de Fen Qi, Coreea de Sud

Înainte să cred în Dumnezeu, am fost educată de Partidul Comunist Chinez și nu mă gândeam decât cum să devin cineva și să aduc onoare familiei mele. Mai târziu, am dat testul pentru studii superioare și, apoi, am devenit avocat. Am simțit întotdeauna că sunt mai presus decât ceilalți. Așa că, oriunde mă duceam, întotdeauna încercam să mă dau în spectacol, așteptându-mă ca și ceilalți să aibă aceleași puncte de vedere ca mine și să procedeze conform spuselor mele. Pe atunci, nu-mi dădeam seama că acesta era un tip de fire arogantă. Consideram că sunt, de fapt, o persoană nemaipomenită. După ce am început să cred în Dumnezeu, citind cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, mi-am recunoscut în cele din urmă firea arogantă și am văzut că nu aveam doar ambiții și dorințe, ci eram, de asemenea, înfumurată și neprihănită de sine. Uneori, când vorbeam sau făceam ceva, nu discutam cu nimeni altcineva și insistam să fac așa cum vreau. Deși am obținut o oarecare înțelegere despre mine însămi, simțeam că acestea nu erau probleme majore. Îmi aduc aminte că, odată, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”, și „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”. Am analizat rândul: „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”. Așadar, cum stau lucrurile cu persoanele care au o bună umanitate? Sau cu persoanele care ascultă de Dumnezeu? Firile lor tot trebuie să se schimbe? Ce înseamnă mai exact o fire schimbată? Am crezut că noi credem în Hristos, iar Hristos este un Dumnezeu real, așadar a crede în Hristos nu ar trebui să însemne a asculta de Hristos? Deci, a asculta de Hristos înseamnă a fi compatibil cu El. În special când mă gândeam la modul în care renunțasem la carieră și-mi părăsisem familia, alegând să mă sacrific pentru Dumnezeu, mă întrebam dacă nu era acesta un semn de credință în Hristos și de compatibilate cu El? Însă, pe atunci nu știam și nu înțelegeam că trebuia să obțin o schimbare a firii vieții mele pentru a fi compatibilă cu Hristos, așa că-mi îndeplineam datoriile pur și simplu din entuziasm. De asemenea, nu știam ce înseamnă intrarea în viață și nu știam ce sunt schimbările firii. Ați putea spune că nu aveam niciun fel de experiență de viață. Când am ajuns, în cele din urmă, să obțin o înțelegere autentică? După ce am trecut printr-o emondare și tratare foarte aspră am reflectat asupra sinelui meu și am descoperit că natura mea era, de fapt, foarte arogantă. Nu știam să caut adevărul sau să mă concentrez pe practicarea cuvântului lui Dumnezeu când mi se întâmplau unele lucruri și nu ascultam deloc de Dumnezeu. Ați putea spune că, de fapt, eram o persoană care nu era compatibilă cu Hristos. După ce am trecut prin această emondare și tratare, am câștigat, în sfârșit, o apreciere reală privind sensul cuvintelor lui Dumnezeu când a spus: „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”.

