de Chen Mo, China

M-am născut într-o familie de intelectuali. Părinții mei m-au învățat mereu că „a urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate”, că „un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și că trebuie „să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi”. Am acceptat aceste gânduri și idei în inima mea și am muncit mereu din greu ca să le dau curs. Voiam să-mi schimb destinul prin dobândirea de cunoștințe și credeam că, dacă aș intra la facultate, aș avea o slujbă respectabilă. Aș putea sta într-un birou fără să fac muncă fizică grea, iar oamenii m-ar privi cu admirație. Totuși, lucrurile nu au mers așa cum mi-am dorit și nu am intrat la facultate. Ulterior, am ajuns muncitoare la o fabrică de produse din ciment. După ce m-am căsătorit, soacra mea mă disprețuia pentru că eram o simplă muncitoare și îmi îngreuna adesea situația. Îmi spunea că nu sunt decât o muncitoare de nimic. Nu îndrăzneam să răspund cu vreun cuvânt când soacra mea rostea aceste vorbe batjocoritoare și denigratoare și mă simțeam foarte tristă. Am hotărât să studiez materii academice în timp ce-mi creșteam copilul, ca după intrarea la facultate, să pot deveni funcționară, iar soacra mea să nu mă mai privească de sus.

În 1986, am luat în sfârșit examenul de admitere la facultate și am obținut o diplomă de studii superioare de scurtă durată, exact așa cum sperasem. După absolvire, m-am întors la fabrică și am devenit funcționară acolo. Mai târziu, am fost promovată directoare a secției adiacente ce producea furaje pentru animale. Colegii de clasă și de muncă mă admirau foarte mult, spunând că sunt o femeie puternică, iar toate rudele și prietenii mă lăudau. Când mergeam pe stradă, cunoscuții mă salutau călduros. Până și atitudinea soacrei mele se schimbase față de înainte și avea mereu un zâmbet pe față când vorbea cu mine. Ba chiar se lăuda vecinilor cu abilitățile mele. În sfârșit, puteam să merg cu capul sus. Nu m-am putut abține să nu suspin: „Ce diferență uriașă este între a avea un statut și a nu avea! Fără cunoștințe și statut, poți fi doar un cetățean de mâna a doua, desconsiderat de alții.” În timp ce mă bucuram de laudele celorlalți, mi-am dat seama că încă mai aveam o responsabilitate: trebuia să-mi cultiv fiul cum se cuvine, astfel încât, la fel ca mine, să dobândească mai multe cunoștințe și să intre la facultate. Apoi, în viitor, avea să mă întreacă, să poată urma o carieră în administrație, să obțină mai multă putere și un statut mai înalt, să se remarce din mulțime și să aducă onoare strămoșilor noștri. Atunci, ca mamă a lui, mă puteam bucura și eu de gloria reflectată de el. Când fiul meu a ajuns la gimnaziu, mi-am folosit relațiile ca să-l înscriu la cea mai bună școală; îi spuneam adesea să învețe din greu, îl încurajam să fie ambițios și îl învățam că numai intrând la facultate putea să obțină o slujbă bună și să aibă un viitor strălucit. Fiul meu nu m-a dezamăgit, iar rezultatele lui la învățătură erau mereu printre primele șase din clasă. Dirigintele lui mi-a spus: „Trebuie să vă cultivați fiul cum se cuvine. Este foarte deștept și are potențialul de a intra la Universitatea Tsinghua sau la Universitatea Peking.” După ce l-am auzit pe diriginte spunând asta, m-am simțit foarte fericită și m-am gândit: „Fiul meu e deștept și nu va fi o problemă pentru el să intre la o universitate de top. Va fi floare la ureche pentru el să-și găsească o slujbă bună în viitor.” Aveam o carieră de succes, iar fiul meu se descurca foarte bine la școală. Acest lucru m-a umplut de speranță pentru un viitor mai bun. Totuși, ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost complet neașteptat.

