de Matei, Franța

Acum trei ani, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am fost ales conducător de biserică în octombrie 2020. Am realizat că era o mare responsabilitate și m-am simțit puțin stresat, dar eram și foarte mândru. Simțeam că am fost ales pentru acea datorie importantă fiindcă aveam un calibru mai bun decât ceilalți. Mi-am luat datoria în serios, făcând tot ce mi-a stat în putință să am părtășie cu frații și surorile și să îi ajut cu problemele și greutățile pe care le întâmpinau. Voiam să le dovedesc tuturor că eram un conducător excelent și că puteam face lucrare reală.

Apoi, un răufăcător a început să răspândească zvonuri în biserică. Răspândea minciunile Partidului Comunist Chinez, defăimându-L și hulindu-L pe Dumnezeu la adunări, denaturând fapte, întorcând lucrurile cu susul în jos și judecând lucrarea casei lui Dumnezeu. Voia să-i îndrume greșit pe nou-veniți să părăsească biserica și să-L trădeze pe Dumnezeu. Eu țineam adunări și aveam părtășie cu frații și surorile cât de des puteam și mă simțeam ca un comandant militar, conducând trupele împotriva facțiunilor inamice. Voiam să dovedesc că îi puteam apăra pe frați și surori, să le arăt că îmi puteam asuma o povară grea, că eram responsabil. Însă, în realitate, mă simțeam foarte slab. Eu însumi nu știam cum să combat niște aberații, iar acestea mă perturbau și pe mine. Însă nu voiam să-mi dezvălui slăbiciunea în fața celorlalți. Credeam că, în calitate de conducător de biserică, trebuia să fiu dur ca un președinte sau un comandant militar. Nu puteam lăsa pe nimeni să-mi vadă slăbiciunea! Așadar, nu mi-am destăinuit niciodată starea fraților și surorilor. Nu numai că mă deghizam în această privință la adunări, când discutam despre cum înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu, ci îmi plăcea să vorbesc despre înțelegeri profunde, astfel încât ceilalți să creadă că le pricepeam foarte bine. Însă treceam peste eșecurile și corupțiile proprii, schimbând repede subiectul, vorbind despre lucrurile pe care le făceam bine. De exemplu, dacă mi se făcea somn la o adunare, nu recunoșteam asta și ascundeam când aveam o dificultate, în loc să o împărtășesc cu ceilalți.

Sora Marinette, care lucra cu mine, chiar mă admira fiindcă o ajutam mereu, oferindu-i cuvinte de-ale lui Dumnezeu relevante pentru starea ei. Știam că mă admira oarecum și am fost foarte mulțumit și bucuros când și-a exprimat admirația. Și frații și surorile care îi udau pe nou-veniți mă admirau mult. Odată, o soră mi-a spus că învățase din părtășia și ajutorul meu. Am fost foarte mulțumit că să câștig aprobarea celorlalți. La adunări, câțiva frați și surori au răspuns în mod activ cu „Amin” în uma părtășiei mele, iar alții chiar au spus: „E exact cum a spus fratele Matei.” Mi se părea că vorbeau cu mine pe un ton plin de adorație și simțeam că ocupam un loc important în inimile lor. Știam că nu era potrivit, dar îmi plăcea sentimentul de a fi admirat. Apoi, într-o zi, am văzut o mărturie video intitulată „Daunele produse de lăudăroșenie”. Mi-a atins o coardă sensibilă. O soră, conducătoare și ea, s-a înălțat mereu pe sine și s-a dat în spectacol în datoria ei. A ofensat firea lui Dumnezeu și a fost disciplinată cu o boală. Fondul problemei era că felul în care s-a purtat L-a dezgustat pe Dumnezeu. După ce am văzut acel video, mi-am dat seama că, lăudându-mă și dându-mă în spectacol pentru a câștiga admirația celorlalți, Îl sfidam pe Dumnezeu și I mă opuneam. Eram pe calea unui antihrist. Niciodată nu realizasem că înălțarea de sine și lăudăroșenia puteau fi o problemă atât de gravă. Mi-era foarte frică și nu știam ce să fac.

Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat un oarecare discernământ asupra corupției mele. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Să se înalțe și să mărturisească pentru sine, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să i se închine – omenirea coruptă este capabilă de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omenirii corupte. Cum se înalță oamenii de obicei și mărturisesc pentru ei înșiși? Cum ating acest obiectiv de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei folosesc aceste lucruri drept capital prin care se înalță, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să-i admire, să-i respecte și chiar să-i venereze, să-i idolatrizeze și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, îi preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității. Acești oameni nu au nicio rușine: mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente de a se purta, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se exalta și a aduce mărturie pentru ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se prefac și se camuflează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi pentru ei înșiși? Sunt a se preamări și a mărturisi pentru sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Poveștile lor sunt întru totul ireproșabile; cuvintele lor conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși”). Am resimțit citirea cuvintelor lui Dumnezeu ca o lovitură direct în inimă. Puteam vedea ce se ascundea în adâncul meu. Întotdeauna voisem să-mi construiesc imaginea unui om puternic, o persoană perfectă. Îmi plăcea să vorbesc despre înțelegerea mea elevată și despre experiențele mele reușite, ca să-i las pe oameni cu o impresie bună, dar rareori vorbeam despre slăbiciunile și greutățile mele. Dacă mă simțeam slab sau pesimist, sau mă confruntam cu unele probleme, sau chiar și când eram în cea mai proastă stare, mă purtam de parcă totul era în perfectă ordine, ca să-mi protejez mândria și reputația. Dar, de fapt, chiar sufeream. Când vedeam admirația și adorația celorlalți pentru mine, eram oarecum conștient de asta și știam că nu era bine. Nu le spusesem oamenilor să nu mă adore, fiindcă îmi doream admirația, adorația și lauda tuturor. Oare nu eram la fel de arogant ca arhanghelul? Nu-i aduceam pe ceilalți înaintea lui Dumnezeu, dar îi aduceam înaintea mea. Când mi-am dat seama că I-aș putea lua locul lui Dumnezeu în inimile fraților și surorilor, am tremurat de frică și am știut în inima mea că Dumnezeu îmi detesta comportamentul. Am fost plin de remușcări și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, m-am dat în spectacol, vrând ca toată lumea să mă vadă drept un conducător bun, superior tuturor. Îți uzurpez gloria. O, Dumnezeule, vreau să mă căiesc în fața Ta.” Apoi am scris o scrisoare de căință, dezvăluind cum m-am lăudat și m-am înălțat, și am trimis-o fiecărui grup de la adunare. De asemenea, le-am spus tuturor fără echivoc că nu ar trebui să mă adore. Cunoșteam câțiva frați și surori care mă adorau în mod special, așa că le-am trimis mesaje individuale în care mă destăinuiam și mă analizam. Câteva zile mai târziu, sora Marinette mi-a spus sincer că mă adorase înainte și că deținusem un loc important în inima ei. Mi-a fost foarte rușine să aud asta și am simțit că era o dovadă a faptelor mele rele. În clipa aceea, mi-am văzut urâțenia Și am simțit că îmi pierdusem toată rațiunea, făcându-i pe ceilalți să mă venereze. Cum însemna asta că-mi fac datoria? La asta a sperat Dumnezeu când mi-a dat această datorie? M-am simțit foarte tulburat și rușinat. Însă tot nu am căutat adevărul pentru a-mi rezolva corupția, așa că nu peste mult timp am revenit la vechile mele obiceiuri.

Într-o zi, am mers la o adunare la care participau și alți conducători de biserică. Am simțit că părtășia fraților și surorilor era simplistă și eram neliniștit. Am simțit că părtășia lor era superficială și i-am desconsiderat puțin. Voiam să le arăt că părtășia mea era mai practică decât a lor. Așa că am pregătit în gând ce voiam să spun. M-am gândit să spun ceva mai luminător, ca să mă disting din mulțime și să am o părtășie importantă. M-am gândit la felul în care să formulez pentru a-mi îmbunătăți părtășia. Chiar voiam să dovedesc că aveam o înțelegere mai elevată, astfel încât ceilalți să-mi aprecieze percepția. Am folosit multe exemple, ca ei să știe că părtășia mea era detaliată și bogată. În timpul părtășiei mele, am fost foarte mulțumit să-i aud pe toți spunând „Amin”. Apoi, m-am grăbit să verific fereastra de chat, ca să văd dacă frații și surorile avuseseră ceva frumos de spus despre părtășia mea. Când ne apropiam de sfârșit, fratele Zen a avut puțină părtășie. În loc să citeze cuvintele lui Dumnezeu și să vorbească despre cum ar trebui să practicăm pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, cum făcea înainte, a făcut referire la părtășia mea. Am văzut că iarăși mă preamăream și mă dădeam în spectacol. Am fost foarte supărat pe mine în acel moment. La adunare, tocmai împărtășisem cu toți câteva din cuvintele lui Dumnezeu, care afirmau că trebuie să vorbim din inimă. Oare cum mă puteam lăuda și da în spectacol? Pur și simplu, nu îndrăzneam să cred că mă comportam în acel mod. Am căutat pasajele din cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem la adunare, ca să mă pot gândi atent la ele. Dumnezeu spune: „Dacă e ca frații și surorile să reușească să aibă încredere unii în alții, să se ajute reciproc și să se aprovizioneze unul pe altul, atunci fiecare persoană trebuie să vorbească despre propriile experiențe reale. Dacă nu spui nimic despre propriile experiențe reale – dacă doar predici acele cuvinte și doctrine pe care le înțeleg oamenii, dacă doar predici câteva doctrine despre credința în Dumnezeu și oferi platitudini banale și nu te deschizi despre ce este în inima ta – atunci nu ești o persoană cinstită și nu ești capabil să fii o persoană cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că trebuie să-mi deschid inima în fața fraților și a surorilor, să vorbesc despre ce e în inima mea, să-mi împărtășesc adevărata experiență și să evit să mă dau în spectacol cu vorbe goale. Gândindu-mă la mine, doar vorbeam despre câteva teorii goale, ca să mă mândresc și să câștig admirația celorlalți. Consecințele acestui lucru erau foarte clare. Ceilalți mă admirau și nu erau martori pentru cuvintele lui Dumnezeu, ci foloseau părtășia mea drept referință. Deseori, la adunări, îi auzeam pe oameni spunând: „Datorită părtășiei fratelui Matei” sau „Întocmai precum a spus fratele Matei”. M-am gândit la Pavel care se înălța mereu și era ostentativ și nu era martor pentru cuvintele Domnului Isus. Asta i-a făcut pe credincioși să-l adore și să fie martori pentru cuvintele lui timp de 2000 de ani. Oare eu nu făceam același lucru ca Pavel și nu eram pe aceeași cale a antihristului de împotrivire față de Dumnezeu? Îmi era foarte frică și mă uram. Am spus o rugăciune: „O, Dumnezeule, fac aceeași greșeală din nou. Cuvintele Tale mi-au arătat calea, dar eu tot îl urmez pe Satana, satisfăcându-mi îngâmfarea. Iarăși joc rolul Satanei. Dumnezeule, am nevoie de ajutorul Tău, Te rog să mă mântuiești!”

Într-o seară, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Știți care este cea mai mare interdicție în ceea ce privește serviciul făcut de om pentru Dumnezeu? Unii conducători și lucrători își doresc mereu să se deosebească, să fie mai presus decât restul, să se laude și să găsească noi tertipuri pentru a-L face pe Dumnezeu să vadă cât de capabili sunt ei în realitate. Nu se concentrează, însă, pe înțelegerea adevărului și pe intrarea în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Acesta este cel mai nesăbuit mod de a acționa. Nu este oare aceasta tocmai dezvăluirea unei firi arogante? […] Când Îl slujesc pe Dumnezeu, oamenii doresc să facă pași mari, să realizeze fapte mărețe, să rostească cuvinte mari, să realizeze o lucrare importantă, să țină întâlniri grandioase și să fie mari conducători. Dacă ai mereu astfel de ambiții mărețe, atunci vei încălca decretele administrative ale lui Dumnezeu; oamenii care fac asta vor muri rapid. Dacă nu ești cuminte, devotat și prudent în slujirea lui Dumnezeu, atunci mai devreme sau mai târziu Îi vei ofensa firea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind aceste cuvinte de la Dumnezeu, am tremurat de frică. Prin această revelație a cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am văzut ambiția nebună și dorința de a realiza lucruri mărețe. Voiam să prezidez adunările și să țin discursuri grandioase. Adoram să mă dau în spectacol la adunări și voiam admirația fraților și a surorilor, sperând că aveau să creadă că aveam calibru bun și înțelegere profundă. Condus de aceste dorințe, am vrut să predic și să mă dau în spectacol la fiecare adunare la care participam, sperând că toți ceilalți mă vor admira. Adoram acea manieră de conducere. Însă când am citit: „Dacă ai mereu astfel de ambiții mărețe, atunci vei încălca decretele administrative ale lui Dumnezeu; oamenii care fac asta vor muri rapid”, îmi tremura inima și îmi era cuprinsă de un sentiment profund de frică. Credeam că Îl mulțumisem pe Dumnezeu înainte, dar acum mi-am dat seama că Îl dezgustam. Voiam numai să fac ceva măreț, să țin adunări grandioase, să predic ceva elevat. Nu eram martor pentru Dumnezeu sau de practicarea adevărului și nu-mi asumam o povară pentru viețile fraților și surorilor. Mă înălțam pe mine ca să dobândesc un loc în inimile lor. Asta ar fi ofensat firea lui Dumnezeu. În „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”, se spune:

1. Omul nu ar trebui să se preamărească, nici să se înalțe pe sine. El ar trebui să se închine și să-L înalțe pe Dumnezeu.