În 2014, deoarece credeam în Dumnezeu, am fost persecutată de guvernul PCC și forțată să fug în străinătate. După ce am ajuns în străinătate, frații și surorile mele au văzut că mă sacrificam cu entuziasm și eram de calibru bun, așa că m-au selectat drept lider al bisericii și deseori m-au recomandat să particip la anumite evenimente și să acord interviuri în mass-media. Dar aceste lucruri au devenit capitalul meu. Eram deja arogantă și, cu acest capital, am devenit nemaipomenit de arogantă. Simțeam că biserica nu putea funcționa fără mine și că îndeplineam o muncă importantă. Când frații și surorile mele voiau să discute cu mine aspecte pe care le consideram prea neînsemnate, nu voiam să-mi bat capul cu ele și mă gândeam că fac atâta tevatură pentru nimic. Dacă aceștia insistau să mă întrebe despre aspectul respectiv, mă enervam. „De ce mă întrebați despre astfel de lucruri minore? Merită să-mi consum timpul cu așa ceva? Ocupați-vă voi înșivă de ele!” Și dacă tot mai întrebau, atunci tonul meu devenea imediat interogativ și critic și chiar le țineam predici ca și cum aș fi fost superioară. De fapt, când îmi tratam frații și surorile astfel, chiar și eu simțeam că nu este adecvat. Simțeam că îi rănesc într-un fel. Dar trebuie să vă dați seama că, trăind cu acea fire arogantă, îmi pierdusem întreaga umanitate. Chiar și acea fărâmă de autoreproș dispăruse. Așa acționam la muncă și în viață. În orice făceam ca parte a îndatoririlor mele, voiam să am ultimul cuvânt. Când discutam lucruri cu frații și surorile mele și auzeam păreri sau sugestii care nu-mi plăceau, imediat le respingeam fără să mă gândesc și le minimalizam opiniile ca și cum ar fi fost fără valoare. Voiam ca totul să meargă exact cum doream eu. De asemenea, rareori semnalam probleme despre muncă pentru ca să le discut și să caut alături de colegii mei, deoarece credeam că, după ce mi-am îndeplinit îndatoririle o anumită perioadă, am câștigat suficientă experiență pentru a putea rezolva problemele analizându-le și studiindu-le și că ai mei colegi nu erau familiarizați cu respectiva muncă, așadar nu înțelegeau prea bine. Credeam că, dacă vorbeam cu ei, ei nu vor putea adăuga nimic și nici nu vor înțelege lucrurile mai bine decât mine. Am crezut că a trece prin procesul discuției era pur și simplu o pierdere de timp, că era o formalitate. Așadar, treptat, am încetat să mai doresc să muncesc cu ei. Și, când superiorii mei au ajuns să afle despre munca mea, m-am enervat foarte tare și nu am vrut să accept supravegherea și îndrumările altor persoane. La acel moment, chiar am simțit că starea mea nu era adecvată. Și frații și surorile mele m-au avertizat, spunându-mi: „Ești prea arogantă și neprihănită de sine și nu vrei să lucrezi cu nimeni. Refuzi să accepți supravegherea și îndrumările altora privind îndatoririle și munca ta și nu vrei să se amestece nimeni în munca ta.” Aceste avertismente și acest ajutor din partea colegilor mei au fost, de fapt, un fel de emondare și tratare, dar eu le-am ignorat. Consideram că, deși eram arogantă, nu obținusem cine știe ce intrare în viață și nu obținusem nicio schimbare, îmi îndeplineam, totuși, îndatoririle, așa că asta nu era o problemă majoră. Nu am luat în serios ajutorul și avertismentele fraților și surorilor mele. Nu le-am dat mare atenție. Credeam că firea mea arogantă sau natura mea satanică nu erau ceva ce pot schimba peste noapte. Credeam, așadar, că acesta este un proces pe termen lung și că, deocamdată, ar trebui să mă ocup de muncă și să-mi îndeplinesc bine îndatoririle.

Dar, când trăim cu o fire arogantă, nu înseamnă că nu simțim nimic. Îmi simțeam inima foarte pustie atunci. Uneori, după ce terminam o sarcină, reflectam și mă întrebam: «În timp ce fac acest lucru sau după ce este gata, ce adevăruri am câștigat? În ce principii am câștigat intrarea? Firea vieții mele s-a schimbat în vreun fel?» Dar nu am realizat niciodată nimic. De ce? Pentru că, în fiecare zi, mă chinuiam și mă epuizam să-mi termin munca și, ori de câte ori aveam prea multe de făcut, mă umpleam de frustrare și mânie. Era ca și cum și un singur lucru mă putea face să devin complet incapabilă de a mă controla. Când mă rugam lui Dumnezeu, o făceam pur și simplu ca pe o formalitate. Nu aveam nimic să-I spun lui Dumnezeu din inimă. Nici nu obțineam vreo iluminare sau luminare mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu. La acel moment, mă simțeam foarte pustiită și foarte neliniștită. Simțeam că, cu cât îmi îndeplineam îndatoririle, cu atât mai departe eram de Dumnezeu și nu-L puteam simți în inima mea. Mă temeam să nu fiu abandonată de Dumnezeu. Așadar, m-am dus de urgență în fața lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule! Nu mă pot mântui singură și nu mă pot controla, așa că Te rog să mă mântuiești.” La puțin timp după asta, deodată, au ajuns la mine emondarea și tratarea.

