Nu e ușor să înlături aroganța
În 2020, lucrarea de evanghelizare a bisericii noastre nu dădea rezultate bune, așa că diaconul de evanghelizare a fost destituit, iar eu am fost ales ca noul diacon de evanghelizare. La auzul acestei vești, am fost deopotrivă anxios și fericit și m-am gândit: „De vreme ce frații și surorile m-au ales, înseamnă că am potențial. Sunt câțiva ani de când răspândesc Evanghelia, dar până acum n-am mai fost diacon de evanghelizare. Acum, că în sfârșit mi s-a oferit această oportunitate, trebuie să muncesc din greu și să le arăt tuturor abilitățile mele.” În zilele ce au urmat, am lucrat alături de frați și de surori pentru a răspândi Evanghelia, centralizând și corectând continuu abaterile din lucrarea anterioară și căutând adesea sprijinul celorlalți pentru a avea părtășie despre aspecte pe care nu le înțelegeam. După o vreme, lucrarea de evanghelizare s-a îmbunătățit semnificativ. Conducătorii ne-au încurajat să continuăm să facem treabă bună, iar frații și surorile m-au lăudat pentru că eram descurcăreț și aveam un calibru bun. Orgoliul meu era foarte satisfăcut. M-am gândit: „Având în vedere că eu am fost cel care a schimbat lucrurile privind lucrarea de evanghelizare, se pare că într-adevăr am un calibru mult mai bun decât fostul diacon de evanghelizare.” M-am simțit foarte mulțumit de mine, de parcă devenisem piatra de temelie a lucrării de evanghelizare a bisericii și eram indispensabil. Treptat, am devenit din ce în ce mai arogant, ignorând sugestiile fraților și surorilor și luând toate deciziile de unul singur. Când discutam despre lucrare, deciziile erau adesea aprobate de toată lumea, dar se împotmoleau când ajungeau la mine. Am crezut mereu că ideile mele erau cele corecte și am insistat ca opiniile lor să fie respinse în favoarea alor mele. Odată, îi predicam unui pastor dintr-o confesiune religioasă și, când fostul diacon de evanghelizare a auzit despre asta, m-a avertizat că respectiva persoană avea o fire arogantă și o înțelegere relativ denaturată, motiv pentru care îi era dificil să accepte adevărata cale; prin urmare, a sugerat să le predic mai întâi altora. Însă eu am refuzat să-i dau ascultare, gândind: „Pastorul acesta a crezut în Domnul mulți ani și are multe noțiuni religioase, așa că este normal să nu poată accepta de îndată adevărul. În plus, tu ai fost destituită, ceea ce dovedește că ai fost mai puțin capabilă decât mine în această datorie. Acum eu sunt diaconul de evanghelizare și am o experiență de predicare considerabilă. Cred că de data asta voi reuși!” În mod surprinzător, după câteva zile de părtășie, pastorul încă avea multe noțiuni. În acel moment, conducătorul și frații și surorile cu care colaboram au sugerat: „Ar fi mai bine să te oprești și să cauți mai departe, să le predici mai întâi altor potențiali destinatari ai Evangheliei.” Nu mi-a plăcut să aud asta și m-am gândit: „Nu cumva îmi pun la îndoială abilitățile de lucru? Nu voi părea inapt dacă mă duc să le predic altora acum?” Am ignorat și sfatul conducătorului, gândind: „Deși tu ești conducător și ți-ai făcut datoria mai mult timp decât mine, tot eu sunt mai bun, în ce privește aptitudinile profesionale și experiența practică. S-ar putea ca nici sugestiile tale să nu fie potrivite.” Așa că am continuat să am părtășie cu pastorul. Până la urmă, nu numai că pastorul a respins Evanghelia, dar și-a și izolat biserica și i-a împiedicat pe credincioși să cerceteze adevărata cale. Am rămas fără cuvinte. Nu am îndrăznit să replic atunci când conducătorul m-a expus și m-a emondat. Tot ce am putut face a fost să recunosc cu docilitate că fusesem prea arogant și că obstrucționasem și tulburasem lucrarea de evanghelizare. Cu toate acestea, piedica aceasta nu m-a trezit și, în sinea mea, am simțit că nu fusese decât un eșec minor, care nu îmi reflecta abilitățile de lucru, așa că m-am comportat adecvat doar câteva zile, după care am revenit la vechile mele obiceiuri, necolaborând cu ceilalți în îndatoririle mele. Când ceilalți nu mi-au urmat sugestiile în timpul discuțiilor despre lucrare, m-am simțit nefericit și am afișat adesea o atitudine ostilă. În timp, toată lumea a fost afectată de mine și a adoptat o dispoziție austeră. Rezultatele îndatoririlor noastre au continuat să se înrăutățească. Conducătorul m-a emondat în repetate rânduri pentru firea mea arogantă și m-a analizat și m-a expus cu asprime, dar, după fiecare emondare, nu mă puteam controla decât pentru o vreme, după care reveneam la vechile mele obiceiuri. Mai târziu, conducătorul a văzut că firea mea era prea arogantă, că acționam arbitrar în îndatoririle mele, că nu acceptam să fiu emondat și că obstrucționam lucrarea bisericii, așa că m-a destituit.
Știam prea bine că destituirea era firea dreaptă a lui Dumnezeu care se abătea asupra mea și că trebuia să o accept și să îi dau ascultare, dar mă simțeam cumva deznădăjduit. Când m-am gândit că, în ultimele șase luni, în ciuda multiplelor emondări la care fusesem supus, firea mea coruptă nu se schimbase prea mult, am concluzionat că nu eram o persoană care urmărea adevărul și că era posibil ca firea mea coruptă să nu se poată schimba niciodată. Într-o zi, la masă, m-am întâlnit cu doi frați. Aceștia au aflat că fusesem destituit, așa că și-au împărtășit propriile experiențe pentru a mă susține și a mă ajuta. Au spus că și ei fuseseră aroganți, neprihăniți de sine și arbitrari în îndatoririle lor și că de-abia după ce au fost destituiți au venit înaintea lui Dumnezeu ca să reflecteze asupra lor și să înțeleagă întrucâtva adevărul despre corupția lor. S-au căit amarnic și s-au detestat și nu au mai vrut să trăiască după firea lor satanică. În urma experiențelor lor, au conștientizat că, fără judecata, mustrarea, certarea și disciplinarea lui Dumnezeu, nu ar fi reușit să se cunoască pe ei înșiși sau să se căiască în fața lui Dumnezeu. Părtășia sinceră a fraților m-a mișcat profund și am știut că Dumnezeu era Cel care mă încuraja și mă ajuta prin intermediul fraților. Nu mai trebuia să fiu negativ. Trebuia să reflectez asupra mea și să urmăresc să-mi schimb firea.
Din acel moment, am citit conștient mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am reflectat asupra acțiunilor și comportamentului meu. Am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni nu caută niciodată adevărul în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Ei fac doar cum le place, acționând după propriile închipuiri și sunt mereu arbitrari și repeziți și, pur și simplu, nu merg pe calea practicării adevărului. Ce înseamnă a fi «arbitrar și repezit»? Înseamnă să acționezi oricum consideri de cuviință când întâmpini vreo problemă, fără vreun proces de gândire sau de căutare. Nimic din ceea ce spune altcineva nu îți poate atinge inima sau nu te poate face să te răzgândești. Când ți se oferă părtășie despre adevăr, nici măcar nu îl poți accepta, rămâi la propriile opinii, nu asculți când ceilalți spun ceva corect, crezând că ai dreptate și agățându-te de propriile idei. Chiar dacă gândirea ta este corectă, ar trebui să iei în considerare și opiniile altora. Și dacă nu o faci deloc, nu înseamnă că ești extrem de neprihănit de sine? Nu este ușor pentru oamenii care sunt extrem de neprihăniți de sine și de încăpățânați să accepte adevărul. Dacă faci ceva greșit și ceilalți te critică, spunând: «Tu nu faci acest lucru conform adevărului!», tu răspunzi: «Chiar dacă este așa, tot la fel voi proceda» și apoi găsești un motiv să îi faci să creadă că așa este corect. Dacă îți aduc reproșuri, spunând: «Acționând în acest fel înseamnă să perturbi, și asta va prejudicia lucrării bisericii», nu numai că nu asculți, dar continui să vii cu scuze: «Cred că aceasta este calea corectă, deci așa voi face.» Ce fire este aceasta? (Aroganță.) Este aroganță. O natură arogantă te face îndărătnic. Dacă ai o fire arogantă, te vei purta în mod arbitrar și pripit, nepăsător față de ce spune oricine altcineva” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Văd mulți oameni cărora li se urcă la cap când demonstrează un oarecare talent în datoria lor. Când arată că dau dovadă de unele abilități, cred că sunt foarte impresionanți și apoi trăiesc de pe urma acestor abilități și nu se străduiesc mai mult. Ei nu îi ascultă pe ceilalți, orice spun aceștia, crezând că aceste mici lucruri pe care le au constituie adevărul și că ei sunt cei mai buni. Ce fire este aceasta? Este o fire arogantă. Ei sunt mult prea lipsiți de rațiune. Poate o persoană să-și îndeplinească bine datoria când are o fire arogantă? Poate să fie supusă lui Dumnezeu și să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt? Acest lucru este și mai dificil. […] Unii oameni se laudă tot timpul. Când ceilalți consideră că acest lucru e neplăcut, îi critică pentru că sunt aroganți. Dar ei nu acceptă; tot cred că sunt talentați și pricepuți. Ce fire e aceasta? Ei sunt prea aroganți și neprihăniți de sine. Oare oamenii atât de aroganți și de neprihăniți de sine sunt capabili să fie însetați de adevăr? Pot ei să urmărească adevărul? Dacă nu sunt niciodată capabili să se cunoască pe sine și nu se eliberează de firea lor coruptă, pot să-și facă bine datoria? Categoric nu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o împunsătură în inimă. Cuvintele lui Dumnezeu au expus adevărata mea stare. Fusesem atât de arogant și de încăpățânat, îndeplinindu-mi îndatoririle fără să caut adevărul și făcând lucrurile pe baza închipuirilor și preferințelor mele, făcând orice doream. Doar pentru că aveam o oarecare experiență de predicare a Evangheliei timp îndelungat și că obținusem unele rezultate, am devenit mulțumit de mine și le-am tratat ca pe un capital personal, gândindu-mă că aveam cel mai bun calibru din grup și că raționamentul meu era mai precis decât al altora, așa că am acționat arbitrar, conform voinței proprii și, indiferent ce au spus ceilalți, am avut mereu propria bază teoretică pentru a-i combate, de parcă eram singurul cu idei, în timp ce ei erau doar niște oameni simpli, neștiutori, fără minte. Unde era rațiunea mea de persoană normală? Rememorând ce se întâmplase când îi predicam Evanghelia acelui pastor religios, conducătorul și frații și surorile cu care colaboram mi-au oferit sugestii, spunând că respectiva persoană era arogantă și că avea o înțelegere denaturată, motiv pentru care îi era dificil să accepte adevărul, și sugerând să le predic mai întâi altora. Însă eu am simțit că aveam experiență și că îi puteam aprecia corect pe oameni, așa că am acționat cu îndărătnicie. Până la urmă, faptele au dovedit că îmi lipsea discernământul privind oamenii și că nu urmam principiile predicând Evanghelia, ceea ce a afectat grav lucrarea de evanghelizare. Însă chiar și când am fost pus în fața unui eșec evident, tot nu am reflectat adecvat asupra mea, ci l-am considerat doar o greșeală de moment. Devenisem atât de indiferent! Acum, citind cuvintele lui Dumnezeu, începeam să-mi văd problemele mai clar. Eșecul meu a constat în faptul că fusesem prea arogant și neprihănit de sine și că avusesem o părere mult prea bună despre mine. Dacă aș fi dat dovadă de ceva rațiune și m-aș fi cunoscut mai bine și dacă aș fi căutat adevărul, aș fi ascultat sugestiile fraților și surorilor și aș fi colaborat cu toată lumea, nu aș fi făcut acele greșeli care au perturbat și au tulburat lucrarea de evanghelizare. Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât m-am urât mai mult. Cum am putut avea atât de multă încredere în mine? Am citit cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Oare oamenii atât de aroganți și de neprihăniți de sine sunt capabili să fie însetați de adevăr? Pot ei să urmărească adevărul? Dacă nu sunt niciodată capabili să se cunoască pe sine și nu se eliberează de firea lor coruptă, pot să-și facă bine datoria? Categoric nu.” Am început să înțeleg că o persoană arogantă chiar nu își poate face bine datoria. Pentru că eu nu tânjisem după adevăr în inima mea, când am întâmpinat dificultăți, mi-a fost imposibil să caut adevărul în mod activ. Deși am putut realiza o parte din lucrare pentru o vreme, dacă nu-mi schimbam firea satanică, nu puteam decât să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să mă împotrivesc Lui involuntar. Deși înțelegerea mea de sine era superficială, tot eram foarte recunoscător. Era ceva ce nu conștientizasem înainte de a fi destituit și I-am mulțumit cu sinceritate lui Dumnezeu pentru luminarea, îndrumarea, certarea și disciplinarea Lui.
