de Chen Jin, China

În 2012, am fost aleasă conducătoare de biserică. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, lucrarea de evanghelizare a bisericii noastre a produs unele rezultate și am înființat și două biserici noi. Pe atunci, frații și surorile m-au numit să organizez lucrarea electorală a bisericii, iar când frații și surorile aveau stări proaste, îmi cereau, de asemenea, să am părtășie și să-i ajut. După părtășia mea, reușeau să-și îndrepte stările. Mai ales la adunările conlucrătorilor, văzând că biserica noastră adusese cei mai mulți nou-veniți, că avea cel mai mare număr de conducători și de diaconi și că lucrarea progresa fără probleme în toate privințele, eram extrem de fericită. Consideram că aveam cu adevărat capacități de lucru și că mă pricepeam să-i selectez și să-i întrebuințez pe oameni.

Ulterior, am fost aleasă predicatoare. Odată, m-am dus să prezidez alegerile organizate de o biserică și, în primul tur de scrutin, o soră pe nume Wang Chen a primit cele mai multe voturi. M-am gândit în sinea mea: „Deși Wang Chen este destul de preocupată de statut și îi place să se dea mare, în puținele dăți în care am interacționat, am observat că își înțelege întrucâtva firea coruptă. Este potrivită pentru a fi conducătoare.” În acea zi, am văzut-o pe Zhang Lin, care fusese anterior demisă din funcția ei de conducere în biserică. Zhang Lin mi-a spus: „Wang Chen dă adesea mărturie despre sine și se dă mare. Când are părtășie despre starea ei, menționează doar părțile sale bune și nu vorbește niciodată despre propriile corupții. Acest lucru i-a făcut pe frați și pe surori s-o stimeze foarte mult și s-o admire, spunând că poate să aibă părtășie despre adevăr și să rezolve probleme. În plus, nu a înțeles nimic din faptul că a fost demisă din funcția de conducere; nu e potrivit să o alegem conducătoare!” După ce am auzit asta, am avut unele idei proprii despre Zhang Lin. M-am gândit: „Nu cumva te simți prost văzând-o pe Wang Chen aleasă fiindcă tocmai ai fost demisă? În plus, am interacționat cu Wang Chen de mai multe ori și cred c-a dat dovadă că a înțeles întrucâtva de ce a fost demisă înainte. Nu este deloc așa cum spui tu. Ar trebui să reflectezi asupra motivelor din spatele cuvintelor tale.” În trecut, organizasem aproape toate alegerile din biserică, iar cei aleși fuseseră mai mult sau mai puțin potriviți pentru sarcinile lor, așa că am considerat că judecam bine și nu am vrut să accept sfatul lui Zhang Lin. Când am ajuns acasă, i-am spus surorii care-mi era parteneră că Wang Chen obținuse cele mai multe voturi la aceste alegeri. A fost surprinsă să audă asta și a zis: „Dorința de statut a lui Wang Chen e puternică, iar faptul că se dă mare e o problemă gravă. În calitate de conducătoare, se concentra doar asupra părții ei bune când raporta despre lucrare și nu-și menționa niciodată abaterile. Când vorbea despre starea ei, totul era pozitiv; niciodată nu lăsa pe nimeni să-i vadă partea coruptă. Spunea că toți frații și toate surorile vorbeau cu ea dacă se ivea ceva, dar nu căutau principiile. Pe atunci, noi am avut părtășie cu ea și i-am semnalat problemele ei, și anume că se laudă și că dă mărturie despre sine, dar ea a spus că nu are o astfel de intenție, că frații și surorile sunt cei care vor s-o stimeze foarte mult. După ce a fost demisă, nu a dobândit nicio înțelegere de sine. Încă nu o putem vedea pe Wang Chen așa cum e de fapt; ar trebui să continui să cauți adevărul în această privință.” Auzind că și această soră respinsese persoana pe care o selectasem, m-am supărat foarte tare. M-am gândit în sinea mea: „Vorbești despre lucruri care s-au întâmplat acum câțiva ani. În ultimele dăți în care am interacționat cu Wang Chen, am văzut că este capabilă să se înțeleagă pe sine. Nu este așa cum spui tu. Nu te grăbi să o etichetezi! Ca să nu mai vorbim de faptul că au trecut câțiva ani de când sunt conducătoare. Am interacționat cu mulți oameni și știu cum să-mi exercit discernământul. Am mai multă experiență decât tine în alegerea și întrebuințarea oamenilor; oare chiar m-aș înșela în această privință?” Dar, față în față, i-am spus totuși cu blândețe: „Lucrurile despre care vorbești s-au întâmplat acum câțiva ani; acum Wang Chen se înțelege într-o oarecare măsură. Nu putem să analizăm doar trecutul oamenilor; ar trebui să-i privim corect.” Când sora nu a răspuns, am crezut cu și mai multă tărie că am dreptate.

De asemenea, o dată am văzut o soră pe nume Li Li. Fusese demisă din funcția ei de conducere și era extrem de negativă. M-am gândit că, dacă i-aș fi rânduit o datorie, poate asta ar fi ajutat-o să iasă rapid din starea ei negativă. Am văzut că biserica avea nevoie de cineva care să ocupe postul de diacon pentru chestiuni generale, așa că m-am gândit la Li Li și la faptul de a o numi pe ea să preia această datorie. Am plecat să mă văd cu Zhang Hui, conducătoarea bisericii, pentru a discuta despre problema rânduirii ca Li Li să slujească drept diaconiță pentru chestiuni generale. Zhang Hui a spus: „După ce a fost demisă, Li Li nu a dat nicio dovadă că se înțelege pe sine. Nu acceptă când frații și surorile îi semnalează problemele și, în schimb, dă replici tăioase și se ceartă, ceea ce îi face pe toți să se simtă constrânși de ea. Frații și surorile au raportat că are o umanitate slabă și că nu acceptă adevărul. Conform principiilor, nu este potrivită să fie diaconiță pentru chestiuni generale.” Auzind cuvintele lui Zhang Hui, am fost plină de dispreț. M-am gândit în sinea mea: „Li Li tocmai a fost demisă; este normal să nu se înțeleagă prea mult. Și când am interacționat cu ea în trecut, nu am observat că umanitatea ei este slabă. Voi măcar știți cum să-i judecați pe oameni? Chiar dacă Li Li ține destul de mult la reputație și uneori se contrazice cu oamenii care îi semnalează problemele, va reflecta asupra sa și va încerca să se cunoască după aceea și nu va lăsa ca dispoziția ei proastă să stea în calea datoriei sale. Își tratează datoria cu un simț al poverii.” Așa că i-am spus lui Zhang Hui: „O cunosc destul de bine pe această soră și nu am observat ca umanitatea ei să fie slabă. Este în regulă ca ea să facă datoria chestiunilor generale.” Deși nu am părut prea inflexibilă la suprafață, încă mă gândeam: „Sunt conducătoare de ani de zile; oare chiar aș judeca greșit această problemă? Vom face așa cum spun eu. Am venit aici doar ca să vă anunț. În cele din urmă, decizia îmi aparține.” Imediat după aceea, am rânduit ca Li Li să fie diaconiță pentru chestiuni generale. Și cu asta, am trăit într-o stare de aroganță și de îngâmfare; era cum voiam eu sau deloc și nu acceptam sfaturi de la alții. Consideram că sunt grozavă, că văd problemele în profunzime. De asemenea, când discutam despre lucrare cu sora care-mi era parteneră, mereu simțeam că am o judecată mai bună decât ea și îmi mențineam cu tărie părerile. După aceasta, am început să am mai puține rezultate în datoria mea, iar starea mea s-a înrăutățit din ce în ce mai mult. Nu puteam vorbi despre nicio lumină nici măcar atunci când aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Mereu ațipeam când îmi făceam datoria și, pe la 8 sau 9 seara, deveneam somnoroasă. Mă simțeam de parcă aș fi pierdut lucrarea Duhului Sfânt, de parcă Dumnezeu Și-ar fi ascuns chipul de mine. La vremea aceea, încă nu eram în stare să recunosc aceste probleme pe care le aveam. Câteva zile mai târziu, m-am confruntat cu certarea și disciplinarea de către Dumnezeu.

Într-o seară, am deschis din greșeală o scrisoare de raport. Scria că, în perioada în care fusesem predicatoare, nu gestionasem lucrurile conform principiilor. Când frații și surorile mi-au raportat că Wang Chen nu este potrivită pentru a fi conducătoare, nu am acceptat acest lucru și nu am încercat să înțeleg situația reală. În perioada în care Wang Chen a fost conducătoare, ea nu a căutat cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie și a-i ajuta pe frați și pe surori când aveau stări proaste, ci, în schimb, i-a dojenit pentru că nu urmăreau adevărul. Sora care-i era parteneră, Xiaoxue, i-a semnalat problemele, dar nu numai că nu a acceptat acest lucru, ci și-a răspândit și prejudecățile despre Xiaoxue printre frați și surori. Asta i-a făcut pe toți să-i țină partea lui Wang Chen și să creadă că Xiaoxue era o conducătoare falsă, ceea ce a provocat haos în biserică, iar frații și surorile nu au mai dus o viață bisericească normală mai bine de două luni. Au suferit pierderi în ceea ce privește intrarea lor în viață, iar lucrarea bisericii a fost grav tulburată și perturbată. După ce am citit această scrisoare de raport, tremuram din cap până-n picioare și inima îmi bătea cu putere. Fiecare cuvânt din scrisoare îmi străpunsese inima și era ca și cum aș fi fost condamnată; eram într-o stare de panică și de îngrijorare. M-am gândit în sinea mea: „Acum chiar că sunt terminată! Oare conducătorul de nivel superior mă va demite? Lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit acum. Dacă sunt demisă în acest moment, oare nu înseamnă că am fost dezvăluită? Oare nu înseamnă că nu voi mai avea nicio speranță de a fi mântuită?” Mi se părea că o greutate mare îmi apăsa pieptul. Nu am mâncat bine în acele câteva zile și nu am putut dormi, de teamă că liderul avea să mă demită oricând. Curând, conducătorul de nivel superior a rânduit o întrevedere cu mine. Văzând că nu mă înțelegeam deloc, m-a dat în vileag și m-a emondat, spunând că eram extrem de arogantă, nu acceptam sfaturile fraților și ale surorilor, mă purtam după bunul plac și nechibzuit în datoria mea și perturbam și tulburam lucrarea bisericii. În cele din urmă, conducătorul m-a demis. După ce am fost demisă, am fost foarte negativă; nu voiam să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu sau să mă rog și, de îndată ce mă gândeam la modul în care mă dăduse în vileag conducătorul, deveneam sfâșietor de nefericită. Credeam că sunt terminată, prea arogantă și incorigibilă. Ba chiar am renunțat la mine însămi și m-am lăsat copleșită de suferință, fără să reflectez asupra mea când aveam timp și, în schimb, doar uitându-mă la emisiuni televizate ca să amorțesc durerea. Mi-am petrecut zilele într-o amețeală confuză, trăind ca un cadavru ambulant. Uneori, mă gândeam: „Pentru ce anume cred eu în Dumnezeu? Chiar o să încetez să mai urmăresc, acum că am fost demisă? De ce a dispărut acum toată energia cu care am urmărit în trecut? Sunt eu o persoană care crede cu sinceritate în Dumnezeu?” Gândindu-mă la asta, m-am dus înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! După ce am fost demisă, am căzut în negativism și am ajuns așa. Văd că statura mea este într-adevăr foarte mică. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi să ies din această stare negativă!”

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unii oameni cred că, odată ce o persoană a fost judecată, mustrată și emondată sau după ce adevăratul ei caracter a fost dezvăluit, finalul este stabilit și e destinată să nu aibă nicio speranță de mântuire. Cei mai mulți oameni nu pot vedea clar această chestiune, ezită la răscruce de drumuri, neștiind cum să meargă pe drumul care le stă înainte. Nu înseamnă asta că încă le lipsește adevărata cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu? Oare au o credință adevărată cei care se îndoiesc mereu de lucrarea lui Dumnezeu și de mântuirea omului de către Dumnezeu? În mod normal, atunci când unii oameni încă nu au fost emondați și nu au suferit niciun eșec, ei cred că ar trebui să urmărească adevărul și să mulțumească intențiile lui Dumnezeu în credința lor. Cu toate acestea, de îndată ce primesc o lovitură sau apar dificultăți, natura lor trădătoare iese la iveală, iar imaginea este una detestabilă. După aceea, și ei simt că e detestabil și, în cele din urmă, dau un verdict în ceea ce privește propriul lor final, spunând: «S-a terminat pentru mine! Dacă sunt în stare să fac astfel de lucruri, nu înseamnă că sunt dincolo de orice speranță? Dumnezeu nu mă va mântui niciodată.» Mulți oameni se află în această stare. S-ar putea spune chiar că toți sunt așa. De ce dau oamenii astfel de verdicte împotriva propriilor persoane? Acest lucru dovedește că ei încă nu înțeleg intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea. A fi emondat doar o dată te poate face să cazi în negativism o lungă perioadă, să fii incapabil să ieși singur din această stare, până în punctul în care chiar e posibil să renunți la datoria ta; chiar și o întâmplare măruntă poate să te sperie astfel încât să nu mai urmărești adevărul și să te blochezi. Este ca și cum oamenii sunt entuziaști în căutările lor doar atunci când simt că sunt ireproșabili și fără cusur, însă atunci când descoperă că sunt cu totul corupți, nu mai au puterea de a continua să urmărească adevărul. Mulți oameni și-au vărsat frustrarea și negativismul spunând: «Categoric s-a terminat pentru mine; Dumnezeu nu mă va mântui. Chiar dacă Dumnezeu mă iartă, eu nu mă pot ierta; nu mă pot schimba niciodată.» Oamenii nu înțeleg intenția lui Dumnezeu, ceea ce arată că încă nu-I cunosc lucrarea. De fapt, prin experiențele lor, este firesc uneori ca oamenii să dezvăluie anumite firi corupte sau să acționeze într-un mod denaturat, iresponsabil, superficial și neloial. Acest lucru e din cauză că oamenii au firi corupte; aceasta este legea inexorabilă. Dacă nu ar fi aceste dezvăluiri, de ce ar fi numiți ființe umane corupte? Dacă ființele umane nu ar fi corupte, atunci lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu ar fi lipsită de sens. Problema acum este că, deoarece oamenii nu înțeleg adevărul sau nu se înțeleg cu adevărat pe ei înșiși și deoarece nu își pot vedea clar stările, ei au nevoie ca Dumnezeu să exprime cuvintele prin care să-i dea în vileag și să-i judece, pentru a vedea lumina. În caz contrar, ei ar rămâne insensibili și ignoranți. Dacă Dumnezeu nu ar lucra în acest fel, oamenii nu s-ar schimba niciodată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu mi-a încălzit inima ca un curent cald, alinându-mă și încurajându-mă. Am recunoscut în sfârșit că trăiam în această stare de disperare pentru că nu reușisem să înțeleg lucrarea lui Dumnezeu. Mă gândeam că, de vreme ce selectasem oamenii și-i întrebuințasem bazându-mă pe propria voință și perturbasem și tulburasem lucrarea bisericii, Dumnezeu nu avea să mă mai mântuiască. În realitate, Dumnezeu folosea această dezvăluire pentru a mă ajuta să-mi înțeleg corupția. Fără ceea ce au dezvăluit faptele și fără această emondare, nu aș fi văzut cât de gravă era firea mea arogantă și cum fusesem capabilă să fac atât de multe lucruri care I se împotriveau lui Dumnezeu. Acum, fusesem demisă, iar aceasta era ocrotirea lui Dumnezeu pentru mine, permițându-mi să încetez prompt să fac rău și să pot fi capabilă să reflectez asupra mea, să mă pocăiesc și să mă schimb. Dar tot L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, gândindu-mă că El mă dezvăluia și mă elimina, așa că am trăit în negativism și m-am lăsat pradă disperării. Îl rănisem foarte profund pe Dumnezeu! M-am simțit extrem de îndatorată față de Dumnezeu, așa că mi-am spus în sinea mea: „Indiferent cât de coruptă sunt, tot trebuie să fac tot ce-mi stă în putință să mă străduiesc spre progres. Nu pot continua să mă afund și mai mult în negativism.” După aceea, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu în mod normal și m-am rugat Lui în fiecare zi și, treptat, starea mea a început să se îmbunătățească.

În acea perioadă, am reflectat și asupra motivului pentru care eșuasem și mă poticnisem. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce înseamnă a fi «arbitrar și repezit»? Înseamnă să acționezi oricum consideri de cuviință când întâmpini vreo problemă, fără vreun proces de gândire sau de căutare. Nimic din ceea ce spune altcineva nu îți poate atinge inima sau nu te poate face să te răzgândești. Când ți se oferă părtășie despre adevăr, nici măcar nu îl poți accepta, rămâi la propriile opinii, nu asculți când ceilalți spun ceva corect, crezând că ai dreptate și agățându-te de propriile idei. Chiar dacă gândirea ta este corectă, ar trebui să iei în considerare și opiniile altora. Și dacă nu o faci deloc, nu înseamnă că ești extrem de neprihănit de sine? Nu este ușor pentru oamenii care sunt extrem de neprihăniți de sine și de încăpățânați să accepte adevărul. Dacă faci ceva greșit și ceilalți te critică, spunând: «Tu nu faci acest lucru conform adevărului!», tu răspunzi: «Chiar dacă este așa, tot la fel voi proceda» și apoi găsești un motiv să îi faci să creadă că așa este corect. Dacă îți aduc reproșuri, spunând: «Acționând în acest fel înseamnă să perturbi, și asta va prejudicia lucrării bisericii», nu numai că nu asculți, dar continui să vii cu scuze: «Cred că aceasta este calea corectă, deci așa voi face.» Ce fire este aceasta? (Aroganță.) Este aroganță. O natură arogantă te face îndărătnic. Dacă ai o fire arogantă, te vei purta în mod arbitrar și pripit, nepăsător față de ce spune oricine altcineva” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Ceea ce expunea Dumnezeu era întocmai comportamentul meu. Eram exact așa cum descrisese El: o persoană cu o fire arogantă, care acționa în pripă și după bunul plac. Consideram că am destulă experiență când venea vorba de selectarea și întrebuințarea oamenilor și că știam cum să-i judec pe baza principiilor, așa că nu eram dispusă să ascult sugestiile fraților și surorilor, gândindu-mă că am dreptate și că nu aș fi judecat greșit pe cineva. Referitor la problema alegerii conducătorilor de biserică, Zhang Lin și sora care-mi era parteneră mi-au amintit că Wang Chen se dădea mare mereu și aducea mărturie despre sine, că nu dobândise nicio înțelegere reală din faptul că fusese demisă și că nu era potrivită pentru a fi conducătoare. Totuși, nu am acordat nicio atenție sfatului surorilor, crezând în continuare că, fiind conducătoare de mulți ani, eram mai pricepută la a-i judeca pe oameni. Nu numai că nu am investigat mai departe problema și nu am înțeles-o, dar le-am și contrazis pe surori, vrând ca ele să facă așa cum spuneam eu. Deoarece eram arogantă și neprihănită de sine, ținându-mă cu tărie de propriile păreri și acționând nechibzuit, Wang Chen a devenit conducătoare, ceea ce a perturbat și a tulburat viața bisericească. De asemenea, în ceea ce privește promovarea lui Li Li, Zhang Hui mi-a spus că tocmai fusese demisă, că nu-și înțelegea deloc propria persoană și că avea și o umanitate slabă, nu accepta sfaturile altora și nu era potrivită să fie diaconiță pentru chestiuni generale. Cu toate că știam că spusele lui Zhang Hui aveau sens, m-am gândit că atribuirea unei datorii lui Li Li ar fi ajutat-o să-și îmbunătățească rapid starea. În plus, consideram că o cunosc destul de bine, așa că am insistat să o promovez. În aceste două cazuri de selectare și de întrebuințare a oamenilor, frații și surorile mi-au oferit unele sugestii în ambele dăți, dar eu nu am ascultat o iotă din ce au spus. Drept urmare, am provocat perturbări și tulburări grave lucrării bisericii, iar frații și surorile au petrecut mai mult de două luni fără să aibă o viață bisericească normală. Aceasta a fost consecința faptului că am acționat conform firii mele arogante, purtându-mă arbitrar și neacceptând sfaturile altora. Înțelegând acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, dacă nu aș fi fost raportată și demisă și împiedicată să fac rău, nu știu câte alte fapte rele aș mai fi făcut. Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că m-ai dezvăluit! Sunt dispusă să mă pocăiesc.”

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a firii mele corupte. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te dai mare în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai nerezonabili și, cu cât sunt mai nerezonabili, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu o fire arogantă îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că nici măcar nu țin seama de Dumnezeu și nu au deloc inimi temătoare de Dumnezeu. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, suveranității Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea și controlul asupra altora. Acest tip de persoană nu are deloc o inimă temătoare de Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut rațiunea, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că aceia cu firi arogante sunt capabili să facă lucruri care provoacă perturbări și tulburări și încalcă principiile; sunt capabili să I se împotrivească lui Dumnezeu. Credeam în Dumnezeu de ani de zile și obținusem unele rezultate în datoria mea, așa că am considerat aceste lucruri drept capital. Credeam că am puțin din adevărul-realitate, că sunt talentată și mai bună decât toți ceilalți. Aveam mare încredere în mine, considerând că am dreptate în privința fiecărei probleme. În acele două dăți când am selectat și am întrebuințat oameni, Dumnezeu i-a folosit pe frați și pe surori pentru a-mi aminti în mod repetat că întrebuințarea acelor oameni nu respecta principiile, dar eu nu i-am luat deloc în serios. Credeam că înțeleg adevărul și că mă pricep să-i judec pe oameni și am insistat să fac cum vreau eu, selectând și întrebuințând oameni conform propriilor idei și ignorând adevărurile-principii. Consideram că toți îmi sunt inferiori și nu-L aveam pe Dumnezeu în inima mea; aroganța mea nu cunoștea limite. Nu pentru că aveam un calibru bun și înțelegeam adevărul am obținut, în trecut, unele rezultate când îmi făceam datoria. De fapt, când am început prima dată să-mi fac datoria, au fost multe lucruri pe care nu le înțelegeam. M-am rugat și m-am bazat pe Dumnezeu când am întâmpinat dificultăți, căutând intenția Sa și acționând conform principiilor. Asta m-a făcut să dobândesc îndrumarea Duhului Sfânt și să obțin unele rezultate în datoria mea. Totuși, am considerat rezultatele obținute prin lucrarea Duhului Sfânt ca fiind propriul capital, considerând mereu că înțeleg adevărul. Nu am acceptat sfaturile fraților și ale surorilor și nu am căutat adevărurile-principii, acționând după bunul plac și nechibzuit și provocând perturbări și tulburări lucrării, pierzând lucrarea Duhului Sfânt și fiind demisă. Aceasta a fost principala cauză a eșecului meu. M-am gândit cum, atunci când Hristos avea părtășie despre adevăr la fiecare adunare, le dădea fraților și surorilor ocazia să vorbească după ce termina El de vorbit, permițându-le să pună întrebări, iar dacă cineva făcea sugestii bune, Hristos le accepta și apoi răspundea la ele rând pe rând. Văzând esența lui Hristos, aceea a smereniei și a ascunderii, precum și a frumuseții și a bunătății, m-am simțit și mai rușinată. Nu eram nimic; am înțeles câteva doctrine și am dobândit o oarecare experiență de lucru și apoi am încetat să mai ascult pe cineva, acționând cu atitudinea celui care spune „ori ca mine, ori deloc”. Dacă pe atunci aș fi putut asculta sfaturile fraților și ale surorilor cu o minte deschisă și aș fi avut o atitudine de acceptare a adevărului, nu i-aș fi selectat și întrebuințat pe oameni după bunul meu plac și nu aș fi provocat un asemenea rău lucrării. Gândindu-mă la asta, m-am simțit plină de remușcări. Dumnezeu i-a folosit pe frați și pe surori, prin raportarea și demiterea mea, pentru a mă opri să fac rău; aceasta era ocrotirea lui Dumnezeu pentru mine. Fără ocrotirea Sa, dată fiind firea mea arogantă, nu se știe ce fel de fapte rele aș mai fi comis. Acum, Dumnezeu îmi dăduse o șansă să reflectez și să mă pocăiesc. Am simțit că iubirea lui Dumnezeu era foarte mare și, în inima mea, mi-am spus: „În viitor, indiferent ce fac, trebuie să caut mai mult și să păstrez o inimă cu frică de Dumnezeu; nu pot să acționez pur și simplu după bunul plac, bazându-mă pe propriile idei.”

