de Chengxin, Coreea de Sud

Recent, am observat că mulți frați și surori au scris mărturii despre experiențele lor și am vrut și eu să practic scrierea uneia. Cred de mulți ani, m-am bucurat de aprovizionarea de la Dumnezeu și am avut câteva experiențe. Am vrut să scriu un articol în timpul devoționalelor mele, dar de fiecare dată când scriam introducerea, nu știam cum să continui. M-am gândit că trecusem prin mai multe demiteri, eșecuri și greșeli și că fusesem tratată des. Într-o anumită măsură, aveam câteva experiențe. De ce nu mai aveam inspirație când mă apucam să scriu? Când scriam despre felul în care înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu, cum I-am folosit cuvintele ca să mă analizez și să mă înțeleg, ce căi de a practica am găsit în cuvintele Lui, apoi cum m-am căit și schimbat, mă blocam când ajungeam la aceste părți. Astfel au trecut o lună sau două și n-am mai scris articolul. Mi se părea prea greu. În plus, liderul știa că-mi lipsesc calibrul și ideile. N-ar trebui să fiu prea aspră cu mine însămi. Aveam multe pe cap și nu mă puteam liniști ca să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu. În plus, puteau scrie câțiva frați și surori cu un calibru bun și cu experiențe. Era bine să-i pun pe ei să scrie. Nu era nevoie să scriu eu. Așa că am renunțat complet la ideea de a scrie un articol. Uneori, ceilalți îmi aminteau că aș putea scrie unul, dar eu mă enervam și nu voiam nici măcar să le răspund la mesaje. După o vreme, devoționalele mele nu mergeau bine. Citeam cuvintele lui Dumnezeu, dar nu aveam luminarea Duhului Sfânt și nu-L puteam simți pe Dumnezeu. Erau multe probleme în lucrare pe care nu le puteam înțelege sau rezolva; apăreau una după alta. Era multă presiune pe umerii mei și sufeream. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume, ca să-mi pot înțelege problemele.

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Urmărirea adevărului este voluntară; dacă iubești adevărul, Duhul Sfânt lucrează. Atunci când, în inima ta, iubești adevărul – când, indiferent ce persecuție sau necaz se abate asupra ta, te rogi lui Dumnezeu și te bazezi pe Dumnezeu și reflectezi asupra ta și încerci să te cunoști – când, dacă descoperi o problemă, cauți în mod activ adevărul pentru o rezolvare – atunci vei fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta. Aceste manifestări sunt toate un produs natural al oamenilor care iubesc adevărul și toate apar în mod voluntar, cu bucurie și fără constrângere și, de asemenea, sunt complet necondiționate. Dacă oamenii Îl pot urma pe Dumnezeu în acest fel, ceea ce câștigă în cele din urmă este adevărul și viața, iar acel ceva în care pătrund este realitatea adevărului și ceea ce trăiesc ei este chipul omului. […] Dacă nu ai obținut adevărul, atunci niciunul dintre motivele sau scuzele pe care le-ai enunțat nu va fi plauzibil; lui Dumnezeu nu-i pasă de motivele tale. Încearcă să raționezi după cum dorești; frământă-te cât vrei – Îi pasă lui Dumnezeu? Ar discuta Dumnezeu cu tine? Ar dezbate și S-ar sfătui cu tine? S-ar consulta cu tine? Care este răspunsul? Nu. Categoric nu ar face-o. Motivul tău este invalid, oricât de solid ar fi. Nu trebuie să înțelegi greșit voia lui Dumnezeu, crezând că poți oferi tot felul de motive și scuze pentru neurmărirea adevărului. Dumnezeu dorește ca tu să cauți adevărul în toate mediile și în fiecare chestiune care îți iese în cale, determinându-te în cele din urmă să dobândești intrarea în realitatea adevărului și să obții adevărul. Indiferent de împrejurările pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine, de oamenii și evenimentele pe care le întâlnești și de mediul în care te afli, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a le înfrunta. Sunt tocmai lecțiile pe care ar trebui să le înveți în căutarea adevărului. Dacă tu cauți mereu să oferi scuze, să fii evaziv, să refuzi, să te împotrivești, atunci Dumnezeu va renunța la tine. Nu-ți va folosi să fii refractar sau dificil sau să-ți justifici raționamentul. Dacă Dumnezeu nu Se preocupă de tine, îți vei pierde șansa la mântuire. Pentru Dumnezeu, nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată; El a făcut aranjamente pentru fiecare persoană în parte și are un mod de a le gestiona. Dumnezeu nu va discuta cu tine dacă motivele și scuzele tale sunt justificate și nu va asculta dacă apărarea ta are sens. Nu te întreabă decât atât: «Sunt cuvintele lui Dumnezeu adevărul? Ai o fire coruptă? Se cuvine să urmărești adevărul?» Trebuie să fii lămurit cu privire la un fapt: Dumnezeu este adevărul, tu ești unul dintre oamenii corupți și, așadar, ar trebui să îți asumi căutarea adevărului. Problemele sau dificultățile, motivele sau scuzele nu sunt justificate; dacă nu accepți adevărul, vei pieri” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (1)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit imediat. Urmărirea adevărului e un lucru personal și voluntar. N-ar trebui să caut orice motiv, orice scuză ca să nu scriu sau ca să nu urmăresc adevărul. Lui Dumnezeu nu-I pasă cât de corecte sunt motivele. El vrea să-I ascultăm cuvintele și să ne supunem cerințelor Lui în orice situație, orice s-ar întâmpla. Asta ar trebui să fac. Dumnezeu a mai spus: „Datoria credinței tale în Mine este de a-Mi fi martor, de a-Mi fi loial Mie și nimănui altcuiva și de a fi ascultător până la sfârșit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). El cere să fim mărturie pentru El și asta e datoria noastră, a celor care au experimentat lucrarea Lui. Oricât de profund sau superficial înțeleg adevărul, nu pot ascunde lucrarea pe care a făcut-o în mine, ci trebuie să scriu ce am câștigat din credința mea, ca să fiu mărturie pentru Dumnezeu. Am întâmpinat multe dificultăți scriind articolul, dar acele probleme erau exact corupția și defectele mele, pe care nu le înțelesesem și trebuia să mă liniștesc, să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu și să caut adevărul. Dar, în schimb, nu am căutat adevărul și nu am chibzuit la cuvintele lui Dumnezeu. Am găsit tot felul de scuze ca să resping ideea de a scrie un articol. Tot spuneam că-mi lipsește calibrul și că n-aveam timp fiindcă eram ocupată cu munca. Credeam că e normal să nu scriu un articol. Uneori, când ceilalți îmi spuneau să-l scriu, mă enervam și căutam scuze. Nici măcar nu voiam să le răspund la mesaje. Dar acum, gândindu-mă la asta, deși trebuia să supraveghez fiecare aspect al lucrării mele de lider, nu toate problemele erau urgente. Îmi puteam face timp pentru multe lucruri. În plus, unele sarcini de rutină nu necesitau prea mult timp. Nu eram atât de ocupată încât să nu am timp de articol. Astea erau doar scuze. Consideram că acele sarcini de rutină erau ușoare și nu necesitau mult efort mental, dar să scriu un articol nu era punctul meu forte, așa că evitam s-o fac. Ba chiar am folosit motivul că liderul știa că-mi lipseau calibrul și ideile. Chiar puteam să denaturez lucrurile și să născocesc aberații. De fapt, dacă scriem un articol, asta ne poate stimula să urmărim adevărul. Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu și căutând adevărul, putem să ne îndepărtăm corupția, să facem lucrurile principial și să ne facem datoria mai bine. E datoria noastră să scriem articole ca să fim martori pentru Dumnezeu. N-avem scuze să n-o facem. Dumnezeu spune: „Dumnezeu este adevărul, tu ești unul dintre oamenii corupți și, așadar, ar trebui să îți asumi căutarea adevărului. Problemele sau dificultățile, motivele sau scuzele nu sunt justificate; dacă nu accepți adevărul, vei pieri.” Apoi am realizat că, dacă tot căutam scuze, faptul că nu căutam și nu acceptam adevărul avea să mă distrugă complet și acesta ar fi fost finalul meu. Ce stare înspăimântătoare! Așa că m-am grăbit să mă rog: „Dumnezeule! Tocmai mi-am dat seama că nu accept adevărul. Ți-am citit des cuvântul, am ascultat multe predici, dar nu am deloc realitatea adevărului și nu vreau să practic scrierea unui articol, ca să fiu mărturie. E o mare rușine! Acum mi-am văzut neajunsurile, defectele. Vreau să-mi schimb starea asta greșită și să mă străduiesc să fac ce spui Tu!”

Ulterior, m-am rugat lui Dumnezeu, căutând: care era adevăratul motiv pentru care nu urmăream adevărul și nu voiam să-mi scriu mărturia? Reflectând, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În credința lor în Dumnezeu, mulți oameni se concentrează doar să lucreze pentru El și se mulțumesc pur și simplu să sufere și să plătească un preț. Totuși, ei nu urmăresc deloc adevărul. Și rezultatul? După zece, douăzeci, treizeci de ani de credință în Dumnezeu, încă sunt lipsiți de cunoașterea adevărată a lucrării Lui și nu pot vorbi despre nicio experiență sau cunoaștere a adevărului ori a cuvintelor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor, când încearcă să rostească o mică mărturie, nu au nimic de spus; dacă vor fi sau nu mântuiți este o necunoscută pentru ei. Care este problema aici? Așa sunt oamenii care nu urmăresc adevărul. Indiferent de câți ani sunt credincioși, ei sunt incapabili să înțeleagă adevărul, cu atât mai puțin să-l practice. Cum ar putea cineva total nereceptiv la adevăr să intre în realitatea adevărului? Sunt oameni ce nu pot să vadă această problemă, care cred că, dacă aceia care rostesc papagalicește cuvinte doctrinare practică adevărul, pot să intre în realitatea adevărului. Este corect? Oamenii care spun pe de rost cuvinte doctrinare sunt în mod inerent incapabili să înțeleagă adevărul – așadar, cum ar putea să practice adevărul? Deși ceea ce practică ei pare să nu încalce adevărul și pare să fie o faptă bună, un comportament bun, sunt astfel de fapte și comportamente bune potrivite pentru a fi numite realitatea adevărului? Oamenii care nu înțeleg adevărul nu înțeleg care este realitatea adevărului; ei consideră că faptele bune și comportamentul bun al oamenilor reprezintă practicarea adevărului. Este absurd, nu-i așa? Cum diferă acest lucru de opiniile ideologice ale oamenilor religioși? Și cum pot fi rezolvate astfel de probleme de înțelegere distorsionată? Oamenii trebuie mai întâi să înțeleagă voia lui Dumnezeu din cuvintele Sale și să fie conștienți de ce înseamnă înțelegerea adevărului și practicarea adevărului, pentru a putea să privească oamenii și să le spună ceea ce sunt cu adevărat și pentru a putea să-și dea seama dacă au sau nu realitatea adevărului. Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului înseamnă a-i face pe oameni să înțeleagă și să practice adevărul; numai atunci vor putea oamenii să renunțe la firile lor corupte, să acționeze conform principiului și să pătrundă în realitatea adevărului. Dacă nu urmărești adevărul și doar te mulțumești să te sacrifici, să suferi și să plătești un preț pentru Dumnezeu conform propriilor noțiuni și închipuiri, va reprezenta tot ceea ce faci practicarea adevărului și supunere față de Dumnezeu? Poate dovedi că au avut loc schimbări în firea vieții tale? Poate reprezenta faptul că ai adevărata cunoaștere de Dumnezeu? Nu. Și, așadar, ce va reprezenta tot ceea ce faci? Poate doar să-ți reprezinte înclinațiile, înțelegerea și dorințele personale, lucrurile pe care îți place și ești dispus să le faci; tot ce faci reprezintă doar satisfacerea propriilor dorințe, vreri și idealuri. În mod clar, nu înseamnă urmărirea adevărului. Nimic din ceea ce faci nu are vreo legătură cu adevărul și nici cu ceea ce Dumnezeu cere. Tot ce faci este pentru tine; lucrezi, lupți și alergi de colo-colo doar de dragul propriilor