de Cai Na, China

Soțul meu și cu mine am crescut în același sat și am crezut de mici în Domnul Isus, alături de părinții noștri. După ce ne-am căsătorit, eu am deschis o clinică medicală, iar el a lucrat ca reporter TV. Aveam doi copii adorabili și o viață familială fericită, liniștită. Spre sfârșitul lui 2008, soacra mea și cu mine am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Soțul meu, nu – era ocupat în cariera lui. Dar mi-a susținut credința. Mergând la adunări și citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, eu am aflat că Mântuitorul a venit printre noi acum aproape douăzeci de ani, exprimând adevăruri pentru a mântui omenirea. Lucrarea lui Dumnezeu e gata să se încheie și asta e unica noastră șansă de-a fi mântuiți. Este o ocazie neprețuită, care trece repede. Aș regreta pe vecie dacă aș pierde-o. Deci ca să-mi practic credința și să-mi iau o îndatorire, am închis clinica și-am început să răspândesc Evanghelia cu alți frați și surori.

În 2010, pentru suprimarea și eradicarea credințelor religioase, Partidul Comunist Chinez s-a folosit de televiziune, radio, ziare și alte media ca să calomnieze și să discrediteze Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Au arestat și persecutat creștini. Temându-se că-l voi implica, soțul meu a început să stea în calea credinței mele. Într-o zi, mi-a spus: „Partidul nu permite religia și zice că credincioșii își abandonează familiile. Lasă-te de credința ta! Dacă vei fi arestată pentru ea, familia noastră va fi distrusă! Nu-i totuna dacă mergem la biserică așa ca înainte?” I-am spus: „În toți anii ăștia, credincioasă fiind, m-ai văzut abandonând familia noastră? Toate astea-s minciuni născocite de Partid ca să oprime Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Cum poți crede minciunile lor? Dumnezeu S-a întors și face o lucrare nouă. Oamenii care se duc tot la vechile biserici nu vor câștiga adevărul sau viața, chiar dacă urmează până la sfârșit. Sunt sigură că Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus întors și eu urmez pașii lui Dumnezeu. Nu voi renunța la adevărata cale.” Văzând cât de hotărâtă eram, m-a avertizat: „În orice caz, n-ai voie să-ți păstrezi credința și nici să te duci la adunări!” Apoi, n-am putut decât să mă trezesc devreme și să mă ascund în bucătărie să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să răspândesc Evanghelia în familie și printre prieteni, fără să știe el.

Într-o seară din 2012, după o adunare, l-am văzut pe soțul meu șezând la intrarea debaralei de la parter. Când m-a văzut intrând, m-a țintuit la pământ cu un potop de lovituri cu picioarele și cu pumnii. M-am luptat din răsputeri să mă eliberez și-am fugit sus, dar m-a ajuns din urmă, m-a izbit peste față și a zis, plin de răutate: „Nu ai voie să te mai duci la adunări!” Vedeam stele verzi și sângeram la colțurile gurii. Era prima dată când mă lovea, în peste zece ani de căsnicie. Nu-mi închipuisem că mă va bate așa de cumplit doar din cauza credinței mele. Mă simțeam destul de slabă și temătoare atunci. M-am gândit: să nu mă mai duc la adunări și să nu mai fac o îndatorire un timp, în caz că mă bate din nou? Știam că nu eram în starea potrivită, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu să-mi dea credință și putere. Apoi mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta […]. Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Nu uita! Tot ceea ce se întâmplă este prin buna Mea intenție și totul este sub observația Mea. Poți să-Mi urmezi cuvântul în tot ce spui și faci? Când încercările de foc vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau vei tremura, incapabil să mergi mai departe?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Da, absolut totul e în mâinile lui Dumnezeu. Fără îngăduința lui Dumnezeu, soțul nu-mi putea face nimic. Dumnezeu îngăduise să mi se întâmple asta în ziua aceea. Dacă nu îndrăzneam să-mi fac datoria de teama loviturilor sau a urletelor, n-ar fi însemnat asta pierderea mărturiei? Trebuia să mărturisesc ferm în continuare, indiferent cum mă oprima soțul. M-am dus în continuare la adunări și mi-am făcut datoria ca întotdeauna.

