de Jingwei, China

Am avut cândva o familie armonioasă și fericită, soțul meu mă trata bine, iar vecinii și prietenii noștri ne invidiau. În 1994, L-am acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor și am împărtășit Evanghelia Domnului Isus părinților mei, soacrei, fratelui mai mare și cumnatei și toți au acceptat-o. Soțul meu era prea ocupat cu afacerea sa pentru a participa la adunări, dar mă susținea foarte mult în credința mea. În octombrie 2006, cineva mi-a predicat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic. Prin participarea la adunări și citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am aflat că Dumnezeul Atotputernic este Domnul Isus reîntors și că El a desfășurat o etapă a lucrării de judecată și de purificare bazată pe lucrarea Domnului Isus, permițându-le oamenilor să se lepede complet de păcat și să fie mântuiți de Dumnezeu, iar eu am acceptat cu bucurie lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. După aceea, am început să mă instruiesc pentru a predica Evanghelia, mărturisind noua lucrare a lui Dumnezeu celor care credeau cu adevărat în El și tânjeau după apariția Domnului. La început, soțul meu nu s-a opus credinței mele în Dumnezeu Atotputernic, iar când frații și surorile veneau în casa mea, soțul meu îi primea călduros, spunând că, după ce va face mai mulți bani, urma să creadă în Dumnezeu împreună cu mine. Însă după câteva luni, soțul meu a auzit zvonurile nefondate ale PCC care condamnau și defăimau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, iar liderii religioși îl tot instigau, așa că a început să mă împiedice în credința mea. De fiecare dată când mă vedea plecând la adunări, mă persecuta și îmi stătea în cale.

În 2007, preluasem deja datoria de conducătoare de biserică. Într-o noapte, când m-am întors după ce îmi îndeplinisem îndatoririle, era deja trecut de ora zece. Chiar când am intrat în casă, soțul meu a apărut vijelios și a început să mă interogheze: „Spune-mi adevărul – de ce ai întârziat atât? Voi, credincioșii în Dumnezeu Atotputernic, sunteți vizați de represiunea statului, iar dacă sunteți prinși, sunteți tratați ca infractori politici și chiar uciși fără să existe repercusiuni. Trebuie să fii mai deșteaptă!” Apoi mi-a spus cu înverșunare: „Ascultă-mă bine, am fost ieri în orașul meu de baștină, iar unchiul meu a comparat nesupunerea față de guvern cu un ou care se luptă cu o piatră. Nu poți să te pui cu guvernul. Copiii credincioșilor nu vor fi lăsați să meargă la facultate și, dacă continui, îi vei trage și pe copiii noștri în toată treaba asta. Unchiul mi-a spus să rezolv această chestie cu tine o dată pentru totdeauna. Dacă continui cu această credință a ta, vom divorța! Dacă renunți cu adevărat la credința ta, trebuie să îmi scrii un angajament prin care să spui că nu vei mai crede în Dumnezeu Atotputernic, că vei sta acasă și că te vei comporta frumos, fără să mai pleci nicăieri. Dacă aflu că te-ai apucat din nou de asta, să nu mă învinovățești că voi fi necruțător!” După ce l-am auzit pe soțul meu spunând asta, am fost furioasă, gândindu-mă: „Este absolut firesc și justificat să cred în Dumnezeu și să predic Evanghelia. Cum de nu ai niciun discernământ în privința zvonurilor nefondate și a cuvintelor diavolești ale marelui balaur roșu? Și vrei să mă faci să semnez un angajament prin care să spun că nu voi mai crede în Dumnezeu? Asta e de-a dreptul abject!” Dar apoi m-am gândit: „Soțul meu a fost îndoctrinat prea profund. Dacă nu semnez acest angajament azi, sunt sigură că va divorța – ce ar trebui să fac?” În acel moment, mi-am adus aminte de câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Cuvintele lui Dumnezeu au autoritate și putere și mi-au dat credință. Satana folosește tot felul de tertipuri pentru a încerca să mă forțeze să renunț la credința mea în Dumnezeu, dar nu pot să fac un compromis cu Satana. Gândindu-mă la asta, i-am spus soțului meu: „Vreau să lămuresc acest lucru acum. Nu că aș vrea să divorțez; tu ești cel care vrea să divorțeze pentru că crede zvonurile nefondate și cuvintele diavolești ale PCC. Dacă îți este într-adevăr teamă că te voi implica, sunt de acord să divorțez. Nu am încălcat nicio lege crezând în Dumnezeu, așa că nu am de ce să îți scriu un angajament. Sunt dedicată credinței mele în Dumnezeu!” Soțul meu a scrâșnit din dinți de furie și a spus: „Acum ești deja irecuperabilă. Dacă aflu că mai continui cu această credință a ta, să nu mă învinovățești că voi fi fără inimă.”

Într-o zi, prin iunie 2008, în timp ce mă întorceam acasă după ce predicasem Evanghelia, i-am văzut pe soțul meu și pe unchiul lui mergând pe motocicletă și căutându-mă. Cum m-au văzut, au venit direct spre mine. Soțul meu, cu o expresie feroce, s-a repezit la mine și m-a pălmuit de două ori. Înainte să pot reacționa, și-a luat avânt și m-a lovit violent cu pumnii în față și în cap. Am căzut la pământ, iar unchiul lui stătea deoparte și mă privea cum sunt bătută în timp ce țipa la mine, înjurându-mă. Am fost furioasă, gândindu-mă: „Credința mea în Dumnezeu este absolut firească și justificată, dar tu faci abstracție de orice afecțiune familială pentru a sta în calea credinței mele. Ce fel de umanitate este asta?” Imediat după aceea, soțul meu m-a ridicat de la pământ și a continuat să mă lovească cu pumnii și cu picioarele în timp ce mă ocăra: „Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic?” L-am strigat cu disperare pe Dumnezeu: „Dumnezeule, fiind persecutată de familia mea în acest fel, îmi fac griji că nu voi fi în stare să suport, deoarece statura mea este prea mică. Te rog să mă protejezi, ca să pot rămâne neclintită.” Cu buzele tremurânde, i-am spus soțului: „Eu cred în Dumnezeu Atotputernic!” Văzând că nu dau înapoi, m-a înjurat printre dinții încleștați: „Am să scap de tine astăzi, ia să vedem dacă Dumnezeul tău te poate salva atunci.” Eram prăbușită la pământ, simțeam că mă sufoc și mă chinuiam să respir. Un sentiment indescriptibil de dezolare îmi umplea inima, iar lacrimile îmi curgeau încontinuu pe față. Uitându-mă la expresia lui feroce, m-am gândit că, dacă voi continua să spun că cred în Dumnezeu, s-ar putea să mă omoare în bătaie acolo. M-am simțit nedreptățită și speriată. Privind în urmă la ultimii doi ani, de fiecare dată când ieșeam să particip la adunări și să-mi fac îndatoririle, eram bătută de soțul meu la întoarcere și mă întrebam când se vor termina aceste zile. În acel moment, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să-și dea viața pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit. Frica și lașitatea mea însemnau că picasem direct în capcana Satanei. Deși soțul meu părea fioros, el era în mâinile lui Dumnezeu și, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu-mi putea face nimic. Dacă luam în considerare trupul meu și cedam în fața soțului de frica morții, tăgăduind numele lui Dumnezeu, atunci aș fi prinsă în urzelile Satanei. M-am gândit la Iov, care a rămas fără copii și fără avere în timpul încercărilor sale. Soția lui l-a batjocorit, îndemnându-l să-L abandoneze pe Dumnezeu; Iov a îndurat suferința atât în spirit, cât și în trup, dar nu a tăgăduit numele lui Dumnezeu. El a continuat să-I laude numele și a rămas ferm în mărturia lui pentru Dumnezeu. A fi bătută de soțul meu era doar o durere fizică, ce nu putea fi comparată cu suferința lui Iov. Eram dispusă să-I încredințez lui Dumnezeu viața și moartea mea. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, poate că nu voi supraviețui, dar chiar și în moarte, nu voi face niciun compromis cu Satana, voi alege să Te urmez în continuare. Te rog să-mi dai credință.” În acel moment, o femeie a trecut pe lângă noi și i-a spus soțului meu: „N-o mai lovi. Dacă continui să o bați, ar putea să moară.” Soțul meu s-a oprit într-un sfârșit. I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. Dacă nu ar fi fost protecția lui Dumnezeu, probabil că chiar m-ar fi omorât în bătaie.

În seara aceea, soțul meu nu avea încă intenția să mă lase să plec și m-a dus în casa mamei mele pentru a mă dojeni. Mama a văzut că eram plină de vânătăi și a început să plângă de durere, blestemându-mi soțul pentru că era atât de lipsit de umanitate. Apoi, tatăl meu, fratele meu și cumnata mea s-au repezit cu toții la mine. Cumnata mea a țipat la mine: „Această suferință este numai din cauza ta. Ți-am spus de mult că PCC îi arestează pe cei care cred în Dumnezeu Atotputernic. Este atât de minunat că noi credem în Isus la biserică și guvernul nu ne arestează. Nu ar fi mai bine să trăim pur și simplu în pace? Uită-te la tine, cu insistența ta de a crede în Dumnezeu Atotputernic. Nu vezi că-ți cauți pieirea ridicându-te împotriva PCC?” Tatăl meu a țipat și el la mine: „N-o să fie nicio mare pierdere dacă te omoară în bătaie. Familia noastră este mare și are o reputație bună, dar acum, doar din cauza credinței tale în Dumnezeu Atotputernic, oamenii se iau de mine. Ai adus rușine asupra familiei noastre. Dacă continui cu credința asta a ta, am să te reneg, n-o să mai fii fiica mea.” Câțiva membri ai familiei soțului meu au venit și ei în vizită și m-au criticat, spunând: „Guvernul îi arestează peste tot pe toți cei care cred în Dumnezeu Atotputernic. Dacă ești prinsă, vei ajunge la închisoare. Dacă nu îți revii, familia aceasta se va destrăma. Îi vei implica până și pe copii în toate astea din cauza credinței tale în Dumnezeu. De ce să treci prin toată această suferință, când poți avea o viață bună?” M-au ocărât de parcă aș fi fost o criminală. Simțeam o tristețe de nedescris în inima mea, dar eram și furioasă. Crezusem că familia mea credea în Domnul și că urma să mă înțeleagă, dar ei nu puteau să deosebească binele de rău, credeau zvonurile nefondate ale PCC și erau complet lipsiți de inimă de dragul propriilor interese, nepăsându-le dacă eu trăiam ori muream. Le-am spus: „Eu am ales. Îl aleg pe Dumnezeu Atotputernic și sunt sigură de credința mea.” Pentru că am refuzat să cedez, nu m-au lăsat să plec până după miezul nopții. Eram atât de slăbită încât nu mai puteam să mă țin pe picioare și tot alunecam pe jos de pe scaun. Mama a văzut că nu mai puteam rezista și i-a blestemat pe toți acești oameni ca pe niște fiare. A spus: „Cine îndrăznește să se mai ia de ea, va trebui să treacă mai întâi peste mine.” În acel moment, în sfârșit, au plecat. Am înțeles că aceasta era în totalitate protecția lui Dumnezeu.

A doua zi, au venit sora mea mai mare, cumnatul meu, fratele meu mai mare și cumnata mea. M-au forțat să semnez un angajament prin care să garantez că nu voi mai crede în Dumnezeu Atotputernic. Fratele meu mai mare a spus: „Dacă semnezi asta, eu și cumnată-ta te vom lua în casa noastră. Îți voi da tot ce vrei și îți promit că voi avea grijă de tine pentru tot restul vieții tale. Dar dacă nu semnezi asta azi, vom tăia orice legătură.” M-am uitat în jurul camerei de zi; erau mai mult de o duzină de persoane care așteptau să semnez angajamentul. M-am simțit atât de tristă. Dacă aș alege să cred în Dumnezeu, familia mea ar rupe legăturile cu mine. Ce voi face când voi îmbătrâni? Unde voi merge? Dacă aș ceda în fața familiei, L-aș trăda pe Dumnezeu. Mă simțeam foarte confuză și simțeam că voi ceda. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și m-am gândit la aceste cuvinte ale Lui: „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul. Depune toate eforturile pentru a-ți pune inima înaintea Mea, iar Eu te voi alina și îți voi aduce pace și fericire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). M-am gândit și la ceea ce a spus Domnul Isus: „De oricine se va lepăda de Mine în fața oamenilor mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10:33). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că Satana încerca să folosească legăturile familiale și viitorul trupului meu pentru a mă face să mă îndepărtez de Dumnezeu și să-L trădez. Trebuia să le înțeleg uneltirile și să nu fac compromisuri cu forțele Satanei. A fi respins de oameni nu este înfricoșător, pentru că oamenii pot trăi fără nimeni, dar, dacă aș fi abandonată de Dumnezeu, nu aș mai putea să trăiesc. Doar Dumnezeu poate mântui oamenii. Lor le era teamă că, dacă aș fi fost arestată, le-ar fi fost afectat viitorul și și-ar fi pierdut reputația, așa că nu le păsa dacă trăiam sau muream și foloseau atât tactici blânde, cât și dure, pentru a mă forța să-L părăsesc și să-L trădez pe Dumnezeu. Am înțeles că esența lor era în opoziție cu Dumnezeu. Fundamental, nu eram același fel de oameni. Gândindu-mă la asta, le-am spus: „Tată, frate, de ce mă forțați să semnez asta? Domnul Isus, după care am tânjit, S-a întrupat și S-a întors. El a îndeplinit lucrarea de judecată și de purificare. Nu doar că refuzați să o acceptați, dar vă și opuneți acesteia și o condamnați și vreți ca eu să-L tăgăduiesc pe Dumnezeu și să mă opun Lui, exact ca voi. Cu ce diferă atitudinea asta de cea a fariseilor din vechime? Refuz categoric să semnez asta. Dacă semnez, L-aș trăda pe Dumnezeu.” Când fratele meu a auzit asta, m-a smuls furios de pe scaun și m-a amenințat: „De acum înainte, vom tăia legăturile. Nu mai faci parte din familia noastră!” Când am auzit asta, nu m-am mai simțit atât de tristă, pentru că aceste fapte m-au ajutat să văd adevărata lor natură, aceea de a se împotrivi lui Dumnezeu. Am luat hotărârea de a continua să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt, indiferent de cum mă persecutau soțul și familia mea.

După prânz, fratele și cumnata mea au spus că trec pe lângă casa mea ca să mă ducă înapoi. Chiar când ne apropiam de ușa de la intrare, fratele și cumnata mea m-au scos cu forța din mașină. Am văzut în oglindă că fața mea era plină de vânătăi, iar ochii îmi erau umflați de aproape nu îi mai puteam deschide. Mergeam șchiopătând în urma lor, iar soțul meu continua să mă împingă din spate, ca și cum ar fi împins un criminal, cerându-mi să mă grăbesc. Comercianții de pe ambele părți ale străzii orașului m-au văzut și au început să vorbească între ei. Unii m-au întrebat: „Cine ți-a făcut asta?” Soțul meu a spus arogant o serie de lucruri calomnioase despre mine, iar fratele meu a ținut chiar să spună: „Dacă aflu că încă mai crezi în Dumnezeu Atotputernic, te voi preda Partidului Comunist Chinez, să te bage la închisoare ca să nu ne pierdem reputația.” Cumnata mea, care stătea alături, m-a făcut și ea de rușine. Atunci mi-am dat seama că premeditaseră totul și că mă forțaseră să ies din mașină mai devreme ca să mă oblige să merg pe străzi și toată lumea să mă vadă, pentru ca toți să mă respingă și să mă ocărască, forțându-mă să renunț la credința mea în Dumnezeu. După ce m-am întors acasă, am simțit o durere imensă în inima mea și că drumul credinței în Dumnezeu era prea greu de parcurs. M-am gândit chiar să fac un compromis cu familia mea. M-am prăbușit pe pat și am strigat, rugându-mă lui Dumnezeu: „Dumnezeule, simt că această cale este prea dureroasă de parcurs. Nimeni nu mă înțelege și simt că nu mai pot rezista…” După ce m-am rugat, mi-am amintit de imnul cuvintelor lui Dumnezeu „Dumnezeu, chiar și rănit, iubește omul”: „Dumnezeu întrupat îndură batjocura, insultele, judecata și condamnarea din partea oamenilor de toate felurile, precum și faptul că a fost urmărit de demoni, de respingere și de ostilitate din partea lumii religioase, fapt care I-a creat răni în suflet pe care nimeni nu le putea compensa. El mântuiește omenirea coruptă cu o răbdare imensă, iubește oamenii în ciuda rănilor Sale, iar aceasta este o lucrare extrem de dureroasă. Împotrivirea răutăcioasă a omenirii, condamnarea și calomnia, acuzațiile false, persecuția, urmărirea și crimele oamenilor fac ca trupul lui Dumnezeu să realizeze această lucrare cu un mare risc pentru El. Cine ar putea să-L înțeleagă în timp ce suportă aceste suferințe și cine ar putea să-L mângâie?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Esența lui Hristos este iubirea”). Gândindu-mă la dragostea lui Dumnezeu pentru omenire, am fost profund mișcată. Dumnezeu S-a întrupat de două ori pentru a mântui omenirea, îndurând suferințe și umilințe dincolo de orice comparație. Pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri, Domnul Isus a fost respins, insultat și defăimat de lume. A îndurat bătăile și batjocura soldaților, a purtat o coroană de spini și, în cele din urmă, a fost pironit pe cruce, sacrificându-și viața. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a lucra și a mântui oamenii din țara unde marele balaur roșu stă încolăcit, îndurând urmărirea și condamnarea din partea PCC, precum și respingerea și defăimarea din partea comunității religioase. Dumnezeu îndură în tăcere toate aceste suferințe pentru a mântui omenirea. Dragostea lui Dumnezeu pentru omenire este atât de mare! Sunt norocoasă să urmez noua lucrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Predicarea Evangheliei și îndeplinirea datoriei mele sunt pentru a dobândi adevărul și a obține mântuirea lui Dumnezeu; ce contează dacă suport să fiu persecutată un pic pentru asta? În trecut, aveam adesea părtășie cu frații și cu surorile mele, spunând că, indiferent ce persecuție sau potrivnicie am întâmpina, trebuie să-L urmăm pe Dumnezeu până la capăt, dar acum, când mă aflam în fața acestei situații, de ce nu aveam credința necesară pentru a o depăși? Cu adevărat, statura mea era prea mică. Am luat în sinea mea o hotărâre înaintea lui Dumnezeu, promițându-I că, indiferent ce fel de persecuție, defăimare sau ridiculizare voi întâmpina în viitor, voi rămâne fermă în mărturia mea pentru El, că nu voi mai fi constrânsă de nimeni și că-L voi urma pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Septembrie 2008 a venit pe nesimțite. Soțul meu a văzut că eu încă mai credeam în Dumnezeu și că predicam Evanghelia și, deoarece se ducea la Guangzhou să livreze niște mărfuri, m-a târât cu forța în camion și mi-a luat toți banii pe care îi aveam la mine. Eram foarte neliniștită și, în timp ce el nu era atent, am ascuns rapid o carte conținând cuvintele lui Dumnezeu, ținând-o strâns la piept. După aceea, m-a ținut în arest la domiciliu într-un hotel, cerându-i proprietarei să stea cu ochii pe mine. Am stat închisă în cameră timp de cinci zile și mă simțeam foarte îndurerată și chinuită, gândindu-mă: „Fiecare zi în care stau închisă aici, fără să-mi pot vedea frații și surorile sau să-mi îndeplinesc datoria, o simt de parcă ar fi un an.” M-am gândit cum, pe măsură ce trecuseră anii, persecuția din partea soțului meu devenise din ce în ce mai severă și mă întrebam când se vor sfârși aceste zile. Numai să mă gândesc la toată durerea și la toate greutățile cu care ar fi trebuit să mă confrunt în viitor mă făcea să mă simt din ce în ce mai nefericită și mă gândeam că mi-ar fi mai bine moartă. Cu asta în minte, am profitat de faptul că soțul meu dormea ca să mă strecor discret afară din hotel, cu cartea conținând cuvintele lui Dumnezeu ascunsă strâns la piept, și m-am dus la un pavilion din apropiere, pregătindu-mă să sar în râu ca să mă sinucid. Dar nu puteam suporta ideea de a-L părăsi pe Dumnezeu. Am reflectat la modul în care întâmpinasem în sfârșit întoarcerea Domnului după ce am crezut în El timp de mai bine de zece ani – puteam oare să fiu pe cale să-L părăsesc pe Dumnezeu în felul acesta? Dar chiar nu puteam trece peste realitatea situației mele. Am plâns în timp ce spuneam o rugăciune de adio către Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt foarte slabă acum, nu vreau să mai suport această durere. Înainte de a părăsi această lume, vreau să citesc un pasaj din cuvintele Tale, ca să mă pot simți în pace după ce mor.” După ce m-am rugat, am deschis cartea conținând cuvintele lui Dumnezeu sub lumina slabă și am citit acest pasaj din cuvintele Lui: „Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare, sunt lepădați de lume, viața lor de familie este tulburată, Dumnezeu nu îi consideră plăcuți, iar perspectivele lor sunt sumbre. Unii oameni suferă într-o anumită măsură, chiar dorindu-și să moară. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și incompetenți! Dumnezeu este nerăbdător ca omul să-L iubească, dar cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât este mai mare suferința omului și, cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât sunt mai mari încercările omului. Dacă Îl iubești, atunci tot felul de suferințe se vor abate asupra ta – iar dacă nu, atunci poate că totul va merge ca pe roate pentru tine și totul va fi pașnic în jurul tău. Când Îl iubești pe Dumnezeu, vei simți întotdeauna că multe lucruri din jurul tău sunt insurmontabile și, pentru că statura ta este prea mică, vei fi rafinat; în plus, vei fi incapabil de a-L mulțumi pe Dumnezeu și vei simți întotdeauna că intențiile lui Dumnezeu sunt prea elevate, că sunt de neatins de către om. Din cauza tuturor acestor lucruri, vei fi rafinat – pentru că există multă slăbiciune în tine și multe lucruri care nu pot satisface intențiile lui Dumnezeu, tu vei fi rafinat în interior. Totuși, trebuie să vedeți clar că purificarea este realizată doar prin rafinare. Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți loiali lui Dumnezeu și la mila orchestrării lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Acest pasaj este atât de bun! M-am simțit ca și cum Dumnezeu îmi vorbea față în față și un curent cald mi-a străbătut inima, iar lacrimile îmi curgeau pe față ca perlele dintr-un colier rupt. Cuvintele lui Dumnezeu m-au călăuzit să înțeleg la timp intenția Sa și, în același timp, am regretat că am vrut să sar în râu pentru a mă sinucide fiindcă nu puteam rezista persecuției din partea soțului meu. Eram prea slabă și nu aveam coloană vertebrală. Dumnezeu a rânduit o astfel de situație pentru a-mi desăvârși credința, permițându-mi să rămân fermă în mărturia mea în mijlocul potrivniciei și al suferinței și umilindu-l pe Satana. Dacă aș muri, n-aș deveni doar o bătaie de joc a Satanei? Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Indiferent ce fel de suferință sau de încercări voi înfrunta în viitor, mă voi bizui pe Tine pentru a merge mai departe. Tu mi-ai dat acest suflu al vieții, așa că voi trăi cum trebuie și voi mărturisi pentru Tine, nu Te voi mai întrista ori dezamăgi.” După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, m-am întors la hotel. Și m-am rugat Lui, cerându-I să-mi deschidă o cale. A doua zi, la prânz, soțul meu s-a întors la hotel și mi-a spus să mă grăbesc să îmi fac bagajele ca să mergem acasă. Auzind cuvintele soțului meu, m-am simțit foarte entuziasmată și am înțeles că toate erau în mâinile lui Dumnezeu.

În octombrie 2011, biserica avea o nevoie urgentă de lucrători evanghelici, iar conducătorii doreau să mă trimită să predic Evanghelia într-o altă regiune. Eram dispusă să îmi fac datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Totuși, m-am gândit că, odată ce plecam de acasă, nu le-aș mai putea oferi copiilor mei o familie completă și fericită, așa că am refuzat, pe motiv că nu avea cine să aibă grijă de copii. Într-o zi, eu și fiica mea citeam cuvintele lui Dumnezeu în cameră, dar când soțul meu a văzut acest lucru, mi-a smuls cartea din mâini și mi-a spus agresiv: „De când ai început să crezi în Dumnezeu Atotputernic, am știut că mariajul nostru s-a încheiat! Vrei să crezi în Dumnezeu și să fii mântuită? N-ai să vezi! Chiar dacă mor, te voi lua cu mine. Mi-am oprit deja toate afacerile cu transportul din cauza ta, iar de data asta voi sta acasă, cu ochii pe tine. Hai să vedem unde crezi că poți fugi. Acum te întreb din nou, tot mai vrei să crezi în Dumnezeu?” I-am răspuns: „Nimeni nu-mi poate lua dreptul de a crede în Dumnezeu. Voi crede în Dumnezeu pentru totdeauna.” După ce a auzit acest lucru, soțul meu m-a lovit cu cartea peste față și apoi a aruncat-o cu indiferență pe fereastră. Când am văzut cum soțul meu arunca volumul conținând cuvintele lui Dumnezeu, am simțit ca și cum mi se rupea inima și am vrut să alerg afară să iau cartea. Apoi s-a apropiat de mine și m-a trântit la pământ atât de tare încât nu m-am mai putut ridica. Fiica mea a făcut un pas în față pentru a-l lua la rost: „Tată, ce lege a încălcat mama crezând în Dumnezeu de continui să o persecuți în felul acesta?” Atunci soțul meu a luat-o razna. A apucat-o pe fiica mea de păr și a lovit-o și a tot lovit-o în față. Fața fiicei mele a devenit vânătă și umflată de la bătaie. Întinsă pe jos, l-am certat cu furie: „Bestie! Diavolule!” Văzând că soțul meu nu-și cruța nici măcar propria fiică, l-am urât și mai mult. Eram îngrijorată pentru cartea conținând cuvintele lui Dumnezeu care ar fi putut fi distrusă în orice moment și, de aceea, am continuat să-L chem pe Dumnezeu în inima mea. Chiar în acel moment, soțul meu s-a dus brusc la baie. I-am spus rapid fiicei mele să meargă jos să găsească volumul și să îl trimită unei surori acasă pentru a-l păstra în siguranță.

Mă gândeam la toți anii în care am crezut în Dumnezeu. Soțul meu m-a împiedicat în toate modurile posibile și, fiind bătută și umilită de el, mă simțeam cu adevărat îndurerată și reprimată. Chiar voiam să plec de acasă pentru a-mi îndeplini datoria, dar când venea momentul să plec, nu puteam suporta despărțirea de copii și mă simțeam mereu datoare față de ei. În acele nopți, eram atât de abătută încât nu puteam să dorm, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de «spirit înalt al naționalismului» le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, negativ și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume întunecată a terorismului pe care niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele născând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, făcându-și treburile casnice, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată intențiile lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (3)”]. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că motivul pentru care nu am putut niciodată să renunț la familia mea era pentru că eram influențată de gânduri eronate, inculcate de Satana, care îmi spuneau că trebuia să fiu „o soție bună și o mamă iubitoare” și să am „o familie fericită” și așa mai departe. Căutasem să fiu o soție bună și o mamă iubitoare și, când a venit momentul să îmi îndeplinesc datoria departe de casă, am ezitat mereu, fiindcă mă temeam că, plecând de acasă pentru a-mi îndeplini datoria, nu le-aș fi putut oferi copiilor mei o familie completă și fericită. Într-un final, am înțeles că Satana folosește aceste gânduri și puncte de vedere false pentru a-i lega și a-i constrânge pe oameni, făcându-i să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L trădeze, ceea ce, la urma urmelor, înseamnă că își pierd șansa la mântuire pentru că se preocupă de trup. Gândindu-mă la asta, am continuat să reflectez asupra mea: „Ca ființă creată, este oare responsabilitatea mea doar să am grijă de copiii mei? Viața mea mi-a fost dată de Dumnezeu, așadar ar trebui să trăiesc pentru a urmări adevărul și pentru a-mi îndeplini datoria ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu.” Dacă aș refuza să-mi îndeplinesc datoria pentru a menține o familie fericită, L-aș trăda grav pe Dumnezeu! Trebuia să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să îmi fac datoria. Acest lucru ar fi pe placul lui Dumnezeu. M-am gândit apoi la cum soțul meu crezuse întotdeauna zvonurile fără temei răspândite de PCC. Mă bătuse și mă insultase de nenumărate ori pentru a mă împiedica să cred în Dumnezeu, refuzând chiar să mă lase să ies din casă. În primii ani ai căsniciei noastre, soțul meu m-a tratat bine pentru că familia mamei mele avea influență, iar eu puteam să fac afaceri, să câștig bani, să-i fac copii și să mă ocup de toate treburile casnice. Dar când am ales să cred în Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria, soțul meu s-a temut că voi fi arestată și că asta l-ar implica pe el și le-ar afecta viitorul copiilor noștri, așa că a început să mă persecute și să-mi stea în cale, tratându-mă ca pe un dușman. În ce fel a mai arătat el vreo urmă de afecțiune conjugală? Așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste? Chiar își doresc să acționeze de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu? Oare chiar acționează de dragul lucrării lui Dumnezeu? Este intenția lor să îndeplinească îndatoririle unei ființe create?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nu există iubire adevărată între oameni și că iubirea dintre soț și soție este, de asemenea, bazată pe interesul individual. Prin persecuția la care m-a supus soțul meu, am văzut în sfârșit esența lui demonică de a urî adevărul și pe Dumnezeu. Dându-mi seama de acest lucru, inima mea s-a limpezit și am ajuns la hotărârea de a pleca de acasă pentru a-mi îndeplini datoria.

Mai târziu, soțul meu a cerut divorțul, iar solicitarea urma să mă lase fără nimic. Eram furioasă și mă gândeam: „Toată averea i-ar aparține lui, iar eu nu aș mai avea nicio legătură cu copiii. Când voi îmbătrâni, nu voi avea nici măcar un loc în care să trăiesc. Dar, dacă nu semnez actele de divorț, voi continua să fiu persecutată și controlată de el pentru că cred în Dumnezeu.” Eram prinsă într-o dilemă, neștiind ce alegere să fac. Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare irosirea vieții tale? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că îndurarea acestor persecuții și chinuri pentru credința în Dumnezeu a făcut ca toată această suferință să fie valoroasă și să aibă sens. Întotdeauna mă îngrijorasem că, dacă aș divorța, viața mea ar fi neprotejată, și de aceea ezitam. Acum știam că, indiferent cât de bun ar fi confortul trupesc, el este lipsit de sens. Numai Dumnezeu este sprijinul meu, iar grija și protecția Lui sunt suficiente. Cât despre ce se va întâmpla în viitor, nu era nevoie să mă îngrijorez sau să fiu anxioasă. Cât sunt în viață, ar trebui să urmăresc cum trebuie adevărul și să-mi fac datoria ca ființă creată. Aceasta ar fi cea mai valoroasă și mai plină de sens modalitate de a-mi trăi viața. M-am gândit la Petru. Părinții lui l-au împiedicat să creadă și l-au persecutat pentru credința în Dumnezeu, așa că el și-a părăsit casa și a călătorit peste tot, predicând. Când a auzit chemarea Domnului, a lăsat totul pentru a-L urma pe Dumnezeu fără ezitare și, în cele din urmă, a fost desăvârșit de Dumnezeu. Gândindu-mă la acest lucru, inima mea s-a umplut de un sentiment de eliberare și am decis să plec de acasă pentru a-mi îndeplini datoria.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, iar îngrijorările mele privind-o pe fiica mea s-au diminuat, de asemenea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oricare ar putea fi trecutul tău și oricare ar putea fi drumul care te așteaptă, în orice caz, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu-și poate controla propria soartă, deoarece doar Cel care e suveran peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare. De când omul a luat ființă, la început, Dumnezeu Și-a realizat mereu lucrarea în acest mod, gestionând universul și controlând legile schimbării pentru toate lucrurile și traiectoria mișcării lor. La fel ca toate lucrurile, în tăcere și fără să știe, omul este hrănit de dulceața, de ploaia și roua de la Dumnezeu; la fel ca toate lucrurile, omul trăiește, fără să știe, sub orchestrarea mâinii lui Dumnezeu. Inima și duhul omului sunt la îndemâna lui Dumnezeu și tot ce ține de viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu toate acestea, oricare și toate lucrurile, fie vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în concordanță cu gândurile lui Dumnezeu. Acesta este modul în care Dumnezeu deține suveranitate asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că ceea ce urma să întâmpine fiica mea în viitor și ce suferințe urma să îndure erau toate predestinate de Dumnezeu, că direcția ei viitoare a fost demult predestinată de Dumnezeu și că singurul lucru pe care îl puteam face era să-I încredințez totul lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Lui. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o am. Cu acest gând, am plecat de acasă și am pus capăt căsniciei cu soțul meu. Trei ani mai târziu, am primit o scrisoare de la fiica mea, în care spunea că plecase deja de acasă pentru a-și îndeplini datoria sub îndrumarea lui Dumnezeu. În momentul în care am primit scrisoarea, am fost profund emoționată și mi-am dat seama că totul se află sub suveranitatea lui Dumnezeu. Pusă în fața imensei iubiri și a mântuirii lui Dumnezeu, I-am mulțumit din adâncul inimii.

Deși am suportat câteva greutăți de-a lungul drumului, această suferință a fost valoroasă și plină de sens. Prin persecuția din partea soțului și a familiei am ajuns să le discern esența ticăloasă, aceea de a se împotrivi lui Dumnezeu, și mi-am dat seama că Dumnezeu a fost Cel care, în taină, m-a îngrijit și m-a protejat ca să trec prin toate dificultățile. Și tot El mi-a dat credința și puterea de care aveam nevoie pentru a mă elibera de legăturile familiei mele și pentru a-mi îndeplini datoria ca ființă creată. Dumnezeu a fost Cel care m-a condus pe calea cea dreaptă în viață și Îi mulțumesc din adâncul inimii.