de Cyrus, Filipine

La liceu am studiat dansul și am o oarecare experiență ca dansator. Îmi și place cu adevărat să dansez. Când biserica a rânduit ca datoria mea să fie dansul, am fost foarte fericit… Cu baza pe care o aveam, mi s-a părut că sigur urma să învăț repede. Am acceptat datoria aceasta fără să ezit. În timpul repetițiilor, eram capabil să execut toate mișcările cu ușurință, așa c-am considerat că sunt un dansator mai bun decât frații și surorile mele. Uneori, ei îmi făceau sugestii, spunând că mișcările mele sunt diferite de ale lor și că mișcările noastre de dans ar trebui să fie sincronizate. Le-am acceptat doar aparent. În inima mea, simțeam că mișcările mele erau mai corecte decât ale lor și nu voiam să-i ascult. Ulterior, când supraveghetorii au verificat videoclipul de probă pe care l-am filmat, au menționat și ei că mișcările noastre de dans erau dezordonate și că ar trebui să fie sincronizate. Totuși, au spurs și că mișcările mele de dans din partea corală sunt foarte bune și că ceilalți frați și celelalte surori puteau să învețe de la mine. De asemenea, m-au rugat să-i învăț să danseze. Când am auzit asta, am fost încântat și am simțit cu și mai multă tărie că sunt cel mai bun dansator dintre acești oameni. Aveam multă experiență și puteam să-i îndrum și să-i conduc atunci când dansează. În timp ce-i învățam mișcările de dans, ei trebuiau să exerseze de nenumărate ori înainte să poată să se ridice la standardul meu, deoarece mișcările mele erau destul de ample și le executam cu mai multă vigoare. Acest lucru era foarte dificil pentru ei. Pe atunci, nu am reflectat asupra mea și nu am făcut modificări astfel încât coregrafia să fie mai potrivită. În schimb, am crezut pur și simplu că sunt grozav și că mișcările mele de dans chiar sunt speciale. A doua zi, când am continuat să exersăm, am avut păreri diferite privind mișcările picioarelor. Nu am vrut să le execut așa cum mi-au sugerat, pentru că mi se părea că mișcările lor nu sunt grațioase. Am continuat să-i învăț să danseze potrivit ideilor mele.

Ulterior, sora Diana mi-a spus că mișcările mele cu mâna sunt prea exagerate și nu foarte evlavioase și m-a rugat să le reduc amplitudinea. Și alți frați și alte surori au fost de acord cu ea, însă eu nu am acceptat asta. Am considerat că mișcările mele sunt corecte. Totuși, îmi făceam griji că, dacă nu le acceptam sugestia, ar fi putut spune că sunt foarte arogant. Abia atunci am încercat să reduc amplitudinea mișcărilor mele cu mâna. Când ne-am uitat la videoclipul de probă, am descoperit că mișcările noastre nu erau identice. Mișcările mele tot erau mult mai ample decât ale lor. Consideram că dansez mai bine decât ei și că mișcările mele sunt mai adecvate. Anterior, supraveghetorii mă lăudaseră pentru mișcările mele bune și astfel, dacă mișcările noastre nu erau la fel, cu siguranță problema era a lor. Uneori, deși făceam lucrurile așa cum îmi sugerau ei, nu credeam că mișcările lor sunt frumoase. De fapt, de fiecare dată când, în secret, nu eram de acord cu sugestiile lor și nu puteam să lucrez bine cu ei, inima mea era profund îndurerată. Eram foarte obosit și nu puteam să simt prezența lui Dumnezeu alături de mine. În plus, mi-am pierdut și pasiunea pentru datoria mea. Am început să cuget: „De ce simt durere în inimă de fiecare dată când dansez cu ei? Este oare în conformitate cu intenția lui Dumnezeu faptul că-mi îndeplinesc datoria în acest fel?” Nu voiam să continui așa, prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L să mă lumineze ca să pot reflecta asupra problemelor mele.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat cu adevărat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu încerca întotdeauna să te fălești, să spui mereu lucruri care par elevate, să faci lucrurile singur. Ar trebui să înveți cum să lucrezi cu alții și ar trebui să te concentrezi mai mult pe a asculta sugestiile altora și a le descoperi punctele forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este realizarea datoriei. Dacă faci mereu lucruri care provoacă o tulburare și îi subminezi pe ceilalți, atunci, indiferent cât de mult efort vei depune sau câtă grijă vei avea, Dumnezeu nu Își va aminti. S-ar putea să ai puțină putere, dar dacă ești capabil să lucrezi cu alții și să accepți sugestii adecvate și dacă ai motivațiile potrivite și poți proteja lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci ești o persoană potrivită. […] Dacă nu înțelegi adevărul, atunci trebuie să înveți să asculți. Dacă există cineva care înțelege adevărul sau vorbește în concordanță cu adevărul, atunci trebuie să accepți acest lucru și să asculți. În niciun caz nu ar trebui să faci lucruri care tulbură sau subminează, și nu acționa într-o manieră unilaterală, arbitrară. În acest fel, nu vei face niciun rău. Trebuie să ții minte: realizarea datoriei tale nu este o chestiune care ține de a se implica în propria întreprindere sau propria gestionare. Asta nu este activitatea ta personală, este lucrarea bisericii, iar tu doar contribui cu punctele tari pe care le ai. Ceea ce faci tu în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este doar o mică parte a cooperării oamenilor. Rolul tău este doar un rol minor într-un colțișor. Aceasta este responsabilitatea pe care o ai. În inima ta, ar trebui să ai această rațiune. Și, astfel, indiferent câți oameni își realizează îndatoririle împreună sau ce dificultăți înfruntă, primul lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea este să se roage lui Dumnezeu și să aibă părtășie împreună, să caute adevărul și apoi să determine care sunt principiile de practică. Când își realizează îndatoririle în acest fel, vor avea o cale de practică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, dacă vrem să ne facem bine îndatoririle, trebuie să învățăm cum să lucrăm împreună cu frații și cu surorile noastre, învățând din punctele forte ale fiecăruia pentru a ne compensa slăbiciunile. Numai în felul acesta am fi în conformitate cu intenția lui Dumnezeu. Dacă am vrea în mod constant să ne agățăm de propriile idei, asta ar afecta lucrarea și ar atrage dezgustul lui Dumnezeu. De asemenea, am reflectat și la faptul că nu lucram în armonie cu frații și cu surorile mele pentru că simțeam că am mai multă experiență și că dansez mai bine decât ei și, astfel, ei ar trebui să-și modeleze mișcările după ale mele. Când frații și surorile mele m-au sfătuit în legătură cu mișcările mele prea exagerate, m-am simțit potrivnic și nu am vrut să le urmez sugestiile. Chiar dacă am putut vedea că mișcările mele erau într-adevăr prea ample, tot nu am vrut să mă schimb. Uneori, eram de acord cu sugestiile lor, dar, în inima mea, asta mă jena. Tot credeam că mișcările mele sunt mai bune și mă agățam de ideile mele. Asta însemna că mișcările mele și ale lor erau inconsecvente și necoordonate. Am văzut că fusesem foarte arogant și că crezusem în permanență că mișcările mele sunt corecte. De fapt, mișcările mele erau într-adevăr prea exagerate și nu arătau deloc bine. Mai mult, faptul că mișcările mele erau incompatibile cu ale celorlalți a afectat acuratețea mișcărilor generale și rezultatele dansului. Acest lucru a jucat un rol deranjant. Dumnezeu a spus: „Ar trebui să înveți cum să lucrezi cu alții și ar trebui să te concentrezi mai mult pe a asculta sugestiile altora și a le descoperi punctele forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară.” De fapt, toți frații și toate surorile mele aveau anumite puncte forte. Unii aveau mișcări ale capului foarte line și naturale, în timp ce eu îmi mișcam capul la fel de rigid ca un robot. De asemenea, mișcările lor, deși nu foarte ample, erau foarte elegante. Mi-am dat seama că, atunci când îmi vor da din nou sugestii, ar trebui să le accept și să fac tot posibilul să urmez mișcările sugerate de ei. Dacă aveam o altă opinie, puteam să o exprim și să o discut cu frații și cu surorile mele, iar noi puteam să lucrăm împreună pentru a ne face mișcările să fie sincronizate și corecte și să dansăm bine pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și a-I aduce mărturie.

Odată, frații și surorile au spus că-mi mișc umerii și capul prea mult și că trebuie să-mi ajustez mișcările, la fel cum trebuie să-mi ajustez și mișcările taliei. La început, nu am putut accepta complet acest lucru: consideram că mișcările mele sunt corecte. Totuși, când am văzut că toți își mișcau capul diferit față de mine, m-am gândit că, la urma urmei, poate au avut dreptate și am încercat să accept asta. Uneori, reușeam să execut mișcările așa cum mă sfătuiseră frații și surorile, dar alteori reveneam la vechile mele metode. Când se uitau la mine, m-am gândit: „Dacă sunt mai pregătit ca ei în ceea ce privește dansul, de ce sunt eu cel care trebuie să muncească din greu pentru a-și schimba mișcările?” M-am simțit foarte slab și rușinat. Mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să înveți cum să lucrezi cu alții și ar trebui să te concentrezi mai mult pe a asculta sugestiile altora și a le descoperi punctele forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că ar trebui să mă concentrez mai mult asupra învățării din punctele forte ale altor oameni și a acceptării sugestiilor. Întrucât toți spuneau că mișcările mele sunt slabe, ar trebui să fac tot posibilul să mă schimb. Deși nu este ușor să execut bine aceste mișcări, trebuie să fac tot posibilul ca mișcările noastre să fie sincronizate. Mai mult, acceptarea sugestiilor celorlalți nu numai că mă poate ajuta să dansez bine pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, dar poate și să-mi înlăture firea coruptă și mă poate ajuta să evit aroganța și neprihănirea de sine. În acea seară, am continuat să exersez singur după ce repetițiile noastre de grup s-au încheiat. Când am exersat din nou dansul a doua zi, mi-au spus că mișcările mele sunt puțin mai bune. Deși mișcările mele încă nu erau ideale, se îmbunătățiseră într-o oarecare măsură. Nu pot să dansez potrivit propriilor preferințe; trebuie să iau în considerare dacă mișcările noastre sunt sau nu consecvente. Asta e din cauză că, deși unul dintre noi dansează foarte bine, dacă dansează diferit față de ceilalți, mișcările noastre nu vor fi frumoase sau precise și nu vor obține rezultate bune. Ulterior, supraveghetorii au vizionat videoclipul cu dansul pe care îl executaserăm și au spus că mișcările noastre se îmbunătățiseră. Știam că aceasta era conducerea lui Dumnezeu și că era, de asemenea, un rezultat obținut prin cooperarea noastră armonioasă.

Într-o zi, la o adunare, am citit niște cuvinte ale lui Dumnezeu care mi-au oferit o nouă înțelegere a propriei firi corupte. Dumnezeu Atotputernic spune: „Omenirea este atât de profund coruptă de Satana, încât toți oamenii au o natură satanică și o fire arogantă; chiar și nebunii și idioții sunt aroganți și cred că sunt mai buni decât alți oameni și refuză să-i asculte. Se vede clar că omenirea este foarte profund coruptă și că oamenilor le este foarte greu să I se supună lui Dumnezeu. Din cauza aroganței și a neprihănirii lor de sine, oamenii au devenit complet lipsiți de rațiune; ei nu ascultă de nimeni – deși ceea ce spun alți oameni este corect și se conformează cu adevărul, ei nu îi vor asculta. Din cauza aroganței, oamenii îndrăznesc să-L judece pe Dumnezeu, să-L condamne și să I se împotrivească. Așadar, cum poate fi înlăturată o fire arogantă? Poate fi înlăturată prin intermediul înfrânării umane? Poate fi înlăturată doar prin recunoașterea și acceptarea ei? Categoric nu. Există o singură cale de a îndrepta o fire arogantă, și anume acceptarea judecății și a mustrării lui Dumnezeu. Doar aceia care sunt capabili să accepte adevărul pot treptat să se elibereze de firea lor arogantă; aceia care nu acceptă adevărul nu vor fi niciodată capabili să-și îndrepte firile arogante. Văd mulți oameni cărora li se urcă la cap când demonstrează un oarecare talent în datoria lor. Când arată că dau dovadă de unele abilități, cred că sunt foarte impresionanți și apoi trăiesc de pe urma acestor abilități și nu se străduiesc mai mult. Ei nu îi ascultă pe ceilalți, orice spun aceștia, crezând că aceste mici lucruri pe care le au constituie adevărul și că ei sunt cei mai buni. Ce fire este aceasta? Este o fire arogantă. Ei sunt mult prea lipsiți de rațiune. Poate o persoană să-și îndeplinească bine datoria când are o fire arogantă? Poate să fie supusă lui Dumnezeu și să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt? Acest lucru este și mai dificil. Pentru a îndrepta o fire arogantă, trebuie să învețe cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, judecata și mustrarea Lui, în timp ce își îndeplinește datoria. Doar în acest fel se poate cunoaște cu adevărat. Doar când îți vezi clar esența coruptă, rădăcina aroganței tale și apoi o discerni și o diseci, îți poți cunoaște cu adevărat natura-esență. Trebuie să dezgropi toate lucrurile corupte dinăuntrul tău, să le compari cu adevărul și să ajungi să le cunoști pe baza lui și atunci vei ști ce ești: nu doar că ai din plin o fire coruptă și că îți lipsesc rațiunea și supunerea, dar vei vedea că ai lipsuri în multe privințe, că nu ai adevărul-realitate și cât ești de demn de milă. Atunci vei fi incapabil de aroganță. Dacă nu te examinezi și nu te cunoști în acest fel, atunci când îți vei face datoria, nu-ți vei ști locul în univers. Vei crede că ești grozav în orice privință, că totul este greșit la ceilalți și că doar tu ești cel mai bun. Atunci te vei lăuda în fața celorlalți tot timpul, pentru ca ei să te admire și să te venereze. Acest lucru e complet lipsit de conștiință de sine. Unii oameni se laudă tot timpul. Când ceilalți consideră că acest lucru e neplăcut, îi critică pentru că sunt aroganți. Dar ei nu acceptă; tot cred că sunt talentați și pricepuți. Ce fire e aceasta? Ei sunt prea aroganți și neprihăniți de sine. Oare oamenii atât de aroganți și de neprihăniți de sine sunt capabili să fie însetați de adevăr? Pot ei să urmărească adevărul? Dacă nu sunt niciodată capabili să se cunoască pe sine și nu se eliberează de firea lor coruptă, pot să-și facă bine datoria? Categoric nu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, deoarece o persoană are o fire arogantă, ea crede constant că are dreptate și că le este superioară celorlalți. Este foarte dificil să I te supui lui Dumnezeu și să accepți sugestiile altora în acest fel. Când o persoană are anumite daruri sau abilități în anumite domenii, crede că este mai bună și mai bine informată decât alții, lucrează conform propriilor idei și i se pare dificil să coopereze cu ceilalți. Chiar dacă sugestiile formulate de alții se aliniază la principii, nu vrea să le adopte. Exact așa m-am comportat eu. Credeam că sunt un dansator cu experiență și că, prin urmare, alți oameni ar trebui să învețe din mișcările mele. În special, când supraveghetorii au spus că dansez bine, mi-am construit o părere și mai bună despre mine. Când frații și surorile mele mi-au oferit sugestii, nu le-am ascultat cu atenție și nu am vrut să le încerc pentru a deveni mai bun. Chiar dacă spusele fraților și surorilor mele erau corecte, iar eu am putut să văd clar că mișcările mele nu sunt aceleași și nu se coordonează cu ale tuturor celorlalți, tot nu am vrut să accept acest lucru și să mă schimb. M-am gândit: „De ce ar trebui să vă ascult? Sunt un dansator mai bun decât voi. Eu ar trebui să fiu cel care vă îndrumă.” Când frații și surorile mele au vrut să exersez în mod repetat un pas de dans, nu am vrut să accept acest lucru și am simțit că ei mă învață pe mine. Nu era oare prea arogant acest comportament al meu? Este suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu ca noi să dansăm împreună, astfel încât să putem lucra bine împreună și să ne facem datoria bine. Totuși, eu eram arogant și neprihănit de sine: dansam întotdeauna în felul meu și nu acceptam sugestiile altora, ceea ce a dus la o cooperare slabă între frați și surori și a întârziat, de asemenea, progresul dansului. De fapt, mișcările de dans pe care le învățasem în lume nu erau principii sau standarde. Unele mișcări erau prea exagerate și nu foarte pioase: nu puteau să obțină efectul aducerii mărturiei pentru Dumnezeu. Cred în Dumnezeu și ar trebui să mă mișc într-un mod demn și adecvat. Dansez pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și pentru ca publicul să simtă plăcere în inima sa și să-L poată lăuda pe Dumnezeu împreună cu mine. Nu puteam continua să fiu arogant și să mă agăț de ideile mele. Trebuia să mă supun cerințelor casei lui Dumnezeu și să renunț la mine, lucrând în armonie cu frații și cu surorile mele.

Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce faci, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, indiferent ce abilități avem și indiferent de experiența noastră într-un anumit domeniu, nu înseamnă că nu vom greși și nu înseamnă că suntem perfecți. Toată lumea greșește și are neajunsuri. Asta ne obligă să învățăm din punctele forte ale fiecăruia ca să ne compensăm slăbiciunile înainte de a ne putea face bine datoria. În trecut, nu am lucrat bine cu frații și cu surorile mele când exersam. Aveam o fire foarte arogantă și întotdeauna consideram că sunt mai bun. Nu le-am tratat sugestiile cu seriozitate, așa că mișcările mele de dans și ale lor nu au fost niciodată consecvente. Dacă nu ar fi fost expunerea din cuvintele lui Dumnezeu și îndrumarea din partea fraților și surorilor mele, nu m-aș fi înțeles pe mine însumi și aș fi fost chiar mai arogant. Trebuia să învăț de la frații și surorile mele. Ar trebui să învăț din punctele lor forte pentru a-mi compensa slăbiciunile și a ne ajuta reciproc. Numai așa ne putem face bine datoria. Mai târziu, când dansam, frații și surorile mele mi-au mai semnalat câteva probleme pe care le aveam. De exemplu, mișcările mele erau prea rapide și ritmul meu era diferit de al lor. Mi-au sugerat să fiu puțin mai lent, ca să mă pot coordona cu ei. Când am auzit aceste sugestii, chiar dacă nu erau pe placul meu, nu am vrut să mă agăț de propriile idei, așa cum făcusem înainte. Trebuia să lucrez în armonie cu frații și cu surorile mele și să le accept sugestiile. Când am exersat astfel, mișcările mele au fost mai bune decât înainte, am reușit să păstrez coordonarea cu ei, iar dansul meu s-a îmbunătățit.

Prin această experiență, am învățat cum să lucrez adecvat cu frații și cu surorile mele și am dobândit o oarecare înțelegere a firii mele arogante. Faptul că am reușit să dobândesc acest strop de înțelegere și să realizez această mică schimbare este un rezultat obținut prin cuvintele lui Dumnezeu. Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu!