de Bernard, Filipine

În 2006, încă eram elev la liceu. Când studiam Biblia, profesorii îmi cereau deseori mie să rostesc observațiile de deschidere și să-l prezint pe pastorul care urma să ne predice. Spuneau că aveam o voce bună, pătrunzătoare, mulți dintre colegii mei de clasă mă priveau admirativ și credeam că eram superior celorlalți. La colegiu, m-am familiarizat cu o serie de tehnici de comunicare care m-au făcut foarte priceput să interacționez cu alții. Deseori mă simțeam superior și mândru de abilitățile mele. După ce am ajuns să cred în Dumnezeu Atotputernic, am început să le predic Evanghelia prietenilor mei. Prima persoană căreia i-am predicat Evanghelia a fost un frate din Honduras. A acceptat-o. Am fost foarte mulțumit. Apoi, i-am predicat Evanghelia unui coleg din India. Și el a acceptat-o rapid. Am fost și mai încântat și am simțit că aveam un calibru real și talent pentru răspândirea Evangheliei. Mai târziu, m-am lăsat de serviciu pentru a răspândi Evanghelia întreaga zi. Pentru că eram bun în comunicarea cu potențialii receptori ai Evangheliei și îi puteam ajuta pe alții, curând, am fost ales conducător al unui grup. De asemenea, supraveghetorul a aranjat să mă duc să le ajut pe surorile Aileen și Agatha, care abia începuseră să practice răspândirea Evangheliei. Simțeam că eram mai bun decât alți frați și surori. O dată, sora Aileen și cu mine am mers la o adunare cu un potențial receptor al Evangheliei și am descoperit că Aileen nu avea o părtășie clară și deseori se abătea de la subiect. După adunare, i-am semnalat problema supărat. Atunci, Aileen a devenit negativă și mi-a spus: „Frate, ești prea arogant și mulți frați și surori nu vor să lucreze cu tine.” Am simțit că mă critica doar din cauza a ceea ce tocmai îi spusesem, așa că nu am crezut că am o problemă. Apoi, o supravegheam pe ea și pe Agatha în timp ce-și realizau îndatoririle și am descoperit că ambele aveau unele probleme. Nu am avut părtășie despre adevăr pentru a le ajuta și doar am presupus că nu obțineau progrese în îndatoririle lor și i-am spus supraveghetorului că nu erau potrivite pentru lucrarea evanghelică. Supraveghetoarea mi-a indicat firea arogantă și mi-a spus că nu eram capabil să tratez corect lacunele altora. De asemenea, mi-a trimis câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu în care El dezvăluia firile arogante ale oamenilor. I-am ignorat spusele și am simțit că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu nu mi se aplicau. Apoi, am invitat oameni să asculte o predică și am fost martor lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă fără a discuta acest lucru mai întâi cu ceilalți. Unora dintre cei cărora le-am predicat le-a plăcut să converseze cu mine și să-mi asculte părtășia, făcându-mă să mă simt și mai talentat și că nu aveam nevoie să ascult de supraveghetoare, nu aveam nevoie să cooperez cu oamenii, puteam predica Evanghelia singur și-mi puteam realiza datoria bine. Doar mai târziu am descoperit unii oameni care nu îndeplineau criteriile pentru împărtășirea Evangheliei și, ca urmare, o parte din lucrarea pe care o făcusem era inutilă. Supraveghetoarea a spus că eram prea arogant, că mă comportam necugetat și nu cooperam cu oamenii, ceea ce ducea la rezultate slabe ale lucrării. Din cauza comportamentului meu, am fost demis drept conducător al grupului și, întâmplător, am fost înlocuit de Aileen. Chiar nu am putut suporta asta și am crezut că, datorită atuurilor mele, nu ar fi trebuit să fiu demis. La acel moment, chiar nu am putut accepta acest aranjament și am propus să nu mai fac această datorie. Însă, atunci, eram prea încăpățânat și nu știam să reflectez asupra mea.

Mai târziu, am fost mutat la udarea nou-veniților. Nu după mult timp, fusesem ales din nou conducător al grupului și am devenit partenerul surorii Therese. Am văzut că, la adunări, părtășia Theresei era uneori incompletă și că, uneori, nu rezolva până la capăt problemele nou-veniților, așa că o desconsideram. Îmi spuneam: „Chiar este potrivită pentru această datorie? Fiind conducătoare a grupului, ar trebui să fie capabilă să rezolve problemele nou-veniților și, văzând-o acum, ar fi fost mai bine dacă mai întâi ar fi practicat puțin drept membră a echipei.” Ce m-a enervat și mai mult a fost că, atunci când întâlnea probleme, întotdeauna se ducea la alții să ceară ajutor, dar rareori venea la mine. Îmi spuneam: „Știu cum să rezolv aceste probleme, oare îi întreabă pe alții și nu pe mine pentru că nu mă respectă?” Mai târziu, la o adunare de lucru, supraveghetoarea ne-a indicat niște probleme în lucrarea noastră. Mi-am adus aminte de comportamentul surorii Therese, pur și simplu nu mi-am putut reține nemulțumirea și am spus fără menajamente în fața tuturor: „Poate sora Therese suporta lucrarea unui conducător al grupului?” Therese a răspuns pe un ton rănit: „Ocup spațiul de pomană. Nu pot ajuta frații și surorile să-și rezolve problemele.” M-am simțit foarte vinovat să o aud spunând asta. Mai târziu, când vorbeam, am simțit că o constrângeam. Dar, chiar și așa, tot nu am reflectat asupra mea. Cu altă ocazie, am aflat că unul dintre noii frați nu obținea rezultate în datoria lui și simțeam că nu era potrivit pentru ea. Însă, în loc să mă consult cu supraveghetoarea sau să discut cu oricine altcineva, l-am demis pur și simplu. La acel moment, chiar eram arogant. Doar mai târziu am aflat că se confruntase cu dificultăți în datoria sa. Eu îl demisesem arbitrar fără ca măcar să-i înțeleg clar situația. Fratele a devenit foarte negativ după ce a fost demis. Când supraveghetoarea a aflat, m-a întrebat: „De ce l-ai demis fără să discuți cu altcineva? Ai fost atât de arogant și prea sigur pe tine. Întotdeauna îi desconsideri pe alții și îi constrângi. Din cauza comportamentului tău constant deficitar, nu mai ești potrivit să fii conducător de grup.” M-am simțit complet pierdut când am fost demis din nou. Mi-am spus: „De ce nu am întrebat pe altcineva? De ce fac mereu doar ceea ce vreau? Dacă aș fi căutat puțin mai mult și aș fi discutat problema cu alții, nu aș fi avut această problemă.” În următoarele câteva zile, m-a durut gâtul, vărsam și îmi simțeam tot corpul slăbit. Știam că Îl jignisem pe Dumnezeu și nu eram fericit.

Mai târziu am discutat cu o soră despre starea mea și mi-a trimis câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu. „Nu fi neprihănit de sine; ia puterile altora ca să îți compensezi neajunsurile, privește cum trăiesc alții respectând cuvintele lui Dumnezeu și vezi dacă merită sau nu să le imiți viețile, acțiunile și vorbele. Dacă îi consideri pe alții mai neînsemnați decât tine, atunci ești neprihănit de sine, vanitos și de niciun folos nimănui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 22). „Să nu crezi că ești vreun geniu înnăscut, abia puțin mai jos decât cerurile, dar infinit mai înalt decât pământul. Ești departe de a fi mai inteligent decât toți ceilalți – și s-ar putea spune chiar că e pur și simplu adorabil că de fapt ești mult mai prostănac decât oricare dintre oamenii de pe pământ care au rațiune, deoarece ai o părere prea bună despre tine și n-ai avut niciodată vreun complex de inferioritate, de parcă Îmi poți înțelege acțiunile până în cel mai mic detaliu. De fapt și de drept, ești o persoană căreia îi lipsește în mod fundamental rațiunea, fiindcă nu ai habar ce intenționez Eu să fac și ești și mai puțin conștient de ce fac acum. Și astfel, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier care muncește din greu pământul și care nu are nici cea mai vagă înțelegere despre viața umană și, totuși, își pune toată încrederea în binecuvântările Cerului când își cultivă pământul. Nu te gândești nicio secundă la viața ta, nu știi nimic despre renume și cu atât mai puțin nu te cunoști pe tine însuți. Cât ești de «deasupra la toate»!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care nu învață și rămân neștiutori, nu sunt ei fiare?”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-am simțit foarte supărat. Am simțit că eram expus de cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna mă considerasem înzestrat, precum și mai deștept și mai talentat decât alții. Întotdeauna avusesem un sentiment de superioritate, o părere foarte bună despre mine și îi considerasem pe ceilalți neimportanți. Am văzut că părtășiile lui Aileen și ale Agathei de la adunări aveau lacune, așa că le-am desconsiderat, le-am evitat, am stabilit că nu sunt potrivite pentru lucrarea evanghelică și nu am vrut să fiu partenerul lor. În special când am putut răspândi singur Evanghelia, am simțit că eram și mai talentat și că puteam finaliza lucrarea independent, pentru că nu aveam nevoie să cooperez cu alții. Când am devenit partenerul surorii Therese, am simțit că eram mai talentat decât ea, așa că am desconsiderat-o, considerând că nu putea suporta lucrarea unui conducător al grupului. De asemenea, mi-am păstrat obiceiul când l-am demis pe acel frate. Pur și simplu l-am demis arbitrar, fără a discuta cu vreo cineva, făcându-l să cadă în negativitate. Fusesem atât de încrezut, făcusem întotdeauna lucrurile așa cum voisem și nu încercasem niciodată să ascult părerile altora, pentru că simțisem că frații și surorile mele erau neimportanți în comparație cu mine și voiam să le spun: „Sunt mai bun și mai talentat decât voi.” Însă, drept urmare, îmi făcusem datoria fără a căuta principiile, făcusem eu legea și făcusem lucruri care afectaseră frații și surorile. Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să mă simt atât de rușinat, în special când am citit: „Nu te gândești nicio secundă la viața ta, nu știi nimic despre renume și cu atât mai puțin nu te cunoști pe tine însuți. Cât ești de «deasupra la toate»!” Cuvântul lui Dumnezeu mi-a răscolit inima. Întotdeauna avusesem o părere atât de bună despre mine, fără măcar a analiza vreodată dacă era corect ce făceam. Fusesem atât de încrezut. Fermierii care muncesc pământul știu să se bazeze pe Dumnezeu, însă, când mi s-au întâmplat lucruri, niciodată nu am știut să caut voia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu avea niciun loc în inima mea. Chiar nu aveam nicio înțelegere sau cunoaștere de sine.

Mai târziu, sora mi-a mai trimis din cuvântul lui Dumnezeu, permițându-mi să mă cunosc puțin mai bine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Există numeroase tipuri de firi corupte care sunt incluse în firea Satanei, dar cea mai limpede dintre ele și care iese cel mai mult în evidență este o fire arogantă. Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai iraționali și, cu cât sunt mai iraționali, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu în inimile lor. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L venerează deloc pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „În crearea omului, Dumnezeu dă diferite puncte forte diferitelor tipuri de oameni. Unii oameni sunt buni la literatură, alții la medicină, alții la studiul aprofundat al unei abilități, alții la cercetare științifică și așa mai departe. Aceste puncte forte ale omului sunt dăruite de Dumnezeu. Nu sunt ceva de laudă. Indiferent de punctele forte pe care le are o persoană, ele nu înseamnă că acea persoană înțelege adevărul și cu atât mai puțin că deține realitatea adevărului. Dacă o persoană cu câteva puncte forte crede în Dumnezeu, ar trebui să le folosească în îndeplinirea datoriei sale. Acest lucru este pe placul lui Dumnezeu. Dacă cineva se laudă cu unul dintre punctele sale forte sau speră să îl folosească pentru a face un târg cu Dumnezeu, este foarte irațional și Dumnezeu este nemulțumit de o astfel de persoană. Unii oameni care sunt capabili de o anumită disciplină vin în casa lui Dumnezeu și simt că sunt mai presus decât ceilalți. Ei doresc să se bucure de un tratament special și simt că sunt aranjați pe viață cu abilitatea lor. Ei tratează disciplina lor ca și cum ar fi un fel de capital. Cât de arogant este acest lucru din partea lor. Atunci, cum trebuie privite astfel de daruri și puncte forte? Dacă există un folos pentru ele în casa lui Dumnezeu, atunci sunt unelte cu ajutorul cărora să fie îndeplinită bine o datorie, nimic mai mult. Nu au nimic de-a face cu adevărul. Darurile și talentele, oricât de grozave sunt, nu sunt mai mult decât punctele forte ale omului și nu au nicio legătură cu adevărul. Darurile și punctele tale forte nu înseamnă că înțelegi adevărul, cu atât mai puțin că deții realitatea adevărului. Dacă îți folosești darurile și punctele forte în datoria ta și îți îndeplinești bine această datorie, atunci le folosești acolo unde le este locul. Dumnezeu aprobă acest lucru. Dacă îți folosești darurile și punctele forte pentru a te lăuda, pentru a fi mărturie pentru tine însuți, pentru a stabili o împărăție independentă, atunci păcatul tău este într-adevăr unul mare – vei fi devenit principala persoană care ofensează în împotrivirea față de Dumnezeu. Darurile sunt date de Dumnezeu. Dacă nu îți poți folosi darurile pentru o datorie sau pentru a fi martor pentru Dumnezeu, atunci ești chiar lipsit de conștiință și rațiune și ai mari restanțe față de Dumnezeu. Comiți o nesupunere odioasă! Cu toate acestea, oricât de bine ți-ai întrebuința darurile și punctele forte, nu înseamnă că deții realitatea adevărului. Numai practicând adevărul și acționând cu principii poate cineva să dețină realitatea adevărului. Darurile și talentele rămân pentru totdeauna daruri și talente; nu au legătură cu adevărul. Indiferent cât de multe daruri și talente ai sau cât de înalte sunt reputația și statutul tău, acestea nu semnifică niciodată faptul că deții realitatea adevărului. Darurile și talentele nu vor deveni niciodată adevăr; nu au legătură cu adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”). Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar. Fiecare dintre noi are propriile atuuri, abilități și talente. Însă, indiferent ce abilități are o persoană, acestea nu înseamnă că înțelege adevărul, și cu atât mai puțin că este mai bună decât toți ceilalți. Atuurile și talentele pe care Dumnezeu ni le-a dat sunt doar unelte să ne desfășurăm îndatoririle. Nu au legătură cu adevărul. Nu ar fi trebuit să mă mândresc cu aceste lucruri, ci ar fi trebuit să le tratez corect. Însă, odată ce am stăpânit unele abilități de a vorbi și puteam comunica ușor cu oamenii, am simțit că eram superior și că puteam profita de aceste lucruri. Credeam că eram mai bun decât alții, așa că am devenit din ce în ce mai arogant și mai agresiv. Când mi-am făcut datoria și am obținut unele rezultate, m-am simțit și mai mândru de mine, nu am considerat pe nimeni altcineva la fel de important și am crezut doar în mine într-atât încât nu am căutat principiile adevărului în datoria mea, nici nu am cooperat cu vreo cineva. Când supraveghetoarea mi-a indicat firea coruptă, am ignorat-o și tot m-am crezut drept și bun. Chiar când am fost demis nu am reflectat deloc asupra mea și tot am crezut cu nerușinare că eram înzestrat, talentat și că-mi puteam face datoria adecvat. Mă opuneam și eram revoltat de faptul că fusesem demis și chiar voiam să nu-mi mai fac datoria. Această fire arogantă m-a făcut incapabil să mă cunosc, incapabil să ascult de sfatul altora și deficitar în autocunoaștere. În ochii mei eram neegalat și în inimă eram fără Dumnezeu! Aroganța mea era motivul fundamental pentru care mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu și mă opuneam Lui în fiecare situație pe care o aranja pentru mine. Nu aveam loc pentru Dumnezeu în inima mea, nici nu ascultam și nici nu mă temeam de El. La exterior, îmi făceam datoria, însă, ori de câte ori mi s-a întâmplat ceva, nu mă rugam și nu-L căutam pe Dumnezeu, iar în datoria mea nu căutam adevărul sau principiile. Doar mă bazam pe firea mea arogantă pentru a face lucruri și pentru a acționa nesăbuit și necugetat, ducând la perturbarea lucrării bisericii. Asta chiar însemna să faci rău! Dacă firea mea arogantă rămânea neschimbată, mai devreme sau mai târziu urma să devin un antihrist care I se opune lui Dumnezeu și, în cele din urmă, urma să fiu alungat și pedepsit de El. Am văzut clar acest lucru prin luminarea și iluminarea cuvântului lui Dumnezeu. Deși aveam, într-adevăr, unele atuuri, întotdeauna acționam conform firii mele arogante, nu căutam adevărul sau principiile, iar lucrarea mea era ineficientă. Evident, nu eram mai bun decât ceilalți. M-am gândit la sora Theresa care a putut accepta umil sugestiile altora pentru a-și compensa lacunele. Datoria ei dădea rezultate din ce în ce mai bune. M-am simțit atât de rușinat. Nu posedam atuurile surorii mele. De fapt, eram nimic și, totuși, încă eram atât de arogant. Dacă aș fi continuat să profit de atuurile și talentele mele, să nu ascult de cuvântul lui Dumnezeu, să nu caut adevărul sau principiile în datoria mea, atunci nu aș fi binecuvântat de Dumnezeu, indiferent de atuurile mele. Nu doar că nu aș fi putut să-mi fac datoria în mod adecvat, ci, în cele din urmă, mi-aș fi pierdut și șansa la mântuire.