Odată, când fratele cel de mai sus m-a întrebat despre munca mea, a descoperit o problemă în modul în care tratasem cheltuirea banilor bisericii. A descoperit că, atunci când am hotărât cum să cheltuiesc acești bani, nu discutasem despre asta cu colegii mei sau cu grupul decizional. Mi-a spus: „Asta privește cheltuielile bisericii, de ce nu o discuți cu colegii tăi sau cu grupul decizional? Este acesta tipul de decizie pe care să o poți lua de una singură?” Am simțit că nu pot da niciun răspuns la această întrebare. La acel moment, chiar nu știam cum să-i răspund fratelui. De ce? Nu știam deloc de ce, pentru că nu mă gândisem niciodată cu adevărat la asta. Apoi, am început să mă gândesc la trecut. În acea perioadă, pentru că trăiam în natura mea arogantă, nu aveam deloc rațiune normală, nu știam că îndatoririle mele erau însărcinarea dată de Dumnezeu mie și că ar fi trebuit să le îndeplinesc conform principiilor și să caut adevărul. Nu știam că ar fi trebuit să discut și să iau decizii despre diverse lucruri împreună cu colegii mei și grupul decizional. Îmi lipsea acea rațiune pentru că trăiam în firea mea arogantă. Și nici măcar nu-mi dădeam seama de toate astea. Chiar credeam că era ceva ce înțeleg și că nu trebuia să caut sau să cercetez despre asta. Fratele m-a tratat, spunându-mi: „Ești arogantă și neprihănită de sine și îți lipsește orice rațiune. Aceste ofrande I-au fost date lui Dumnezeu de aleșii Lui și ar fi trebuit cheltuite rezonabil, conform principiilor. Acum, ofrandele au fost risipite, așa că trebuie să atribuim responsabilitatea, conform principiilor.” Nu i-am răspuns nimic, dar, în sinea mea, tot simțeam că am dreptate. Nu furasem ofrandele, le cheltuisem făcând lucrarea bisericii, așa că de ce să suport vreo responsabilitate?

După asta, liderii superiori nouă au venit la biserică să se întâlnească cu noi și au avut părtășie și mi-au analizat problema folosind cuvintele lui Dumnezeu. La acel moment, și eu am folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi explica înțelegerea despre mine însămi, dar, în inima mea, știam că foloseam această părtășie privind cuvântul lui Dumnezeu doar pentru a-mi elibera sfidarea, nemulțumirea și lipsa de înțelegere care mi se acumulaseră în inimă. Simțeam că munceam din greu, în ciuda faptului că nu primeam niciun fel de recunoaștere. Liderii mei au văzut că nu aveam o înțelegere autentică asupra propriei mele naturi, așa că, după ce au căutat acordul fraților și surorilor mele, m-au dat imediat afară din funcția mea de lider al bisericii. La acel moment, nu am simțit, de fapt, prea multe regrete. Dar, ulterior, liderii au început să analizeze detaliile fiecărei cheltuieli și, în cursul acelui proces, am înțeles în cele din urmă că existau, într-adevăr, unele probleme. Pe măsură ce pierderile s-au acumulat și suma a crescut, a depășit ceea ce îmi permiteam să plătesc și am început să mă tem. Am început să-mi reamintesc deciziile mele de a cheltui acei bani și atitudinea mea lipsită de considerație, nepăsătoare și am început să regret cu adevărat și să mă disprețuiesc. Nu mi-am imaginat niciodată că, bazându-mă pe propria mea natură satanică în cadrul îndatoririlor mele, pot provoca asemenea pierderi bisericii. Confruntată cu faptele, nu m-am putut abține să nu-mi las capul în jos, pe care îl ținusem ridicat cu atâta mândrie, nu voiam decât să-mi dau palme. Nu-mi venea să cred că toate astea erau lucruri pe care le făcusem eu.

După asta, l-am ascultat pe fratele care a avut părtășie. Vă voi citi notițele pe care le-am luat atunci. „Astăzi, există unii lideri și lucrători care cred în Dumnezeu de 10 sau 20 de ani, dar de ce nu practică nici măcar puțin adevăr și, în schimb, fac lucrurile conform propriei lor voințe? Nu-și dau seama că noțiunile și închipuirile lor nu sunt adevărul? De ce nu pot căuta adevărul? Se sacrifică neobosiți, îndeplinindu-și îndatoririle din zori și până seara, fără a se teme de munca grea sau de epuizare, însă, de ce lipsesc, încă, principiile după atâția ani de credință în Dumnezeu? Ei își îndeplinesc datoriile conform propriilor idei, făcând orice vor. Uneori, sunt șocat când îi văd ce fac. Ei par, de obicei, destul de buni. Nu sunt răufăcători și vorbesc bine. Este greu să-ți imaginezi că sunt capabili de astfel de lucruri ridicole. Pentru astfel de lucruri importante, de ce nu caută sau nu cer sfaturi? De ce insistă să facă așa cum vor și să aibă ultimul cuvânt privind lucrurile? Ce este asta dacă nu o fire satanică? Când mă ocup de lucruri importante, deseori vorbesc cu Dumnezeu, caut și Îl rog să mă ajute. Uneori, Dumnezeu spune lucruri care nu corespund cu închipuirile mele, dar trebuie să mă supun și să fac lucrurile conform voii lui Dumnezeu. În problemele importante, nu îndrăznesc să acționez conform ideilor proprii. Ce s-ar întâmpla dacă aș greși? Mai bine să-L lași pe Dumnezeu să stabilească lucrurile. Acest nivel de bază al venerației pentru Dumnezeu este ceva ce toți liderii și lucrătorii ar trebui să aibă. Însă am descoperit că unii lideri și lucrători sunt foarte impertinenți. Ei cer să-și facă voia în toate lucrurile. Care este problema aici? Este cu adevărat periculos când firile noastre nu s-au schimbat […] De ce casa lui Dumnezeu a înființat grupuri decizionale? Un grup decizional reprezintă, pur și simplu, mai multe persoane care discută, investighează și decid împreună cu privire la o problemă pentru a evita greșeli sau pierderi majore. Dar unii oameni evită grupurile decizionale și fac lucrurile așa cum vor. Nu sunt ei diavolul Satana? Oricine evită grupurile decizionale și procedează conform voii proprii este diavolul Satana. Indiferent ce nivel de lideri sunt, dacă evită grupurile decizionale, nu depun planuri spre aprobare și acționează pe cont propriu, atunci sunt diavolul Satana și trebuie eliminați și expulzați.” (Predici și părtășie despre intrarea în viață) Fiecare cuvânt din părtășia fratelui mi-a străpuns inima. Poate că unii frați și surori nu știau contextul acestor probleme, dar eu știam că fiecare cuvânt din spusele lui se referea la mine și mi-a dat complet în vileag natura. Când am auzit fratele spunând că astfel de oameni sunt diavolul Satana care trebuie eliminat și expulzat, m-am simțit deodată împietrită. Mă simțeam de parcă tocmai fusesem condamnată la moarte. M-am gândit: „Sunt terminată. Acum nu voi fi mântuită niciodată pe deplin, acesta este sfârșitul vieții mele de credință în Dumnezeu – credința mea în Dumnezeu s-a terminat.” La acel moment, îmi era foarte frică. Întotdeauna am simțit că Dumnezeu a avut multă grijă de mine. Aveam o educație bună și un serviciu, îndatoririle pe care le îndeplineam în casa lui Dumnezeu erau foarte importante, iar frații și surorile mele mă admirau, așa că întotdeauna m-am considerat o persoană foarte specială pentru Dumnezeu. Credeam că sunt persoana cheie care să fie instruită în casa lui Dumnezeu. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi disprețuită și eliminată de Dumnezeu pentru că Îi jignisem firea. Din acel moment, am început să simt că firea lui Dumnezeu este dreaptă și nu poate fi jignită, că în casa lui Dumnezeu conduc adevărul și dreptatea și că nu este permis niciodată, nimănui, să se comporte greșit. În cadrul bisericii, ar trebui să ne desfășurăm îndatoririle conform principiului și să căutăm adevărul, nu doar să facem orice vrem sau să acționăm cum vrem. Credeam că, pentru că provocasem un dezastru și cheltuisem nepăsătoare ofrandele bisericii, am jignit firea lui Dumnezeu și nimeni nu mă putea salva. Trebuia doar să aștept să fiu eliminată de casa lui Dumnezeu.

În zilele care au urmat, în fiecare dimineață când îmi deschideam ochii, simțeam un moment de teroare și am devenit atât de descurajată încât nici nu aveam puterea de a mă da jos din pat. Simțeam că nu știam unde voi fi în continuare, că greșeala pe care o făcusem era prea mare și că nu mă putea salva nimeni. Puteam doar să vin înaintea lui Dumnezeu, să mă rog Lui și să-I spun ce era în inima mea. I-am spus lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am greșit. N-am crezut niciodată că totul se va termina astfel. În trecut, nu Te-am cunoscut și nu Te-am venerat în inima mea. În prezența Ta am fost arogantă și neprihănită de sine, m-am comportat greșit și am fost complet lipsită de rațiune, așa că astăzi trec prin această emondare, tratare, mustrare și judecată. Îți văd firea dreaptă. Vreau să ascult și să învăț o lecție din această situație. Te implor, Dumnezeule, nu mă părăsi, că nu pot trăi fără Tine.” În zilele care au urmat, am continuat să mă rog astfel. Într-o dimineață, am auzit un imn conținând cuvintele lui Dumnezeu. „Trebuie să ai acest tip de înțelegere oricând se întâmplă ceva: «Orice s-ar întâmpla, totul face parte din îndeplinirea obiectivului meu și este mâna lui Dumnezeu. Există slăbiciune în mine, dar nu vreau să fiu negativ. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru dragostea pe care mi-o dăruiește și pentru că a rânduit un astfel de mediu pentru mine. Nu trebuie să-mi abandonez dorința și hotărârea; să mă dau bătut ar însemna să fac un compromis cu Satana, ar însemna autodistrugere și ar însemna să-L trădez pe Dumnezeu.» Acesta este tipul de gândire pe care trebuie să-l ai. Indiferent ce spun sau cum se comportă alții și indiferent cum te tratează Dumnezeu, hotărârea ta nu trebuie să se clintească” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). Când am auzit acest imn conținând cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că am găsit speranța de a mă mântui. L-am cântat, iar și iar, și, cu cât îl cântam mai mult, cu atât simțeam cum inima mi se umple de putere. Am realizat că eram expusă, emondată și tratată astfel pentru că Dumnezeu voia să mă cunosc pe mine însămi, astfel încât să mă pot căi și schimba, nu pentru că Dumnezeu voia să mă izgonească și să mă elimine. Dar nu Îl cunoșteam pe Dumnezeu, Îl înțelesesem greșit și mă păzeam de El, așa că trăiam într-o stare negativă de completă