de Sheila, Kenya

M-am născut într-o familie catolică. De la o vârstă fragedă, bunica mea m-a învățat cum să mă rog și cum să respect ritualurile catolice. Până la vârsta de 15 ani începusem să studiez doctrina catolică. Preotul nostru spunea mereu că trebuie să urmăm poruncile lui Dumnezeu, să mergem la mesă, să ne iubim semenii și să facem fapte bune. Ne spunea că numai cei care fac aceste lucruri sunt credincioși devotați și că atunci când Domnul va veni, îi va lua în Împărăția Cerurilor. Îmi repetam adesea: „Trebuie să fac mereu ce spune Dumnezeu, să respect regulile bisericii și să fac în mod activ fapte bune astfel încât Domnul să mă iubească; în felul acesta, când Se va întoarce în sfârșit, mă va binecuvânta și mă va lua în Împărăția Cerurilor.”

Când eram la facultate, mi-am întrerupt studiile ca să pot avea mai mult timp să slujesc la biserică. În acest timp am văzut că alți enoriași păreau atât de pioși când erau în biserică, rugându-se și participând la slujbă, dar în afara bisericii, fumau, beau și mergeau la petreceri sălbatice. Eram dezgustată, gândindu-mă: „Domnul ne învață să-L iubim, să-i ajutăm pe cei care au nevoie și să ne păzim de ispitele lumești. Poate părea că acești oameni cred cu devotament în Domnul, dar, de fapt, ei nu fac nimic pentru El. Cu toții caută și tânjesc după plăceri lumești. Nu e asta împotriva învățăturilor Domnului? Nu voi fi ca ei. Voi face mai multe fapte bune pentru Domnul ca să pot intra în Împărăția Cerurilor când va veni vremea.” Însă, în timp, mi-am dat seama că nici eu nu pot respecta poruncile lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. De câte ori îi vedeam pe acei membri ai bisericii, căutători de plăceri, care trăiau fericiți și liberi în timp ce eu mă confruntam cu greutăți și necazuri, nu puteam să nu mă plâng de Dumnezeu. Domnul ne învață să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, dar eu mereu invidiam și disprețuiam oamenii. Familia mă mustra pentru greșelile mele, dar eu căutam scuze și mă supăram pe ea. Domnul ne învață să fim smeriți și iertători, dar eu nu respectam nimic din toate astea. Mă simțeam foarte vinovată, mi-era teamă că eram o credincioasă numai cu numele. Am început să chibzuiesc: „De ce nu-mi pot birui niciodată păcatele? Chiar dacă mă spovedesc preotului de fiecare dată când păcătuiesc și fac fapte bune ca să compensez pentru asta, tot ajung să comit același păcat. Cum ar putea Dumnezeu să binecuvânteze o credință ca a mea?” Însă preotul nostru ne spunea întotdeauna că, dacă ne spovedim lui după ce păcătuim, atunci vom fi iertați și că atât timp cât lucrăm pentru Domnul și facem mereu fapte bune, El va avea milă, ne va binecuvânta și ne va primi în Împărăția Cerurilor, fiindcă în Biblie scrie: „Am purtat o luptă bună, mi-am terminat alergarea, credința mi-am păstrat-o. De acum înainte, mă așteaptă coroana dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Gândul la ce a spus preotul m-a alinat. Credeam că, atât timp cât mergeam mai mult la slujbe, mă spovedeam și continuam să mă consum pentru Domnul, aveam speranță să intru în Împărăția Cerurilor. Prin urmare, m-am ocupat cu faptele bune. Vizitam bolnavi și deținuți și făceam voluntariat la un orfelinat.