idealuri, pentru reputația și statutul tău – ceea ce nu diferă cu nimic de ce a făcut Pavel” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (2)”). Cuvintele lui Dumnezeu de judecată și revelare m-au făcut să n-am unde să mă mai ascund, să mă simt neliniștită și supărată. Credeam de mulți ani, citisem mult cuvântul lui Dumnezeu, avusesem eșecuri și căderi, fusesem emondată și tratată, dar nu scrisesem nicio mărturie. Nici nu-mi puteam exprima experiențele și înțelegerea adevărului, fiindcă nu urmăream adevărul. Mă mulțumeam să par numai că pot să sufăr și să plătesc un preț, că pot să fac lucrarea de care eram responsabilă, fără greșeli sau omisiuni. Mă ocupam de tot felul de lucruri în lucrarea mea zilnică și, dacă amânam ceva, mă temeam că ceilalți ar fi spus că nu puteam să fac lucrare practică sau să rezolv probleme reale. Dacă afla liderul și mă demitea? La gândul acela, am renunțat să scriu un articol și să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu și am renunțat chiar și la devoționalele mele de dimineață. Consideram că un articol mi-ar fi întârziat progresul lucrării. Uneori, mă trezeam și voiam să fac devoționale, dar când deschideam calculatorul și vedeam tot felul de mesaje, renunțam la devoționale și răspundeam la mesaje, ocupându-mă de toate problemele. Dar de fapt, nu trebuia să mă ocup de toate imediat. Dacă răspundeam când aveam timp, nimic n-ar fi fost întârziat. Dar întrucât eram ocupată cu acele lucruri, nu mai mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, chibzuind la ele. Ba chiar credeam că eram responsabilă în datoria mea, că-mi asumam o povară și puteam face o lucrare reală, dar de fapt voiam să mă folosesc de suferința și eforturile mele superficiale ca să fiu admirată. Însemna asta că-mi făceam datoria? Voiam să mă folosesc de datoria mea ca să-mi protejez renumele și statutul, ca să-mi împlinesc ambițiile personale. Eram pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Știam că procesul de scriere a unui articol era procesul de căutare a adevărului, dar nu urmăream adevărul și nu voiam să scriu un articol ca să fiu martor. Eram ocupată în fiecare zi și chiar și când aveam timp, găseam scuze să nu scriu. Oare nu eram doar un făcător de servicii? Nu urmăream adevărul, ci doar mă axam pe lucrare, ceea ce însemna că frații și surorile nu se axau pe intrarea în viață în îndatoririle lor. Când înfruntau probleme, nu reflectau asupra lor înșiși și nu aflau lucruri despre ei prin cuvintele lui Dumnezeu. Îi îndepărtam pe ceilalți de voia lui Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nimic din ceea ce faci nu are vreo legătură cu adevărul și nici cu ceea ce Dumnezeu cere. Tot ce faci este pentru tine; lucrezi, lupți și alergi de colo-colo doar de dragul propriilor idealuri, pentru reputația și statutul tău – ceea ce nu diferă cu nimic de ce a făcut Pavel.” M-am gândit că mergeam pe aceeași cale ca Pavel. Eram mereu ocupată, făceam ce-mi plăcea, lucruri ușoare, dar în ceea ce privește lucrarea cerută de Dumnezeu, cea care implică adevărul, nu numai că nu căutam adevărul, dar mă săturasem de el și-l evitam. Lucram doar ca să-mi satisfac dorința de statut. Eram pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat așa, oricât de mult aș fi lucrat, aș fi fost alungată de Dumnezeu. Această realizare m-a speriat și am vrut să schimb imediat situația.

