de Ni Qiang, Myanmar

În octombrie 2019, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. La adunări, vedeam că frații și surorile puteau avea părtășie despre experiențele și înțelegerea lor. Puteau vorbi deschis despre toată corupția și toate defectele lor, fără rețineri și eram foarte invidios. Am vrut să fiu și eu un om cinstit și să-mi pot deschide sufletul ca ei, dar când a venit momentul, pur și simplu n-am putut vorbi sincer. O dată, frații și surorile mele m-au întrebat: „Ești tânar, ești încă student?” În realitate, nu mai eram de mult student și doar găteam și făceam curățenie la un restaurant, dar m-am temut că ceilalți mă vor disprețui când vor afla asta, așa că le-am zis că încă eram student. După ce am spus asta, nu m-am mai gândit prea mult și am mers mai departe. Într-o zi, am văzut un fragment din cuvântul lui Dumnezeu într-o mărturie video, care m-a făcut să reflectez asupra mea. „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este loial și, astfel, puteți avea încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, că aceștia își pot deschide sufletul în fața Lui, sunt expliciți în ceea ce fac și spun și nu încearcă să-L înșele nici pe Dumnezeu, nici pe alții. Cât despre mine, când m-au întrebat alții dacă mai sunt student, nici măcar n-am putut spune adevărul, de teamă să nu fiu disprețuit, darămite să mai și fiu cinstit în fața lui Dumnezeu. Nu am fost deloc cinstit. Așa că am vrut să le mărturisesc celorlalți, dar m-am temut că vor râde de mine, însă în același timp, ideea de a nu spune adevărul mă tulbura groaznic. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, să mă ajute să practic adevărul și să fiu un om cinstit. La o adunare ulterioară, mi-am mărturisit corupția și mi-am expus minciunile și înșelăciunea. Ceilalți nu numai că nu m-au disprețuit, dar mi-au și scris, spunându-mi că experiența mea fusese bună. Asta mi-a dat mai multă încredere să fiu un om cinstit. Deși practicasem ideea de a fi om cinstit și a spune adevărul de data aceasta, încă nu eram conștient de firea mea satanică și când a venit vorba de lucruri legate de reputația și interesele mele, tot nu m-am putut abține să nu-mi dezvălui firea înșelătoare, pentru a disimula.

Mai târziu, am fost ales predicator și răspundeam de lucrarea a trei biserici. La o adunare între conlucrători, un conducător a vrut să știe detalii despre cum erau udați nou-veniții în fiecare biserică și de ce unii nou-veniți nu fuseseră susținuți cum se cuvine. Am devenit un pic agitat, fiindcă știam cum merg lucrurile doar într-o singură biserică, nu și în celelalte două. Ce-ar fi trebuit să spun? Dacă aș spune adevărul ce-ar crede ceilalți despre mine? S-ar întreba dacă puteam fi predicator, dacă nici măcar asta nu puteam clarifica? Sau ar spune că nu făceam lucrare reală și că eram incapabil de datoria asta? Ar fi foarte jenant dacă aș fi transferat sau demis. Pur și simplu am vrut să fug, dar dacă aș fi plecat devreme, toţi și-ar fi dat seama că mă temeam să nu afle că nu făceam lucrare reală. Așa că n-am avut de ales și am rămas să ascult cum povesteau alți predicatori despre lucrările pentru care erau responsabili. Eram extrem de îngrijorat și nu știam ce să fac. Când conducătorul mi-a strigat numele, eram foarte stresat și m-am prefăcut că nu-l auzisem. „Ce-ați spus?” Conducătorul a spus: „Vorbeam despre udarea nou-veniților, ai vrea să ne povestești de nou-veniții dumitale?” Am crezut că-mi explodează inima în piept. Nu puteam decât să vorbesc mai întâi despre biserica de care știam, dar nu voiam să vorbesc despre celelalte două. Însă m-am temut că toți vor ști că nu am făcut nicio monitorizare, așa că am strâns din dinți și am mințit: „Mulți dintre nou-veniții din a doua biserică nu sunt susținuți cum se cuvine și din cauza pandemiei, nu putem ajunge la ei. Nu sunt foarte sigur de situația din a treia biserică, fiindcă am monitorizat în tot acest timp lucrarea celorlalte două