Într-o zi în 2017, am intrat pe Facebook să răsfoiesc mesajele ca de obicei și am descoperit un pasaj pe care îl postase o soră pe nume Betty: „Deși mulți oameni cred în Dumnezeu, puțini înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și exact cum ar trebui să acționeze ei pentru a fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. […] «Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept al credinței în Dumnezeu. Mai mult, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa și, prin asta, se eliberează de firile sale corupte, satisface intențiile lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie poate fi numită «credință în Dumnezeu». Însă, deseori oamenii percep credința în Dumnezeu ca pe o chestiune foarte simplă și frivolă. Când oamenii cred astfel în Dumnezeu, acest lucru își pierde sensul și, cu toate că pot continua să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greșită. Cei care, până în ziua de azi, cred în Dumnezeu doar în cuvinte și în doctrine deșarte, încă nu știu că le lipsește esența credinței în Dumnezeu și că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Totuși, ei se roagă ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu pace și suficient har. Să ne liniștim inimile și să ne gândim bine: nu cumva a crede în Dumnezeu este cel mai ușor lucru de pe pământ? Oare a crede în Dumnezeu nu înseamnă, de fapt, decât a primi mult har de la Dumnezeu? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu fără a-L cunoaște sau care cred în Dumnezeu și, totuși, I se opun, într-adevăr capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Aceste cuvinte păreau foarte proaspete și noi. Odată ce le-am auzit, m-au captivat. Nu mă gândisem niciodată mai ales la întrebările de la sfârșitul acestui fragment. M-am gândit: „E fantastic! Ale cui sunt aceste cuvinte? Un pasaj atât de scurt relevă complet sensul credinței în Dumnezeu, precum și ceea ce vrem să obținem prin credința noastră.” M-am gândit la aceste cuvinte și, pentru prima dată în viața mea, m-am gândit serios la credința mea. Am privit în urmă la anii mei de credință. Am participat la multe activități și ceremonii ale bisericii, făceam voluntariat în cadrul bisericii și fapte bune în comunitate. Suferisem și plătisem un oarecare preț pentru asta. Însă făcusem acele lucruri ca eu și familia mea să fim binecuvântați și protejați de Dumnezeu și mai ales ca să pot intra în Împărăția Cerurilor. Crezusem întotdeauna că aveam dreptate să caut asemenea lucruri, că Dumnezeu va accepta credința mea și că voi primi promisiunile și binecuvântările Sale. Dar, citind aceste cuvinte, mi-am dat seama vag de un înțeles mai profund al credinței. Dacă făceam activ fapte bune și mă înfrânam numai ca să primesc în schimb binecuvântările Împărăției Cerurilor, aceasta nu însemna că-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu să aprobe acest fel de credință? Însă, după aceea, m-am gândit la credința mea de peste douăzeci de ani în Domnul, la cum slujisem mereu în biserică. Se poate ca toată suferința și sacrificiile mele să fi fost în van? Cu cât cântăream mai mult acele cuvinte, cu atât tânjeam să văd ce mai era pe pagina de Facebook a surorii Betty ca să mă ajute să-mi lămuresc aceste lucruri. Așa că am contactat-o și am avut o adunare pe internet.

I-am spus ce am simțit când am citit acele cuvinte: „Betty, ceea ce ai postat pe internet a fost grozav. M-a făcut să văd că eu cred în Domnul ca să primesc binecuvântări, iar asta nu e iubire adevărată pentru Domnul. Însă este ceva ce nu înțeleg. Biblia spune: «Am purtat o luptă bună, mi-am terminat alergarea, credința mi-am păstrat-o. De acum înainte, mă așteaptă coroana dreptății» (2 Timotei 4:7-8). Preotul meu ne spunea mereu că atât timp cât facem o lucrare și fapte bune, Domnul ne va binecuvânta și vom putea intra în Împărăția Cerurilor. Pe parcursul anilor mei de credință, exact asta am făcut. Chiar nu-Și va aminti Domnul lucrurile pe care le-am făcut? Chiar nu voi putea intra în Împărăția Cerurilor?” Betty mi-a oferit această părtășie. „Truda, sacrificiile și faptele bune pe care le facem pentru Domnul mereu Îl vor mulțumi, iar când Se va întoarce, vom fi răpiți în Împărăția Cerurilor. De fapt, asta a spus Pavel. Domnul Isus nu a spus nimic de felul acesta; și nici Duhul Sfânt. Aceste cuvinte reprezintă doar părerea lui Pavel, ele nu sunt intenția Domnului. Cuvintele oamenilor nu sunt adevărul. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Când vine vorba despre intrarea în Împărăția Cerurilor, cuvintele lui Dumnezeu trebuie să ne fie temelie. Dacă ne luăm după cuvintele oamenilor, este posibil să ne rătăcim de la calea Domnului. Deci cine poate intra în Împărăția Cerurilor? Domnul Isus ne spune foarte clar: «Nu oricine Îmi spune „Doamne! Doamne!” are să intre în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu, care se află în Ceruri. Acela va intra în Împărăția Cerurilor» (Matei 7:21). Asta ne arată că Dumnezeu nu Se uită la câte sacrificii am făcut când hotărăște dacă putem intra în Împărăția Cerurilor. În schimb, vede pur și simplu dacă Îi respectăm voia. Asta înseamnă că, pentru a intra în Împărăția Cerurilor, oamenii trebuie să se elibereze de natura lor păcătoasă și să fie curățiți, să urmeze cuvintele lui Dumnezeu, să I se supună, să-L iubească și să I se închine. Dacă trudim și facem multe sacrificii, dar nu putem urma cuvintele lui Dumnezeu, păcătuim și ne împotrivim adesea lui Dumnezeu, atunci nu putem intra în Împărăția Cerurilor. Toți acei farisei evrei care I S-au împotrivit Domnului, Îl slujiseră pe Domnul în templu ani de zile și propovăduiseră Evanghelia peste tot. Au suferit enorm și au plătit un preț mare. Din afară, părea că sunt loiali lui Dumnezeu, dar nu le păsa decât să țină ritualuri religioase. Predicau tradiții și doctrine umane și înlăturaseră legile și poruncile lui Dumnezeu. Slujirea lor era complet împotriva intenției lui Dumnezeu, iar ei rătăciseră calea lui Dumnezeu. Mai ales când Domnul Isus a venit să-Și facă lucrarea, fariseii L-au condamnat cu sălbăticie, L-au ponegrit și au făcut tot ce le-a stat în putință ca să-i împiedice pe oameni să-L urmeze, pentru a-și proteja propriile funcții și mijloace de trai. În cele din urmă, chiar au uneltit cu guvernul roman pentru a-L răstigni pe Domnul Isus, atrăgând pedeapsa lui Dumnezeu. Asta demonstrează că oamenii pot trudi, pot face sacrificii și se pot consuma, dar asta nu înseamnă că respectă voia lui Dumnezeu. Asta fiindcă nu au fost curățiți de păcat și oamenii vor păcătui și I se vor împotrivi lui Dumnezeu în continuare, chiar dacă s-au sacrificat și s-au consumat mult pentru El. Apoi, suntem noi. Deși ajutăm enoriașii, părem să fim buni și truditori, scopul nostru este să fim binecuvântați și să intrăm în Împărăția Cerurilor. De fiecare dată când Dumnezeu ne binecuvântează, Îi mulțumim și Îl slăvim. Când ne îmbolnăvim sau vine un dezastru peste noi, ne plângem de El și Îl înțelegem greșit, ba putem chiar să-L și trădăm. Asta ne arată că nu facem toate aceste lucruri din iubire față de Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci mai degrabă pentru a face târguri cu Dumnezeu. Doar Îl folosim pe Dumnezeu pentru a ne satisface propriile ambiții. Atunci cum putem fi noi oameni care respectă voia Tatălui Ceresc? În Biblie se spune: «Veți fi sfinți, fiindcă Eu sunt sfânt!» (1 Petru 1:16). Știm că Dumnezeu e sfânt, deci cum ar putea Dumnezeu să conducă oameni murdari ca noi în Împărăția Cerurilor? Doar lepădându-ne de natura noastră păcătoasă, fiind curățiți și încetând să mai păcătuim și să ne împotrivim lui Dumnezeu putem fi aprobați de Dumnezeu și vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor.” În timp ce o ascultam, mă gândeam: „Credeam că voi putea intra în Împărăția Cerurilor făcând fapte bune, dar acum se pare că mi-am practicat credința în contradicție cu intenția lui Dumnezeu. Oamenii pot intra în Împărăția Cerurilor doar dacă devin sfinți, dar eu nu știu cum să devin sfântă.” I-am spus surorii Betty despre gândurile mele.

Ea mi-a citit câteva pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și care nu a fost supus schimbării sau desăvârșirii de către Dumnezeu – poți să fii în acord cu intențiile lui Dumnezeu? Căci tu, care încă ești cum erai odinioară, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu îi aparții păcatului mulțumită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că ești lipsit de păcat sau necurăție. Cum poți fi sfințit dacă nu ai fost supus schimbării? Înlăuntrul tău, ești plin de impurități și ești egoist și josnic, dar vrei, totuși, să te pogori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai sărit peste o etapă în credința ta în Dumnezeu; doar ai fost răscumpărat, dar nu supus schimbării. Pentru ca tu să fii în acord cu intențiile lui Dumnezeu, El trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și de a te curăți; altfel, ai fost doar răscumpărat și nu vei putea deveni sfințit. În acest caz, nu ești calificat să te bucuri de binecuvântări minunate împreună cu Dumnezeu, pentru că ai rămas în urmă cu o etapă din lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este etapa-cheie a schimbării și desăvârșirii omului. Astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, ești incapabil să primești direct moștenirea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”). „Deși Isus a venit printre oameni și a lucrat mult, El a îndeplinit doar lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri și a slujit drept jertfă pentru păcat a omului; El nu l-a scăpat pe om de toată firea lui coruptă. Deplina mântuire a omului de influența Satanei nu necesita doar ca Isus să devină jertfa pentru păcat și să poarte păcatele omului, ci necesita și ca Dumnezeu să facă o lucrare și mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui coruptă de Satana. Și astfel, după ce omul a fost iertat de păcatele lui, Dumnezeu S-a întors în trup pentru a-l conduce pe om în noua epocă și a început lucrarea de mustrare și judecată. Lucrarea aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toți cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai înalt și vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină și vor dobândi adevărul, calea și viața” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Apoi, sora Betty a avut părtășie: „În Epoca Harului, Domnul Isus a făcut doar lucrarea de răscumpărare. După ce Îi acceptăm mântuirea, trebuie doar să mărturisim și să ne căim înaintea Lui, iar păcatele ne vor fi iertate. Apoi ne vom putea bucura de harul și de binecuvântările pe care ni le oferă. Este adevărat că Domnul Isus ne-a iertat păcatele, dar El nu ne absolvă de natura păcătoasă și de firile satanice. După ce Satana ne-a corupt, am devenit dominați de firile noastre corupte precum aroganța, îngâmfarea, necinstea, înșelătoria, ticăloșia și lăcomia, așa că nu ne putem abține și păcătuim și I ne împotrivim lui Dumnezeu. De fapt, natura noastră satanică este cauza păcatelor noastre și împotrivirii față de Dumnezeu; dacă nu ne înlăturăm natura păcătoasă, nu vom înceta niciodată să păcătuim și să ne împotrivim lui Dumnezeu, și nu vom fi niciodată vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor. De aceea Domnul a spus că Se va întoarce în zilele de pe urmă ca să exprime adevărul pentru a face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu și a ne curăți și schimba pe deplin firile satanice. Abia atunci vom putea fi liberi de păcat și complet mântuiți și câștigați de Dumnezeu. Este întocmai cum a profețit Domnul: «Pe acela ce Mă disprețuiește și nu-Mi acceptă cuvintele are cine să-l judece; cuvântul pe care l-am rostit, acela are să-l judece în zilele de pe urmă» (Ioan 12:48). «Mai am multe lucruri să vă spun, însă nu le puteți duce acum. Dar când El, Duhul adevărului, va veni, vă va învăța întregul adevăr. Căci El nu de Sine va vorbi; ci orice lucruri va auzi, El va spune; iar lucrurile care au să vină, vi le va arăta» (Ioan 16:12-13). Numai dacă acceptăm lucrarea de judecată a Domnului care S-a întors în zilele de pe urmă putem fi curățiți de toată corupția noastră. Numai atunci vom fi vrednici să primim promisiunile lui Dumnezeu și să intrăm în Împărăția Sa.” Părtășia surorii Betty chiar m-a făcut să văd lumina. Am păcătuit și apoi am mărturisit preotului și am trudit ca să fac fapte bune toți acei ani și tot nu m-am putut opri din a păcătui. Acum știam că Domnul Isus a făcut doar lucrarea de răscumpărare și că, prin credința în El, doar ne-au fost iertate păcatele, dar natura noastră păcătoasă a rămas încă în noi. De asta trăiam într-un cerc vicios în care păcătuiam și mă mărturiseam. Singura cale de a fi curățit de corupție este să accepți lucrarea de judecată din zilele de pe urmă a Domnului întors. Numai atunci vom fi capabili să I ne supunem cu adevărat lui Dumnezeu și să ne temem de El și vom fi demni de a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Gândul acesta m-a făcut foarte fericită. Acum aveam speranța că voi intra în Împărăția Cerurilor!

A doua zi, sora Betty a redat o înregistrare intitulată „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb».” Am găsit-o incredibil de emoționantă, am simțit că acele cuvinte erau atât de autoritare! Mai târziu, mi-a spus încântată: „Domnul după Care am tânjit cu toții S-a întors deja și El este Dumnezeu Atotputernic întrupat. Dumnezeu Atotputernic exprimă multe adevăruri și face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu. Ceea ce am citit ieri, precum și citirea pe care am ascultat-o astăzi au fost rostite de Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic a venit și a desfăcut cele șapte sigilii și a desfăcut sulul cel mic. A dezvăluit toate tainele pe care nu le-am înțeles niciodată și ne-a dat toate adevărurile de care avem nevoie pentru a fi complet mântuiți și curățiți. Asta îndeplinește profeția din Apocalipsa: «Cine are urechi, să audă ceea ce spune bisericilor Duhul!» (Apocalipsa 3:6). Faptul că am putut auzi glasul lui Dumnezeu astăzi se datorează îndrumării lui Dumnezeu. Suntem cu toții foarte binecuvântați!” Am fost foarte fericită și încântată să aud vestea că Domnul S-a întors. Citirea pe care o ascultasem și cuvintele pe care le citisem în ziua precedentă erau toate, de fapt, cuvintele lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că aveau o asemenea autoritate! Cine altcineva ar putea dezvălui taina felului în care Domnul Se întoarce? Numai Dumnezeu o poate face. Eram pe deplin convinsă că aceste cuvinte au fost rostite de Dumnezeu și că Domnul chiar S-a întors. Am fost foarte încântată atunci! Nu mi-am închipuit niciodată că voi putea întâmpina întoarcerea Domnului. M-am simțit foarte binecuvântată! Totuși, mai aveam o întrebare: „Cum face Dumnezeu lucrarea de judecată pentru a curăți și mântui complet oamenii?”

Sora Betty mi-a citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic drept răspuns la întrebarea mea: „Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a expune substanța omului și pentru a-i diseca faptele și cuvintele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să I se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie loial lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firile sale corupte. Mai ales, cele care expun cum Îl respinge omul pe Dumnezeu vizează și mai mult modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu explică pe deplin natura umană în doar câteva cuvinte; El o expune și o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de expunere și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite; mai degrabă, adevărul pe care oamenii nu îl dețin absolut deloc este folosit pentru a săvârși această lucrare de expunere și emondare. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot să fie subjugați și pe deplin convinși cu privire la Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea de judecată este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea de judecată i-a permis omului să dobândească multă înțelegere despre intențiile lui Dumnezeu, despre scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, i-a permis omului să își înțeleagă și să își cunoască esența coruptă și rădăcina corupției sale, precum și să-și descopere fața urâtă. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea de judecată, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea de judecată prin adevăr”). După ce a citit asta, sora Betty a spus: „În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic lucrează pentru a judeca și curăți omenirea prin cuvintele Sale. El judecă răzvrătirea și nedreptatea oamenilor, natura satanică a omului, potrivnică lui Dumnezeu, și firile corupte, și expune dorința de binecuvântări și, de asemenea, credința întinată, părerile false și diversele noțiuni despre Dumnezeu. Ne arată și cum să fim cinstiți, cum să-L slujim conform intențiilor Sale, cum să I ne supunem și să-L iubim cu adevărat, cum să-I respectăm voia și altele. Experimentând judecata și mustrarea cuvintelor Lui, vedem cum Satana ne-a corupt – suntem aroganți, îngâmfați, necinstiți, înșelători, ticăloși și lacomi – și cum toate vin din firile noastre satanice. Așa vedem firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu care este de neofensat și începem să ne urâm pe noi înșine, să regretăm și să practicăm adevărul. Apoi, viețile-firi pe care le avem încep treptat să se schimbe. Toate acestea sunt realizate prin experimentarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu.” Sora Betty mi-a povestit propriile experiențe. În credința ei din trecut, crezuse că-L iubea pe Domnul pentru că se consumase și făcuse sacrificii cu entuziasm, așa că adesea se ruga pentru a-I cere Domnului har și binecuvântări. Credea cu neclintire că de vreme ce suferise pentru Domnul, El o va răsplăti negreșit cu intrarea în Împărăția Cerurilor. După ce a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și a fost judecată de cuvintele Lui, a văzut că părerile ei despre credință erau greșite și întinate și atunci și-a dat seama că nu credea din iubire sau supunere față de Dumnezeu sau ca să-și facă datoria de ființă creată, ci ca să-și satisfacă propria dorință de binecuvântări și ca să primească în schimb și binecuvântările Împărăției Cerurilor. Asta înseamnă că Îl folosea pe Dumnezeu și se târguia cu El. Și-a dat seama că este foarte egoistă, lipsită de umanitate și rațiune, a regretat pe deplin și s-a urât pe ea însăși. A început să caute adevărul așa cum cere Dumnezeu și, în timp, părerile ei greșite despre credință au fost corectate. Firea ei satanică a început să se schimbe și ea. A experimentat că singura cale de a se cunoaște pe ea însăși și a fi cu adevărat curățită de corupția ei era să accepte judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Din părtășia surorii Betty, am văzut cât de practic este ca Dumnezeu să exprime adevărul și să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și cum îi poate schimba și curăți cu adevărat pe oameni. Am văzut cât de multă nevoie avem ca Dumnezeu să-Și facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și că acum avem o cale de a ne elibera de corupție și de a fi purificați. Eram mai mult decât încântată!

În adunările ulterioare, sora Betty a avut părtășie cu mine despre taina întrupării lui Dumnezeu, despre felul în care Satana găsește căi de a corupe oamenii, despre felul în care Dumnezeu mântuiește oamenii pas cu pas, povestea ascunsă a Bibliei, ce finaluri așteaptă omenirea și altele. Nu mai auzisem niciodată aceste adevăruri în mai mult de douăzeci de ani de credință în Dumnezeu. Pe măsură ce citeam cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, simțeam din ce în ce mai mult că sunt glasul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu întrupat poate exprima asemenea cuvinte autoritare și puternice. În afară de Dumnezeu, cine poate expune adevărul corupției omenirii de către Satana? Cine altcineva ne poate arăta abaterile din credința noastră și ne poate dezvălui adevărata cale în credință? Cine ar putea dezvălui tainele planului de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu și ne poate spune ce finaluri și destinații ne așteaptă? Am devenit convinsă pe deplin că Dumnezeu Atotputernic este cu adevărat Domnul Care S-a întors, El este Hristosul care apare în zilele de pe urmă! Atunci am acceptat cu bucurie lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.