de Ai Meng, Myanmar

Anul trecut, în octombrie, supravegheam lucrarea de evanghelizare a bisericii. Erau câțiva membri noi care abia începuseră să-și facă datoria, așa că aveam adesea părtășie cu ei despre principiile predicării Evangheliei și ieșeam s-o predicăm împreună. După un timp, făcuseră toți progrese și m-am simțit grozav. Ca să-i ajut să lucreze independent cât mai rapid, i-am pus să practice singuri predicarea Evangheliei. Inițial, când se confruntau cu probleme, îi ajutam cu multă iubire, dar după o vreme, am început să mă satur. Îi desconsideram: „Eu înțelegeam din prima când mă învăța cineva. Am petrecut timp învățându-vă, de ce încă aveți atâtea întrebări? Nu erați atenți în timp ce vă învățam? Dacă tot nu puteți lucra independent după o perioadă lungă, superiorii vor spune că nu sunt bun la asta și că nu știu să pregătesc oameni. E inadmisibil. Trebuie să vă dojenesc și să vă dau o lecție.” Realizând toate astea, i-am certat furios. Odată, m-a sunat sora Ai, care a zis: „Frate, am vrut să te întreb despre ce aspect al cuvintelor lui Dumnezeu vom avea părtășie diseară?” M-am gândit: „Deja ți-am zis asta, cum de încă nu știi? Oare chiar nu mă ascultai?” I-am spus pe un ton ridicat: „Ai citit sau nu ultimul fișier pe care ți l-am trimis? De ce mă întrebi tot timpul?” Sora nu a răspuns și eu i-am închis furios telefonul. Mai târziu, am realizat ce făcusem și m-am simțit puțin vinovat. Dar apoi, m-am gândit: „I-am zis asta spre binele ei. Altfel, cum va face progrese, dacă se bazează mereu pe mine? Poate chiar a ajutat-o.” După ce m-am gândit la asta, nu mi-am mai făcut griji.

A doua zi, fratele care-mi era partener mi-a spus: „Sora Ai mi-a zis că ți-a pus ieri o întrebare și te-ai enervat. Mi-a zis și că s-a simțit foarte constrânsă și speriată de tine.” N-am putut accepta asta, când am auzit, și mi-am găsit scuze în minte: „Poate că am fost cam dur, dar doar am vrut s-o încurajez să lucreze independent. Dacă nu i-aș vorbi așa, ar tot veni la mine cu întrebări. Cum ar mai deveni independentă?” Dar apoi, m-am gândit: „Poate i-am vorbit puțin cam deplasat. În fond, sora Ai abia și-a început pregătirea. Ar trebui s-o ajut într-un mod blând, în loc să mă enervez și s-o cert.” Așa că i-am trimis un mesaj, ca să-i cer iertare: „Am greșit ieri. N-ar fi trebuit să mă răstesc așa la tine. Sper să înțelegi și te rog să n-o iei personal. Mi-am pierdut cumpătul pe moment și te-am supărat.” Sora Ai a spus că era în ordine. Apoi, n-am reflectat asupra mea și n-am încercat să mă cunosc mai bine.

Puțin mai târziu, am fost ales predicator și am preluat mai multe responsabilități. Unii conducători și lucrători erau la început și nu cunoșteau lucrarea bisericii, așa că aveam adesea părtășie cu ei despre principiile lucrării. Le și verificam lucrarea și le dădeam sfaturi și asistență detaliate. Inițial, când aveau întrebări, aveam răbdător părtășie cu ei. Dar dacă mă întrebau de prea multe ori, îmi pierdeam răbdarea. Îi mustram, zicând: „De ce nu puteți pricepe? Când am început să lucrez în biserică, îmi aminteam clar orice sarcini îmi dădea conducătorul și le îndeplineam rapid și competent. V-am zis tot și v-am dat instrucțiuni detaliate, de ce nu reușiți să pricepeți?” N-au răspuns absolut nimic.