Din a doua jumătate a anului 1995, secția unde eram angajată cu contract a trecut de la profit la pierderi. Eram extrem de îngrijorată din această cauză. Pe deasupra, m-am îmbolnăvit grav de tuberculoză și eram atât de slăbită, încât nu mai puteam merge la muncă. Deoarece contractul meu de muncă a încetat mai devreme, fabrica nu m-a plătit. La vremea respectivă, soțul meu fusese concediat de mulți ani și nu reușise niciodată să-și găsească o slujbă potrivită. După ce am cumpărat un apartament, bruma de economii care ne mai rămăsese era aproape epuizată. Fiul meu era pe cale să intre la liceu, ceea ce era costisitor. Fără o sursă de venit, cum puteam să-l mai susținem cu studiile? Mai târziu, soțul meu m-a rugat să-l ajut să instaleze o tarabă pe stradă pentru a vinde surplusul de marfă. Eram foarte tulburată la acel moment și m-am gândit: „Eram o directoare de fabrică respectată, dar acum am ajuns în situația umilitoare de a vinde lucruri pe stradă ca să-mi câștig existența. Dacă mă văd colegii de la fabrică sau cunoscuții, mă voi face complet de râs!” Totuși, apoi m-am gândit: „Poate că mă fac de râs acum, dar când fiul meu va absolvi facultatea și va avea succes, îmi va aduce prestigiu. Ca să strâng bani pentru studiile universitare ale fiului meu, merită să mă fac puțin de râs și să îndur puțină suferință.”

În aprilie 1998, am avut norocul să accept lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. În același an, fiul meu a început liceul. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că această etapă a lucrării Sale este lucrarea Sa finală de mântuire a omenirii și că, dacă oamenii nu cred în Dumnezeu și nu acceptă mântuirea Sa, indiferent cât de multe cunoștințe dobândesc sau cât de înalte le sunt diplomele sau statutul, în cele din urmă vor pieri. Dar gândurile și ideile de a urmări cunoașterea pentru a-mi schimba destinul erau foarte adânc înrădăcinate în mine și încă speram ca fiul meu să se remarce din mulțime și să aducă onoare strămoșilor noștri. În mod neașteptat, când fiul meu era în primul an de liceu, nu a mai vrut să învețe și a vrut în schimb să se înroleze în armată. Am fost surprinsă și m-am gândit: „Să fii soldat e o muncă grea. Ce potențial de dezvoltare în viitor există în asta? Numai intrând la facultate și obținând o diplomă superioară poți găsi o slujbă bună. Numai atunci vei avea ocazia să obții o funcție de conducere bine plătită și să devii o persoană de rang înalt.” Sub nicio formă nu-l puteam lăsa pe fiul meu să facă ce voia. Prin urmare, am încercat să-l conving cu blândețe, spunându-i: „Fiule, tu chiar ești deștept. Toți profesorii au spus că ești un bun candidat pentru Universitatea Tsinghua sau Peking. Mai sunt doar doi ani până la examenul de admitere la facultate. Dacă renunți la școală și te înrolezi în armată acum, vei regreta pentru tot restul vieții. Când soldații sunt lăsați la vatră, sunt întotdeauna încadrați ca muncitori, indiferent de slujba care li se atribuie, și nu există loc să evoluezi. Poți găsi o slujbă bună doar dacă ai o diplomă universitară. Cel puțin, vei obține o slujbă de birou, ceva oficial, o poziție stabilă. Atât timp cât muncești din greu, vei avea multe oportunități de promovare. Poți să te afirmi în această societate doar dacă ai o carieră de succes și un statut. În zilele noastre, concurența în societate este atât de acerbă, iar fără cunoștințe și o diplomă, vei fi o persoană inferioară. Îți spun toate acestea pentru perspectivele tale de viitor.” După insistențe repetate, a continuat să meargă la școală, deși fără tragere de inimă. Într-o dimineață, soțul meu a văzut că fiul nostru nu era dornic să meargă la școală și că trăgea de timp acasă, așa că l-a bătut. Fiul meu a fugit imediat de acasă și nu l-am găsit decât foarte târziu în acea seară. Știam că nu voia să învețe și că voia să se înroleze în armată, dar nu-l puteam lăsa. Am încercat în fel și chip să-l conving și, în cele din urmă, a fost de acord să meargă la școală, deși fără tragere de inimă. Deși fiul meu era încruntat în fiecare zi și nici măcar nu voia să discute cu noi, m-am gândit: „Indiferent dacă poți înțelege acum sau nu, când vei deveni faimos și vei avea succes în viitor, vei înțelege intenția noastră minuțioasă.” Ulterior, a fost într-adevăr admis la universitate și am fost foarte fericită. Toți anii mei de speranță dăduseră în sfârșit roade. Totuși, deși eram fericită, eram și îngrijorată de cât ne costa să-l trimitem la facultate. La acea vreme, familia noastră nu avea bani în plus pentru a-l trimite la universitate, așa că am vândut apartamentul pentru care trudisem o jumătate de viață ca să plătesc taxele de școlarizare ale fiului meu și am închiriat un apartament nemobilat în care să locuim. Când fiul meu era pe punctul de a absolvi, am plătit pe cineva cu 10000 de yuani ca să-i asigur o slujbă la o bancă. Am făcut toate pregătirile pentru fiul meu și așteptam doar să-și ia diploma și să înceapă să lucreze la bancă. Totuși, s-a întâmplat un alt lucru neașteptat.

