de Yu Lu, China

În 2018, am fost aleasă conducătoare în biserică. Pe atunci, Li Hua îi suprima și îi chinuia cu înverșunare pe ceilalți și tulbura viața bisericii. Trebuia să îi expunem și să îi disecăm comportamentul de persoană rea, prin perspectiva cuvintelor lui Dumnezeu. Lin Ru, sora care îmi era parteneră, m-a rugat să merg cu ea. Când aveam părtășie cu Li Hua și o expuneam, aceasta nu a acceptat. A avut o atitudine josnică. Nu numai că nu și-a recunoscut faptele rele, dar ne-a și privit în ochi, făcându-ne să ne ferim privirea, și s-a apărat. Când i-am surprins privirea feroce, m-am speriat puțin. În inima mea, m-am rugat continuu lui Dumnezeu și I-am cerut să mă conducă. În acel moment, am pornit computerul și am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care se potrivea foarte bine comportamentului lui Li Hua. L-am citit împreună și apoi i-am expus faptele rele corelate cu contradicțiile dintre ceea ce spusese în diferite momente și comportamentul ei persistent. Alți frați și surori i-au expus și ei comportamentul împreună și abia atunci a fost convinsă. După ce a plecat Li Hua, o soră a spus: „Când am văzut atitudinea acestei persoane rele astăzi, chiar m-am speriat puțin. Dacă nu ai fi expus-o, chiar nu ar fi fost convinsă.” Când am auzit asta, deși am spus „Slavă lui Dumnezeu, toate acestea sunt conducerea Lui!”, în inima mea chiar m-am bucurat. Consideram că aveam cu adevărat anumite abilități de lucru. După o vreme, am mers să țin o adunare pentru lucrătorii care se ocupau de texte. Întrucât nu pricepeam bine principiile lucrării bazate pe texte, mă temeam că nu voi putea avea părtășie clar, iar oamenii mă vor desconsidera. Așadar, în inima mea, m-am rugat continuu lui Dumnezeu, cerându-I îndrumarea. După aceea, am citit principiile împreună cu ei, le-am împărtășit câte ceva din propria înțelegere și am continuat părtășia și am rezolvat problemele și abaterile din lucrarea lor. După aceea, toți știau cum să facă lucrarea. Unii frați și surori au spus cu bucurie că părtășia mea i-a ajutat întrucâtva. Când am văzut că, de data aceasta, obținusem anumite rezultate făcându-mi datoria și că frații și surorile mele mă admirau cu toții, m-am simțit destul de mulțumită de mine în sinea mea. „Pe viitor, trebuie să-i ajut să rezolve mai multe probleme. În felul acesta, cu siguranță toți mă vor admira și mai mult.” Curând, conducătorii superiori au rânduit să fiu responsabilă cu mai multe sarcini dificile. La început, mi s-au părut foarte dificile și imposibil de dus la bun sfârșit. Conducătorii au avut părtășie cu mine despre Moise, care i-a condus pe israeliți peste Marea Roșie, și despre cuvintele lui Dumnezeu referitoare la credință. După aceea, m-am hotărât să duc la bun sfârșit lucrarea. Când întâmpinam dificultăți în procesul de îndeplinire a lucrării și nu știam ce să fac, mă rugam de multe ori lui Dumnezeu și căutam adevărurile-principii. Încet-încet, lucrarea a fost finalizată cu succes. Nu m-am putut abține să nu încep să mă apreciez, crezând că nicio dificultate nu era prea mare pentru mine. Ulterior, când frații și surorile s-au confruntat cu dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor și și-au pierdut credința, mă mândream în fața fraților și surorilor mele: „Dificultățile voastre nu sunt nimic. Sunt mult mai mici decât cele pe care le-am avut în îndeplinirea datoriei mele.” Apoi, am vorbit pe larg despre cum m-am bazat pe Dumnezeu ca să rezolv dificultățile pe care le-am întâmpinat în îndeplinirea datoriei mele. Totuși, nu am menționat propriile stări de negativitate, pierdere a credinței și chiar dorința de a renunța în acest proces. După conversație, am avut o oarecare conștientizare în inima mea. Oare nu mă preamăream și mă dădeam mare? Însă, dacă mă gândeam mai bine: „Am vorbit și despre cum m-am bazat pe Dumnezeu ca să rezolv probleme și dificultăți. Asta nu înseamnă că m-am dat mare.” Mai ales când am văzut expresiile invidioase și admirative ale fraților și surorilor mele, am considerat că înțelegeam adevărul și că aveam o oarecare capacitate de muncă.

Odată, am mers la o adunare. Sora Liu Li, care era responsabilă cu lucrarea de curățire a bisericii, a spus: „Un conducător de biserică a raportat că cineva are un comportament destul de rău. Au avut părtășie cu el, dar nu numai că a refuzat să o accepte și a încercat să se apere, dar a și încercat să obțină un avantaj împotriva lor. Dacă aș întâlni o asemenea persoană, nu aș ști cum să am părtășie cu ea și să o expun. M-aș teme puțin în inima mea.” Mi-am spus: „Va trebui să-ți spun cum expun eu oamenii răi, ca să înveți ceva.” Apoi am vorbit despre felul în care am expus-o pe Li Hua, cum ea nu a aceeptat și cum, în final, a fost complet convinsă. Cu cât vorbeam mai mult, cu atât mai entuziasmată deveneam. Deși am menționat și că am fost puțin timorată și speriată în momentul acela, am spus asta doar în trecere. După ce a ascultat, Liu Li s-a uitat la mine cu invidie și cu admirație și a spus: „Dacă aș fi fost în locul tău, nu aș fi știut cum s-o expun.” Ascultând-o spunând asta, am fost foarte fericită. Mi-a plăcut foarte mult. În perioada aceea, dorința mea de a mă da mare devenea tot mai puternică. De fiecare dată când mă întorceam de la o adunare, îi spuneam lui Lin Ru totul despre problemele pe care le descoperisem în biserică și despre cum le rezolvasem. Lin Ru spunea adesea: „E adevărat, te pricepi foarte bine să descoperi și să rezolvi probleme! Dacă aș fi în locul tău, s-ar putea să nu fiu în stare să găsesc problemele, darămite să le rezolv.” Ulterior, ori de câte ori Lin Ru se confrunta cu ceva, mă întreba cum să gestioneze problema și să o rezolve. Aștepta să mă întorc și să mă ocup chiar și de lucruri mărunte. Nu mă simțeam bine, iar Lin Ru mi-a spus: „Ar trebui să te îngrijești de sănătatea ta. Dacă te îmbolnăvești, cine va face lucrarea bisericii noastre?” Surorile cu care lucram mi-au oferit mereu mese hrănitoare, iar eu am avut un sentiment și mai puternic că eram stâlpul bisericii. Ulterior, frații și surorile veneau cu toții să mă caute pentru părtășie despre toate problemele lor și să-mi solicite părerea. La fiecare adunare, frații și surorile se întreceau să-mi pună întrebări. În inima mea, simțeam o deosebită plăcere, gândindu-mă: „Se pare că sunt indispensabilă pentru lucrarea acestei biserici. Fără mine la cârmă, pur și simplu nu ar funcționa!” M-am gândit la lucrarea întregii biserici: indiferent cât de importantă sau de măruntă era problema, de mine depindea să iau decizia finală. Prin urmare, consideram că mă făceam foarte remarcată. Însă, întrucât nu am reflectat niciodată asupra mea și nu m-am înțeles, asupra mea s-a abătut mânia lui Dumnezeu.

Într-o seară din iunie 2021, eram acasă și dormeam. Un grup de polițiști au spart ușa și au dat buzna înăuntru, răsturnându-mi casa cu susul în jos. De asemenea, m-au dus pentru interogatoriu la Centrul Districtual de Gestionare a Cazurilor. M-au încătușat de un scaun. Eram foarte speriată. Mă temeam să nu fiu bătută sau condamnată la închisoare. În inima mea, nu am îndrăznit să-L părăsesc pe Dumnezeu și L-am tot chemat să mă împiedice să devin o iudă. În timpul celor câteva zile de interogatoriu, mă tot gândeam: „Care este intenția lui Dumnezeu când abate acest mediu asupra mea? Oare am făcut ceva care nu a fost în concordanță cu intenția lui Dumnezeu?” Polițiștii mi-au cerut să le dau informații despre biserică, dar eu nu am spus nimic. Polițiștii mi-au spus sarcastic: „Nu ești doar o micuță conducătoare? Ești responsabilă pentru zeci de oameni și poți rândui lucrurile exact așa cum vrei. Asta îți dă un sentiment grozav de validare, nu-i așa? Ești o conducătoare micuță și vitează și încă te dai mare aici!” Eram șocată și mă rugam în inima mea: „Dragă Dumnezeule, de ce mi-au spus polițiștii acest lucru? Fie să mă luminezi!” După ce m-am rugat, mi-am amintit de diversele moduri în care mă comportasem în îndeplinirea datoriei mele în acest timp. Când mersesem la diverse adunări ale echipei, frații și surorile se întrecuseră cu toții ca să mă întrebe cum să gestioneze problemele și cum să rezolve dificultățile. În inima mea, mi-a plăcut asta. Sora care îmi era parteneră depindea și ea foarte mult de mine. Indiferent cât de importantă sau de măruntă era problema, ea venea mereu să-mi ceară părerea. Considerasem că eram indispensabilă lucrării bisericii și că trebuia să apuc cârma și să iau decizia finală în toate problemele. Asta mi-a dat un adevărat sentiment de validare. Nu cumva îi aduceam pe frați și pe surori înaintea mea? Antihriștii concurează cu Dumnezeu pentru statut și pentru oameni. În final, ei îi aduc pe oameni înaintea lor. Nu cumva natura lucrurilor pe care le făcusem era la fel ca aceea a unui antihrist? Abia atunci mi-am dat seama că începusem să merg pe calea antihriștilor. Asta a atras detestarea și ura din partea lui Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai speriată deveneam. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule! Am greșit. Dacă nu aș fi fost arestată de polițiști, nu aș fi reflectat asupra căii pe care merg și nu aș fi înțeles-o. Am fost atât de amorțită! Această arestare este iubirea Ta care a coborât asupra mea și este suferința pe care o merit. Sunt dispusă să o accept. Indiferent la câți ani sunt condamnată, mă voi supune.” În timpul celor aproximativ 12 zile în care am fost reținută, am avut regrete și mi-am făcut reproșuri constant. M-am urât pentru că eram prea amorțită și făceam lucruri împotriva lui Dumnezeu, fără să-mi dau seama. Când am stabilit că nu aveam să-L trădez pe Dumnezeu, să vând interesele casei Lui sau pe frați și pe surori, chiar dacă asta însemna să mor în închisoare, iubirea lui Dumnezeu a venit din nou asupra mea. Polițiștii se pregăteau să mă trimită la casa de detenție. Mai întâi, m-au dus la spital pentru un consult fizic. Pe neașteptate, rezultatul testului de sarcină a arătat că eram gravidă, așa că nu am fost primită la casa de detenție. După 12 zile de detenție, poliția a solicitat eliberarea mea pe cauțiune, în așteptarea procesului. Ulterior, am descoperit că nu eram însărcinată. Am văzut faptele minunate ale lui Dumnezeu, iar inima mi s-a umplut de recunoștință față de El. În același timp, am simțit că Îi datoram prea mult lui Dumnezeu.

După ce am fost eliberată, am început să reflectez asupra tuturor lucrurilor pe care le făcusem în îndeplinirea datoriei mele. De fapt, îmi cunoșteam adevărata statură. Dacă n-ar fi fost luminarea și conducerea lui Dumnezeu, nu aș fi fost în stare să-mi fac datoria bine. Totuși, folosisem luminarea de la Dumnezeu ca pe un capital pentru a mă mândri și îi adusesem pe frați și pe surori înaintea mea. Asta a atras detestarea din partea lui Dumnezeu. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). Dumnezeu a spus că oamenilor corupți le place să-i facă pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să-i admire. Când obțin ceva rezultate în îndeplinirea datoriei lor, le folosesc drept capital pentru a se da mari. Se mândresc în mod firesc în fața oamenilor. Mi-am amintit de timpul în care făceam datoria de conducătoare. Când văzusem că oamenii responsabili cu lucrarea de curățire nu îndrăzneau să expună o persoană rea, pentru a-i face să aibă o părere bună despre mine, m-am mândrit cu felul în care expusesem o persoană rea și o convinsesem. Descrisesem procesul cu lux de amănunte, dar trecusem repede peste propria timorare și frică. Când au auzit asta, au fost cu toții invidioși și m-au admirat. Când frații și surorile întâmpinaseră dificultăți în îndeplinirea datoriei lor și își pierduseră credința, eu avusesem părtășie despre felul în care depășisem dificultățile și îmi dusesem la bun sfârșit lucrarea, ca ei să vadă capacitatea mea de muncă. Auzind asta, frații și surorile avuseseră o părere foarte bună despre mine. Mă dădusem mare și în fața surorii care îmi era parteneră. De fiecare dată când terminam de gestionat lucrarea bisericii, îi vorbeam despre cum descoperisem probleme și avusesem părtășie ca să le rezolv. Asta o făcuse să devină dependentă de mine atât în chestiuni importante, cât și în chestiuni mărunte. Întrucât fusesem bolnavă, își făcuse griji că aveam să fiu prea epuizată ca să-mi fac datoria în mod normal și, astfel, îmi păstra toată mâncarea gustoasă și hrănitoare. Am văzut cum mă preamărisem și mă dădusem mare la orice pas, făcându-i pe oameni să aibă o părere bună despre mine și să mă admire. Asta însemna că voiam să am statut în inimile oamenilor! Îndatoririle unui conducător sunt de a-L preamări pe Dumnezeu, de a mărturisi pentru El și de a-i aduce pe frați și pe surori înaintea Lui. Asta este intenția lui Dumnezeu. Cu toate acestea, eu îi adusesem pe toți frații și surorile înaintea mea. Chiar nu aveam nicio urmă de umanitate și conștiința și rațiunea îmi lipseau cu desăvârșire!

Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Odată ce oamenii au devenit aroganți în natura și esența lor, pot adeseori să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să I se împotrivească, să nu ia aminte la cuvintele Lui, să genereze noțiuni despre El, să facă lucruri care-L trădează și care mărturisesc pentru ei înșiși și îi înalță pe ei. Spui că nu ești arogant, dar să presupunem că ți s-a dat o biserică și ți s-a permis să o conduci; să presupunem că Eu nu te-am emondat și că nimeni din familia lui Dumnezeu nu te-a criticat sau nu te-a ajutat: după ce ai condus-o o vreme, i-ai aduce pe oameni la picioarele tale și i-ai face să asculte de tine, chiar până în punctul în care te-ar admira și venera. Și de ce ai face asta? Acest lucru ar fi determinat de natura ta; nu ar fi altceva decât o dezvăluire naturală. Nu trebuie să afli asta de la ceilalți, și nici ca ei să te învețe acest lucru. Nu e nevoie ca ceilalți să te instruiască sau să te constrângă să faci asta; acest tip de situație se produce în mod firesc. Tot ceea ce faci are legătură cu a-i determina pe oameni să te înalțe, să te slăvească, să te venereze, să asculte de tine și să te asculte în toate lucrurile. A-ți permite să fii un lider în mod natural dă naștere acestei situații și nu poate fi schimbată. Și cum ia naștere această situație? Este determinată de natura arogantă a omului. Manifestarea aroganței este răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. Când oamenii sunt aroganți, îngâmfați și neprihăniți de sine, tind să-și înființeze propriile împărății independente și să facă lucrurile în orice fel doresc. De asemenea, îi aduc pe ceilalți în propriile lor mâini și îi atrag în îmbrățișările lor. Faptul că oamenii sunt capabili să facă astfel de lucruri arogante dovedește, pur și simplu, că esența naturii lor arogante este cea a Satanei; este cea a arhanghelului. Când aroganța și îngâmfarea lor ating un anumit nivel, ei nu mai au un loc pentru Dumnezeu în inimile lor, iar Dumnezeu este dat deoparte. Atunci, ei își doresc să fie Dumnezeu, să-i facă pe oameni să asculte de ei și devin arhanghelul. Dacă deții o astfel de natură satanică arogantă, Dumnezeu nu va avea loc în inima ta. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, El nu te va mai recunoaște, te va vedea ca pe o persoană rea și te va elimina” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O natură arogantă stă la originea împotrivirii omului față de Dumnezeu”). Dumnezeu a spus că, de vreme ce au o natură arogantă, oamenii vor face lucruri prin care se împotrivesc lui Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui. Asta este ceea ce oamenii dezvăluie în mod firesc. Îmi amintesc că, atunci când tocmai începusem să fiu conducătoare, întâmpinasem probleme și dificultăți în lucrarea mea. Datorită luminării și conducerii lui Dumnezeu, lucrarea mea a avut câteva rezultate, dar eu nu I-am dat slavă lui Dumnezeu. În schimb, le-am folosit drept capital ca să mă dau mare. M-am gândit: „Pot rezolva această problemă și mă pot ocupa de acea dificultate”; credeam că înțelegeam deja adevărul și că știam cum să lucrez. Drept urmare, am devenit și mai arogantă. Întrucât mă dădeam mare la orice pas în timp ce îmi făceam datoria, atunci când s-au abătut probleme asupra lor, frații și surorile mele nu s-au rugat lui Dumnezeu și nu s-au bazat pe El. În schimb, s-au bazat pe mine ca să le rezolv. Și eu chiar credeam cu nerușinare că înțelegeam adevărul mai bine decât alții, că eram stâlpul bisericii, că eram la cârmă și că eram indispensabilă bisericii. În momentul acela, am simțit cât de nesăbuită și de ridicolă fusesem. Eram atât de arogantă încât îmi lipsea orice urmă de rațiune! M-am gândit la Pavel. Întrucât era prea arogant, mărturisea constant pentru el însuși despre câți oameni câștigase prin predicarea Evangheliei, cât de departe călătorise și cât de mult suferise și, în final, a mărturisit că, pentru el, a trăi era hristos. A ofensat firea lui Dumnezeu și a fost pedepsit de El. Nu cumva mergeam pe calea lui Pavel? Dacă nu m-aș pocăi, finalul meu ar fi același ca al lui Pavel.

După aceea, am continuat să caut adevărul și să reflectez asupra problemelor mele. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cuvântul «slavă» nu le aparține oamenilor. Slava poate merge doar la Dumnezeu, la Creator, și nu are nimic de-a face cu ființele umane create. Chiar dacă depun efort și cooperează, oamenii sunt totuși sub conducerea lucrării Duhului Sfânt. Dacă nu există o lucrare a Duhului Sfânt, ce pot face oamenii? Cuvântul «mărturie» nu le aparține nici el oamenilor. Indiferent dacă este vorba despre substantivul «mărturie» sau despre verbul «a mărturisi», ambele cuvinte în sine nu au nicio legătură cu ființele umane create. Numai Creatorul este vrednic de a fi mărturisit și este vrednic de mărturia oamenilor. Acest lucru este determinat de identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu și, de asemenea, de faptul că tot ce face Dumnezeu provine din eforturile Lui, iar Dumnezeu merită să aibă toate acestea. Ceea ce pot face oamenii este cu siguranță limitat și totul este rezultatul luminării, conducerii și îndrumării Duhului Sfânt. Cât despre natura umană, oamenii devin aroganți odată ce înțeleg câteva adevăruri și pot face puțină lucrare. Dacă nu sunt însoțiți deloc de judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, nimeni nu poate ajunge la supunere față de Dumnezeu și nu poate mărturisi pentru El. Ca urmare a predestinării de la Dumnezeu, este posibil ca oamenii să aibă câteva daruri sau talente speciale, să fi învățat o profesie, să fi dobândit aptitudini sau să aibă puțină istețime și astfel devin insuportabil de aroganți și vor constant ca Dumnezeu să-Și împartă gloria și mărturia cu ei. Nu este un lucru irațional? Este extrem de irațional. Asta arată că ei adoptă poziția greșită. Nu se consideră ființe umane, ci o rasă aparte, supraoameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte rușinată. Slava și mărturia nu au nimic de-a face cu oamenii. Numai Creatorul merită să fie mărturisit. Dumnezeu a îndurat durerea lumii pentru a mântui omenirea. Persecutat de PCC, ridiculizat de lume și condamnat și calomniat de comunitatea religioasă, Dumnezeu a suportat mereu în tăcere. A plătit un preț enorm pentru noi. Nu-l putem exprima în cuvinte. Eu sunt doar o ființă creată neînsemnată. Chiar dacă pot face anumite îndatoriri, acestea sunt limitate. La fel ca atunci când am expus persoana rea, pe Li Hua. Dumnezeu a fost Cel care m-a condus să-I găsesc cuvintele potrivite, iar persoana rea a fost convinsă doar când a fost expusă și de frații și surorile mele. Când am întâmpinat dificultăți în datoria mea, Dumnezeu a fost Cel care a rânduit prompt ca liderii să aibă părtășie cu mine. Din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles intențiile și abia atunci am avut credință. Toate acestea au fost înfăptuite de Dumnezeu. Eu nu am făcut nimic demn de laudă. Dacă n-ar fi fost conducerea lui Dumnezeu, eu n-aș fi avut cum să obțin rezultate bune în îndeplinirea datoriei mele. Totuși, mi-am asumat meritele pentru toate astea. Chiar eram arogantă și lipsită de rațiune! Firea mea coruptă era extrem de gravă, dar Dumnezeu nu m-a abandonat și nici nu m-a eliminat din cauza faptelor mele rele. Dumnezeu a fost Cel care a creat mediul în care am fost arestată, pentru a mă opri din drum și a mă împiedica să fac rău. De asemenea, a folosit vorbele unui ofițer de poliție pentru a mă face să reflectez asupra mea și să mă înțeleg. Esența lui Dumnezeu este extrem de frumoasă și de bună! Chiar am experimentat că doar Dumnezeu merită lauda și mărturia oamenilor! Ulterior, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Așadar, ce mod de comportament nu înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuți? Dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine însuți într-o anumită chestiune, vei obține rezultatul de a-i face pe unii oameni să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine. Dar, dacă te dezvălui și îți împărtășești autocunoașterea în privința aceleiași chestiuni, natura acestui lucru este diferită. Nu este adevărat? A se dezvălui pentru a vorbi despre propria autocunoaștere este un lucru pe care umanitatea normală ar trebui să-l aibă. Este un lucru pozitiv. Dacă te cunoști cu adevărat și vorbești despre starea ta corect, drept și precis, dacă vorbești despre o cunoaștere care este întru totul bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, dacă aceia care te ascultă sunt lămuriți și trag