Cum am înfruntat persecuția familiei mele
Când eram mică, mama îmi spunea adesea: „Pentru o femeie, nimic nu-i mai de preț în viață decât să găsească un soț bun și să aibă o familie armonioasă. Numai având lucrurile astea, o femeie poate trăi fericită.” Modul ăsta de-a gândi mi s-a imprimat adânc în minte și tânjeam să găsesc, când voi crește mare, un soț bun care să țină la mine. Dar lucrurile n-au ieșit așa cum am vrut. Prima mea căsătorie a fost foarte nefericită, conducându-mă la credința în Domnul Isus. Inima mea avea parte de-o mângâiere, prin harul Domnului, dar soțul mă bătea adesea din cauza credinței mele, și n-am avut de ales decât să divorțez de el ca să-mi practic credința în continuare. Mai târziu, am ajuns să am o relație cu fratele Wang, fiindu-mi prezentat de o conlucrătoare de la biserică pe nume Yang. Să văd că toată familia lui crede în Domnul și că erau foarte buni cu mine m-a făcut foarte fericită. Fratele Wang și cu mine am hotărât că vom lucra din greu pentru Domnul și vom aștepta împreună întoarcerea Lui.
După un an, o soră m-a invitat să merg să ascult o predică. Am avut câteva zile de părtășie și am citit mult din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic a exprimat multe adevăruri, descoperind tainele planului de mântuire de șase mii de ani al lui Dumnezeu și făcând lucrarea de judecată a zilelor de pe urmă. Am devenit sigură că Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus întors. Am fost foarte entuziasmată și, întorcându-mă acasă, m-am grăbit să-i spun soțului vestea cea bună, pe care a acceptat-o și el fericit. După asta, le-am împărtășit Evanghelia fraților și surorilor din biserica noastră. Mulți dintre ei, citind cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, au stabilit că e glasul lui Dumnezeu și-au acceptat lucrarea zilelor de pe urmă a lui Dumnezeu.
Dar spre uimirea mea, cum a aflat despre aceste lucruri, Yang a fugit în seara aceea cu câțiva conlucrători la mai multe biserici din apropiere și i-a îndepărtat de la credința lor, speriindu-i, pe mulți dintre cei care tocmai acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Apoi, dis-de-dimineață, a venit la mine să agite lucrurile, întrebându-mă cu duritate: „Nu doar că ai acceptat Fulgerul de la Răsărit, dar ai făcut și alți frați și surori să creadă în el. Oare nu-L trădezi pe Domnul?” Eu am răspuns: „Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus întors. Faptul că L-am acceptat pe Dumnezeu Atotputernic înseamnă că L-am primit cu bucurie pe Domnul. Să știi că Domnul S-a întors și să nu-L accepți, totuși – asta înseamnă să-L trădezi pe Domnul.” Dar nu m-au ascultat deloc, ci doar m-au osândit, zicând: „Ai furat oile bisericilor noastre. Trebuie să-ți mărturisești Domnului păcatele imediat! Dacă nu, Domnul te va blestema și te va pedepsi.” Cu forța convingerii mele susținându-mă, am replicat: „Domnul Isus a spus: «Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe cele ce sunt ale Mele, iar cele ce sunt ale Mele Mă cunosc pe Mine» (Ioan 10:14). Oile sunt ale lui Dumnezeu, nu ale vreunui om. Cei care cred în Dumnezeu Atotputernic sunt cei care aud glasul lui Dumnezeu, Îl primesc cu bucurie pe Domnul și merg pe urmele lui Dumnezeu.” Văzând că nu mă puteau face să cedez certându-mă, au spus, exasperați: „Noi am întemeiat aceste biserici, noi i-am convertit pe acești oameni să creadă în Domnul! Aceste oi sunt ale noastre, și interzic oricui să creadă în Dumnezeu Atotputernic alături de tine!” Mi-au amenințat, de asemenea, soțul și soacra: „Biserica a ajutat familia voastră când ați avut greutăți, dar, dacă Zheng Lan continuă să creadă în Fulgerul de la Răsărit, rupem legătura și nu vă mai ajutăm niciodată!” Soacra mea s-a speriat auzind asta și a încuviințat din cap, spunând: „Nu vă faceți griji! Eu nu cred în Fulgerul de la Răsărit, și n-o s-o las nici pe Zheng Lan să creadă.” Apoi mi-a zis mie: „Yang e cea care m-a făcut să cred în Domnul și ne-a ajutat de mai multe ori. Trebuie să ascultăm de ea. Nu putem s-o dezamăgim. Nu poți crede în Dumnezeu Atotputernic, indiferent de orice! În familia asta se face cum spun eu, deci, toți trebuie să mă urmați în credința mea!” După ce i-a ascultat, a cedat și el, zicând: „Nu mai pot crede împreună cu tine în Dumnezeu Atotputernic. Yang ne-a ajutat atât de mult și ne-am căsătorit pentru că ea ne-a făcut cunoștință. Aș dezamăgi-o crezând în Dumnezeu Atotputernic și, cum mama se opune categoric, n-aș suporta să mă ciondănesc zilnic în legătură cu asta.” M-am înfuriat foarte tare auzind asta și-am spus: „Ai citit atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și știi că Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus întors, dar nu vrei să-L urmezi, numai ca să-ți protejezi relația cu Yang! Tu crezi în oameni, sau în Dumnezeu?” Soțul meu a ezitat, apoi a zis: „Recunosc că asta e calea cea adevărată, dar Yang spune că, dacă vom continua să credem în Dumnezeu Atotputernic, nu ne vor mai ajuta. Eu nu pot păstra credința aceasta.”
Apoi, soacra mi s-a pus mult în cale. Odată, mi-a zis: „Familia noastră ar fi fericită dacă ne-am practica împreună credința în Domnul. Dacă tu stărui să crezi în Dumnezeu Atotputernic, iar fiul meu și cu mine credem în Domnul Isus, veți putea voi să rămâneți împreună, în timp, având idealuri și căi diferite? O femeie nu are nevoie să-și întemeieze o familie, la un moment dat? Cine o să aibă grijă de tine la bătrânețe? Dacă te doare capul ori ai febră, cine o să te îngrijească? Fiul meu te iubește mult, dar dacă stărui să crezi în Dumnezeu Atotputernic, voi doi ajungeți la divorț și, când se va întâmpla asta, tu vei pierde un cămin. Pentru binele tău îți spun toate astea. Gândește-te bine!” Atunci, m-am simțit un pic nesigură. Urma să se destrame familia, oare, dacă-mi păstram credința în Dumnezeu Atotputernic? Cea mai mare bucurie în viață a unei femei e să găsească un soț bun și să aibă o familie stabilă. Eu nu voiam să pierd familia asta, deci, ar trebui, oare, să-mi ascult soacra și să renunț la credința în Dumnezeu Atotputernic? M-am simțit foarte vinovată când am gândit situația în felul acela. Nu tânjisem eu după întoarcerea Domnului în anii mei de credință în Domnul? Domnul Isus S-a întors, deci, dacă nu-L urmam, mai eram eu o credincioasă? Nu puteam renunța să-L urmez pe Dumnezeu. Atunci, aveam, încă, o licărire de speranță pentru soțul meu. Mi se părea că, atâta vreme cât continuam să-i citesc zilnic cuvântul lui Dumnezeu, el va reîncepe să înțeleagă și va putea să creadă mai departe împreună cu mine. După întâmplarea asta, îi citeam soțului cuvântul lui Dumnezeu oricând aveam timp. Mereu găteam mâncare bună pentru familie și păstram toată casa curată și ordonată. Indiferent ce spunea soacra despre mine, eu îi dădeam același respect filial ca întotdeauna, sperând că asta îl va mișca pe soțul meu și că vom putea crede mai departe în Dumnezeu Atotputernic împreună. Însă, oricât mă străduiam, soțul se enerva de fiecare dată când aduceam vorba despre Dumnezeu Atotputernic și adormea de fiecare dată când îi citeam cuvântul lui Dumnezeu. Vâzându-mi soțul așa, mi s-a răcit inima. În acel moment mi-am dat seama că oile lui Dumnezeu aud glasul Lui și că credința soțului meu nu era adevărată, că el nu era un om care urma adevărul și că nu trebuia să mă bazez pe sentimente ca să-l trag după mine, căci asta nu era după voia lui Dumnezeu. Dacă cineva nu-i dintre oile lui Dumnezeu și nu iubește adevărul, atunci, oricât încerci, totul e degeaba. E posibil să creadă toată familia, dar nu există garanție că toți vor fi răpiți în văzduh. Asta împlinește și profeția Domnului Isus: „În noaptea aceea, din doi care vor fi într-un pat, unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat” (Luca 17:34). „Atunci, doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat” (Matei 24:40).
După un timp, persecuția soțului meu și-a soacrei a devenit tot mai severă. Într-o zi, a venit o soră să-mi dea niște cărți conținând cuvântul lui Dumnezeu și soacră-mea a stat în curte și a jignit-o țipând la ea, atrăgând atenția tuturor asupra zarvei. Urma să-i spun surorii să plece, când soacra-mea i-a zis soțului meu: „Dă-i lui Zheng Lan o bătaie din partea mea!” Atunci, soțul a înhățat un pui și l-a azvârlit în mine cu violență, ca un nebun. M-am ferit și puiul s-a zdrobit de poarta de fier din spatele meu și-a căzut mort. Văzând că soțul nu mă lovise, soacra a țipat din toți rărunchii: „Lovește-o! Lovește-o!” Cu ochii injectați, el s-a năpustit la mine, zbierând: „Se vede pe tine că ceri o bătaie! O s-o capeți azi! Dacă mai crezi în Dumnezeu Atotputernic, poți să dispari!” M-am speriat foarte tare să-mi văd soțul, care fusese întotdeauna așa de blând cu mine, devenind deodată atât de rău și diabolic. Cum putea fi așa de plin de ură față de mine, ca un dușman? Am fost dezamăgită amarnic, văzându-l nerăbdător să mă ucidă ca să-și verse ura din el. Când l-am văzut ridicând pumnul la mine, în inima mea, am chemat repede ajutorul lui Dumnezeu. I-am zis calm soțului: „Domnul Isus ne-a învățat să-i iubim până și pe dușmanii noștri. Eu nu-ți sunt dușman și nu te-am nedreptățit în niciun fel, atunci de ce mă lovești? Făcând asta, mai ești tu, oare, un credincios în Domnul?” Când i-am spus asta, a încetat să mă lovească. Dar soacra mea era neînduplecată și a zis: „O să mor de furie dacă Zheng Lan mai crede în Dumnezeu Atotputernic! Ori ea, ori eu, în familia asta! Vrei o nevastă, sau pe mine?” Mai târziu, soțul a îngenuncheat înaintea mea și mi-a spus, în lacrimi: „Te implor, încetează, te rog, să crezi în Dumnezeu Atotputernic! N-ar fi trebuit să-mi pierd cumpătul și, categoric, n-o să te mai lovesc niciodată! Ascultă-mă numai de data asta și dă înapoi cărțile alea! Dacă într-adevăr o înfurii pe mama până moare, ni se va duce vestea că suntem fii nerecunoscători și-o să trăim tot restul vieții în rușine. Câtă vreme n-o înfurii pe mama, într-o bună zi o să te duc să trăim la oraș și o să putem crede împreună în Dumnezeu Atotputernic.” Văzându-mi soțul atât de supărat, n-am știut ce să fac. Știam că Dumnezeu Atotputernic a transmis multe adevăruri pentru a mântui omul și că trebuia să cred în El. Însă nu voiam să pierd familia asta. N-am putut să nu plâng! Dacă el se putea răzgândi și putea crede cu mine în Dumnezeu Atotputernic, asta ar fi minunat! Dar ce-aș face dacă nu l-aș asculta, iar el ar lua lucrurile prea agresiv și ar apărea probleme? Mai mult: dacă într-adevăr mi-aș înfuria soacra, nu doar că aș fi etichetată ca fiică nerecunoscătoare, dar soțul m-ar da afară. Gândul la aceste urmări mă făcea să mă simt complet neputincioasă și slabă. Simțeam că eram într-o situație foarte dificilă și că n-o puteam depăși. Atunci am luat o hotărâre pe care o regret până-n ziua de azi.