Spre finalul lui 2012, oprimarea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic de către Partidul Comunist a devenit și mai nebună. Efectuau pe scară largă represiuni și arestări ale aleșilor lui Dumnezeu. Într-o zi, la o adunare, am fost arestată alături de alți câțiva. M-au reținut zece zile sub acuzația de perturbare a ordinii sociale. Când m-am dus acasă după eliberare, soțul meu era furios: „Îți poți închipui? Șefii și colegii mei, toți au întrebat de tine cum ai fost arestată pentru credința ta. Nu mai pot ține capul sus acolo. E așa de umilitor!” I-am spus: „Să ai credință e drept și firesc. Să mergi la adunări și să răspândești Evanghelia e un lucru onorabil. Partidul e cel rău, insistând să aresteze și să persecute creștini. Adevărata cale e persecutată de când lumea. Cei de pe calea asta sunt persecutați de forțele Satanei. Nu sunt sfinții arestați, de veacuri, fiindcă răspândesc Evanghelia și aduc mărturie pentru Dumnezeu?” El a răspuns înfuriat: „Uite, să fie clar! Dacă promiți să nu mai crezi, o s-avem o viață frumoasă. Dacă-ți păstrezi credința, divorțăm! N-o să stau în calea libertății tale de-a alege!” Amenințarea lui cu divorțul, ca să mă facă să renunț la credință, m-a enervat și m-a îngrozit. N-aș fi crezut că va arunca peste zece ani de căsnicie din cauza opresiunii Partidului Comunist. Dacă divorțam, asta urma să le facă rău copiilor, în mod sigur. Nu voiam să divorțez, dar, și mai mult încă, nu voiam să-L trădez pe Dumnezeu și să-mi pierd șansa de-a-L urma și de-a fi mântuită. Nu știam cum să răzbesc prin situația asta. Am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume. Mi-a venit în minte următorul pasaj din cuvintele Lui: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, deși părea să fie opresiunea soțului meu, în spatele ei, Satana se folosea de el ca să mă oprească, să mă oblige să-L trădez pe Dumnezeu și să-mi pierd șansa la mântuire. Nu puteam lăsa uneltirea Satanei să învingă. Soțul mi se împotrivea doar fiindcă el credea zvonurile PCC. Dacă îi demascam minciunile lor și căpăta dicernământ, poate că înceta să mă oprime. Deci i-am spus: „Blasfemierea și defăimarea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic de către partid sunt simple zvonuri născocite de ei. După toți anii ăștia ca reporter, nu știi tu cel mai bine adevărul despre știrile false ale partidului? Nu zici tu mereu că partidul nu poate fi crezut? Care dintre cunoscuții noștri care cred în Dumnezeu Atotputernic și-au abandonat familiile? Eu sunt în credința asta de ani de zile. N-am eu grijă, oare, de părinții și de copiii noștri?” N-a avut cum să mă contrazică, așa că mi-a spus atât, furios: „Văd că ești neclintită. Bun, du-te și crede în Dumnezeul tău!” Apoi a trântit ușa și a plecat.