[…]

8. Oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să se supună lui Dumnezeu și să se închine Lui. Nu înălța sau admira pe nimeni; nu-L pune pe Dumnezeu primul, oamenii pe care-i admiri pe locul doi și pe tine pe al treilea. Nicio persoană nu ar trebui să aibă un loc în inima ta și nu ar trebui să consideri că oamenii – în special cei pe care îi venerezi – sunt comparabili cu Dumnezeu sau că sunt egalii Săi. Acest lucru este intolerabil pentru Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am suferit mult în sinea mea și m-am gândit că Dumnezeu nu avea cum să mă ierte pentru că Îi ofensasem firea. M-am rugat: „Dumnezeule! Mă doare tare și sufăr, nu știam că-Ți stârneam mânia și aș vrea să mă căiesc. O, Dumnezeule! Caut luminarea ta, ca să-Ți înțeleg voia.”

În teroarea mea, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și neascultător, dar nu știi că Dumnezeu vrea să-Și facă mântuirea clară prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește în tine astăzi, atunci nu ai cum să capeți experiență, și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte ca El să arate clar sfârșitul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va fi de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face compleți pe cei care Îl iubesc – pe deplin – și de a-i aduce la supunere sub stăpânirea Lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Citind asta, am căpătat un sentiment de pace. Credeam că ofensasem firea lui Dumnezeu într-un mod de neiertat, dar nu era cazul. Deși Dumnezeu Își folosea cuvintele ca să mă judece și să mă dea în vileag, nu mă ura și nu mă condamna. Voia să mă pocăiesc și să mă schimb. Puteam vedea firea dreaptă a lui Dumnezeu, cât și mila și îngăduința Sa. Știam că de data asta trebuia să caut adevărul și să-mi înlătur firea coruptă.

Apoi, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți privească adevărata față. Nu trebuie să încerci să te deghizezi sau să te ascunzi. Doar atunci ceilalți vor avea încredere în tine și vor considera că ești o persoană cinstită. Aceasta este o practică fundamentală și o premisă pentru a fi o persoană cinstită. Dacă tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, noblețea, măreția și simulezi înalte calități morale; dacă nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și defectele; dacă le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ai integritate, că ești măreț, plin de abnegație, imparțial și altruist, nu este aceasta înșelăciune și falsitate? Oare oamenii nu vor putea să te vadă așa cum ești de fapt, în timp? Așadar, nu te deghiza și nu te ascunde. În schimb, destăinuiește-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă. Dacă poți să îți deschizi inima, astfel încât ceilalți să vadă, dacă poți să-ți destăinui toate gândurile și planurile – atât pozitive, cât și negative – nu este asta cinste? Dacă poți să te destăinui pentru ca ceilalți să vadă, atunci și Dumnezeu te va vedea. El va spune: «Dacă te-ai destăinuit pentru ca ceilalți să te vadă, atunci, și înaintea Mea ești, negreșit, cinstit». Dar dacă doar te destăinui înaintea lui Dumnezeu când alții nu te văd, iar când te afli în compania lor pretinzi mereu că ești măreț și nobil sau altruist atunci ce va gândi Dumnezeu despre tine? Ce va spune El? El va spune: «Ești o persoană complet înșelătoare. Ești complet ipocrit și josnic și nu ești o persoană cinstită». Așadar, Dumnezeu te va condamna. Dacă dorești să fii o persoană cinstită, atunci, indiferent dacă te afli înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, ar trebui să poți oferi o explicație sinceră și deschisă pentru starea ta lăuntrică și pentru cuvintele din inima ta. Este ușor de realizat asta? Necesită o perioadă de pregătire, precum și rugăciune frecventă către Dumnezeu și încredere în El. Trebuie să te pregătești ca să spui simplu și deschis cuvintele din inima ta, cu privire la toate lucrurile. Cu acest tip de pregătire, poți face progrese” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Faptul că am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg ce voia Dumnezeu de la mine. Voia ca eu să fiu un om sincer. Cu alte cuvinte, trebuia să învăț să-mi dezvălui corupția și gândurile sincere celorlalți, ca ei să-mi poată vedea slăbiciunile și neajunsurile. Dacă aș fi continuat să mă preamăresc, fără să-mi dezvălui slăbiciunile și eșecurile, și, în schimb, să mă folosesc întotdeauna de părtășie și adunări ca să mă dau în spectacol, asta ar fi fost extrem de necinstit. Ar fi însemnat să-mi înțeleg frații și surorile. Am văzut că trebuia neapărat să fiu un om cinstit. De asemenea, am câștigat o oarecare înțelegere a propriilor idei greșite. Am crezut că un conducător ar trebui să fie un erou fără slăbiciuni, ca un fel de director din lumea de afară, pe o treaptă mai înaltă decât ceilalți, mai bun decât ei. Dar acesta nu este tipul de conducător pe care îl vrea Dumnezeu. Dumnezeu vrea oameni simpli și cinstiți. Astfel de oameni pot vorbi deschis despre corupția și neajunsurile lor și iubesc și practică adevărul. Scopul părtășiei lor nu este de a se da mari, ci de a-și folosi experiența pentru a-i ajuta pe frați și surori. Mi-am amintit ce a spus Domnul Isus: „Voi însă să nu vă numiți «Rabbi», căci Unul singur este Învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați. […] Nu vă puteți numi învățători: căci unul este învățătorul vostru, și anume Hristos. Însă acela care e mai mare printre voi va fi slujitorul vostru. Și oricine se va înălța pe sine va fi smerit, iar acela care se va smeri va fi înălțat” (Matei 23:8-12). Mi-am dat seama că un conducător joacă rolul unui slujitor, un slujitor cu o responsabilitate grea. Orice s-ar întâmpla, el trebuie să țină mereu cont de responsabilitatea sa, iar această responsabilitate este de a-i uda și sprijini pe frații și surorile lui și de a căuta adevărul pentru a-i ajuta în rezolvarea problemelor. Un conducător nu este un oficial și nu e superior nimănui. Dar eu mă prefăcusem în toată perioada cât am fost conducător, sperând că oamenii mă vor admira și idolatriza. Nu era contrar cerințelor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Creatorul și toți oamenii, indiferent cât de înaltă sau joasă este poziția lor, sunt ființe create și ar trebui să se închine Creatorului. Mi-am cunoscut rolul și responsabilitatea, că ar trebui să rămân în locul unei ființe create și să-mi fac datoria cum se cuvine. De atunci, mi-am schimbat modul de gândire și am început să practic în mod conștient cinstea. Când observam că mă preamăream și mă dădeam în spectacol, vorbeam deschis și îmi expuneam în mod conștient corupția și neajunsurile. Uneori era dureros, dar îmi arăta cât de necinstit eram de fapt. Am văzut că îi păcălisem pe frații și surorile mele. Cu cât eram mai deschis, cu atât mă vedeam cum eram cu adevărat și-mi vedeam adevărata statură. Am realizat că nu am fost niciodată pe cât de sus și atotputernic crezusem. Înainte, în toată părtășia mea cu frații și surorile mele, mă înălțasem pe mine însumi, încurajând și ajutând oamenii cu doctrine. Însă acum, am început să-mi împărtășesc adevărata stare cu frații și surorile mele, deschizându-mi inima în fața lor, în timpul părtășiei. Când am făcut asta, nu am simțit că sunt mai deștept decât alții. În schimb, am fost capabil să învăț din experiențele lor și să câștig iluminare și luminare din părtășia celorlalți. Înainte, rareori dădeam atenție părtășiei celorlalți, presupunând cu aroganță că eu eram cel care le oferea iluminare celorlalți. Acum că aveam conversații sincere cu fiecare, am putut să ascult cu adevărat experiențele și cunoștințele despre care frații și surorile aveau părtășie. Am fost mai puțin trufaș și încrezut și m-am putut înțelege cu frații și surorile de pe picior de egalitate. Rațiunea mea devenea normală și am fost capabil să-mi deschid inima în timpul părtășiei, la adunări. Îi sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu pentru această schimbare a mea.

Acum, încă mă surprind uneori dându-mă în spectacol, iar asta îmi arată cât de profund m-a corupt Satana, că nu este doar un lucru trecător, ci este în măduva oaselor mele și în sângele meu. Trebuie să citesc mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, să experimentez judecata și revelația cuvintelor Sale, să ajung să-mi cunosc firea coruptă și defectele, să reușesc să mă lepăd de firea mea coruptă și să fiu mântuit de Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!