de Marcella, Filipine

Sunt lideră de echipă de udare în biserică. Deoarece în fiecare zi se alătură bisericii nou-veniți, supraveghetorul ne-a cerut să raportăm în timp util cum se adună nou-veniții. Într-o zi, în timp ce scriam raportul, am descoperit că pentru câțiva dintre nou-veniți nu fusese rânduită nicio adunare. Am fost șocată și m-am gândit: „Cum am putut să omit asta?” Nu-mi venea să cred că făcusem o greșeală elementară. Îmi făceam îndatoririle cu atâta grijă în fiecare zi, așadar, cum de a putut apărea o astfel de problemă? În trecut, supraveghetorul a evaluat că sunt responsabilă, că am un simț al poverii în îndatoririle mele și că îmi fac lucrarea cu atenție la detalii. Cu toate acestea, de data asta, făcusem o greșeală elementară. M-am întrebat: „Dacă scriu despre asta cu sinceritate, va avea supraveghetorul o părere mai proastă despre mine? Mai mult, sunt lidera de echipă și le reamintesc în fiecare zi fraților și surorilor mele să fie atenți la îndatoririle lor, dar astăzi, eu sunt cea care a fost neglijentă. Vor crede că doar declam sloganuri și repet cuvinte și doctrine?” Stăteam ca pe ace și gândurile despre ce ar trebui să fac mi se tot învârteau prin minte. După ce m-am gândit o vreme, am decis că sub nicio formă nu puteam să-i las să afle despre asta. Așa că, în raportul meu către supraveghetor, am spus că îi înștiințasem pe acești nou-veniți, dar că ei spuseseră că aveau o conexiune proastă la internet și că nu puteau participa la adunarea din acea zi. După ce am scris asta, m-am gândit în sinea mea: „L-am păcălit pe supraveghetor, dar dacă sora care îi udă pe acești nou-veniți îi întreabă adevăratul motiv pentru care nu au participat la adunare și apoi îi raportează adevărul supraveghetorului? Nu mi-ar expune asta minciuna? Dacă supraveghetorul află că am mințit și am încercat să-l înșel, atunci ce ar crede despre mine? Ce ar crede frații și surorile mele despre mine? Ar crede că sunt complet înșelătoare pentru că am făcut un lucru atât de detestabil și de rușinos? Dacă s-ar întâmpla asta, reputația mea ar fi făcută praf. Cum pot gestiona această problemă fără să las lucruri nerezolvate? Atât timp cât sora care îi udă pe acești nou-veniți nu vorbește cu supraveghetorul, această problemă nu va fi expusă.” Așa că m-am grăbit să o găsesc pe soră și i-am explicat situația cu sinceritate, iar ea a spus că este în regulă să facem rânduielile a doua zi. Auzind asta, am scos în sfârșit un oftat de ușurare după o noapte aglomerată de muncă. Dar mai târziu, m-am simțit foarte neliniștită, gândindu-mă: „În mod clar nu am făcut rânduielile și în schimb am spus că nou-veniții nu au participat la adunare. Nu încercam în mod evident să-i înșel pe alții făcând asta? Dar dacă îmi recunosc greșeala în fața supraveghetorului, voi pierde impresia bună pe care o are despre mine.” Pentru o clipă, m-am trezit într-un vârtej de emoții și nu știam ce să fac. M-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mă simt atât de rău acum! Știu că lucrul pe care l-am făcut a fost o încercare de a vă înșela, pe Tine și pe supraveghetor, dar chiar nu am curajul să-mi recunosc greșeala în fața supraveghetorului, deoarece mi-e teamă că, dacă o fac, îi voi strica imaginea bună pe care o are despre mine. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă, ca să pot să trag învățăminte din asta și să practic adevărul.”