foloase din asta și dacă mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu și Îl slăvești, asta înseamnă să mărturisești despre Dumnezeu. Dacă, dezvăluindu-te, vorbești mult despre atuurile tale, despre cum ai suferit și ai plătit un preț și ai rămas ferm în mărturia ta și, drept rezultat, oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci asta înseamnă să mărturisești despre tine însuți. Trebuie să fii capabil să faci diferența între aceste două comportamente” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de a-L preamări și de a mărturisi pentru El. De asemenea, am înțeles diferența dintre a mărturisi pentru Dumnezeu și a se da mare. Ambele presupun părtășia despre propriile experiențe, dar diferența esențială constă în intențiile fiecăruia și în rezultatele obținute. În timpul procesului de părtășie, ar trebui să vorbim despre propria stare adevărată și despre corupția pe care am dezvăluit-o, să le asociem cu spusele lui Dumnezeu pentru a ne expune propria corupție și, în cele din urmă, să vorbim despre ce căi de practică am găsit și ce înțelegeri ale lui Dumnezeu am dobândit. Numai având părtășie în acest fel, Îl preamărim pe Dumnezeu și mărturisim pentru El. Dacă vorbim doar despre cum am rezolvat probleme și cum am rămas fermi în mărturia noastră când ni s-a întâmplat ceva și vorbim doar despre partea bună, fără să ne expunem propria corupție, atunci, printr-o asemenea părtășie, doar ne preamărim pe noi înșine. Când am vorbit despre experiența mea, nu m-am destăinuit și nu am expus corupția pe care o dezvăluisem. De fiecare dată, tot ce am exprimat în fața fraților și surorilor era pozitiv, pătrundere activă. Asta i-a făcut să creadă că aveam credință și că eram în stare să rezolv probleme. Ceea ce făceam era să mă preamăresc și să mă dau mare.

După aceea, biserica a rânduit să fac lucrare bazată pe texte. Într-o zi, discutam despre lucrare cu sora Ding Ning, care îmi era parteneră. Ding Ning a zis: „Cred că modul în care m-am exprimat în scrisoarea de comunicare pe care le-am scris-o fraților și surorilor mele nu este la fel de clar ca al tău. Cred că scrisoarea pe care ai redactat-o tu este foarte bună.” Când Ding Ning a terminat de vorbit, eram foarte bucuroasă. Iar voiam să mă dau mare cu modul în care redactam scrisori de comunicare. Atunci am avut o revelație: nu cumva voiam iar să mă grozăvesc? Așadar, i-am spus lui Ding Ning: „De fapt, și eu am avut dificultăți în procesul de scriere. Uneori, nu știam cum să mă exprim. Scriam ceva, ștergeam și scriam altceva și, uneori, chiar voiam să renunț. Ulterior, m-am rugat lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra motivului pentru care nu puteam scrie bine. În timp ce căutam și chibzuiam, am înțeles că, atunci când scriam, intenția mea era incorectă. Nu scriam pentru a-mi face bine datoria; voiam să scriu bine pentru a-i face pe oameni să mă admire. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu ca, indiferent cum era scrisă, atât timp cât includea principiile, iar frații și surorile o puteau înțelege, să fie în regulă. Când am practicat astfel și am scris iar, am avut câteva idei și am putut să exprim clar sensul dorit. Mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Voi apărea Sfintei Împărății și Mă voi ascunde de ținutul murdăriei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 29). Atunci am înțeles sensul acestei fraze. Când aveam intenții incorecte și voiam să mă folosesc de redactarea scrisorii ca să mă dau mare, Dumnezeu Și-a ascuns chipul de mine și, indiferent cum scriam, nu era nimic bun. Însă, când am adoptat mentalitatea corectă și am scris pentru a obține rezultate, am fost în stare să redactez scrisoarea fără probleme, sub conducerea lui Dumnezeu.” După ce a auzit asta, Ding Ning a spus că știa cum să o facă. Practicând în felul acesta, inima mea s-a simțit foarte liniștită.

După aceea, când eram cu frații și cu surorile mele, mă destăinuiam conștient, expunându-mi propria fire coruptă și modul în care mă preamărisem și mă etalasem în trecut și vorbind despre cum crease Dumnezeu un mediu pentru a mă mântui și schimba. Astfel, frații și surorile mele mă puteau discerne și puteau înțelege mântuirea oamenilor de către Dumnezeu. După aceea, când îmi făceam datoria, nu mă preamăream și nu mă dădeam mare așa cum făcusem înainte. Faptul că am putut să mă schimb în felul acesta este rezultatul conducerii cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!