În 2020, am fost aleasă din nou conducătoare de biserică. La vremea aceea, biserica noastră avea nevoie de cineva care să slujească drept diacon pentru udare. Sora care-mi era parteneră a spus că sora Zhenxin era activă în datoria ei, avea o inimă curată, era o persoană potrivită și putea fi cultivată. După ce am auzit asta, m-am gândit în sinea mea: „Am interacționat cu această soră de câteva ori. Părtășia ei este mai degrabă superficială și nu discută despre corupțiile ei. Poate cineva ca ea să fie diaconiță de udare?” În acel moment, alte două surori au spus și ele că, deși Zhenxin era activă când se ocupa de lucruri, cam avea carențe privind părtășia despre adevăr și rezolvarea problemelor. După aceea, am fost și mai sigură că judecasem corect acest lucru, și anume că Zhenxin nu era potrivită să fie diaconiță de udare. Când am avut acest gând, mi-am dat seama că eram din nou arogantă și neprihănită de sine. M-am gândit la cum săvârșisem fărădelegi din cauză că nu renunțasem la propriile păreri în trecut și am simțit că nu mai puteam trăi după firea mea coruptă și că trebuia să caut ajutor de la cei care înțelegeau adevărul. Am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Când alte persoane dau voce unor păreri contrare – cum poți practica astfel încât să te abții de la a fi arbitrar și pripit? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care mulțumește intențiile lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine, în același timp în care nu-ți respecți părerile, ar trebui să te rogi, să cauți adevărul de la Dumnezeu și apoi o bază în cuvintele lui Dumnezeu – să stabilești cum să acționezi bazându-te pe cuvintele Lui. Aceasta este cea mai potrivită și precisă practică. Când oamenii caută adevărul și ridică o problemă pentru ca toți să aibă părtășie și să caute un răspuns împreună, atunci e momentul în care Duhul Sfânt oferă iluminare” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o cale de practică. Deoarece sora mea oferise o sugestie diferită, trebuia mai întâi să-mi las deoparte propriile păreri și să caut adevărul. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, partenera mea a spus că Zhenxin este capabilă să slujească drept diaconiță de udare, dar simt că ea nu e potrivită. Știu că am o fire arogantă și că e posibil să nu fi judecat neapărat corect acest lucru. Te rog să mă îndrumi să renunț la mine însămi și să acționez într-un mod care se aliniază la principii și este benefic pentru lucrarea bisericii!” La adunarea noastră, s-a întâmplat ca predicatoarea să fie acolo, așa că am abordat-o. Predicatoarea a avut părtășie cu noi și a spus că am putea emite o judecată bazându-ne pe modul în care o evaluau pe Zhenxin majoritatea fraților și surorilor. Am întrebat în jur și am aflat că toată lumea credea că Zhenxin are o umanitate bună, este răbdătoare și capabilă să se destăinuie cu puritate atunci când interacționa cu alții. Au spus că, deși intrarea ei în viață este puțin superficială, are un simț al poverii pentru datoria ei. Pe atunci, biserica ducea lipsă de personal și nimeni mai potrivit nu era disponibil. Așa că selectarea ei ca să fie diaconiță de udare era potrivită. Pe baza evaluărilor făcute de frați și de surori, am selectat-o în cele din urmă pe Zhenxin ca să fie diaconiță de udare. După aceasta, când am făcut echipă cu Zhenxin, am observat că este capabilă să-și recunoască firea coruptă atunci când i se întâmplă lucruri și că are și un oarecare simț al dreptății. Din fericire, ascultasem sfaturile tuturor mai devreme și nu ținusem cu tărie la propriile păreri. În zilele care au urmat, atunci când am discutat despre probleme cu frații și cu surorile și am simțit că am dreptate sau atunci când alții au făcut sugestii diferite, m-am rugat în mod conștient lui Dumnezeu și m-am răzvrătit împotriva mea, ascultând sugestiile fraților și ale surorilor cu o inimă care căuta. Când am practicat în acest fel, am văzut că, deseori, în sugestiile lor era ceva demn de auzit, ceva care-mi arăta și mie ce îmi lipsește. Asta m-a ajutat mult în îndeplinirea datoriei mele. Faptul că sunt capabilă să mă schimb puțin este în întregime rezultatul cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!