de Shu Chang, China

La mijlocul lunii martie a anului 2024, am primit o scrisoare de la conducătorii superiori. Scria că Xiaodi, care îmi fusese partener pentru îndeplinirea de îndatoriri, fusese arestat și Îl trădase pe Dumnezeu, devenind o iudă. El vânduse lucrarea bisericii, conducătorii și lucrătorii. Conducătorii m-au îndemnat să mă ascund bine. Mi-a stat inima. „Xiaodi părea lipsit de viclenie și loial pe dinafară, și era capabil să suporte suferința și să plătească un preț când își făcea datoria. De mai multe ori ne-am confruntat cu niște circumstanțe primejdioase, dar el nu s-a dat înapoi. A continuat să-și facă datoria. Am făcut chiar și un jurământ împreună, promițând că mai degrabă vom muri decât să devenim iude. A trecut mai bine de un an de când a fost arestat și nu am primit nicio veste. Credeam că rămăsese ferm. Cum s-a transformat într-o iudă?” Nu îmi prea venea să cred. Dacă Xiaodi mă vânduse, nu aș fi ajuns pe lista persoanelor celor mai căutate de către PCC? M-am gândit apoi la o scrisoare de la biserica din orașul meu natal, pe care o primisem cu câtva timp înainte. Scria acolo că poliția a fost la mine acasă să mă aresteze. De asemenea, mi-a supravegheat și interogat familia și a instalat o cameră de supraveghere vizavi de casa mea. Asta s-a întâmplat cam când a fost arestat Xiaodi. Era clar că poliția își întețea eforturile de a mă vâna. M-am gândit în sinea mea: „PCC face în mod repetat declarații dure de mult timp. Ei spun că «și dacă cei care cred în Dumnezeu sunt omorâți în bătaie, moartea lor va fi în zadar». Eu sunt pe lista celor mai căutați. Dacă sunt arestată, chiar dacă nu mă omoară în bătaie, mă vor bate până rămân invalidă.” Apoi mi-am amintit că, în trecut, mulți frați și surori fuseseră torturați pentru a li se smulge mărturisiri forțate după ce fuseseră arestați. Mi s-a strâns inima. „Dacă voi fi omorâtă în bătaie sau voi rămâne invalidă, atunci viața mea de credință în Dumnezeu nu se va termina și ea? Voi mai avea vreun viitor demn de menționat?” Când m-am gândit la asta, m-am simțit chinuită și reprimată. Xiaodi fusese el însuși vândut de o iudă cu câțiva ani înainte, dar PCC nu încetase niciodată să-l vâneze. Eu eram supraveghetoare și eram căutată de PCC. Poliția nu mi-ar da drumul, cu siguranță. Dacă chiar aș fi omorâtă în bătaie după ce m-ar aresta, cum aș putea fi mântuită? După aceea n-am mai avut energia să îmi fac datoria. Când apăreau probleme în lucrarea bisericii, nu aveam dispoziția potrivită pentru a le gestiona. Toată ziua mă temeam că m-ar putea aresta și tortura poliția și că nu aș supraviețui. Inima mi s-a umplut de îngrijorare.

Mi-am dat seama că starea mea era îngrozitoare și că îmi afectase deja datoria. Am venit în fața lui Dumnezeu să mă rog și să caut: când se abate această împrejurare peste mine, ce învățăminte ar trebui să desprind? Apoi m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și l-am căutat ca să-l citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „La ce încercări reușiți să rezistați astăzi? Îndrăzniți să spuneți că aveți o fundație, sunteți capabili să rămâneți neclintiți când vă confruntați cu ispite? Ispitele de a fi vânați și persecutați de Satana, de exemplu, sau ale statutului și prestigiului, ale căsătoriei sau bogăției, sunteți capabili să depășiți aceste ispite? (Putem, mai mult sau mai puțin, să depășim unele dintre ele.) Câte niveluri de ispite sunt? Și ce nivel puteți să treceți? De exemplu, s-ar putea să nu-ți fie frică atunci când auzi că cineva a fost arestat pentru credința lui în Dumnezeu și s-ar putea să nu-ți fie frică atunci când vezi că alții sunt arestați și torturați, dar când ești arestat tu, când te afli tu în această situație, ești capabil să rămâi neclintit? Aceasta este o mare ispită, nu-i așa? Să zicem, de exemplu, că știi pe cineva, cineva cu o umanitate destul de bună, care este pasionat în credința sa în Dumnezeu, care a renunțat la familie și la carieră pentru a-și îndeplini datoria și a suferit multe greutăți. Vine brusc o zi când este arestat și condamnat la închisoare pentru credința sa în Dumnezeu și auzi că, după aceea, a fost bătut până la moarte. Este aceasta o ispită pentru tine? Cum ai reacționa dacă ți s-ar întâmpla ție asta? Cum ai experimenta asta? Ai căuta adevărul? Cum ai căuta adevărul? Cum ai face, în timpul unei asemenea ispite, să rămâi neclintit și să înțelegi intenția lui Dumnezeu și, din asta, să dobândești adevărul? Te-ai gândit vreodată la astfel de lucruri? Sunt astfel de ispite ușor de depășit? Sunt ele ceva extraordinar? Cum ar trebui experimentate lucrurile care sunt excepționale și contrazic noțiunile și închipuirile omenești? Dacă nu ai o cale, tinzi să te plângi? Ești capabil să cauți adevărul în cuvintele lui Dumnezeu și să vezi esența problemelor? Ești capabil să folosești adevărul pentru a determina principiile de practică? Nu este acesta lucrul care ar trebui găsit la cei care urmăresc adevărul? Cum poți cunoaște lucrarea lui Dumnezeu? Cum ar trebui să experimentezi asta pentru a obține roadele judecării, purificării, mântuirii și desăvârșirii de către Dumnezeu? Ce adevăruri se cuvine să fie înțelese pentru a rezolva nenumăratele noțiuni și nemulțumiri ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu? Care sunt cele mai folositoare adevăruri cu care ar trebui să vă echipați, adevărurile care vă vor permite să rămâneți neclintiți în toiul diferitelor încercări? Cât de mare este statura voastră acum? Ce nivel de ispite puteți depăși? Aveți vreo idee? Dacă nu aveți, atunci acest lucru este discutabil” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Fiecare întrebare a lui Dumnezeu m-a făcut să îmi fie rușine. În trecut, considerasem că, de când începusem să cred în Dumnezeu, mă angajasem într-o urmărire plină de pasiune, renunțasem la lucruri și mă consumasem. Biserica fusese supusă la multe arestări majore, dar eu nu fusesem prea speriată. Mai mulți frați și surori pe care îi cunoșteam fuseseră arestați, dar asta nu-mi afectase capacitatea de a-mi face datoria. Însă când am auzit că Xiaodi se transformase într-o iudă, că devenise un complice al marelui balaur roșu și că mă vânduse, m-am îngrijorat că aș putea fi deja supravegheată de poliție. Simțeam că aș putea fi arestată oriunde, oricând, așa că eram înfricoșată și speriată în inima mea și mi-am pierdut credința în Dumnezeu. Am văzut că ceea ce înțelesesem până atunci era o doctrină care nu conținea deloc adevărul-realitate. Când m-am confruntat cu necazuri și am fost supusă la încercări, nu am venit înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta intențiile Lui și nu m-am gândit cum să aduc mărturie pentru El. În schimb, am fost negativă și delăsătoare în lucrarea mea. Eram cu adevărat prea răzvrătită! În acel moment, am simțit mustrări de conștiință în inima mea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să-ți iei statura și practica în serios. În credința ta în Dumnezeu, nu ar trebui să încerci doar să faci lucrurile mecanic pentru toată lumea – căutarea ta personală determină dacă izbutești sau nu să dobândești, în cele din urmă, adevărul și viața” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (3)”]. Când am văzut cerințele lui Dumnezeu și m-am uitat la propria mea statură, am avut un sentiment de criză. Statura mea actuală era mică și nu aveam deloc adevărul-realitate. Dacă aș continua fără să caut cu sârguință și fără să mă înzestrez cu adevărul, atunci, în cazul în care chiar aș fi arestată într-o zi, mi-ar fi foarte greu să rămân fermă. Nu voiam ca faptul că Îl urmam pe Dumnezeu să se transforme, până la urmă, într-un simbol al rușinii.

În timpul devoționalelor, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles sensul experimentării rafinării și a necazurilor. De asemenea, am dobândit un oarecare discernământ asupra lui Xiaodi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și încercărilor. Aceia care pot îndura și pot rămâne fermi în mărturia lor în timpul acestor încercări sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestor încercări, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultimul aspect al lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care sunt copleșiți de încercări sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără greș în mărturia lor. Ei sunt cei care vor scăpa, în cele din urmă, din marile încercări. Chiar dacă aceia care pescuiesc în ape tulburi încă se pot distra astăzi pe seama altora, nimeni nu va putea scăpa de încercarea finală și nimeni nu va putea să fugă de testul final. […] Aceia care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu sunt vrednici să îndure încercarea lucrării lor, în vreme ce aceia care nu Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu nu sunt vrednici să îndure nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi îndepărtați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul caută sau nu cu adevărat pe Dumnezeu este stabilit de încercarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu hotărârea omului însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană cu ușurință; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi hotărât de om. Faptul că «grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu» este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în împărăție, iar Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește cu adevărat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că lucrarea lui Dumnezeu se apropie acum de sfârșit. Este momentul când Dumnezeu va dezvălui toate categoriile de oameni. Dumnezeu folosește arestările și persecuția marelui balaur roșu și tot felul de încercări și de necazuri pentru a-i separa pe credincioșii adevărați de cei falși, pentru a despărți grâul de neghină. Încercările sunt un test important pentru fiecare persoană în parte. Indiferent de încercările și de necazurile care vin peste ei, cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îl urmează pe Dumnezeu ar prefera să suporte suferințele trupului sau chiar să-și piardă viața decât să vândă interesele bisericii. Aceștia sunt capabili să rămână fermi în încrederea lor în Dumnezeu. La fel ca numeroșii frați și surori care au fost arestați și care au reușit să treacă peste umilința și tortura aplicată de poliție. Indiferent ce metode detestabile sau brutale a folosit poliția, ei nu L-au negat și nu L-au trădat niciodată pe Dumnezeu. Cât despre cei care nu aveau credință adevărată, oricât de entuziaști ar fi părut la suprafață sau oricât de mult ar fi fost capabili să renunțe la lucruri, să se consume, să îndure suferințe și să plătească un preț, de îndată ce interesele lor trupești erau amenințate, Îl negau și Îl trădau pe Dumnezeu. Acești oameni erau oportuniști care s-au strecurat în casa lui Dumnezeu și au fost dezvăluiți prin persecuție și necazuri. Acesta este sensul folosirii de către Dumnezeu a marelui balaur roșu pentru a presta un serviciu. Astfel se separă adevărații credincioși de falșii credincioși, grâul de neghină. Aici se află înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu. Pe măsură ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o claritate în inima mea. Deși Xiaodi părea lipsit de viclenie și loial pe dinafară și nu făcuse niciun rău evident de-a lungul multor ani de credință în Dumnezeu – ba chiar făcuse unele lucruri bune – el nu era interesat de adevăr. De obicei, el nu era dispus să aibă părtășie cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și, deși credea în Dumnezeu de mulți ani, nu avea deloc adevărul-realitate. Când a fost confruntat cu tortura, amenințările și ispitele marelui balaur roșu, L-a negat și L-a trădat pe Dumnezeu și a vândut cu totul lucrarea bisericii, gudurându-se pe lângă PCC și devenindu-i complice. Faptele arată că, atunci când a renunțat la lucruri și s-a consumat în trecut, el nu a practicat adevărul. Era ca neghina purtată de vânt. Era pur și simplu un neîncrezător, care a fost dezvăluit prin lucrarea lui Dumnezeu. De asemenea, am înțeles că nu te poți uita doar la câte lucruri bune a făcut cineva la suprafață pentru a decide dacă deține realitatea sau nu. În schimb, trebuie să te uiți dacă poate practica adevărul și dacă poate aduce mărturie în mijlocul necazurilor și al încercărilor. Mi-am dat seama că, la fel ca Xiaodi, m-am concentrat doar pe suportarea suferinței și pe consumul meu la suprafață, dar nu m-am concentrat pe a depune efort în dobândirea adevărului și nu aveam nici cea mai mică urmă de adevăr-realitate. Deși, spre deosebire de Xiaodi, eu nu făcusem nimic pentru a-L trăda pe Dumnezeu, am fost înfricoșată și speriată când s-au abătut împrejurări primejdioase asupra mea și am fost negativă și delăsătoare în lucrare, pierzându-mi mărturia. Când am reflectat asupra acestui lucru, am simțit că împrejurarea creată de către Dumnezeu pentru mine nu era doar un test, ci și mântuirea mea. Îmi permitea să-mi văd clar adevărata statură și să văd că eram la limita pericolului. Dacă aș continua să nu urmăresc adevărul, atunci, dacă aș fi arestată, aș fi dezvăluită și eliminată, la fel ca Xiaodi. Am venit în fața lui Dumnezeu și m-am rugat să fiu dispusă să iau eșecul lui Xiaodi drept avertizare și lecție, să reflectez cu atenție și să mă cunosc bine.

După aceea, am cugetat: care era cauza principală pentru care trăiam într-o stare negativă după ce fusesem vândută de o iudă? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să prevină dezastrul. De îndată ce se menționează lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că înțelegerea unor chestiuni atât de plictisitoare nu le va ajuta viața să crească și nici nu le va oferi vreun beneficiu. De aceea, deși au auzit despre gestionarea lui Dumnezeu, o abordează într-un mod neserios. Ei nu văd acest lucru ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin îl acceptă, integrându-l ca parte a vieții lor. Acești oameni au doar un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie insistenți și netemători de moarte. Ce putere îi constrânge să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința lor de a fi mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament, de a renunța întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea încă atât de mult este, pur și simplu, un miracol! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de disecția noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu expun intențiile și viziunile oamenilor din spatele credinței în Dumnezeu. Oamenii nu cred în Dumnezeu pentru a dobândi adevărul și viața. Ei cred în Dumnezeu pentru a dobândi binecuvântări eterne. Ceea ce expuneau cuvintele lui Dumnezeu era exact comportamentul meu. Am reflectat asupra felului în care mă consumasem anterior cu entuziasm. Indiferent ce pericole se abăteau asupra mea, nu mă opream din a-mi face datoria. Asta pentru că aveam o credință fermă că, dacă aveam să continui să mă consum astfel, aș beneficia de ocrotirea lui Dumnezeu și aș avea, în cele din urmă, o destinație și un final bune. Când am fost vândută de o iudă și am devenit o persoană căutată, confruntându-mă cu pericolul de a fi arestată în orice moment, mi-am făcut griji că, dacă aș fi arestată și nu aș putea rezista torturii și L-aș trăda pe Dumnezeu, atunci mi-aș pierde șansa la mântuire. Am simțit că speranțele mele de a obține binecuvântări se năruiseră, așa că mi-am pierdut credința în Dumnezeu și nu am mai vrut să particip la lucrarea bisericii. Am văzut că toate sacrificiile și consumările mele fuseseră conduse în întregime de dorința de a obține binecuvântări. Când am simțit că aveam speranța de a obține binecuvântări, mi-am făcut datoria în mod activ și energic, dar când am văzut că speranțele mele de a obține binecuvântări se năruiseră, m-am descurajat. Energia pentru urmărire și motivația de a-mi face datoria pe care le avusesem în trecut s-au evaporat cum se risipește ceața dimineața. Faptele demonstrau că eu credeam în Dumnezeu de mulți ani, dar relația mea cu Dumnezeu era ca relația dintre un angajat și angajatorul său: mă sacrificam și mă consumam la suprafață pentru a obține în schimb beneficii și o destinație bună de la Dumnezeu. Consumul meu era plin de impurități și de trucuri, fără nicio sinceritate față de Dumnezeu. Eram cu adevărat egoistă și abjectă, ceea ce Îl făcea pe Dumnezeu să mă disprețuiască și să mă deteste. Dacă Dumnezeu nu ar fi folosit această împrejurare pentru a mă dezvălui, aș fi persistat în viziunea mea greșită asupra urmăririi. Aș fi crezut până la sfârșit, doar pentru a fi, în cele din urmă, abandonată și eliminată de Dumnezeu. Când am înțeles acest lucru, am simțit că, în spatele orchestrării de către Dumnezeu a acestor împrejurări, se afla intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Totul a fost pentru a curăți impuritățile din credința mea în Dumnezeu, pentru a-mi schimba părerile incorecte despre ce să urmăresc și pentru a mă conduce pe calea corectă. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu. Era mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Eu, însă, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și m-am plâns de El. Îmi lipsea cu adevărat rațiunea! Rănisem prea tare inima lui Dumnezeu!