A doua zi, o conducătoare mi-a trimis un mesaj, spunând: „Sunt prea proastă pentru această lucrare. Te rog să găsești pe altcineva în locul meu.” Am fost foarte șocat: Era una dintre cele mai bune ucenice noi. De ce să gândească așa? Apoi, un alt conducător mi-a trimis un mesaj, spunând: „Unii oameni spun că i-ai făcut să se simtă foarte constrânși.” Doar atunci am reflectat asupra mea. Am realizat că nu abordam corect neajunsurile celorlalți. Îmi tot pierdeam cumpătul și-i mustram, în loc să-i îndrum și să-i ajut cu răbdare. Ca urmare, se simțeau constrânși. Apoi, am auzit că o soră devenită pesimistă din cauza constrângerilor nu-și făcuse datoria mai bine de zece zile. Când am auzit asta, m-am simțit groaznic. Nu mi-a venit să cred că-i rănisem atât de profund. M-am simțit mâhnit și m-am întrebat de ce mă tot enervam și aveam o influență proastă asupra tuturor. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau să mă enervez pe frați și surori, dar oricând apare ceva, nu-mi pot controla emoțiile. Cum ar trebui să rezolv problema asta? Te rog să mă îndrumi.”

Apoi, am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească ocazii pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își pierd, de asemenea, controlul. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse intereselor lor private. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, ei își vor descărca frecvent emoțiile și își vor dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra și sprijini existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție; sunt pline de impurități, de uneltiri și intrigi, de corupția și răutatea omului și, mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Cuvintele Lui mi-au dezvăluit starea actuală. Am reflectat la cum mă enervam ca să-mi păstrez funcția. De obicei, obțineam rezultate în lucrarea mea și eram considerat un conducător capabil. Dar punându-mă să-i pregătesc pe acești frați și surori, dacă nu-i puteam ajuta să lucreze independent după o perioadă lungă, superiorii sigur ar fi zis că nu eram competent. Deci când frații și surorile tot nu pricepeau după ce-i învățasem am devenit foarte îndârjit și nerăbdător. Când veneau să-mi pună întrebări, profitam de ocazie să-i mustru și să-i critic, ca să mă descarc. Ba chiar îi comparam cu mine și eram plin de nemulțumiri și de dispreț față de ei. Drept urmare, toți s-au simțit constrânși, au devenit pesimiști și n-au mai vrut să-și facă datoria. Când alții mi-au subliniat problema, n-am căutat adevărul, ca s-o rezolv. Deși i-am cerut scuze surorii Ai, scopul implicit și explicit al cuvintelor mele era să-mi păstrez statutul și imaginea, să-i arăt surorii Ai că supărarea mea era ocazională, nu ceva obișnuit și s-o fac să creadă prin scuzele mele nesincere că eram foarte rațional. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni au, în mod evident, firi rele și spun întotdeauna despre ei că au un temperament rău. Nu este acesta doar un fel de justificare? O fire rea este doar asta: o fire rea. Când cineva a făcut un lucru irațional sau care le dăunează tuturor, problema este cu firea și umanitatea lui, însă spune mereu că și-a pierdut temporar controlul asupra temperamentului sau că s-a enervat puțin; nu înțelege niciodată problema în esența ei. Înseamnă acest lucru cu adevărat că se analizează minuțios și se destăinuie?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). Exact așa eram și eu. Gândindu-mă în urmă la scuzele mele, păruseră foarte demne, dar eu nu înțelesesem esența problemei și chiar încercasem să mă apăr. Eram foarte ipocrit! Realizând asta, m-am simțit foarte vinovat. Le spuneam adesea fraților și surorilor să trateze oamenii cu dragoste și răbdare, dar erau doar sloganuri nesusținute de comportamentul meu real.

După aceea, m-am liniștit și am reflectat asupra mea: „De ce, când lucrurile nu merg cum vreau eu, îmi pierd cumpătul și-mi dezvălui firea coruptă? De ce nu pot colabora bine cu frații și surorile?” Am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai iraționali și, cu cât sunt mai iraționali, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu în inimile lor. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L venerează deloc pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut judecata, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu. Dacă oamenii își doresc să ajungă să Îl slăvească pe Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să-și înlăture firile arogante. Cu cât mai temeinic îți înlături firea arogantă, cu atât Îl vei slăvi mai mult pe Dumnezeu și numai atunci poți să I te supui și să dobândești adevărul și să-L cunoști. Doar cei care dobândesc adevărul sunt cu adevărat oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu a dezvăluit că sursa firii corupte a oamenilor e aroganța. Cu cât e mai mare, cu atât mai mult te împotrivești lui Dumnezeu. Am realizat că exact așa eram. Nu-i luam pe alții în serios, considerându-i pe toți inferiori mie. Mereu am crezut că eram de calibru bun, talentat și deasupra tuturor. Și mereu am comparat lacunele lor cu atuurile mele. Eu îndeplineam perfect o sarcină după o singură lecție, dar ei încă nu învățaseră, după atâta timp. Mă răsteam la ei, îi criticam și-i mustram, fără să le arăt niciun pic de respect. Nu le recunoșteam atuurile și meritele, nici nu le ofeream sprijin și afecțiune. Când frații și surorile aveau probleme, nu reflectam dacă avusesem părtășie cu ei despre cuvântul lui Dumnezeu, ca să le rezolv, sau dacă dădusem greș în vreun fel. În schimb, mă gândeam doar că ei nu ascultaseră cu atenție, mă răsteam la ei și îi tratam orbește. Eram irațional de arogant! Biserica noastră extindea evanghelizarea, dar eu continuam să mă enervez pe oameni, să-i mustru și să-i constrâng, făcându-i să se teamă de mine, să se caracterizeze și chiar să devină pesimiști și să nu-și mai facă datoria. Nu perturbam și împiedicam eu lucrarea de evanghelizare? La acest gând, mi s-a făcut foarte rușine. Nu contribuiam cu nimic benefic la intrarea în viață a celorlalți. În schimb, îi răneam și perturbam lucrarea bisericii. Trăiam conform firii mele arogante și puteam oricând să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Gândindu-mă la tot ce făcusem, chiar m-am disprețuit. Îmi venea să-mi dau câteva palme. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, în sufletul meu: „Dumnezeule, am tratat orbește oamenii din cauza firii mele arogante, rănindu-i și perturbând lucrarea bisericii, în același timp. Dumnezeule, vreau să mă căiesc și să mă schimb. Te rog să mă îndrumi și să mă ajuți să-mi înlătur firea arogantă.”

Apoi, într-o zi, a auzit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Trăiește după cuvintele lui Dumnezeu ca să-ți schimbi firea.” „Mai întâi trebuie să rezolvi toate dificultățile din tine, bizuindu-te pe Dumnezeu. Pune capăt firii tale degenerate și fii capabil să-ți înțelegi, cu adevărat, propria condiție și să știi cum ar trebui să acționezi; continuă să ai părtășie despre orice nu înțelegi. Este inacceptabil să nu te cunoști pe tine însuți. Mai întâi, vindecă-ți propria boală și, mâncând și bând mai des cuvintele lui Dumnezeu și contemplându-le, trăiește-ți viața și fă lucruri potrivit cuvintelor Sale; indiferent dacă ești acasă sau altundeva, ar trebui să-I permiți lui Dumnezeu să folosească puterea înlăuntrul tău. Leapădă-te de trup și de ce-ți este natural. Lasă întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu să aibă stăpânire în tine. Nu este nevoie să-ți faci griji că viața ta nu se schimbă; cu timpul, vei ajunge să simți că firea ta s-a schimbat foarte mult, cu timpul, vei ajunge să simți că firea ta s-a schimbat foarte mult. […]” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu m-a inspirat foarte mult. Prin cuvintele Sale, am descoperit o cale de practică. Indiferent de situație, trebuia mai întâi să caut intenția lui Dumnezeu, adevărul, să-mi rezolv problemele, să-mi înțeleg firea arogantă prin cuvintele Lui, să mă lepăd de mine în viața de zi cu zi și să practic adevărul. Apoi, firea mea arogantă se va transforma treptat. Mustrând și constrângând oameni din cauza firii mele arogante și crezându-mă superior, arătam că nu mă înțelegeam cu adevărat. În realitate, n-aveam cu ce să mă laud. Învățam rapid în datorie și fusesem binecuvântat cu anumite daruri, dar Dumnezeu îmi dăduse darurile și calibrul, eu n-aveam nimic remarcabil. Ar trebui să-I mulțumesc Lui. Fiecare om are un calibru diferit și abilități diferite. Toți frații și surorile aveau punctele lor forte. Sora Ai se pricepea să interacționeze cu oamenii, era blândă și răbdătoare. Eu n-aveam niciuna dintre aceste calități. Realizând asta, m-am simțit rușinat. Voiam să practic cuvintele lui Dumnezeu. Când aveam probleme, mă lepădam în mod conștient de mine și practicam adevărul.

Îmi amintesc că, odată, am întrebat o soră parteneră despre progresul proiectului ei și mi-a zis: „Încă n-am început. Când discutam ideile noastre pentru proiect, mi-a fost destul de clar, dar când am început să lucrez la el, n-am mai fost sigură cum să fac.” Auzind-o, am simțit cum iar mă cuprinde furia. M-am gândit: „De ce îți e așa de greu? Când discutam proiectul ăsta, ți-am explicat foarte clar totul. Cum de ai uitat deja? Nu te concentrezi la lucrare? Va trebui să avem o discuție serioasă.” Când eram pe punctul să izbucnesc, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii pot să-L mulțumească pe Dumnezeu în mod conștient, să pună adevărul în practică, să se lepede de sine, să-și abandoneze ideile și să fie ascultători și atenți la voia lui Dumnezeu – dacă sunt capabili să facă toate aceste lucruri în mod conștient – atunci asta înseamnă să pună cu precizie adevărul în practică” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”). Cuvintele Lui au fost oportune: Trebuia să mă lepăd de mine și să practic conform cuvintelor Sale. Nu mai puteam să-mi urmez firea arogantă. Ea probabil n-a început fiindcă avea o problemă sau nu înțelegea ce să facă mai departe. Trebuia să-i înțeleg situația reală și să-i tratez în mod corect lacunele. Așa că am discutat calm detaliile despre cum să procedeze, în lumina situației reale. Când terminasem, a răspuns veselă: „Deci așa trebuie să fac! Acum am, în sfârșit, o cale de urmat.” Când sora a spus asta, m-am simțit foarte rușinat. Mereu trâmbițam sloganuri în lucrarea noastră, dar nu mi-am făcut timp să înțeleg problemele tuturor și, cu atât mai puțin, să-i educ în parte. Dacă aș fi fost mai răbdător și mai atent la detalii în lucrarea mea, frații și surorile ar fi lucrat independent de multă vreme.

Apoi, am mai găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Poți să-i faci pe oameni să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitatea lui, dacă doar repeți cuvinte doctrinare, le ții morală oamenilor și le faci morală? Dacă adevărul despre care ai părtășie nu este real, dacă nu reprezintă nimic altceva decât cuvinte doctrinare, atunci, oricât de mult i-ai trata și le-ai face morală, nu vei avea niciun rezultat. Crezi că faptul că oamenii se tem de tine și fac ceea ce le spui și nu îndrăznesc să obiecteze este același lucru cu a înțelege adevărul și a fi ascultători? Aceasta este o greșeală majoră; intrarea în viață nu este atât de simplă. Unii conducători sunt ca noii directori care încearcă să lase o impresie puternică; ei încearcă să-și impună nou găsita autoritate asupra aleșilor lui Dumnezeu, astfel încât toți să li se supună, gândindu-se că asta le va ușura munca. Dacă îți lipsește realitatea adevărului, atunci, în scurt timp, adevărata ta statură va fi expusă, adevăratul tău caracter va fi dezvăluit și, la fel de bine, ai putea fi alungat. În unele lucrări administrative, un pic de tratare, un pic de emondare și un pic de disciplină sunt acceptabile. Dar dacă nu ești capabil să ai părtășie despre adevăr, în cele din urmă, tot nu vei putea să rezolvi problema și vei afecta rezultatele lucrării. Dacă, indiferent de problemele care apar în biserică, tu continui să ții prelegeri oamenilor și să arunci vina – dacă tot ce faci vreodată este să îți pierzi cumpătul – atunci aceasta este firea ta coruptă care se dezvăluie și ai arătat fața urâtă a corupției tale. Dacă stai mereu pe un piedestal și le faci astfel morală oamenilor, atunci, pe măsură ce timpul trece, oamenii vor fi incapabili să primească aprovizionarea cu viață de la tine, nu vor câștiga nimic real și, în schimb, te vor respinge și vor fi dezgustați de tine” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, pentru a lucra cu frații și surorile în biserică, secretul stă în a avea părtășie clară despre adevăr, ca toți înțeleagă bine principiile. Doar atunci ne putem face bine datoria. Dacă mereu mă enervam pe oameni și-i mustram, nu doar că nu rezolvam problemele, ci îi și inhibam și îndepărtam. Ulterior, când am lucrat cu alții sau le-am supravegheat lucrarea, mai întâi le-am înțeles problemele reale. Dacă existau lucruri pe care nu le-au înțeles sau învățat încă, aveam părtășie cu ei despre principii și adevăr și-i ajutam să-și rezolve problemele. Astfel, după o perioadă de timp, frații și surorile au reușit să finalizeze lucrări independent și am putut lucra cu toții în armonie. Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am înțeles mai bine firea arogantă, am învățat să tratez corect lacunele oamenilor și să lucrez în armonie cu alții. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!