În zilele ce au urmat, am început să mă concentrez asupra colaborării cu frații și cu surorile în datoria mea și a pătrunderii mai profunde a principiilor. Însă, pe neașteptate, după un timp, am început să revin la vechile mele probleme. În special când eram sigur că aveam dreptate și când frații și surorile nu-mi acceptau sugestiile, mă simțeam cuprins de impulsivitate și nu mă puteam stăpâni să nu mă cert cu ei, voiam mereu să-i conving pe toți să facă așa cum spuneam eu și, dacă nu aveam succes, mă îmbufnam. Mai târziu, am văzut că și alte opinii erau valoroase și am avut remușcări. Trăind repetat în chingile firii mele corupte, am devenit foarte tulburat. M-am rugat lui Dumnezeu în această privință, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume. După aceea, am descoperit cuvintele lui Dumnezeu care expuneau natura aroganței umane față de a mânca și a bea. Cuvintele lui Dumnezeu spun. Dumnezeu Atotputernic spune: „Aroganța și neprihănirea de sine constituie cea mai evidentă fire satanică a omului și, dacă oamenii nu acceptă adevărul, nu vor avea nicio posibilitate de-a o curăți. Toți oamenii au firi arogante și neprihănite de sine și mereu sunt îngâmfați. Indiferent ce gândesc, ce spun sau cum văd lucrurile, totdeauna consideră că propriile puncte de vedere și atitudini sunt corecte și că ceea ce spun alții nu e la fel de bun sau de corect precum ceea ce spun ei. Întotdeauna se agață de opiniile lor și, indiferent cine vorbește, nu vor să-l asculte. Chiar dacă ceea ce spune altcineva este corect sau în acord cu adevărul, ei nu vor accepta; doar vor părea că ascultă, dar nu vor adopta realmente ideea, iar când va veni timpul să acționeze, tot vor face lucrurile așa cum doresc, gândindu-se mereu că ceea ce spun ei este corect și rezonabil. Poate că ceea ce spui este, într-adevăr, corect și rezonabil sau poate că ceea ce ai făcut este corect și ireproșabil, însă ce fel de fire ai dezvăluit? Nu una arogantă și neprihănită de sine? Dacă nu te vei lepăda de firea asta arogantă și neprihănită de sine, nu-ți va afecta ea îndeplinirea datoriei? Nu-ți va afecta practicarea adevărului? Dacă nu vei înlătura firea ta arogantă și neprihănită de sine, oare nu va fi cauza unor piedici serioase în viitor? În mod sigur vei avea parte de piedici, asta e inevitabil. Spuneți-Mi, poate Dumnezeu să vadă un astfel de comportament al omului? Dumnezeu e mai mult decât capabil să-l vadă! El nu doar examinează atent adâncurile inimilor oamenilor, ci le și observă fiecare cuvânt și faptă oricând și oriunde. Ce va spune Dumnezeu când va vedea acest comportament al tău? Va spune: «Ești intransigent! E de înțeles că s-ar putea să te agăți de ideile tale când nu știi că greșești, dar când știi clar că greșești și totuși te agăți de ideile tale și ai prefera să mori, decât să te căiești, nu ești decât un nesăbuit încăpățânat și ai o problemă. Dacă, indiferent cine face o sugestie, întotdeauna adopți o atitudine negativă, de împotrivire față de ea, și nu accepți nici măcar un strop din adevăr, iar inima îți e total potrivnică, închisă și refractară, atunci ești foarte ridicol, ești un om absurd! Ești prea dificil!» În ce sens ești dificil? Ești dificil întrucât ceea ce afișezi nu este o abordare eronată sau un comportament eronat, ci o dezvăluire a firii tale. O dezvăluire a cărei firi? A unei firi în care ești scârbit de adevăr și urăști adevărul. Odată ce ai fost identificat ca persoană care urăște adevărul, în ochii lui Dumnezeu ai o problemă și El te va disprețui, te va respinge și te va ignora” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o împunsătură în inimă, am văzut că eram exact genul de persoană îndărătnică, intransigentă și arogantă descris de Dumnezeu. O persoană cu o rațiune normală ar fi devenit mai înfrânată după câteva eșecuri și expuneri și, când întâmpina dificultăți, s-ar fi gândit mai mult și ar fi căutat mai mult, nu ar fi îndrăznit să insiste prea mult asupra propriilor opinii. Dar o persoană arogantă, neprihănită de sine și irezonabilă, indiferent cu câte