Mai târziu, mi-am dat seama că trăiam într-o stare de spaimă și de teamă și pentru că îmi era frică de moarte. Concentrându-mă pe această problemă, am citit cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. […] Acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). După ce am cugetat asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că trăisem constant în spaimă și în teamă în principal pentru că îmi prețuiam prea mult viața și îmi era teamă că voi fi arestată și omorâtă în bătaie. Frica de moarte era slăbiciunea mea fatală. Nu fusesem arestată, dar fusesem atât de speriată încât nici nu-mi mai puteam face datoria. Dacă aș fi arestată, aș fi și mai puțin capabilă să rămân fermă și L-aș putea trăda pe Dumnezeu în orice moment. Dacă mă temeam în permanență de arestare și continuam să trăiesc în acest fel, căutând doar să-mi salvez pielea, atunci, după părerea lui Dumnezeu, ce diferență era între mine și cei morți? M-am gândit la acei oameni care deveniseră iude. Erau lacomi de viață și se temeau de moarte. Pentru a rămâne în viață, nu au ezitat să își vândă frații și surorile și să Îl trădeze pe Dumnezeu. Au devenit un simbol al rușinii. Ce sens avea o astfel de viață? Domnul Isus a spus: „Oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Ucenicii care L-au urmat pe Domnul Isus au fost persecutați pentru propovăduirea Evangheliei lui Dumnezeu. Unii au fost spintecați de cinci cai, alții au fost uciși cu pietre, iar Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu. Ei și-au folosit viețile pentru a da o mărturie răsunătoare despre Dumnezeu. Privind din afară, trupul lor era mort, dar sufletele lor s-au întors la Dumnezeu. În zilele de pe urmă, mulți frați și surori au fost arestați de PCC pentru propovăduirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu și au fost supuși la diverse torturi. Chiar dacă sunt omorâți sau schilodiți în bătaie, ei nu Îl neagă pe Dumnezeu. Aceasta înseamnă să suferi persecuție pentru dreptate. Acesta este cel mai valoros și semnificativ lucru. În comparație cu ei, m-am simțit foarte rușinată. Trebuia să-mi fac datoria în mijlocul persecuțiilor și al necazurilor. Chiar dacă aș fi arestată de PCC și omorâtă sau schilodită în bătaie, asta ar însemna să sufăr pentru dreptate, iar dacă ar fi să mor, ar fi o moarte glorioasă.

