de Aiden, Italia

În iulie 2021, mă ocupam de producția video în cadrul bisericii. Știam că era o datorie foarte importantă, așa că petreceam în fiecare zi mult timp urmărind tutoriale și căutând informații. Ascultam cu atenție de fiecare dată când ceilalți discutau despre o aptitudine tehnică și, ulterior, o analizam și cercetam în detaliu, apoi o aplicam în mod concret. În plus, oricând înfruntam dificultăți, mă rugam și căutam ajutor de la Dumnezeu. După ce am bâjbâit o vreme, aptitudinile mele tehnice s-au îmbunătățit mult. Propuneam unele stiluri de producție noi și lucram mai eficient. Toți mă admirau cu adevărat și veneau să mă întrebe despre probleme tehnice. Chiar mă simțeam împlinit. Simțeam că nu trudisem degeaba, că în sfârșit vedeam roadele.

Văzând cât de bine mă descurcam cu producția video, supraveghetorul mi-a cerut să-mi împărtășesc aptitudinile tehnice și experiența în producție cu frații și surorile. Chiar și unii frați și unele surori au cerut în mod special să mă asculte vorbind. M-am simțit foarte fericit să fiu remarcat. Dar am început să-mi fac griji când m-am gândit că trebuia să împărtășesc secretele succesului meu. M-am gândit: „Dacă dezvălui esența acestor aptitudini și le deprind toți, ei vor deveni treptat mai eficienți în lucrarea lor. Va mai veni atunci cineva să-mi ceară ajutorul? Mă vor privi în continuare cu admirație? N-ar trebui să le spun tot.” Așadar, am explicat câteva lucruri, dar pe altele le-am ținut pentru mine. Știam că nu era corect, dar îmi înghițeam vorbele pentru a-mi servi propriul interes. Ulterior, o soră mi-a spus: „Videoclipurile făcute după instrucțiunile tale sunt mult mai bune decât înainte, dar tot suntem ineficienți. Există ceva ce nu ne-ai învățat încă?” Am răspuns nonșalant: „Așa fac eu lucrurile. Poate aveți nevoie de mai multă practică pentru a deveni mai eficienți.” N-a mai spus nimic. La momentul respectiv, m-am simțit prost și mi-am dat seama că eram înșelător, dar când m-am gândit că eram mai eficient în lucrarea mea decât ceilalți, mi-am înăbușit puțina vină pe care o simțeam.

După o perioadă de timp, am produs cele mai multe videoclipuri și acestea au fost de cea mai bună calitate. Eram foarte mulțumit de mine când vedeam cifrele și mă simțeam fericit că decisesem să nu-i învăț pe ceilalți toate aptitudinile mele. Atunci n-aș fi avut cele mai bune cifre. Tocmai când mă simțeam foarte mulțumit de mine, supraveghetorul a aflat că nu-mi împărtășisem toate aptitudinile cu ceilalți și m-a emondat: „Ești atât de egoist! Nu te gândești la lucrarea bisericii, ci numai la productivitatea ta. Vrei doar să te dai mare. Câte poți realiza de unul singur? Dacă ar avea toți aceste aptitudini, am putea îmbunătăți progresul general al lucrării.” Știam că ar fi fost în beneficiul lucrării bisericii, dar când m-am gândit că toți ceilalți ar putea deveni mai competenți și nu m-ar mai admira, m-am simțit prins într-o dilemă. M-am rugat: „O, Dumnezeule! În ultimul timp, nu m-am putut abține să nu fiu înșelător pentru propriul meu interes. Nu vreau să mai trăiesc în această corupție. Te rog să mă îndrumi ca să-mi înțeleg problema și să mă eliberez de această fire coruptă!”