eșecuri se confruntă, asemenea lucruri nu-i vor atinge inima și, în străfundul ființei sale, tot va simți că are dreptate. Nu se poate dezice de sine pentru a asculta opiniile celorlalți și, chiar dacă știe că alții au dreptate, tot se agață cu încăpățânare de propriile puncte de vedere. Eu eram exact acest gen de persoană. Rememorând vremurile când eram diacon de evanghelizare, dacă eram sigur de ceva, nimeni nu mă putea convinge de contrariu și chiar și când recunoșteam că și alții aveau dreptate, îmi era greu să mă supun de îndată. M-am gândit întotdeauna: „Tu ai dreptate, dar eu am și mai multă dreptate. Raționamentul meu este mai solid decât al tău și opiniile mele sunt mai precise și mai profunde. De ce să te ascult?” Așa că mă certam adesea, cu încăpățânare, cu toată lumea. Indiferent dacă alții aveau sau nu dreptate, câtă vreme nu erau aliniați cu propriile mele dorințe, nu acceptam. Nu mă puneam mereu în centru? Mereu am vrut ca oamenii să mi se supună și să mă asculte și m-am considerat superior și măreț. Nu consideram opiniile mele ca fiind adevărul? Anterior, doar am recunoscut că nu iubeam sau nu urmăream adevărul, dar acum, după ce am citit ce spune Dumnezeu despre oamenii care sunt mereu îndărătnici, intransigenți și aroganți, care nu acceptă niciodată cuvintele altcuiva, mi-am dat seama că asemenea oameni sunt împotriva adevărului. În acel moment, am conștientizat că problema mea era, într-adevăr, foarte gravă. Sugestiile pe care mi le oferiseră frații și surorile mele erau formulate cu simțul responsabilității față de lucrarea casei lui Dumnezeu și, dacă aș fi fost capabil să le accept și să caut adevărul împreună cu toți ceilalți, ar fi fost benefic atât pentru mine, cât și pentru lucrarea bisericii. Dar eu nu am știut să diferențiez binele de rău, așa că nu numai că nu am acceptat acele lucruri, dar am și scos în evidență propria mea corectitudine și i-am obligat pe toți să mă asculte, de parcă acceptarea sugestiilor celorlalți m-ar fi făcut să par incompetent, neștiutor și lipsit de valoare. Mi-am dat seama că nu iubeam lucrurile pozitive și că nu acceptam deloc adevărul. Agățându-mă cu încăpățânare de mine în felul acela, nu puteam colabora cu nimeni. Până la urmă, nu aș fi fost eliminat de Dumnezeu și respins de toată lumea?
Apoi am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Se poate să fii cel mai priceput în profesia ta și să primezi în ceea ce privește abilitățile, dar acesta e un dar pe care ți l-a dat Dumnezeu și ar trebui să-l folosești pentru a-ți realiza datoria și a-ți întrebuința punctele forte. Indiferent cât de priceput sau talentat ești, nu poți prelua lucrarea singur; o datorie e realizată mai eficient dacă toată lumea este capabilă să deprindă abilitățile și cunoașterea unei profesii. După cum se spune, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni. Indiferent cât de capabil este un individ, fără ajutorul tuturor celorlalți, nu e suficient. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să fie arogant și nimeni nu ar trebui să-și dorească să acționeze sau să ia decizii pe cont propriu. Oamenii ar trebui să se răzvrătească împotriva trupului, să-și lase deoparte propriile idei și opinii și să lucreze în armonie cu toți ceilalți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că fiecare dintre experiențele, înțelegerile și pătrunderile noastre este foarte limitată. Dumnezeu vrea să scoatem la lumină acea parte din noi pe care o avem, nu să urmărim să fim o persoană superioară sau perfectă pe umerii căreia să se sprijine întreaga lucrare. Indiferent cât de capabilă este o persoană, abilitățile sale rămân limitate și, uneori, se întâmplă să facă după cum dorește și să tulbure lucrarea bisericii. Doar atunci când frații și surorile lucrează împreună, cu o singură inimă și o singură minte, când colaborează armonios, bazându-se împreună pe Dumnezeu pentru a căuta adevărul și a obține luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, fiecare scoțând la lumină propriile puncte forte, îndatoririle pot produce rezultate mai bune. După ce am conștientizat aceste lucruri, am început să mă concentrez mai mult asupra ascultării opiniilor celorlalți și învățării din punctele lor forte. Când mi-am schimbat modul de gândire, am văzut că frații și surorile din jurul meu aveau fiecare puncte forte pe care eu nu le aveam. Unii frați și unele surori se concentrează asupra înțelegerii intenției lui Dumnezeu și căutării adevărului atunci când întâmpină dificultăți, trăgând învățăminte atât din situațiile pozitive, cât și din cele negative. Alții sunt conștiincioși și responsabili în îndatoririle lor și se concentrează asupra aplicării principiilor. Unii pot avea un calibru mediocru, dar sunt umili și dispuși să învețe de la alții și capabili să accepte îndrumarea și ajutorul altora, prin urmare, pot înregistra progrese în timp. În schimb, deși eu aveam unele înzestrări și un oarecare calibru, nu m-am concentrat asupra rugăciunii către Dumnezeu sau a căutării adevărurilor-principii atunci când am întâmpinat dificultăți, ci doar asupra depunerii de efort pentru lucrarea mea. M-am bazat pe propriul intelect și pe propriile cunoștințe pentru a analiza binele și răul, lucrând pe baza înzestrărilor și a calibrului, așa că rareori am fost în stare să văd îndrumarea lui Dumnezeu. Contând pe înzestrările mele, am convins câțiva oameni în timpul evanghelizării, dar nu i-am atribuit lui Dumnezeu gloria. Din contră, mi-am asumat eu toate meritele, gândindu-mă că totul se datora abilităților și calibrului meu. Drept rezultat, firea mea a devenit tot mai arogantă, i-am desconsiderat pe ceilalți și nu am lăsat loc pentru Dumnezeu în inima mea. Am părut ocupat în fiecare zi, dar nu mi-am înțeles propria fire coruptă și nu am înregistrat progrese în intrarea în viață, motiv pentru care, până la urmă, am pierdut binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu în îndatoririle mele. Am văzut că nesupunerea față de adevăr și aroganța și încăpățânarea permanente sunt o pierdere imensă!
După câteva zile, am dat peste un fragment din părtășia lui Dumnezeu, care mi-a clarificat și mai mult lucrurile în inimă. Dumnezeu spune: „Pentru ca oamenii să obțină o dezvoltare continuă în viață și o schimbare a vieții-firi personale, trebuie să experimenteze judecata, mustrarea și emondarea în timp ce își fac datoria; odată ce ajung într-un punct în care se cunosc cu adevărat, încep să se schimbe. Cum anume se experimentează acest lucru? În primul rând, având o mentalitate de supunere în tot ceea ce ți se întâmplă. A avea o mentalitate de supunere este primul obstacol de trecut și prima condiție pe care oamenii trebuie să o îndeplinească. Acest lucru este foarte important. […] Deși oamenii cred în Dumnezeu, înțelegerea lor cu privire la adevăr este prea superficială și ei încă nu-și dau seama că, atunci când vin în fața lui Dumnezeu, trebuie să știe să se comporte adecvat. În ce constă acest comportament adecvat? Nu contează cât de important ești, cât de înaltă îți este poziția sau cât de mari îți sunt abilitățile, atât timp cât ești o ființă creată, primul precept atunci când vii înaintea lui Dumnezeu este să I te supui Lui, să I te supui Creatorului. Unii oameni spun: «Am obținut merite mari înainte.» Atunci ar trebui să I te supui lui Dumnezeu? Chiar dacă ai obținut merite mari, ești tot o ființă creată. Dumnezeu este Creatorul. Responsabilitatea ta principală este să I te supui lui Dumnezeu. Orice spune Dumnezeu, trebuie să te supui absolut, nu ar trebui să ai propriile alegeri. Este acesta cel mai înalt adevăr? Acesta este cel mai înalt adevăr și, de asemenea, adevărul fundamental. Cu toate acestea, chiar și după ce cred în Dumnezeu zece sau douăzeci de ani, majoritatea oamenilor încă nu înțeleg acest adevăr fundamental al supunerii față de El. De ce se întâmplă acest lucru? Dacă oamenii nu înțeleg nici măcar cel mai important adevăr al credinței în Dumnezeu – să I se supună lui Dumnezeu – ce alte adevăruri ar mai putea înțelege ei? Știi cine este Creatorul și ești dispus să vii înaintea Lui, dar nu știi că supunerea față de El este responsabilitatea, obligația și datoria ta, că reprezintă rațiunea și instinctul pe care ar trebui să le ai ca ființă umană. Dacă nu înțelegi nici măcar adevărul fundamental al credinței în Dumnezeu, atunci nu sunt vorbe goale să spui că înțelegi adevărul? Ceea ce înțelegi este numai doctrină goală; de aceea ești capabil să-L scrutezi pe Dumnezeu, să ai noțiuni și neînțelegeri despre El, să fii suspicios față de El, să-L judeci, să te cerți cu Dumnezeu și să I te opui – apar toate aceste dezvăluiri ale corupției și acțiuni de împotrivire față de Dumnezeu. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul supunerii față de Dumnezeu, diferitele firi corupte pe care le dezvăluie nu pot fi rezolvate” (Părtășia lui Dumnezeu). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am fost profund emoționat. În realitate, nu sunt oamenii, evenimentele și lucrurile care nu se aliniază în fiecare zi cu dorințele noastre, inclusiv diferitele opinii și sugestii ale fraților și surorilor, emondate, criticate și mustrate împreună cu dificultățile, piedicile și eșecurile din îndatoririle noastre, toate sub suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? Ca și credincios, atunci când întâmpin dificultăți, primul lucru pe care ar trebui să-l fac e să mă supun și să caut adevărul pentru a trage învățăminte de pe urma acelor lucruri. Cu toate acestea, am considerat că lucrurile care nu se aliniau cu dorințele mele erau dificultăți și obstacole și sentimentele mele inițiale au fost de împotrivire, nerăbdare și nedispunere să accept și nu m-am gândit de ce alții nu îmi susțineau punctele de vedere sau dacă aceste puncte de vedere erau măcar în conformitate cu adevărul. Chiar dacă, uneori, am acceptat fără tragere de inimă sugestiile celorlalți, tot m-am simțit sufocat, lăsat fără nicio altă alegere, nemanifestând nici cea mai slabă atitudine de supunere. În îndatoririle mele, am acționat întotdeauna după firea mea arogantă, comportându-mă arbitrar și luând decizii pe cont propriu, nelăsându-I loc lui Dumnezeu în inima mea și nedovedind niciun fel de supunere față de El. Cu ce eram eu diferit față de un non-credincios? Trebuia să învăț să mă supun lui Dumnezeu și adevărului în toate aspectele și să las deoparte propriile intenții în timpul procesului de supunere, pentru ca firea mea arogantă să poată fi transformată.
Mai târziu, când am lucrat cu frații și cu surorile, m-am concentrat conștient asupra pătrunderii în adevărul supunerii față de Dumnezeu și al colaborării armonioase cu alții și, când am întâmpinat dificultăți, indiferent dacă acestea erau sau nu în concordanță cu dorințele mele, am practicat acceptarea lor de la Dumnezeu mai întâi și menținerea unei atitudini de supunere. Nu m-am mai grăbit să emit judecăți privind sugestiile fraților și surorilor și am discutat și am colaborat cu toată lumea. Când am discutat despre lucrare, dacă am văzut că sugestiile fraților și surorilor nu se aliniau cu propriile mele puncte de vedere, deși m-am simțit tulburat, rugându-mă lui Dumnezeu și cerându-I să mă mențină în primul rând într-o stare de supunere, am văzut valoarea sugestiilor lor. Deși sugestiile nu erau încă perfecte sau specifice, am continuat să discutăm și să avem părtășie despre subiect și, pe măsură ce fiecare avea părtășie, inima mea a devenit tot mai limpede. Am înțeles că, supunându-se adevărului și acționând în concordanță cu cuvintele lui Dumnezeu în toate aspectele, o persoană poate vedea cu adevărat îndrumarea și faptele lui Dumnezeu și că această practică aduce inimii lumină și bucurie și că ajută și la învățarea din punctele forte ale altora. Acest lucru era atât de diferit de încăpățânarea și de neprihănirea de sine de care dădusem dovadă în trecut. Această mică schimbare mi-a dat încredere și nu mai pronunț verdicte de unul singur. Cred că, atât timp cât sunt dispus să plătesc un preț și să mă străduiesc pentru adevăr, firea mea coruptă se va schimba cu siguranță. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!