disperare deoarece credeam că Dumnezeu nu mă vrea. Dar, în acea zi, am văzut cuvântul lui Dumnezeu și mi-am dat seama că voia lui Dumnezeu nu era deloc așa cum mi-o imaginasem. Dumnezeu știa că statura mea spirituală era prea imatură și știa că voi deveni negativă și slabă în aceste împrejurări și chiar îmi voi abandona hotărârea de a căuta adevărul. Așa că Dumnezeu Și-a folosit cuvintele pentru a mă consola și a mă încuraja și pentru a mă face să-mi dau seama că oamenii au întotdeauna nevoie să urmărească adevărul, indiferent de împrejurări. Când oamenii eșuează și se prăbușesc sau când suntem emondați și tratați, toate acestea sunt etape necesare în procesul de a fi pe deplin mântuit. Atât timp cât putem reflecta și putem ajunge să ne cunoaștem pe noi înșine și ne putem căi și schimba, atunci, după ce avem experiența acestor etape, experimentăm dezvoltarea în viață. Odată ce am înțeles asta, am simțit că nu-L mai înțeleg greșit pe Dumnezeu atât de mult și că nu eram la fel de prudentă față de El. Simțeam că, indiferent ce plănuiește și aranjează Dumnezeu, cu siguranță totul este în beneficiul meu și că Dumnezeu Își asuma responsabilitatea pentru viața mea. Da. Așa că mi-am adunat curajul și m-am pregătit să mă confrunt cu orice urma să se întâmple în continuare.

Bineînțeles, m-am și calmat și am reflectat din nou. De ce eșuasem și mă prăbușisem atât de rău? Care era rădăcina eșecului meu? Doar după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles în cele din urmă. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dacă, în realitate, deții adevărul înăuntrul tău, calea pe care mergi va fi, în mod natural, calea cea dreaptă. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă în tine ar fi existat aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. În final, ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase! Pentru a rezolva acțiunile lor rele, ei trebuie mai întâi să rezolve problema naturii lor. Fără o schimbare a firii, nu ar fi posibil să se aducă o rezolvare fundamentală a acestei probleme” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”). În trecut, mi-am admis propria aroganță teoretic, dar nu am avut o înțelegere autentică privind propria-mi natură, așa că încă mă admiram, trăind conform propriilor noțiuni și închipuiri. Simțeam că eram arogantă pentru că sunt calificată să fiu astfel, motiv pentru care, atunci când frații și surorile mele au încercat să mă emondeze, să mă trateze și să mă ajute, am ignorat acest lucru. Nu am ținut cont de el deloc. Dar când am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că natura mea arogantă, încrezută, era cauza răzvrătirii și a opoziției mele față de Dumnezeu. Era o fire satanică clasică. Când oamenii trăiesc într-o natură atât de arogantă, încrezută, a face rău și a I se opune lui Dumnezeu devin involuntare. Mi-am adus aminte că am avut mereu o părere foarte bună despre mine însămi de când am început să-mi îndeplinesc îndatorirea de lider al bisericii. M-am gândit că pot face orice, că sunt mai bună decât oricine și voiam să fie ca mine în legătură cu orice. Nu doar atât, dar voiam să preiau și să coordonez activitatea întregului meu grup și să-i pun pe frații și surorile mele să facă ce voiam eu. Nu m-am gândit niciodată dacă gândurile și deciziile mele erau corecte sau dacă erau părtinitoare, ori dacă ar provoca pierderi lucrării bisericii, până când l-am auzit pe acel frate spunând că, atunci când i se întâmplau diferite lucruri, Îl întreba pe Dumnezeu, pentru că îi era frică să nu facă o greșeală și că acționa doar după ce primea un răspuns clar de la Dumnezeu. Fratele cel de mai sus este o persoană care posedă adevărul, care are o inimă temătoare de Dumnezeu și care procedează conform principiilor. Cu toate acestea, el tot nu îndrăznește să se încreadă numai în sine însuși. Când i se întâmplă anumite lucruri, el Îl întreabă pe Dumnezeu și Îl lasă pe Dumnezeu să decidă. Un lider al bisericii, mai mult decât oricine, trebuie să caute adevărul în toate lucrurile. Dar eu nu L-am căutat pe Dumnezeu și nici nu aveam deloc o inimă temătoare de Dumnezeu. Ori de câte ori mi s-au întâmplat anumite lucruri, m-am bazat pe noțiunile și închipuirile mele ca să mă îndrume și mi-am tratat propriile idei drept adevăr. M-am considerat superioară și importantă. Nu este asta o fire satanică clasică? Eram chiar precum arhanghelul care voia să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Și asta era ceva ce jignea grav firea lui Dumnezeu! Odată ce am înțeles, în cele din urmă, aceste lucruri, am simțit că natura mea arogantă, încrezută, era înfricoșătoare. Mă făcea să trăiesc fără rațiune, mă făcea să fac multe lucruri care răneau oamenii și-L jigneau pe Dumnezeu și mă făcea să trăiesc ca un monstru. Dar Dumnezeu este drept. Cum poate Dumnezeu să permită cuiva ca mine, atât de plin de firi satanice, să-și facă de cap și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu? Așadar, meritam să fiu demisă din îndatorirea mea de conducere, mi-o făcusem cu mâna mea. Mi-am dat seama că, în toți anii în care crezusem în Dumnezeu, mă bazasem pe darurile mele și pe noțiunile și închipuirile mele pentru a-mi face munca și rareori am căutat adevărul. Așadar, după atât timp, acum aproape că nu aveam nicio realitate a adevărului și, de fapt, eram secătuită spiritual și demnă de milă. M-am întrebat: „De ce nu pot căuta adevărul? De ce cred întotdeauna că propriile mele idei și judecăți sunt corecte?” Aceasta a dovedit, de fapt, că nu aveam niciun loc în inimă pentru Dumnezeu și cu atât mai puțin o inimă temătoare de Dumnezeu. Faptul că azi am fost expusă de Dumnezeu în legătură cu datoria mea a fost, de fapt, reamintirea și avertismentul lui Dumnezeu pentru mine și, dacă nu mă întorceam din drum, sfârșitul meu ar fi fost să fiu eliminată și trimisă în iad. Odată ce am înțeles aceste lucruri, am simțit că judecata, mustrarea, emondarea și tratarea de către Dumnezeu reprezintă, de fapt, dragostea și protecția Lui față de oameni și că bunele Lui intenții se află în spatele a tot. Dumnezeu judecă și mustră oamenii nu pentru că-i urăște, ci pentru a-i mântui de influența Satanei și de firile lor satanice. Și, odată ce am înțeles lucrul acesta, am simțit că Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu de mai puține ori și că sunt mai puțin prudentă față de El. De asemenea, am simțit că, indiferent ce împrejurări a aranjat pentru mine Dumnezeu în zilele ce vor urma, suveranitatea și aranjamentele Lui se vor afla în spatele a tot și voiam să mă supun lor.

