de Weniela, Filipine

Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă în 2017. Vremurile în care aveam părtășie cu frații și surorile erau foarte fericite pentru mine, fiindcă mereu aveam ocazia să aflu mai multe adevăruri și să câștig ceva din fiecare adunare. La început, totul se făcea prin mesaje text, adică toată comunicarea noastră era prin mesaje pe internet. Așadar, nu am ascuns nimic și eram foarte activă, vorbind despre înțelegerea mea asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Liderii spuneau deseori că aveam o înțelegere bună, iar frații și surorile mă admirau. Spuneau că le plăcea să-mi asculte părtășia și că engleza mea era bună. Eram încântată să le aud laudele și simțeam că mă descurc bine. Apoi, o soră a propus să comunicăm prin apeluri vocale la adunări, iar problemele au început să iasă la iveală.

La prima adunare prin apel vocal, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, două surori și-au împărtășit mai întâi înțelegerea asupra pasajului. Eram agitată și nu le-am auzit cu adevărat părtășia. Totul se făcuse prin mesaje înainte, așa cu nu prea eram obișnuită să am părtășie directă, prin viu grai. Comunicarea vocală era punctul meu slab. Când se făcea prin mesaje, îmi puteam alege cuvintele și șlefui lucrurile. Însă folosind comunicarea directă, nu am avut suficient timp să mă pregătesc. Deși aveam o oarecare înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, mă temeam că părtășia mea va fi haotică și dezorganizată, că engleza mea nu va fi fluentă și mă temeam ca frații și surorile să nu fie dezamăgiți de mine. Pe tot parcursul adunării, am fost preocupată de aceste probleme. Ezitam dacă să am părtășie sau nu. Dacă nu aveam, ceilalți sigur ar fi crezut că nu mă implicam activ în părtășie, iar liderii ar fi fost dezamăgiți de mine. Dar dacă aveam, ar fi trebuit să pornesc microfonul și mă temeam că, dacă nu mă descurcam, frații și surorile m-ar fi disprețuit. Asta mi-ar fi stricat imaginea bună în fața lor. Aceste gânduri m-au neliniștit atât de mult, încât n-am putut spune nimic. Cele două surori care mă convertiseră erau prezente la adunare și m-am gândit că vor fi dezamăgite dacă nu aveam părtășie bună. Apoi, Flora Shi, o lideră, mi-a spus: „Soră Weniela, poți să împărtășești? Toată lumea a făcut-o. Ai uitat să ai părtășie?” Din tonul vocii ei, mi s-a părut că era dezamăgită. M-am simțit foarte stânjenită și rușinată. Pentru a-mi ascunde acest neajuns și a-mi păstra imaginea în ochii lor, am decis ca pe viitor să scriu înainte de adunare ce voiam să spun în părtășie și atunci, când era rândul meu, aș putea citi pur și simplu cu voce tare ce am scris. Apoi, n-aș mai fi fost atât de neliniștită. Ei aveau să creadă că vorbeam fluent și că părtășia mea era la obiect. Am crezut că era o idee bună.