biserici.” M-am simțit foarte tulburat că am spus asta și m-am temut să nu-mi ghicească toți minciuna, ceea ce ar fi fost și mai umilitor. Am fost tensionat toată adunarea și am putut respira ușurat doar când s-a terminat. Spre mirarea mea, conducătorul m-a sunat apoi și m-a întrebat: „În legătură cu nou-veniții care nu sunt susținuți cum se cuvine din cauza pandemiei, ai rugat personalul responsabil cu udarea să-i sune și să verifice ce fac?” M-a blocat întrebarea conducătorului. Nu știam detalii despre situație. Dacă spuneam adevărul, nu ar fi realizat conducătorul că mințeam? Nu puteam spune că nu știam. Așa că am continuat să mint: „Am vorbit cu ei despre asta, dar unii nou-veniți nu răspund la telefon.” Conducătorul m-a întrebat apoi: „Care dintre nou-veniți?” M-am gândit: „Oare conducătorul mă tot chestionează fiindcă a aflat că am mințit?” Am răspuns în grabă: „Cred că sunt unii dintre cei care abia au acceptat lucrarea lui Dumnezeu.” Văzând că nu pot explica clar, conducătorul a spus: „Când afli, spune-mi.” Când am terminat convorbirea, m-am simțit foarte vinovat. Mințisem și înșelasem din nou. Ce bătaie de cap, să folosești minciuni ca să ascunzi alte minciuni. Amintindu-mi de adunare, un predicator spusese că dintre cele trei biserici de care răspundea, pe una n-o verificase. El putuse spune adevărul, eu de ce nu puteam rosti niciun cuvânt cinstit? Nu puteam ascunde adevărul mințind, înșelând și creând o impresie falsă, în acest fel. Dumnezeu ne examinează pe toți și, mai devreme sau mai târziu, aș fi fost expus și dezvăluit, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, azi, la adunare, când a întrebat conducătorul de lucrare, eu n-am spus adevărul, ci am mințit. M-am temut că mă vor disprețui toți dacă vor afla că n-am făcut lucrare reală. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi să mă cunosc și să scap de firea mea coruptă.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În viața lor de zi cu zi, oamenii spun multe lucruri inutile, neadevărate, ignorante, stupide și justificatoare. La bază, ei spun aceste lucruri de dragul propriei mândrii, pentru a-și satisface propria vanitate. Rostirea acestor minciuni este revărsarea firilor lor corupte. Rezolvarea acestei corupții îți va curăți inima și, astfel, te va face din ce în ce mai pur și din ce în ce mai cinstit. De fapt, toți oamenii știu de ce spun minciuni: o fac de dragul intereselor, imaginii, vanității și statutului lor. Și comparându-se cu ceilalți, încearcă să își întreacă limitele. Drept rezultat, minciunile lor sunt expuse și văzute de ceilalți, ducând, în schimb, la pierderea imaginii, caracterului și demnității. Acesta este rezultatul prea multor minciuni. Când minți prea mult, fiecare cuvânt pe care îl rostești este contaminat. Totul este fals și nimic nu poate fi adevărat sau faptic. Deși s-ar putea să nu-ți pierzi imaginea când minți, deja te simți întinat pe dinăuntru. Te va mustra conștiința și te vei disprețui și desconsidera. «De ce trăiesc atât de jalnic? Este chiar atât de greu să spun un lucru sincer? Trebuie să spun aceste minciuni doar pentru imagine? De ce este atât de obositor să trăiesc așa?» Poți să trăiești într-un mod care nu este obositor. Dacă practici să fii o persoană onestă, poți să trăiești ușor și liber, dar când alegi să minți pentru a-ți proteja imaginea și vanitatea, viața ta este foarte obositoare și dureroasă, ceea ce înseamnă că asta e durere autoprovocată. Care este prestigiul pe care îl obții spunând minciuni? Este ceva gol, ceva total lipsit de valoare. Când minți, îți trădezi propriul caracter și propria demnitate. Aceste minciuni îi costă pe oameni demnitatea lor, îi costă caracterul lor, iar Dumnezeu le consideră neplăcute și odioase. Chiar merită? Deloc. Este aceasta calea cea dreaptă? Nu. Cei care mint adesea trăiesc captivi în firile lor satanice și sub stăpânirea Satanei, nu în lumină sau înaintea lui Dumnezeu. Deseori trebuie