Pentru îndatoririle mele aveam unele lucrări rămase de finalizat și simțeam că, astfel, Dumnezeu îmi dădea o șansă să mă căiesc, așa că am simțit că trebuie să-mi fac bine această îndatorire finală. Apoi, în cursul îndatoririlor mele, când am discutat despre munca mea cu frații și surorile mele, nu am mai îndrăznit să mă bazez pe firea mea arogantă, crezând că am dreptate și făcându-i pe toți ceilalți să mă asculte. În schimb, le-am permis fraților și surorilor mele să-și exprime părerile și am decis în final ce să fac cântărind ideile tuturor. Bineînțeles, când punctele noastre de vedere erau diferite, tot puteam să fiu arogantă și neprihănită de sine, să-mi mențin părerile și să nu fiu dispusă să accept opiniile și sfatul altora. Dar îmi aminteam cum am eșuat, m-am prăbușit și cum am fost emondată și tratată și mă temeam, iar atunci mergeam înaintea lui Dumnezeu și mă rugam. Mă lepădam conștient de mine, după care căutam adevărul și principiile cu o inimă temătoare de Dumnezeu împreună cu frații și surorile mele. M-am simțit în siguranță să-mi îndeplinesc îndatoririle astfel, iar deciziile mele rezistau controlului. Și, când am făcut echipă cu frații și surorile mele, mi-am dat seama că unele dintre ideile mele erau, de fapt, unilaterale. Să am părtășie cu frații și cu surorile mele și apoi să studiez lucrurile în amănunt, cel puțin pentru mine, a fost excepțional de util în ceea ce privește adevărul, principiile și informațiile. În special când am văzut cum, atunci când se întâmpla ceva fraților și surorilor mele, se rugau la Dumnezeu, căutau și aveau părtășie și nu aveau ușor încredere în ei înșiși, m-am întrebat de ce eu nu am căutat adevărul și am avut încredere în mine însămi atât de ușor. Am văzut că aroganța și îngâmfarea mea m-au făcut capabilă de orice. Eram atât de adânc coruptă de Satana și nu eram mai bună decât frații și surorile mele. Doar după asta mi-am dat seama că este posibil să fi avut puțin mai multe cunoștințe decât frații și surorile mele, însă, adânc în spiritul meu, nici măcar nu mă puteam compara cu ei. Aveam o inimă mai puțin temătoare de Dumnezeu decât ei. Prin aceasta, frații și surorile mele erau cu mult mai departe de mine. Și, când am văzut asta, mi-am dat seama că fiecare dintre frații și surorile mele aveau anumite puncte tari, ceea ce era diferit de modul în care-mi vedeam frații și surorile în trecut. Am simțit că frații și surorile mele erau, de fapt, mai buni decât mine, iar eu n-aveam de ce să fiu arogantă, așa că am început să-mi țin capul plecat și am putut să mă înțeleg cu frații și surorile mele și să lucrez bine cu ei. Când am terminat munca rămasă de făcut, am așteptat calmă decizia bisericii despre cum să mă trateze. Nu m-am așteptat niciodată ca fratele să-mi spună că văzuse că pot, totuși, să continui și să-mi îndeplinesc îndatoririle după ce am fost emondată și tratată și că am câștigat o anumită înțelegere cu privire la mine însămi, așa că a spus că mi se va permite să-mi continui îndatoririle. De asemenea, a semnalat unele probleme în felul în care îmi îndeplinisem îndatoririle. Când am auzit fratele spunând că mi se va permite să-mi continui îndatoririle, în acel moment, n-am putut spune altceva decât: „Slavă lui Dumnezeu!”. Am simțit că, după ce am avut această experiență, după ce am fost expusă, după ce am avut experiența unor astfel de emondări și tratări care au tăiat până la os, aveam, în final, o anumită înțelegere privind natura mea satanică. Dar prețul a fost foarte mare. Pentru că mă bazasem pe firea mea coruptă satanică pentru îndatoririle mele, provocasem pierderi bisericii și, conform principiilor, ar fi trebuit să fiu pedepsită. Dar Dumnezeu nu m-a tratat conform fărădelegilor mele, ci, în schimb, mi-a dat șansa să-mi continui îndatoririle. Personal, am avut experiența incredibilei mile și toleranțe a lui Dumnezeu!

De fiecare dată când îmi aduc aminte de această experiență, regret pierderile provocate bisericii din cauza faptului că m-am bazat pe natura mea satanică în îndeplinirea îndatoririlor mele. De asemenea, sunt complet de acord cu spusele lui Dumnezeu: „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”. Dar, chiar și mai mult, simt că mustrarea, judecata, emondarea și tratarea de către Dumnezeu sunt cea mai mare protecție și cea mai sinceră dragoste a Lui pentru omenirea coruptă!