun, voi fi mereu cea mai slabă, așa că trăiam într-o stare negativă și nu aveam nicio motivație pentru a-mi face datoria, nici dorința de a mă perfecționa, și chiar mă gândeam să renunț. Procedând astfel, m-am gândit că voi evita să fiu demisă sau să-mi știrbesc imaginea. M-am gândit că nu depusesem prea mult efort și, când nu am văzut prea multe progrese, nu am vrut să continui. Eram atât de bună de nimic! O persoană care are cu adevărat conștiință și rațiune nu ar deveni negativă după ce și-a acceptat datoria, chiar dacă simte că are un calibru care nu îndeplinește cerințele lui Dumnezeu. În schimb, s-ar ruga, s-ar bizui pe Dumnezeu și s-ar strădui cu toată puterea sa, fără să renunțe atât de ușor la datoria ei. Dar uitându-mă la mine, când calibrul meu era inferior celui al surorii cu care lucram și când mi se atrăgea atenția asupra anumitor probleme din datoria mea, deveneam negativă și mă eschivam, le dădeam altora să revizuiască videoclipurile complexe și nu puteam gestiona corect problemele semnalate de ceilalți, limitându-mă și mai mult din cauza calibrului meu slab și devenind negativă și nepăsătoare în datoria mea, incapabilă să fac măcar partea mea inițială. Confruntându-mă cu aceste dificultăți și probleme, nu mă gândeam cum să caut adevărul pentru a le rezolva, ci, în schimb, mă foloseam de calibrul slab ca scuză pentru a mă sustrage de la datorie și a-mi salva astfel reputația. Fusesem atât de egoistă! Mă bucurasem de tot ce mi-a oferit Dumnezeu, dar nu puteam să-mi fac datoria. Chiar eram lipsită de conștiință și de rațiune! M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). O datorie este o însărcinare dată de Dumnezeu. Oportunitatea să-mi fac datoria dată de Dumnezeu constă în a-mi permite să dobândesc mai multă practică și să avansez în diverse aspecte ale adevărului. Acesta este harul lui Dumnezeu, dar nu am reușit să apreciez acest lucru bun și, din cauza calibrului meu slab, am vrut să renunț la datoria mea. Un astfel de comportament a fost o trădare față de Dumnezeu! Conștientizând asta, m-am simțit tulburată și vinovată, și nu am mai vrut să-mi tratez datoria în acest fel. Am vrut să mă străduiesc din răsputeri și să nu mai fiu o dezertoare.

După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu te va stima foarte mult datorită calibrului tău bun și nici nu te va disprețui sau detesta pentru calibrul tău slab. Ce anume detestă Dumnezeu? Ceea ce detestă Dumnezeu sunt oamenii care nu iubesc sau nu acceptă adevărul, oamenii care înțeleg adevărul, dar nu îl practică, oamenii care nu fac ceea ce sunt capabili să facă, oamenii care nu sunt capabili să dea totul în îndatoririle lor, dar care au mereu dorințe extravagante, care vor mereu un statut, care mereu concurează pentru o poziție și care au mereu cerințe de la El. Aceasta este ceea ce lui Dumnezeu I se pare dezgustător și detestabil. Ai un calibru slab sau niciun calibru pentru început, fiind incapabil să faci vreo lucrare, și, totuși, vrei mereu să fii conducător; te lupți mereu pentru funcție și putere și vrei mereu ca Dumnezeu să îți dea un răspuns definitiv, spunându-ți că, în viitor, poți să intri în Împărăție, să primești binecuvântări și să ai o destinație bună. Faptul că Dumnezeu te-a ales reprezintă deja o preamărire imensă, dar tu tot vrei toată mâna, când ți se oferă un deget. Dumnezeu ți-a dat ceea ce trebuia să primești și ai câștigat deja mult de la Dumnezeu și, cu toate acestea, încă ai cerințe iraționale. Asta este ceea ce detestă Dumnezeu. Calibrul tău este foarte slab sau nici măcar nu te apropii de inteligența umană, însă