După aceea, spre uimirea mea, s-a dus la tribunal să ceară divorțul. Judecătorul ne-a spus să mergem la mediere. El mi-a luat cardul de salarizare, cardurile bancare și nu mergea la serviciu, stătea acasă să mă supravegheze să nu pot ieși la adunări sau ca să-mi fac îndatorirea. Într-o zi, șeful de post din satul nostru natal a sunat și a zis că poliția notificase comitetul rural, să se asigure că nu-mi urmez credința sau nu răspândesc Evanghelia și să-i ceară soțului meu să mă supravegheze strict. Altfel, dacă eram arestată, urmau să fie implicați și ei. Auzind asta, soțul m-a luat la rost și mai tare. O dată, soacra mea și cu mine aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu în liniște, în dormitor, dar soțul meu a auzit, a dat buzna și a urlat: „Tot mai crezi! Numai la tine te gândești, de mine sau de copii nici nu-ți pasă! Dacă o să fii arestată, o să fim implicați și noi!” Zicând asta, m-a lovit. Copiii s-au speriat așa de tare că s-au ascuns în dormitoare, neîndrăznind să iasă, iar soacră-mea a plâns, tristă. Am fost foarte indignată atunci. Doar din cauza credinței mele, Partidul Comunist îmi intimida familia să-mi stea în cale, înfricoșându-mi astfel soacra de 80 de ani și copiii. O familie perfect fericită a fost redusă la asta. Eram atât de tristă și abătută! Soțul tot folosea credința mea ca pretext să caute ceartă întruna. Nu puteam să merg la adunări sau să-mi fac datoria. Puteam doar să citesc cuvintele lui Dumnezeu când nu era el acasă. Îmi lipseau mult zilele când mă puteam aduna cu frații și surorile și puteam face o datorie. Acum, casa mea devenise o temniță. Suportam răceala și perdafurile soțului zi de zi, de două luni. Eram foarte nefericită și deprimată. Nu știam când se va termina. Când nefericirea mea a atins un anumit nivel, m-am rugat: „Dumnezeu Atotputernic, sunt foarte îndurerată și nefericită. Nu știu cum să răzbesc prin situația asta. Te rog, luminează-mă să pot înțelege voia Ta!” După rugăciune, am citit cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate, fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi voalează amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că Partidul Comunist e o întruchipare a Satanei, un demon venit pe pământ. Lumii din afară îi zice că permite libertatea religioasă, dar în spatele declarațiilor I se opune cu furie lui Dumnezeu și-i brutalizează pe aleșii Lui. În zilele de pe urmă, Dumnezeu întrupat exprimă adevăruri pentru a mântui omenirea. Partidul se teme că, dacă oamenii vor citi cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, vor înțelege adevărul și vor vedea fața lui demonică, iar apoi îl vor respinge și abandona. Atunci, ambiția lui sălbatică de-a controla definitiv poporul va fi spulberată. De-asta-i atât de furios și urmărește ca turbat creștini, arestând și persecutând în masă aleșii lui Dumnezeu. Născocește tot felul de minciuni ca să învinuiască și să calomnieze Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, inducându-i în eroare pe mulți care nu știu adevărul, ca să nu îndrăznească să accepte adevărata cale. Numeroase familii creștine cred minciunile lor și persecută aleșii lui Dumnezeu alături de partid. La sfârșit, fiindcă I s-au împotrivit lui Dumnezeu, vor merge și ei în iad. Gândindu-mă, înțelegeam tot mai mult că Partidul Comunist chiar e un demon care-L urăște pe Dumnezeu și nimicește oamenii. E dușmanul înverșunat al lui Dumnezeu și am ajuns să-l urăsc din suflet! Am și jurat să abandonez, să resping partidul și să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt.

În cuvintele lui Dumnezeu am citit încă ceva. „Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi […]. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Din cuvintele lui Dumnezeu am aflat că, întrucât partidul lucrează contra lui Dumnezeu și e dușmanul Lui, cei care credem, din China, vom suferi, inevitabil, mari opresiuni și greutăți. Așa a poruncit Dumnezeu. Dumnezeu folosește aceste medii dificile pentru a ne desăvârși credința și pentru ca noi să-l putem discerne pe marele balaur roșu și să-l urâm, să-l disprețuim și să nu mai fim înșelați sau afectați de el. Eu, însă, n-am știut voia lui Dumnezeu. Am fost negativă, plângându-mă de suferințe trupești, n-am căutat adevărul și n-am tras învățăminte. Am fost foarte răzvrătită. Dumnezeu e suveran, dar îndură atâta durere și umilire doar pentru a mântui omenirea coruptă. El a devenit trup și a venit printre noi să vorbească și să lucreze, îndurând permanent urmărirea și persecuția hainului Partid Comunist și condamnarea din partea lumii religioase. Dar Dumnezeu n-a renunțat deloc la mântuirea omenirii. A continuat să exprime adevăruri, să ne ude și să ne hrănească. Dumnezeu a îndurat toată umilirea și durerea asta de dragul mântuirii noastre. Și acum că sufeream puțin pentru urmarea lui Dumnezeu și căutarea mântuirii, mi-a lipsit din inimă credința adevărată și ascultarea de Dumnezeu. Statura mea era așa de mică! În momentul ăsta m-am simțit vinovată și plină de regret și-am hotărât că, indiferent cum mă va trata soțul, nu mă voi mai prăbuși sub slăbiciunile trupești, ci mă voi bizui pe Dumnezeu ca să rămân fermă, să nu fug și să nu cedez în fața Satanei. După aceea, deși soțul mă oprima în continuare și-mi stătea în drum, eu m-am rugat și m-am bizuit pe Dumnezeu și n-am mai suferit așa de mult, mulțumită călăuzirii cuvintelor Sale.