Într-o seară, două surori din China au găzduit adunarea noastră. Ca să ne fie mai ușor, am folosit toți engleza pentru a comunica. Câțiva frați și surori erau foarte timizi fiindcă engleza lor nu era prea bună, dar tot au putut avea părtășie despre înțelegerea lor asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Când a venit rândul meu, am fost foarte activă în părtășia mea și am părut foarte încrezătoare, fiindcă îmi notasem ce voiam să spun dinainte. Am fost ultima care a avut părtășie. Îmi dădusem silința să vorbesc cu multă naturalețe, ca ei să nu-și dea seama că citeam. După aceea, toți mi-au complimentat părtășia, au spus că le-a fost de ajutor și că engleza mea era grozavă. În secret, eram încântată să le aud laudele și am simțit că i-am cucerit. Apoi, am fost aleasă lider de grup și m-am axat și mai mult pe ceea ce gândeau ceilalți despre mine. Însă am început să mă simt vinovată și cam neliniștită ori de câte ori ceilalți mă lăudau, pentru că nu le permiteam să mă vadă așa cum eram de fapt. Nu mă simțeam în ordine cu asta, dar continuam să fac aceleași lucruri. La adunări, nu ascultam cu adevărat părtășia celorlalți, fiindcă eram ocupată să-mi notez propria înțelegere. Eram mereu concentrată să scriu ceva care suna bine, pentru a-mi satisface vanitatea și a-mi apăra reputația. Asta mă împiedica să câștig mai mult din acele adunări, iar ele și-au pierdut însemnătatea pentru mine. Știam că nu era bine să mă port așa și voiam să mă schimb, să le spun celorlalți adevărul, dar nu îndrăzneam să fac pasul acela. Mi-era teamă că dacă ceilalți aflau că-mi notasem părtășia dinainte, aveau să mă disprețuiască și ar fi putut spune că eram foarte necinstită, că mințeam și eram vicleană. Am vrut de multe ori să nu mai fac asta, fiindcă nu era deloc în beneficiul meu și mă neliniștea foarte tare, dar anxietatea mea nu se putea compara cu imaginea mea și cu admirația celorlalți, fiindcă îmi păsa mai mult de imaginea și reputația mea. Dar de fiecare dată când făceam aceste lucruri, mă simțeam incredibil de vinovată. Ba chiar am încercat să mă conving că o făceam doar pentru a-mi putea împărtăși înțelegerea mai clar și mai precis, ca apoi ceilalți să poată înțelege mai bine ce spuneam. Îmi tot spuneam că era în ordine, dar neliniștea și vina mă tot chinuiau. M-am gândit în sinea mea: „Dacă pot să renunț la mândria mea și să le spun tuturor adevărul, voi putea să scap de asta. Dar mă tem că dacă află că engleza mea nu este prea grozavă, vor râde de mine. Atunci, cum aș putea da ochii cu ei?” M-am luptat cu asta multă vreme, dar tot nu am reușit să-mi deschid inima. Neștiind ce altceva să fac, am încercat să lucrez la aptitudinile mele lingvistice. Am repetat părtășia de una singură acasă, înregistrându-mă și apoi ascultând, ca să văd cum suna. M-am gândit: „Dacă îmi pot îmbunătăți aptitudinile oratorice în felul acesta, atunci nu va mai fi nevoie să-mi tot scriu părtășia dinainte și aș putea împărtăși direct. Apoi, n-ar mai fi fost nevoie să le spun tuturor adevărul. Atât timp cât încă pot avea părtășie bine, iar engleza mea sună fluent, respectul lor pentru mine va rămâne intact.” Însă oricât de mult exersam, deveneam agitată de fiecare dată când aveam părtășie la adunări, așa că îmi citeam părtășia cum o făcusem dintotdeauna. Eram foarte dezamăgită de mine și, fiindcă eram prinsă într-o stare pesimistă, mi-au fost afectate îndatoririle. Am ajuns să fiu demisă.

Odată, la o adunare, o soră a împărtășit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au emoționat tare. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă dorești ca ceilalți să aibă încredere în tine, mai întâi trebuie să fii cinstit. Ca să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți privească adevărata față. Nu trebuie să încerci să te deghizezi sau să te ascunzi. Doar atunci ceilalți vor avea încredere în tine și vor considera că ești o persoană cinstită. Aceasta este o practică fundamentală și o premisă pentru a fi o persoană cinstită. Dacă tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, noblețea, măreția și simulezi înalte calități morale; dacă nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și defectele; dacă le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ai integritate, că ești măreț, plin de abnegație, imparțial și altruist, nu este aceasta înșelăciune și falsitate? Oare oamenii nu vor putea să te vadă așa cum ești de fapt, în timp? Așadar, nu te deghiza și nu te ascunde. În schimb, destăinuiește-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă. Dacă poți să îți deschizi inima, astfel încât ceilalți să vadă, dacă poți să-ți destăinui toate gândurile și planurile – atât pozitive, cât și negative – nu este asta cinste? Dacă poți să te destăinui pentru ca ceilalți să vadă, atunci și Dumnezeu te va vedea. El va spune: «Dacă te-ai destăinuit pentru ca ceilalți să te vadă, atunci, și înaintea Mea ești, negreșit, cinstit». Dar dacă doar te destăinui înaintea lui Dumnezeu când alții nu te văd, iar când te afli în compania lor pretinzi mereu că ești măreț și nobil sau altruist atunci ce va gândi Dumnezeu despre tine? Ce va spune El? El va spune: «Ești o persoană complet înșelătoare. Ești complet ipocrit și josnic și nu ești o persoană cinstită». Așadar, Dumnezeu te va condamna. Dacă dorești să fii o persoană cinstită, atunci, indiferent dacă te afli înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, ar trebui să poți oferi o explicație sinceră și deschisă pentru starea ta lăuntrică și pentru cuvintele din inima ta. Este ușor de realizat asta? Necesită o perioadă de pregătire, precum și rugăciune frecventă către Dumnezeu și încredere în El. Trebuie să te pregătești ca să spui simplu și deschis cuvintele din inima ta, cu privire la toate lucrurile. Cu acest tip de pregătire, poți face progrese. Dacă întâmpini o dificultate majoră, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul; trebuie să lupți în inima ta și să învingi trupul, până când poți pune adevărul în practică. Pregătindu-te astfel, puțin câte puțin, inima ta se va deschide treptat. Vei deveni din ce în ce mai ingenuu, iar cuvintele și acțiunile tale vor avea alt efect decât înainte. Minciunile și capcanele tale se vor împuțina și vei fi capabil să trăiești înaintea lui Dumnezeu. Practic, atunci vei fi devenit o persoană cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că Lui Îi plac oamenii onești și nu-I place prefăcătoria sau necinstea. Fie că e ceva drăguț sau urât, trebuie să ne deschidem inimile în părtășie, să vorbim fără să mințim și să nu avem prefăcătorie în inimi. Nu trebuie să ne prefacem că suntem altcineva în fața celorlalți și nu trebuie să purtăm o mască. Asta înseamnă să fii onest. M-am simțit atât de vinovată când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, fiindcă nu eram o persoană onestă. Chiar voiam să le vorbesc deschis tuturor, să renunț la vanitate și reputație, însă chiar dacă încercasem destul de multe ori, niciodată nu am putut s-o fac. Tânjeam prea mult după imagine. Eram prizoniera vanității mele. Am văzut că eram într-adevăr incredibil de coruptă. Mă simțeam foarte vinovată și supărată în același timp. M-am gândit în sinea mea: „De ce mă prefac mereu, dându-le oamenilor o impresie pozitivă falsă despre mine? De ce nu pot să practic adevărul și să nu mai mint? Toată credința mea în Dumnezeu era în van? Toate acele întruniri și toată acea căutare a adevărului erau în van?” Simțeam că nu puteam să scap de robia propriei vanități. Voiam să părăsesc grupul și să-mi acord timp pentru a reintra în starea corectă și, odată ce îmi reajustasem starea cum se cuvine, aș putea să mă întorc la adunări și să nu mai fac acele lucruri. Așadar, am ieșit din grup și am încetat să-mi folosesc contul, vrând să fiu singură și să reflectez asupra mea. O vreme, am fost foarte supărată, frustrată și m-am simțit și singură. Eram dezamăgită de mine. Fusesem credincioasă de doi ani, dar încă mă luptam să fiu sinceră și să renunț la vanitatea mea. Îmi păsa prea mult de opinia celorlalți despre mine. Numai imaginându-mi reacțiile celorlalți după ce ar fi aflat adevărul, mă simțeam foarte rușinată.

Tot ce am putut să fac în acea perioadă era să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Într-o zi, am văzut acest pasaj: „Pentru a căuta adevărul, trebuie să te concentrezi pe practicarea adevărului, dar de unde ar trebui să începi să-l practici? Nu există reguli pentru asta. Ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. Dacă tocmai ai început o datorie, atunci ar trebui să începi să practici adevărul în îndeplinirea acesteia. În îndeplinirea datoriei tale, există multe aspecte ale adevărului de practicat și ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. De exemplu, poți începe prin a fi o persoană cinstită, prin a vorbi sincer și prin a-ți deschide inima. Dacă este vreun lucru de care ți-e prea rușine să vorbești cu frații și surorile tale, atunci ar trebui să îngenunchezi și să I-l spui lui Dumnezeu în rugăciune. Ce ar trebui să-I spui lui Dumnezeu? Spune-I lui Dumnezeu ce este în inima ta; nu veni la El cu amabilități fără conținut sau cu tentative de a-L induce în eroare. Începe prin a fi cinstit. Dacă ai fost slab, atunci spune că ai fost slab; dacă ai fost rău, atunci spune că ai fost rău; dacă ai fost înșelător, atunci spune că ai fost înșelător; dacă ai fost plin de răutate și de gânduri perfide, spune-I lui Dumnezeu despre ele. Dacă întotdeauna concurezi pentru statut, spune-I și acest lucru. Dă-I voie lui Dumnezeu să te disciplineze; lasă-L să rânduiască medii pentru tine. Permite-I lui Dumnezeu să te ajute să treci prin toate dificultățile în care te afli și să îți rezolvi toate problemele. Ar trebui să-ți deschizi inima în fața lui Dumnezeu; nu ți-o fereca. Chiar dacă Îl înlături, El tot poate vedea în sufletul tău. Totuși, dacă îți deschizi inima în fața Lui, poți dobândi adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să alegi? Ar trebui să-ți deschizi inima și să Îi spui lui Dumnezeu ce e în inima ta. Sub nicio formă, nu ar trebui să spui nimic fals sau să te deghizezi. Ar trebui să începi prin a fi o persoană cinstită. De ani de zile, avem părtășie despre adevărul privitor la a fi o persoană cinstită și, totuși, astăzi există încă mulți oameni care rămân indiferenți, care vorbesc și acționează numai conform propriilor intenții, dorințe și scopuri, și cărora nu le-a trecut niciodată prin minte să se pocăiască. Aceasta nu este atitudinea oamenilor care sunt cinstiți. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie cinstiți? Pentru a facilita înțelegerea oamenilor? Cu siguranță, nu. Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți pentru că El iubește oamenii cinstiți și îi binecuvântează. A fi o persoană cinstită înseamnă a fi o persoană cu conștiință și rațiune. Înseamnă a fi cineva demn de încredere, cineva pe care Dumnezeu Îl iubește și cineva care poate să practice adevărul și să-L iubească pe Dumnezeu. A fi o persoană cinstită este cea mai importantă manifestare a deținerii unei umanități normale și a trăirii unei adevărate asemănări umane. Dacă cineva nu a fost niciodată cinstit, sau considerat a fi cinstit, atunci acesta nu poate înțelege adevărul, cu atât mai puțin, nu-l poate obține. Dacă nu Mă crezi, du-te și convinge-te, sau du-te și experimentează asta de unul singur. Doar fiind o persoană cinstită, inima ta poate fi deschisă în fața lui Dumnezeu, tu poți accepta adevărul, adevărul poate deveni viața ta, iar tu poți înțelege și dobândi adevărul. Dacă inima ta este mereu închisă, dacă nu te deschizi și nu spui nimănui ce este în inima ta, astfel încât nimeni nu te poate înțelege, atunci zidurile tale sunt prea groase, iar tu ești cel mai înșelător dintre oameni. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu te poți deschide în fața Lui cu simplitate, dacă Îl poți minți pe Dumnezeu sau dacă poți exagera pentru a-L înșela, dacă ești incapabil să îți deschizi inima înaintea lui Dumnezeu și încă poți să bați apa în piuă și să-ți ascunzi intențiile, atunci doar îți vei face rău, iar Dumnezeu te va ignora și nu va lucra în tine. Nu vei înțelege și nu vei dobândi niciun adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Acest pasaj mi-a arătat că a înțelege adevărul este mai important decât orice, mai important decât imaginea și vanitatea mea. Pentru a câștiga adevărul, trebuia să încep să fiu sinceră. Unu și cu unu fac doi – gata cu prefăcătoria și înșelăciunea. Pentru o vreme destul de lungă, jucasem teatru, păcălindu-i pe ceilalți. Scriam ce voiam să spun în părtășie, ca ei să creadă că aveam o înțelegere bună și că vorbeam engleza bine, iar apoi să continue să mă laude și să mă admire. Eram sfâșiată de vinovăție și neliniște, nu aveam curajul să vorbesc deschis cu frații și surorile. Nu voiam ca ei să-mi vadă neajunsurile și să mă disprețuiască, să spună că eram o mincinoasă. Ba chiar am preferat să părăsesc grupul, decât să le spun adevărul. Chiar eram prefăcută. Mi-am dat seama că depresia mea era răul pe care mi-l făcea Satana și că acest trai îmi întârzia intrarea în viață. Ba chiar putea să mă ruineze. Ar fi trebuit să îmi adun curajul de a le spune celorlalți ce era cu adevărat în inima mea, ca să pot practica într-adevăr puțină onestitate. Oricât de stânjenitor ar fi fost să spun adevărul, știam că trebuia să scap de lucrurile făcute într-un mod greșit. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și e dezgustat de oamenii prefăcuți. Dacă aș fi continuat să joc teatru, dându-le celorlalți o impresie falsă și nefiind sinceră, aș fi continuat să trăiesc în întuneric și n-aș fi putut câștiga niciodată lucrarea Duhului Sfânt. N-aș fi câștigat niciodată adevărul. Trebuia să mă deschid complet față de Dumnezeu, ca El să mă ajute să înlătur acest caracter iluzoriu ce sălășluia în mine. Așadar, am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să practic adevărul și să fiu o persoană onestă.

Ulterior, am vorbit deschis în cele din urmă cu lidera noastră, sora Connie. I-am spus de ce părăsisem grupul și-mi dezactivasem contul. După ce m-a ascultat, sora Connie a spus: „Nu te-aș disprețui niciodată pentru asta și chiar îți apreciez sinceritatea.” Am fost incredibil de ușurată să vorbesc deschis și să am părtășie cu ea. Am experimentat cu adevărat ce minunat este să fii sincer, pentru că practicarea adevărului m-a eliberat de toată neliniștea. De asemenea, sora Connie mi-a oferit și sfaturi, spunând că, atunci când îmi împărtășesc înțelegerea despre cuvintele lui Dumnezeu, nu trebuie să vorbesc foarte elocvent sau să împărtășesc vreun fel de teorii elevate. E suficient ca părtășia să vină din suflet, să fie ceea ce simt și știu cu adevărat. I-am acceptat sugestia și m-am simțit pregătită s-o pun în practică.

Ulterior, o altă soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care a fost foarte luminător. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei. Dar oamenii nu sunt conștienți de acest lucru. Convingerea lor este că trebuie să se agațe de această fărâmă de renume până la capăt. Nu sunt conștienți că numai atunci când aceste lucruri zadarnice și superficiale vor fi pe deplin abandonate și lăsate deoparte vor deveni persoane adevărate. Dacă o persoană păzește aceste lucruri care ar trebui înlăturate drept viața sa, viața ei este pierdută. Ei nu știu ce este în joc. Așadar, atunci când acționează, întotdeauna rețin ceva, încearcă mereu să-și protejeze reputația și statutul, le pun pe acestea pe primul loc, vorbind doar pentru propriile scopuri, pentru propria apărare prefăcută. Tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat. Când apare camera de fotografiat, de exemplu, oamenii se grăbesc în față; le place să fie filmați, cu cât mai mult, cu atât mai bine; se tem să nu fie filmați prea puțin și vor plăti orice preț pentru șansa aceasta. Și nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Acestea sunt firile lor satanice. Și ce dacă ești filmat? Și ce dacă oamenii au o părere foarte bună despre tine? Și ce dacă te idolatrizează? Demonstrează ceva din toate acestea că ai adevărul-realitate? Nimic din toate acestea nu are vreo valoare. Când poți depăși aceste lucruri – când devii indiferent față de ele și nu mai simți că sunt importante, când renumele, vanitatea, statutul și admirația oamenilor nu-ți mai controlează gândurile și comportamentul, cu atât mai puțin modul în care îți îndeplinești datoria, atunci îndeplinirea datoriei tale va deveni din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai pură” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu dezvăluie felul în care oamenii își prețuiesc imaginea și statutul mai mult decât viața, iar primele lucruri la care se gândesc când înfruntă ceva sunt reputația, vanitatea și funcția lor, nu și voia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să jucăm teatru și să ne punem reputația pe primul loc sau să căutăm statutul printre oameni. Nu aceste lucruri ne ajută să câștigăm aprobarea lui Dumnezeu și nu ne pot ajuta să ne schimbăm firile sau să fim mântuiți. Renumele și statutul sunt metode pe care Satana le folosește ca să ne corupă și să ne prindă, iar urmărirea acestor lucruri ne face din ce în ce mai vanitoși și prefăcuți. În felul acela, pierdem, în cele din urmă, mântuirea lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii prefăcuți și nu vrea ca oamenii să înșele pentru a câștiga aprobarea sau admirația celorlalți. El vrea să renunțăm la reputația și statutul nostru, să urmărim adevărul și să fim oameni onești. Fie în fața lui Dumnezeu sau în fața celorlalți, nu putem fi înșelători sau necinstiți. Eșuasem sistematic să mă deschid și să-mi împărtășesc greutățile cu ceilalți, fiindcă eram prea preocupată de imaginea și vanitatea mea. Prinsă strâns în ghearele firii mele satanice, eram incapabilă să practic adevărul. Dorința mea de imagine și statut era prea puternică.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ai spune că folosirea unor mici favoruri pentru a-i mitui pe oameni și a-i atrage, ori datul în spectacol sau înșelarea oamenilor cu iluzii este cale cea dreaptă de urmat, în ciuda numeroaselor beneficii și satisfacții pe care s-ar putea, din exterior, să pară că le folosește o persoană? Este o cale a căutării adevărului? Este o cale care poate aduce mântuirea cuiva? Foarte clar, nu. Aceste metode și tertipuri, indiferent cât de strălucit ar fi putut fi plănuite, nu L-au putut păcăli pe Dumnezeu și, în cele din urmă, toate sunt condamnate și detestate de Dumnezeu, pentru că în spatele unor astfel de comportamente se ascund ambiția personală și un fel de atitudine și esență a celui care-și dorește să se împotrivească Lui. În adâncul sufletului, Dumnezeu nu ar recunoaște niciodată o astfel de persoană ca fiind una care își îndeplinește datoria și, în schimb, ar defini-o drept un răufăcător. Care este concluzia lui Dumnezeu atunci când are de-a face cu răufăcători? «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» Când Dumnezeu spune: «Plecați de la Mine», unde vrea să se ducă astfel de oameni? El îi predă Satanei, în locurile unde trăiesc gloate de Satane. Care este consecința finală pentru ei? Sunt torturați până la moarte de duhuri rele, cu alte cuvinte, sunt înghițiți de Satana. Dumnezeu nu mai dorește acest tip de persoană. A nu-i dori înseamnă că El nu îi va mântui. Ei nu sunt unii din turma lui Dumnezeu, cu atât mai puțin unii dintre adepții Săi, așadar, nu se află printre cei pe care El îi va mântui. Așa se definește o astfel de persoană” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că oamenii sunt ipocriți și falși, ca să fure un loc în inimile altor oameni. Deși câștigă respectul celorlalți, iar ambițiile și dorințele lor sunt satisfăcute, cu ce se aleg la sfârșit? Purtându-se așa, pot păcăli oamenii pentru o clipă, dar nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. În cele din urmă, vor fi respinși și alungați de Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este sfânt, El îi urăște pe cei care nu urmăresc adevărul și nutresc propriile intenții, care vor să ocupe un loc în inimile celorlalți. El îi vede ca pe niște păcătoși și nu recunoaște îndatoririle pe care le fac ei. Am reflectat la comportamentul meu și la faptul că o luasem într-adevăr pe calea de opunere față de Dumnezeu, întrucât toate gândurile și acțiunile mele erau de dragul de a fi lăudată și admirată de ceilalți. Dacă aș fi continuat pe această cale, în final aș fi fost ruinată. La gândul acesta, avusesem mai multe temeri, mă temeam că voi fi abandonată de Dumnezeu, mă temeam că Dumnezeu mă va preda Satanei, mă temeam că voi pierde mântuirea lui Dumnezeu. Voiam sincer să mă schimb și să scap de acea stare, să fiu eu însămi și să nu mai mint sau să fiu înșelătoare niciodată.

Dar când a venit momentul să practic cu adevărat, la gândul de a le vorbi deschis fraților și surorilor despre corupția și neajunsurile mele, chiar am ezitat. Apoi, am văzut alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat curaj. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină. A învăța cum să fii sincer când ai părtășie este primul pas către intrarea în viață. Apoi, trebuie să înveți să îți analizezi gândurile și acțiunile ca să vezi care sunt greșite și care nu Îi plac lui Dumnezeu și trebuie să le schimbi și să le rectifici imediat. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale șirete, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și disprețuiești felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și ascultătoare. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu ascunzi lucrurile, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că ale Sale cuvinte chiar pot schimba oamenii. Când învățăm cum să vorbim deschis despre adevărata noastră corupție și să căutăm adevărul, ideile noastre greșite și firile corupte pot fi schimbate treptat. Dumnezeu mi-a expus modul greșit de a gândi și a dezvăluit căutarea mea greșită a renumelui și a statutului, apoi m-a îndrumat prin cuvintele Sale să găsesc calea corectă de practică. Trebuia să fac primul pas pentru a le vorbi deschis celorlalți, să nu mă mai gândesc la renumele și imaginea mea, să nu mai fiu prefăcută, înșelătoare și necinstită. Trebuia să practic cuvintele lui Dumnezeu și să le las să mă conducă.

În acea dimineață de duminică, am participat la adunare ca de obicei și mi-am spus că trebuia să fiu sinceră. M-am rugat: „Dragă Dumnezeule, de data asta vreau să practic adevărul, să scap de robia Satanei și să-mi dezvălui ipocrizia și înșelăciunea. Chiar dacă mă disprețuiesc, vreau doar să fiu un om sincer pentru a Te mulțumi. Te rog, ajută-mă să pot fi deschisă și sinceră.” După această rugăciune, m-am simțit mai relaxată. În timpul adunării noastre, chiar m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat cu sârguință părtășia celorlalți despre experiența și înțelegerea lor și nu am folosit timpul acela pentru a-mi scrie părtășia și nu m-am gândit la ce fel de părtășie le-ar plăcea tuturor celorlalți. Când am făcut asta, am câștigat o nouă luminare din părtășia celorlalți, din experiențele lor. Când urma să am părtășie, deși eram foarte agitată, nu m-am gândit la cât de bună sau elocventă era părtășia mea și nu mi-a păsat de ceea ce vor spune după ce știau. Am vorbit despre un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar mă emoționase: „Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. […] Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Am corelat acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu cu experiența mea, arătându-le fraților și surorilor cea mai adevărată față a mea. Le-am zis: „În tot acest timp, am jucat un teatru grozav, prefăcându-mă că vorbesc engleza fluent. Adevărul e că îmi notam toată părtășia dinainte și chiar o înregistram ca să exersez să sune natural, ca toți să credeți că puteam avea părtășie bună. Era doar ca să vă câștig laudele și admirația. V-am înșelat…” Am crezut că aveau să fie dezamăgiți de mine, dar nu a fost cazul, mi-au spus că nu trebuia să-mi fac griji că nu aveam o părtășie bună. Dumnezeu vrea să fim sinceri, nu bombastici și nefolositori. Dacă nu aveam părtășie din inimă și erau doar cuvinte și doctrine, ce folos avea? Asta m-a emoționat foarte tare. Nu mă disprețuiau deloc, iar unii dintre ei au spus că înțelegeau de ce făcusem asta și că experiența mea i-a ajutat. A fost o surpriză plăcută pentru mine. După ce le-am vorbit deschis tuturor despre corupția mea, m-am simțit eliberată. Eram, în sfârșit, liberă. Satana folosește vanitatea și reputația pentru a mă înrobi și împiedica să practic adevărul, dar când am aflat lucruri despre mine prin cuvintele lui Dumnezeu, practicând onestitatea și vorbind deschis și sincer, am simțit că am făcut un pas mai aproape de Dumnezeu și am îndepărtat aceste îndoieli și bariere dintre mine și frații și surorile mele. Atât de mult timp, alesesem să mă deghizez pentru a-mi satisface vanitatea și a mă desfăta cu laudele celorlalți, dar nu asta voia Dumnezeu. De fapt, Îl rănisem pe Dumnezeu atât de multă vreme. Dar Dumnezeu era mereu iertător și răbdător, așteptând să mă schimb. Sunt incredibil de recunoscătoare pentru iubirea lui Dumnezeu.

Această experiență m-a învățat importanța supremă a căutării adevărului. Singurul mod de a scăpa de cătușele unei firi satanice este să fii o persoană onestă și să practici adevărul. Singura cale de a câștiga adevărata fericire și pace este să practici adevărul. Înainte eram atât de vicleană, de ipocrită, dar acum am decis să practic adevărul și să fiu sinceră. Asta e cel mai important pentru mine. Tot ce vreau este ca Dumnezeu să continue să mă îndrume, ca să pot pune mai mult adevăr în practică.