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. „Cea mai evidentă stare a oamenilor cărora le este lehamite de adevăr este că nu sunt interesați de adevăr și de lucruri pozitive, ba chiar sunt revoltați și scârbiți de ele, și mai ales le place să urmeze tendințe lumești. Inimile lor nu acceptă lucrurile pe care Dumnezeu le iubește și ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor să facă. În schimb, sunt nepăsători și indiferenți, iar unii oameni chiar disprețuiesc deseori standardele și principiile pe care Dumnezeu le pretinde oamenilor. Ei sunt scârbiți de lucrurile pozitive și au mereu un sentiment de împotrivire, confruntare și dispreț față de ele. Aceasta este manifestarea fundamentală atunci când le e lehamite de adevăr. În viața bisericească, a citi cuvântul lui Dumnezeu, a se ruga, a avea părtășie despre adevăr, a îndeplini îndatoriri și a rezolva probleme cu adevărul sunt toate lucruri pozitive. Ele sunt pe placul lui Dumnezeu, dar unii oamenii sunt dezgustați de aceste lucruri pozitive; lor nu le pasă de ele și sunt indiferenți față de ele. […] Nu este aceasta firea prin care le e lehamite de adevăr? Nu dezvăluie asta o fire coruptă? Există mulți oameni care cred în Dumnezeu și cărora le place să facă lucrare pentru El și să alerge de colo-colo cu mult zel. În exercitarea darurilor și a punctelor lor forte, în a se da în spectacol, în a-și satisface preferințele, au o energie nemărginită – însă dacă le ceri să practice adevărul și să acționeze conform principiilor acestuia, acest lucru le taie elanul și își pierd entuziasmul. Dacă nu li se permite să se dea în spectacol, ei devin apatici și abătuți. Cum se face că au energie pentru a se da în spectacol? Și cum de nu au energie pentru a practica adevărul? Care este problema aici? Tuturor oamenilor le place să iasă în evidență; toți poftesc la glorie deșartă. Toată lumea are o energie inepuizabilă atunci când crede în Dumnezeu de dragul binecuvântărilor și recompenselor, așa că de ce devin oamenii apatici, de ce sunt abătuți când practică adevărul și se leapădă de trup? De ce se întâmplă asta? Aceasta arată că inimile oamenilor sunt denaturate. Ei cred în Dumnezeu în întregime de dragul binecuvântărilor – la drept vorbind, ei sunt setați să intre în Împărăția cerurilor. Fără binecuvântări sau beneficii de urmărit, oamenii devin apatici și abătuți și nu au entuziasm. Toate aceste lucruri sunt cauzate de o fire coruptă căreia îi este lehamite de adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat. Evitam să scriu un articol și nu voiam să urmăresc adevărul doar din cauza firii mele satanice, de a fi sătulă de adevăr. Știam prea bine că Dumnezeu ne cere să scriem articole de mărturie și că, dacă nu puteam scrie ceva profund, puteam scrie ceva mai simplu. Atât timp cât e practic, cât există experiență și înțelegere și e edificator, e în regulă. Să scriem articole înseamnă să fim martori pentru ceea ce Dumnezeu a realizat în noi, pentru felul în care El curățește și mântuiește oamenii prin cuvintele Sale și pentru felul în care aceste cuvinte îndepărtează diverse dificultăți și corupția din oameni. Dumnezeu chiar prețuiește mărturiile oamenilor, iar una bună Îi alină inima. Așadar, Dumnezeu speră că ne vom scrie experiențele și câștigurile în articole care mărturisesc pentru El. Însă în loc să fac ceea ce cere Dumnezeu, am găsit motive să evit asta, să refuz. Arătam o fire satanică, de a fi sătulă de adevăr.

Atunci ce crede Dumnezeu despre firea de a fi sătul de adevăr? În devoționalele mele, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de oameni sunt cei cărora le e lehamite de adevăr? Sunt ei cei care se împotrivesc și se opun lui Dumnezeu? Ei s-ar putea să nu se împotrivească fățiș lui Dumnezeu, dar natura și esența lor este să-L renege pe Dumnezeu și să se împotrivească Lui, ceea ce echivalează cu a-I spune deschis lui Dumnezeu: «Nu-mi place să aud ceea ce spui Tu, nu accept acest lucru și, pentru că nu accept că sunt adevărul cuvintele Tale, nu cred în Tine. Cred în oricine este folositor și benefic pentru mine.» Este aceasta atitudinea necredincioșilor? Dacă aceasta este atitudinea ta față de adevăr, nu ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu? Și dacă ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu, te va mântui Dumnezeu? N-o va face. Acesta este motivul mâniei lui Dumnezeu față de toți cei care Îl neagă și I se împotrivesc. […] Dacă unei persoane îi este lehamite de adevăr, asta este fatal obținerii mântuirii; nu este ceva care poate sau nu să fie iertat, nu este o formă de comportament sau ceva care se revelează temporar în ea; este natura și esența unei persoane, iar Dumnezeu este cât se poate de sătul de astfel de oameni. Dacă îți reverși ocazional corupția, trebuie, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să reflectezi dacă aceste revărsări provin dintr-o aversiune față de adevăr sau dintr-o lipsă de înțelegere a acestuia. Lucrul acesta implică o căutare și necesită luminarea și ajutorul lui Dumnezeu. Dacă ai acea natură și esență căreia îi e lehamite de adevăr, nu accepți niciodată adevărul și ești deosebit de potrivnic și ostil față de acesta, atunci sunt probleme. Cu siguranță ești o persoană rea și Dumnezeu nu te va mântui” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima. Să fii sătul de adevăr înseamnă să I te împotrivești lui Dumnezeu, să fii dușmanul lui declarat. Pretindeam că aveam credință în Dumnezeu Atotputernic, mă rugam în numele Lui, mâncam și beam adevărurile pe care le-a exprimat, aveam părtășie despre cuvintele Lui în fiecare adunare și le predicam fraților și surorilor. Dar felul în care mă purtam, în care trăiam, nu era conform cuvintelor lui Dumnezeu, iar eu nu-I urmam cerințele. În schimb, eram sătulă de adevăr. Cum puteam accepta și practica adevărul în felul acela? Singura cale de a fi mântuit în calitate de credincios este să accepți adevărul. Dar eu nu iubeam adevărurile exprimate de Dumnezeu. În inima mea, mă împotriveam lui Dumnezeu. Acea fire satanică de a fi sătulă de adevăr mă putea distruge. Atunci am văzut că o astfel de fire e înspăimântătoare, e călcâiul lui Ahile pe drumul spre mântuire. Apoi am venit înaintea lui Dumnezeu, ca să mă căiesc: „O, Dumnezeule! Sunt sătulă de adevăr, nu mă axez pe scrierea unui articol sau pe urmărirea adevărului și acum am văzut că o fire de a fi sătul de adevăr Te dezgustă. Vreau să mă căiesc și să urmăresc adevărul! Te rog să mă îndrumi!”

După aceea, am citit iar din cuvintele lui Dumnezeu. „Dacă, în inima ta, chiar iubești adevărul, însă ai un calibru oarecum slab și ești lipsit de perspicacitate și puțin nesăbuit; dacă uneori faci greșeli, dar nu intenționezi să faci rău și ai făcut pur și simplu câteva lucruri nesăbuite; dacă în inima ta ești dispus să auzi părtășia lui Dumnezeu despre adevăr și tânjești după adevăr; dacă atitudinea pe care o ai în tratarea adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu este una de sinceritate și dor, iar tu poți să venerezi și să prețuiești cuvintele lui Dumnezeu, asta este suficient. Lui Dumnezeu Îi plac astfel de oameni. Chiar dacă s-ar putea să fii un pic nesăbuit uneori, Dumnezeu tot te place. Dumnezeu îți iubește inima, care tânjește după adevăr și El iubește atitudinea ta sinceră față de adevăr. Deci, Dumnezeu are milă de tine și te favorizează întotdeauna. El nu ia în considerare calibrul tău slab sau nesăbuința ta, și nici fărădelegile tale. Deoarece atitudinea ta față de adevăr este sinceră și pasionată, iar inima ta este cinstită, atunci, întrucât inima și atitudinea ta sunt lucrurile pe care Dumnezeu pune preț, El va fi mereu milos față de tine, iar Duhul Sfânt va lucra asupra ta și vei avea speranța mântuirii” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit și mi-au dat o cale de practică. Inima mi s-a luminat și m-am simțit ușurată! Pe Dumnezeu nu-L deranjează calibrul slab sau ignoranța oamenilor. Atât timp cât tânjesc după adevăr și îl tratează cu sinceritate, vor avea mila lui Dumnezeu. Am observat că mai erau frați și surori cu un calibru mediocru, care tânjeau după cuvintele lui Dumnezeu și căutau sincer adevărul când se întâmpla ceva. Cu o atitudine sinceră față de cuvintele lui Dumnezeu, aveau mila și îndrumarea lui Dumnezeu. Au ajuns să scrie eseuri foarte emoționante despre experiențele lor, ca să fie martori pentru Dumnezeu. Iar unii, care sunt noi în credință, nu fug de dificultățile pe care le înfruntă în datoria lor, ci se supun conducerii și rânduielilor lui Dumnezeu și se bazează pe El ca să caute adevărul și să depășească necazurile. În cele din urmă, ajung mărturii emoționante. Iar câțiva noi credincioși caută adevărul când dau la iveală corupție. Citesc cuvintele lui Dumnezeu și reflectează asupra lor. Înțelegerea pe care o împărtășesc e sinceră și practică. Lui Dumnezeu nu-I pasă de când crede cineva, dacă e ignorant sau are calibru slab, ci numai dacă urmărește și iubește adevărul, dacă e însetat de adevăr și dacă abordează cuvintele lui Dumnezeu cu o inimă sinceră. Calibrul slab nu e fatal. Cheia e să avem o inimă care iubește adevărul, să putem accepta și pune în practică adevărul. Dumnezeu e loial și drept și nu-I pasă dacă cineva are calibru bun sau slab. Atât timp cât suntem însetați de adevăr și tânjim după el, atât timp cât implementăm ceea ce știm, putem dobândi luminarea Duhului Sfânt și vom avea o înțelegere și pătrundere mai bune. Calibrul meu slab n-ar trebui să mă țină pe loc și n-ar trebui să găsesc scuze să nu scriu un articol. Voiam să mănânc, să beau și experimentez sincer cuvintele lui Dumnezeu, să-mi povestesc experiențele într-un articol ca să fiu mărturie pentru Dumnezeu.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a clarificat care e voia Lui. „Nicio cale spre atingerea mântuirii nu este mai reală sau mai practică decât acceptarea și urmărirea adevărului. Dacă nu poți dobândi adevărul, credința ta în Dumnezeu este goală. Cei care rostesc mereu cuvinte doctrinare goale, zic sloganuri papagalicește, spun lucruri pompoase, respectă regulile și nu se concentrează niciodată pe practicarea adevărului nu câștigă nimic, indiferent de câți ani cred. Cine sunt oamenii care câștigă ceva? Cei care își îndeplinesc datoria cu sinceritate și sunt dispuși să practice adevărul, care tratează ceea ce le-a încredințat Dumnezeu drept misiunea lor, care își petrec cu bucurie întreaga viață sacrificându-se pentru Dumnezeu și nu uneltesc de dragul lor, ale căror picioare sunt bine înfipte pe pământ și care se supun orchestrărilor lui Dumnezeu. Ei sunt capabili să priceapă principiile adevărului în timp ce își îndeplinesc datoria și se străduiesc din răsputeri să facă totul cum se cuvine, permițându-le să obțină efectul mărturiei pentru Dumnezeu și să mulțumească voia Sa. Când întâmpină dificultăți în timp ce își îndeplinesc datoria, se roagă lui Dumnezeu și încearcă să-I înțeleagă voia, sunt capabili să se supună orchestrărilor și aranjamentelor care vin de la Dumnezeu și, în tot ceea ce fac, ei caută și practică adevărul. Ei nu repetă papagalicește sloganuri și nu spun lucruri pompoase, ci se concentrează doar să facă lucrurile fiind bine înfipți cu picioarele pe pământ și să respecte principiul cu meticulozitate. Se străduiesc din greu în tot ceea ce fac și încearcă din răsputeri să înțeleagă totul și, în multe chestiuni, sunt capabili să practice adevărul, după care dobândesc cunoștințe și înțelegere și sunt în stare să învețe lecții și să câștige cu adevărat ceva. Iar când au gânduri incorecte sau stări greșite, se roagă lui Dumnezeu și caută adevărul pentru a le înlătura; indiferent ce adevăruri înțeleg, ei le apreciază în inimile lor și sunt capabili să vorbească despre experiențele și mărturia lor. Astfel de oameni câștigă în cele din urmă adevărul. Acei oameni fără inimă nu se gândesc niciodată la cum să practice adevărul. Ei se concentrează doar să depună efort și să facă lucruri și să se afișeze și să se fălească, dar nu caută niciodată cum să practice adevărul, ceea ce le îngreunează obținerea lui. Gândește-te, ce fel de oameni pot intra în realitățile adevărului? (Cei cu picioarele pe pământ, care sunt pragmatici și care fac lucrurile din toată inima.) Oamenii cu picioarele pe pământ, care fac lucrurile din toată inima și care au o inimă: asemenea oameni acordă mai multă atenție realității și folosirii principiilor adevărului atunci când acționează. De asemenea, în toate lucrurile, ei acordă atenție aspectelor practice, sunt pragmatici și le plac lucrurile pozitive, practice și adevărul. Oamenii ca aceștia sunt cei care în cele din urmă înțeleg și câștigă adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că aceia care urmăresc adevărul se axează pe cuvintele lui Dumnezeu, chibzuiesc adesea la ele și le pun în practică. Ei pot să caute adevărul și să învețe de la oamenii, lucrurile și evenimente din jurul lor, apoi să culeagă răsplata din experiențele lor. Un articol e cea mai bună cale să venim înaintea lui Dumnezeu și să chibzuim la cuvintele Lui, iar asta e voia lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am simțit o povară și am avut motivația de a scrie un articol. Simțeam că trebuia să fac acea datorie, ca să-I alin inima lui Dumnezeu. Un articol de mărturie pentru Dumnezeu e în beneficiul mai multor oameni. E un lucru însemnat, valoros și o responsabilitate a mea.

După aceea, am început să planific zilnic lucrarea și să stabilesc cât timp folosesc pentru fiecare problemă, conform urgenței ei. Oricând aveam timp, mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu și lucram la un articol. La început, scriam o relatare detaliată a unui lucru. Nu puteam scrie clar despre felul în care înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu și scriam superficial. Atunci voiam să renunț, să mă opresc și nu mai voiam să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu vreau să renunț! Vreau să chibzuiesc la cuvintele Tale, să scriu tot ce știu în acest moment și apoi să continui să scriu, pe măsură ce capăt experiență. Nu vreau să trăiesc după firea mea coruptă. Vreau să scriu despre lucrarea pe care ai făcut-o în mine ca să-Ți fiu mărturie.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai calmă. Când m-am liniștit și m-am gândit la starea mea și la cuvintele lui Dumnezeu, am putut să-mi dau seama de luminarea pe care am primit-o. Așadar, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu și am scris despre felul în care le înțelegeam atunci. Când am terminat și am văzut că unele părți nu erau clare, le-am corectat. Pe măsură ce scriam, dobândeam claritate și-mi vedeam starea mai bine. Am câștigat tot mai multă înțelegere a adevărului. M-am simțit foarte împlinită cu acest fel de practică. Această experiență mi-a arătat importanța urmăririi adevărului. Trebuie să căutăm serios adevărul, să reflectăm asupra noastră, să ne cunoaștem și să practicăm cuvintele lui Dumnezeu în toate, apoi putem culege rasplata. E foarte important să scriem o mărturie personală, să urmărim adevărul și o schimbare în firea vieții noastre.