Apoi, în devoționalele mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Non-credincioșii au un tip de fire coruptă. Când îi învață pe alții cunoștințe profesionale dintr-un anumit domeniu sau o aptitudine, se gândesc: «„Odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai.” Dacă eu îi învăț pe ceilalți tot ce știu, nimeni nu mă va mai privi cu admirație, nu mă va mai respecta și îmi voi pierde statutul de învățător. Nu permit așa ceva. Nu-i pot învăța tot ce știu, trebuie să păstrez câteva dintre cele mai importante lucruri în mânecă, astfel, oamenii mă vor respecta și mă vor stima, iar eu pot arăta că sunt superior altora.» Ce fel de fire este aceasta? Este înșelătorie. Când îi învățați pe alții sau le împărtășiți ceva ce ați învățat, ce atitudine ar trebui să aveți? (Ar trebui să nu precupețim niciun efort și să nu ținem nimic doar pentru noi.) […] Dacă îți pui în joc toate darurile și punctele forte în datoria ta și îți îndeplinești bine datoria, astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma ei, acest lucru este avantajos pentru lucrarea bisericii și Dumnezeu îl va aproba. Dacă ții doar pentru tine darurile și punctele forte, folosind doar puțin din ele și crezând că te descurci destul de bine, acest lucru nu va fi suficient; a-ți face datoria în acest fel nu poate duce la rezultate bune. Trebuie să ai părtășie despre tot ce înțelegi și deslușești, abia atunci toată lumea poate beneficia și se pot obține rezultate mai bune. Să presupunem că vorbești doar în termeni generali și nu explici detaliile, păstrând lucrurile importante ascunse în inima ta, dar totuși te gândești în sinea ta: «În orice caz, ți-am spus. Dacă nu ai priceput este pentru că al tău calibru este slab, nu este vina mea.» O astfel de intenție conține înșelătorie, nu-i așa? Nu este egoistă și detestabilă? De ce nu-i poți învăța pe alții tot ce ai în inima ta și tot ce înțelegi, în loc să ții ceva doar pentru tine? Aceasta este o problemă cu intențiile și cu firea ta. […] Este prea obositor dacă nu urmărești adevărul și trăiești după firile satanice ca non-credincioșii. În lumea non-credincioasă, concurența este deosebit de acerbă în fiecare industrie. Odată ce oamenii învață o anumită abilitate tehnică sau profesională sau stăpânesc o anumită capacitate, sunt extrem de precauți în privința ei și nu o predau nimănui, temându-se că, odată ce o fac, își vor pierde mijloacele de trai. Pentru a-și proteja mijloacele de trai, trebuie, de asemenea, să fie constant vigilenți ca oamenii să nu le fure abilitățile. Chiar dacă învață un ucenic, trebuie să țină ceva doar pentru ei; ei nu transmit cele mai importante tehnici străinilor, ci doar propriilor copii și descendenți. Oamenii consideră tot felul de tehnici și abilități ca fiind mijloacele lor de trai, capitalul lor, însăși rădăcina supraviețuirii lor, care nu trebuie niciodată spuse altora. Dar tu crezi în Dumnezeu – dacă încă gândești în acest fel și acționezi în acest fel în casa lui Dumnezeu, nu există nimic care să te deosebească de un non-credincios” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Când am citit fragmentul, am simțit că Dumnezeu mă judeca și expunea direct. Am văzut că, după ani de credință, viața-fire nu mi se schimbase deloc. Eram întocmai ca un non-credincios, trăind după reguli satanice de supraviețuire precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai.” Când am avut câteva aptitudini sau tehnici speciale, am vrut să le țin pentru mine. N-am vrut să accept prea ușor să învăț totul pe altcineva și să-mi risc funcția și mijloacele de trai. În perioada aceea, când aveam mai multe aptitudini tehnice decât ceilalți și eram mai productiv în datoria mea, eram foarte mulțumit de mine și mă desfătam cu admirația celorlalți. Supraveghetorul mi-a cerut să-mi împărtășesc aptitudinile cu ceilalți, dar nu le-am spus totul, ca să-mi pot păstra poziția. Mi-era teamă că ei aveau să mă depășească dacă învățau totul, și atunci nimeni nu avea să mă mai admire. Chiar și atunci când sora a venit să mă întrebe separat anumite lucruri, ascundeam adevărul, refuzând să-i spun tot. Practicam filosofia satanică potrivit căreia: „Odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai.” Pentru reputație și statut, am fost viclean și m-am folosit de trucuri, de teamă că, dacă alții ar fi stăpânit pe deplin cele mai bune aptitudini ale mele, eu n-aș mai fi avut ocazia să mă dau mare. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii, și nici de intențiile lui Dumnezeu. Am tratat aceste aptitudini ca pe uneltele mele personale, pentru a-mi menține reputația și statutul. Am fost atât de egoist, abject și lipsit de umanitate! M-am rugat lui Dumnezeu, gata să pun în practică adevărul și să mă răzvrătesc împotriva trupului. M-am gândit la un lucru pe care l-a spus El: „Când li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoștințelor profesionale, majoritatea oamenilor pot înțelege doar sensul său literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele importante și esența să poată fi pricepute. Dacă ai stăpânit deja aceste lucruri, ar trebui să le spui direct; nu-i lăsa să o ia pe o cale atât de ocolită și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; este ceea ce ar trebui să faci. Nu vei ține nimic doar pentru tine și nu vei nutri motive egoiste doar dacă le spui ce crezi tu că sunt punctele importante și esența” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică: ar trebui să împărtășesc cu frații și surorile toate elementele-cheie ale tehnicilor și cunoașterii mele legate de lucrarea noastră, astfel încât nimeni să nu mai piardă timpul cu abordări ocolitoare. Pornind de la această bază, ei ar putea să devină mai inspirați și mai buni la datoria lor. Asta ar fi în beneficiul lucrării bisericii. În plus, aveam câteva aptitudini profesionale și eram destul de eficient în datoria mea nu fiindcă eram mai deștept sau mai motivat decât ceilalți, ci datorită harului lui Dumnezeu, care mi-a oferit această inspirație și mi-a permis să fac un oarecare progres. Nu mă puteam gândi doar la interesele mele, ci trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi împărtășesc toată cunoașterea cu ceilalți. Atunci lucrarea noastră s-ar îmbunătăți în ansamblul său. Așadar, i-am învățat pe frați și surori toate aptitudinile profesionale pe care le știam și le spuneam de bunăvoie când descopeream o altă tehnică bună. La scurtă vreme, productivitatea echipei noastre a luat avânt, iar unii dintre noi au venit cu inovații pe baza aptitudinilor pe care le împărtășisem cu ei.

O lună mai târziu, din cauza unor redistribuiri de personal, supraveghetorul l-a pus pe liderul de echipă Colin să preia o nouă echipă, iar eu am preluat rolul lui. Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu și voiam să fac treabă bună. Întrucât frații și surorile din echipa lui Colin erau toți noi în domeniul editării de videoclipuri și nu aveau experiență, el a hotărât ca unii dintre ei, care aveau calibru bun, să vină să învețe de la noi. Toți prindeau repede, ajungând în scurt timp să stăpânească bine aptitudinile și să devină mai pricepuți în datoria lor. Eram prost dispus și mă gândeam: „Am împărtășit totul cu voi. Dacă lucrurile merg așa în continuare și eficiența echipei voastre se tot îmbunătățește, oare nu va ajunge echipa voastră s-o întreacă pe a noastră?” Așadar, i-am înlăturat din grupul nostru pe cei care veniseră să învețe. În plus, am început să studiez aptitudinile și tehnicile productive ale altor biserici. Raționamentul meu era că, întrucât ei au învățat deja toate aptitudinile pe care le știuserăm noi înainte, dacă noi ne însușeam altele noi și nu le spuneam, ei n-ar fi putut să ne întreacă. Însă, spre surprinderea mea, după ce i-am scos din grup, în loc să crească, productivitatea echipei noastre a scăzut. Din ce în ce mai multe probleme au apărut în cadrul echipei și eu însumi eram confuz. Nu aveam idei ca să fac videoclipuri și nu puteam să rezolv problemele echipei. Am realizat că, dacă nu-mi schimbam starea, asta sigur avea să afecteze randamentul echipei. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, recent, în datoria mea, oricât de mult mă străduiesc, nu am nicio direcție. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să mă cunosc și să ies din încurcătura asta!”

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii trăiesc într-o stare greșită și nu se roagă lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul, Duhul Sfânt îi va abandona și vor fi fără prezența lui Dumnezeu. Duhul Sfânt lucrează asupra celor care tânjesc după adevăr și îl caută în mod proactiv – cum pot cei care nu caută adevărul să aibă lucrarea Duhului Sfânt? Când Dumnezeu detestă pe cineva, El Își ascunde fața de acea persoană, iar Duhul Sfânt nu lucrează asupra ei. Odată ce Dumnezeu S-a lepădat de tine, nu ești terminat? Ce poți realiza de unul singur? Nu vei realiza nimic. De ce le este atât de greu non-credincioșilor să facă lucruri? Nu este pentru că fiecare își ține cărțile ascunse? În tot ceea ce fac, au propriile intenții egoiste și își iau întotdeauna în considerare mai întâi propriile interese. Sunt invidioși unii pe alții și se luptă între ei și uneltesc pe la spatele celorlalți, complet incapabili să fie în asentiment sau să se ajute unii pe alții. De aceea non-credincioșii nu pot realiza nimic împreună; chiar și cele mai simple sarcini necesită un efort enorm. Așa este să trăiești sub controlul Satanei. Dacă faceți lucrurile așa cum le fac non-credincioșii, atunci cu ce sunteți diferiți de ei? Nu există nicio diferență. Dacă cei care nu au adevărul dețin puterea în biserică, adică, dacă cei care sunt plini de firi satanice dețin puterea, atunci nu este de fapt Satana cel care deține puterea? Dacă acțiunile oamenilor care dețin putere în biserică sunt toate opuse adevărului, atunci Duhul Sfânt încetează să lucreze asupra lor, iar Dumnezeu îi dă pe mâna Satanei. Odată ajunși pe mâna Satanei, tot felul de lucruri urâte – de exemplu, gelozii și dispute – apar între oameni. Ce ilustrează acest fenomen? Că lucrarea Duhului Sfânt a încetat, El a plecat, iar Dumnezeu nu mai lucrează. Fără lucrarea lui Dumnezeu, ce folos mai au cuvintele și doctrinele pe care le înțelege omul? Nu au niciun folos. Când Duhul Sfânt nu mai lucrează asupra unei persoane, aceasta se va simți pustiită pe dinăuntru, nu va mai fi capabilă să simtă nimic, va fi ca moartă și, în acel moment, va deveni năucită. Toată inspirația, înțelepciunea, inteligența, priceperea, iluminarea din oameni provin de la Dumnezeu; totul este lucrarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Puteam simți firea dreaptă a lui Dumnezeu din cuvintele Sale. Dumnezeu are atitudini diferite față de oameni, în funcție de comportamentul lor. Dacă cineva își face datoria având un motiv corect, caută adevărul și cooperează cu ceilalți pentru a sprijini lucrarea bisericii, el câștigă lucrarea Duhului Sfânt. Dar dacă nu practică adevărul și trăiește în firile sale satanice, Dumnezeu îl abandonează dezgustat. M-am gândit la frații și surorile din cealaltă echipă, care încercau să învețe de la noi. Când am văzut că învățau repede, mi-a fost teamă că vom rămâne în urma lor, așa că i-am dat afară din grup, nelăsându-i să mai participe la pregătirile noastre. Mă comportam exact ca un non-credincios, uneltind și lăsând o cale de scăpare, totul pentru propriul meu interes. Mereu mă temeam că ceilalți m-ar putea întrece și că asta mi-ar afecta reputația și statutul. Eram incredibil de egoist și detestabil! Am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Fără lucrarea lui Dumnezeu, ce folos mai au cuvintele și doctrinele pe care le înțelege omul? Nu au niciun folos. Când Duhul Sfânt nu mai lucrează asupra unei persoane, aceasta se va simți pustiită pe dinăuntru, nu va mai fi capabilă să simtă nimic, va fi ca moartă și, în acel moment, va deveni năucită.” Când am început acea lucrare, am vrut să deprind aptitudini și să-mi fac bine datoria. M-am rugat și am căutat ajutor de la Dumnezeu când am întâmpinat probleme, am învățat repede și nu m-am simțit niciodată obosit. Însă de când am început să trăiesc într-o stare de competitivitate, fără să caut adevărul și acționând mereu din corupție, Dumnezeu a fost dezgustat și m-a abandonat. Îmi lipseau direcția și scopul în datoria mea și mă simțeam stângaci în toate. Am văzut că, atunci când Dumnezeu nu lucra asupra mea, puțina mea cunoaștere profesională devenea inutilă. Aceasta era consecința faptului că nu aveam motivele corecte în datoria mea, protejându-mi mereu interesele și nepracticând adevărul.