O dată, când soțul a aflat că-i împărtășisem Evanghelia unei foste colege de clasă, a venit acasă și m-a certat: „Partidul zice că predicarea ta distruge familiile oamenilor. Te avertizez: nu mai propovădui pe la colegele și prietenele tale, altfel n-o să pot scoate capul în lume.” Și a mai spus niște lucruri, blasfemiindu-L pe Dumnezeu. Am fost indignată văzându-i privirea aprigă, de ură față de Dumnezeu. Noi răspândim Evanghelia ca oamenii să aibă credință și să accepte mântuirea lui Dumnezeu, însă partidul falsifică lucrurile. Ei născocesc tot felul de minciuni, spunând că destrămăm familii. Ce răutate și nerușinare! De ani de zile, Partidul Comunist lucrează contra lui Dumnezeu, arestând credincioși, provocând arestarea și închiderea atâtor creștini. Mulți creștini au fugit de arest și nu se pot întoarce acasă. Atâtea familii au fost destrămate, părinți și copii despărțiți. Partidul e vinovatul în distrugerea tuturor acestor familii creștine! Văzându-mi soțul înșelat de minciunile partidului, incapabil să deosebească binele de rău, plin de ură față de Dumnezeu și credincioși, mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Oricine nu crede în Dumnezeul întrupat este demonic și, mai mult, va fi distrus. […] Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Dumnezeu mi-a arătat natura și esența sfidătoare de Dumnezeu a soțului meu. Aveam credință și răspândeam Evanghelia, deci el a folosit toate mijloacele să mă oprime, să mă oprească și L-a blasfemiat pe Dumnezeu. La suprafață părea că eu eram ținta, dar, de fapt, el ura adevărul și pe Dumnezeu. Înainte nu văzusem esența soțului meu. Toată căsnicia noastră fusese plin de grijă, atent față de mine și de acord cu mine în toate, așa că am crezut că era bun cu mine. Nu-mi închipuisem niciodată că, văzând că credința mea era oprimată de partid și că-i va afecta reputația și viitorul, el va deveni o cu totul altă persoană – începând să mă bată, folosind toate mijloacele pentru a mă opri de la credință și blasfemiindu-L pe Dumnezeu. Era manifestarea unui demon. La început mi-am făcut iluzii că doar era indus în eroare de minciunile Partidului Comunist și, dacă dobândea discernământ în privința lor, poate nu va fi atât de tiranic. Acum știam că mă înșelasem. Soțul meu era reporter, deci știa prea bine realitatea că partidul născocea știri false, dar totuși credea minciunile lor și-mi persecuta credința. În esență, el era un demon care-l ura pe Dumnezeu. În plus, am înțeles clar că înainte fusese bun cu mine numai pentru a mă folosi ca să-i nasc copii și să am grijă de tinerii și bătrânii familiei. N-a fost deloc iubire adevărată. Asta mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Eu eram o credincioasă: Îl urmam pe Dumnezeu, căutam adevărul și eram pe calea cea dreaptă. Soțul meu urma Partidul Comunist și era pe o cale împotriva lui Dumnezeu. Noi nu mergeam pe aceeași cale. Trăiam împreună fără să avem vreo legătură. Asta e dureros în sine. Odată ce mi s-a limpezit asta, am renunțat la toate iluziile în privința lui. Atunci, posibilitatea de-a citi cuvintele lui Dumnezeu îmi era limitată și nu puteam să merg la adunări; să fac o îndatorire, cu atât mai puțin. Eram cumplit de nefericită. În zilele acelea mă rugam fierbinte lui Dumnezeu să-mi dea o scăpare.

Apoi, într-o seară, soțul meu a zis: „Azi m-am dus la o ghicitoare să-ntreb despre carieră și când se vor întoarce lucrurile în favoarea mea.” Pe negândite, am spus: „Halal credincios mai ești! Crezi în gunoiul ăla nociv?” Am fost șocată când s-a schimbat imediat la față și m-a izbit cu pumnul în stomac. A urlat, complet isterizat: „Dacă insiști să-ți păstrezi credința, pleacă din casa asta!” M-a durut așa de tare în clipa aia, de parcă lovitura mi-ar fi dislocat organele. Zăceam pe podea ținându-mă de stomac, de durere. Mă gândeam că în casa aceea soțul meu mă oprima zi de zi. Nu puteam să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să merg la adunări ori să fac o îndatorire. Dacă asta continua, nu aveam cum să urmez adevărul și aveam să ajung distrusă. Acum, el devenea agresiv cu mine și amenința să mă dea afară. Nu puteam continua să îndur durerea, chinul acela. M-am hotărât să-l părăsesc, să mă eliberez din închisoarea aia de casă, să scap de viața aia de iad. În noaptea aceea, am zăcut în pat plângând de supărare. Uitându-mă la casa pe care o construisem noi cu mari eforturi, gândindu-mă la căsnicia de peste zece ani pe cale să se prăbușească – o familie atât de minunată distrusă de Partidul Comunist – am fost copleșită de slăbiciune, mai ales gândindu-mă la cum o vor duce copiii noștri. Fiica cea mare putea să aibă grijă de ea, dar cea mică avea doar patru ani și probleme de sănătate. Îmi dădeam sufletul s-o îngrijesc de ani întregi. N-a fost despărțită de mine niciodată. Soacra mea îmbătrânea și ea. Cine urma să aibă grijă de copii dacă noi divorțam? Gândul ăsta îmi strângea inima. M-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze și să mă ajute să înțeleg voia Lui. Apoi m-am gândit la niște cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, și astfel el își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). „De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu ai suficientă credință în Mine? Sau te temi cumva că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce te-ngrijorezi mereu de familia trupului tău? Mereu tânjești după cei dragi ție! Am Eu un anumit loc în inima ta?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că El e izvorul vieții omenești și El e Cel care conduce peste soarta noastră. Faptul că ne cresc bine, sănătoși copiii nu e în controlul nostru ca părinți, ci toate-s determinate de Dumnezeu. Sănătatea mezinei mele, cu ce se confruntă ea în viață și ce fel de soartă are – toate sunt predeterminate de Dumnezeu. Orice rânduiește Dumnezeu va fi cel mai bine, cel mai potrivit. Dar credința mea în Dumnezeu era slabă. Credeam mereu că aveau nevoie copiii mei să fiu lângă ei, să am grijă de ei să crească sănătoși. Nu-i puneam în mâinile lui Dumnezeu. Eram arogantă și ignorantă. Ca mamă, dacă sunt lângă fiica mea, tot ce pot face e s-o hrănesc și s-o apăr de frig, dar nu pot controla soarta ei. Acum trebuia să mă supun domniei și rânduielilor lui Dumnezeu și s-o încredințez Lui, să las toate grijile, să-L urmez pe El, să răspândesc Evanghelia și să-mi fac datoria. Înțelegerea voii lui Dumnezeu m-a eliberat enorm!

A doua zi, m-am ocupat cu soțul meu de procedurile de divorț. Când funcționarul a aflat că era din cauza credinței mele, m-a sfătuit: „Fiind vorba de religie, odată ce semnați, pierdeți tot: soțul, copiii și casa. Gândiți-vă bine!” Auzind asta, am simțit o reținere. Deși văzusem esența antiDumnezeu a soțului și eram gata să-mi pun copiii în mâinile lui Dumnezeu, gândul că semnătura mea va însemna că-mi pierd casa, copiii și tot m-a făcut să ezit. Înțelegând că nu eram în starea adecvată, m-am rugat în gând, apoi am meditat la cuvintele lui Dumnezeu: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. […] Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat imediat. E adevărat: sunt o făptură creată și a-L venera pe Dumnezeu e datoria mea. A renunța la toate pentru a-L urma pe Dumnezeu, a urma adevărul și viața este calea cea dreaptă în viață. Asta e viața cea mai valoroasă și mai plină de sens. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a arătat și lucrează pentru a mântui omenirea – o șansă neprețuită. Să ai norocul de-a accepta mântuirea lui Dumnezeu și de-a dobândi hrana cuvintelor Sale e harul și mila lui Dumnezeu. Acum, lucrarea lui Dumnezeu e aproape de final. Ar trebui să las tot la o parte, să mă sacrific pentru Dumnezeu și să-mi fac datoria. Altfel, o să-mi pierd șansa la mântuire, ceea ce aș regreta toată viața. Soțul meu, însă, a fost de acord cu Partidul Comunist, făcând totul ca să mă împiedice și să mă oprime, tratându-mă ca pe un dușman. Mă bătea la simpla rostire a cuvântului „Dumnezeu”. Cât am fost în casa aceea, n-am putut să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să merg la adunări sau să fac o datorie. Divorțul era pentru mine singura cale pentru a crede în Dumnezeu și a-L urma. N-aș fi o carcasă goală trăind în felul acela? Aș ajunge în iad, fiind pedepsită alături de Satana. În fața acestor fapte, a fost cât se poate de clar că nu soțul și casa erau sprijinul meu. Ele erau uneltele, lanțurile folosite de Satana pentru a mă răni și a mă distruge. Numai Dumnezeu e sprijinul meu și numai Dumnezeu e hrana pentru viața mea. Urmarea lui Dumnezeu și îndeplinirea datoriei de făptură creată e singura cale să fii mântuit de Dumnezeu, să ai o soartă și-o destinație bună. M-am gândit la Petru, care s-a eliberat de constrângerile părinților pentru a avea credință și a câștiga adevărul și viața. A renunțat la tot pentru a-L urma pe Domnul Isus. Aveam nevoie să urmez exemplul lui Petru, să mă eliberez de lanțurile demonicului meu soț și să-L urmez din toată inima pe Dumnezeu Atotputernic. Așa că am semnat actele de divorț fără ezitare.

Când am ajuns acasă, fiica cea mare a zis: „Credința în Dumnezeu e lucrul corect, mami, dar, văzându-l pe tati tratându-te așa, n-am vrut să suferi în halul ăla. Eu susțin divorțul vostru.” M-a încurajat mult s-o aud zicând asta. Când au aflat de divorț prietenele mele, aproape douăzeci au venit împreună, stăruind să renunț la credința mea. Le-am spus ferm și cu convingere: „Credința în Dumnezeu e calea cea dreaptă. Eu m-am îngrijit mult de părinți și copii, dar el a crezut minciunile partidului și-a stat în calea credinței mele. M-a bătut, a urlat la mine și m-a forțat să divorțez. Trăiam fără nicio integritate sau demnitate. N-am de ales. Partidul Comunist e cel care ne-a distrus familia!” N-au avut ce să răspundă.

Apoi, am plecat de-acasă și m-am alăturat celor care-și făceau datoria. Am început să răspândesc Evanghelia cu frați și surori, să citesc zilnic cuvintele lui Dumnezeu, să am părtășie despre adevăr și să mă bucur de hrana cuvintelor lui Dumnezeu. M-am simțit liniștită și împăcată. După ce am fost persecutată de Partidul Comunist și oprimată de soț, am văzut pe deplin fața ticăloasă a partidului, cum Îl urăște pe Dumnezeu și distruge oamenii. El chiar este întruchiparea Satanei și dușmanul înverșunat al lui Dumnezeu. L-am disprețuit și l-am respins din toată inima. În plus, am putut să discern adevărata esență antiDumnezeu a soțului meu și am scăpat din temnița acelei case. Toate astea au fost mântuirea lui Dumnezeu.