Într-o zi de septembrie, fiul meu mi-a spus că renunțase la universitate în ultimul an. Nu-și plătise taxele de școlarizare, așa că nu-și putea lua diploma. Când am auzit această veste, nu mi-a venit să-mi cred urechilor. Oare auzisem greșit? Totuși, când am văzut expresia calmă a fiului meu, am știut că era adevărat și nu m-am putut opri din plâns. Cu lacrimile curgând, mă plângeam de fiul meu și îl ocăram. Furia m-a lăsat fără vlagă. M-am gândit: „Am trudit atât de mult de-a lungul anilor pentru a-i crea condițiile să meargă la facultate. Am sperat doar că va avea succes și că îmi va aduce onoare ca mamă. Nu-mi vine să cred că a făcut asta. Cum voi mai da ochii cu oamenii de acum înainte?” La acel moment, chiar voiam să mă agăț de un fir sub tensiune și să termin cu toate. În acea perioadă, nu voiam să mănânc și nici nu puteam să dorm. Mintea îmi era plină de griji pentru viitorul copilului meu. „Ce ar trebui să fac pe mai departe?”, m-am gândit. „Am vândut apartamentul pentru a-i susține educația și acum nici măcar nu avem un loc stabil unde să locuim. O jumătate de viață de muncă grea s-a dus pe apa sâmbetei.” Tocmai când durerea mea era mai mare, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat ca El să mă conducă să ies din durerea mea.

În timp ce căutam, am auzit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu.” „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: chiar dacă omul întotdeauna se agită și își ocupă timpul cu lucruri în beneficiul propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, te-ai mai numi ființă creată? Pe scurt, indiferent cum lucrează Dumnezeu, toată lucrarea Sa este de dragul omului. Este ca și cum cerurile și pământul și toate lucrurile care au fost create de Dumnezeu pentru a-i sluji omului: Dumnezeu a făcut luna, soarele și stelele pentru om, a făcut animalele și plantele pentru om, a făcut primăvara, vara, toamna și iarna pentru om și așa mai departe – toate acestea au fost create pentru existența omului. Și astfel, indiferent de modul în care Dumnezeu mustră și judecă omul, totul este pentru mântuirea omului. Deși El îl deposedează pe om de speranțele lui trupești, este pentru a-l purifica, iar purificarea omului este săvârșită pentru existența omului. Destinația omului este în mâinile Creatorului, deci cum ar putea omul să se controleze pe sine însuși?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Am ascultat acest imn iar și iar și, în timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului fiecărei persoane și că El l-a poruncit. Oricât de mult ai încerca sau te-ai lupta, nu-ți poți schimba viitorul sau destinul; cu atât mai puțin poți schimba destinul altora. M-am gândit la prima jumătate a vieții mele. Voiam să-mi schimb destinul dobândind mai multe cunoștințe, dar, mai târziu, fabrica a suferit pierderi, iar eu m-am îmbolnăvit. Nu am avut energia necesară să conduc fabrica și nu am avut altă opțiune decât să-mi dau demisia. Toate acestea chiar nu au depins de mine. Îl învățasem pe fiul meu prin vorbe și fapte încă de mic, sperând că avea să meargă la facultate și să devină funcționar, așa cum îmi doream. Jumătate de viață am muncit pe brânci, sacrificându-mă pentru a realiza acest lucru, dar el nu a făcut ce voiam eu și, în cele din urmă, nu și-a luat niciodată diploma universitară. Aceste fapte m-au făcut să conștientizez că nu puteam controla dacă fiul meu urma sau nu să aibă un viitor sau un destin bun. Oricât de mult m-aș lupta sau aș sacrifica, totul este în zadar. Pentru că sunt doar o ființă creată neînsemnată, Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții mele și a sorții fiului meu. Nu-mi pot controla nici măcar propriul destin, și totuși am vrut să controlez viitorul și destinul fiului meu. Am fost atât de ignorantă și de arogantă! Motivul pentru care sufeream atât de mult era că nu înțelegeam deloc suveranitatea lui Dumnezeu și nu mă puteam supune ei. Când am înțeles acest lucru, am fost dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să nu mă mai plâng de fiul meu. Dacă el trăiește o viață obișnuită, atunci asta se datorează suveranității și predestinării lui Dumnezeu și ar trebui să-l încredințez Lui și să las natura să-și urmeze cursul.

După aceea, m-am tot întrebat: de ce am suferit atât de mult când fiul meu nu și-a luat o diplomă? De ce am acordat atâta importanță cunoștințelor și diplomelor? Care a fost cauza fundamentală a acestui lucru? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni cred că în această lume, cunoașterea este un lucru prețios și, cu cât au mai multă cunoaștere, cu atât va fi statutul lor mai ridicat, iar ei vor fi mai de rang, mai distinși și mai culți, așa că nu pot trăi fără cunoaștere. Unii oameni cred că dacă studiezi pe brânci și-ți îmbunătățești cunoștințele, atunci vei avea de toate. Vei avea statut, bani, o slujbă bună și un viitor strălucit; cred că, fără cunoaștere, este imposibil să trăiești în această lume. Dacă o persoană nu are cunoaștere, atunci toți o privesc cu dispreț. Ar fi discriminată, nimeni nu ar fi dispus să se asocieze cu ea; cei care nu au cunoaștere pot trăi doar pe treptele cele mai de jos ale societății. Astfel, se închină în fața cunoașterii și o consideră extrem de măreață și de importantă – chiar mai mult decât adevărul. […] Oricum ai privi lucrurile, acesta este un aspect al gândurilor și părerilor umane. Există o zicală străveche: «Citește zece mii de cărți, călătorește zece mii de mile.» Dar ce înseamnă asta? Cu cât citești mai mult, cu atât vei fi mai informat și mai prosper, asta înseamnă. Vei fi privit cu respect de către toate grupurile de oameni și vei avea statut. Fiecare are astfel de gânduri în inimă. Dacă o persoană nu reușește să obțină o diplomă universitară din cauza unor împrejurări familiale nefericite, va regreta acest lucru toată viața și va fi hotărâtă ca nepoții și copiii ei să studieze mai mult, să obțină o diplomă universitară sau chiar să meargă să studieze în străinătate. Aceasta este setea de cunoaștere a tuturor și felul în care gândesc, o privesc și o tratează. Prin urmare, mulți părinți nu precupețesc niciun efort și nicio cheltuială ca să-și educe copiii, chiar mergând atât de departe încât să risipească averea familiei, totul pentru a-și trimite copiii la studii. Ce să mai zicem de cât de departe merg unii părinți pentru a-și disciplina copiii? Le permit doar trei ore de somn pe noapte, îi forțează să studieze și să citească încontinuu sau îi obligă să-i imite pe strămoși și le leagă părul de tavan, interzicându-le somnul în totalitate. Aceste feluri de povești, aceste tragedii, s-au întâmplat mereu, din vremuri străvechi până în prezent, și sunt consecințele setei de cunoaștere a omenirii și ale închinării acesteia la ea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Calea de practică spre schimbarea firii unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins inima. Ceea ce a expus Dumnezeu era exact perspectiva dinlăuntrul meu. Fusesem constrânsă de gânduri și de idei satanice precum „a urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate”, „citește zece mii de cărți, călătorește zece mii de kilometri” și „cunoștințele îți pot schimba soarta” și adoram în mod special cunoașterea. Credeam că aceasta ar duce la un viitor strălucit, în care o persoană ar putea fi superioară și admirată de alții; numai atunci viața ar fi valoroasă. Credeam că, fără cunoștințe sau o diplomă, ar trebui să trudești din greu și să trăiești o viață de inferioritate, ai fi desconsiderat de alții și ai rămâne la periferia societății toată viața, fără să poți progresa vreodată. Credeam că, având cunoștințe, ai putea avea totul, așa că nu am renunțat să încerc să dobândesc cunoștințe, nici măcar după ce m-am căsătorit și am avut un copil. Imediat cum am absolvit facultatea și m-am întors la fabrică, am devenit funcționară și apoi am fost promovată pas cu pas, încredințându-mi-se atribuții importante. În scurt timp, familia noastră de trei persoane s-a mutat într-un apartament spațios și toți cei care mă vedeau mă priveau cu invidie și mă salutau proactiv; angajații fabricii mă respectau cu toții foarte mult. Am obținut faima și câștigul pe care le doream, crezând că toate acestea se datorau cunoștințelor pe care le-am dobândit prin studiu asiduu și diplomei pe care am obținut-o. Prin urmare, am devenit și mai convinsă că destinul omului se poate schimba prin cunoaștere și am sperat ca fiul meu să obțină o diplomă superioară și să devină un om de succes și faimos în viitor, astfel încât oamenii să-l admire, iar eu să mă bucur de gloria reflectată de el. Când fiul meu mi-a spus că vrea să se înroleze în armată, nu l-am întrebat ce gândea cu adevărat. În schimb, am considerat pur și simplu că nu ar avea un viitor bun după ce s-ar înrola în armată și că nu ar fi admirat de alții, așa că l-am forțat să meargă la facultate. Pentru a mă asigura că fiul meu poate merge la facultate, am vândut apartamentul pentru care muncisem o jumătate de viață. Când am aflat că nu și-a plătit taxele din ultimul an și că nu va primi diploma universitară, speranțele mele au fost complet spulberate și am trăit într-o disperare totală. Simțeam că voiam să termin cu toate. Fusesem cu adevărat orbită de faimă și de câștig. De fapt, destinul fiecăruia este în mâinile lui Dumnezeu și nu poate fi schimbat doar prin dobândirea de cunoștințe. M-am gândit la vecinul meu, șeful de secție Wang, care are puține studii, dar care acum este șef de secție la Biroul de Personal; pe de altă parte, o colegă de-ale mele dintr-un an mai mic a fost admisă la Universitatea Peking, dar nu și-a putut găsi o slujbă potrivită timp de mulți ani după absolvire. În zilele noastre, sunt peste tot absolvenți de universitate fără loc de muncă și chiar și mulți absolvenți de masterat nu își pot găsi locuri de muncă stabile. Este clar că ideea „cunoștințele îți pot schimba soarta” este greșită și complet nesustenabilă. Este contrară adevărului. Deși credeam în Dumnezeu, nu înțelegeam adevărul și nu aveam capacitatea de a discerne; nu știam că faima și câștigul sunt modalități prin care Satana ispitește și devorează oamenii. Datorită celor expuse în cuvintele lui Dumnezeu, mi-am venit în sfârșit în fire și m-am rugat lui Dumnezeu în tăcere, în inima mea: „Dragă Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru cuvintele Tale, care m-au luminat și mi-au permis să discern gândurile și ideile Satanei. Nu mai vreau să fiu încorsetată de aceste gânduri și idei. Fie ca Tu să mă conduci să o iau pe calea urmăririi adevărului!”

Am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni vor spune că însușirea cunoștințelor nu este altceva decât citirea cărților sau învățarea câtorva lucruri pe care încă nu le cunosc, astfel încât să nu fie demodați sau să nu fie lăsați în urmă de lume. Cunoștințele sunt însușite doar pentru ca ei să poată pune mâncare pe masă, pentru propriul lor viitor sau pentru a asigura necesitățile de bază. Există cineva care ar îndura un deceniu de studiu intens doar pentru necesitățile de bază, doar pentru a soluționa problema alimentelor? Nu, nu există astfel de oameni. Deci, de ce un om suferă aceste greutăți toți acești ani? Pentru faimă și câștig. Faima și câștigul îl așteaptă în zare, îl cheamă, iar el crede că numai prin propria sârguință, prin greutăți și luptă poate să urmeze drumul ce-l va conduce să dobândească faimă și câștig. O astfel de persoană trebuie să sufere aceste greutăți pentru propria cale viitoare, pentru bucuria sa viitoare și pentru a câștiga o viață mai bună” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Ce folosește Satana pentru a-l ține pe om sub controlul său strict? (Faima și câștigul.) Deci, Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, făcându-i pe oameni să se gândească doar la aceste două lucruri. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea și poartă poveri grele pentru faimă și câștig, sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana le pune oamenilor lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul să se elibereze. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se îndepărtează de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai ticăloasă. În acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele sinistre ale Satanei, deoarece credeți că viața ar fi lipsită de sens fără faimă și câștig și credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și vadă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, neclar și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana i le pune omului. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor aduse ție de Satana. Când va veni vremea să-ți dorești să te eliberezi de toate aceste lucruri pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei urî cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci vei avea o dragoste și o tânjire reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Ceea ce expune Dumnezeu în aceste pasaje este atât de practic. Motivul din spatele urmăririi cunoașterii de către oameni este obținerea faimei și a câștigului. Oamenii muncesc din greu și îndură greutăți pentru faimă și câștig și sunt chiar dispuși să plătească orice preț pentru asta. Am văzut că Satana folosește cunoașterea pentru a-i ispiti pe oameni și că folosește faima și câștigul pentru a-i controla, astfel încât aceștia sunt corupți de el fără să-și dea seama. Eram exact așa. Mi-am amintit cum tatăl meu m-a învățat din copilărie că stăpânirea mai multor cunoștințe m-ar face o persoană superioară și că aș putea să-mi folosesc doar intelectul în loc să trudesc. Fără cunoștințe, aș putea să fiu doar o persoană inferioară și să fac muncă fizică grea. Și profesorii ne-au învățat să avem aspirații înalte și să urmărim să ne ridicăm deasupra celorlalți și să aducem onoare strămoșilor noștri. Fără să-mi dau seama, am acceptat aceste gânduri și idei. Pentru a obține faima, câștigul și statutul pe care le doream, eram dispusă să îndur orice greutate și să plătesc orice preț. Nu numai că am urmărit eu însămi aceste lucruri, dar l-am forțat și pe fiul meu să le urmărească. Atunci când fiul meu nu și-a luat diploma, visurile mele s-au spulberat brusc și eram într-o asemenea agonie, încât voiam să scap de ea murind. Cauza fundamentală a tuturor acestor lucruri a fost că fusesem controlată de ideile de a urmări faima și câștigul, insuflate de Satana. Acest lucru nu numai că mi-a adus o mare durere, dar l-a și rănit pe fiul meu atât mental, cât și fizic. Satana mi-a pus cătușele invizibile ale faimei și câștigului, făcându-mă să urmăresc constant faima și câștigul, să lupt, să muncesc din greu și să mă epuizez pentru ele fizic și mental. Nu aveam nicio putere de a mă elibera de asta. I-am mulțumit lui Dumnezeu că a pregătit acest mediu pentru a mă mântui; El m-a forțat să vin înaintea Lui pentru a căuta adevărul, pentru a dobândi un oarecare discernământ asupra metodelor Satanei de a-i răni pe oameni și pentru a conștientiza că urmărirea faimei și a câștigului nu este calea cea dreaptă în viață, ci mă poate duce doar la trădarea lui Dumnezeu și la îndepărtarea de El. Nu mai puteam fi indusă în eroare și încorsetată de faimă și de câștig. Trebuia să stau cum se cuvine în poziția mea de ființă creată și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.

Mai târziu, i-am povestit surorii mele despre starea mea, iar ea mi-a căutat un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În primul rând, sunt corecte sau greșite aceste cerințe și abordări pe care le au părinții în legătură cu odraslele lor? (Sunt greșite.) Așadar, până la urmă, unde-și are originea principalul vinovat în ceea ce privește aceste abordări pe care le folosesc părinții pentru copiii lor? Oare nu în așteptările părinților de la copiii lor? (Ba da.) În conștiința lor subiectivă, părinții anticipează, plănuiesc și stabilesc diverse lucruri pentru viitorul copiilor lor și, în consecință, produc aceste așteptări. […] Părinții își pun speranțele în copiii lor bazându-se în întregime pe modul adulților de a vedea lucrurile, precum și pe opiniile, perspectivele și preferințele adulților despre lucrurile din lume. Nu este ceva subiectiv? (Ba da.) Dacă ar fi să te exprimi politicos, ai putea spune că este subiectiv, dar cum este de fapt? Care este o altă interpretare a acestei subiectivități? Nu este egoism? Nu este constrângere? (Ba da.) Îți place o anumită ocupație, ți-ar plăcea să fii o oficialitate, să te îmbogățești, să fii plin de farmec și de succes în societate, așa că îi faci și pe copiii tăi să caute și ei să fie o astfel de persoană și să meargă pe o astfel de cale. Dar le va plăcea copiilor tăi să trăiască într-un astfel de mediu și să facă o astfel de muncă în viitor? Sunt ei potriviți pentru asta? Care este destinul lor? Care este suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu pentru ei? Știi aceste lucruri? Unii spun: «Nu-mi pasă de acele lucruri, ceea ce contează sunt lucrurile care îmi plac mie, părintele lor. Îmi pun speranțele în ei pe baza preferințelor mele.» Nu este extrem de egoist? (Ba da.) Este atât de egoist! Ca să ne exprimăm frumos, este foarte subiectiv, înseamnă că iau singuri toate deciziile, dar cum este în realitate? Este foarte egoist! Acești părinți nu iau în considerare calibrul sau talentele copiilor lor, nu le pasă de rânduielile pe care le are Dumnezeu pentru destinul și viața fiecărei persoane. Nu iau în considerare aceste lucruri, doar își impun propriile preferințe și planuri asupra copiilor lor prin gândirea lor nerealistă și unilaterală” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (18)”]. După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am venit brusc în fire. În trecut, crezusem că tot ceea ce făceam era de dragul viitorului și destinului fiului meu și nu înțelesesem acest lucru din perspectiva naturii mele egoiste. Prin cele expuse în cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles, în sfârșit, că intenția din spatele acțiunilor mele a fost întotdeauna să-mi satisfac dorința de faimă, de câștig și de statut. Pentru că îmi plăceau puterea și statutul, prestigiul de a fi funcționară și de a fi stimată de alții, i-am impus fiului meu propriile mele preferințe și dorințe. Am sperat că avea să studieze din greu și să se remarce în viitor, să obțină o funcție înaltă și un salariu bun, iar eu să mă bucur de gloria reflectată de el. Tot ceea ce făcusem era de dragul propriilor mele ambiții și dorințe și nu ținusem cont deloc de preferințele și de dorințele fiului meu. Când a spus că nu voia să meargă la facultate și că voia să se înroleze în armată, am făcut tot posibilul să-l conving să renunțe și l-am forțat să meargă la facultate împotriva voinței sale. Scopul meu în acest sens a fost să-l fac să se angajeze într-o carieră de funcționar și să obțină putere și statut, astfel încât să câștig și eu prestigiu. La suprafață, tot ceea ce făceam era de dragul viitorului și destinului fiului meu. Am dat totul pentru a-mi cultiva fiul. Totuși, în esență, totul era pentru a-mi satisface propria dorință de statut, dorind să mă bucur de respectul și de admirația mai multor oameni prin intermediul fiului meu și să am parte de o viață materială mai bogată. Am văzut în sfârșit clar că tot ceea ce făcusem nu fusese deloc pentru binele fiului meu. Totul era pentru a-mi satisface propriile ambiții și dorințe. Natura mea era prea egoistă, josnică și urâtă! Fiul meu, de fapt, nu voia să urmeze o carieră în administrație. Mi-a spus odată: „Mamă, las-o baltă! Pur și simplu nu sunt făcut să fiu funcționar. Dacă vrei să te afirmi în administrația acestei societăți, trebuie să fii dispus să bei și să mănânci în localuri scumpe, să lingușești și să înșeli. Ai nevoie și de un context familial favorabil, și de relațiile potrivite, și trebuie să fii nemilos și meschin. Eu nu am nimic din toate acestea. E bine să fii doar un om obișnuit.” Când m-am gândit la ce a spus fiul meu, mi-am dat seama că a fost foarte realist, dar la acea vreme, nu mi-a păsat ce credea el și, pe baza gândirii mele iluzorii, l-am forțat să meargă la facultate și să urmeze calea urmăririi faimei și a câștigului. M-am gândit la fiul surorii mele mai mari, care este director adjunct al Camerei de Industrie și Comerț. Mi-a spus cândva: „Odată ce intri în administrație, nu-ți mai aparții. Oamenii complotează și uneltesc unii împotriva altora și nu poți să spui nimănui ce gândești sau să te apropii prea mult de ei. Nu știi ce ai putea spune care să ofenseze pe cineva. Poate că nu vrei să-i rănești pe alții, dar ei tot te vor înjunghia pe la spate. Trebuie să-ți trăiești viața cu un ochi la expresiile oamenilor. Viața în administrație este epuizantă!” Și am mai înțeles ceva: a deveni funcționar nu este un lucru bun. Administrația este ca un mare cazan de vopsit și, dacă fiul meu ar fi intrat acolo așa cum voiam eu, atunci, după un deceniu sau cam așa, ar fi fost pătat de tot felul de obiceiuri proaste, în ciuda voinței lui. Ar fi devenit alunecos, înșelător și ipocrit; ar fi mințit, ar fi înșelat, ar fi urmărit faima și câștigul, ar fi concurat cu alții și poate chiar ar fi săvârșit unele fapte rele. Atunci, nu ar mai fi putut duce o viață normală și pașnică. Asta i-ar fi cauzat un rău imens și o durere nesfârșită în trup și în minte. Fiul meu nu voia să fie funcționar și voia doar să fie un om obișnuit. Nu este acesta un lucru bun? Acum are o slujbă stabilă, iar salariul său lunar poate acoperi în principiu costurile de trai ale familiei sale. El nu se opune credinței mele în Dumnezeu și este foarte dispus să dea o mână de ajutor atunci când biserica are nevoie de ajutorul lui la diferite lucruri. Când îl văd pe fiul meu zâmbind și lipsit de griji în fiecare zi, ar trebui să fiu fericită pentru el.

După această experiență, îmi dau seama din ce în ce mai mult că Dumnezeu deține suveranitatea asupra muncii pe care o face fiecare persoană și asupra felului în care își câștigă existența și că El le poruncește. Așa cum spune Dumnezeu: „Dumnezeu a predestinat ca un om să devină lucrător obișnuit și să poată câștiga în această viață doar salarii modeste cu care să se hrănească și să se îmbrace, dar părinții lui insistă să devină o celebritate, un om bogat, un demnitar, planificând și aranjând lucruri pentru viitorul lui înainte să ajungă adult, plătind diverse tipuri de așa-zise prețuri, încercând să-i controleze viața și viitorul. Nu este nesăbuit? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (18)”]. Acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să-mi dau seama că nu eram doar nesăbuită, ci de-a dreptul și absolutamente idioată! Toată suferința pe care o îndurasem era numai din vina mea. Doar când am renunțat la așteptările mele față de fiul meu, când am încetat să mă mai lupt cu destinul, să mai merg pe calea urmăririi faimei și a câștigului și să mă mai împotrivesc lui Dumnezeu și abia când am fost capabilă, ca ființă creată, să accept, să fac față și să trăiesc suveranitatea lui Dumnezeu cu o atitudine pozitivă și supusă, am văzut că rânduielile Lui sunt minunate. Slavă lui Dumnezeu!