Mai târziu am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Credeți că cineva este perfect? Indiferent cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate. La fel este și atitudinea pe care oamenii ar trebui s-o aibă față de propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al realității adevărului, atunci te poți întelege armonios cu ceilalți, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Ar trebui să mă cunosc în cuvântul lui Dumnezeu și să-mi tratez atuurile și punctele slabe corect. În plus, nimeni nu e perfect și, când este vorba de lucruri pe care nu le înțeleg, trebuie să învăț să caut ajutorul altora și să mă bazez pe metodele și căile lor. Înainte, întotdeauna am simțit că sunt mai presus de toți ceilalți și desconsideram pe toată lumea. Însă, în realitate, toți au propriile atuuri și nu mai pot avea o părere atât de bună despre mine. Trebuie să mă cobor de pe piedestal, să vorbesc și să acționez ca de la egal la egal cu frații și surorile mele, să aflu mai multe despre atuurile și meritele altora și să cooperez armonios. Dacă cineva înaintează sugestii, ar trebui să caut adevărul și principiile și să nu consider mereu că eu am dreptate, pentru că am multe lacune, neajunsuri, idei și puncte de vedere greșite, perspectiva mea asupra lucrurilor este incorectă și, de asemenea, pentru că Duhul Sfânt nu lucrează întotdeauna doar într-o persoană, ci poate lucra în alți frați sau surori.

Mai târziu, când frații și surorile au înaintat diferite sugestii în îndatoririle noastre, am încercat să le accept. Îmi aduc aminte că a existat o perioadă în timp ce răspândeam Evanghelia în care doar invitam oamenii să asculte predica, dar nu-i întrebam apoi în privat despre dificultățile lor. Supraveghetoarea a aflat despre problema mea și mi-a atras atenția că nu eram suficient de sârguincios în datoria mea. Inițial, nu i-am putut accepta critica și am simțit că deja mă străduiam să dau totul, că le înțelegeam problemele și dificultățile la adunări și nu era nevoie să îi întreb individual. De asemenea, așa procedasem înainte, iar rezultatele fuseseră destul de bune, așa că nu era nevoie să fac cum a spus supraveghetoarea. Însă, când mi-am spus asta, mi-am dat seama că mi se dezvăluia din nou firea arogantă, așa că m-am liniștit, m-am rugat la Dumnezeu și am reușit să mă calmez puțin. Supraveghetoarea mea îmi indica probleme în lucrare și eu ar trebui să-i accept sfatul și ajutorul, ca să pot să obțin rezultate din ce în ce mai bune în datoria mea. După ce am reflectat, am început să comunic cu potențialii receptori ai Evangheliei, să-mi arăt preocuparea pentru ei, să-i întreb dacă aveau dificultăți și apoi făceam tot ce puteam să găsesc cuvinte de-ale lui Dumnezeu despre care să am părtășie cu ei. Odată ce am practicat astfel, rezultatele activității mele evanghelice s-au îmbunătățit mult și am experimentat și bucuria de a mă lăsa la o parte și de a practica adevărul. După asta, chiar dacă frații și surorile fac o mică sugestie, întotdeauna încerc să o accept. Fiecare dată când practic astfel îmi aduce pace interioară și mă ajută să-mi fac datoria mai bine. Îi sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu!