de Yikao, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „De dragul destinului vostru, trebuie să căutați să fiți aprobați de Dumnezeu. Adică, din moment ce recunoașteți că voi faceți parte din casa lui Dumnezeu, voi ar trebui atunci să-I aduceți liniște sufletească lui Dumnezeu și să-L satisfaceți în toate lucrurile. Cu alte cuvinte, trebuie să fiți principiali în acțiunile voastre și să vă conformați adevărului din ele. Dacă aceasta se află dincolo de capacitatea ta, atunci tu vei fi detestat și respins de Dumnezeu și disprețuit de fiecare om. Odată ce ai căzut într-o astfel de ananghie, atunci nu poți fi numărat în casa lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că nu ești aprobat de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Dumnezeu ne cere să facem lucrurile principial și în conformitate cu adevărul. Este, totodată, obligația noastră de credincioși. Nu putem dobândi aprobarea lui Dumnezeu fără a ne ridica la nivelul acestui standard. În trecut, firea mea coruptă mi-a stat mereu în cale. Nu am vorbit și nu am acționat principial. Când am descoperit conducători sau lucrători falși în biserică, nu am îndrăznit să îi expun sau să îi raportez, iar acest lucru a întârziat lucrarea casei lui Dumnezeu. Am învățat din experiență cât de important este să faci lucrurile principial.

Vara trecută, conducătorul bisericii noastre m-a însărcinat cu datoria scrierii, pentru ca eu să îl ajut pe conducătorul echipei cu lucrarea acesteia. Fusesem demisă din ultima mea datorie cu trei luni în urmă, așa că I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu pentru o nouă oportunitate. Am prețuit cu adevărat această șansă și am vrut să mă bazez pe Dumnezeu în întreprinderea acestei lucrări. Conducătorul echipei m-a pus în temă cu lucrarea acesteia și am observat că nu aveau destui oameni pentru editarea documentelor. Asta afecta cu adevărat progresul lor. Am recomandat câțiva frați și surori ca să putem discuta cine ar fi cel mai potrivit pentru această datorie. Însă răspunsul lui a fost: „Nu e nicio grabă. Să o luăm ușor: pui cap la cap câteva articole mai întâi, apoi mai vedem.” M-a enervat să văd cât era de nonșalant. În echipă, nu erau destui oameni care să înțeleagă adevărul și să aibă calibru bun, iar acest lucru afectase deja lucrarea. Cum putea să spună „Ia-o ușor”? Nu era iresponsabil? Am simțit că trebuie să aduc vorba despre asta cu el. Dar apoi m-am gândit: „El e șeful. Îndeplinește această datorie de mai mult timp decât mine și înțelege mai multe principii. Ar trebui să știe cum să aranjeze lucrurile. Eu abia m-am alăturat echipei și totul este nou pentru mine. Dacă-mi dau drumul la gură, nu va spune că sunt insistentă și întrec măsura? Lasă. Voi aștepta și voi vedea.”

După puțin timp am descoperit că era foarte lax în ceea ce privește pregătirea membrilor echipei și nu era principial în atribuirea sarcinilor oamenilor. Unii frați și surori făceau o anumită datorie și, fără să dea atenție imaginii de ansamblu a situației, calităților unei persoane sau tipului de datorie care i se potrivea, el îi repartiza, pur și simplu, arbitrar, unei alte echipe. Acest lucru a afectat lucrarea casei lui Dumnezeu și ne-a întârziat progresul. I-am spus că aranjamentele făcute de el erau neprincipiale și nepotrivite, dar a continuat oricum. Am vrut să am părtășie cu el pentru a analiza și dezvălui natura a ceea ce făcea el. Dar apoi m-am gândit: „Sunt nouă în echipă. Dacă sugerez constant lucruri, nu va spune oare că sunt absurdă și încerc să controlez lucrurile?” Nu am îndrăznit să mai aduc acest lucru în discuție.

Curând după aceea, am primit o scrisoare de la un conducător al bisericii în care mă întreba dacă găsisem pe cineva să editeze documentele și dacă eu și conducătorul echipei lucram bine împreună. Asta m-a îngrijorat puțin. Nu știam cum să răspund. În cazul în care conducătorul echipei afla că îi spusesem conducătorului bisericii că el nu făcea lucrare practică, am mai fi putut continua să lucrăm împreună? În plus, nu știam ce credeau ceilalți din echipă despre el. Dacă percepția mea era greșită, nu ar spune conducătorul bisericii că sunt părtinitoare și caut nod în papură? Dar dacă nu vorbeam, aș fi simțit că nu eram sinceră sau nu apăram interesele casei lui Dumnezeu. După ce m-am gândit mult, m-am hotărât să aflu mai întâi ce credeau ceilalți despre el. Puteam să răspund la scrisoare mai târziu.

M-am întâlnit cu fratele Yang la o adunare. A spus că era în echipă de câteva luni și conducătorul acesteia nu fusese niciodată foarte responsabil. Nu a ținut pasul cu lucrarea, nu a urmărit-o în timp util și nu i-a îndrumat sau ajutat pe frați și surori să-și însușească principiile. De asemenea, au fost câteva documente urgente pe care nu le-a atribuit la timp oamenilor și a fost foarte neglijent în privința problemelor pe care le ridicau alții. Fratele Yang a mai spus că nu prea l-a auzit având părtășie în adunări despre cum să reflecteze asupra propriei persoane și să se cunoască pe sine și cum să practice cuvintele lui Dumnezeu atunci când întâmpina o problemă, ci doar perora niște doctrine. Era un orator bun, dar nu făcea nicio lucrare adevărată. M-am gândit în sinea mea: „Se pare că lucrează doar de mântuială, fără a face nimic cu adevărat. Nu vrea să accepte adevărul sau sugestii din partea altora. Nu este aceasta definiția unui conducător sau lucrător fals? În cazul în care continuă să îndeplinească această datorie, responsabil fiind de o lucrare atât de importantă în casa lui Dumnezeu, asta ar putea strica realmente lucrarea casei lui Dumnezeu.” Asta m-a făcut să realizez cât de gravă era problema și că ar trebui să-i spun, fără întârziere, unui conducător al bisericii. Dar apoi m-am gândit: „Dacă raportez acest lucru și nu ajunge să fie înlocuit, mi-ar putea face zile negre sau m-ar putea chiar demite din datoria mea. Ținusem devoționale și reflectasem asupra mea timp de trei luni. Nu avusesem datoria aceasta de mult timp. Dacă sunt demisă, voi primi o șansă la o altă datorie? O vorbă veche spune: „Cuiul care se ridică cel mai sus este bătut până la capăt”. Ar trebui să tac. Voi aștepta până când altcineva îl raportează și atunci voi interveni. În acest fel nu-mi voi pune pielea la bătaie.”

Am vrut doar să mă descurc cu un ochi deschis și unul închis, dar Dumnezeu vede în inimile noastre. Am avut un sentiment foarte stânjenitor în drum spre casă. Mă mustra conștiința. Am simțit că Duhul Sfânt mă admonesta. M-am rugat la Dumnezeu și I-am cerut să mă lumineze ca să mă pot cunoaște. După rugăciunea mea, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai emoțiile la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie împlinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care face voia Mea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Nu am avut niciun răspuns la asta. Eram foarte supărată. Vorbeam întotdeauna despre a ține cont de voia lui Dumnezeu și a susține lucrarea bisericii, dar când s-a întâmplat cu adevărat ceva ce încălca adevărul și dăuna casei lui Dumnezeu, mi-am susținut doar propriile interese. Știam despre conducătorul echipei că era neglijent în datoria sa și nu făcea nicio lucrare adevărată, că acest lucru deja afectase lucrarea bisericii și că ar trebui să-i spun conducătorului bisericii. Dar mă protejam, temându-mă că s-ar putea răzbuna pe mine sau că mi-aș putea pierde chiar și datoria. M-am dat înapoi în momentul crucial, închizând ochii, prefăcându-mă că nu știu ce se întâmpla. Nu susțineam deloc interesele casei lui Dumnezeu. Eram atât de egoistă și demnă de dispreț, fără pic de umanitate sau rațiune!

Când am ajuns acasă, m-am rugat lui Dumnezeu, întrebând: „Ce m-a făcut cu adevărat să nu practic adevărul și să nu susțin lucrarea bisericii?” Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; ei nu au viața adevărului înlăuntrul lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni netrebnici și răi care comit fapte rele sau falși lideri și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – făcând, astfel, ca lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere pierderi și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu este niciuna dintre acestea; înseamnă că ești controlat de mai multe feluri de firi stricate. Una dintre aceste firi este viclenia. Te gândești la tine în primul rând, astfel: «Dacă vorbesc deschis, cum îmi va fi asta de folos? Dacă vorbesc deschis și supăr pe cineva, cum ne vom înțelege în viitor?» Aceasta este o mentalitate vicleană, nu? Nu este rezultatul unei firi viclene? […] Firea ta stricată satanică te controlează; gura se mișcă în ciuda ta. Chiar dacă vrei să dai glas unor cuvinte oneste, ești deopotrivă incapabil și temător să le rostești. Nu poți să faci nici a zecea mia parte din lucrurile pe care ar trebui să le faci, pe care ar trebui să le spui și din responsabilitatea pe care ar trebui să ți-o asumi; mâinile și picioarele tale sunt legate de firea ta satanică stricată. Nu deții deloc controlul. Firea ta satanică stricată îți spune cum să vorbești și așa vorbești; îți spune ce să faci și tu așa faci. […] Tu nu cauți adevărul, cu atât mai puțin practici adevărul și, totuși, continui să te rogi, întărindu-ți hotărârea, luând decizii și făcând jurăminte. Și ce a rezultat din toate acestea? Ești tot un om «de treabă»: «Nu voi provoca pe nimeni, nici nu voi ofensa pe cineva. Dacă o chestiune nu mă privește, atunci voi sta departe de aceasta; nu voi spune nimic despre lucrurile ce nu au nimic de-a face cu mine, și asta fără excepție. Dacă un lucru este dăunător intereselor, mândriei sau demnității mele, tot nu îi voi acorda atenție și voi aborda totul cu precauție; nu trebuie să acționez pripit. Cel ce iese din rând este primul lovit, iar eu nu sunt atât de prost!» Ești complet sub controlul firilor tale stricate de ticăloșie, viclenie, rigiditate și detestare a adevărului. Acestea te vor băga în pământ, iar ție ți-a fost chiar mai greu să le înduri decât cercul de aur purtat de Regele Maimuță. Să trăiești sub controlul unei firi stricate este atât de obositor și chinuitor!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cei care practică adevărul au o inimă temătoare de Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat foarte tăios firea satanică, vicleană și rea. Când am adus inițial vorba despre lipsa de oameni în echipă și am văzut cum conducătorul de echipă era complet netulburat și nu-și asuma nicio responsabilitate, am știut foarte bine că acest lucru avea să afecteze lucrarea Bisercii. Dar nu am îndrăznit să spun mai multe, de teamă că el ar spune că întrec măsura și ar avea o părere proastă despre mine. Mai târziu, am văzut că învârtea oamenii fără niciun principiu, jefuindu-l pe Petru pentru a-l plăti pe Pavel și stricând lucrarea noastră. Abia dacă am menționat asta și doar am trecut peste. Știam că nu avusese niciun rezultat, dar mă temeam să îl tratez sau să îl expun. Când fratele Yang mi-a spus mai multe despre el, nu am avut nicio îndoială că nu făcea lucrare practică și nu voia să accepte adevărul, că era un conducător fals și că ar trebui să raportez numaidecât acest lucru unui conducător al bisericii. Totuși, mă temeam că avea să îmi ia datoria, așa că am fugit din nou cu coada între picioare, doar pentru a-mi apăra propria poziție și perspectivele. Eram atât de egoistă și vicleană! De fiecare dată când i-am văzut o problemă, nu am îndrăznit să îl expun sau să îi spun unui conducător al bisericii. Drept urmare, lucrarea casei lui Dumnezeu a fost perturbată. Trăisem după otrăvuri satanice ca: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Cuiul care se ridică cel mai sus este bătut până la capăt”, „Puterea/forța face dreptatea” și „Persoana oficială de la județ nu poate comanda oamenilor aşa cum o poate face o persoană locală”. Perspectiva mea era atât de absurdă, iar eu am devenit din ce în ce mai egoistă și vicleană. Eram în gardă și călcam pe vârfuri în tot ceea ce făceam, protejându-mi propriile interese la fiecare mișcare, de teamă să nu fiu trasă la răspundere pentru orice încurcătură cauzată. Nu puteam suporta gândul de a ieși în pierdere. Era atât de greu pentru mine să rostesc un cuvânt adevărat, să spun ce se întâmpla de fapt. Nu am avut curajul de a raporta și expune un conducător fals. Eram strâns legată și controlată de aceste firi satanice și otrăvuri, atât fizic, cât și mental. Nu am putut spune adevărul și nu aveam pic de dreptate. Era un mod de viață foarte laș. Am experimentat cu adevărat cât de absurde sunt aceste otrăvuri satanice și, atunci când am trăit după ele, tot ce am făcut era contrar adevărului și se împotrivea lui Dumnezeu. Nu aveam niciun fel de asemănare umană.

Chiar atunci, a venit momentul ca biserica să-și emită aranjamentele de lucru. Ni s-a spus din nou că, dacă fuseseră descoperiți răufăcători și antihriști sau vreun conducător sau lucrător fals care nu făceau lucrare practică, aceștia ar trebui să fie raportați pentru a apăra interesele casei lui Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu. M-am simțit groaznic când aceste cerințe din partea casei lui Dumnezeu mi-au fost expuse. Știam prea bine că aveam un conducător fals în echipa noastră, dar nu îndrăznisem să îl raportez. Cum eram eu demnă de a fi unul dintre aleșii lui Dumnezeu? Am căutat niște cuvinte ale lui Dumnezeu potrivite stării mele și am găsit asta: „Care este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă în ceea ce privește modul de tratare a unui lider sau lucrător? Dacă ceea ce face este bine, atunci poți să i te supui; dacă ceea ce face este greșit, atunci poți să îl dai în vileag și chiar să i te opui și să ai o opinie diferită. Dacă el nu este capabil să facă lucrarea reală și este dezvăluit ca fiind un lider fals, un lucrător fals sau un antihrist, atunci tu poți refuza să îi accepți conducerea și poți, de asemenea, să îl raportezi și să îl dai în vileag. Însă, unii dintre aleșii lui Dumnezeu nu înțeleg adevărul și sunt deosebit de lași și, astfel, nu îndrăznesc să facă nimic. Ei spun: «Dacă liderul mă dă afară, sunt terminat; dacă îi pune pe toți să mă dea în vileag sau să mă părăsească, atunci nu voi mai putea să cred în Dumnezeu. Dacă părăsesc Biserica, atunci Dumnezeu nu mă va mai vrea și nu mă va mântui. Biserica Îl reprezintă pe Dumnezeu!» Oare aceste moduri de gândire nu afectează atitudinea unei astfel de persoane față de aceste lucruri? Ar putea fi adevărat că nu mai poți fi mântuit, dacă un lider te exclude? Depinde chestiunea mântuirii tale de atitudinea liderului tău față de tine? De ce atât de mulți oameni sunt temători într-un asemenea grad? Dacă, îndată ce un lider fals sau un antihrist te amenință, tu nu îndrăznești să îl raportezi mai sus, ba chiar garantezi că din acel moment vei fi în asentiment cu liderul, atunci nu ești terminat? Este acesta tipul de persoană care caută adevărul? Nu numai că nu îndrăznești să dai în vileag astfel de fapte ticăloase ce ar putea fi comise de antihriști satanici, ba din contră, te supui lor și chiar le consideri cuvintele ca fiind adevărul, căruia i te supui. Nu este aceasta întruchiparea prostiei?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru lideri și lucrători, alegerea unei căi este de cea mai mare importanță (1)”). Citind aceste cuvinte de la Dumnezeu, mi s-a luminat inima. Îmi fusese teamă să îl raportez pe conducătorul echipei în principal, din cauza fricii că avea să-mi facă zile negre dacă îl ofensam sau că aș putea să-mi pierd chiar și datoria. Era ca și cum credeam că el ar putea să-mi determine datioria sau soarta. Era un punct de vedere atât de absurd! Dacă aveam să fiu demisă sau orice mi-ar fi rezervat soarta era în mâinile lui Dumnezeu. Niciun om nu avea cuvântul decisiv. Falșii conducători și antihriștii nu pot controla asta. Casa lui Dumnezeu nu este precum lumea. Aici domnesc adevărul și dreptatea. Falșii conducători și antihriștii n-au niciun cuvânt de spus în casa lui Dumnezeu. Ei pot dobândi putere pentru un timp dar, în cele din urmă, vor fi cu toții expuși și eliminați. În trecut, biserica a demis și eliminat o bună parte dintre falșii conducători și antihriști. Am văzut acest lucru foarte clar, dar când unul dintre aceștia a apărut în cercul meu și a trebuit să îl raportez pentru a apăra interesele casei lui Dumnezeu, am dat înapoi. Am preferat să fiu micul lacheu al Satanei. Am fost atât de slabă și lașă. Nu am înțeles firea dreaptă a lui Dumnezeu și chiar nu am văzut că El conduce și vede totul. Mă temeam să ofensez un om, dar nu să Îl ofensez pe Dumnezeu. Unde este locul lui Dumnezeu în inima mea?

După aceea, am citit încă un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă în biserică nu este niciun om dispus să practice adevărul și nimeni care să poată mărturisi ferm pentru Dumnezeu, atunci acea biserică ar trebui să fie complet izolată, iar legătura sa cu alte biserici ar trebui tăiată. Lucrul acesta se numește «îngroparea morții»; asta înseamnă alungarea Satanei. Dacă într-o biserică există mai mulți tirani locali, urmați de niște «muşte mărunte» care nu au niciun fel de discernământ, și dacă ei, credincioșii din biserică, tot nu pot să respingă constrângerile şi manipularea acestor tirani după ce au văzut adevărul, atunci toți aceşti nesăbuiți vor fi eliminaţi în final. Deși se poate ca aceste muște mărunte să nu fi făcut nimic teribil, ele sunt şi mai înșelătoare, şi mai șirete şi evazive, şi toţi cei asemenea lor vor fi eliminaţi. Nu va rămâne niciunul! Aceia care îi aparţin Satanei îi vor fi înapoiați, în timp ce aceia care aparţin lui Dumnezeu vor merge cu siguranţă în căutarea adevărului; lucrul acesta este hotărât de natura lor. Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară! Niciun pic de milă nu va fi arătată acestor oameni. Fie ca toți cei care caută adevărul să fie aprovizionați și să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu după placul inimii lor. Dumnezeu este drept; El nu ar favoriza pe nimeni. Dacă eşti un diavol, atunci ești incapabil să practici adevărul; dacă eşti un om care caută adevărul, atunci este sigur că nu vei fi luat captiv de Satana. Acest lucru este de netăgăduit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Amin! Citindu-I cuvintele, am putut simți cu adevărat firea sfântă, dreaptă, de neofensat a lui Dumnezeu. El nu va suporta ca falșii conducători și antihriști să perturbe lucrarea casei Sale și să-i rănească pe aleșii Săi. Totodată, îi urăște pe cei care nu practică adevărul, care nu apără interesele casei lui Dumnezeu, atunci când apar astfel de oameni. Dacă nu se căiesc, vor sfârși toți prin a fi eliminați și pedepsiți. M-am gândit la cum am știut eu că aveam de-a face cu un conducător de echipă fals, dar nu am practicat adevărul sau nu am avut curajul să îl raportez. Totul era pentru propriile mele interese. Am făcut plecăciuni în fața Satanei în repetate rânduri, stând de partea lui, îngăduind și protejând acel fals conducător în detrimentul lucrării casei lui Dumnezeu. Contribuiam la răul pe care îl făcea el. Mă bucuram de adevărul pe care îl transmite Dumnezeu și mâncam și beam la masa Lui. Dar, în momentul critic în care Satana făcea ravagii în casa lui Dumnezeu, nu am fost în stare să îi apăr interesele. În schimb, am mușcat mâna care m-a hrănit și am favorizat inamicul. Asta a însemnat trădarea lui Dumnezeu și I-a ofensat grav firea. Gândindu-mă la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară!” m-am temut foarte tare. Știam că, dacă nu mă pocăiam, aveam să fiu cu siguranță eliminată de Dumnezeu, odată cu falsul conducător. Am văzut natura și gravele consecințe ale eșuării în raportarea unui conducător fals și m-am urât cu adevărat pentru că fusesem atât de egoistă și demnă de dispreț. Nu protejasem deloc interesele casei lui Dumnezeu. Eram complet lipsită de umanitate. Atunci am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. „O, Dumnezeule, sunt atât de egoistă și vicleană. Am văzut un conducător fals în biserică pe care nu l-am raportat și nu l-am expus niciodată. L-am acoperit și l-am tolerat și am acționat ca slugă a Satanei doar pentru a-mi apăra propriile interese. Ar trebui să fiu pedepsită. Dumnezeule, nu voi mai face niciodată așa ceva. Vreau să mă căiesc.

A doua zi, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu în devoționalele mele: „Trebuie să înveți să îți analizezi în profunzime gândurile și ideile. Ar trebui să poți schimba imediat și să îndrepți orice lucru greșit faci și orice comportament de-al tău care nu I-ar plăcea lui Dumnezeu. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, respingând în același timp lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Obișnuiai să te bazezi pe firile tale stricate, ca viclenia și amăgirea, dar acum nu mai faci asta; acum, când faci lucruri, te bazezi pe atitudini, stări și firi ce sunt oneste, pure și deschise. […] Odată ce adevărul a devenit viața ta, dacă cineva Îl blasfemiază pe Dumnezeu, nu are nicio venerație față de El, este superficial și doar se preface că își îndeplinește datoria sau cauzează întreruperi sau tulburări lucrării casei lui Dumnezeu, atunci, văzând acestea, vei putea să abordezi situația în conformitate cu principiile adevărului, deosebind ceea ce e de deosebit și dezvăluind ceea ce este de dezvăluit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cei care practică adevărul au o inimă temătoare de Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că elementul principal al credinței este o inimă onestă, practicarea adevărului, protejarea intereselor casei lui Dumnezeu și realizarea principială a lucrurilor. Așa putem să Îi aducem bucurie lui Dumnezeu. Știam că trebuia să practic adevărul și să-l raportez pe conducătorul echipei noastre conform principiilor. Așadar, am scris pe o foaie tot ce făcuse, cu acuratețe și în detaliu și am dat-o unui conducător al bisericii. După ce a verificat totul, conducătorul bisericii a confirmat că acesta își făcuse datoria nepăsător și nu realizase nicio lucrare adevărată. Era cu adevărat un conducător fals și a fost demis din datoria lui. Când am primit vestea, m-am simțit împăcată. Această experiență mi-a arătat cât de drept este Dumnezeu și că, în casa Lui, domnesc Hristos și adevărul. Oricât de înaltă ar fi poziția cuiva și indiferent de ce vechime are, trebuie să se supună adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Cei care nu practică adevărul nu vor fi capabili să rămână fermi în casa lui Dumnezeu. În final, vor fi eliminați. Doar fiind o persoană onestă, practicând cuvintele lui Dumnezeu și făcând lucrurile într-o manieră principială, poți fi în conformitate cu voia lui Dumnezeu și dobândi aprobarea Sa.