56. Cum să rezolvi egoismul
Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă tu, în gândurile, expresiile și acțiunile tale, deții sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci ești fără nicio îndoială un făcător de rele. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, și nici nu-l fac de rușine sau îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce implică «pentru binele tău»? Pentru Satana. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. În loc să primești aprobarea lui Dumnezeu, vei fi condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Pot vedea din cuvintele lui Dumnezeu că ne putem sacrifica și putem suferi puțin pentru datoria noastră, însă dacă motivul nu e de a-L mulțumi pe Dumnezeu și n-avem nicio mărturie a practicării adevărului, ci ne mulțumim doar pe noi înșine, atunci Dumnezeu vede acest lucru ca pe a face un rău. Este dezgustător pentru El. Acum câțiva ani, am observat că o soră perturba lucrarea bisericii, dar n-am îndrăznit să practic adevărul sau să susțin principiile. Îmi era teamă să n-o ofensez. Nu i-am expus și raportat acțiunile la timp și asta a dăunat lucrării noastre evanghelice. Și eu, la rândul meu, făceam rău. De fiecare dată când mă gândesc la asta, mă umplu de remușcări și reproșuri la adresa mea.
Era sfârșit de martie 2018, când sora Chen s-a alăturat echipei noastre în calitate de conducătoare. Curând, am descoperit că ea nu-și asuma responsabilități în datoria ei. Uneori, cineva dintre cei cărora le predicam voia să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și ea nu aranja prompt părtășia și mărturia. Asta amâna lucrarea Evangheliei. Am căutat-o ca să am părtășie cu ea, dar abia am atins subiectul neajunsurilor ei, temându-mă că avea să-l primească prost. A dat o explicație, spunând că mai avea încă o datorie și nu putea ține pasul, dar avea să se descurce mai bine pe viitor. Am văzut imediat că ea le lua prea în ușor. Nu vedea gravitatea problemei. M-am gândit că trebuia să spun mai multe ca să nu se mai repete și să amâne lucrarea bisericii. Dar chiar când eram pe cale să-mi deschid gura, m-am gândit: „Ea e la conducere, iar eu sunt doar o membră a echipei. Dacă-i scot în evidență problema, nu va gândi ea că întrec măsura, că sunt o băgăreață și va spune că sunt arogantă și irațională? Uită de asta. Nu voi spune nimic. E la conducere, deci ar trebui să știe cât e de importantă această îndatorire. Se va ocupa de lucruri în viitor.” M-am simțit puțin neliniștită, dar n-am mai adus vorba cu ea din nou.
Nu după mult timp, un predicator de la biserica Sola Fide a vrut să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Timpul era foarte limitat, însă în acest moment crucial, n-am putut să iau legătura cu sora Chen. M-am grăbit să găsesc o altă conducătoare de echipă evanghelică care să asigure părtășie. După ce a aflat sora Chen, m-a dojenit aspru, spunând: „De ce ai adus altă conducătoare de echipă să se ocupe de asta? E problema mea că n-am reușit să rezolv la timp, iar neajunsurile mele sunt responsabilitatea mea. Să implici pe altcineva nu este conform principiilor.” Voiam să discut despre această problemă având părtășie cu ea, dar m-am răzgândit, gândind: „Dacă o critic imediat după ce mă tratase și mă certase, ce va crede despre mine? Ne vedem mereu; dacă suntem în impas, probabil îmi va face zile fripte. Uită de asta. E mai bine să am o grijă în minus. Îmi voi face doar propria datorie cum se cuvine.” Așa că am dat înapoi de la ce voiam să-i spun.
După aproximativ o lună, un coleg dintr-o biserică creștină a devenit interesată de lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. I-am amintit sorei Chen de asta în repetate rânduri. Am spus: „Trebuie să aranjezi ca cineva să aibă părtășie cu el.” A fost de acord pe moment, dar, spre surprinderea mea, au trecut două zile fără ca ea să aranjeze ceva. Eram atât de furioasă. M-am gândit: „Ți-am spus de atâtea ori și ți-am zis că e urgent. De ce nu ai luat-o deloc în serios? Nu, nu pot continua să privesc pasiv cum lucrarea Evangheliei noastre este întârziată în așa fel. Trebuie să discut despre asta cu frații și surorile din echipă și să văd ce putem face în legătură cu problema ei.” Însă m-am simțit din nou încurcată chiar când eram pe punctul de a lua legătura cu ceilalți. Dacă sora Chen afla că vorbeam despre asta cu toți, ar putea gândi că o vizam în mod intenționat pe ea. Dacă o ofensam, s-ar putea răzbuna și găsi un motiv pentru a mă înlătura de la datoria mea. M-am gândit că cuiul care iese cel mai mult în sus este bătut până la capăt. Am hotărât să aștept până va aduce vorba altcineva.
În acea seară, gândindu-mă la cât de multe scăpări avusese sora Chen, am început să devin foarte agitată, dar tot n-am îndrăznit să vorbesc. Chiar nu avusesem grijă de responsabilitățile mele. Simțindu-mă neliniștită, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. După rugăciune, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Să analizăm îndeaproape asta. Cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută, de spun oamenii că nu are umanitate? Ce trăsături au asemenea oameni? Ce manifestări specifice prezintă? Astfel de oameni sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru voia lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a mărturisi pentru Dumnezeu sau de a-și îndeplini datoriile și nu au niciun simț al responsabilității. […] Există chiar oameni care, atunci când văd o problemă în îndeplinirea datoriei lor, rămân tăcuți. Ei văd că ceilalți cauzează întreruperi și tulburări și, totuși, nu fac nimic pentru a-i opri. Ei nu țin seama, câtuși de puțin, de interesele casei lui Dumnezeu și nici nu se gândesc la propriile datorii sau responsabilități în care sunt angajați. Ei vorbesc, acționează, ies în evidență, depun eforturi și consumă energie doar pentru vanitatea, prestigiul, poziția, interesele și onoarea lor. […] Are o asemenea persoană conștiință și rațiune? O persoană fără conștiință și rațiune, ce se comportă în acest mod, simte oare remușcare? Conștiința unei asemenea persoane nu servește niciunui scop, iar ea nu a simțit niciodată remușcarea. Astfel, poate ea simți reproșul și disciplina Duhului Sfânt? Nu, nu poate” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au ajuns direct la inimă. Nu eram eu exact genul de persoană pe care o expunea Dumnezeu? Îmi lipseau conștiința, umanitatea și eram iresponsabilă în datoria mea. Adoptasem o atitudine de indiferență rece ca să-mi apăr propriile interese. Nu luam în considerare voia lui Dumnezeu sau să susțin lucrarea bisericii. Știam bine că sora Chen nu era serioasă în legătură cu datoria ei și o făcea de mântuială și deja dăunase lucrării noastre evanghelice. Ar fi trebuit să scot în evidență acest lucru în părtășia noastră. Dar m-am temut că ar spune c-ar trebui să-mi văd de treaba mea, așa că doar i-am frunzărit problemele. Nu s-a schimbat câtuși de puțin după aceea. Am vrut să aduc vorba din nou, să dezbat natura și consecințele felului în care-și făcea datoria, dar mă temeam că aș ofensa-o, iar apoi ea ar putea să-mi pună bețe în roate și să mă elimine de la datoria mea. Am închis ochii și-am alungat gândul. Nu îndrăznisem să vorbesc de dragul casei lui Dumnezeu, doar pentru a-mi proteja propria-mi față, statut și interese, în timp ce am privit cum o conducătoare de echipă își face datoria de mântuială. Unde-mi era conștiința? Dezastrele devin din ce în ce mai grave, așa că trebuie să fie mai mulți oameni care cercetează calea adevărată. A-i face pe oameni să accepte mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este o prioritate urgentă. Dar nu-mi asumam responsabilitatea pentru asta. Voiam doar să mă protejez pe mine, nu interesele casei lui Dumnezeu. Asta nu însemna a ține cont de voia lui Dumnezeu. Eram atât de egoistă. Aceste gânduri m-au făcut să mă gândesc că îl dezamăgisem cu adevărat pe Dumnezeu. M-am gândit: „Nu pot continua așa. Trebuie să găsesc o cale de a rezolva această problemă.” Am luat legătura cu câțiva frați și surori din echipă ca să discut despre asta și să vedem cum am putea aborda problema sorei Chen. Toți am convenit, de comun acord, că ar trebui să aibă pe cineva care să lucreze cu ea, pentru a împărți sarcinile. În acest fel s-ar putea ajuta și supraveghea reciproc.
În aceeași după-amiază, am sunat-o pe sora Chen și i-am spus despre ce discutaserăm și am intrat în detalii cu privire la performanțele ei recente și răul pe care-l făcuse lucrării Evangheliei. Spre surprinderea mea, sora Chen n-avea nici urmă de regret sau remușcare față de comportamentul ei, ci ne-a respins direct planul. A spus cu încăpățânare că n-avea nevoie de nimeni care să lucreze cu ea. Văzând că n-are pic de conștiință de sine, am continuat să am părtășie cu ea, dar înainte să apuc să termin, mi-a spus că are ceva de făcut și mi-a închis. Mă gândeam: „Sora Chen are statut, dar nu face lucrare practică și nu vrea un partener. Nu era asta o manieră tiranică? Dacă continuă, lucrarea casei lui Dumnezeu va fi amânată. Trebuie să-i subliniez acest lucru.” În următoarele câteva zile, am continuat să-i trimit mesaje, dar ea nu răspundea niciodată. Mă uitam, pur și simplu, cum lucrarea casei lui Dumnezeu era amânată. Mă gândeam că nu mai puteam pierde vreme în ceea ce privește raportarea acestui lucru la conducătoarea bisericii, însă chiar când eram pe cale să fac asta, am vrut iar să dau bir cu fugiții. M-am gândit: „Dacă sora Chen află că eu eram cea care a vorbit cu conducătoarea, ce se va întâmpla? Ce voi face dacă se simte ofensată și găsește un motiv să mă înlăture de la datoria mea? Și dacă frații și surorile spun că sunt mereu cu ochii pe sora Chen și că n-o tratez corect?” M-am simțit realmente contrariată. Dacă nu spuneam ceva, aș fi privit cum lucrarea echipei, pur și simplu se duce la vale. Dar dacă spuneam ceva, riscam s-o ofensez. Chiar atunci, o soră a venit să mă întrebe dacă eram interesată să mă alătur altei echipe. M-am gândit: „Ar fi grozav să îndeplinesc o altă datorie, atunci mi-aș putea lăsa în urmă propria echipă. Nu m-aș mai simți vinovată și necăjită în fiecare zi.” Mai târziu, mi-am împărtășit gândurile unei surori din echipă. M-a ascultat și apoi a spus: „Ești cea mai veche membră a echipei noastre și ești cea mai familiarizată cu lucrarea. Sora Chen închide ochii la problemele echipei noastre. Chiar crezi că e momentul potrivit să pleci?” M-am simțit groaznic când a spus asta. Mi-am dat seama că eu chiar știam lucrarea echipei mai bine ca oricine și priveam, pur și simplu, pasiv cum e perturbată lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu numai că m-am făcut că nu văd, dar voiam și să dau bir cu fugiții. Asta nu însemna protejarea intereselor casei lui Dumnezeu. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume.
După aceea, am citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu în devoționalele mele. Dumnezeu spune: „Trebuie să intri de pe latura pozitivității; fii activ, iar nu pasiv. Trebui să nu te lași clintit de nimeni și de nimic, în nicio situație, și nu trebuie să fii influențat de cuvintele nimănui. Trebuie să ai o fire stabilă; indiferent ce spun oamenii, trebui să pui imediat în practică ceea ce știi că este adevărul. Trebuie să ai întotdeauna cuvintele Mele și lucrarea Mea înăuntrul tău, indiferent cu cine te confrunți; trebuie să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta pentru Mine și arăți considerație față de poverile Mele. Nu trebuie să fii confuz, convenind orbește cu oamenii, fără a avea propriile idei; dimpotrivă, trebuie să ai curajul de a te ridica și de a obiecta față de lucrurile care nu vin de la Mine. Dacă știi clar că ceva nu e în regulă, dar totuși păstrezi tăcerea, atunci nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă știi că ceva este greșit, dar apoi schimbi subiectul și ești blocat de Satana, ajungând să vorbești fără nici un efect și să nu poți persevera până la sfârșit, atunci înseamnă că încă mai porți frica în inima ta. Nu cumva inima ta e încă plină de ideile Satanei?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 12). „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai emoțiile la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie împlinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care face voia Mea? Întreabă-te și gândește-te des la asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Cititnd întrebare după întrebare, m-am simțit de parcă Dumnezeu stătea chiar în fața mea, cerându-mi socoteală. Fiecare cuvânt era o lovitură. Mă întrebam totodată: „Am ținut cont de povara lui Dumnezeu? Am practicat dreptatea pentru Dumnezeu? Am practicat statornic adevărul?” Toate răspunsurile erau „Nu.” Fusesem, prin harul lui Dumnezeu, înălțată să îndeplinesc o datorie atât de importantă, așa că ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să lucrez cu frații și surorile ca s-o fac cum se cuvine. Am văzut-o pe conducătoarea echipei făcând lucrurile de mântuială, amânând lucrarea Evangheliei în repetate rânduri. Era o conducătoare falsă care nu făcea lucrare practică. Ar fi trebuit să iau atitudine și să o raportez. Dar mă temeam să n-o ofensez și să-mi pierd datoria, așa că mi-am îngropat capul în nisip și-am privit-o, pur și simplu, cum perturba lucrarea casei lui Dumnezeu. N-am luat atitudine pentru a o proteja. Eram atât de egoistă și de josnică. N-aveam niciun simț al justiției sau al responsabilității! Mi-am apărat fața și statutul la fiecare mișcare. Deși, niciodată nu perturbasem lucrarea Evangheliei casei lui Dumnezeu asemeni sorei Chen, am păstrat tăcerea cu privire la o problemă pe care am văzut-o și n-am practicat adevărul. Nu-nsemna că eram de partea Satanei, lăsând-o, pur și simplu, să saboteze lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu favorizam o străină, mușcând mâna care m-a hrănit ca să acționez ca ajutorul Satanei? Gândul acela m-a făcut să mă urăsc cu adevărat. Cum am putut fi atât de egoistă, atât de lipsită de umanitate? Știam că nu mai puteam continua așa. Nu mai puteam continua să calc pe coji de ouă, protejându-mă doar pe sine. Trebuia să practic adevărul, să fiu o persoană cu simțul justiției, să stau de partea lui Dumnezeu și să apăr interesele casei Sale. În acel moment, am decis s-o raportez pe sora Chen. Chiar atunci, am auzit de la o soră că unii credincioși noi deveniseră slabi și negativi după ce au auzit zvonuri. Sora Chen nu aranjase la timp ca cineva să aibă părtășie cu ei și să le rezolve problemele, așa că ei aproape că renunțaseră la credința lor pentru că fuseseră duși în eroare. M-am disprețuit când am auzit asta. Aceasta era teribila consecință a faptului că n-am practicat adevărul! După aceea, câțiva dintre noi, cei din echipă, i-am spus cu toții conducătoarei bisericii despre neajunsurile sorei Chen. Am fost surprinsă că a verificat și a demis-o în aceeași zi. Conducătoarea m-a dojenit mai târziu, spunând: „A ținut lucrurile pe loc atât de mult timp, dar tu n-ai vorbit niciodată despre asta?” Am fost chiar mai vinovată și mai plină de regrete după ce am auzit asta.
Mai târziu am reflectat asupra mea, la motivul pentru care, știind că nu era responsabilă în datoria ei și amâna lucrarea casei lui Dumnezeu, nu m-am ridicat niciodată s-o expun și s-o raportez. Care era rădăcina faptului că nu practicam adevărul? Am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu şi să dobândească adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce eşti egoist? De ce trebuie să îţi protejezi propria poziție? De ce ai emoții atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul vostru. Iar în legătură cu ce este otrava Satanei, aceasta poate fi pe deplin exprimată în cuvinte. De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul». Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia Satanei a devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte ale Satanei sunt tocmai otrava Satanei, iar, când oamenii o interiorizează, ea devine natura lor. Natura Satanei este demascată prin aceste cuvinte; ele îl reprezintă în totalitate. Această otravă devine viața omului și fundamentul existenței sale; umanitatea coruptă a fost, în mod constant, stăpânită de această otravă timp de mii de ani” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că motivul pentru care nu practicam adevărul era că eram plină de filosofiile de viață ale Satanei, precum „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Păstrează liniştea pentru auto-protecţie şi caută doar să nu faci greșeli,” „Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct,” „Cu cât mai puţine probleme, cu atât mai bine”, și „Cuiul care se ridică cel mai sus este bătut până la capăt.” Deveniseră o parte din mine acum mult timp. Deveniseră natura mea. Devenisem egoistă, vicleană și interesată de propria persoană pentru că trăisem după acele lucruri. Pur și simplu, nu mă puteam abține să nu-mi apăr propriile interese în fața unei probleme. Înainte să fiu o credincioasă, în viața mea profesională și personală, oricând aș fi putut ofensa pe cineva în vreun fel, chiar dacă făcuse ceva greșit, păstram tăcerea. Am continuat să trăiesc după aceste filozofii satanice după ce am devenit o credincioasă. Nu mă puteam abține să nu fiu protectoare cu propriile interese în datoria mea, deci nu puteam practica adevărul. Sora Chen a fost un exemplu în acest sens. Am văzut că nu făcea lucrare practică și nu putea accepta reacțiile, că era o falsă conducătoare, așa c-ar fi trebuit să iau atitudine și s-o raportez. Dar mi-a fost teamă că raportul meu nu va ajunge nicăieri și aveam să-mi pierd datoria. „Cuiul care se ridică cel mai sus este bătut până la capăt” și „Cu cât mai puţine probleme, cu atât mai bine” erau filozofiile mele de viață. Am fost o lașă. Am lăsat o persoană iresponsabilă să perturbe lucrurile fără să-ndrăznesc să iau atitudine. Fusesem atât de egoistă și de înșelătoare. A-mi face datoria și a apăra interesele casei lui Dumnezeu e un lucru pozitiv și este în acord cu voia lui Dumnezeu. Când cineva e distrugător pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, e exact momentul să stai de partea lui Dumnezeu și să-I aperi interesele. Dumnezeu le cere asta apropiaților Săi. Este responsabilitatea și datoria mea. Dar mă temeam să ies în evidență, să-mi compromit interesele, așa că n-am îndrăznit să iau atitudine pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu mi-am îndeplinit datoria sau responsabilitățile. Ce fel de credincioasă eram? Nu am ieșit în evidență, ci, în schimb, am făcut un compromis cu Satana și mi-am îngropat capul în nisip. I-am permis unei persoane iresponsabile să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. N-am îndrăznit să iau atitudine. N-aveam deloc coloană vertebrală. Trăiam fără pic de integritate sau demnitate. Am văzut foarte clar că ea perturba lucrarea casei lui Dumnezeu, dar nu numai c-am închis ochii, ci voiam și să fug de asta. Nu-nsemna asta a sta de partea Satanei, împotrivindu-mă lui Dumnezeu? Asta este o majoră fărădelege pentru Dumnezeu. Gândindu-mă cu adevărat la asta, nu puteam practica adevărul și mă temeam că aveam să-mi pierd datoria dacă o raportam pe sora Chen. Dar ceea ce s-a întâmplat cu adevărat era că, după ce am raportat-o pe sora Chen, ea a fost numaidecât demisă. Acest lucru m-a făcut să-mi fie rușine și mi-a arătat că în casa lui Dumnezeu, Hristos și adevărul triumfă. Oricine nu practică adevărul și împiedică lucrarea casei lui Dumnezeu nu poate dobândi un punct de sprijin acolo. Va fi eliminat, la un moment dat, dacă nu se căiește. Însă eu nu priveam lucrurile pe baza principiilor adevărului. Eram, pur și simplu, constrânsă de putere și statut. Am văzut persoana de la conducere drept superioară mie și m-am gândit că, ofensând-o, nu voi mai fi capabilă să obțin un punct de sprijin în casa lui Dumnezeu. Am considerat casa lui Dumnezeu la fel de întunecată ca lumea, lipsită de corectitudine și justiție. Nu-L huleam eu pe Dumnezeu? Fără ca Dumnezeu să mă expună punând la cale acele împrejurări, fără judecata și mustrarea cuvintelor Sale, tot n-aș fi știut ce consecințe îngrozitoare vin din trăirea după filozofii satanice. Ceva ce am învățat cu adevărat din asta este că, în calitate de credincioasă, a trăi după cuvintele lui Dumnezeu, a practica adevărul și a susține principiile aduce cu adevărat pace și liniște. Este, totodată un lucru drept pe care un credincios ar trebui să-l facă. Mai târziu, noi toți din echipă am avut părtășie despre ce experimentasem și ce dobândisem. Cu toții învățaseră lecții în grade diferite, mai ales despre firea dreaptă a lui Dumnezeu. Lucrul în echipa noastră s-a îmbunătățit treptat.
În datoria mea de după aceea, după mai bine de o lună de coordonare cu sora Liu, conducătoarea unei alte echipe, am aflat despre ea că era arogantă și autocratică. Cu greu accepta vreodată sugestiile altora și perturbase deja lucrarea casei lui Dumnezeu. Am știut că, de data aceasta, ar trebui să o anunț pe conducătoarea bisericii. Dar apoi m-am gândit: „Nu lucram de multă vreme împreună, așa că nu o știam atât de bine. Era posibil să mă înșel cu privire la ea? Dacă se verifică și se dovedește că n-are o problemă mare? Ce vor crede conducătoarea și ceilalți despre mine? Vor crede că eu caut nod în papură? Și ce-ar crede sora Liu despre mine dacă afla? Nu mai contează, n-ar trebui să spun nimic.” Eram pe cale să ascund totul, dar mi-am simțit conștiința foarte încărcată. Mi-am amintit cum, înainte, lucrarea Evangheliei fusese cu adevărat compromisă pentru că nu o raportasem la timp pe sora Chen. Am regretat profund acel lucru. M-am gândit: „Nu pot trăi într-o manieră egoistă, josnică. Nu mai pot rămâne cu regrete de această dată.” Chiar atunci mi-a venit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar fi înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, reputație și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește această datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să te gândești la lucrarea Sa și să pui aceste considerații înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică, care pune interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc fără a ține cont de ale mele. N-ar trebui să-mi pese de ce cred alții despre mine, ci să fac ce e drept pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ne cunoscusem de multă vreme și n-o știam atât de bine, dar chiar văzusem cum comportamentul ei perturbase lucrarea casei lui Dumnezeu. Am știut că ar trebui să împărtășesc ceea ce văzusem, să-mi corectez motivele și să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitățile. Mai târziu, i-am spus conducătoarei despre neajunsurile sorei Liu și, după ce le-am cercetat, a fost demisă conform principiilor. M-am simțit asigurată și mângâiată când am aflat veștile și am simțit că susținusem interesele casei lui Dumnezeu. Am experimentat, totodată, cu adevărat că singura cale de a trăi cu folos este de a trăi după cuvintele lui Dumnezeu.
