de Ronald, Myanmar

În octombrie 2019, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. La adunări, vedeam că frații și surorile puteau avea părtășie despre înțelegerea lor bazată pe experiență. Puteau vorbi deschis despre toată corupția și toate defectele lor, fără nicio reținere, și eram foarte invidios. Voiam să fiu și eu un om cinstit și să-mi pot deschide sufletul ca ei, dar când a venit momentul, pur și simplu n-am putut vorbi sincer. Odată, frații și surorile mele m-au întrebat: „Ești tânăr, ești încă student?” În realitate, nu mai fusesem de mult student și doar găteam și făceam curățenie la un restaurant, dar m-am temut că ceilalți mă vor disprețui când vor afla asta, așa că le-am zis că încă eram student. După ce am spus asta, nu m-am mai gândit prea mult și am mers mai departe. Într-o zi, am văzut un fragment din cuvântul lui Dumnezeu într-o mărturie video bazată pe experiență, care m-a făcut să reflectez asupra mea. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi plac cei ce sunt onești. Dumnezeu are o esență de credincioșie și astfel cuvintele Lui pot fi întotdeauna de încredere; în plus, acțiunile Lui sunt impecabile și incontestabile. Acesta este motivul pentru care lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să nu fiți falși față de El în niciun lucru, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei care vă sunt superiori și să nu încercați să ascundeți lucruri de cei care vă sunt inferiori și să nu faceți lucruri care sunt doar încercări de a intra în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, că aceștia își pot deschide sufletul în fața Lui, sunt expliciți în ceea ce fac și spun și nu încearcă să-L înșele nici pe Dumnezeu, nici pe alții. Cât despre mine, când m-au întrebat alții dacă mai sunt student, nici măcar n-am putut spune adevărul, darămite să fiu o persoană cinstită înaintea lui Dumnezeu. Nu am fost deloc cinstit! Așa că am vrut să-mi deschid sufletul în fața celorlalți, dar m-am temut că vor râde de mine, însă în același timp, ideea de a nu spune adevărul mă tulbura groaznic. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute să practic spunerea adevărului și să fiu o persoană cinstită. La o adunare ulterioară, mi-am deschis sufletul cu privire la corupția mea și mi-am expus intenția de a folosi minciuni și de a înșela. Ceilalți nu numai că nu m-au disprețuit, dar mi-au și scris, spunându-mi că experiența mea era bună. Asta mi-a dat mai multă încredere să fiu un om cinstit. Deși practicasem a fi o persoană cinstită și a spune adevărul de data aceasta, încă nu eram conștient de firea mea satanică și, când era vorba de lucruri legate de reputația și interesele mele, tot nu mă puteam abține să nu disimulez.

După un timp, am fost ales predicator și răspundeam de lucrarea a trei biserici. La o adunare între conlucrători, un conducător a vrut să știe detalii despre cum erau udați nou-veniții în fiecare biserică și ne-a întrebat de ce unii dintre ei nu fuseseră susținuți cum se cuvine. Am devenit un pic agitat, fiindcă știam cum merg lucrurile doar într-o singură biserică, nu și în celelalte două. Ce-ar fi trebuit să spun? Dacă spuneam adevărul, ce-ar fi crezut ceilalți despre mine? S-ar fi întrebat dacă puteam fi predicator, dacă nici măcar asta nu puteam clarifica? Sau ar fi spus că nu făceam lucrare reală și că eram incapabil să fac datoria asta? Ar fi fost foarte jenant să fiu demis și realocat! Pur și simplu am vrut să fug, dar dacă aș fi plecat devreme, mă temeam să nu fiu descoperit. Așa că n-am avut de ales și am rămas să ascult cum povesteau alți predicatori despre lucrările de care erau responsabili. Eram extrem de îngrijorat și nu știam ce să fac. Când conducătorul mi-a strigat numele, eram foarte stresat și m-am prefăcut că nu-l auzisem, întrebând: „Ce ați zis?” Conducătorul a spus: „Tocmai vorbeam despre udarea nou-veniților, iar tu ai auzit ce a spus toată lumea adineauri. Ai vrea să ne povestești despre nou-veniții tăi?” Inima mea era tulburată. Nu puteam decât să vorbesc mai întâi despre biserica de care știam, dar nu voiam să vorbesc despre celelalte două. Însă m-am temut că toți vor ști că nu am făcut nicio lucrare de monitorizare, așa că am strâns din dinți și am mințit, spunând: „Mulți dintre nou-veniții din a doua biserică nu sunt susținuți cum se cuvine și, din cauza pandemiei, nu putem ajunge la ei. Nu sunt foarte sigur de situația din a treia biserică, fiindcă am monitorizat în tot acest timp lucrarea celorlalte două biserici.” M-am simțit foarte tulburat că am spus asta și m-am temut să nu-mi ghicească toți minciuna, ceea ce ar fi fost și mai umilitor. Am fost tensionat toată adunarea și am putut respira ușurat doar când s-a terminat. Spre mirarea mea, după aceea, conducătorul m-a întrebat separat: „În legătură cu nou-veniții care nu sunt susținuți cum se cuvine din cauza pandemiei, ai rugat udătorii să-i sune și să verifice ce fac?” M-a blocat întrebarea conducătorului. Nu știam detalii despre situație. Dacă spuneam adevărul, nu ar fi realizat conducătorul că mințisem? Nu puteam spune că nu știam. Așa că am continuat să mint: „Am vorbit cu ei despre asta, dar unii nou-veniți nu au răspuns la telefon.” Conducătorul m-a întrebat apoi: „Care dintre nou-veniți?” M-am gândit: „Oare conducătorul mă tot chestionează fiindcă a aflat că am mințit?” Am răspuns în grabă: „Cred că sunt unii dintre cei care abia au acceptat lucrarea lui Dumnezeu.” Văzând că nu pot explica clar, conducătorul a spus resemnat: „Ei bine, când afli, să-mi spui!” Când am terminat convorbirea, m-am simțit foarte vinovat. Mințisem și înșelasem din nou. Odată ce am spus o minciună, a trebuit să folosesc mai multe minciuni ca s-o acopăr. Este foarte obositor să folosești minciuni ca să acoperi alte minciuni. Mi-am amintit că la adunare, un predicator spusese că dintre cele trei biserici de care răspundea, pe una n-o verificase. El putuse spune adevărul, eu de ce nu puteam rosti niciun cuvânt cinstit? Am mințit, am înșelat și am creat o impresie falsă în felul acesta, dar nu-L puteam înșela pe Dumnezeu, pentru că El scrutează totul. Am fost foarte superficial în datoria mea și, mai devreme sau mai târziu, aveam să fiu dezvăluit. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, azi, la adunare, când a întrebat conducătorul de lucrare, eu n-am spus adevărul. M-am temut că, dacă ar ști adevărul, toți m-ar disprețui și ar spune că n-am făcut lucrare reală. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi să mă cunosc și să mă eliberez de firea mea coruptă.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea lucruri fără noimă, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Faptul că spun astfel de neadevăruri este o dezvăluire de firi corupte. Dacă rezolvi aceste elemente corupte, inima ta va fi purificată, iar tu vei deveni treptat mai pur și mai onest. De fapt, toți oamenii știu de ce mint. Doar de dragul câștigului personal, pentru vanitate și mândrie și pentru reputație și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceva ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și integritatea. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale sunt prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și fals și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă simți că eviți să te faci de râs când spui minciuni, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te mustră și în sinea ta, simți dispreț și dezgust față de tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață atât de epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales calea de a-ți menține mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență epuizantă și nefericită. Îți provoci singur toate aceste stări. Un om își poate menține mândria spunând minciuni, dar ce este acea mândrie? Este doar o iluzie și un lucru complet lipsit de valoare. Să spui minciuni înseamnă să-ți trădezi integritatea și demnitatea. Îi face pe oameni să-și piardă demnitatea și integritatea. Dumnezeu găsește acest lucru dezagreabil și detestabil. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? (Nu, nu este.) Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub controlul Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Iar când nu acoperi destul de bine minciuna, aceasta va fi expusă, iar tu va trebui să-ți frămânți creierul ca să născocești mai multe minciuni pentru a o repara. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Totul este prea epuizant. Și merită? Nu, chiar nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: «Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă port în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.» Vrei să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Nu poți decât să recurgi la a spune minciuni, la a folosi neadevăruri pentru a păstra aceste lucruri. […] Dacă tu crezi că minciunile pot menține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și integritatea, dar, mai rău, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți menții reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai lepădat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut complet șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret etern. Cei care sunt înșelători nu vor pătrunde niciodată sensul acestui lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus exact care îmi era starea. Conducătorul voia să afle despre situația udării în fiecare biserică, ceea ce clar era un lucru simplu și ar fi fost bine doar să spun adevărul, dar mie mi-ar fi fost cât se poate de greu. Aveam multe rețineri și mă temeam că, după ce conducătorul și ceilalți predicatori vor afla adevărul, vor spune că nu fac lucrare reală și că nici măcar nu puteam să mă lămuresc cu privire la acest lucru minor. Iar dacă eram demis, ar fi fost umilitor! Ca să-mi protejez reputația, statutul și impresia bună a celorlalți despre mine, am mințit că verificasem două biserici, când înțelegeam doar despre una. Ba chiar am dat detalii cu privire la a doua biserică, spunând că nou-veniții de acolo nu erau susținuți cum se cuvine din cauza pandemiei. Nu era asta doar o minciună sfruntată? Când m-a întrebat conducătorul dacă-i rugasem pe udători să-i sune pe nou-veniți, m-am temut ca acesta să nu afle despre minciuna pe care tocmai o spusesem, așa că am mai născocit o minciună ca s-o ascund pe prima și am găsit o scuză, ca să-l păcălesc. Ca să-mi protejez numele și statutul, am folosit o minciună ca s-o acopăr pe alta. Chiar am fost viclean! M-am gândit la un dialog dintre Dumnezeu și Satana, consemnat în Biblie. Dumnezeu l-a întrebat pe Satana de unde venea, la care acesta a răspuns: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7). Satana e foarte viclean. Nu I-a răspuns direct lui Dumnezeu la întrebare și a vorbit pe ocolite și evaziv. E imposibil să-ți dai seama de unde a venit Satana. Gura lui rostește doar minciuni, niciodată nu vorbește sincer, ci se exprimă doar echivoc și ambiguu. Cu minciunile și înșelăciunile mele, nu eram și eu la fel ca diavolul Satana? Deși i-am dat un răspuns conducătorului, acesta era vag și neclar, plin de minciuni și înșelăciune. Auzindu-mi răspunsul, conducătorul tot n-a înțeles starea exactă a lucrării de udare de care răspundeam și nu a putut judeca dacă o monitorizam cum se cuvine. De fapt, minciunile și înșelăciunile mele mi-au menținut doar temporar reputația și statutul, dar ceea ce am pierdut cu adevărat au fost integritatea și demnitatea mea și încrederea celorlalți în mine. Dacă aș fi continuat așa, mai devreme sau mai târziu, toți ar fi văzut că nu eram nici onest, nici demn de încredere. Nimeni nu m-ar fi crezut și, în plus, Dumnezeu n-ar fi avut încredere în mine. Atunci n-aș fi fost complet lipsit de integritate și de demnitate? N-ar fi fost o prostie din partea mea?

Apoi am citit alt fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El chiar îi detestă pe oamenii înșelători și Îi displac. Faptul că lui Dumnezeu Îi displac oamenii înșelători înseamnă că Îi displac modul în care aceștia fac lucrurile, firile acestora și, de asemenea, intențiile și mijloacele lor de a înșela; Lui Dumnezeu Îi displac toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firea înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu și să practice adevărul ca să devină oameni onești, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu nu Se arată părtinitor față de nimeni, și nici adevărul nu o face. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt plăcuți de Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de conduită personală, să nu mai trăim după filosofii satanice, să nu ne mai bazăm pe minciuni și înșelăciuni ca să ne trăim viețile și să ne eliberăm de toate minciunile și să încercăm să fim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, înșelăciune și prefăcătorie când trăiau printre alții și se purtau luând filosofiile satanice drept bază pentru existența lor, drept viețile lor și drept fundamentul lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă încerci să fii o persoană cinstită și să spui adevărul, atunci vei fi defăimat, judecat și respins. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja astfel. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat și nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât ești mai priceput să minți și să fii înșelător, cu atât mai scârbiți de tine vor fi aleșii lui Dumnezeu și te vor respinge. Dacă refuzi să te căiești și continui să te agăți de filosofiile și logica satanică și, de asemenea, folosești uneltiri și strategii și tactici sofisticate pentru a te deghiza și a-ți pune măști, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar toți cei înșelători vor fi respinși și eliminați, în cele din urmă. Acest lucru a fost predeterminat de mult timp de Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot primi o parte din Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că Lui nu-I plac oamenii vicleni și nu îi mântuiește. Întrucât ei sunt ai Satanei, oamenii înșelători folosesc viclenia și șiretlicurile în tot ceea ce fac și vorbesc fără sinceritate, doar ca să-și protejeze reputația, statutul și interesele. Intențiile acestor oameni și metodele folosite de ei sunt odioase și dezgustătoare pentru Dumnezeu. Deși credeam în Dumnezeu, nu obținusem niciun adevăr și încă trăiam conform unor filosofii satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui.” Aceste filosofii satanice deja mi se înrădăcinaseră în inimă, inducându-mă în eroare și corupându-mă și făcându-mă s-o iau pe calea urmăririi faimei, câștigului și statutului. Crezusem că oamenii ar trebui să trăiască pentru ei înșiși, să se remarce dintre alții și să obțină renume și profit și că doar atunci nu va fi disprețuit un om. Crezusem că dacă un om spunea doar adevărul și nu mințea niciodată, acel om era un neghiob. Din acest motiv, înșelasem mereu și țesusem o rețea de minciuni de dragul propriilor interese, devenind tot mai înșelător, mai fals și mai lipsit de asemănare umană normală. Considerasem reputația și statutul mai importante decât adevărul și eram dispus să mint și să încalc adevărul ca să-mi protejez reputația și statutul. Satana e un mincinos, deci când mint și înșel astfel, nu sunt și eu la fel? În această lume rea, nu e suficient să fii un om cinstit și candid. Dar în casa lui Dumnezeu, e exact opusul. În casa lui Dumnezeu, domnesc dreptatea și adevărul și cu cât un om înșală mai mult, cu atât e mai probabil ca el să cadă și, în cele din urmă, toți oamenii vicleni vor fi dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi oameni cinstiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Numai oamenii cinstiți pot primi o parte din Împărăția Cerurilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Dumnezeu e sfânt și oamenilor necurați nu li se permite să intre în Împărăția Cerurilor. Când am realizat asta, am simțit că firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează jignire și am regretat sincer că mi-am mințit frații și surorile. Mă uram sincer și nu mai voiam să mint și să înșel niciodată. Voiam să practic adevărul, să fiu un om cinstit și să vorbesc sincer cu toți. Voiam să-mi smulg minciunile din gură și viclenia din inimă. Numai în felul acesta aș fi vrednic de aprobarea lui Dumnezeu și aș avea o șansă de a dobândi adevărul și a fi mântuit.

În timpul unei devoțiuni, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Practica de a fi o persoană onestă cuprinde multe aspecte. Cu alte cuvinte, nu atingi standardul pentru a fi o persoană onestă concentrându-te doar asupra unui singur aspect; trebuie să corespunzi standardului cu privire la multe aspecte înainte de a putea fi onest. Unii oameni cred mereu că nu trebuie decât să reușească să nu mintă pentru a fi onești. Este corect acest punct de vedere? A fi onest implică doar chestiunea de a nu minți? Nu – se referă și la alte câteva aspecte. În primul rând, indiferent cu ce te confrunți, fie că este ceva ce ai văzut cu ochii tăi sau ceva ce ți-a spus altcineva, fie că este vorba de a interacționa cu oamenii sau de a rezolva o problemă, fie că este datoria pe care se cuvine să o faci sau ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat în mod direct, tu trebuie mereu să abordezi aceste lucruri cu o inimă onestă. Cum ar trebui să practici abordarea lucrurilor cu o inimă onestă? Spune ce crezi și vorbește onest; nu rosti vorbe goale, clișeistice sau care sună plăcut, nu spune lucruri false, flatante sau ipocrite, ci rostește cuvintele care sunt în inima ta. Asta înseamnă a fi o persoană onestă. A exprima gândurile și părerile adevărate care sunt în inima ta – asta este ceea ce oamenii onești trebuie să facă. Dacă nu spui niciodată ceea ce gândești, iar cuvintele rămân îngropate în inima ta și ceea ce spui este întotdeauna în contradicție cu ceea ce gândești, asta nu este ceea ce face o persoană onestă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat o cale de practicare. Fie că interacționez cu alții, fie că îmi fac datoria, trebuie să abordez lucrurile cu o inimă plină de sinceritate. Cum nu făcusem nicio lucrare de monitorizare, trebuia doar să spun asta și să fiu sincer. Nu trebuia să mă gândesc dacă-mi va fi stricată reputația. Practica de a fi om cinstit este esențială. La următoarea adunare între conlucrători, am vrut să iau inițiativa și să-mi expun corupția, dar mă îngrijora ce ar fi gândit ceilalți despre mine. Am realizat că iar voiam să-mi protejez reputația și statutul, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume, să-mi dea putere și curajul de a-mi expune corupția, practicând adevărul și fiind o persoană cinstită. Mi-am amintit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu, pe care-l citisem înainte: „Dacă nu practici conform cuvintelor lui Dumnezeu și, de asemenea, nu te deschizi și nu ai niciodată părtășie cu alții despre secretele și dificultățile tale, nici nu ai părtășie, nici nu diseci, nici nu scoți la lumină corupția și slăbiciunile tale vitale cu ei, atunci nu vei putea să alungi firile tale corupte sau să dobândești mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Am realizat că dacă nu eram un om cinstit, continuam să-mi ascund corupția și neajunsurile, nu-mi deschideam sufletul, nu mă dezvăluiam și nu mă disecam, nu m-aș fi eliberat niciodată de firea mea coruptă și n-aș fi fost mântuit. În inima mea, am mai spus o rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule! Te rog, dă-mi putere, ca să pot să-mi deschid sufletul și să fiu un om cinstit!” După rugăciune, am luat inițiativa de-a le spune adevărul celorlalți frați și celorlalte surori, zicând că la ultima adunare i-am mințit și i-am înșelat pe toți, atunci când conducătorul a întrebat despre udarea nou-veniților… După ce am spus asta, ceilalți nici nu m-au mustrat, nici nu m-au disprețuit. Din contră, au spus că era bine că am fost în stare să-mi deschid pur și simplu sufletul și să fiu un om cinstit. După ce am practicat astfel, m-am simțit mult mai calm și mai împăcat.

La scurt timp, un conducător superior m-a întrebat: „Acum, ai o imagine clară asupra stărilor conducătorilor de biserică?” M-am simțit cam nesigur de mine la această întrebare, fiindcă știam doar starea unui conducător de biserică, dar nu și stările celorlalți doi. M-am gândit în sinea mea: „Dacă spun adevărul, oare conducătorul va zice că nu am făcut lucrare reală?” Așa că am vrut să spun că înțelegeam. Apoi, am realizat că iar voiam să mint, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Apoi am spus adevărul: „Știu doar de starea unui conducător de biserică, dar nu și de stările celorlalți doi.” Atunci, conducătorul nu m-a criticat, ci în schimb, mi-a dat niște sugestii, spunând că ar trebui să acord atenție mai des stărilor conducătorilor de biserică și să ajut la rezolvarea promptă a greutăților lor, în caz că aveau vreuna, și, de asemenea, a avut părtășie cu mine despre câteva căi de a face lucrarea. Am experimentat că, atunci când spuneam adevărul, eram un om cinstit și îndrăzneam să-mi expun corupția și neajunsurile, nu numai că puteam să fiu ajutat de frații și surorile mele și să obțin câștiguri, dar era, de asemenea, un lucru benefic pentru lucrarea bisericii și pentru creșterea vieții mele. Înainte, am mințit și am folosit înșelăciunea ca să-mi apăr reputația și statutul, dar după ce am spus fiecare minciună, sufletul meu s-a simțit împovărat și conștiința mea, încărcată și, cel mai important, mi-am pierdut integritatea și demnitatea și, de asemenea, am fost detestat și urât de Dumnezeu. Prin această experiență, am ajuns să înțeleg că oamenii onești sunt plăcuți și de Dumnezeu, și de om și, cu cât suntem mai onești, cu atât vor fi mai armonioase relațiile noastre cu ceilalți și cu atât vom fi mai calmi și mai liniștiți. Nu numai că alții nu ne vor disprețui, dar, în schimb, vom fi ajutați de frați și surori. E cu adevărat minunat să fii un om onest!