de Qichen, Myanmar

În iunie 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. După un an, mi-am început datoria de lider de biserică. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această ocazie de-a practica și m-am dedicat cu drag datoriei mele, am supravegheat și înțeles lucrarea și am rezolvat problemele fraților și surorilor mele. După o vreme, cei mai mulți nou-veniți veneau la adunări, răspândeau Evanghelia și-și făceau datoria. Cealaltă lucrare a mea dădea și ea rezultate și nu mi-am putut stăpâni mândria. M-am gândit: „Nu mi-a luat mult în datoria de lider să rezolv câteva probleme practice, iar frații și surorile mă respectă. Sigur sunt mai bună decât liderul precedent.”

După o întâlnire, o soră a spus că tot nu înțelegea principiile acceptării oamenilor în biserică și voia să am părtășie cu ea. Sora Zhang, partenera mea, a vrut să asculte și ea, așa c-am avut părtășie amănunțită despre principiile relevante și am subliniat câteva aspecte esențiale. După părtășie, i-am auzit pe cei mai mulți spunând că au înțeles, ceea ce m-am făcut să mă bucur și să simt că acele probleme erau ușor de rezolvat pentru mine. Treptat, am început să devin arogantă. Când am inspectat lucrarea celorlalți, am observat că unii lideri de echipă n-au înțeles situația din echipa lor și au tergiversat în datorie, iar eu n-am suportat asta, așa că i-am certat și nu am vrut s-am părtășie cu ei. Când am văzut că unii dintre ei s-au simțit constrânși de mine, la început, m-am simțit puțin vinovată, realizând că-mi arătam mânia, dar apoi m-am gândit: „Lucrez pentru biserică și nu pot să obțin rezultate dacă nu sunt strictă.” După aceea, n-am reflectat asupra mea și lucrurile au trecut de la sine.

Înaintea unei întâlniri de evanghelizare, am dezbătut cu liderii grupului de udare conținutul întâlnirii. Mai întâi, le-am cerut să-și împărtășească părerile, dar, după un lung răstimp, nimeni n-a spus nimic și doar o soră a oferit puțină părtășie. Pe moment, am fost foarte furioasă. M-am gândit că erau atât de inutili că nu puteau spune nici conținutul întâlnirii și am vrut să-mi ies din fire cu ei, dar m-am temut că asta va afecta întâlnirea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu ca să mă calmez. M-am gândit: „N-au nicio părere. Voi avea eu părtășie prima. La întâlnire, dacă toți au părtășie bazându-se pe ideile mele, ar trebui să obține câteva rezultate.” Cu asta în gând, am avut cu calm o părtășie amănunțită despre gândurile mele. Am spus că acea întâlnire se axa pe câteva aspecte ale adevărului, așa c-ar trebui s-aibă părtășie despre asta și asta. După aceea, am adăugat: „Dacă vi se pare potrivit ceea ce am spus, puteți să vă folosiți de asta, dar dacă aveți idei mai bune, puteți să aveți părtășie cum credeți de cuviință.” Dar la întâlnire, am văzut că unele surori n-au vorbit după instrucțiunile mele, iar alții n-au avut deloc părtășie activă. Am fost furioasă și am vrut să-mi ies din fire, dar m-am temut că nou-veniții de la întâlnire se vor simți constrânși, așa că mi-am stăpânit furia. După întâlnire, n-am obținut rezultatele așteptate și am fost foarte supărată. La finalul întâlnirii, am spus: „Ce spuneți de rezultatele întâlnirii din această seară? Ziceți-mi ce probleme sau carențe ați observat.” O soră a spus că nu s-a putut calma suficient ca s-aibă părtășie, unele surori au zis că întâlnirea a fost prea scurtă, iar ceilalți le-au copiat, spunând că n-am avut destul timp… Auzind asta, iar m-a cuprins furia. M-am gândit: „Am vrut să discut cu voi calm despre greșeli, dar voi nu doar că n-ați reflectat asupra problemelor voastre, ci ați căutat și scuze. Chiar ar trebui să vă dau o lecție.” După aceea, le-am trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și l-am folosit ca să-i tratez. Am spus că au fost foarte pasivi când am dezbătut conținutul întâlnirii și c-au găsit scuze și n-au reflectat asupra lor când întâlnirea n-a mers bine. Niciunul dintre frați și surori n-a îndrăznit să spună nimic. După aceea, m-am gândit dacă n-am folosit cuvinte prea aspre. N-a fost corect să-i tratez pe frați și surori în acel mod. Dar apoi m-am gândit: „Am făcut-o ca să-i ajut să se cunoască.” Am simțit că am făcut ce trebuia și nu am reflectat la problemele mele. După aceea, i-am raportat liderului meu că echipa de udare e de calibru slab, fără răspundere față de datorie. Am vrut să-mi trimită oameni pricepuți la udare, ba chiar am vrut să o înlătur pe o soră. Dar liderul meu a avut părtășie cu mine, spunând: „Cred în Dumnezeu de puțin timp și au statură mică. Nu putem cere prea mult. Trebuie să avem părtășie și să-i ajutăm.” Mi-a spus și că erau mulți nou-veniți care-au acceptat recent noua lucrare a lui Dumnezeu, așa că n-aveau oameni mai pricepuți la udare. Auzind asta, am acceptat reticentă.

Mai târziu, am aflat că sora Zhang, partenera mea, nu prea vorbea cu mine despre lucrare. Nu vorbea cu mine despre nicio problemă și, de mai multe ori, la întâlniri cu colegii, mai mulți diaconi n-au avut părtășie activă, ceea ce m-a frustrat. După numai câteva zile, liderul meu a evidențiat problemele mele, spunând: „Sora Zhang a raportat c-ai tendința să-i cerți și să-i tratezi pe oameni la întâlniri. Părtășia pe acest ton îi face să se simtă constrânși, așa că trebuie să reflectezi bine la asta…” M-am gândit: „Le-am evidențiat problemele. Nu se cunosc pe ei și acum spun că se simt constrânși, dar eu nu le-am cerut niciodată asta. E problema lor dacă se simt constrânși.” Mai târziu, m-am simțit și eu vinovată și mi-am dat seama că arătasem corupție în cooperarea mea cu frații și surorile, ceea ce i-a făcut să se simtă constrânși. M-am destăinuit sorei Zhang și am avut părtășie, spunând: „Sunt o persoană care vorbește direct și se enervează des. Uneori, nu tratez corect corupția și carențele fraților și surorilor și vorbesc foarte aspru cu oamenii, ceea ce-i face să se simtă constrânși.” Am fost surprinsă când sora Zhang a spus: „Ești arogantă, neprihănită de sine, ai un temperament groaznic și-ți place să le vorbești de sus și să-i cerți.” Am fost uluită când am auzit asta. M-am gândit: „Recunosc că sunt arogantă, dar nu am vorbit de sus cu niciunul dintre voi! Tocmai m-am destăinuit ție și am avut părtășie, dar tu nu te cunoști și acum te iei de problemele mele.” N-am putut înghiți asta, așa că și eu am subliniat câteva probleme din datoria ei. Am fost surprinsă când sora Zhang a acceptat imediat ceea ce am spus. Mi-a fost rușine și m-am simțit puțin prost, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, știu că această problemă face parte din orchestrările și rânduielile Tale. Sora mea mi-a evidențiat problemele, dar eu nu le-am recunoscut, nici acceptat. Dumnezeule, Te rog, luminează-mă și ajută-mă să reflectez asupra mea.”

Apoi, bazându-mă pe spusele ei că sunt arogantă și neprihănită de sine, am reflectat, dar după ce m-am gândit la asta trei zile, tot n-am înțeles. Am mers la sora Zhang și am rugat-o să mă lămurească. A spus: „Ultima dată, la rezumatul întâlnirii, nu ne-ai întrebat ce probleme concrete aveam, ci ne-ai tratat brusc.” M-am gândit: „Doar pentru atât spui că sunt arogantă și că-mi place să vă vorbesc de sus?” Am explicat: „Am avut un motiv ca să vă tratez. La început, am vrut să discutăm despre greșeli. Mi-am ieșit din fire când am văzut că niciunul nu vă cunoșteați pe voi înșivă.” Am crezut că sora Zhang va înțelege, dar a spus imediat: „Cred că ești prea arogantă. Consideri că ideile tale sunt adevărul și pretinzi ca toată lumea să te asculte.” Când am auzit-o spunând asta, doar m-am simțit confuză. Am crezut că nu am auzit-o bine, așa că am întrebat din nou ca să-mi confirme și mi-a spus foarte clar: „Așa e.” Am început să mă sperii și m-am gândit: „E absurd ceea ce spune! Cum îndrăznesc să consider că ideile mele sunt adevărul? Nu am gândit niciodată în acest fel.” Dar am știut că intențiile bune ale lui Dumnezeu erau în spatele tratării mele, așa că m-am rugat repede Lui și I-am cerut să mă lumineze ca să pot reflecta asupra mea și să mă cunosc.

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu. „Unii oameni spun că nu au o fire coruptă, că nu sunt aroganți. Ce oameni sunt aceștia? Aceștia sunt oameni fără rațiune și, de asemenea, cei mai neghiobi și aroganți dintre toți. De fapt, sunt mai aroganți și mai răzvrătiți decât oricine; cu cât spune mai mult cineva că nu este corupt, cu atât este mai arogant și mai neprihănit de sine. De ce alții sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși și să accepte judecata lui Dumnezeu, dar tu nu ești? Ești excepția? Ești un sfânt? Trăiești în vid? Nu recunoști că omenirea a fost coruptă de Satana, că oamenii au o fire coruptă și, prin urmare, ești cel mai răzvrătit și arogant dintre toți” („O natură arogantă este rădăcina împotrivirii omului față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Am descoperit că mulți lideri sunt capabili doar să facă morală oamenilor, doar să le predice oamenilor de sus și că nu pot comunica cu ei la același nivel; sunt incapabili să interacționeze în mod normal cu oamenii. Când unii oameni vorbesc, este întotdeauna ca și cum ar ține un discurs sau ar face un raport; cuvintele lor sunt întotdeauna îndreptate numai către stările altor oameni, nu vorbesc niciodată deschis despre ei înșiși, nu își analizează niciodată firile corupte, ci doar disecă problemele altor oameni ca alții să le cunoască. Și de ce fac asta? De ce sunt predispuși să predice astfel de predici, să spună astfel de lucruri? Aceasta este dovada că nu se cunosc pe ei înșiși, că sunt prea lipsiți de rațiune, prea aroganți și îngâmfați. Cred că abilitatea lor de a recunoaște firile corupte ale altor oameni demonstrează că ei sunt mai presus de ceilalți oameni, că sunt mai pricepuți decât alții la a deosebi oamenii și lucrurile, că sunt mai puțin corupți decât alții. A fi capabili să analizeze și să facă morală altora, dar a fi incapabili să se dezvăluie, a nu-și expune sau a nu-și diseca firile corupte, a nu-și arăta adevărata față, a nu spune nimic despre propriile motivații, doar a dojeni pe alții pentru că au făcut ce nu trebuie – aceasta este mărire de sine și exaltare de sine” („Despre decretele administrative ale lui Dumnezeu în Epoca Împărăției” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. Toată omenirea a fost coruptă de Satana și e plină de firi satanice. Cu siguranță, eu nu trăiesc într-un vid. Și eu am fost coruptă de Satana. Cum aș putea să n-am o fire arogantă? Faptul că sora mea m-a tratat pentru că eram arogantă a venit de la Dumnezeu. Dar, de fapt, am crezut c-a vorbit prea aspru când m-a tratat. Am fost atât de insensibilă încât nu m-am cunoscut deloc. Dacă liderii nu pot s-aibă părtășie despre adevăr, să-i aprovizioneze pe ceilalți, să analizeze sau să se cunoască, ci îi ceartă pe ceilalți, le vorbesc de sus când țin predici și cred mereu că sunt mai buni decât ei, atunci sunt cei mai aroganți și răzvrătiți oameni. Mi-am dat seama că așa m-am purtat eu în datoria mea. Când lucrarea de care răspundeam a fost eficientă sau când frații și surorile m-au aprobat, am început să mă apreciez și am simțit că sunt mai bună decât ei. Când i-am văzut făcând lucrurile încet, m-am gândit că nu-și pot duce povara, așa că mi-am ieșit din fire, i-am certat, i-am învinuit, am simțit că erau groaznici și am vrut s-o înlătur pe sora mea despre care credeam că avea calibru slab, fără ca nici măcar să verific dacă era eficientă în datoria ei. Când am dezbătut conținutul întâlnirii, frații și surorile au tăcut, dar în loc să-i întreb de greutățile lor, i-am forțat s-aibă părtășie într-un anumit fel și s-au simțit constrânși. În timpul întâlnirii, când n-au avut părtășie urmând ideile mele, am vrut să îmi ies din fire și să-i tratez. Când am evidențiat problemele lor, dar ei nu le-au recunoscut, i-am disprețuit și desconsiderat în inima mea, ba chiar i-am tratat aspru. Nu m-am gândit deloc dacă statura lor le permitea asta. Liderul mi-a spus că sora Zhang s-a simțit constrânsă de mine și mi-a cerut să reflectez, dar nu am luat-o în serios și m-am gândit că am tratat-o pe sora Zhang ca s-o ajut să se cunoască mai bine. Mi-am amintit că ea mi-a spus odată că era un nou-venit care nu îndrăznea s-aibă părtășie când eu eram la întâlniri. Atunci nu m-am gândit deloc la asta. Doar acum am văzut că toți frații și surorile s-au simțit constrânși de mine, dar eu nu mi-am cunoscut problemele și i-am disprețuit că nu și-au dus povara. Chiar am fost foarte arogantă! Nu i-am tratat pe frații și surorile mele de la egal la egal, nici n-am încercat să înțeleg greutățile și neajunsurile lor. În schimb, i-am certat cu infatuare. Când Dumnezeu i-a folosit ca să mă emondeze, trateze și să mă avertizeze, nu m-am cunoscut deloc și am încercat să mă apăr și să mă justific. Am crezut că doar am vorbit direct și că eram iute la mânie. Nu am putut să accept că eram infatuată și că-i certam pe oameni. Mereu le-am cerut celorlalți să se cunoască, dar eu n-am reflectat asupra corupției mele. Am crezut că eu aveam dreptate și că era vina celorlalți. Am fost foarte arogantă și irațională. Doar atunci am văzut mila și toleranța lui Dumnezeu față de mine. A folosit-o pe sora Zhang ca să-mi tot evidențieze problemele, să mă facă să mă cunosc, apoi să-mi mărturisesc păcatele și să mă căiesc.

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă cale ape care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; te-ar face să te consideri superior atât celorlalți oameni, cât și lui Dumnezeu și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună, venerându-ți gândurile, ideile și noțiunile drept adevăr. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că oamenii cu naturi arogante se preamăresc, îi desconsideră pe ceilalți și cred că au dreptate mereu. Ba chiar cred că ideile lor sunt adevărul și pot să facă rău sau să se împotrivească lui Dumnezeu oricând. M-am gândit la contactul meu anterior cu ceilalți: n-am discutat niciodată despre experiența mea, nu mi-am analizat corupția ca să-i ajut să se cunoască. În schimb, i-m analizat și expus cu infatuare. Când n-au înțeles, m-am enervat, i-am desconsiderat și i-am tratat, făcându-i să se simtă constrânși. N-au îndrăznit să-mi spună dacă aveau probleme, ceea le-a zădărnicit datoria și a afectat eficiența vieții bisericești. Toate acestea au fost cauzate de natura mea arogantă. M-am gândit cum Dumnezeu exprimă adevărul pentru a ne aproviziona și expune corupția. El nu ne forțează s-acceptăm sau să practicăm. În schimb, ne îndrumă cu răbdare și ne rânduiește moduri prin care să experimentăm cuvintele și lucrarea Lui. Prin experiență, oamenii ajung treptat să se cunoască, să practice adevărul și să progreseze în viață. Dumnezeu are principii și despre tratarea oamenilor. El îi tratează pe oameni corect, în funcție de statura și calibrul lor. Nu ne cere mai mult decât putem să facem. Nu ne admiră, nici disprețuiește. Nu sunt decât o mică ființă creată. Doar știind să transmit puțină înțelegere prin părtășie, am vrut ca oamenii să m-asculte. N-am ținut cont de situațiile lor diferite și am avut pretenții mari de la toți. Când nu s-au ridicat la standardele mele, i-am disprețuit, desconsiderat, ba chiar am sperat să înlătur oameni. Am reflectat la esența a ceea ce făcusem. Îmi tratasem propriile idei drept adevăr, insistasem că punctul meu de vedere era corect oricând și oriunde și le-am spus fraților și surorilor să m-asculte. Nu-mi făceam deloc datoria. Oare nu doar mă împotriveam lui Dumnezeu? N-am știut că eram controlată de natura mea arogantă și neprihănită de sine, m-am împotrivit lui Dumnezeu și le-am făcut rău fraților și surorilor. Am fost groaznică și am meritat să fiu pedepsită de Dumnezeu! Realizând asta, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că m-a protejat, permițându-mi prin sfaturile sorei să reflectez asupra mea la timp și să nu mă rătăcesc. Doar atunci am văzut că îmi lipseau realitățile adevărului. Aș fi putut continua să cred că părerile și înțelegerea mea sunt adevărul, să-i fac pe frați și surori să m-asculte. Am fost prea arogantă și n-am știut nimic despre mine.

Ulterior, o soră mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. E primul pasaj din „Doar cei cu realitatea adevărului pot conduce”. „Dacă, în calitate de conducător sau lucrător al bisericii, trebuie să-i conduci pe aleșii lui Dumnezeu să pătrundă în realitatea adevărului și să fie mărturie cuviincioasă lui Dumnezeu, foarte important este să-i îndrumi pe oameni să petreacă mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie despre adevăr, astfel încât aleșii lui Dumnezeu să poată avea o cunoaștere mai profundă a scopurilor lui Dumnezeu în mântuirea omului și a scopului lucrării Sale și să poată înțelege voia Sa și diferitele Sale cerințe pentru om, permițându-le astfel să înțeleagă adevărul. […] Poți să-i faci pe oameni să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitatea lui, dacă doar îi tratezi și le faci morală? Dacă adevărul despre care ai părtășie nu este real, dacă nu reprezintă nimic altceva decât cuvinte doctrinare, atunci, oricât de mult i-ai trata și le-ai face morală, nu vei avea niciun rezultat. Crezi că faptul că oamenii se tem de tine și fac ceea ce le spui și nu îndrăznesc să obiecteze este același lucru cu a înțelege adevărul și a fi ascultători? Aceasta este o greșeală majoră; intrarea în viață nu este atât de simplă. Unii conducători sunt ca noii directori care încearcă să lase o impresie puternică; ei încearcă să-și impună nou găsita autoritate asupra aleșilor lui Dumnezeu, astfel încât toți să li se supună, gândindu-se că asta le va ușura munca. Dacă îți lipsește realitatea adevărului, atunci adevăratul tău caracter va fi dezvăluit în scurt timp, adevărata ta statură va fi expusă și, la fel de bine, ai putea fi eliminat. În unele lucrări administrative, un pic de tratare, un pic de emondare și un pic de disciplină sunt acceptabile. Dar dacă nu ești în stare să oferi adevărul – dacă ești capabil doar să ții morală oamenilor și nu faci decât să te înfurii – atunci aceasta este firea ta coruptă care se dezvăluie, iar tu ți-ai arătat urâta față a corupției. Odată cu trecerea timpului, aleșii lui Dumnezeu nu vor putea primi provizia vieții de la tine, nu vor câștiga nimic real și, astfel, vei fi respingător și dezgustător pentru ei, iar ei se vor feri de tine” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Dumnezeu vrea ca liderii să învețe părtășia despre adevăr pentru a rezolva probleme, să-i îndrume pe oameni să înțeleagă adevărul, nu să-i certe și să-i trateze pentru orice, să-și arate puterile și să semene frica. Acestea sunt faptele unui lider fals. Dumnezeu m-a preamărit cu o datorie de conducere, totuși, pe lângă că n-am făcut lucrare practică, n-am fost de mare folos intrării în viață a fraților și surorilor mele și i-am certat și tratat întotdeauna orbește, făcându-i să se simtă constrânși de mine, să le fie frică de mine și să mă evite. M-am gândit la un lider fals care a fost demis cu o lună înainte pentru că nu a făcut lucrare practică, n-a putut rezolva greutățile avute în datorie de frați și surori, i-a tratat mereu orbește și i-a acuzat că nu fac treabă bună, făcându-i să plângă, să spună că se simt constrânși. Au trăit într-o stare de slăbiciune și pesimism și au crezut că nu-și puteau face datoria. Faptele acestui lider fals au prejudiciat grav lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a fraților și surorilor lui. Nu am fost la fel ca acest lider fals? N-am avut realitățile adevărului și nu m-am concentrat să caut adevărul sau schimbarea firii. Cu firea mea arogantă, am putut doar să îi cert și tratez pe oameni orbește. Mergeam pe calea liderilor falși și a antihriștilor. Era periculos să continuu așa.

Mai târziu, am văzut pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Liderii și lucrătorii trebuie să fie capabili să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să poată găsi, din cuvintele lui Dumnezeu, o cale de a practica, și trebuie să-i conducă pe oameni să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, să experimenteze și să pătrundă în cuvintele lui Dumnezeu în viața lor de zi cu zi. Ei trebuie să fie în stare să integreze cuvintele lui Dumnezeu în viața lor zilnică și, atunci când întâmpină o problemă, trebuie să fie capabili să o rezolve folosind cuvintele lui Dumnezeu; de asemenea, trebuie să fie apți să folosească ale lui Dumnezeu cuvinte pentru a aborda diferitele dificultăți pe care le întâmpină în timp ce își îndeplinesc datoria” („Identificarea liderilor falși (1)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Liderii și lucrătorii trebuie s-aibă des părtășie despre adevăr și principii, ca să-i îndrume pe ceilalți să înțeleagă adevărul și să-i pătrundă realitatea. Trebuie să înțeleagă și să rezolve greutățile întâlnite de ceilalți în datorie, astfel încât aceștia, în timpul datoriei și al vieții de zi cu zi, să învețe să practice adevărul și să progreseze în viață. Aceasta e slujba liderilor și a lucrătorilor. Nu e ceea ce am făcut eu, să nu-nțeleagă greutățile lor, să n-aibă părtășie despre adevăr pentru a le rezolva problemele, să îi acuze mereu și să le ceară lucruri cu o atitudine disprețuitoare. Chiar și emondarea și tratarea au principiile lor. Nu putem folosi cuvinte din doctrine ca să-i tratăm pe oameni și nu îi putem certa cu infatuare, mânați de ideile și mânia noastră. Emondarea și tratarea cer discernământ despre diferite situații și circumstanțe. Dacă cineva întrerupe sau perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă prejudiciază intrarea în viață a fraților și surorilor și nu se schimbă după părtășie repetată, ar trebui emondat și tratat. Deseori, unii își fac datoria de mântuială și nu se căiesc în ciuda părtășiei și ar trebui emondați și tratați. Când oamenii păcătuiesc cu bună știință sau cunosc adevărul, dar nu-l practică, și atunci trebuie emondați și tratați. Când îi tratăm pe ceilalți, trebuie să vedem corect esența problemei și s-avem părtășie despre adevăr, ca ei să știe care e greșeala lor, ce fire coruptă îi controlează și esența faptelor lor. În plus, când emondăm, tratăm și expunem corupția celorlalți, trebuie să fim pe picior de egalitate cu frații și surorile. Nu putem să ne excludem, de parcă noi nu suntem corupți. Dar eu n-am înțeles principiile emondării și ale tratării oamenilor. Când i-am văzut pe frați și surori făcându-și datoria de mântuială și tergiversând, în loc să ofere părtășie despre adevăr ca să îi ajute, i-am certat și tratat. Drept rezultat, în loc să obțină cunoaștere despre ei, s-au simțit constrânși de mine. De fapt, liderii mei mi-au spus că unii dintre frați și surori tocmai și-au început datoria, nu înțelegeau unele principii și că, inevitabil, vor fi câteva greșeli și abateri și că nu ar trebui să îi tratez în astfel de situații. În schimb, ar trebui să le înțeleg carențele și dificultatea, să îi sprijin cu afecțiune și să-i îndrum să înțeleagă principiile adevărului. Dacă i-aș fi ajutat și îndrumat mai mult și dacă ar fi știut să practice, dar nu s-ar fi căit sau schimbat, ar fi trebuit să-i tratez de la egal la egal, să evidențiez esența problemelor lor, să-i ajut să se cunoască, după principiile și cuvântul lui Dumnezeu. Doar emondarea și tratarea în acest fel respectă voia lui Dumnezeu și ajută lucrarea casei Lui și intrarea în viață a fraților și surorilor noastre. Indiferent de situație, doar practicarea conform adevărului e de folos oamenilor.

Într-o zi, liderul meu a trimis un mesaj grupului ca să întrebe de starea unui aspect al lucrării, dar partenera mea și echipa nu au răspuns la timp. M-am gândit: „De ce n-au răspuns frații și surorile mele în mod activ? Sunt mult prea pasivi față de îndatoririle lor.” Când a venit momentul întâlnirii, am pus această întrebare și, când toți au tăcut, i-am acuzat involuntar că erau prea înceți și pasivi în îndatoririle lor. Când am terminat, au tăcut în continuare și m-am gândit: „Iar mi-am expus firea arogantă și i-am făcut să se simtă constrânși?” În acel moment, m-am uitat la calculator și mi-am dat seama că microfonul a fost oprit cât timp am avut părtășie. Atunci am realizat că Dumnezeu mă proteja și mă împiedica să le fac rău fraților și surorilor. I-am mulțumit lui Dumnezeu în tăcere, dar în același timp am regretat profund și m-am urât că iar am manifestat aroganță. Am pornit microfonul și i-am întrebat cu calm de ce nu au răspuns la mesaj când trebuia. Atunci am aflat că partenera mea nu a avut internet, iar ceilalți n-au priceput principiile sau n-au înțeles situația și n-au știut să răspundă. Cu răbdare, am avut părtășie cu ei despre cum să implementeze această lucrare conform principiilor și apoi i-am raportat liderului meu starea lucrării. Când am practicat în acest mod, m-am simțit mai liniștită.

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „După ce oamenii sunt cuceriți de Dumnezeu, atributul elementar al simțului rațiunii cu care ar trebui să fie înzestrați este să se asigure că nu vorbesc arogant. Ei ar trebui să-și asume un statut modest, «ca balegă pe pământ», și să spună unele lucruri care sunt adevărate; asta ar fi cel mai bine. În special când ești mărturie pentru Dumnezeu, dacă poți să spui ceva important din inimă, fără vorbe goale sau exagerări și fără minciuni închipuite, atunci firea ta se va fi schimbat și aceasta este schimbarea care ar trebui să se petreacă odată ce ai fost cucerit de Dumnezeu. Dacă nu poți avea nici măcar atâta rațiune, atunci ești într-adevăr lipsit de înfățișarea unei ființe umane. În viitor, după ce toate națiunile și regiunile vor fi cucerite de Dumnezeu, dacă la o adunare uriașă de laudă a lui Dumnezeu începi din nou să te porți arogant, atunci vei fi înlăturat și eliminat. De acum înainte, omul trebuie să se comporte întotdeauna cum se cuvine, să-și recunoască statutul și poziția și să nu revină la vechile sale căi” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că sunt o mică ființă creată, cineva profund corupt, și c-ar trebui să fiu pe picior de egalitate cu frații și surorile mele și să-mi fac bine datoria. Asta înseamnă să fii rezonabil. Acum, când verific lucrarea bisericii, nu mă mai enervez repede și nu îi mai cert pe frații și surorile mele. Fac un efort voit ca să le înțeleg greutățile și caut adevărul cu fiecare. Treptat, eu, frații și surorile mele am reușit să colaborăm în armonie. Aceste schimbări din mine sunt rezultatul judecății și mustrării lui Dumnezeu și Îi mulțumesc pentru că m-a mântuit.