Apoi m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, în care Dumnezeu expune modul în care antihriștii iau în considerare doar propriile lor interese, fără să se gândească la cele ale casei lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent de ce lucrare răspund, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese le sunt afectate și se gândesc doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra puterea și statutul. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și le-au raportat, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, e ca și cum asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent cât de grave sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când o problemă le este pusă direct în față, ei o abordează doar superficial. Doar atunci când Cel de mai sus îi emondează direct și le ordonă să rezolve o problemă, ei vor face cu reticență un pic de lucrare reală și se vor preface pentru Cel de mai sus. După aceea, vor continua să se ocupe de propriile afaceri. Când vine vorba de lucrarea bisericii, de chestiuni importante care se leagă de imaginea de ansamblu, ei nu se preocupă de niciunul dintre aceste lucruri și le ignoră, ba chiar nu se ocupă de probleme atunci când le descoperă. Indiferent ce probleme aduc alții în discuție, ei răspund superficial și se bâlbâie, abordând problemele doar cu mare reticență. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Mai mult, indiferent ce datorie fac antihriștii, ei se gândesc mereu dacă pot ieși în evidență; atât timp cât o datorie le poate spori reputația, își vor frământa creierii și vor încerca să găsească toate modalitățile posibile de a învăța cum să o facă și să o ducă la bun sfârșit. Atât timp cât se pot ridica deasupra celorlalți, sunt mulțumiți. Indiferent ce fac sau la ce se gândesc, sunt cu gândul doar la propria faimă, câștig și statut la fiecare pas. Indiferent ce datorie fac, ei concurează doar pentru a vedea cine este superior, cine câștigă și cine are un prestigiu mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi idolatrizează și îi admiră, câți oameni îi ascultă și îi urmează. Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr și nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă datoria în așa fel încât să ajungă să gestioneze lucrurile conform principiilor, nici nu reflectează dacă au devotament, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă există abateri, omisiuni sau probleme în lucrarea lor, cu atât mai puțin să ia în considerare care sunt cerințele lui Dumnezeu și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Ei nu acordă nici cea mai mică atenție tuturor acestor lucruri. Ei se îngroapă în lucrarea lor doar de dragul faimei, câștigului și statutului și pentru a-și satisface propriile ambiții și dorințe. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Acest lucru expune complet faptul că inimile lor sunt pline de ambiții, dorințe și cerințe nerezonabile și că fiecare acțiune a lor este guvernată de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, motivația și sursa acțiunilor lor provin din propriile ambiții, dorințe și cerințe nerezonabile. Aceasta este o manifestare arhetipală a egoismului și a abjecției” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că antihriștii fac lucrurile doar pentru reputația și statutul lor, fără să se gândească deloc la lucrarea bisericii. Rânduielile bisericii și problemele pe care le au ceilalți în datoria lor nu contează deloc pentru ei. Se fac că nu văd chinurile prin care trec frații și surorile lor, sunt foarte egoiști și abjecți și le lipsește complet umanitatea. M-am uitat la comportamentul antihriștilor și am reflectat la felul în care părea că sufăr, plătesc un preț și fac tot posibilul să deprind aptitudini pentru datoria mea, dar nu țineam cont de intențiile lui Dumnezeu. Îmi tratam datoria ca pe un instrument cu care să câștig statut și o reputație bună. Singura mea preocupare era dacă aveam sau nu statut în rândul oamenilor și dacă ceilalți mă admirau și mă prețuiau. Nu m-am gândit niciodată la ceea ce cerea Dumnezeu sau la cum ar trebui să-L satisfac. Când am obținut unele rezultate în datoria mea și toți veneau la mine cu întrebări, dorința mea de reputație și statut a fost pe deplin satisfăcută. Când îmi împărtășeam cunoștințele profesionale cu ceilalți, eram viclean, foloseam trucuri și-mi ascundeam unele dintre aptitudinile importante. Nu mi-am împărtășit complet aptitudinile și am înlăturat din grupul nostru oamenii veniți să învețe, ca să nu poată învăța de la noi, fiindcă îmi era teamă că aveau să devină capabili și să-mi fure lumina reflectoarelor. Știam că facem videoclipuri ca să propovăduim cuvintele lui Dumnezeu, așa că ar fi trebuit să lucrez alături de ceilalți trup și suflet, ca să ne facem bine îndatoririle, astfel încât mai mulți din cei care tânjesc după apariția lui Dumnezeu să poată veni mai curând înaintea Lui, să urmărească adevărul și să fie mântuiți. Dar din dorința de a-mi păstra reputația și statutul, n-am vrut să-mi împărtășesc aptitudinile cu nimeni. Mi-am tratat aptitudinile profesionale și resursele de învățare ca pe proprietatea mea, ca să mă bucur singur de ele. Am vrut doar să mă dau mare și să-mi satisfac ambiția și dorința de a fi admirat. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii sau de intențiile lui Dumnezeu. Cum era comportamentul meu diferit de cel al unui antihrist? Părea o stare foarte periculoasă, așa că m-am rugat în sinea mea: „O, Dumnezeule! Nu vreau să-mi mai ignor conștiința și să mă gândesc doar la interesele mele. Sunt gata să mă căiesc, să-i învăț pe toți aptitudinile pe care le am și să-mi fac bine datoria.”

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană.» În mod clar, ei trăiesc doar pentru propriile lor interese. Oamenii cred că dacă nu ar avea propriile interese sau dacă le-ar pierde, nu ar putea supraviețui, de parcă supraviețuirea lor ar depinde de ele. Așadar, majoritatea oamenilor sunt orbi la orice altceva în afară de propriile lor interese. Ei își văd interesele ca fiind mai presus de orice și trăiesc exclusiv pentru propriile lor interese. Nu vor ridica un deget dacă nu este ceva în beneficiul lor, iar a le cere să renunțe la propriile lor interese este ca și cum le-ai cere să renunțe la propriile lor vieți. Așadar, cum pot oamenii să devină capabili să renunțe la interesele lor? Ei trebuie să accepte adevărul. Doar atunci când înțeleg adevărul pot să deslușească esența interesului propriu și să recunoască clar că urmărirea intereselor proprii este contrară urmăririi adevărului și nu le poate permite niciodată să dobândească adevărul și viața, nici să dobândească mântuirea; abia atunci pot învăța să se lepede și să se răzvrătească împotriva interesului propriu și să devină capabili să renunțe la ceea ce iubesc. Și când chiar renunți la ceea ce iubești și te lepezi de propriile tale interese, te vei simți mai ancorat și mai împăcat în inima ta și, făcând astfel, vei fi biruit trupul. Să presupunem că te agăți de interesele tale și refuzi să renunți la ele, nu accepți câtuși de puțin adevărul și în sinea ta spui: «Vreau să profit și să nu sufăr niciodată pierderi – ce este greșit în asta? Dumnezeu nu m-a pedepsit și oamenii ce pot să-mi facă?» Nimeni nu-ți poate face nimic, dar cu această credință în Dumnezeu, în cele din urmă, nu vei reuși să dobândești adevărul și viața. Aceasta va fi o pierdere imensă pentru tine – nu vei fi capabil să dobândești mântuirea. Există vreun regret mai mare? Asta rezultă în cele din urmă din a-ți urmări interesele. Dacă oamenii urmăresc doar faima, câștigul, statutul și propriile lor interese, atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi o pierdere. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firilor tale corupte și să ți le cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a dobândirii mântuirii; este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți scrutarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți să urmărești adevărul de dragul urmăririi reputației, statutului și a intereselor tale proprii, acest lucru este echivalent cu renunțarea la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a dobândi mântuirea. Alegi faima, câștigul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu ești nesăbuit? În termeni simpli, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Faima, câștigul, statutul, banii și interesele personale sunt temporare toate, se risipesc toate ca fumul în vânt, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească faima, câștigul și statutul, atunci au speranțe să dobândească mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că dacă mă agățam mereu de interesele mele și neglijam complet să practic adevărul, eu aș fi avut de pierdut, nu ceilalți. Aveam să-mi pierd șansa de a câștiga adevărul, ceea ce m-ar fi făcut incredibil de nesăbuit. Înainte, trăiam după filosofii satanice. Credeam că „odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai”, considerând că, dacă îi învățam pe ceilalți ce știam, aveam de pierdut. Dacă învățau bine și ajungeau să realizeze mai multe decât mine, atunci n-aș fi avut niciun statut special printre oameni. Abia atunci am văzut că asta e o aberație satanică și o abordare înșelătoare a lucrurilor. Trăind în felul acela, n-aș fi făcut decât să devin tot mai egoist, înșelător și lipsit de umanitate. Aș fi sfârșit prin a fi dezvăluit și eliminat de Dumnezeu. Trebuia să-mi las la o parte interesele și să-i învăț pe ceilalți ce știam. Doar asta era în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și însemna să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Asta era calea de a mă simți împăcat în inima mea. În plus, când frații și surorile aveau idei noi care se bazau pe ce îi învățasem eu, asta îmi putea îmbunătăți puțin aptitudinile. Nu era deloc o pierdere. Nu mai voiam să trăiesc într-un mod atât de egoist și, oricând aveam o abordare sau o aptitudine bună, o împărtășeam bucuros cu toată lumea.

Într-o zi, o soră m-a întrebat cum să îmbunătățească eficiența lucrării. M-am gândit că, dacă îi împărtășeam metodele echipei noastre, iar echipa ei se descurca mai bine, noi am fi arătat mai prost. Atunci, ce aveau să creadă oamenii despre mine? Chiar atunci mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Sora a venit să întrebe cum să-și îmbunătățească eficiența fiindcă se gândea la lucrarea bisericii. Trebuia să nu mă mai gândesc la reputația și statutul meu, să țin cont de interesele bisericii, să renunț la dorințele și motivele mele egoiste și să-i ajut pe ceilalți. Așa că i-am spus surorii tot ce știam. Când am făcut asta, m-am simțit împăcat. Spre surprinderea mea, și ea mi-a dat câteva materiale de studiu bune, care m-au ajutat să-mi îmbunătățesc aptitudinile. Am fost atât de emoționat încât n-am știut ce să spun. Doar I-am mulțumit neîncetat lui Dumnezeu în inima mea. Faptul că am învățat treptat cum să renunț la propriile interese mi-a permis să gust dulceața practicării adevărului. După aceea, le-am trimis celorlalți, ca să le consulte, toate materialele de studiu și aptitudinile și tehnicile folositoare pe care le strânsesem.

Această experiență mi-a arătat cât de profund corupt de Satana eram. Interesele mele personale primau în toate și nu mă gândeam la lucrarea bisericii. Am dezvăluit o fire de antihrist, dar Dumnezeu nu m-a tratat conform fărădelegilor mele. A pregătit situație după situație ca să mă curățească și să mă transforme. Asta a fost iubirea lui Dumnezeu. Am experimentat și firea dreaptă a lui Dumnezeu. Când am trăit în firea mea coruptă, luptând pentru nume și câștig și neprotejând lucrarea bisericii, Dumnezeu Și-a ascuns chipul de mine, iar eu am întâmpinat obstacole în tot ce am făcut. Când am practicat cuvintele lui Dumnezeu, mi-am corectat motivele, am sprijinit lucrarea bisericii și mi-am împărtășit cunoștințele cu ceilalți, toți au început să-și comunice unii altora aptitudini și tehnici, iar lucrarea video a echipei noastre s-a îmbunătățit. Am experimentat cu adevărat pacea aceea care vine din a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu. Uneori tot mai țin cont de propriile interese atunci când întâmpin probleme, dar știu să mă bazez pe Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva mea. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Lui!