Dumnezeu nu te-a tratat ca pe un animal, ci te tratează ca pe o ființă umană. Prin urmare, ar trebui să faci ceea ce se cuvine să facă un om, să spui ceea ce se cuvine să spună un om și să accepți tot ceea ce ți-a dat Dumnezeu ca venind din partea Lui. Orice datorie poți face, fă-o. Nu-L dezamăgi pe Dumnezeu. Nu lua toată mâna atunci când ți se dă un deget, pentru că Dumnezeu te tratează ca pe o ființă umană, spunând: «Din moment ce Dumnezeu mă tratează ca pe un om, ar trebui să-mi dea un calibru mai bun, să mă lase să fiu lider de echipă, supraveghetor sau conducător. Cel mai bine ar fi ca El să facă în așa fel încât să nu trebuiască să fac vreo lucrare obositoare, astfel încât casa lui Dumnezeu să mă întrețină gratuit și să nu fie nevoie să depun efort sau să sufăr de oboseală, permițându-mi să fac ce vreau.» Toate acestea reprezintă cerințe iraționale. Acestea nu sunt manifestările sau cerințele pe care o ființă creată ar trebui să le aibă sau să le exprime. Dumnezeu nu te-a tratat în funcție de calibrul tău slab, ci, în schimb, te-a ales și ți-a dat ocazia să îți faci datoria. Aceasta este preamărirea din partea lui Dumnezeu. Nu ar trebui să vrei toată mâna atunci când ți se oferă un deget și să emiți cerințe iraționale la adresa lui Dumnezeu. În schimb, ar trebui să-L slăvești pe Dumnezeu și să îți îndeplinești datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Aceasta este cerința lui Dumnezeu față de tine. Calibrul tău este slab, dar Dumnezeu nu ți-a impus cerințe conform standardelor pentru cei care au un calibru bun. Îți lipsește calibrul și inteligența, dar Dumnezeu nu ți-a cerut să atingi standardele pe care le pot atinge oamenii care au calibru bun. Fă, pur și simplu, orice ești în stare să faci. Dumnezeu nu obligă peștii să trăiască pe uscat. Doar că tu însuți ai întotdeauna dorințe extravagante și nu ești niciodată dispus să fii o persoană de rând, o persoană mediocră cu un calibru slab; tu nu vrei să faci aceste sarcini laborioase care nu te pun în lumina reflectoarelor, iar, în a-ți face datoria, îți displac mereu greutățile și te ferești de epuizare, alegând și selectând ce să faci; ești întotdeauna încăpățânat și ai mereu propriile planuri și preferințe – nu este vorba de faptul că Dumnezeu te-a nedreptățit. Prin urmare, cum ar trebui oamenii să-și abordeze corect propriul calibru? În primul rând, indiferent de calibrul pe care ți-l dă Dumnezeu, ar trebui să îl accepți din partea lui Dumnezeu și să te supui suveranității și rânduielii Sale. Acesta este cel mai elementar gând și punct de vedere pe care oamenii ar trebui să îl aibă. Acest punct de vedere este corect și este valabil în orice situație. Este adevărul-principiu care rămâne constant indiferent de felul în care se schimbă lucrurile” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit rușinată și vinovată. Dumnezeu nu impune poveri excesive oamenilor, iar cerințele Lui sunt întotdeauna la îndemâna omului. Dumnezeu speră să ne putem supune suveranității și rânduielilor Sale și să ne îndeplinim îndatoririle în mod constant și cu conștiinciozitate. Dar eu nu am înțeles intențiile lui Dumnezeu și nu am fost dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor Sale. Când am văzut că eu nu am un calibru la fel de bun ca al altora, am devenit negativă și m-am eschivat, și m-am plâns că Dumnezeu nu-mi dăduse un calibru bun. După aceea, am vrut să muncesc din greu pentru a-mi îmbunătăți capacitățile tehnice, dar când nu am reușit, am devenit negativă, am adoptat perspective greșite și m-am sustras de la datorie. Asta a fost cu adevărat răzvrătire! Calibrul meu era oarecum inferior, iar eficiența mea nu era la fel de mare ca a celorlalți frați și surori, însă biserica mi-a oferit totuși ocazii să practic, iar frații și surorile nu mă priveau cu dispreț, ci m-au încurajat și m-au ajutat. Dar eu eram absolut incapabilă să recunosc aceasta ca pe un lucru bun și, de dragul mândriei mele, am vrut chiar să-mi abandonez datoria. Acest lucru a fost cu-adevărat egoist și detestabil! Adevărul este că Dumnezeu prețuiește inima unei persoane, și, chiar dacă aceasta are un calibru oarecum insuficient, atât timp cât în inima ei se străduiește să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu, Dumnezeu o va lumina și îndruma, ea putând totuși obține unele rezultate în îndatoririle ei. La fel ca atunci când am început prima dată să revizuiesc videoclipuri, rugându-mă și bizuindu-mă pe Dumnezeu, și cooperând cât de bine puteam, am reușit să realizez ceva din lucrare. Mai târziu, pentru că eram prea preocupată de mândria mea, inima mea nu se mai concentra pe datorie și nu puteam câștiga lucrarea Duhului Sfânt, așa că tot ce făceam a devenit dificil și obositor. Astfel, m-am pocăit față de Dumnezeu, dorind să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale și să fac cât de mult puteam, cât mai bine, și să nu mă mai gândesc să mă sustrag de la datoria mea.

Mai târziu, m-am întrebat de asemenea: „De ce am devenit negativă și m-am eschivat când am văzut că am un calibru inferior celui al surorii mele partenere? Care este cauza acestei probleme?” În căutarea mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că am devenit negativă atunci când am văzut că am un calibru inferior celui al surorii mele partenere iar cauza problemei era că îmi prețuiam prea mult mândria și statutul. Când am văzut că alți frați și surori au un calibru bun și sunt eficienți în îndatoririle lor, m-am simțit invidioasă și am vrut să-mi îmbunătățesc eficiența în muncă. Dar, în ciuda eforturilor mele, eram în continuare inferioară celorlalți, iar când mândria și statutul meu nu au fost satisfăcute, am devenit negativă și pasivă, gândindu-mă chiar să renunț și să-L trădez pe Dumnezeu. Acordam mai multă importanță mândriei și statutului decât datoriei mele. Am văzut că otrava satanică potrivit căreia „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” se înrădăcinase adânc în mine, făcându-mă să fiu obsedată constant de modul în care mă vedeau alții, fără să iau în considerare deloc intențiile sau cerințele lui Dumnezeu și fără să protejez câtuși de puțin lucrarea bisericii. Am conștientizat că mi se îngăduise să fac această datorie datorită intenției minuțioase a lui Dumnezeu. Dumnezeu îmi știe deficiențele, știe că sunt preocupată de mândrie și statut și că am nevoie de astfel de medii pentru a fi purificată și schimbată. Când Dumnezeu mi-a rânduit să cooperez cu surori de calibru bun, nu m-am putut remarca, și astfel mândria și statutul meu nu au fost satisfăcute, ceea ce mi-a adus durere interioară și chin, obligându-mă să vin înaintea lui Dumnezeu și să cuget la mine, să înțeleg răul și consecințele urmăririi reputației și a statutului, și, astfel, să-mi abandonez convingerile greșite și să-mi corectez atitudinea față de datoria mea. În același timp, cooperând cu surori de calibru bun și primind ajutorul tuturor în datoria mea, am dobândit, de asemenea, o mai bună înțelegere a principiilor, ceea ce se întâmpla să-mi compenseze deficiențele. Asta era dragostea lui Dumnezeu! Cugetând la asta, m-am simțit copleșită de remușcări și nu am mai vrut să trăiesc pentru urmărirea fără valoare a mândriei.

Am găsit apoi un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o înțelegere mai profundă a intențiilor Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu nu le dă oamenilor un calibru excesiv de bun. În primul rând, acest lucru se întâmplă pentru ca oamenii să poată, cu această condiție de bază, să rămână cu picioarele pe pământ un pic și, pe baza sentimentului că sunt oameni de rând, obișnuiți, oameni cu firi corupte, să poată accepta de bunăvoie lucrarea lui Dumnezeu și mântuirea din partea lui Dumnezeu. Numai în acest fel au oamenii condiția de bază pentru a accepta cuvintele lui Dumnezeu. În altă ordine de idei, dacă oamenii au un calibru foarte bun sau o minte excepțional de rapidă, cu abilități foarte puternice în toate privințele, sunt cu toții excepționali, totul le merge bine în lume – făcând mulți bani din afaceri, având cariere politice deosebit de lipsite de probleme, funcționând fără efort în toate situațiile, simțindu-se ca peștele în apă – atunci, astfel de oameni nu sunt cu ușurință capabili să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte mântuirea din partea lui Dumnezeu, nu-i așa? (Așa este.) Majoritatea celor pe care Dumnezeu îi mântuiește nu dețin poziții înalte în lume sau printre oameni în societate. Deoarece calibrul și abilitățile lor sunt medii sau chiar slabe și ei se luptă să găsească popularitate sau succes în lume, simțind mereu că lumea este sumbră și nedreaptă, au o nevoie de credință și, până la urmă, vin înaintea lui Dumnezeu și intră în casa Lui. Aceasta este o condiție de bază pe care Dumnezeu o dă oamenilor atunci când îi alege. Doar cu această nevoie poți să ai dorința de a accepta mântuirea lui Dumnezeu. În cazul în care condițiile tale sunt, din toate punctele de vedere, foarte bune și potrivite pentru a te strădui în lume și vrei mereu să-ți faci un nume, atunci nu vei avea dorința de a accepta mântuirea lui Dumnezeu și nici măcar nu vei avea ocazia de a primi mântuirea Lui” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a luminat. Faptul că Dumnezeu nu mi-a dat un calibru bun făcea parte din bunăvoința Lui și conținea intențiile Lui conștiincioase și minuțioase. Cugetând la antihriștii excluși de biserică, am văzut că unii dintre ei aveau un calibru și inteligență bune, însă inimile lor nu erau concentrate pe îndeplinirea îndatoririlor, ci pe urmărirea reputației și statutului. Pentru că nu au urmat calea cea dreaptă, acțiunile lor au perturbat și au tulburat lucrarea casei lui Dumnezeu și, în ciuda părtășiei repetate, ei au refuzat totuși să se pocăiască și au fost în cele din urmă excluși. M-am gândit la preocuparea mea pentru reputație și statut și la cât de superficială eram chiar și fără un calibru bun; dacă aș fi avut un calibru bun, aș fi putut deveni extrem de arogantă și, cu siguranță, aș fi mers deja pe calea unui antihrist. Rememorând asta acum, faptul că Dumnezeu nu mi-a dat un calibru bun a fost într-adevăr o formă de protecție pentru mine!

Căutând, am descoperit că aveam un punct de vedere greșit, crezând că pentru a obține rezultate în datoria mea, trebuia să am un calibru bun și că, în lipsa lui, nu îmi puteam face bine datoria. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, cu privire la această problemă: „Oamenii nu înțeleg de ce Dumnezeu le dă un calibru atât de mediocru. Este greu să găsești conducători de calibru bun și este extrem de dificil să faci bine lucrarea bisericii. Oamenii se gândesc: «Dacă Dumnezeu le-ar da oamenilor un calibru bun, nu ar fi mai ușor de găsit conducători? Nu ar fi mai ușor de făcut lucrarea bisericii? De ce nu le dă Dumnezeu oamenilor un calibru bun?» Privind din perspectiva lucrării generale a casei lui Dumnezeu, desigur, dacă ar exista mai mulți oameni cu un calibru bun, lucrarea bisericii ar fi într-adevăr mai ușoară. Cu toate acestea, există o premisă: în casa lui Dumnezeu, El Își face propria lucrare, iar oamenii nu joacă un rol decisiv. Prin urmare, rezultatele lucrării lui Dumnezeu nu sunt determinate de faptul că oamenii au calibru bun, mediu sau slab. Rezultatele finale care trebuie să fie obținute sunt realizate de Dumnezeu. Totul este condus de Dumnezeu; totul este lucrarea Duhului Sfânt” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a obține rezultate bune în îndatoririle noastre, cheia este să dobândim îndrumarea și lucrarea Duhului Sfânt. Chiar și cei cu un calibru bun, dacă intențiile lor sunt greșite și lucrează doar pentru faimă, câștig sau statut și se bazează numai pe propriul calibru și pe propriile daruri, fără îndrumarea și luminarea lui Dumnezeu, nu pot obține rezultate bune. Cei cu calibru mediu, dar care își fac datoria din toată inima și care se roagă, se bazează pe Dumnezeu și caută adevărurile-principii atunci când se confruntă cu dificultăți, au mai multe șanse să primească lucrarea Duhului Sfânt și să obțină rezultate bune în datoria lor. Punctul meu de vedere fusese cu adevărat absurd. Crezusem că a face bine o datorie și a obține rezultate depinde doar de calibrul uman și am negat că lucrarea Duhului Sfânt hotărăște totul. Acesta este punctul de vedere al neîncrezătorilor. În lumea non-credincioșilor, pentru a obține rezultate bune într-o activitate, trebuie să te bazezi pe intelectul, calibrul și înzestrările tale. Dar casa lui Dumnezeu este complet diferită de lumea seculară. Lucrarea în casa lui Dumnezeu se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt și, deși cooperarea umană este necesară în cursul lucrării, ea nu joacă un rol decisiv. Răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu în diferite țări din întreaga lume este condusă în întregime de Dumnezeu, pas cu pas, Dumnezeu înfăptuind lucrarea Sa și oamenii doar cooperând. Dumnezeu știe exact ce pot face, știe ce datorie pot îndeplini conform calibrului meu și rezultatele pe care le pot obține în datoria mea, și, atât timp cât voi fi serioasă și muncitoare, Dumnezeu mă va lumina și mă va îndruma. Mai mult, am în jurul meu surori cu calibru bun cu care pot colabora, noi putându-ne completa reciproc punctele forte și pe cele slabe, ceea ce mă poate ajuta să obțin niște rezultate în datoria mea.

De asemenea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Mulți oameni cred că sunt de calibru slab și că nu-și îndeplinesc niciodată datoria bine sau conform standardelor. Ei dau tot ce au mai bun în ceea ce fac, dar nu pot pricepe niciodată principiile și tot nu pot obține rezultate foarte bune. În cele din urmă, tot ce pot face este să se plângă că au calibrul prea slab și devin negativi. Așadar, când o persoană este de calibru slab, oare nu există nicio cale de urmat? A fi de calibru slab nu este o boală fatală, iar Dumnezeu nu a spus niciodată că nu mântuiește oamenii care sunt de calibru slab. După cum a spus Dumnezeu înainte, El este mâhnit de cei care sunt cinstiți, dar ignoranți. Ce înseamnă să fii ignorant? Ignoranța, în multe cazuri, provine de la faptul de a avea un calibru slab. Când oamenii sunt de calibru slab, au o înțelegere superficială a adevărului. Aceasta nu este suficient de specifică sau de practică și se limitează adesea la o înțelegere de suprafață sau literală – se limitează la doctrine și reglementări. De aceea, ei nu pot să dea de cap multor probleme și nu pot niciodată să înțeleagă principiile în timp ce-și fac datoria sau să-și facă bine datoria. Atunci, nu vrea Dumnezeu oameni de calibru slab? (Ba da.) Spre ce cale și direcție îi îndreaptă Dumnezeu pe oameni? (Aceea de a fi persoane oneste.) […] Cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească voia lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă pe mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit luminată. Calibrul meu este hotărât de Dumnezeu și este evident că am un calibru slab. Însă Dumnezeu nu mă disprețuiește din cauza calibrului meu slab. Dumnezeu speră să-mi pot face datoria cu o inimă sinceră, să-mi las mândria deoparte și să fac tot ce pot face bine, din toată inima și cu toată puterea, căutând și practicând adevărul în toate privințele. Asta este ce ar trebui să fac. Surorile aveau un calibru mai bun decât aveam eu și vedeau problemele mai cuprinzător, așa că era un lucru bun că subliniau abaterile și problemele din datoria mea, deoarece astfel mă puteau determina să reflectez asupra mea și să-mi evaluez abaterile, lucru care mi-ar fi completat și deficiențele. Ulterior, am revizuit principiile relevante pe baza deficiențelor mele și am obținut o mai bună înțelegere a acestor principii. Dumnezeu îmi arăta cu adevărat o favoare specială! Mi-am dat seama că, deși am un calibru slab, Dumnezeu încă îmi arată un asemenea har, permițându-mi să colaborez cu surori cu calibru bun și să fiu completată mai mult. Trebuia să-mi fac datoria cu o inimă plină de recunoștință, să depun mai mult efort pentru înțelegerea adevărurilor-principii, să ascult mai mult sugestiile altora și să-mi fac datoria bine. Am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „Dumnezeule, îți mulțumesc pentru luminarea și îndrumarea Ta, care m-au ajutat să înțeleg intențiile Tale. Trebuie să muncesc și mai mult din cauza calibrului meu slab și să caut să fiu o persoană cinstită și să-mi fac datoria bine, din toată inima și cu toată puterea mea!”

După aceea, m-am rugat în mod conștient cu privire la această chestiune și, în datoria mea, am evitat să mă compar cu ceilalți axându-mă pe a face lucrurile înaintea lui Dumnezeu și acceptând în schimb scrutarea Lui. Când verificam videoclipuri și întâlneam lucruri pe care nu le puteam desluși, căutam activ ajutor de la surori și îmi făceam datoria cu seriozitate și din toată inima. Când practicam astfel, simțeam în inima mea un sentiment de ușurare și eliberare. Odată, conducătoarea echipei mi-a cerut să verific un videoclip cu ea și m-am gândit: „Această soră are un calibru bun, iar eu nu. Ce va crede ea despre mine dacă nu pot identifica nicio problemă?” Am conștientizat că eram din nou constrânsă de mândria mea, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, te rog, calmează-mi inima, ca să nu fiu constrânsă de calibrul meu slab și să pot scoate la iveală tot ce pot să fac mai bine. Sora are un calibru mai bun și poate identifica mai multe probleme, ceea ce va completa lipsurile mele.” După ce m-am rugat, mi-am liniştit inima şi am vizionat cu atenţie videoclipul. După ce am vizionat videoclipul, am vorbit despre problemele pe care le-am observat și despre părțile în legătură cu care aveam neclarități, iar sora și-a împărtășit și ea părerile și opiniile, și a avut părtășie despre perspectivele ei cu privire la părțile care mie îmi fuseseră neclare. Prin părtășia surorii, am văzut că priveam problemele dintr-o perspectivă mai largă, în timp ce sora observase chestiuni de detaliu, care se nimereau să completeze lipsurile mele. Prin schimbul nostru, neclaritățile mele au fost rezolvate și am căpătat o înțelegere mai clară asupra problemelor videoclipului. Când nu eram preocupată de câștiguri și pierderi legate de mândria mea, și mă dedicam din toată inima datoriei mele, mă simțeam foarte ușurată, și era o adevărată plăcere să-mi fac datoria în acest fel!

Prin această experiență, am avut sentimentul profund că cheia pentru a-ți îndeplini bine îndatoririle este să ai o inimă cinstită, să lași deoparte interesele personale și mândria, să nu fii constrâns de un calibru slab și să-ți îndeplinești îndatoririle din toată inima, cugetând cum să le faci bine. În acest fel, este ușor să primești îndrumarea și luminarea lui Dumnezeu, și să obții unele rezultate în datoria ta.