Peste câteva zile, o soră a venit la mine pentru adunare și i-am spus, simțindu-mă neajutorată: „Trebuie să iei înapoi cărțile astea cu cuvântul lui Dumnezeu ca să-mi liniștesc soacra. Eu și soțul meu o să ne practicăm iar credința odată ce o să ne mutăm de-aici.” Sora m-a îndemnat să mă mai gândesc, dar, pentru a-mi proteja familia, după multă ezitare, totuși am pus-o să ia cărțile cuvântului lui Dumnezeu. După ce cărțile au fost luate, mi-am petrecut zilele stânjenită și mâhnită, de parcă mi s-ar fi făcut o gaură în inimă. Nu puteam să mănânc ori să dorm și chiar mă durea inima. Soacra mea era foarte încântată să vadă că nu citeam cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic sau că nu mai mergeam la adunări, și stătea în curte cântând, și de câte ori mă vedea, cânta și mai tare. Mi se părea că era Satana rânjind la mine. Eram plină de căință și mă detestam că dădusem cărțile cuvântului lui Dumnezeu. Văzând ce apatică eram zi de zi, soțul m-a luat la cumpărături și în vizită la rude. Când mi-am văzut soțul printre necredincioși, fumând, bând, jucând jocuri și îmbătându-se, fără să semene câtuși de puțin cu un credincios, m-am simțit cu adevărat dezamăgită. Mi-am venit în fire, în sfârșit. Soțul meu știa clar că Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus revenit, dar a ales, totuși, să asculte de Yang și de soacra mea. Nu doar că nu credea în Dumnezeu Atotputernic, dar mă și persecuta și mă împiedica să cred. Nici măcar nu mai respecta cuvintele Domnului Isus, nu se ruga Domnului, nu citea Biblia, ci fuma și bea. Vorbirea și purtarea lui erau total necreștine. Era un necredincios, deci, cum ar putea el să creadă în Dumnezeu Atotputernic alături de mine? Brusc, am realizat că, faptul că soțul meu mi-a zis că-ntr-o zi va crede cu mine în Dumnezeu Atotputernic, a fost numai un truc pentru a mă face să dau cărțile cuvântului lui Dumnezeu, ca să mă oprească să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic, s-o împace pe mama lui și să mă facă să le slujesc familia din toată inima. Nu era ăsta un truc al Satanei pentru a mă despărți de Dumnezeu și a mă determina să-L trădez? Ce oarbă și neștiutoare fusesem, să las să reușească trucurile Satanei! Îmi era foarte dor de zilele de adunare și de citire a cuvântului lui Dumnezeu cu frații și surorile și-mi era dor de bucuria ce venea din însoțirea cuvântului lui Dumnezeu. Mai târziu, m-am dus s-o caut pe o soră cu care mă întrunisem, dar ea se mutase deja și nu știam unde locuiau ceilalți frați și surori. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu cerându-I să mă călăuzească. Mi-am amintit că mai aveam în casă o casetă cu imnuri din cuvintele lui Dumnezeu. Am fost foarte bucuroasă și I-am mulțumit lui Dumnezeu iar și iar. Primul imn cântat era „Suferința umple zilele fără Dumnezeu”. „Când o persoană nu are Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate recunoaște limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare, nefericită. Oriunde ar fi, orice meserie ar avea, mijloacele de trai și urmărirea propriilor țeluri ale acelei persoane nu-i aduc decât durere nesfârșită și suferință fără alinare, în așa fel încât nu poate suporta să privească înapoi la propriul trecut. Numai când cineva acceptă suveranitatea Creatorului, se supune orchestrărilor și aranjamentelor Lui și caută viața omenească adevărată, va începe să se elibereze treptat de toată durerea și suferința și se va lepăda de toată deșertăciunea vieții” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Nu m-am putut abține: am izbucnit în lacrimi ascultând. Am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Fără Tine, zilele mi-au fost cu adevărat întunecate și dureroase. Viața mi-a fost cu totul deznădăjduită și mi s-a părut că mi-ar fi mai bine să mor. Ai fost îndurător cu mine ca să pot veni înaintea Ta și i-ai mișcat pe frați și pe surori să mă ude și să mă sprijine mai departe. Acestea toate sunt iubirea Ta. Dar eu n-am știut să le prețuiesc și Te-am trădat ca să-mi protejez familia. Am fost fără conștiință, într-adevăr. Dumnezeule, am fost foarte răzvrătită și totuși, tu încă mă luminezi și-mi miști sufletul cu ale Tale cuvinte. Îți sunt cu adevărat îndatorată! Vreau să-mi corectez purtarea. Indiferent cum mă va persecuta familia, Te voi urma din toată inima!” După ce m-am rugat, m-am simțit împăcată și ușurată. Spre uimirea mea, în ziua următoare am dat de o soră pe stradă. M-am bucurat nespus, de parcă întâlneam o rudenie de mult pierdută. Am știut că asta era iubirea lui Dumnezeu față de mine și I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima.
Când soțul a văzut că reîncepusem să merg la adunări, a vrut să-mi distrugă bicicleta și m-a amenințat cu bătaia. Soacra a început și ea să mă persecute ca înainte, dar, indiferent cum mă persecutau, nu voiam să cedez în fața lor. Pentru a merge la adunări ca de obicei, trebuia să mă trezesc devreme și să mă culc târziu în fiecare zi, să-mi termin menajul cât mai repede, ca să am timp pentru adunare și citirea cuvântului lui Dumnezeu. Deși făceam toate treburile casnice și uneori eram complet epuizată, atitudinea soțului și-a soacrei față de mine nu s-a îmbunătățit absolut deloc. De fapt, persecuția s-a înrăutățit. Când mă găseau citind cuvântul lui Dumnezeu mă batjocoreau, spunând: „Citirea unei cărți poate ține loc de-o mâncare? Cine muncește, dacă tu lenevești pe-aici?” O dată, când am vrut să mă odihnesc o zi fiindcă mă durea stomacul și nu puteam lucra, soțul mi-a zis furios: „Și cum rămâne cu lucrurile pe care vreau să le faci? Dacă nu le faci tu, cine o să le facă?” Apoi, soacra mi-a adus două analgezice și m-a obligat să le iau și să mă-ntorc la muncă. Mi s-a frânt inima văzându-i că mă tratează așa. Am suferit și-am muncit ca un animal pentru familia asta, zi de zi, și totuși, nu aveau nici cea mai mică afecțiune sau respect față de mine. În casa asta nu puteam citi cuvântul lui Dumnezeu și n-aveam nici măcar dreptul de-a mă odihni când eram bolnavă. Era asta familia pe care mi-am dorit-o? Era asta „fericire”? Să trăiești așa e prea apăsător și dureros! Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de «spirit înalt al naționalismului» le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, pasiv și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume întunecată a terorismului pe care niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele născând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, făcându-și treburile casnice, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată voia lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (3)”). Lacrimile îmi curgeau pe obraz când am terminat de citit cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluia starea mea. Eram atât de înlănțuită de modul acesta feudal de gândire, că nu aveam nicio libertate. Din tinerețe fusesem controlată de idei precum „Căsătorește-te la tinerețe să ai un partener la bătrânețe” și „Soțul e stânca ta, iar familia e adăpostul tău”, așa că visasem întotdeauna să am un cămin fericit, fericire conjugală, o familie armonioasă și-o viață plină de bucurie. Însă realitatea era total diferită de ceea ce-mi dorisem. Prima căsnicie fusese nefericită, soțul mă oprimase în credința mea și mă bătuse mult. După ce am întemeiat un cămin cu următorul soț, eu chiar am prețuit familia aceea și, ca să ducem o viață fericită, am muncit din zori până seara ca să fac tot menajul, fără să mă plâng, epuizându-mă până mă durea spatele. Dar soțului și soacrei nu numai că nu le-a păsat de mine, m-au și persecutat, mi-au pus piedici, nu m-au lăsat să citesc cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și m-au forțat să lucrez mai departe chiar și când eram bolnavă. Eram ca o sclavă. Asta nu era familie! Fără familia asta, cel puțin aș putea să cred liber în Dumnezeu, să-I citesc cuvântul, să merg des la adunări și să am părtășie cu frați și surori. Familia asta sugruma viața din mine, devenise capcana și cătușele mele. Nu era benefică nici pentru credința mea, nici pentru îndeplinirea datoriei mele. Familia asta mi-ar distruge viața. În cele din urmă, m-am trezit. Mereu visasem să am o familie fericită, dar oamenii au fost corupți de Satana, toți, și sunt plini de o fire coruptă. Oamenii sunt atât de aroganți, încrezuți, necinstiți, trădători și egoiști! E imposibil să existe în lumea asta căsnicia fericită după care tânjeam cândva. Idei precum „Căsătorește-te la tinerețe să ai un partener la bătrânețe” și „Soțul e stânca ta, iar familia e adăpostul tău” sunt doar minciuni pe care Satana le folosește pentru a înșela oamenii și trucuri pe care le folosește pentru a-i răni! Prin dezvăluirea cuvântului lui Dumnezeu, am căpătat puțin discernământ asupra esenței familiei mele. Ce oarbă și neștiutoare fusesem înainte! Crezând în Dumnezeu, eram pe calea cea bună în viață și nu mai puteam fi constrânsă de ei. Trebuia să stărui în mersul la adunare și în îndeplinirea datoriei mele de fiecare dată. Așa că i-am zis soțului meu: „M-am unit cu tine doar datorită credinței în Dumnezeu. Acum eu primesc cu bucurie întoarcerea Domnului și, chiar dacă tu nu crezi, eu trebuie să cred. Chiar dacă divorțăm, eu voi merge mai departe la adunări și voi răspândi Evanghelia.” Văzând cât eram de hotărâtă, a fost de acord să nu-mi mai stea în cale. Dar lucrurile bune n-au durat și, peste puțin timp, a reînceput să mă persecute.
O dată, niște frați și surori au venit la mine la adunare. O soră avea pană la bicicletă, așa că am luat o pompă să umfle roata. Dar văzând asta, soacra s-a năpustit și-a smuls pompa cu o privire plină de răutate. Sora s-a îngrozit și soacra m-a certat, scrâșnind din dinți: „Nu-ți permit să crezi în Dumnezeu Atotputernic, însă tu insiști s-o faci. O să-ți arăt eu ție! Mai curând te dau afară de-aici decât să te las să crezi în Dumnezeu Atotputernic…” Zicând asta, a-nceput să mă bată și să țipe la mine în același timp. M-a bătut până mi-a sunat capul. Văzând că sunt bătută, frații și surorile au venit să-ncerce s-o oprească pe soacră-mea, dar ea a zbierat la ei: „Chem să vă ducă pe toți la postul de Poliție, apoi vedem noi dacă puteți crede în Dumnezeu Atotputernic!” Până în momentul acela, o mulțime întreagă se strânsese în stradă să urmărească zarva. Am crezut că soțul mă va ajuta s-o calmăm vorbind cu ea, dar, spre uimirea mea, din cauza agitației mamei lui, m-a lovit cu pumnul în ceafă, doborându-mă la pământ, inconștientă. Lovitura soțului meu mi-a răcit total inima și-am început să reflectez asupra mea: Ce rost are să păstrez familia asta?
Mai târziu, mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste? […] Între oamenii de astăzi există relații fizice, precum și asocieri prin sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din dezvăluirea cuvântului lui Dumnezeu am înțeles că oamenii au fost corupți de Satana cu toții și că toți oamenii sunt egoiști. Soții și soțiile rămân împreună doar pentru a-și satisface propriile dorințe egoiste și pentru a se folosi unii pe alții. Vorbele dulci și grija față de mine a soțului meu au fost doar pentru a mă folosi, ca să am grijă de copii și de cei vârstnici și să fac menajul pentru el, iar eu m-am căsătorit cu el ca el să-mi fie pavăză. Cum poate exista iubire adevărată într-o asemenea relație? Asta nu-i iubire adevărată. Soțul meu mereu îmi stătea în cale să nu cred în Dumnezeu și să nu-I citesc cuvântul și de mult fusese expus de Dumnezeu ca om care nu credea cu adevărat în Dumnezeu. Exact cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu: „Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora.” Eu, însă, nu putusem să renunț la el și mereu dorisem să păstrez familia asta. Am fost necugetată, într-adevăr. Am mai citit din cuvântul lui Dumnezeu: „Oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeul întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am putut vedea mai limpede esența soțului meu. Soțul meu credea în Domnul Isus cu numele, dar, în esență, voia doar har și binecuvântări de la Dumnezeu. Credea dacă era ceva de câștigat, dar altfel, nu voia. Când a auzit de întoarcerea Domnului, s-a gândit că putea să intre în Împărăția cerurilor și să trăiască veșnic, și-atunci a acceptat asta bucuros. Când, însă, a fost perturbat și respins de oameni religioși, nu numai că a-ncetat să creadă, dar m-a și persecutat și mi-a pus piedici. Esența lui era cea a Satanei-diavolul, dușmanul lui Dumnezeu. Esențele oamenilor sunt diferite, cum sunt și căile pe care merg ei și până și membrii familiei pot deveni dușmani. Asta confirmă, într-adevăr, ce spunea Domnul Isus: „Dușmanii unui om vor fi chiar cei din familia lui” (Matei 10:36). Am mai citit din cuvântul lui Dumnezeu. „De ce este atât de nepăsător față de inima lui Dumnezeu? Tolerează el în tăcere opresiunea și vitregia aceasta? Nu-și dorește ziua în care va putea schimba întunericul în lumină? Nu-și dorește să mai remedieze o dată nedreptățile față de dreptate și adevăr? Este dornic să privească și să nu facă nimic în timp ce oamenii abandonează adevărul și deformează faptele? Este fericit să continue să îndure acest abuz? Este dornic să fie sclav? Este dispus să piară de mâna lui Dumnezeu odată cu sclavii acestui stat eșuat? Unde ți-e hotărârea? Unde ți-e ambiția? Unde ți-e demnitatea? Unde ți-e integritatea? Unde ți-e libertatea? […] De ce nu își dăruiește viața lui Dumnezeu cât mai curând cu putință? De ce mai amână? Când poate termina lucrarea lui Dumnezeu? Astfel, bruscat și oprimat fără sens, întreaga-i viață va fi fost în cele din urmă irosită în van; de ce e atât de grăbit să sosească și atât de zorit să plece? De ce nu păstrează ceva prețios să-I dea lui Dumnezeu? A uitat de mileniile de ură?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg intențiile Lui urgente. Dumnezeu e îngrijorat pentru omenire și nu vrea să ne trăim viața pe vecie în robia și chinul Satanei. El vrea să ne eliberăm de constrângerile forțelor întunericului, să ne încredințăm Lui viața și să trăim în lumină. Dar eu fusesem atât de lașă! Soțul și soacra mea sunt ai diavolului și au stat în calea credinței mele bătându-mă, certându-mă și persecutându-mă, însă eu n-am putut suporta să mă despart de această familie. Așa că am răbdat nedreptate și umilire și, ca o sclavă, viața mea s-a învârtit în jurul soțului și familiei mele și am urmărit lucruri de nimic. Dumnezeu mă călăuzea să merg pe calea cea dreaptă, El exprimase adevăruri care mă făcuseră să înțeleg sensul și valoarea vieții omului, dar eu n-am avut hotărârea de-a le urma. Chiar am fost o nemernică! Domnul Isus a spus: „Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, și cel ce iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Dumnezeu m-a ales și m-a mântuit. Mi-a dat adevăr și viață. Ar trebui să-L urmez și să-L iubesc pe Dumnezeu. Atât soțul meu, cât și soacra, I s-au împotrivit lui Dumnezeu și n-au fost demni de iubirea sau de energia mea. Cât de neștiutoare și oarbă am fost! Urmărisem întotdeauna armonia conjugală și fericirea familială. Îmi risipisem jumătate din viață. Ar trebui să-mi folosesc restul zilelor pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ne aflăm acum într-o perioadă vitală de răspândire a Evangheliei Împărăției și e nevoie de mai mulți oameni care să aducă mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, pentru ca mai mulți oameni să poată dobândi mântuirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Eu ar trebui să cooperez cu Dumnezeu și să-mi fac datoria cât pot de bine. Acesta e singurul mod de a trăi o viață cu sens și valoare.
Nu peste multă vreme, apoi, mi-am părăsit căminul ca să mă duc să răspândesc Evanghelia. Am avut părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu și zilnic mi-am făcut datoria cu frații și surorile, și inima-mi era atât de ușurată și eliberată! Acum, când întâmpin dificultăți în datoria mea, uneori, sau când sunt bolnavă, surorile mereu mă ajută și au grijă de mine. Mă tratează ca o familie. Toate astea sunt iubirea lui Dumnezeu. Acum îmi dau seama că Dumnezeu e adevărata mea stâncă, iar casa Lui e adevărata mea familie. Din adâncul inimii Îi mulțumesc lui Dumnezeu!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!