de Joanne, Coreea de Sud

Am observat recent o mulțime de frați și de surori care scriu articole bazate pe experiențe ca să aducă mărturie pentru Dumnezeu și am vrut să practic și eu scrierea unuia. Cred de mulți ani, m-am bucurat de hrana oferită de cuvintele lui Dumnezeu și am avut câteva experiențe. Am vrut să scriu un articol în timpul devoționalelor mele, dar de fiecare dată când scriam introducerea, nu știam cum să continui. M-am gândit că trecusem prin mai multe demiteri, eșecuri și poticneli și că fusesem emondată des. Într-o anumită măsură, avusesem câteva experiențe. De ce mintea mea se golea de îndată ce mă pregăteam să scriu? Astfel, după o lună sau două tot nu scrisesem niciun articol. Am simțit că era prea greu să scriu articole, așa că am început să mă complac. Conducătorul știa că-mi lipsesc calibrul și ideile. N-ar trebui să fiu prea aspră cu mine însămi. Aveam multe pe cap în fiecare zi și nu mă puteam liniști ca să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu. În plus, puteau scrie câțiva frați și surori cu un calibru bun și cu experiențe. Era în regulă dacă scriau ei articole, nu era nevoie să scriu eu. Așa că am renunțat complet la ideea de a scrie un articol. Uneori, frații și surorile îmi aminteau că aș putea scrie unul în timpul meu liber, dar eu mă enervam și nu voiam nici măcar să le răspund la mesaje. După o vreme, nu îmi mai desfășuram cu regularitate devoționalele. Citeam cuvintele lui Dumnezeu, dar nu aveam luminarea Duhului Sfânt și nu-L puteam simți pe Dumnezeu. Erau multe probleme în lucrare pe care nu le puteam înțelege sau rezolva; apăreau una după alta. Era multă presiune pe umerii mei și sufeream. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume, ca să-mi pot înțelege problemele.

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Urmărirea adevărului este voluntară. Dacă iubești adevărul, atunci Duhul Sfânt va lucra în tine. Dacă iubești adevărul în inima ta, atunci vei fi capabil să te rogi lui Dumnezeu și să te bazezi pe El, indiferent de persecuția sau necazul care se abate asupra ta, și să reflectezi asupra ta și să încerci să te cunoști, indiferent de firea coruptă pe care o dezvălui, și să cauți în mod activ adevărul pentru a rezolva problemele pe care le descoperi și să ajungi să-ți faci datoria într-un mod care este conform standardului. În acest fel, vei fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta. Aceste manifestări sunt toate rezultate care pot fi atinse de cei care iubesc adevărul. Acestea nu sunt lucruri pe care oamenii sunt forțați să le facă; toate sunt realizate de oamenii care caută adevărul în mod voluntar, cu bucurie și din proprie inițiativă, fără nicio condiție suplimentară. Dacă oamenii Îl pot urma pe Dumnezeu în acest fel, ei vor câștiga în cele din urmă adevărul și viața, vor pătrunde în adevărul-realitate și vor trăi o asemănare umană. […] Orice scop ai avea să crezi în Dumnezeu, în cele din urmă, Dumnezeu îți va determina finalul pe baza faptului dacă ai dobândit adevărul. Dacă nu ai dobândit încă adevărul, dar totuși ceri ca Dumnezeu să-ți dea un final bun, este acest lucru valabil? Nu este valabil, indiferent câte justificări sau scuze ai oferi. Când determină finalurile oamenilor, Dumnezeu nu se consultă cu ei. Indiferent cum argumentezi sau cum te aperi, nu va fi de niciun folos – Dumnezeu nu-ți va acorda nicio atenție. Chiar dacă te-ai duce în al treilea Cer pentru a face apel, nu ar fi de niciun folos. Eșecul tău de a urmări adevărul este propria ta problemă – Dumnezeu este drept față de toți. Așadar, când ești dezvăluit și eliminat, nu-L înțelege greșit pe Dumnezeu și nu te plânge de El. Indiferent de justificarea sau scuza pe care o găsești pentru a nu urmări adevărul, nu va fi de niciun folos. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte, dar tu nu asculți niciunul dintre ele. Dumnezeu le cere oamenilor să caute adevărul în toate circumstanțele și în fiecare chestiune pe care o întâlnesc, dar tu pur și simplu nu asculți acest lucru și nu-l practici. În cele din urmă, eșecul tău de a dobândi adevărul și de a atinge mântuirea este autoprovocat. Indiferent de împrejurările pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine, de oamenii și evenimentele pe care le întâlnești și de mediul în care te afli, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a le înfrunta. Acestea sunt tocmai lecțiile pe care ar trebui să le înveți în urmărirea adevărului. Dacă tu cauți mereu justificări, să scapi, să evadezi, să respingi sau să te împotrivești acestor circumstanțe, atunci Dumnezeu va renunța la tine. Nu are rost să argumentezi sau să fii irezonabil sau să pui piedici – dacă nu accepți adevărul, îți vei pierde șansa la mântuire. Dacă tu cauți adevărul, nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată. Dumnezeu este drept; El are rânduieli potrivite pentru fiecare și o soluție pentru fiecare problemă. Dumnezeu nu va asculta justificările pe care le folosești în apărarea ta, indiferent dacă par sau nu rezonabile. El doar te va întreba: «Sunt cuvintele lui Dumnezeu adevărul? Le accepți sau nu? De vreme ce ai firi corupte, nu ar trebui să accepți judecata? Dacă vrei să atingi mântuirea, nu ar trebui să urmărești adevărul?» Dumnezeu se va uita doar la atitudinea ta. Dacă ești o persoană care crede cu sinceritate în Dumnezeu, trebuie doar să fii lămurit cu privire la un fapt: Dumnezeu este adevărul, iar tu ești un om corupt, așa că ar trebui să cauți în mod proactiv adevărul pentru a-ți rezolva firile corupte, și doar atunci poți atinge mântuirea; niciuna dintre problemele sau dificultățile tale, niciuna dintre justificările sau scuzele tale nu este valabilă – dacă nu accepți adevărul, vei pieri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit imediat. Urmărirea adevărului e un lucru personal și voluntar. N-ar trebui să caut orice motiv, orice scuză ca să nu scriu un articol sau ca să nu urmăresc adevărul. Lui Dumnezeu nu-I pasă cât de corecte sunt motivele. El vrea să-I ascultăm cuvintele și să ne supunem cerințelor Lui în orice situație, orice s-ar întâmpla. Asta ar trebui să fac. Dumnezeu mai spune: „Datoria credinței tale în Mine este de a aduce mărturie pentru Mine, de a-Mi fi loial Mie și nimănui altcuiva și de a fi supus până la sfârșit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). El cere să aducem mărturie pentru El și este datoria noastră să o facem. Oricât de profund sau de superficial înțeleg adevărul, eu ar trebui să redau în scris ce am câștigat din credința mea, ca să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Însă eu nu am căutat adevărul și nu m-am străduit să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu. Am găsit tot felul de scuze ca să resping ideea de a scrie un articol și să mă împotrivesc acesteia. Tot spuneam că-mi lipsește calibrul și că n-am timp fiindcă eram prea ocupată cu lucrarea. Credeam că e normal să nu scriu un articol. Uneori, când ceilalți îmi spuneau să-l scriu, mă enervam și îmi găseam scuze. Nici măcar nu voiam să le răspund la mesaje. Dar acum, gândindu-mă în tihnă la asta, deși în calitate de conducătoare trebuia să supraveghez fiecare aspect al lucrării mele, nu toate problemele erau urgente. Îmi puteam face timp pentru multe lucruri. În plus, unele sarcini de rutină nu necesitau prea mult timp. Nu eram atât de ocupată încât să nu am timp să scriu un articol. Acestea erau doar scuze. Consideram că acele sarcini de rutină erau ușoare și nu necesitau prea mult efort mental, dar scrisul nu era punctul meu forte, așa că evitam s-o fac. Ba chiar am folosit motivul că lipsa calibrului și a ideilor mele era cunoscută de către conducător. Chiar puteam să denaturez lucrurile și să născocesc aberații. De fapt, scrierea unui articol despre o mărturie ne poate stimula să depunem efort pentru urmărirea adevărului. Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu și căutând adevărul, putem să ne îndepărtăm corupția, să facem lucrurile pe baza principiilor și să ne îndeplinim datoria mai bine. E datoria noastră să scriem articole ca să aducem mărturie pentru Dumnezeu. N-avem scuze să n-o facem. Dumnezeu spune: „Dumnezeu este adevărul, iar tu ești un om corupt, așa că ar trebui să cauți în mod proactiv adevărul pentru a-ți rezolva firile corupte, și doar atunci poți atinge mântuirea; niciuna dintre problemele sau dificultățile tale, niciuna dintre justificările sau scuzele tale nu este valabilă – dacă nu accepți adevărul, vei pieri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”]. Apoi mi-am dat seama că faptul de a mă crampona de scuzele mele, de a nu căuta și de a nu accepta adevărul avea să mă distrugă complet și că acesta avea să fie finalul meu. Ce stare înspăimântătoare! Așa că m-am grăbit să mă rog: „Dumnezeule! Tocmai mi-am dat seama că nu accept adevărul. Am citit atât de mult din cuvintele Tale, am ascultat atâtea predici, dar nu dețin deloc adevărul-realitate și nu vreau să practic scrierea unui articol de mărturie. E o mare rușine! Acum mi-am văzut neajunsurile, defectele. Vreau să-mi schimb starea asta greșită și să mă străduiesc să fac ce spui Tu!”

Ulterior, m-am rugat lui Dumnezeu, căutând: care era adevăratul motiv pentru care nu urmăream adevărul și nu voiam să-mi scriu mărturia? Reflectând, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În credința lor în Dumnezeu, mulți oameni se concentrează exclusiv să lucreze pentru El, se mulțumesc doar să sufere și să plătească un preț, dar nu urmăresc deloc adevărul. Prin urmare, le lipsește adevărata cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu, după ce cred în El zece, douăzeci sau treizeci de ani și nu pot vorbi despre nicio cunoaștere bazată pe experiență a adevărului sau a cuvintelor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor, când vor să împărtășească vreo mărturie bazată pe experiență, nu au nimic de spus și, de asemenea, nu pot spune sigur dacă vor fi mântuiți sau nu. Care este problema aici? Așa sunt oamenii care nu urmăresc adevărul. Indiferent de câți ani sunt credincioși, ei sunt incapabili să înțeleagă adevărul, cu atât mai puțin să-l practice. Cum ar putea cineva care nu acceptă deloc adevărul să intre în adevărul-realitate? Sunt unii oameni care nu pot să pătrundă această problemă. Ei cred că, dacă oamenii care rostesc papagalicește cuvinte și doctrine practică adevărul, atunci și ei pot să intre în adevărul-realitate. Este corect? Oamenii care spun pe de rost cuvinte și doctrine, în mod inerent, nu înțeleg adevărul – așadar, cum ar putea să-l practice? Ceea ce practică ei pare să nu încalce adevărul și par să fie lucruri și comportamente bune, dar cum ar putea fi numite adevărul-realitate acele lucruri și comportamente bune? Oamenii care nu înțeleg adevărul nu știu ce este adevărul-realitate; ei consideră că lucrurile și comportamentele bune ale oamenilor reprezintă practicarea adevărului. Este absurd, nu-i așa? Cum diferă acest lucru de concepțiile și opiniile oamenilor religioși? Și cum pot fi rezolvate astfel de probleme de comprehensiune denaturată? Oamenii trebuie mai întâi să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu din cuvintele Sale, ar trebui să știe ce înseamnă înțelegerea adevărului și practicarea lui, pentru a putea să-i privească pe alții și să-i vadă cum sunt cu adevărat și pentru a putea să-și dea seama dacă au sau nu adevărul-realitate. Lucrarea lui Dumnezeu și mântuirea omului de către El au scopul de a-i face pe oameni să înțeleagă și să practice adevărul; numai atunci vor putea oamenii să se elibereze de firile lor corupte, să acționeze conform principiilor și să pătrundă în adevărul-realitate. Dacă nu urmărești adevărul și doar te mulțumești să te consumi, să suferi și să plătești un preț pentru Dumnezeu, conform propriilor noțiuni și închipuiri, va reprezenta tot ceea ce faci practicarea adevărului de către tine și supunerea ta față de Dumnezeu? Va dovedi asta că ți-ai schimbat viața-fire? Va reprezenta asta faptul că ai adevărată cunoaștere față de Dumnezeu? Nu. Așadar, ce va reprezenta tot ceea ce faci? Poate doar să-ți reprezinte preferințele, comprehensiunea și dorințele iluzorii personale. Vor fi numai lucruri pe care îți place să le faci, pe care ești dispus să le faci; tot ce faci doar îți satisface propriilor dorințe, idealuri și aspirații. În mod clar, asta nu înseamnă urmărirea adevărului. Niciuna dintre acțiunile sau purtările tale nu are nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Toate acțiunile și purtările tale sunt pentru tine; lucrezi, lupți și alergi de colo-colo doar de dragul propriilor aspirații, al reputației și statutului tău – prin asta nu ești cu nimic diferit de Pavel, care a trudit și a muncit toată viața doar pentru a fi răsplătit, încununat și pentru a intra în Împărăția Cerurilor – asta arată limpede că mergi pe calea lui Pavel” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu de judecată și expunere nu mi-au mai lăsat niciun loc unde să mă ascund. Credeam de mulți ani, citisem mult cuvântul lui Dumnezeu, avusesem eșecuri și căderi și fusesem emondată, dar nu scrisesem niciun articol despre o mărturie. Nici nu-mi puteam exprima înțelegerea adevărului bazată pe experiență și nici cuvintele lui Dumnezeu, fiindcă nu urmăream adevărul. Mă mulțumeam să par numai că pot să sufăr și să plătesc un preț, că pot să fac lucrarea de care eram responsabilă, fără abateri sau omisiuni. De fapt, unele lucrări de rutină nu erau urgente, dar mă temeam că alții ar spune că nu fac o lucrare concretă sau să rezolv probleme reale. Dacă afla conducătorul și mă demitea? La gândul acela, am renunțat să scriu un articol și să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu și, chiar și atunci când uneori mă trezeam și voiam să fac câteva devoționale de dimineață, dar porneam calculatorul și vedeam tot felul de mesaje la care trebuia să răspund, renunțam la devoționale și începeam să scriu răspunsuri, ocupându-mă de toate problemele. Dar, de fapt, nu trebuia să mă ocup de toate imediat. Dacă răspundeam când aveam timp, nimic n-ar fi fost întârziat. Dar întrucât eram ocupată cu acele lucruri, nu mai mâncam și nu mai beam cuvintele lui Dumnezeu și nu mai chibzuiam la ele. Ba chiar credeam că eram responsabilă în datoria mea, că-mi asumam o povară și că puteam face o lucrare reală, dar de fapt voiam să mă folosesc de suferința și de eforturile mele superficiale ca să fiu admirată. Cum însemna asta că-mi făceam datoria? Voiam să mă folosesc de datoria mea ca să-mi protejez numele și statutul, ca să-mi împlinesc ambițiile personale. Eram pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Știam că procesul de scriere a unui articol era procesul de căutare a adevărului, dar nu urmăream adevărul și nu voiam să scriu un articol ca să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Eram ocupată în fiecare zi, și chiar și când aveam timp, găseam tot felul de scuze ca să nu scriu. Oare nu doar munceam făcându-mi datoria în acest fel, fără să urmăresc adevărul? M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Niciuna dintre acțiunile sau purtările tale nu are nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Toate acțiunile și purtările tale sunt pentru tine; lucrezi, lupți și alergi de colo-colo doar de dragul propriilor aspirații, al reputației și statutului tău – prin asta nu ești cu nimic diferit de Pavel.” Am reflectat asupra faptului că mergeam pe aceeași cale ca Pavel. Eram mereu preocupată să fac ceva, să fac ce-mi plăcea, lucruri ușoare, însă în ceea ce privește lucrarea esențială a bisericii cerută de Dumnezeu, nu numai că nu căutam adevărul, ci eram și scârbită de aceasta și o evitam. Ca urmare, deși credeam în Dumnezeu de mulți ani, încă nu înțelegeam adevărul, și existau unele aspecte-cheie ale lucrării la care nu eram nicidecum calificată să particip, astfel că mă ocupam numai de treburile generale. Lucram doar pentru a-mi satisface dorința de statut. Eram pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat așa, indiferent cât lucram, aș fi sfârșit prin a fi eliminată de Dumnezeu. Când mi-am dat seama de asta, m-am speriat și am vrut să schimb imediat situația.

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cea mai evidentă stare a oamenilor care sunt scârbiți de adevăr e că nu sunt interesați de adevăr și de lucruri pozitive, și chiar sunt dezgustați de ele și le urăsc. Le place în mod special să urmeze tendințele și nu acceptă în inimile lor lucrurile pe care Dumnezeu le iubește și ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor să facă. În schimb, sunt nepăsători și indiferenți față de ele, iar unii oameni chiar disprețuiesc deseori standardele și principiile pe care Dumnezeu le solicită de la om. Ei sunt dezgustați de lucrurile pozitive și se simt mereu potrivnici, contrari și disprețuitori față de ele în inimile lor. Aceasta este manifestarea fundamentală a aversiunii față de adevăr. În viața bisericească, a citi cuvintele lui Dumnezeu, a se ruga, a avea părtășie despre adevăr, a realiza îndatoriri și a rezolva probleme cu adevărul sunt toate lucruri pozitive și sunt pe placul lui Dumnezeu. Totuși, unii oameni sunt dezgustați de aceste lucruri pozitive, nu le pasă deloc de ele și le desconsideră. […] Nu este aceasta firea de a fi scârbit de adevăr? Nu este aceasta dezvăluirea unei firi corupte? Sunt mulți oameni cărora, în credința lor în Dumnezeu, pur și simplu le place să facă lucrare pentru El și să alerge cu entuziasm pentru El, să-și pună în valoare darurile și punctele forte, și să-și urmeze preferințele și să se etaleze. Când vine vorba de a se ocupa de chestiuni externe, ei au mereu o energie nemărginită, dar dacă le ceri să practice adevărul și să acționeze conform adevărurilor-principii, acest lucru le taie elanul și își pierd zelul. Dacă nu li se permite să se dea în spectacol, ei devin apatici și demoralizați. De ce oare au energie pentru a se da în spectacol? Și de ce nu au energie pentru a practica adevărul? Care este problema aici? Tuturor oamenilor le place să se distingă; toți sunt vanitoși. Toată lumea are o energie inepuizabilă când vine vorba de a crede în Dumnezeu de dragul de a câștiga binecuvântări și recompense, dar oare de ce devin oamenii apatici și de ce sunt demoralizați când vine vorba de a practica adevărul și a se răzvrăti împotriva trupului? De ce se întâmplă asta? Acest lucru demonstrează că inimile oamenilor sunt impure. Ei cred în Dumnezeu în întregime de dragul de a câștiga binecuvântări – la drept vorbind, ei fac astfel ca să intre în Împărăția cerurilor. Fără binecuvântări sau beneficii de urmărit, oamenii devin apatici și demoralizați și nu au zel. Toate acestea sunt cauzate de o fire coruptă care este scârbită de adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat. Evitam să scriu un articol și nu voiam să muncesc în direcția urmăririi adevărului doar din cauza firii mele satanice, care mă făcea să fiu scârbită de adevăr. Știam prea bine că Dumnezeu ne cere să scriem articole în care să aducem mărturie și că, dacă nu puteam scrie ceva profund, puteam scrie ceva mai simplu. Atât timp cât articolul este practic, cuprinde înțelegere bazată pe experiență și este edificator, lucrurile sunt în regulă. Dumnezeu prețuiește mărturiile oamenilor, iar una bună Îi alină cel mai mult inima. Așadar, Dumnezeu speră că ne vom scrie experiențele și câștigurile în articole care să aducă mărturie pentru El. Însă, în loc să mă străduiesc să fac ceea ce cere Dumnezeu, am găsit motive să evit asta, să refuz. Arătam o fire satanică, scârbită de adevăr. Atunci ce crede Dumnezeu despre firea de a fi scârbit de adevăr? În devoționalele mele, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de oameni credeți că sunt cei scârbiți de adevăr? Oare nu sunt aceia care se împotrivesc și se ridică împotriva lui Dumnezeu? Ei s-ar putea să nu se împotrivească fățiș lui Dumnezeu, dar natura-esență a acestora este să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să se împotrivească Lui, ceea ce echivalează cu a-I spune deschis lui Dumnezeu: «Nu-mi place să aud ceea ce spui tu, nu accept acest lucru și, pentru că nu recunosc că sunt adevărul cuvintele tale, nu cred în tine. Cred în oricine îmi servește interesele și îmi aduce beneficii.» Nu este aceasta atitudinea non-credincioșilor? Dacă aceasta este atitudinea ta față de adevăr, nu ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu? Și dacă ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu, te va mântui Dumnezeu? N-o va face. Acesta este motivul mâniei lui Dumnezeu față de toți cei care Îl tăgăduiesc și I se împotrivesc. […] Când un om este scârbit de adevăr, acest lucru este, fără îndoială, fatal pentru obținerea mântuirii. Nu este vorba dacă acest lucru poate fi sau nu iertat de Dumnezeu – a fi scârbit de adevăr nu este un fel de comportament sau o dezvăluire trecătoare, ci natura-esență a unei persoane. Dumnezeu este cel mai scârbit de astfel de oameni. Dacă, ocazional, dezvălui corupția faptului că ești scârbit de adevăr, trebuie să examinezi, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, dacă aceste dezvăluiri sunt cauzate de antipatia ta față de adevăr sau de o lipsă de înțelegere a adevărului. Acest lucru necesită căutare și necesită luminarea și ajutorul lui Dumnezeu. Dacă ai natura-esență de a fi scârbit de adevăr și nu-l accepți niciodată, fiind deosebit de dezgustat și ostil față de el, atunci ai necazuri. Ești cu siguranță o persoană rea, iar Dumnezeu nu te va mântui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima. Să fii scârbit de adevăr înseamnă să I te împotrivești fățiș lui Dumnezeu, să fii dușmanul Lui declarat. Pretindeam că aveam credință în Dumnezeu Atotputernic, mă rugam în numele Lui, mâncam și beam adevărurile exprimate de El, aveam părtășie despre cuvintele Lui la fiecare adunare și le predicam fraților și surorilor. Dar felul în care mă purtam, în care trăiam nu era în conformitate cu spusele lui Dumnezeu, iar eu nu urmam cerințele Lui. În schimb, eram scârbită de adevăr. Cum puteam accepta și practica adevărul în felul acela? Singura cale de a fi mântuit în calitate de credincios este să accepți adevărul. Dar eu nu iubeam adevărurile exprimate de Dumnezeu. În inima mea, mă împotriveam lui Dumnezeu. Acea fire satanică de a fi scârbită de adevăr mă putea distruge. Atunci am văzut că o astfel de fire e înspăimântătoare, călcâiul lui Ahile pentru mântuire. Apoi am venit înaintea lui Dumnezeu, ca să mă pocăiesc: „O, Dumnezeule! Sunt scârbită de adevăr, nu mă axez pe scrierea unui articol sau pe urmărirea adevărului, iar acum am văzut că o astfel de fire scârbită de adevăr Te dezgustă. Vreau să mă pocăiesc și să urmăresc așa cum trebuie adevărul! Te rog să mă îndrumi!”

După aceea, am citit iar din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă iubești cu adevărat adevărul în inima ta și doar ești de un calibru oarecum slab și lipsit de perspicacitate, un pic nesăbuit și faci adesea greșeli, dar nu faci rău intenționat și ai făcut doar câteva lucruri prostești; dacă ești dispus să-L auzi pe Dumnezeu având părtășie despre adevăr și ești însetat după adevăr în inima ta; dacă atitudinea ta față de adevăr și față de cuvintele lui Dumnezeu este una de sinceritate și însetare, iar tu poți prețui și îndrăgi cuvintele lui Dumnezeu – acest lucru este suficient. Lui Dumnezeu Îi plac astfel de oameni. Chiar dacă poți face lucruri prostești uneori, lui Dumnezeu tot Îi place de tine. Dumnezeu iubește inima ta care este însetată de adevăr și iubește atitudinea ta sinceră față de adevăr. Nu-I pasă de calibrul tău slab sau de nesăbuința ta, nici de fărădelegile tale. Tocmai pentru că atitudinea ta față de adevăr este una de sinceritate și de însetare și pentru că inima ta este autentică – doar pe baza autenticității inimii tale și a acestei atitudini pe care o ai – El va fi mereu milos față de tine și îți va arăta har, iar Duhul Sfânt va lucra asupra ta și vei avea speranță de mântuire” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit și mi-au dat o cale de a practica. Inima mi s-a luminat și m-am simțit ușurată. Pe Dumnezeu nu-L deranjează calibrul slab sau ignoranța oamenilor. Atât timp cât tânjesc după adevăr și îl tratează cu sinceritate, vor avea mila lui Dumnezeu. Am observat că mai erau frați și surori cu un calibru mediocru, care tânjeau după cuvintele lui Dumnezeu, cugetau cu atenție și căutau sincer adevărul pentru a rezolva problemele când se întâmpla ceva. Ei au ajuns să scrie articole bazate pe experiențe, aducând mărturie pentru Dumnezeu. Iar unii, care sunt noi în credință, nu au dat bir cu fugiții indiferent cu ce dificultăți s-au confruntat în datoria lor, ci s-au supus suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și s-au bazat pe El ca să caute adevărul și să depășească necazurile. În cele din urmă, au adus mărturii emoționante. Iar câțiva noi credincioși s-au axat pe căutarea adevărului când au dezvăluit corupție. Ei au citit cuvintele lui Dumnezeu și s-au dedicat introspecției. Înțelegerea pe care au împărtășit-o a fost cu adevărat sinceră și practică. Lui Dumnezeu nu-I pasă de cât timp crede cineva, dacă e ignorant sau are calibru slab, ci numai dacă urmărește și iubește adevărul, dacă e însetat de adevăr și dacă abordează cuvintele lui Dumnezeu cu o inimă sinceră. Calibrul slab nu e fatal. Cheia e dacă avem o inimă care iubește adevărul, dacă putem accepta și pune în practică adevărul. Dumnezeu e loial și drept și nu-I pasă dacă cineva are calibru bun sau slab. Atât timp cât suntem însetați de adevăr și ne străduim în direcția lui, atât timp cât implementăm ceea ce știm, putem dobândi luminarea Duhului Sfânt și vom avea o înțelegere și o pătrundere mai bune. Calibrul meu slab n-ar trebui să mă țină pe loc, iar eu n-ar trebui să găsesc scuze ca să nu scriu un articol. Voiam să mănânc, să beau și să experimentez sincer cuvintele lui Dumnezeu, să-mi povestesc experiențele într-un articol ca să aduc mărturie pentru Dumnezeu.

Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a clarificat intenția Lui în ce mă privește. Dumnezeu Atotputernic spune: „A accepta adevărul și a urmări adevărul este calea cea mai realistă și mai practică pentru a dobândi mântuirea. Dacă nu poți dobândi adevărul, crezi în Dumnezeu în zadar. Cei care spun cuvinte goale și doctrine, care strigă mereu sloganuri, debitează idei pompoase și respectă mereu reglementările, fără a se concentra pe practicarea adevărului, nu câștigă nimic, indiferent câți ani cred. Cine sunt oamenii care câștigă ceva? Cei care își fac datoria cu sinceritate și sunt dispuși să practice adevărul, cei care tratează ceea ce le-a încredințat Dumnezeu ca pe misiunea lor, cei care își petrec de bunăvoie întreaga viață consumându-se pentru Dumnezeu și nu uneltesc pentru propriile interese și cei care se poartă într-un mod realist și se conformează orchestrărilor lui Dumnezeu. Făcându-și datoria, astfel de oameni sunt capabili să priceapă adevărurile-principii, să facă fiecare sarcină bine, cu atenție și să obțină rezultatul de a aduce mărturie pentru Dumnezeu și de a satisface intențiile lui Dumnezeu. Când întâmpină dificultăți în timp ce își fac datoria, se pot ruga lui Dumnezeu și pot încerca să priceapă intențiile lui Dumnezeu, se pot conforma orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și pot căuta adevărul și practica adevărul atunci când fac lucruri. Ei nu strigă sloganuri sau nu debitează idei pompoase, ci se concentrează doar pe a face lucrurile într-un mod realist și pe a gestiona meticulos chestiunile conform principiilor. Ei pun suflet în tot ceea ce fac și experimentează totul cu inima lor. În majoritatea chestiunilor, ei pot pune adevărul în practică, pot dobândi cunoștințe și înțelegere prin experiență și pot trage învățăminte și pot avea câștiguri autentice. Și când au gânduri incorecte sau stări greșite, se pot ruga lui Dumnezeu și pot căuta adevărul pentru a le rezolva. Indiferent ce adevăruri înțeleg, au experiența lor și o perspectivă asupra lor și sunt capabili să-și împărtășească mărturia bazată pe experiență. Astfel de oameni pot dobândi în cele din urmă adevărul. Cei care sunt nechibzuiți nu reflectează niciodată în inimile lor la chestiuni legate de practicarea adevărului. Ei se concentrează doar pe a depune efort și a acționa și pe a se afișa și a se lăuda, în timp ce nu caută niciodată cum să practice adevărul. Acest lucru le îngreunează dobândirea adevărului. Gândiți-vă – exact ce fel de oameni pot intra în adevărul-realitate? (Cei care pun suflet în lucruri, care sunt pragmatici și care își fac datoria într-un mod realist.) Așa este. Doar cei care își fac datoria într-un mod realist și caută cu sârguință adevărul pot înțelege adevărul și pot intra în realitate. În plus, astfel de oameni se concentrează pe ceea ce este practic în toate lucrurile; sunt relativ pragmatici, iubesc lucrurile pozitive, sunt capabili să accepte adevărul și să practice adevărul și, în cele din urmă, pot dobândi adevărul și pot ajunge la supunerea față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că aceia care urmăresc adevărul se axează pe cuvintele lui Dumnezeu, chibzuiesc adesea la ele și le pun în practică. Ei pot să caute adevărul și să învețe de la oamenii, lucrurile și evenimentele din jurul lor, apoi să culeagă răsplata din experiențele lor. Scrierea unui articol este un mod bun de a ne stimula să venim înaintea lui Dumnezeu, să chibzuim la cuvintele Lui și să căutăm adevărul. Odată ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am simțit o povară și am avut motivația de a scrie un articol. Simțeam că trebuia să fac acea datorie ca să-I alin inima lui Dumnezeu și mi-am dat seama că aș putea căuta mai multe adevăruri și progresa în viață prin scrierea de articole.

După aceea, am început să planific lucrarea pentru fiecare zi și să stabilesc o parte a zilei pentru fiecare problemă, în funcție de cât de urgentă era. Oricând aveam timp, mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu și lucram la un articol. Când am început să scriu, ceea ce scriam despre felul în care înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu era destul de superficial. Atunci am vrut să renunț, să mă opresc din scris, și nu mai voiam să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu vreau să renunț! Vreau să chibzuiesc la cuvintele Tale, să scriu tot ce știu în acest moment și apoi să continui să scriu, pe măsură ce capăt mai multă experiență. Nu vreau să trăiesc după firea mea coruptă. Vreau să scriu despre luminarea și iluminarea Ta ca să aduc mărturie pentru Tine.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai calmă. Când m-am liniștit și m-am gândit la starea mea și la cuvintele lui Dumnezeu, am făcut o însemnare cu privire la orice luminare primită. Așadar, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu și am scris despre înțelegerea mea atunci când am avut timp. Când am terminat și am văzut că unele părți nu erau clare, m-am străduit să le modific. Cu cât scriam mai mult, cu atât dobândeam mai multă claritate și-mi vedeam mai bine propria stare. De asemenea, am câștigat o înțelegere din ce în ce mai reală a adevărului. M-am simțit foarte împlinită cu acest fel de a practica.