c. De ce se spune că pastorii și prezbiterii religioși merg toți pe calea fariseilor, și care este esența lor

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Omul a fost corupt și trăiește în capcana Satanei. Toți oamenii trăiesc în trup, în dorințe egoiste și nu există unul singur între ei care să fie compatibil cu Mine. Există oameni care spun că sunt compatibili cu Mine, dar asemenea oameni se închină la idoli neclari. Deși recunosc numele Meu ca fiind sfânt, ei merg pe o cărare opusă Mie, iar cuvintele lor sunt pline de aroganță și siguranță de sine. Asta fiindcă, la bază, ei sunt cu toții împotriva Mea și incompatibili cu Mine. În fiecare zi, ei caută urmele Mele în Biblie și găsesc, la întâmplare, pasaje „potrivite”, pe care le citesc la nesfârșit și le recită ca pe scripturi. Ei nu știu cum să fie compatibili cu Mine, nici ce înseamnă să fie împotriva Mea. Ei doar citesc scripturile orbește. În Biblie, închid un Dumnezeu nedeslușit, pe care nu L-au văzut niciodată și pe care sunt incapabili să-L vadă, și pe care Îl scot afară să Îl contemple în tihnă. Ei cred în existența Mea numai prin prisma Bibliei și pun semnul egal între Mine și Biblie; fără Biblie Eu nu exist, iar fără Mine nu există Biblie. Ei nu dau nicio atenție existenței sau acțiunilor Mele, ci dedică o atenție extremă și deosebită fiecărui cuvânt din Scriptură. Mult mai mulți chiar cred că Eu nu ar trebui să fac nimic din ce doresc să fac decât dacă acest lucru este profețit de Scriptură. Ei acordă prea multă importanță Scripturii. Se poate spune că văd cuvintele întocmai ca fiind prea importante, mergând până la a folosi versete din Biblie pentru a măsura fiecare cuvânt spus de Mine și pentru a Mă condamna. Ceea ce caută ei nu este calea compatibilității cu Mine sau calea compatibilității cu adevărul, ci calea compatibilității față de cuvintele Bibliei, și cred că orice lucru care nu este conform Bibliei este, fără excepție, în afara lucrării Mele. Oare nu sunt astfel de oameni urmașii ascultători ai fariseilor? Fariseii evrei foloseau legea lui Moise pentru a-L condamna pe Isus. Ei nu căutau compatibilitate cu Isus în acea epocă, ci urmau cu sârg legea în litera ei, până acolo încât, după ce L-au condamnat pentru că nu respectase legea Vechiului Testament și că nu era Mesia – în cele din urmă, L-au pironit pe inocentul Isus pe cruce. Care era substanța lor? Nu era oare aceea că nu căutau calea compatibilității cu adevărul? Erau preocupați până la obsesie de fiecare cuvânt al Scripturii, nedând nicio atenție intențiilor Mele, și nici pașilor și metodelor lucrării Mele. Ei nu erau oameni care să caute adevărul, ci oameni care se agățau rigid de cuvinte; nu erau oameni care să creadă în Dumnezeu, ci oameni care credeau în Biblie. În esență, erau câinii de pază ai Bibliei. Pentru a proteja interesele Bibliei, a susține demnitatea Bibliei și pentru a proteja reputația Bibliei, ei au mers până acolo încât L-au răstignit pe Isus Cel milostiv pe cruce. Ei au făcut acest lucru doar de dragul de a proteja Biblia și de a păstra statutul fiecărui cuvânt din Biblie în inimile oamenilor. Prin urmare, au preferat să renunțe la viitorul lor și la jertfa de păcat pentru a-L condamna pe Isus, care nu era în conformitate cu doctrina Scripturii. Oare nu erau ei toți niște lachei ai fiecărui cuvânt din Scriptură?

Dar oamenii de astăzi? Hristos a venit ca să elibereze adevărul, însă aceștia mai degrabă L-ar alunga din această lume pentru a-și putea câștiga intrarea în rai și pentru a primi har. Mai degrabă ar nega complet venirea adevărului, pentru a proteja interesele Bibliei, și mai degrabă L-ar crucifica din nou pe Hristosul reîntors în trup, pentru a asigura existența veșnică a Bibliei. Cum poate omul să primească mântuirea Mea când inima sa este atât de înrăită, iar natura sa atât de potrivnică Mie? Trăiesc printre oameni, însă omul nu Îmi cunoaște existența. Când Îmi revărs lumina asupra omului, el tot rămâne neștiutor de existența Mea. Când Îmi dezlănțui mânia asupra omului, el Îmi neagă existența cu și mai mare tărie. Omul caută compatibilitate cu cuvintele și compatibilitate cu Biblia, însă nici măcar o singură persoană nu vine dinaintea Mea să caute calea compatibilității cu adevărul. Omul se uită în sus către Mine în rai și are un deosebit interes pentru existența Mea în rai, dar nimănui nu îi pasă de Mine Cel întrupat, fiindcă Eu, Cel care trăiesc printre oameni, sunt pur și simplu prea neînsemnat. Cei care caută doar compatibilitate cu cuvintele Bibliei și cei care caută numai compatibilitate cu un Dumnezeu nedeslușit sunt o priveliște neplăcută ochilor Mei. Aceasta pentru că ceea ce venerează ei sunt cuvinte moarte și un Dumnezeu care le poate da comori nemăsurate; ceea ce venerează ei este un Dumnezeu care S-ar lăsa la mila omului și un Dumnezeu care nu există. Prin urmare, ce ar putea astfel de oameni să câștige de la Mine? Omul este, pur și simplu, neînsemnat dincolo de cuvinte. Cei care sunt împotriva Mea, care vin cu cereri nelimitate la Mine, care nu au nicio dragoste de adevăr, care se răzvrătesc împotriva Mea – cum ar putea fi ei compatibili cu Mine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”

Există cei care citesc Biblia în bisericile mari și o recită cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; cu atât mai puțin poate vreunul dintre ei să fie în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Sunt cu toții oameni fără valoare, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-I dea lecții lui Dumnezeu. Ei I se împotrivesc voit lui Dumnezeu chiar și în timp ce Îi poartă stindardul. Pretinzând credința în Dumnezeu, ei tot mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat îi perturbă pe cei care încearcă să umble pe calea cea dreaptă și obstacole care îi împiedică pe cei ce Îl caută pe Dumnezeu. Pot părea să aibă „o constituție zdravănă”, dar cum să știe adepții lor că ei nu sunt alții decât antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? Cum să știe adepții lor că aceștia sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor umane? Aceia care se stimează nespus în prezența lui Dumnezeu sunt cei mai abjecți dintre oameni, în timp ce aceia care se cred modești sunt cei mai onorați. Și aceia care cred că ei cunosc lucrarea lui Dumnezeu și care, mai mult, sunt în stare să proclame altora lucrarea lui Dumnezeu în sunet de fanfară chiar în timp ce se uită direct la El – aceștia sunt cei mai ignoranți oameni. Astfel de oameni sunt fără mărturia lui Dumnezeu, aroganți și plini de îngâmfare. Aceia care cred că au prea puțină cunoaștere de Dumnezeu, în ciuda faptului că au experiență reală și cunoștințe practice despre El, sunt cei mai iubiți de El. Doar astfel de oameni au o mărturie adevărată și sunt cu adevărat capabili să fie desăvârșiți de Dumnezeu. Aceia care nu înțeleg voia lui Dumnezeu sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care înțeleg voia lui Dumnezeu și totuși, nu practică adevărul, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și totuși, merg împotriva esenței cuvintelor lui Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care au noțiuni despre Dumnezeul întrupat și, în plus, le trece prin minte să se dedea răzvrătirii sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care Îl supun judecății pe Dumnezeu sunt adversarii lui Dumnezeu; și oricine e incapabil să Îl cunoască pe Dumnezeu sau să fie martor pentru El, este un adversar al lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

Uitați-vă la liderii fiecărei confesiuni – toți sunt aroganți și neprihăniți de sine, iar interpretările lor privind Biblia sunt în afara contextului și sunt ghidate de propriile noțiuni și închipuiri. Toți se bazează pe talente și erudiție pentru a-și face lucrarea. Oare, dacă nu ar putea predica deloc, i-ar urma acei oameni? Ei posedă, la urma urmei, ceva cunoaștere și pot predica despre vreo doctrină sau știu cum să-i convingă pe alții și cum să se folosească de unele trucuri. Le folosesc pentru a-i înșela și a-i aduce pe oameni înaintea lor. Acei oameni cred în Dumnezeu cu numele, dar, în realitate, ei își urmează liderii. Când întâlnesc pe cineva care predică adevărata cale, unii dintre ei spun: „Trebuie să-l consultăm pe liderul nostru cu privire la credință”. Vedeți cum oamenii încă au nevoie de acordul și aprobarea celorlalți când cred în Dumnezeu și acceptă adevărata cale – nu este aceasta o problemă? Atunci, ce au devenit acei lideri? Nu au devenit ei farisei, păstori falși, antihriști și obstacole pentru acceptarea de către oameni a adevăratei căi? Astfel de oameni sunt întocmai de genul lui Pavel.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Noi am predicat Evanghelia în mod repetat multor lideri din cercurile religioase, dar, indiferent de modul în care avem părtășie cu ei despre adevăr, ei nu vor să-l accepte. De ce este așa? Pentru că aroganța a devenit a doua natură a lor și Dumnezeu nu mai are un loc în inimile lor. Unii oameni pot spune: „Oamenii aflați sub conducerea unor anumiți pastori din lumea religioasă au într-adevăr multă determinare; e ca și cum Îl au pe Dumnezeu în mijlocul lor.” Crezi că a avea entuziasm înseamnă a avea motivație? Indiferent cât de mărețe ar putea suna teoriile acelor pastori, Îl cunosc ei oare pe Dumnezeu? Dacă s-ar teme cu adevărat de Dumnezeu în adâncul lor, ar face ca oamenii să-i urmeze și să-i înalțe? I-ar putea controla pe alții? Ar îndrăzni să-i împiedice pe alții să caute adevărul și să cerceteze calea adevărată? Dacă ei cred că oile lui Dumnezeu sunt de fapt ale lor, că ele ar trebui toate să asculte de ei, atunci asta nu înseamnă că se văd pe ei înșiși drept Dumnezeu? Astfel de oameni sunt chiar mai răi decât fariseii. Nu sunt ei adevărați antihriști?

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O natură arogantă stă la originea împotrivirii omului față de Dumnezeu”

Doriți să cunoașteți motivul pentru care fariseii I se împotriveau lui Isus? Vreți să cunoașteți esența fariseilor? Ei erau plini de fantezii cu privire la Mesia. Mai mult decât atât, ei credeau numai că Mesia va veni și, cu toate acestea, nu au urmărit viața-adevăr. Și astfel, chiar și astăzi ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia, pentru că nu au nicio cunoaștere despre calea vieții, și nu știu care este calea adevărului. Cum, spuneți voi, ar putea asemenea oameni nesăbuiți, încăpățânați și ignoranți să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu? Cum ar putea ei să-L vadă pe Mesia? Ei I s-au împotrivit lui Isus pentru că nu cunoșteau direcția lucrării Duhului Sfânt, pentru că nu cunoșteau calea adevărului rostită de Isus și, mai mult decât atât, pentru că nu L-au înțeles pe Mesia. Și, din moment ce ei nu-L văzuseră niciodată pe Mesia și nu fuseseră niciodată în compania lui Mesia, ei au făcut greșeala de a se agăța de simplul nume al lui Mesia, în timp ce se opuneau esenței lui Mesia, prin orice mijloace posibile. Acești farisei, în esență, erau încăpățânați, aroganți și nu se supuneau adevărului. Principiul credinței lor în Dumnezeu era: indiferent cât de profundă e predicarea Ta, indiferent cât de înaltă e autoritatea Ta, Tu nu ești Hristos decât dacă ești numit Mesia. Nu este această credință absurdă și ridicolă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”

Demonii și duhurile rele au alergat dezlănțuiți pe pământ pentru o vreme și au sigilat atât intențiile cât și efortul conștiincios al lui Dumnezeu așa de strâns că sunt de nepătruns. Cu adevărat, e un păcat mortal! Cum poate Dumnezeu să nu Se simtă neliniștit? Cum poate Dumnezeu să nu Se simtă înfuriat? Ei au îngreunat grav lucrarea lui Dumnezeu și i s-au împotrivit: cât de răzvrătiți! Chiar și acei demoni, mari și mici, se poartă ca niște șacali la călcâiele leului și urmează curentul cel rău, născocind tulburări în timp ce se duc. Știind adevărul, i se împotrivesc intenționat, acești fii ai răzvrătirii! Este ca și cum, acum că împăratul lor din iad a urcat pe tronul împărătesc, ei au devenit îngâmfați și mulțumiți de sine, tratându-i pe toți ceilalți cu dispreț. Câți dintre ei caută adevărul și urmează dreptatea? Sunt cu toții fiare, cu nimic mai buni decât porcii și câinii, în fruntea unui nor de muște urât mirositoare, bălăngănind din capete cu fudulă trufie și stârnind tot felul de necazuri,[1] în mijlocul unei grămezi de bălegar. Ei cred că al lor rege al iadului e cel mai măreț rege dintre toți, fără a ști câtuși de puțin că ei înșiși nu sunt nimic mai mult decât niște muște împuțite. Și totuși, profită de puterea porcilor și a câinilor pe care îi au ca părinți pentru a ponegri existența lui Dumnezeu. Ca muște mărunte ce sunt, ei cred că părinții lor sunt la fel de mari ca o balenă albastră.[2] Prea puțin știu ei că, în timp ce ei înșiși sunt minusculi, părinții lor sunt porci și câini necurați de sute de milioane de ori mai mari decât ei. Inconștienți de propria lor josnicie, se bazează pe duhoarea de putrefacție emanată de acei porci și câini ca să alerge razna, crezând în zadar că procreează generații viitoare, uitând de rușine! Cu aripi verzi pe spate (asta se referă la faptul că pretind a crede în Dumnezeu), sunt plini de sine și se laudă pretutindeni cu frumusețea și alura lor, în timp ce aruncă în secret impuritățile de pe propriile corpuri asupra omului. Ba mai mult, sunt peste măsură de mulțumiți de sine, ca și cum pot folosi o pereche de aripi de culoarea curcubeului pentru a-și ascunde impuritățile, iar prin aceste mijloace, ei își aduc persecuția asupra existenței adevăratului Dumnezeu (asta se referă la ce se întâmplă în spatele scenelor din lumea religioasă). Cum să știe omul că, oricât pot fi de fermecător de frumoase aripile unei muște, musca în sine nu e până la urmă altceva decât o creatură minusculă, cu un pântec plin de murdărie și un corp acoperit de germeni? Pe socoteala porcilor și câinilor pe care îi au ca părinți, ei fug ca apucații de-a curmezișul ținutului (acest lucru se referă la modul în care oficialii religioși care-L persecută pe Dumnezeu se bazează pe un susținerea puternică a guvernului națiunii pentru a trăda pe adevăratul Dumnezeu și adevărul), neînfrânați în sălbăticia lor. E ca și cum fantomele fariseilor evrei s-au întors împreună cu Dumnezeu la națiunea marelui balaur roșu, înapoi la vechiul lor cuib. Ei au început o nouă rundă de persecuții, continuându-și lucrarea din urmă cu câteva mii de ani. Acest grup de degenerați cu siguranță va pieri de pe pământ în cele din urmă! S-ar părea că, după câteva milenii, duhurile necurate au devenit chiar mai viclene și șirete. Ele se gândesc în mod constant la modalități de a submina lucrarea lui Dumnezeu în secret. Cu trucuri și șiretlicuri berechet, ei își doresc să reconstituie în patria lor tragedia de acum câteva mii de ani, împingându-L pe Dumnezeu aproape de punctul de a scoate un strigăt puternic. Cu greu poate El să Se abțină de la a Se reîntoarce la al treilea cer pentru a-i nimici.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (7)”

Note de subsol:

1. „Stârnind tot felul de necazuri” se referă la modul în care oamenii care sunt demonici provoacă dezordine, împiedicând și opunându-se lucrării lui Dumnezeu.

2. „Albastră” este folosit cu sens batjocoritor. Este o metaforă a felului în care muștele sunt atât de mici, încât porcii și câinii par la fel de mari ca balenele pentru acestea.


Fragmente din filme similare

Cum deosebim fariseii vremurilor noastre

De ce pastorii și prezbiterii se împotrivesc și condamnă cu înverșunare întoarcerea Domnului Isus

Mărturii similare bazate pe experiențe

Alegerea unui preot catolic

Am biruit ispita Satanei

Imnuri similare

Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos

Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu I se împotrivesc

Anterior: b. De ce Domnul Isus i-a blestemat pe farisei și care era esența fariseilor

Înainte: d. Dacă pastorii și prezbiterii religioși sunt într-adevăr desemnați de Dumnezeu și dacă a asculta de pastori și prezbiteri înseamnă a asculta de Dumnezeu și a-L urma

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte