de An Yu, China

În 2023, îmi făceam datoria de conducătoare de biserică și eram parteneră cu sora He Li. Înainte, He Li a fost conducătoare și cunoștea principiile diverselor sarcini. După ce ne-am împărțit treaba, n-a mai trebuit să-mi bat capul cu lucrarea de care era responsabilă He Li. Uneori, când întâmpinam dificultăți la lucru, He Li mă ajuta. Deși volumul de lucru era mare, eram relaxată, pentru că lucram împreună. În iulie, He Li a fost aleasă predicatoare și a preluat responsabilități de la mai multe biserici. Lucrarea bisericii noastre a căzut numai pe mine și speram să am pe cineva cu care să împart volumul de lucru cât de curând posibil. Mai târziu, Zhao Xin a fost aleasă conducătoare la altă biserică, iar eu i-am fost parteneră. Eram foarte fericită. Zhao Xin slujise ca diacon de udare și înțelegea întrucâtva lucrarea bisericii. Ar trebui să se poată obișnui repede. Acum, că era cineva cu care să împart lucrarea, puteam să mă relaxez puțin. I-am spus lui Zhao Xin ce sarcini are de îndeplinit, dar, fiindcă era puțin mai în vârstă, i-a luat ceva până să înțeleagă ce are de făcut și tot eu făceam cea mai mare parte din treabă. Îi purtam pică puțin. Acum nu doar că făceam lucrarea mea, dar trebuia s-o îndrum și pe Zhao Xin, ceea ce-mi creștea și mai mult volumul de lucru. Totuși, m-am gândit că poate sora Zhao se va familiariza mai mult cu lucrul după ce exersează câteva zile.

Într-o zi, după întâlnire, mi-am dat seama că lucrarea de udare nu fusese urmărită. Apoi, m-am gândit că Zhao Xin era mai obișnuită cu lucrarea de udare, așa că trebuia s-o urmărească. Când am ajuns acasă, am întrebat-o imediat pe Zhao Xin dacă verificase lucrarea de udare. Zhao Xin a zis că nu avusese încă nicio adunare, așa că nu știa. Într-o clipă, fierbeam de mânie. M-am gândit: „Dacă ai face o parte din treabă, oare n-aș scăpa de presiune? Care e diferența dacă fac treaba doi oameni sau dacă o fac doar eu?” Am zis cu ton de reproș: „Dacă ai face o parte din treabă, n-ar fi mai eficient? Gândește-te ce fire coruptă te împiedică s-o faci!” Zhao Xin n-a zis nimic pentru o clipă și mi-am dat seama atunci că, dacă vorbesc așa, ea se simte constrânsă și că felul în care o tratez ar putea fi neadecvat, mai ales că fusese tulburată sentimental în perioada aceea. Gândind astfel, aveam unele mustrări de conștiință.

După vreo două săptămâni, Liu Wen a fost aleasă să colaboreze cu noi pe post de conducătoare. Liu Wen își făcea îndatoririle cu conștiinciozitate și era atentă în lucrarea sa, dar, fiind nouă, nu înțelegea prea bine principiile anumitor sarcini. Apăreau mereu probleme în lucrarea ei, era foarte înceată și avea lipsuri în capacitățile de lucru, așa că deseori avea nevoie de ajutorul meu. Inițial, m-am gândit că dacă am două surori ca partenere pot să împart volumul de lucru, dar, în loc s-o reducă, povara mea a crescut. Am simțit multă presiune și era prea greu și epuizant să fac această datorie. În sinea mea, nu puteam să nu simt dispreț față de cele două surori și nu voiam să vorbesc prea mult cu ele. Nu aveam răbdare când îmi puneau întrebări, iar ele se simțeau constrânse și nu mai îndrăzneau să întrebe. Ca rezultat, unele sarcini erau întârziate fiindcă nu reușeau să le ducă la îndeplinire. În perioada aceea, ambele surori erau foarte negative, simțind că nu realizaseră nimic și că nu erau în stare să-și îndeplinească îndatoririle, iar eu mă plângeam în continuare că nu sunt eficiente. Acum că aveam partenere, părea că sunt și mai obosită decât înainte, fără ele. Deși era o muncă pentru trei oameni, până la urmă eu făceam cea mai mare parte și mă simțeam foarte dezavantajată. Dacă n-o făceam, mă temeam că întârzii lucrarea și că sunt responsabilă. Gândindu-mă la asta, am început să plâng necontrolat, de parcă fusesem foarte nedreptățită. Nu știam cum să înfrunt acest mediu; în fiecare zi oftam și mă simțeam foarte abătută. Mă gândeam că-mi doream să plec din biserica asta, dar apoi mi-am dat seama că fuga nu era soluția problemei. Așadar, am venit în fața lui Dumnezeu, rugându-mă și spunând: „Dumnezeule, știu că am dezvăluit multe firi corupte, dar nu știu de unde să încep să le înțeleg. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă, ca să-mi cunosc firile corupte.” În căutarea mea, am citit aceste cuvinte ale Lui: „Firea înnăscută a omului aparține impulsivității. Când se aduc prejudicii intereselor, slavei deșarte sau mândriei unei persoane, dacă aceasta nu înțelege adevărul sau nu are adevărul-realitate, ea își va lăsa firile corupte să dicteze tratamentul acelei daune și va fi impulsivă și va acționa pripit. Ceea ce manifestă și dezvăluie atunci este impulsivitate. Este impulsivitatea un lucru pozitiv sau un lucru negativ? Este, în mod evident, un lucru negativ. Pentru o persoană, să trăiască într-un mod impulsiv nu este un lucru bun; este susceptibilă să provoace dezastre. Dacă impulsivitatea și corupția cuiva sunt dezvăluite atunci când lucrurile se abat asupra sa, este aceea o persoană care caută adevărul și se supune lui Dumnezeu? Evident, este cert că o astfel de persoană nu este supusă lui Dumnezeu. În ceea ce privește diferitele persoane, evenimente, lucruri și împrejurări pe care Dumnezeu le rânduiește pentru oameni, dacă cineva nu le poate accepta de la Dumnezeu, în schimb le face față și le rezolvă într-o manieră omenească, ce va rezulta în cele din urmă? (Dumnezeu va disprețui și va respinge acea persoană.) Dumnezeu va detesta acea persoană, deci va fi acest lucru edificator pentru oameni? (Nu, nu va fi.) Nu numai că acea persoană va avea de pierdut în propria viață, dar nici nu va fi edificatoare pentru alții. Mai mult decât atât, Îl va umili pe Dumnezeu și Îl va face s-o disprețuiască și s-o respingă. O astfel de persoană și-a pierdut mărturia și nu este binevenită oriunde ar merge. Dacă ești membru al casei lui Dumnezeu, dar totuși ești mereu impetuos în acțiunile tale, dezvălui întotdeauna ceea ce este natural în tine și-ți dezvălui mereu firea coruptă, făcând lucrurile cu mijloace umane și cu o fire coruptă, satanică, consecința finală va fi că faci rău și că te împotrivești lui Dumnezeu – și, dacă rămâi nepocăit tot timpul și nu poți păși pe calea căutării adevărului, va trebui să fii dezvăluit și eliminat. A trăi pe baza unei firi satanice și a nu căuta adevărul pentru a o îndepărta nu e o problemă gravă? Un aspect al problemei este că o persoană nu crește sau nu se schimbă în propria viață; dincolo de asta, acea persoană îi va influența negativ pe alții. Nu va servi niciunui scop bun în biserică și, în timp, va provoca mari necazuri bisericii și aleșilor lui Dumnezeu, ca o muscă urât mirositoare care zboară înainte și înapoi deasupra mesei, provocând dezgust și silă. Vreți să fiți acest tip de persoane? (Nu.)” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O fire coruptă poate fi înlăturată doar prin acceptarea adevărului”). Dumnezeu a expus situația mea actuală. De ce mă enervam mereu, eram impulsivă și mă înfuriam pe surorile mele partenere? Fiindcă nu se ridicau la nivelul așteptărilor mele după ce au fost alese la conducere. În loc să împart direct volumul de muncă și să mă eliberez de presiune, au avut nevoie de mai multă energie din partea mea ca să am părtășie cu ele și ca să mă ocup de neajunsurile din lucrarea lor. Simțeam că-mi irosesc timpul și-mi provocau disconfort fizic, ceea ce a dus la împotrivire în inima mea. Nu am căutat adevărul și am trăit în firea mea coruptă, disprețuindu-le, înfuriindu-mă pe ele și fiind impulsivă. Acest lucru le-a făcut să devină negative și să se simtă constrânse, afectându-ne lucrarea. Chiar mi-a lipsit umanitatea!

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Când vine vorba de realizarea anumitor îndatoriri speciale sau a unor îndatoriri mai extenuante și mai obositoare, într-o privință, oamenii trebuie să chibzuiască întotdeauna cum să realizeze acele îndatoriri, ce greutăți ar trebui să îndure și cum ar trebui să-și susțină îndatoririle și să se supună. În altă privință, oamenii trebuie să cerceteze și ce alterări există în intențiile lor și cum le îngreunează acestea realizarea îndatoririlor. Oamenii se nasc cu o aversiune față de suportarea greutăților – niciun individ nu ajunge să simtă mai mult entuziasm sau mai multă bucurie dacă îndură mai multe greutăți. Astfel de oameni nu există. Este natura trupului uman ca oamenii să se simtă îngrijorați și necăjiți de îndată ce trupul lor îndură greutăți, dar câte greutăți trebuie să îndurați acum în datoria pe care o realizați? Trebuie doar să înduri ca trupul tău să se simtă puțin obosit și să trudească puțin. Dacă nu poți îndura nici măcar această mică dificultate, se poate considera că ai hotărâre? Se poate considera că ai credință sinceră în Dumnezeu? (Nu.) Nu va fi suficient. […] Nu este o sarcină ușoară să poți îndura greutăți în realizarea propriei datorii. De asemenea, nu este ușor nici să realizezi bine un anumit tip de lucrare. Este indiscutabil că adevărul cuvintelor lui Dumnezeu lucrează în oamenii care pot face aceste lucruri. Nu este ca și cum s-au născut fără teamă de greutăți și de oboseală. Unde ar putea fi găsită o astfel de persoană? Toți acești oameni au o anumită motivație și au ceva din adevărul cuvintelor lui Dumnezeu ca temelie. Când își încep îndatoririle, punctele lor de vedere și pozițiile lor se schimbă – realizarea îndatoririlor devine mai ușoară, iar suportarea unor greutăți și a oboselii trupești începe să li se pară ceva nesemnificativ. Cei care nu înțeleg adevărul și ale căror puncte de vedere asupra lucrurilor nu s-au schimbat trăiesc conform ideilor, noțiunilor, dorințelor egoiste și preferințelor personale omenești, așa că sunt reticenți și nu-și doresc să-și realizeze îndatoririle. De exemplu, când vine vorba de a face o muncă murdară și obositoare, unii oameni spun: «Mă voi supune rânduielilor casei lui Dumnezeu. Voi realiza orice datorie îmi rânduiește biserica, indiferent dacă e murdară sau obositoare, dacă e grandioasă sau cu nimic deosebită. Nu am cerințe și o voi accepta ca fiind datoria mea. Aceasta este însărcinarea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu, iar puțină murdărie și oboseală sunt greutățile pe care ar trebui să le îndur.» Drept urmare, atunci când sunt implicați în munca lor, nu simt deloc că îndură vreo greutate. Deși altora li s-ar putea părea murdară și obositoare, ei o consideră ușoară, pentru că inimile lor sunt calme și netulburate. O fac pentru Dumnezeu, așa că nu simt că este dificil. Unii oameni consideră că a face o muncă murdară, obositoare sau lipsită de importanță este o insultă la adresa statutului și caracterului lor. Ei o percep ca semn că ceilalți nu-i respectă, îi hărțuiesc sau îi privesc de sus. Drept urmare, chiar și atunci când se confruntă cu aceleași sarcini și același volum de muncă, ei consideră că este extenuant. Orice ar face, au un resentiment în inimile lor și simt că lucrurile nu sunt cum își doresc ei să fie sau că sunt nesatisfăcătoare. În sinea lor, sunt plini de negativitate și împotrivire. De ce sunt negativi și potrivnici? Care este cauza? Cel mai adesea, este că realizarea îndatoririlor proprii nu le aduce un salariu; e ca și cum lucrează gratis. Dacă ar exista recompense, ar putea fi acceptabil pentru ei, dar nu știu dacă le vor primi sau nu. Prin urmare, oamenii simt că realizarea îndatoririlor nu merită osteneala, echivalând-o cu a lucra pe degeaba, așa că devin adesea negativi și potrivnici când vine vorba de a realiza îndatoriri. Nu așa stau lucrurile? Sincer vorbind, acești oameni nu sunt dispuși să realizeze îndatoriri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care nu practică adevărul și țin cont de trup se gândesc doar la propriile interese fizice. Nu-și iau îndatoririle ca responsabilități. Când fac mai mult, simt că sunt în pierdere, așa că se plâng și se împotrivesc. Nu înseamnă că-și fac îndatoririle. În comparație cu mine, pentru că surorile mele partenere erau noi, nu-și puteau face îndatoririle singure și aveau nevoie de mai multă părtășie și asistență din partea mea, mă plângeam mult și mă gândeam că-mi irosesc timpul de odihnă cu ele. M-am aprins, am reacționat impulsiv și n-am vrut să vorbesc cu ele, nici nu mi-a păsat de lucrarea de care erau responsabile. N-am considerat niciodată lucrarea bisericii drept datoria mea, nici nu m-am gândit cum să le ajut pe surori să-și asume rapid responsabilitățile ca să previn pierderile în lucrarea bisericii. Nu eram dispusă nici măcar să vorbesc mai mult sau să dedic mai mult timp și energie. Cum să se considere din comportamentul meu că-mi îndeplinesc îndatoririle cu credință? Un om care are conștiință și rațiune nu ia în considerare interesele personale în nicio împrejurare. Rămâne loial lui Dumnezeu și-și îndeplinește îndatoririle bine, oricât de mult ar suferi și oricât de obosit ar fi. Cu toate acestea, mereu m-am gândit să mă răsfăț în confort trupesc și comoditate. Când s-au complicat puțin lucrurile, m-am simțit nedreptățită, am crezut că am de pierdut și voiam să scap din mediul acesta. Totul a fost cauza firilor mele corupte de a râvni la trup și de a fi egoistă și abjectă. Am trăit cu firile mele corupte, care le-au rănit pe surorile mele partenere. Îmi urmăreau expresia în fiecare zi înainte să vorbească. Uneori, era limpede că au păreri, dar se temeau să nu spună ceva greșit, știind că s-ar putea să reacționez cu mânie. Drept urmare, nu și-au putut îndeplini îndatoririle pe deplin, cum ar fi putut de fapt. Cum se poate spune că mi-am făcut datoria? Practic, am făcut rău și am provocat perturbare! Acum că mă gândesc, am avut un comportament josnic.

Ulterior, m-am întrebat de ce am râvnit la confort și m-am gândit doar la interesele mele fizice. Am citit cuvintele lui Dumnezeu care ziceau: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că trăisem după otrava Satanei: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Tot ce am făcut a fost pentru mine, gândind că toți cei care n-au grijă de ei sunt necugetați. Așadar, făcându-mi datoria, toate gândurile și acțiunile mele erau motivate de propriile interese. De când a plecat He Li, am sperat să am curând pe cineva cu care să împart volumul de lucru ca să-mi ușurez povara, ca să sufăr mai puțin și să mă simt mai puțin obosită. Văzând că Zhao Xin învață încet ce are de făcut și nu poate ajuta prea mult, m-am simțit disprețuitoare și mi-am dorit alt partener. Dar conducătoarea Liu Wen nu înțelegea prea bine principiile, iar lucrarea ei avea nevoie de revizuire. Am fost impulsivă și m-am înfuriat pe ele, simțind nu doar că nu ajută cu volumul de muncă, dar și că trebuia să depun mai mult efort ca să am părtășie cu ele. Astfel aveam și mai puțin timp de odihnă și le purtam multă ranchiună. Când au întâmpinat dificultăți în lucrarea lor, n-am vrut să mă deranjez să mă implic, ceea ce a dus la probleme nerezolvate și la întârzieri. Dacă aș fi fost dispusă să sacrific mai mult și să le ajut cu răbdare, deși m-ar fi epuizat fizic, dacă am fi colaborat, lucrarea bisericii ar fi decurs fără piedici. Dar m-am gândit doar la propriile interese fizice. Trăind după otrava Satanei: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, am devenit tot mai egoistă, mai abjectă și mai lipsită de umanitate, chiar provocând întârzieri în lucrare. Dacă nu mă schimbam, urma să fiu disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu! Am venit înaintea Lui și m-am rugat: „Dumnezeule! Am trăit după otrava Satanei: «Fiecare pentru sine şi diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și asta m-a făcut incredibil de nefericită. Dacă nu-i învinuiesc pe alții, Îl învinuiesc pe Dumnezeu. Nu vreau să mai trăiesc așa. Te rog, îndrumă-mă să mă eliberez din robia otrăvurilor satanice!”

Apoi, m-am gândit: cum să tratez oamenii conform principiilor? M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În primul rând, trebuie să înțelegi adevărul. Odată ce înțelegi adevărul, îți va fi ușor să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și vei ști principiile după care Dumnezeu cere oamenilor să-i trateze pe alții. Vei ști cum să-i tratezi pe oameni și vei fi capabil să-i tratezi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Dacă nu înțelegi adevărul, cu siguranță nu vei fi capabil să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și nu-i vei trata pe alții într-un mod principial. Modul în care trebuie să-i tratezi pe alții este arătat clar sau sugerat în cuvintele lui Dumnezeu; atitudinea cu care Dumnezeu tratează umanitatea este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o adopte în modul în care se tratează unii pe ceilalți. Cum tratează Dumnezeu fiecare persoană în parte? Unii oameni au o statură imatură; sau sunt tineri; ori cred în Dumnezeu doar de puțin timp; sau nu sunt răi prin natură-esență, nu sunt răuvoitori, ci sunt doar puțin ignoranți sau lipsiți de calibru. Sau sunt supuși prea multor constrângeri și încă mai au de înțeles adevărul, nu au ajuns să aibă intrare în viață, așadar le este greu să nu facă lucruri nesăbuite sau să nu comită fapte ignorante. Însă Dumnezeu nu Se concentrează pe nesăbuința efemeră a oamenilor; El Se uită doar la inimile lor. Dacă sunt deciși să urmeze adevărul, atunci sunt corectați, iar când acesta este obiectivul lor, atunci Dumnezeu îi observă, îi așteaptă și le acordă timp și șanse care le permit să pătrundă. Nu e adevărat că Dumnezeu îi va condamna din cauza unei singure fărădelegi. Asta fac oamenii deseori; Dumnezeu nu îi tratează niciodată pe oameni așa. Dacă Dumnezeu nu îi tratează pe oameni în acest mod, atunci, de ce oamenii îi tratează pe ceilalți în acest mod? Nu arată asta firea lor coruptă? Aceasta este întocmai firea lor coruptă. Trebuie să urmărești cum îi tratează Dumnezeu pe oamenii ignoranți și nesăbuiți, cum îi tratează pe cei cu statură imatură, cum tratează dezvăluirile normale ale firii corupte a umanității și cum îi tratează pe cei care sunt răuvoitori. Dumnezeu tratează oameni diferiți în feluri diferite și are, de asemenea, diverse moduri de a gestiona nenumăratele condiții ale diferiților oameni. Trebuie să înțelegi aceste adevăruri. Odată ce ai înțeles aceste adevăruri, vei ști apoi cum să experimentezi lucrurile și să tratezi oamenii conform principiilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El are principii când are de-a face cu oamenii. E tolerant și răbdător cu aceia care au o statură mică, dându-le șanse să crească. Dar n-am luat în calcul dificultățile altora și am avut așteptări prea mari. Zhao Xin era mai în vârstă și nouă în domeniu, așa că era normal să nu fie obișnuită cu lucrarea la început. În loc să-i înțeleg dificultățile și să o sprijin cu afecțiune, am cerut să preia imediat sarcina, din moment ce-și îndeplinea datoria. Liu Wen era înceată și devenea confuză când era mult de lucru, dar era constantă și serioasă când își făcea îndatoririle și se ocupa de sarcini concrete. Însă nu le-am ajutat pe surori să se familiarizeze rapid cu lucrarea și am avut așteptări prea mari. Când n-au putut atinge așteptările, m-am arătat nemulțumită de ele și le-am făcut să se simtă constrânse. Amintindu-mi de prima dată când mi-am făcut îndatoririle în calitate de conducătoare, nu știam nimic atunci. Am înțeles unele principii cu ajutorul constant al fraților și surorilor. Însă atunci, am cerut prea multe de la surorile mele partenere, creându-le dificultăți. N-am avut umanitate deloc! Gândindu-mă la asta, m-am simțit foarte rușinată.

Mai apoi, în căutarea mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să existe principii în modul în care interacționează frații și surorile. Nu vă concentrați întotdeauna asupra greșelilor celorlalți, în schimb, trebuie să vă examinați frecvent, iar apoi să recunoașteți în mod proactiv în fața celorlalți lucrurile pe care le-ați făcut, punându-le piedici sau făcându-le rău și să învățați să vă destăinuiți și să aveți părtășie. Astfel, veți reuși să vă înțelegeți unii pe alții. În plus, indiferent ce vi se întâmplă, ar trebui să priviți lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă sunt capabili să înțeleagă adevărurile-principii și să găsească o cale de practicare, oamenii vor fi uniți în gând și-n simțire, iar relația dintre frați și surori va fi normală și nu vor fi la fel de nepăsători, reci și cruzi ca non-credincioșii și vor renunța la mentalitatea de precauție și suspiciune reciprocă. Frații și surorile vor deveni mai apropiați unul de celălalt; vor fi capabili să se sprijine și să se iubească reciproc; va exista bunăvoință în inimile lor și vor avea îngăduință și compasiune unul față de celălalt și se vor sprijini și se vor ajuta reciproc, în loc să se înstrăineze, să fie invidioși unul pe celălalt, să se măsoare unul cu celălalt și să concureze în secret, sfidându-se unii pe alții. […] Când oamenii trăiesc după firile lor corupte, le este foarte greu să fie împăcați înaintea lui Dumnezeu și le este foarte greu să practice adevărul și să trăiască după cuvintele lui Dumnezeu. Pentru a trăi înaintea lui Dumnezeu, trebuie să înveți mai întâi să reflectezi asupra ta și să te cunoști și să te rogi cu adevărat lui Dumnezeu, iar apoi trebuie să înveți cum să te înțelegi bine cu frații și surorile. Trebuie să fiți toleranți unul cu celălalt, îngăduitori unul cu celălalt și să fiți capabili să vedeți care sunt calitățile și punctele forte ale celorlalți – trebuie să învățați să acceptați opiniile celorlalți și lucrurile care sunt corecte” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu ne zic clar că, în interacțiunile noastre cu frații și surorile, n-ar trebui să ne concentrăm mereu pe neajunsuri, ci să le vedem calitățile și meritele. Trebuie să fim toleranți unii cu alții și să ne completăm punctele forte și punctele slabe. Zhao Xin era mai pricepută să aibă părtășie despre adevăr ca să rezolve probleme; uneori, când nu înțelegeam problemele fraților și surorilor, Zhao Xin găsea cuvinte relevante ale lui Dumnezeu ca să aibă părtășie și să le rezolve. Deși Liu Wen era înceată, analiza atent problemele, făcându-și îndatoririle serios și responsabil. Când aveam mult de lucru, aveam tendința să fiu superficială, dar Liu Wen îmi amintea ocazional lucruri, ceea ce mă ajuta. Dacă am lucra toate trei împreună în armonie și ne-am completa punctele forte și cele slabe, lucrarea noastră ar progresa cu siguranță. Mai apoi, m-am destăinuit surorilor partenere în legătură cu starea mea și ne-am subliniat problemele una alteia. Prin părtășie, am găsit calea și direcția parteneriatului nostru și m-am simțit foarte liniștită în sinea mea. Văzând că mediul stabilit de Dumnezeu mi-a fost benefic pentru progresul în viață, m-am simțit recunoscătoare față de Dumnezeu.