să te gândești cum să spui o minciună, iar după ce minți, trebuie să te gândești cum să o mușamalizezi, iar dacă nu o mușamalizezi suficient de bine, minciuna va ieși la iveală, așa că trebuie să-ți frămânți creierii pentru o acoperire. Nu este acesta un mod obositor de a trăi? Este prea obositor. Merită? Deloc. Ce rost are să-ți frămânți creierii pentru a minți și a acoperi minciuna doar de dragul vanității și al statutului? În cele din urmă, te vei gândi la asta și îți vei spune în sinea ta: «De ce mă fac să trec prin asta? Este prea obositor să minți și să ascunzi asta. A face lucrurile în acest fel nu va funcționa. Este mai ușor să fii o persoană onestă.» Vrei să fii o persoană onestă, dar nu poți renunța la imaginea, vanitatea și interesele tale. Poți doar să minți și să folosești minciunile pentru a apăra aceste lucruri. […] Poate crezi că folosirea minciunilor îți poate proteja reputația, statutul și vanitatea dorite, dar aceasta este o mare greșeală. Minciunile nu numai că nu reușesc să-ți apere vanitatea și demnitatea personală, ci și mai grav, te fac și să pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă pe moment îți aperi reputația și vanitatea, ceea ce pierzi este adevărul și Îl trădezi pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă că pierzi cu totul ocazia de a dobândi mântuirea Lui și de a fi desăvârșit. Aceasta este cea mai mare pierdere și un regret veșnic. Oamenii înșelători nu văd niciodată clar acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. Conducătorul voia să afle despre stadiul udării în fiecare biserică, ceea ce clar era un lucru simplu și ar fi fost bine doar să spun adevărul, dar mie mi-ar fi fost cât se poate de greu. Aveam multe rețineri și mă temeam că, după ce conducătorul și ceilalți predicatori aflau adevărul, m-ar fi disprețuit, ar fi spus că nu fac lucrare reală și că nu puteam face față nici măcar acestui lucru minor. Și dacă eram demis, ar fi fost umilitor. Ca să-mi protejez reputația, statutul și impresia bună a celorlalți despre mine, am mințit că verificasem două biserici, când în realitate, aveam cunoștințe clare doar despre una. Ba chiar am dat detalii cu privire la a doua biserică, spunând că nou-veniții de acolo nu erau susținuți din cauza pandemiei. Nu era asta doar o minciună sfruntată? Când m-a întrebat conducătorul dacă rugasem personalul de udare să-i sune pe nou-veniți, m-am temut ca acesta să nu afle despre minciuna pe care tocmai o spusesem, așa că am mai născocit o minciună ca s-o ascund pe prima și am găsit o scuză, ca să-l păcălesc. Ca să-mi protejez numele și statutul, am folosit o minciună ca s-o întăresc pe alta. Chiar am fost viclean! M-am gândit la un dialog dintre Dumnezeu și Satana, menționat în Biblie. Dumnezeu l-a întrebat pe Satana de unde venea, iar Satana a răspuns: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7). Satana e foarte viclean. Nu I-a răspuns direct lui Dumnezeu la întrebare și a vorbit întortocheat. E imposibil să-ți dai seama de unde a venit Satana. Gura lui rostește doar minciuni, niciodată nu vorbește sincer, ci se exprimă doar echivoc și ambiguu. Cu minciunile și înșelăciunile mele, nu eram și eu la fel ca demonul Satana? Deși am dat un răspuns privind lucrarea de care voia să știe conducătorul, au fost doar minciuni și înșelăciuni. Auzindu-mi răspunsul, conducătorul tot n-a înțeles starea exactă a lucrării de udare de care răspundeam și nu a putut judeca dacă o monitorizam cum se cuvine. De fapt, minciunile și înșelăciunile mele mi-au menținut doar temporar reputația și statutul, dar în schimb, mi-am pierdut caracterul, demnitatea și încrederea celorlalți în mine. Dacă mai continuam așa, mai devreme sau mai târziu, toți ar fi văzut că nu eram nici sincer, nici demn de încredere. Nimeni n-ar crede în mine și, în plus, Dumnezeu n-ar avea încredere în mine. Atunci n-aș fi complet lipsit de caracter și de demnitate? N-ar fi o prostie din partea mea?

Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă cu adevărat pe cei care sunt înșelători și că Lui nu-I plac oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, motivele și metodele lor de înșelăciune; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, iar adevărul îi tratează pe toți la fel. Și astfel, dacă vrem să devenim cei care sunt iubiți de Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să schimbăm principiile existenței noastre: nu mai putem să trăim după filosofiile Satanei, nu mai putem să umblăm cu minciuni și înșelăciune, trebuie să lăsăm în urmă toate minciunile și să devenim onești și, în acest mod, părerea lui Dumnezeu despre noi se va schimba. În prealabil, oamenii s-au bazat întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și înșelăciune pentru a trăi printre semeni și au folosit filosofii satanice drept bază pentru existență, viață și drept fundamentul după care s-au ghidat. Era ceva ce Dumnezeu disprețuia. Printre necredincioși, dacă vorbești sincer, spui adevărul și ești o persoană onestă, vei fi defăimat, judecat și respins, ca să urmezi tendințele lumești, să trăiești după filosofiile satanice, să devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. Lucrurile stau exact invers în casa lui Dumnezeu. Cu cât minți mai mult și joci feste, cu atât mai mult aleșii lui Dumnezeu se vor sătura de tine și te vor respinge. Dacă refuzi să te pocăiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice și să folosești conspirații și să elaborezi uneltiri pentru a te ascunde și a te preface, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și alungat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi urăște pe oamenii înșelători, numai cei onești pot prospera în casa Lui, iar cei înșelători vor fi respinși și alungați în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii onești pot face parte din Împărăția cerurilor, așa că, dacă nu încerci să fii o persoană onestă și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu îți arăți adevărata față, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că Lui nu-I plac oamenii necinstiți și nu îi mântuiește. Asta fiindcă ei îi aparțin Satanei. Oamenii înșelători folosesc perfidie și păcăleli în tot ceea ce fac și vorbesc fără sinceritate doar ca să-și protejeze reputația, statutul și interesele. Intențiile acestor oameni și metodele folosite de ei sunt odioase și dezgustătoare pentru Dumnezeu, Deși credeam în Dumnezeu, nu obținusem niciun adevăr și încă trăiam conform unor filosofii satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși,” și „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru demnitatea și prestigiul său.” Aceste filosofii satanice deja mi se înrădăcinaseră în inimă, inducându-mă în eroare și corupându-mă și făcându-mă s-o iau pe calea urmăririi reputației și statutului. Crezusem că oamenii ar trebui să trăiască pentru ei înșiși, să se remarce dintre alții și să obțină renume și profit și că doar atunci nu va fi disprețuit un om. Crezusem că dacă un om spunea doar adevărul și nu mințea niciodată, acel om era un neghiob și nu e bun de nimic. Din acest motiv, înșelasem mereu și țesusem o rețea de minciuni de dragul propriilor mele interese, devenind tot mai înșelător, mai fals și mai lipsit de asemănare umană normală. Considerasem reputația și statutul mai importante decât adevărul și eram dispus să mint și să contrazic adevărul ca să-mi protejez reputația și statutul. Satana e un mincinos, deci când mint și înșel astfel, nu sunt și eu la fel? În această lume rea, nu e bine să fii un om cinstit și deschis. Dar în casa lui Dumnezeu, e exact opusul. În casa lui Dumnezeu, dreptatea și adevărul dețin supremația și cu cât un om înșală mai mult, cu atât e mai probabil ca el să cadă și, în cele din urmă, toți impostorii sunt expuși și alungați de Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Numai oamenii onești pot face parte din Împărăția cerurilor […]” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Dumnezeu e sfânt și oamenilor murdari nu li se permite să intre în Împărăția cerurilor. Când am realizat asta, am simțit că firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează jignire și am regretat sincer că mi-am mințit frații și surorile. Mă uram sincer și nu mai voiam să mint și să înșel niciodată. Voiam să practic adevărul, să fiu un om cinstit și să vorbesc sincer cu toți. Voiam să-mi smulg minciunile din gură și înșelăciunea din inimă, fiind astfel demn de aprobarea lui Dumnezeu și de intrarea în Împărăția cerurilor.

În timpul unei devoțiuni spirituale, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Practicarea onestității acoperă multe aspecte. Cu alte cuvinte, standardul de sinceritate nu este atins doar printr-o singură privință; trebuie să fii la nivelul standardului în multe privințe înainte de a putea fi sincer. Unii oameni cred mereu că nu trebuie decât să reușească să nu mintă pentru a fi sinceri. Este corect acest punct de vedere? A fi sincer implică doar a nu minți? Nu – se referă și la alte câteva aspecte. În primul rând, indiferent cu ce te confrunți, fie că este ceva ce ai văzut cu ochii tăi sau ceva ce ți-a spus altcineva, fie că este vorba de a interacționa cu oamenii sau de a rezolva o problemă, fie că este datoria pe care se cuvine să o îndeplinești sau ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, tu trebuie mereu să abordezi aceste lucruri cu o inimă sinceră. Cum ar trebui să practici abordarea lucrurilor cu o inimă onestă? Spune ce crezi și vorbește onest; nu folosi vorbe goale, jargonul oficial sau cuvinte care sună plăcut, nu spune lucruri false, flatante sau ipocrite, ci rostește cuvintele care sunt în inima ta. Asta înseamnă a fi o persoană onestă. A exprima gândurile și părerile adevărate care sunt în inima ta – asta este ceea ce oamenii onești trebuie să facă. Dacă nu spui niciodată ceea ce gândești, iar cuvintele putrezesc în inima ta și ceea ce spui este întotdeauna în contradicție cu ceea ce gândești, asta nu este ceea ce face o persoană cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat o cale de practicare. Fie că interacționam cu alții, fie că mă ocupam de datoria mea, trebuia să abordez lucrurile cu sinceritate. Cum nu făcusem nicio lucrare de monitorizare, trebuia să fiu sincer în legătură cu asta. Nu trebuia să mă gândesc dacă-mi va fi stricată reputația. E esențială practica de a fi om cinstit.

La următoarea adunare între conlucrători, am vrut să iau inițiativa și să-mi dezvălui corupția, dar mă îngrijora ce ar fi gândit ceilalți despre mine. Am realizat că iar voiam să-mi protejez reputația și statutul, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume, să-mi dea putere și să-mi dea curajul de a-mi dezvălui corupția. Mi-am amintit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu, pe care-l citisem înainte: „Dacă nu practici conform cuvintelor lui Dumnezeu și nu-ți cercetezi niciodată atent secretele și provocările și nu te destăinui niciodată în părtășie cu ceilalți, fără a avea părtășie, a analiza și a scoate la lumină corupția și defectele tale fatale cu aceștia, atunci nu poți fi mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Am realizat că dacă nu eram un om cinstit, continuam să-mi ascund corupția și defectele, nu-mi deschideam sufletul, nu mă dezvăluiam și nu mă analizam, n-aș fi scăpat niciodată de firea mea coruptă și n-aș fi fost mântuit. Am mai spus o rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule! Te rog, dă-mi putere, ca să pot să-mi deschid sufletul și să fiu un om cinstit.” După rugăciune, am luat inițiativa de-a le mărturisi celorlalți: „Am mințit la ultima adunare, când a întrebat conducătorul de udarea nou-veniților. Adevărul e că știam doar de una dintre biserici, dar de celelalte două, nu. M-am temut că dacă spuneam adevărul, mă veți disprețui, așa că am mințit și am spus că știam de două dintre biserici. V-am înșelat pe toți.” După ce am spus asta, ceilalți nici nu m-au condamnat, nici nu m-au disprețuit. Din contră, au spus că era bine că putusem să-mi deschid sufletul și să fiu un om cinstit. După ce am practicat astfel, m-am simțit mult mai calm și mai relaxat. Dacă aș fi continuat să mă ascund, n-aș fi avut aceste conștientizări și câștiguri.

La scurt timp, un conducător superior m-a întrebat: „Acum, ai cunoștințe despre stările conducătorilor de biserică?” M-am simțit cam nesigur de mine la această întrebare, fiindcă știam doar starea unui conducător de biserică, dar nu și stările celorlalți doi. M-am gândit în sinea mea: „Dacă spun adevărul, oare conducătorul va zice că nu am făcut lucrare reală?” așa că am vrut să spun că aveam cunoștințe. Apoi, am realizat că iar voiam să mint, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și am spus adevărul: „Știu doar de starea unui conducător de biserică, dar nu și de stările celorlalți doi.” Atunci, conducătorul nu m-a criticat, ci în schimb, mi-a dat niște sugestii, spunând că ar trebui să sun mai des în legătură cu stările conducătorilor de biserică și să ajut la rezolvarea promptă a greutăților lor și mi-a dat și niște căi de urmat. Am învățat că, cu cât spuneam mai mult adevărul, eram un om cinstit și îndrăzneam să-mi dezvălui mai mult corupția și defectele, cu atât puteam să fiu ajutat mai bine de frații și surorile mele și să obțin câștiguri. Înainte, am mințit și am înșelat ca să-mi apăr reputația și statutul, dar după ce am spus fiecare minciună, sufletul meu s-a simțit împovărat și conștiința mea, încărcată și, mai important, mi-am pierdut caracterul și demnitatea. Prin această experiență, am ajuns să înțeleg că oamenii sinceri sunt plăcuți și de Dumnezeu, și de om și, cu cât ești mai sincer, cu atât vor fi mai armonioase relațiile tale cu ceilalți și cu atât vei fi mai calm și mai liniștit. Nu doar că nu vei fi disprețuit de ceilalți, ci vei fi ajutat de frații și surorile tale. E minunat să fii un om sincer. Doar fiind sinceri, putem să primim binecuvântarea și mântuirea lui Dumnezeu și să intrăm în Împărăția cerurilor!