După ce m-am rugat, am căutat pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu, în funcție de starea mea. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea prostii, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Astfel de minciuni le dezvăluie firile corupte. Dacă ai îndepărta aceste elemente corupte, inima ta ar fi purificată, iar tu ai deveni treptat mai pur și mai onest. De fapt, toți oamenii știu de ce mint. De dragul câștigului personal și al mândriei, sau pentru vanitate și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceea ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și caracterul. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale au devenit prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și nesincer și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă nu simți că ești mai puțin respectat când minți, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te învinovățește și ai o părere proastă despre tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales să-ți susții mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență obositoare și nefericită, pe care ți-ai provocat-o singur. S-ar putea să obții un sentiment de mândrie dacă spui minciuni, dar care este sensul mândriei? Este doar un lucru lipsit de conținut și complet inutil. Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter; Îl nemulțumește pe Dumnezeu, iar el detestă acest lucru. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? Nu, nu este. Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub controlul Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Când însă nu acoperi destul de bine minciuna și este expusă, trebuie să-ți frămânți creierul ca să încerci să rezolvi contradicțiile și să o faci plauzibilă. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Este epuizant. Merită? Nu, nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: «Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă comport în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.» Îți dorești să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Prin urmare, nu poți decât să recurgi la minciuni pentru a susține aceste lucruri. Dacă ești un om care iubește adevărul, vei îndura diverse greutăți pentru a practica adevărul. Chiar dacă asta înseamnă să-ți sacrifici reputația, statutul și să înduri batjocura și umilirea din partea celorlalți, nu te va deranja – atât timp cât ești capabil să practici adevărul și să-L mulțumești pe Dumnezeu, este suficient. Cei care iubesc adevărul aleg să-l practice și să fie onești. Aceasta este calea corectă și este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă un om nu iubește adevărul, ce alege? Alege să folosească minciuni ca să-și susțină reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Preferă să fie înșelător și să fie detestat și respins de Dumnezeu. Astfel de oameni resping adevărul și pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și statutul; vor să fie înșelători. Nu le pasă dacă Dumnezeu este mulțumit sau dacă îi va mântui. Mai pot fi mântuiți de Dumnezeu astfel de oameni? Sigur că nu, pentru că au ales calea greșită. Pot trăi numai mințind și înșelând; pot duce doar vieți dureroase în care spun minciuni și le acoperă și își frământă creierii ca să se apere în fiecare zi. Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață. Cei care sunt înșelători nu vor înțelege niciodată acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii înșelători vorbesc și acționează pentru a-și proteja propria vanitate și mândrie și propriile interese. Sunt perfect conștienți că lui Dumnezeu nu-I place acest lucru, dar totuși își storc creierii pentru a minți, a se ascunde și a înșela. Pot părea că își protejează mândria și vanitatea, dar pierd ocazia de a practica adevărul, iar dacă nu se căiesc, vor fi în cele din urmă eliminați de Dumnezeu și vor pierde complet ocazia de a fi mântuiți de El. Când mi-am dat seama de acest lucru, am fost uluită. Comportamentul meu era exact ca stările pe care le expune Dumnezeu! De îndată ce am aflat că pentru câțiva nou-veniți nu fuseseră rânduite adunări, m-am îngrijorat de ce ar crede supraveghetorul despre mine dacă ar afla și dacă ar avea o părere mai proastă despre mine. M-am îngrijorat și că, după ce frații și surorile ar afla, ar aduce în discuție faptul că le reaminteam mereu să fie mai sârguincioși în îndatoririle lor, dar eu făcusem o greșeală elementară în propriile îndatoriri. M-am temut că vor crede că sunt o persoană fără realități, care doar repetă cuvinte și doctrine. Pentru a proteja imaginea bună pe care o aveau oamenii despre mine, am mințit și am spus că nou-veniții nu participaseră la adunare din cauza internetului slab. Dar mă îngrijoram și că sora care îi uda pe nou-veniți ar putea afla despre situația reală și apoi ar raporta-o supraveghetorului, expunând astfel inconsecvența din ceea ce spusesem. Din această cauză, m-am grăbit să o găsesc pe sora care uda pentru a-i explica în mod activ situația. Pentru a-mi proteja vanitatea și mândria, mi-am stors creierii în timp ce mințeam și încercam să-mi acopăr minciuna. Eram perfect conștientă că acest lucru era împotriva intenției lui Dumnezeu și mă simțeam vinovată, dar tot nu am practicat adevărul. Eram înrobită de firea mea coruptă și mă simțeam atât îndurerată, cât și epuizată. Mi-am pierdut atât demnitatea ca persoană, cât și integritatea. Credeam că, făcând ceea ce am făcut, nu lăsam nimic nerezolvat, dar în realitate, Dumnezeu scrutează totul. Mă comportam ca un clovn. Cu cât reflectam mai mult, cu atât simțeam mai mult că lucrul pe care-l făcusem era dezgustător, detestabil și sordid și că acțiunile mele Îl făcuseră pe Dumnezeu să mă disprețuiască. În același timp, simțeam un sentiment inexplicabil de anxietate și de teamă, ca și cum aș fi fost cu adevărat în pericol. Așa cum spune Dumnezeu: „Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață.” Deși minciuna mi-a îngăduit să-mi protejez propria vanitate și mândrie în fața altora și să mențin buna impresie pe care și-o făcuseră oamenii despre mine, am pierdut oportunitatea de a practica adevărul și de a fi o persoană cinstită, săvârșind astfel înaintea lui Dumnezeu o fărădelege care nu va fi ștearsă niciodată. Mai târziu, m-am întrebat: „De ce nu mă pot abține să mint mereu? Care este cauza principală a acestei probleme?”

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am dat peste următorul fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În această societate, principiile oamenilor de relaționare cu lumea, metodele lor de a trăi și a exista și chiar atitudinile și noțiunile față de religie și credință, precum și diversele noțiuni și păreri pe care le au față de oameni, evenimente și lucruri – toate aceste lucruri sunt, în mod inevitabil, condiționate de familie. […] Când bătrânii din familie îți spun adesea că «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță», este pentru ca tu să acorzi importanță păstrării unei imagini bune, să duci o viață respectabilă și să nu faci lucruri care să-ți aducă necinste. Așadar, această zicală îndrumă oamenii într-un mod pozitiv sau negativ? Te poate conduce la adevăr? Te poate îndruma spre înțelegerea adevărului? (Nu, nu poate.) Cu siguranță, nu poate! Ceea ce le cere Dumnezeu oamenilor este să fie onești. Când ai comis fărădelegi, sau ai făcut ceva greșit, sau ai făcut ceva ce se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și contravine adevărului, trebuie să reflectezi asupra ta, să-ți cunoști greșeala și să-ți diseci firile corupte; doar în acest fel poți ajunge la o căință adevărată și, ulterior, să acționezi în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu. Ce fel de mentalitate trebuie să aibă oamenii pentru a practica onestitatea? Există vreun conflict între mentalitatea necesară și punctul de vedere exemplificat de zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță»? (Da.) Care este conflictul? Zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță» are scopul de a-i face pe oameni să acorde importanță manifestării laturii lor strălucitoare și onorabile și să facă mai multe lucruri care îi pun într-o lumină bună – în loc să facă lucruri rele sau dezonorante sau să-și expună latura urâtă – și de a-i împiedica să ducă o viață care nu este respectabilă sau demnă. De dragul mândriei, de dragul de a-și lustrui imaginea, o persoană nu poate vorbi despre sine ca fiind complet lipsită de valoare, cu atât mai puțin să le spună altora despre latura sa întunecată și aspectele rușinoase, deoarece trebuie să ducă o viață respectabilă și demnă, iar pentru a avea demnitate, este nevoie de mândrie iar pentru a avea mândrie, este nevoie să te prefaci și să te costumezi. Nu intră acest lucru în conflict cu a fi o persoană onestă? (Ba da.) Când ești o persoană onestă, ai renunțat deja la zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță». Dacă vrei să fii o persoană onestă, nu da importanță mândriei; imaginea unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine de fațadă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul mândriei, ci de a trăi pentru a fi o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit. Dar când nu înțelegi acest adevăr și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, lucrurile care ți-au fost inculcate de familie tind să fie predominante în inima ta. Așadar, când faci ceva greșit, mușamalizezi și te prefaci, gândind: «Nu pot să spun nimănui despre asta și nu voi permite nici altcuiva care știe, să vorbească despre asta. Dacă vreunul dintre voi spune cuiva, nu o să vă las să scăpați ușor. Mândria mea e pe primul loc. Viața nu are alt scop decât mândria, care este mai importantă decât orice altceva. Dacă o persoană nu are mândrie, își pierde toată demnitatea. Deci nu poți vorbi sincer, trebuie să te prefaci, trebuie să mușamalizezi lucrurile, altfel nu vei mai avea mândrie sau demnitate, iar viața ta va fi lipsită de valoare. Dacă nimeni nu te respectă, atunci nu ai nicio valoare, ești doar un gunoi de nimic.» Este posibil să ajungi să fii o persoană onestă practicând în acest fel? E posibil să fii complet deschis și să te diseci? (Nu, nu este.) Evident, făcând acest lucru, aderi la zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță» pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. Prin expunerea din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama în sfârșit că trăisem conform otrăvii satanice: „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță.” Aceasta devenise norma după care acționam și mă purtam. Din copilărie, familia mea mă învățase mereu: „În viața asta, trebuie să te concentrezi pe reputația ta, astfel încât alții să te aibă la mare cinste și să-și facă o impresie bună despre tine. Dacă ajungi de pomină în tot ținutul, atunci chiar și părinții tăi își vor pierde onoarea.” După ce am început școala, profesorii ne învățau adesea: „Pentru a duce o viață care merită trăită, trebuie să câștigi lauda altora.” Sub influența acestor idei false, acordam o atenție deosebită impresiei pe care le-o lăsam celorlalți în tot ceea ce făceam. După ce L-am găsit pe Dumnezeu și am început să-mi fac datoria în biserică, încă mă concentram mult pe imaginea pe care și-o formau alții despre mine și îmi făceam datoria cu multă băgare de seamă în fiecare zi, îngrijorându-mă că, dacă aș fi fost neglijentă chiar și pentru o clipă, aș fi cauzat probleme și aș fi stricat impresia bună pe care frații și surorile mele și-o formaseră despre mine în inimile lor. Chiar și cea mai mică problemă mă făcea să mă simt ca și cum aș fi fost în pericol de moarte și îmi umplea inima cu o anxietate paralizantă. Pentru a-mi păstra imaginea bună, nu îndrăzneam să-mi recunosc greșelile în fața supraveghetorului, așa că am recurs la șiretlicuri și la înșelăciune și am raportat în mod fals situația privind adunările nou-veniților. Trăind după aceste otrăvuri satanice, am devenit cu adevărat necinstită și înșelătoare, și pentru a-mi menține mândria și statutul, am pierdut principiile de bază ale ființei umane. Am trăit o viață atât de neînsemnată și de lipsită de valoare! Încercând să fiu o persoană cinstită, când acest lucru intra în conflict cu legea satanică: „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, mă trezeam incapabilă să practic adevărul sau să fiu de partea adevărului. Cum aș fi putut fi mântuită dacă aș fi continuat așa? Dându-mi seama de consecințele grave ale vieții trăite după otrăvuri satanice, am regretat profund că nu am practicat adevărul, așa că am căutat în cuvintele lui Dumnezeu o cale de practică.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ca să fii o persoană cinstită, trebuie mai întâi să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți privească adevărata față. Nu trebuie să încerci să te deghizezi sau să te ascunzi. Doar atunci ceilalți vor avea încredere în tine și vor considera că ești o persoană cinstită. Aceasta este o practică fundamentală și o premisă pentru a fi o persoană cinstită. Dacă tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, noblețea, măreția și un mare caracter; dacă nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și defectele; dacă le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ai integritate, că ești grozav, plin de abnegație, just și altruist, nu sunt acestea înșelăciune și falsitate? Oare oamenii nu vor putea să te vadă așa cum ești de fapt, în timp? Așadar, nu te deghiza și nu te ascunde. În schimb, destăinuie-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a evita să fiu înșelătoare sau să trișez, trebuie să practic faptul de a fi o persoană cinstită conform cuvintelor Lui, să-mi deschid inima și să am părtășie cu frații și cu surorile, să spun ce am cu adevărat pe suflet. Indiferent de firile corupte pe care le am, de greșelile pe care le fac în îndeplinirea datoriei mele sau de neajunsurile ori deficiențele pe care le am, ar trebui să învăț să mă deschid și să mă arăt așa cum sunt, permițându-le fraților și surorilor mele să vadă că, la fel ca ei, și eu am numeroase firi corupte și că nu sunt cu nimic mai bună decât ei. Doar fiind deschisă și directă îmi pot simți inima împăcată și liniștită. Având acestea în minte, am vrut să mă deschid în fața fraților și surorilor mele cu privire la starea mea. Dar când m-am gândit să spun adevărul, am devenit foarte neliniștită. Mi-era teamă că supraveghetorul mă va emonda și că frații și surorile mele mă vor privi de sus. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă îndrume să practic conform cuvintelor Sale și să fiu o persoană cinstită. După ce m-am rugat, m-am simțit motivată și, luându-mi inima în dinți, i-am trimis un mesaj supraveghetorului, zicându-i că nu spusesem adevărul când am raportat despre adunările nou-veniților. După ce mi-a citit mesajul, supraveghetorul doar m-a întrebat de ce făcusem asta și nu a spus mare lucru în plus. Mai târziu, în timpul unei adunări, m-am deschis și am avut părtășie cu frații și cu surorile mele, bazându-mă pe cuvintele lui Dumnezeu despre a fi o persoană cinstită. Am vorbit despre cum am mințit și am înșelat pentru a-mi acoperi greșelile și am împărtășit reflecțiile mele și înțelegerea mea asupra acestei chestiuni, astfel încât ei să poată lua experiența mea drept o pildă de avertizare. După ce am împărtășit, povara grea care îmi apăsa inima a fost în sfârșit înlăturată și inima mea s-a simțit instantaneu ușurată.

După această experiență, am început să cuget: „De ce oare, când alții se confruntă cu probleme sau cu abateri în îndatoririle lor, le pot trata corect, dar când eu mă confrunt cu probleme, inima mi se umple de frământări? De ce inima mea rămâne neliniștită? Pe lângă faptul că îmi pasă dacă am o imagine bună în ochii altora, ce altă problemă ar mai putea fi?” Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am dat întâmplător peste o transcriere a unui videoclip cu o mărturie bazată pe experiență, intitulat „De ce e atât de greu să recunoaștem greșelile?” Acesta cita un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a fost de mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum ar trebui să practicați pentru a fi persoane obișnuite și normale? Cum se poate face acest lucru? […] Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște domeniul ăsta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va lega mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate. Gândirea și judecata ta normală vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. Mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite. Dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni oarecum normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez», sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei avea o rațiune normală. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor; oricine consideră că viața este epuizantă și-a făcut-o cu mâna lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Prin expunerea din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am văzut clar propriile probleme. La început, când mi s-a dat datoria de lideră de echipă, nu m-am poziționat corect și mi-am arogat titlul de lideră de echipă. Am constatat că tot ce spuneam sau făceam era dominat de acest titlu. M-am gândit că, de vreme ce devenisem lideră de echipă, competențele mele profesionale și capacitățile mele de lucru trebuiau să fie superioare celor ale restului fraților și surorilor, și că purtarea mea obișnuită ar trebui să fie mai bună decât a lor. Îmbrățișând aceste concepții false, nu-mi permiteam să fac greșeli sau abateri în îndeplinirea datoriei mele, deoarece îmi era teamă că alții ar avea o părere proastă despre mine. Purtam o povară atât de grea în îndeplinirea datoriei mele și era atât de obositor și de dureros să trăiesc așa! Toate acestea se datorau faptului că nu înțelegeam adevărul și nu priveam lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu. În realitate, rânduiala bisericii ca eu să îndeplinesc datoria de lideră de echipă era un har de la Dumnezeu și o oportunitate pentru mine de a mă instrui pentru a-mi compensa neajunsurile. Deși eram lideră de echipă, uneori, rezultatele udării fraților și surorilor mele erau chiar mai bune decât ale mele. Dar tot timpul credeam că, în calitate de lideră de echipă, trebuia să le fiu superioară altora și că nu puteam face nicio greșeală. Aceasta era cu adevărat aroganță pură și lipsă de rațiune! Sunt doar un om corupt, așa că era normal pentru mine să am abateri sau să dezvălui firi corupte când îmi făceam datoria. Ar trebui să tratez corect acest lucru, să mă deschid în fața fraților și surorilor mele și să mă arăt așa cum sunt, și ar trebui să rezum problemele pornind de la abaterile și greșelile mele și să reflectez asupra mea. Doar atunci aș putea să-mi fac datoria mai bine.

Câteva zile mai târziu, supraveghetorul mi-a trimis un mesaj. În mesaj spunea că un nou-venit participase la o adunare, dar eu raportasem că nu făcuse acest lucru, și îmi cerea să fiu mai atentă când monitorizez adunările nou-veniților și să-mi verific cu atenție rapoartele. După ce am citit mesajul, inima mi-a stat în loc o clipă și m-am gândit: „Am verificat deja raportul, cum aș fi putut face o asemenea greșeală?” Am deschis repede documentul. În acel moment, mi-am amintit că, deoarece avusesem alte treburi urgente de rezolvat, doar aruncasem o privire superficială asupra conținutului și într-adevăr nu verificasem cu atenție informațiile. Drept urmare, făcusem o eroare privind raportarea participării la adunare a nou-venitului. În timpul adunării de seară, am vrut să le împărtășesc fraților și surorilor mele greșeala mea, ca ei să poată învăța din ea. Dar am simțit un conflict interior, gândindu-mă: „Dacă frații și surorile află că am făcut din nou o greșeală, vor crede că sunt pur și simplu superficială în îndeplinirea datoriei mele? Se vor întreba ce se întâmplă cu mine în ultima vreme și vor fi nedumeriți de ce fac mereu greșeli? Ce vor crede despre mine? Vor crede că este ceva în neregulă cu mine?” Pentru o clipă, inima mea a fost foarte tulburată. În acel moment, mi-am dat seama că ceva era în neregulă cu starea mea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să practic adevărul și să fiu o persoană cinstită. Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă vrei să fii o persoană onestă, nu da importanță mândriei; imaginea unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine de fațadă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul mândriei, ci de a trăi pentru a fi o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au limpezit brusc gândurile și mi-au dat motivația de a practica adevărul și de a fi o persoană cinstită. Am vrut să-mi recunosc greșelile în fața fraților și surorilor mele, și deși a face asta ar putea fi puțin stânjenitor, aș practica faptul de a fi o persoană cinstită conform cerințelor lui Dumnezeu și faptul de a trăi cu o asemănare umană, iar spiritual, m-aș simți eliberată și liberă. Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă îndrume să practic conform cuvintelor Sale și luând hotărârea că, indiferent cum mă vor vedea alții, voiam doar să-L mulțumesc pe Dumnezeu. În timpul adunării de seară, le-am spus fraților și surorilor mele despre greșelile pe care le făcusem în îndeplinirea datoriei mele din cauza neglijenței și i-am îndemnat să nu facă aceleași greșeli elementare pe care le făcusem eu. După ce am spus aceste lucruri, m-am simțit ușurată și eliberată.

Prin această experiență, pe măsură ce am continuat să-mi fac datoria, nu m-am mai îngrijorat de ce credeau alții despre mine așa cum făceam înainte și am putut să-mi înfrunt greșelile cu mai mult calm. În fiecare zi, încerc din răsputeri să fac ceea ce ar trebui și să tratez lucrurile cu seriozitate, și când apar orice fel de probleme în îndeplinirea datoriei mele, dacă sunt cauzate de firea mea coruptă, vin înaintea lui Dumnezeu să reflectez și caut adevărul pentru a mi-o corecta. Dacă această greșeală este cauzată de un motiv anume, atunci folosesc greșelile făcute în îndeplinirea datoriei mele pentru a rezuma abaterea și a o corecta data viitoare. Slavă lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa! Practicând în acest fel, am ajuns să gust bucuria de a practica adevărul și de a fi o persoană cinstită.