În iunie 2024, am primit o scrisoare: o soră care fusese arestată și eliberată ulterior a spus că, atunci când poliția o interogase, ceruse detalii despre modul în care ne îndepliniserăm datoria anul trecut. M-am gândit în sinea mea: „Dacă cei din PCC fac interogatorii atât de detaliate, sunt hotărâți să ne găsească, mergând până în pânzele albe. Vor să ne aresteze până la ultimul!” N-am putut să nu am puține emoții. „Acum, PCC încă încearcă să ne aresteze. Sunt supraveghetoare – adică printre oamenii pe care îi caută cel mai insistent. Odată ce poliția mă va aresta, cu siguranță mă va bate până voi fi în pragul morții. Dacă voi fi omorâtă în bătaie, nu voi mai avea nicio șansă să-mi fac datoria. Atunci cum voi mai putea să urmăresc adevărul și să obțin mântuirea?” Mi-am dat seama că mă gândeam din nou la propriile mele interese. Mi-am amintit de scena de la sfârșitul filmului „O călătorie primejdioasă de evanghelizare”. Protagonistul a fost urmărit de PCC până la sfârșit. Cu toate acestea, el tot a predicat Evanghelia și a adus mărturie pentru Dumnezeu. Când mi-am amintit această scenă și melodia de la final, m-am simțit foarte inspirată în inima mea. Din moment ce Dumnezeu hotărâse ca eu să cred în El în țara marelui balaur roșu, trebuia să am voința de a suferi. Trebuia să fiu gata să renunț la viața mea, altfel nu aș fi în stare să continui să merg pe această cale. Indiferent cu ce împrejurare ar trebui să mă confrunt în continuare, trebuia să îmi fac datoria în permanență. Mai târziu, eu și sora cu care lucram am acționat separat. Am avut părtășie cu frații și cu surorile noastre despre cum să luăm măsuri preventive și, deși acordam atenție securității, am continuat să ne facem îndatoririle. Privind înapoi la ultimul an sau mai mult, când fusesem vânată de PCC și trebuise să tot fug, deși avusesem parte de ceva suferință și rafinare, ceea ce câștigasem era ceva ce nu puteam obține într-o împrejurare confortabilă. Este exact așa cum spune Dumnezeu: „Spuneți-Mi, cine dintre miliardele de oameni din toată lumea este atât de binecuvântat să audă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă atât de multe adevăruri despre viață și atât de multe taine? Cine dintre ei poate primi personal îndrumarea, aprovizionarea, grija și protecția lui Dumnezeu? Cine e atât de binecuvântat? Foarte puțini. Așadar, faptul că voi, cei puțini, sunteți capabili să trăiți astăzi în casa lui Dumnezeu, să-I primiți mântuirea și aprovizionarea, face să merite totul, chiar dacă ar fi să muriți acum. Sunteți atât de binecuvântați, nu-i așa? (Ba da.) Privind lucrurile din această perspectivă, oamenii nu ar trebui să fie îngroziți de chestiunea morții și nici n-ar trebui să fie constrânși de ea. Chiar dacă nu te-ai bucurat deloc de gloria și bogăția lumii, ai primit, totuși, mila Creatorului și ai auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – nu este aceasta o mare fericire? (Ba da.) Oricâți ani trăiești în viața asta, totul merită și nu ai regrete, fiindcă ți-ai făcut mereu datoria în lucrarea lui Dumnezeu, ai înțeles adevărul, tainele vieții, calea și obiectivele pe care ar trebui să le urmărești în viață – ai câștigat atât de mult! Ai trăit o viață însemnată! Deși nu poți explica asta foarte clar, ești capabil să practici unele adevăruri și să deții o parte din realitate, iar asta dovedește că ai dobândit o oarecare aprovizionare a vieții și ai înțeles câteva adevăruri din lucrarea lui Dumnezeu. Ai câștigat atât de mult – un adevărat belșug – iar asta e o binecuvântare grozavă! De la începutul istoriei omenirii, de-a lungul veacurilor, nimeni nu s-a bucurat de această binecuvântare, totuși, voi vă bucurați de ea. Sunteți dispuși să muriți acum? Având o astfel de disponibilitate, atitudinea voastră față de moarte ar trebui să fie cu adevărat supusă, nu-i așa? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. M-am gândit cât de coruptă sunt, dar astăzi, încă am norocul să-L urmez pe Dumnezeu, am norocul să trec prin persecuție și necazuri în țara marelui balaur roșu și să accept pregătirea Împărăției lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare binecuvântare a mea. Prin revelația acestei împrejurări, mi-am văzut clar adevărata statură și mi-am schimbat oarecum viziunea asupra urmăririi binecuvântărilor și a căii greșite pe care mergeam în credința în Dumnezeu. Aceasta a fost binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mine. În timp ce gândeam astfel, au început să-mi curgă lacrimi de recunoștință. Nu știam ce cuvinte să folosesc pentru a-mi exprima sentimentele în acel moment. Îi mulțumeam constant lui Dumnezeu în inima mea. Acum, oricât de periculoasă ar fi împrejurarea și indiferent dacă am un final bun și o destinație bună în viitor, sunt dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria.